Epaminonda's Blog.....: FARMECUL CARTOFILIEI – JUDEȚUL IALOMIȚA: CIMITIRUL EROILOR, FABRICA DE FĂINĂ A FRAȚILOR GEORGESCU, GARA, MONUMENTUL EROILOR DIN MUNICIPIUL SLOBOZIA, ȘI LACUL AMARA

În data de 22 iunie 1927, în prezența mareșalului francez Henri Philippe Pétain, au avut loc festivitățile de punere a pietrei de temelie a Cimitirului Eroilor din Slobozia.

Finanțate de Societatea "Cultul Eroilor", aceste lucrări s-au încheiat în anul 1932, când a și fost inaugurat obiectivul. Aici sunt înhumați ofițeri și soldați români decedați în primul război mondial, dar și combatanți de naționalitate franceza, algeriană, australiană, engleză, indiană, turcă și germană (1 francez, 214 algerieni (din armata franceza), 18 germani, 142 indieni, 1493 turci, 40 de ostasi necunoscuti, 10 britanici, 77 de romani). Ulterior, în fața acestui edificiu s-a mai adăugat o zonă în care au fost înhumați eroi din cel de-al doilea război mondial și o alta în care se găsesc mormintele a 7 eroi ai Revoluției române din decembrie 1989. La intrarea în curtea Cimitirului este așezată o placă de marmură cu următoarea inscripție bilingvă (engleză-română): ROMÂNIA- Cimitirul militar Slobozia. Strada Eternității Nr.2. Construit în anul 1932 de Societatea "Cultul Eroilor" București. Aici se odihnesc: 214 algerieni, 10 englezi, 1 francez, 18 germani, 142 indieni, 77 români, 1493 turci, 40 necunoscuți. GLORIE ETERN! Cimitirul este amplasat pe strada Eternitatii nr. 2 din Slobozia.

În cimitir se afla mai multe monumente si placi comemorative ridicate in memoria celor inhumati aici:

Cel mai impozant este obeliscul ridicat in memoria printului algerian Cheraiuia Mahumed, decedat in conditii de prizonierat german pe timpul cat se afla la Slobozia.
Tot în vechiul cimitir se regăsește, într-un sector separat, piatra funerară a medicului locotenent George Sculi (1873-1917), fost director al spitalului din Slobozia, decedat în război la 18 martie 1917.
Pe un monument in trepte, dedicat militarilor turci, se afla trei placi de marmura, cu urmatoarele inscriptii, in limbile romana, turca si franceza: "Aici odiHnesc 1461 eroi turci".
Totodata, in onoarea armatei indiene a fost ridicat un obelisc pe care sunt montate doua placi de marmura, cu urmatorul inscris in limbile romana si engleza : "In onoarea armatei indiene si amintirea nepieritoare a 68 soldati indieni care au murit ca prizonieri de razboi in Romania".

Moara fraților Georgescu-Fuerea din municipiul Slobozia, a produs făină și mălai pentru locuitorii Sloboziei, dar și pentru localnicii din zonele învecinate, fiind un element central al economiei orașului în prima jumătate a secolului trecut, renumită în toată regiunea Bărăganului.

Nu am găsit nicio altă informație despre această moară, sau vreo poză recentă, dovadă că această clădire e posibil să fi fost demolată, după instaurarea regimului comunist în România. Am întrebat amici din Slobozia despre această moară și nimeni nu a putut să-mi dea vreo relație. Dacă cineva dintre cititorii acestui articol deține alte informații sau fotografii despre această moară rog să mi le transmită pe e-mail: con_dorul@yahoo.com. Mulțumesc anticipat!

Noua clădire a gării principale din Slobozia a fost finalizată în primăvara anului 2015, a costat 6 milioane de euro, dar este încă închisă pentru că nu îndeplinește «condițiile de siguranță la foc».

De la începutul acestui an, oficialii C.F.R. Călători, beneficiara investiției, caută soluții pentru redeschiderea acestui obiectiv. Inaugurarea construcției s-a făcut în prezența oficialilor instituțiilor publice locale și a constructorilor, proiectantului și funcționarilor ministeriali. Procesul verbal de recepție întocmit atunci confirmă însă faptul că sediul «proaspăt renovat» nu corespunde normativului P118, care stabilește nivelul de siguranță la foc a construcțiilor. Concret, brutăria și covrigăria amplasate în fața gării se află la mai puțin de 8 metri (distanța minimă prevăzută în normativul P118) de zidul acesteia, fapt care contravine legii și nu permite autorizarea privind securitatea la incendiu și protecția civilă a gării. Vina pentru această stare de fapt aparține proiectantului, respectiv, SC Isaft Litoral SRL, firmă desprinsă din fosta firmă de proiectare a CFR. Pentru remedierea acestui neajuns, susțin surse autorizate, proiectantul are obligația legală să realizeze o serie de «măsuri compensatorii». Atât brutăria, cât și covrigăria, aparțin firmei SC Tradiție Bavareză SRL. Reprezentanții acestei firme au închiriat însă spațiul de la Popa Adrian, administratorul firmei Adrian Prod Serv SRL. Iar acesta din urmă are contract de concesiune încheiat cu Primăria Slobozia pe durata existenței construcției. Altfel spus, soluții există. Investiția pentru reabilitarea Gării Slobozia a fost asigurată în proporție de 70% din fonduri europene. Noul sediu al gării are 307 metri pătrați suprafață desfășurată și, printre altele, și un pasaj subteran care să facă legătura cu peronul 3. De asemenea, au fost amenajate spații comerciale, birouri și săli de așteptare la etaj, iar casele de bilete, închise și la acest moment, sunt dotate cu sisteme electronice. Pasajul gării este obiectiv turistic pentru cei câțiva călători care mai calcă prin Gara Slobozia și are potențial de hotel de lux pentru oamenii străzi. Pentru a ne face o părere prezint părerea unui localnic – Cornel Popescu; „Pe vremuri, doamna Găinușe spunea că gara asta e pentru porumbei. Erau vremuri bune, aici veneau multe trenuri cu turiști veniți la Amara, iar gara nu arăta așa de bine... Acum avem gară, avem și pasaj, dar nu mai umblă nimeni cu trenul. De pasajul ăsta, ce să vă zic?, n-au avut pe ce să dea banii... Pentru zece metri mai încolo, să ocolești ca să ajungi pe peronul 3 au făcut pasaj. Lumea o vedeți, oricum ocolește, că e pasajul închis, dar cînd îl vor deschide sigur o să devină wc public și o să vină boschetarii să stea aici. Asta-i treabă?”

Monumentul eroilor din municipiul Slobozia s-a inaugurat în anul 1928. Cine vizitează Catedrala Episcopală din Slobozia, nu are cum să nu vadă și să nu viziteze și Monumentul soldatului necunoscut, ce străjuiește capătul frumoasei alei ce duce către partea de sud a Parcului Tineretului.

Monumentul a fost ridicat în memoria eroilor căzuți în timpul primului război mondial (Turtucaia 1916) și reproduce chipul unui soldat ("Eroul Necunoscut"), într-o atitudine solemnă, prezentând arma pentru onor. Monumentul se află aici din anul 1988, înainte fiind dispus pe bulevardul Matei Basarab, orașul vechi, în fața cinematografului Ialomița. Designul amplasamentului este realizat de către arhitectul Ion Vede, de la Centrul județean de proiectare și sistematizare în construcții Ialomița , care a reușit să creeze o ambianță solemnă în jurul acestuia. Monumentul propriu zis este creația sculptorului bucureștean, Ion Iordănescu. Monumentul este din confecționat din bronz și a fost turnat la turnătoria "G. Dănilă" din București. Placa de pe fața soclului este inscripționată astfel: ” SLAVĂ EROILOR DIN SLOBOZIA CARE S-AU JERTFIT PENTRU LIBERTATEA ȘI INDEPENDENȚA PATRIEI”.

Sub inscripție se află chipul colonelului Ion Popescu, în basorelief, care în timpul primului război mondial a avut funcția de Ajutor de comandant al Regimentului 79 Infanterie din Slobozia și comandant al Bateriei 1 din același Regiment, și care a murit pe câmpul de luptă de la Turtucaia, la 23 august 1916. Pe celelalte trei fețe ale monumentului, sunt menționate numele a 114 soldați, 18 ofițeri și 19 subofițeri căzuți în lupte în anii 1916 - 1917. Vecinătatea Catedralei Episcopale îi sporește măreția, platoul pe care se află este înconjurat de verdeața copacilor din Parcul Tineretului,iar promenada care duce către monument este preferată multor locuitori ai orașului, monumentul găsindu-se suficient de aproape față de actualul centru al municipiului Slobozia.

Lacul Amara este un lac natural, fost liman fluviatil barat cu aluviuni, situat în depresiunea Crivaia, care este veche matcă a râului Ialomița, care nu mai are actual legătură cu râul. Nu trebuie confundat cu Lacul Amara din Buzău.

Lacul este situat în apropierea localității Amara din județul Ialomița. Lacul are forma literei S, suprafața sa atinge 132 ha, volum acestuia fiind de 2,6 milioane de metri cubi, aria acestuia având o lungime de 4,2 kilometri și o lățime cuprinsă între 200 și 800 metri. Adâncimea maximă actuală a lacului este de 3 metri. Este alimentat cu ape de șiroire (precipitații) care spală eflorescențele produse la suprafața rocilor din Câmpia Română și de către apele subterane (freatice) încarcate de săruri (predominant sulfați și cloruri). Sulfatul de magneziu si sulfatul de sodiu, dizolvate în mare cantitate în apa lacului, îi dau gustul foarte amar care maschează gustul sau sărat. Prin lipsa alimentării constante cu apă dulce tot timpul anului și prin procesul de evaporare pe fondul climatului uscat, a crescut concentrația în săruri a apei.

Lacul a prezentat o tendință de creștere a nivelului începând cu perioada 1965 – 1966. Valori de peste 4 metri adâncime au fost atinse în anii 1970 - 1971; pentru a împiedica inundarea terenurilor și a construcțiilor din apropiere a fost construit un canal pentru evacuarea apei in exces. Aceastã mãsura a avut o mare influență negativă asupra salinității apei: dacă în anul 1887 concentrația de săruri a apei era de 89,45 g/l, în anul 1976 aceasta ajunsese la 7,7 g/l, ceea ce a favorizat dezvoltarea unei faune specifice apelor dulci. Concomitent s-a produs și reducerea proprietăților curative ale apei și nămolului, precum și scăderea rezervei de nămol. Este negru (în contact cu aerul devenind cenușiu), unsuros, sărat și are un miros foarte puternic de hidrogen sulfurat.

Lacul conține 41% săruri anorganice, 39 % substanțe organice și 20 % apă. Substanțele pe care le conține sunt: sulfat de sodiu, de calciu, de fier, sau de magneziu; clorură de sodiu; hiposulfit de sodiu; hidrogen sulfurat; hidrocarbosulfit; carbonat de sodiu sau de calciu; sulf liber; acetat de sodiu; nitrat de amoniu; acid formic, glutamic butiric, propilic, clorofil-rezorcin, pirocatechin si erin. Grosimea stratului de nămol este de de 30-60 centimetri. Zona este o arie protejată specială ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală tip avifaunistic). Situl găzduiește efective importante ale unor specii de păsări protejate (egreta mică, stârcul cenușiu, barza albă, lebăda de vară, eretele de stuf, chira de baltă, corcodelul mare, rața mică, rața sulițar, pescărușul sur, prigoria, florintele, etc).

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL VRAMCEA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA easte un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

U.T.C. - Județul Vrancea (Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Născută în urma unei "indicaţii" venite direct de la cabinetul 1, “Daciada” a fost gândită drept o mişcare sportivă de amploare, organizată din doi în doi ani, având finale pe întreaga ţară la toate disciplinele sportive. A apărut la ideea lui Nicolae Ceauşescu şi a fost botezată astfel parcă special pentru a satisface nevoia conducătorului ţării de a sublinia încă o dată originea daco-romană a naţiunii. Practic, obiectul Daciadei îl constituia sportul de masă. Sub imensa "pălărie" a acestei competiţii se reuneau toate disciplinele sportive, practicate teoretic numai de amatori. Dar amatori erau toţi, deoarece, indiferent că era vorba de fotbal, handbal, oină, popice sau aero-modelism, toţi sportivii trebuiau în mod obligatoriu să fie încadraţi în câmpul muncii, în timp ce activitatea de performanţă ar fi apărut doar în urma pregătirii din timpul liber. O aberaţie, desigur, mai ales că toţi sportivii care au avut rezultate internaţionale înainte de decembrie ’89 au fost cât se poate de profesionişti. Însă, pentru că ideologia comunistă nu permitea oficial deviaţionisme de tipul sportivului profesionist, toţi performerii şi-au mascat adevărata activitate sub forma unor încadrări în serviciu în funcţie de cluburile la care activau. La Steaua erau trecuţi în Armată, la Dinamo, în Ministerul de Interne ş.a.m.d. Sus am postat logo-ul competiţiei sportive naţionale "Daciada".

Vrancea este un județ al României situat în sudul provinciei istorice Moldova. Județul are o suprafață de 4863 kilometri pătrați și are reședința în municipiul Focșani. Principalele cursuri de apă sunt: Siret (între Adjud și Nămoloasa), Șușița, Putna, Milcov și Râmnicu Sărat (de la Ciorăști până la vărsarea sa în Siret). Cele mai mari altitudini le dețin vârfurile Lăcăuț (1776 m) și Goru (1784 m). Se învecinează la nord-est cu județul Vaslui, la est cu județul Galați, la sud-est cu județul Brăila, la sud cu județul Buzău, la vest cu județul Covasna și la nord cu județul Bacău. Județul Vrancea este cuprins între coordonatele geografice 45°23’ și 46°11’ latitudine nordică și 26°23’ și 27°32’ longitudine estică, fiind situat în partea de sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, originea numelui "Vrancea" ar fi traco-dacică și ar proveni de la cuvântul "vrana", care se traduce prin "pădure" sau "munte", ori poate de la cuvântul sanscrist "vran" („munte”). Dispus în trepte dinspre vest spre est, cuprinde Munții Vrancei (cu depresiunile intramontane Greșu și Lepșa), Dealurile Subcarpatice și Câmpia Siretului Inferior, mărginită la nord-est de Podișul Moldovei (Colinele Tutovei) și la sud–est de Câmpia Râmnicului. Munții Vrancei sunt munți de încrețire , alcătuiți din culmi ce provin din fragmentarea platformei de eroziune de 1700 m (Goru - 1785 , Lăcăuți – 1777 , Giurgiu – 1720 , Pietrosu – 1672 , Zboina Frumoasă – 1657). Dealurile Subcarpatice, depresiunile colinare și dealurile de podiș, cuprind dealurile înalte vestice (două șiruri între Valea Putnei și Valea Șușiței) depresiuni intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Șușiței, Putnei și Milcovului, precum și la cumpăna apelor între bazinul Milcovului și Râmnei), dealurile înalte Măgura Odobeștilor – 966 m), glacisul subcarpatic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice, Câmpia Siretului Inferior și Câmpia Râmnicului, se înclină spre est până la altitudinea de 20 m, la confluența Râmnicului Sărat cu Siretul. Din punct de vedere geologic, zona județului Vrancea aparține platformei Moesice, alcătuită din două etaje structurale: unul inferior ce corespunde fundamentului cristalin și unul superior ce corespunde cuverturii sedimentare. Șisturile cristaline, împreună cu o parte din învelișul lor sedimentar sunt străpunse de roci eruptive în cea mai mare parte acide (porfire) și de roci bazice. Rețeaua hidrografică a județului Vrancea măsoară 1756 km cursuri de apă codificate cu următoarele subbazine hidrografice principale:

Subbazinul Siret, 1230 km²
Subbazinul Trotuș, 130 km²
Subbazinul Putna, 2480 km²
Subbazinul Râmnicu Sărat, 673 km²
Total: 4513 km²

Flora cuprinde aproximativ 1500 de specii de plante având ca origini fitogeografice ținuturi din Orientul Îndepărtat până la Oceanul Atlantic și din nordul Eurasiei până la bazinul mediteranean. Numeroase specii sunt considerate monumente ale naturii, fiind ocrotite de lege (floarea de colț, bulbucii de munte, papucul doamnei, etc). Județul are o faună cinegetică foarte bogată. În lacurile și râurile Vrancei găsim specii aparte de pește: păstrav, molan, boiștean, miholt etc. Cele 20 fonduri de pescuit în apele de munte însumează aproximativ 250 kilometri pătrați. În Vrancea există 16 rezervații naturale cu o suprafață de 2862 hectare din care cele mai cunoscute sunt: Cheile Tișiței, Cascada Putnei, Râpa Roșie, Lacul Negru, Cheile Nărujei, Căldările Zăbalei, Focul viu de la Andreiașu, Dălhăuți și Lunca Siretului. Pentru prima dată denumirea Vrancea (Varancha) este atestată la 2 iulie 1431, într-un document descoperit de C.C. Giurescu și publicat în anul 1945 în „Revista Istorică Română”. În anul 1968, cu ultima organizare administrativ-teritorială, prin care s-a revenit la vechea împărțire pe județe, Vrancea și-a recăpătat actualul nume, teritoriul său extinzându-se spre sud și sud-est prin încorporarea unor epărți din județele Buzău, Bacău și Galați. Ca unitate administraiv teritorială județul Vrancea cuprinde în prezent 73 de localități din care 2 municipii, 3 orașe și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate. Orașele județul Vrancea sunt: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu și Odobești. Componența etnică a Județului Vrancea astăzi se prezintă aproximativ astfel: români – 92,2%, romi – 1,8% și restul – necunoscută sau altă etnie. În anul 2013, județul Vrancea era considerat ca fiind unul dintre cele mai sărace județe din România. Județul Vrancea este traversat de drumul european E85 (drumul național DN2 care care face legătura rutieră cu Bacău, Roman și Suceava (spre nord) și cu Buzău, București și Giurgiu (spre sud).

De asemenea, județul este traversat de magistrala feroviară CFR 500 (București-Suceava).

Jetonul - Gebr. (Frații) Rosenberg - Chiojdeni - 50

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine.

Jetonul - Gebr. (Frații) Rosenberg - Chiojdeni - 50

poansonat ulterior cu literele mari de tipar M și P

În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Chiojdeni, denumire veche – Niculești de Pădure, este o comună românească situată în partea de sud-vest a județului Vrancea, la limita cu județul Buzău. Principala ocupație a localnicilor este comerțul cu cherestea, aici, prezentă din îndestulare. În perioada interbelică au existat însemnate exploatări de cherestea unde lucrau și mulți muncitori străini. Jetoanele Chiojdeni, au fost emise de doua intreprinderi cu capital german existente la inceputul secolului XX in comuna Chiojdeni. Aceste fise metalice erau distribuite angajatilor, iar acestia erau obligati sa le cheltuiasca pe raza localitatii la magazine de intreprinderi, cantine sau pravalii care apartineau sau aveau legaturi cu patronii intreprinderilor emitente. Nu de putine ori preturile erau aici mai mari decit in alte parti unde nu se puteau folosi aceste semne monetare. În concluzie emiterea jetoanelor s-a facut tot in avantajul patronilor care astfel isi recuperau din banii platiti angajatilor. În anul 1856 mult pământ de pe raza acestei localități a fost cumpărat de frații Iancu și Grigore Marghiloman, care au denumit localitatea Chiojdeni, datorită faptului că au adus aici oameni să lucreze pământul din comuna buzoiană Chiojd. Gebr. Rosenberg erau doi frați (gebr. este prescurtarea de la gebruder din limba germană, care înseamnă frate) Siegfrid Rosenberg din Cernăuți și Arthur Rosenberg din Galați. Aceștia erau mari afaceriști deținând exploatări forestiere, fabrici de cherestea și chiar o agenție de vapoare la Galați. Fabrica de cherestea a cunoscut mare dezvoltare, fiind susținută și de stat, prin Legea dezvoltării industriale (1905 - 1908). Jetoanele sunt rotunde, din alamă sau cupru și au următoarele valori nominale: 5, 10, 20, 50 și 100, pe ele nefiind marcat numele monedei (pfening, lei sau bani). Prin similitudine cu alte jetoane care au circulat în aceiași perioadă și în aceiași zonă și care aveau trecută valoare în bani, se crede că și în cazul jetoanelor Rosenberg este vorba tot despre bani. Dacă aversul este mai simplu reversul este chiar spectaculos. Acesta prezintă stema familiei, un blazon cu motive florale, este redată stema orașului german Koln, localitatea de origine a familiei Rosenberg. Deasupra am postat sediul nou al Primăriei Chiojdeni. (Sursa-Dorel Bălăiță – Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor)

Stema comunei Dumbrăveni

Stema comunei Dumbrăveni, județul Vrancea a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 443 din anul 2015, ea prezentându-se sub forma unui scut triunghiular verde cu marginile rotunjite. În interiorul scutului se află un cuc ţinând în cioc o mică balanţă; cucul stă aşezat pe o coardă de viţă-de-vie, cu un strugure şi două frunze, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt:

Coarda de viţă-de-vie, cu un strugure şi două frunze, simbolizează bogăţia viticolă a zonei.
Pasărea reprezintă fosta denumire a localităţii "Târgu Cucu".
Balanţa simbolizează dreptatea şi face aluzie la faptul că în această localitate a funcţionat "Judecătoria Plaineşti".
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Dumbrăveni (în trecut, Plăinești, Plăginești sau Generalisimul Suvorov) este o comună din județul Vrancea, care include și satele: Alexandru Vlahuță, Cândești și Dragosloveni, fiind situată în zona de dealuri din partea central-sudică a județului, și este străbătută de Râmna. Prin comună trece șoseaua națională DN2 (Buzău – Focșani). La recensământul din anul 2021 comuna număra 4174 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 4281 locuitori) dintre care: români – 91,83% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei vrâncene Dumbrăveni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,11% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Plăinești, făcea parte din plasa Râmnicul de Sus a județului Râmnicu Sărat și avea în compunere satele Plăinești, Târgu Cucului, Cândești și Gugești, cu o populație totală de 3040 de locuitori. În comună funcționau trei biserici, un schit și două școli mixte cu 265 de elevi. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna cu numele de Plăginești, reședință a plășii Plăginești din același județ. Ea avea 3627 de locuitori în satele Cândești, Gugești, Plăginești și Târgu Cucu. Întrucât se împlineau 160 de ani de la bătălia de la Râmnicu Sărat, comuna și satul ei de reședință au luat în 1949 denumirea de Generalisimul Suvorov, iar în sat a fost ridicat un monument în memoria generalului rus Alexandr Suvorov. În 1964, s-a renunțat la denumirea de Generalisimul Suvorov, comuna fiind rebotezată Dumbrăveni, iar în anul 1968 a fost inclusă în județul Vrancea. În comuna Dumbrăveni se află cinci monumente istorice de interes național din categoria siturilor arheologice, toate descoperite în zona satului Cândești:

punctul „Coasta Rublei” din neoliticiul timpuriu (cultura Starcevo-Criș)
„Curături” conține o așezare eneolitică aparținând culturii Boian
în vatra satului se găsește o altă așezare eneolitică, atribuită culturii Cucuteni-faza A;
pe coasta Nacului, la „Cetățuia” se află urmele unei așezări geto dacice din secolele al II-lea î.e.n.–I e.n. (perioada Latène), precum și o fortificație din Epoca Bronzului (cultura Monteoru)
în punctul „Corbea” s-au descoperit urmele unei alte așezări din cultura Monteoru.

În rest, alte cinci obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local.

punctul „Plainos” – sit arheologic din extremitatea sudică a satului Dragosloveni, conține urmele a două așezări: una din Epoca Bronzului (cultura Monteoru) și alta eneolitică din cultura Cucuteni, faza A.
Movila Mare – sit arheologic, pe amplasamentul inițial al statuii lui Suvorov, cuprinde și el urmele unor așezări din cultura Monteoru și cultura Cucuteni.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” (1802–1804) a fostului schit Recea, de la Cândești, este un monument de arhitectură.
Statuia generalului Alexandr Suvorov din Dumbrăveni (aflat în extremitatea vestică a satului, spre Dragosloveni), opera sculptorului Marius Butunoiu, ridicat la începutul secolului al XX-lea, este clasficiată ca monument public.
Casa memorială Alexandru Vlahuță din Dragosloveni (unde a locuit scriitorul după a treia sa căsătorie, cu fata unui proprietar agricol din zonă)

Câteva dintre personalitățile care s-au născut sau au locuit vremelnic pe aceste meleaguri sunt:

Duiliu Zamfirescu (1858-1922), scriitor român
Alexandru Vlahuță (1858-1919), scriitor român;
Cincinat Pavelescu (1872-1934), scriitor, epigramist și avocat
Gheorghe Alexandru Plagino (1878-1949), primul sportiv care a reprezentat România la Jocurile Olimpice.
George Ștefănescu (1914-2007), pictor și scenograf român

I.A.S. Cotești (Întreprinderea Agricolă de Stat)

Podgoria Cotești - Vrancea cu o istorie de peste 600 de ani, este compusă din localitățile Faraoane, Cîrligele, Budești, Cotești, Urechești, Popești și Tâmboiești, suprafața viticolă fiind de aproximativ 12000 hectare. Centrul podgoriei, comuna Cotești, este atestat documentar din 1471, localitatea căpătându-și acest nume de la căpitanul Stan Cotea Odobescu, care a primit un domeniu în această zonă ca danie din partea domnitorului Țării Românești - Radu cel Mare. În satul Odobasca căpitanul a construit o biserică de lemn, care mai există și astăzi,putând fi vizitată. Despre Podgoria Cotești apar primele mențiuni în 1580, pe vremea domnitorului Mihnea Turcitul. În decursul timpului mai apar acte de danie sau de vânzare a viilor din această zonă. Din punct de vedere al creșterii viței de vie, zona cunoaște o dezvoltare deosebită după anul 1900, când pe lângă soiurile de viță tradiționale, mai sunt aduse și soiuri de vie din Franța și Italia. În Podgoria Cotești au fost construite, de-a lungul secolelor, unele dintre cele mai frumoase mănăstiri din Vrancea – mănăstirea Dălhăuți, mănăstirea Vărzărești, mănăstirea Cotești și mănăstirea Recea. De asemenea, tot în Podgoria Cotești poate fi vizitată și casa memorială “Alexandru Vlahuță”, dar și Muzeul Comunal Cotești. Podgorenii din Cotești sunt nu doar oameni pricepuți la vinuri ci și mari iubitori ai tradițiilor și obiceiurilor din zonă. Așa se face că aici, în Cotești există și o colecție muzeală particulară a uneltelor agricole folosite în viticultură. În Podgoria Cotești există mai multe societăți comerciale de vinificație. Una dintre acestea a reabilitat crama boierului Duiliu Zamfirescu, cu ajutorul unui program al Uniunii Europene. Căci, în Podgoria Panciu a trăit și a scris atât Alexandru Vlahuță cât și Duiliu Zamfirescu. Cele mai renumite soiuri de vinuri ale podgoriei Cotești sunt Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagra, alături de vinurile din categoria Pinot, Merlot, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Babească Neagră, Merlot și Cabernet Sauvignon. Din sortimentele de vin autohton se mai cultivă și Galbena de Odobești și Frâncușa. Vinurile de aici se încadrează în toate cele patru mari categorii: sec, demisec, demidulce, dulce. În Podgoria Cotești se produce unul din cele mai bune vinuri din soiul Șarbă. Vinul produs aici este încântător prin tonurile şi senzațiile dulci, cu note uşor amărui. Este un vin semiaromat şi uşor, iar gustul său este bine structurat şi are o aciditate echilibrată. Se poate consuma în mod optim la o temperatură de 10–12°C împreună cu carne de pasăre sau legume, dar şi alături de o carne de porc fragedă.

Cotești este o comună din județul Vrancea, care include și satele: Budești, Goleștii de Sus și Valea Cotești, fiind situată în partea central-sudică a județului și străbătută de șoseaua județeană DJ205B, care o leagă spre sud de Urechești și spre nord spre Cârligele și mai departe Odobești. La recensământul din anul 2021 comuna număra 4772 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 4641 locuitori) dintre care: români – 93,55% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei vrâncene Cotești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 92,96% și restul – necunoscută sau altă religie.La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era reședința plășii Orașul a județului Râmnicu Sărat și era formată din satele Cotești, Golești, Sluți, Odobasca și Calicu, cu 1906 locuitori. În comună funcționau patru biserici și două școli — una de băieți din 1823, și una de fete din 1860, ambele având în total 158 de elevi. În 1950, comuna a fost transferată raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. Monumentul istoric al comunei este Mănăstirea Cotești, monument istoric de arhitectură de interes național. Mănăstirea, al cărei ansamblu cuprinde biserica „Sfânta Treime” și turnul clopotniței, datează de la 1720. Mănăstirea Cotești a fost întemeiată în anul 1720, de către episcopul de Buzău, Ștefan al II-lea (1720-1732).

XC Trophy Jariștea - iulie 2023

Produsul de mai sus este o insignă specială, realizată de către firma privată Medals Alex Szstankovits din Oradea, pentru a fi oferită participanților și câștigătorilor competiției XC Trophy, desfășurate pe raza comunei vrâncene Jariștea. XC Trophy este o competiție de mountain bike (ciclism în teren variat) unde pot participa bărbați și femei de vârste diferite.

Jariștea este o comună din județul Vrancea, care include și satele: Pădureni, Scânteia și Vărsătura. fiind situată în centrul județului, în partea de răsărit a Măgurei Odobeștilor și traversată de șoseaua județeană DJ205B, care o leagă spre sud de Odobești, Urechești și spre nord de Bolotești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Jariștea făcea parte din plasa Gârlele a județului Putna, fiind formată numai din satul de reședință, cu 1880 de locuitori ce trăiau în 491 de case. În comună funcționau două biserici și două școli — una de băieți, cu 76 de elevi, și una de fete, cu 26 de eleve. În 1950, comuna Jariștea a fost arondată raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și apoi (după 1956) din regiunea Galați. Din 1968, comuna Jariștea face parte din județul Vrancea. La recensământul din anul 2021 comuna număra 4027 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 4204 locuitori) dintre care: români – 95,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei vrâncene Jariștea, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,71% și restul nedeclarată sau altă religie. Pe raza acestei comune există două monumente istorice de nivel județean:

Situl arheologic de la „Pițigoi”, din satul Pădureni, unde s-au descoperit urmele unei așezări din perioada Latène III, cultura geto-dacică
Mănăstirea Buluc, întemeiată de către boierul Isaia Caragea și sfințită la 8 martie 1679

Focșani este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vrancea, la limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia din România. Are o populație de aproximativ 79000 locuitori. Este denumit în multe scrieri Orașul de pe Milcov, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept orașul Unirii. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familie Focșa. Până la începutul secolul al XVII-lea, era consemnat ca sat, iar după anii 1650-1620 se menționează denumirea de târg, aflându-se la confluența drumurilor comerciale cele doua provincii românești. Deși atestat documentar din 30 ianuarie 1755 când, Alexandru Vodă din Țara Românească arată, într-un document, că a fost lovit „cu înșelăciune pe la Focșani de Ioan Vodă”), așezarea de pe Milcov este mult mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în anul 1977 în sudul Focșaniului atestă că vatra actuală a orașului a fost locuită încă din neolitic, obiectele descoperite aparținând culturii Cris (circa 5000 Î.Hr.). Sus am postat stemele actuală și interbelică ale orașului Focșani iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură focșănene, din vremuri diferite.

Biserica militară

Banca națională

Vederi

Biserica Profetul Samuil

Banca Economia

Catedrala Sfântu Ioan

Piața Moldovei - Biserica Domnească

Școala comercială superioară

Cazarma pompierilor

Ateneul Popular "Maior Pastia"

Județul Vrancea este situat la limita dintre provinciile istorice Muntenia și Moldova, având suprafața de 4863 kilometri pătrați, iar reședința în municipiul Focșani. Județul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială cuprinde, conform actualei împărțiri administrativ - teritoriale, 73 de localități din care 2 municipii – Focșani și Adjud, 3 orașe – Panciu, Odobești și Mărășești precum și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate. Sus am postat stema și harta actuală a județului Vrancea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.