Epaminonda's Blog.....: OPPURG

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea germană OPPURG, districtul SAALE

ORLA, landul THURINGIA, din vremuri diferite, câteva trimiteri

poștale ilustrate, un timbru judiciar și un jeton locale.

Castelul

Trimiteri poștale ilustrate

Timbru judiciar local

Jeton local

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Asociația surorilor de caritate de război "Crucea Albastră"

Produsul de mai sus este o insignă emisă de Asociația Surorilor de Caritate din România, denumită Crucea Albastră. Ea este emailată, are forma rotundă cu diametrul de 22 milimetri, iar sistemul de prindere este cu agrafă. Aceste insigne se constituiau și ca mod de recunoaștere a surorilor de caritate. În paralel cu activitatea surorilor infirmiere voluntare ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a României, încă din timpul războiului balcanic dar mai ales în timpul primului război mondial, au activat în spitalele militare sau ale Crucii Roşii voluntare unele asociaţii feministe ce au servit acţiunilor patriotice şi umanitare. Mărturii ale existenţei şi activităţii acestor asociaţii sunt insignele, brăţările textile, legitimaţiile şi diplomele ce s-au păstrat în diverse colecţii.

Activitatea instituției surorilor de caritate din țara noastră s-a desfășurat prin Societatea națională de Cruce roșie. Între anii 1888 și 1892, societatea și-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În anul 1891, s-a înființat școala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înființat un spital școala cu 10 paturi. Profitând de o perioadă de pace, Crucea Roșie Română a continuat să se organizeze și să se pregătească, atât din punct de vedere material, cât și din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi în măsură să acționeze cât mai eficient în cazuri de necesitate. Prin Statulul Crucii Roșii, adoptat în anul 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societății. De aceea, în anul 1906, s-au pus bazele “Societății de Cruce Roșie a doamnelor din România”, prima președintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea activa în paralel cu cea înființată în anul 1876 și se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război și calamități, pregătea personal voluntar, coopta doamne devotate din aproape toate orașele țării. În anul 1915, Adunarea Generală a Societății Naționale de Cruce Roșie a aprobat fuziunea celor doua entități. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: „Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșita dragoste”. Cu sprijinul unui număr impresionant de voluntari, Crucea Roșie Română a trecut proba de foc a primului război mondial. Misiunea sa era aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în București și în țară. La chemarea Societății Naționale de Cruce Roșie, femei aparținând celor mai diverse categorii sociale s-au oferit voluntar să activeze în spitalele și în cantinele administrate de organizație.

Însăși Regina Maria s-a implicat în operațiunile desfășurate în sprijinul răniților. În acei ani grei pentru țară, Crucea Roșie Română a asistat în spitalele proprii peste 150000 de răniți, a asigurat hrana pentru militari, refugiați și populația afectată de conflict, a facilitat schimbul de corespondența între prizonierii de război și familiile acestora, a sprijinit cu hrană și îmbrăcăminte prizonierii romani din lagărele inamice. Fondurile pentru aceste operațiuni au fost mobilizate de Crucea Roșie din donații publice, provenite de la populație și de la surse externe. În poza aplicată este Regina Maria a României în mijlocul surorilor de caritate.

175 de ani de la adoptarea tricolorului

1848 - România revoluționară

În poza de mai sus se prezintă medalia 175 de ani de la adoptarea tricolorului, emisă de Monetăria Statului în data de 25 septembrie 2023. Aversul prezintă un grup de revoluționari pașoptiști purtând steagul tricolor și inscripția „175 DE ANI DE LA ADOPTAREA TRICOLORULUI”, iar reversul redă reprezentarea unui fragment din pictura „România revoluționară” și inscripțiile „ROMANIA REVOLUTIONARA” și „1848”. Medalia are următoarele caracteristici tehnice:

Data lansării – 25 septembrie 2023
Emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României, această medalie venind în completarea unui set numismatic (1, 5, 10 și 50 bani).
Tema – 175 de ani de la adoptarea Tricolorului
Metal compoziție – argint
Titlul – 80%
Forma – rotundă
Diametrul – 28 milimetri
Greutatea – 15,5 grame
Calitatea – proof like
Cant – neted
Tirajul – 5000 seturi
Prețul unitar de vânzare, fără TVA, de la magazinele BNR din București și din țară – 400 lei

Actualul tricolor românesc este cunoscut încă din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa. El a fost oficializat în timpul revoluției de la 1848, fiind adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică, în data de 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheoerghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național. Revoluționarii de la 1848 din Transilvania dar și din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”. Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1988 s-a stabilit data de 26 iunie ca Zi a Drapelului Național și se marchează anual.

România Revoluționară este o pictură realizată de către artistul român Constantin Daniel Rosenthal (1820 - 1851) în anul 1850 ce a fost litografiată și folosită ulterior ca mijloc de propagandă. Astăzi această operă poate fi admirată la Muzeul de Artă al României.

Set 2 insigne - Colecția Aurel Dula

Colecţionarul este un om curios, dar mai ales un om sensibil. Îşi creează propriul univers material bazat pe lucruri atent selectate. Însă el nu poate crea acest edificiu fără o puternică legătură afectivă cu alţi colegi de pasiune. Deşi sunt mulţi cei veniţi în această breaslă, puţini sunt cei aleşi de colecţionar a-i fi prieteni. Aceştia îi asigură informaţiile necesare, protecţie dar şi afecţiune. Deşi relativ recentă, a devenit deja celebră istoria unui coleg care, pe patul de spital, după câteva zile de profundă suferinţă şi tăcere, a revenit brusc către familie, întrebând dacă a primit coletul de la un alt coleg, după care, la câteva momente, a căzut în tăcerea eternă. Pornind de la pasiunea unor colecţionari care atinge paroxismul când este vorba de propria colecţie şi continuând cu cei care doresc să-şi exprime admiraţia faţă de alţii cu ocazia unor aniversări, vă propunem un material în care prezentăm o serie de insigne cu efigia sau numele unor colecţionari. Materialul nu se doreşte a fi exhaustiv, ci un exemplu de urmat în emiterea unor astfel de însemne, fie de către împătimiţi, fie de către prieteni sau chiar de către marea comunitate a colecţionarilor de insigne. Sunt prezentaţi pionierii acestui domeniu, care invariabil au emis insigne dedicate unor evenimente specifice perioadei. Aici ne referim la Dogaru Ioan, Dula Aurel, Moraru Cornel, Miron Rebedea, Francisc Appel, Hâtru Dumitru. Se continuă cu insigne emise cu dublu scop: de etichetă şi de insigne tematice. Iniţiativa insignelor-etichete aparţine lui Pardos Ioan şi Tiberiu Kelemen şi s-a materializat în anul 2010. Insignele de mai sus sunt realizate în anul 1971 într-un tiraj de 70 de exemplare pentru omagierea lui Aurel Dula. Aurel Dula a fost un cunoscut colecționar de insigne ce a trăit între anii 1934 – 1993. Aceste insigne sunt realizate după un proiect semnat Lazăr Nicolae, având dimensiunile de gabarit 23 x 17 milimetri cu ac de prindere tip broșă. Se cunosc trei variante de culoare; banda superioară albă, albastră şi negru. Insigna reprezintă tematicile colecţiei sale: fotbal, turism, vânătoare, olimpiade şi industria minieră.

Crucea de Aur a Regelui Carol al II-lea

Decorația „Crucea de Aur” a regelui Carol al II-lea este o piesă din aur extrem de rară. La casele de licitație prețul acesteia se învârte în jurul sumei de 5000 euro. Este decorația personală a regelui Carol al II-lea cunoscută drept „Crucea de Aur”. Aceasta a fost realizată din metal aurit, sub forma unei cruci cu brațele egale peste care a fost aplicat cifrul încoronat al regelui Carol al II-lea, al cărui indicativ „II” a fost realizat din email. De brațul superior al crucii, printr-o verigă se realizează prinderea de panglica decorației cu o lățime de 3,2 cm, având culoarea verde cu două dungi albastre de fiecare latură. Pe panglică a fost aplicată o cunună de spini în centrul căreia regăsim o coroană regală. Un exemplar al acestei piese a fost prezentat la licitația “România la porțile civilizației” organizată în datele de 2-3-4 octombrie 2023.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.

Set 3 insigne - Festivalul pionieresc "Litoral"

Piesele de mai sus sunt trei exemplare ale insignei “Festivalul pionieresc Litoral”, realizate în culori diferite. Sunt piese foarte rare dar care au prețuri acceptabile. Literatura din perioada comunistă consfințește începuturile organizațiilor de pionieri în 1949, iar din 1950 iau ființă așa-numitele „Case ale pionierilor” în diverse localități de pe cuprinsul întregii țări. Organizațiile de pionieri organizează din 1966 Conferințe Naționale și ulterior Forumuri pionierești (la nivel național și județean), expoziții și alte manifestări de gen. Pentru stimularea activității cultural-artistice de masă a copiilor cât și a descoperirii de noi talente sunt organizate numeroase concursuri. Majoritatea acestor competiții sunt organizate în timpul școlii cu excepția Festivalurilor „Omagiul Patriei și Partidului” și Festivalului Internațional „Copiii lumii doresc pacea” care se desfășoară în timpul vacanței de vară pe litoral.

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

_________oOo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII