Epaminonda's Blog.....: SCHWARZACH IM PONGAU

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SCHWARZACH IM

PONGAU, bundes landul SALZBURG, din vremuri diferite,

câteva cărți poștale ilustrate, o insignă și o medalie locale.

Biserica

Castelul

Gara

Capela mortuară

Muzeul în aer liber

Școala

Hotelul Poștei

Monumentul eroilor

Hotel Linsinger

Spitalul

Biserica Sfântul Veit

Vedere aeriană

Vederi generale

Trimiteri poștale

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINATȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Casa Peștera - 1610

Înainte de anii 1900, destul de timid, în teritoriile româneşti au început să-şi facă apariţia asociaţii şi cluburi de turism, ce s-au dedicat în activitatea pentru drumeţiile şi ascensiunile montane. Între ele se remarcă: Clubul Alpin al Transivaniei, fondat la Braşov în 1873; Erdély Kárpáti Egyésület (EKE), (Societatea Carpatină Ardeleană), fondată la Cluj în 1891; Asociaţia Carpatică a Transilvaniei, fondată în 1880 la Sibiu; Societatea Carpatină Sinaia, fondată în 1893; Societatea Turiştilor din România, fondată la Bucureşti în 1903. După primul Război Mondial, numărul iubitorilor de drumeţii montane creşte, apărând noi asociaţii, create în sprijinul acestora: Societatea Hanul Drumeţilor, fondată în 1920; Touring-Clubul României, fondat în 1926; Asociaţia Drumeţilor din Munţii României, fondată în 1929; Clubul Alpin Român, fondat în 1936, etc. Pe lângă organizarea de excursii în munţii Carpaţi, organizaţiile şi asociaţiile montane au avut ca scop amenajarea de trasee montane, dar şi construirea de cabane şi refugii montane, atât pentru membri cât şi pentru iubitorii de munte. În perioada interbelică, unele asociaţii, preluând tradiţia de la cluburile de turism din Europa centrală (Austria, Elveţia, Germania), au început să ofere membrilor însemne –mărturii ale locurilor pe unde aceştia au ajuns. Însemnele sunt sub forma unei insigne metalice, ce se ataşa cu ajutorul unor cuişoare la obiectul de sprijin al călătorului – bastonul. În general, aceste insigne, erau ornamentate cu imagini simbol ale locului sau evenimentului pentru care au fost create.

Cabana Casa Peştera era situată la altitudinea de 1610 metri. Ea a fost construită de către Touring-Clubul României, între anii 1923 şi 1925 și e posibil ca ea să fi existat pe locul actualului hotel Peștera din stațiunea Bușteni, județul Prahova. Insigna de baston, este de forma unui scut, având dimensiunile de 37 x 31 milimetri. Este confecţionată din alamă, iar ca sistem de prindere are trei orificii (unul în partea superioară şi două laterale). Cel mai probabil, insigna a fost emisă cu ocazia inaugurării cabanei, din data 29 iunie 1925 când au participat aproximativ 200 de membri ai T.C.R.

Oastea Domnului

În primul număr din anul 1923 al ziarului ortodox sibian „Lumina Satelor", preotul Iosif Trifa publica un manifest în care-i chema pe credincioși să redescopere valorile inițiale ale creștinismului. Debuta astfel mișcarea religioasă Oastea Domnului care a marcat Biserica Ortodoxă Română în perioada interbelică. Oastea Domnului a apărut în condițiile speciale ale primului deceniu de după Unirea din 1918. Transilvania era un teritoriu multietnic, iar elita ortodoxă trebuia să se remarce pe plan cultural și religios. Tocmai de aceea, în fruntea Mitropoliei Ardealului a fost instalat Nicolae Bălan, intelectual de frunte al Transilvaniei. Avea doctoratul în teologie luat la Universitatea din Oxford. Era și unul dintre cei mai prețuiți profesori de la Seminarul Teologic din Sibiu, înainte de 1918. Ajuns la conducerea bisericii transilvănene, Mitropolitul Nicolae Bălan a inițiat o campanie de revigorare a Ortodoxiei. Printre acțiunile sale s-a numărat și aducerea unor preoți entuziaști la Sibiu, sediul Mitropoliei, care să se ocupe cu activitatea misionară. Unul dintre aceștia a fost preotul Iosif Trifa, parohul din Vidra de Sus, județul Alba (satul natal al lui Avram Iancu). Preotul Iosif Trifa slujea de zece ani la Vidra, timp în care se remarcase pentru dăruirea pe care o manifestase în slujba Ortodoxiei. Mitropolitul Nicolae Bălan îl cunoștea personal pe preotul Iosif Trifa, deoarece i-a fost profesor la Seminarul Teologic din Sibiu. În luna august 1921, preotul de la Vidra de Sus a fost convocat de mitropolit la Sibiu, pentru a i se încredinţa o misiune specială. Începând cu luna septembrie 1921 devenea duhovnic al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din localitate. Foarte activ, preotul Iosif Trifa nu s-a preocupat doar de îndrumarea spirituală a viitorilor preoți ortodocși. La 1 ianuarie 1922 a publicat primul număr din ziarul „Lumina Satelor”, pe care l-a condus până în anul 1934. Publicația Mitropoliei Ardealului a fost deosebit de influentă în perioada interbelică. A ajuns la tiraje de peste un milion de exemplare pe număr. Înființarea Oastei Domnului are conotații mistice. În cartea fundamentală a mișcării religioase, „Ce este Oastea Domnului”, preotul Iosif Trifa susține că Anul Nou 1923 l-a găsit frământat de gânduri. De 11 ani, de când fusese hirotonit preot, „striga în pustiu fără urmare și fără roade”. Astfel, relatează preotul, a căzut în genunchi și s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l îndrume „să lucreze cu mai multă izbândă”. Ca semn divin, Duhul Sfânt l-a îndemnat să publice în primul număr din „Lumina Satelor” pe anul 1923 o chemare. Prin aceasta, îi sfătuia pe credincioși să intre în anul nou cu dorința de a se lepăda de păcate. Mitropolitul Nicolae Bălan a binecuvântat imediat inițiativa preotului Iosif Trifa. În spatele argumentelor teologice stăteau și cauze sociale care au contribuit la apariția Oastei Domnului (alcolismul, tabagismul, sudalma etc.). Această iniţiativă s-a dovedit un succes, mişcarea duhovnicească răspândindu-se în surt timp în toate regiunile Ţării şi a mobilizat un mare număr de creştini ortodocşi. După 1948 mișcarea a fost declarată ilegală de regimul comunist. În această perioadă, în anii grei ai stalinismului, Oastea Domnului, a fost condusă de Traian Dorz, care a primit 17 ani de pușcărie pentru acest motiv. În 1990 Oastea Domnului a fost reabilitată de Statul Român și de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care a ridicat caterisirea lui Iosif Trifa. În zilele noastre, Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de editură, librărie și tipografie proprie. Aici se tipărește, cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, săptămânalul „Iisus Biruitorul”, având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”. Oastea Domnului este condusă de un „Sfat Frățesc” Operativ din care fac parte aproximativ 30 de membri, reprezentanți ai zonelor în care mişcarea este activă. Oastea Domnului este prezentă aproape pe tot teritoriul României dar și dincolo de granițele ei. Activitatea ei are ca bază așa numitul „voluntariat al laicilor”, chiar dacă din mișcare fac parte și numeroși clerici. Părintele Iosif Trifa a definit misiunea Oastei Domnului astfel: „ ... aflarea și vestirea lui Iisus cel răstignit.” Această formulare era o veritabilă „declarație de război sufletesc contra întunericului și a răutății” din partea unei „armate care lupta sub steagul și conducerea lui Iisus Biruitorul.” De asemenea, referindu-se la programul Oastei Domnului, părintele Iosif Trifa scria: „Iisus cel răstignit - acesta a fost programul meu în toți anii de Oaste și acesta este programul Oastei Domnului. Nu este un program nou. L-am aflat gata de la Sfântul Apostol Pavel.” Tot părintele definea pe „ostașul Domnului” astfel: „Ținând cont de permanenta ofensivă a iadului, un ostaș al Domnului trebuie să fie un ostaș activ, luptător, un mare viteaz, capabil să atragă și pe alții în lupta cea mare a mântuirii sufletelor.”

Ordinul Casei Domnitoare

în grad de mare cruce pentru militari

Piesa de mai sus este foarte rară, ea reprezentând Ordinului „Casei Domnitoare” în grad de Mare Cruce, model I, placa pentru militari, realizată de bijutierul bucureștean Weiss. Piesa s-a expus în cadrul licitației “România la porțile civilizație” organizată în luna octombrie 2023, având un preț de vânzare de pornire de doar 2000 de euro. Piesa este realizată din argint aurit sub forma unei stele cu opt raze. În centrul plăcii a fost aplicată cruce ordinului realizată din email cu brațele egale, în a cărei medalion central a fost reprodus blazonul cazei de Hohenzollern și deviza casei regale „Nihil Sine Deo”. Pe revers în centrul plăcii regăsim marca bijutierului Weiss, iar pe acul vertical de prindere au fost aplicate mai multe poansoane. Ordinul a fost instituit în anul 1938, prin înalt decret regal de către regele Carol al II-lea.

Ziua universală a iei

Produsul de mai sus este o medalie realizată în anul 2023 la Monetăria Statului pentru a celebra Ziua universală a iei. Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici:

Anul emiterii – 2023
Emitentul – Monetăria Statului
Tema – Ziua universală a iei
Material (compoziție) – argint cu titlul de 99,9% sau aliaj de cupru
Forma – rotundă
Diametrul – 37 milimetri
Greutatea – 31,11 grame cea din argint, necunoscută cea din aliaj de cupru
Calitatea - patinată
Tiraje – 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj de cupru
Prețuri unitare de vânzare, cu TVA inclus, de la magazinele bucureștene ale Monetăriei sau prin magazinul online www.romanianmint.ro – 489 lei cea de argint sau 329 lei cea din aliaj cupru.

Ne mândrim cu ia românească și o purtăm cu drag, însă cât de multe lucruri știm, cu adevărat, despre istoria ei? Ia, numită și cămașă cu altiță, este cea mai cunoscută și, cu siguranță, cea mai reprezentativă piesă a costumului tradițional românesc. Extrem de importantă în viața satului, ia a suferit de-a lungul timpului modificări, fiind influențată și de portul de la oraș. Nu se cunoaște cu precizie momentul apariției acestui articol de îmbrăcăminte, însă cercetările atestă faptul că ia ar putea data încă din perioada culturii Cucuteni. Este un obiect vestimentar realizat integral manual, pe pânză de bumbac, in sau borangic, cu broderii ample și bogate, în culori vii, având adesea aplicații de mătase, paiete sau mărgele. “Ie” este un termen care se adresează exclusiv cămășii purtate de către femei. Nu doar că aceste broderii cusute manual sunt unicat, dar ele erau realizate în mare taină, pentru ca povestea spusă cu ajutorul acului de cusut să nu fie sursă de inspirație pentru nicio altă fată din sat. Zestre de preț, oferită în dar din generație în generație, ia era adesea lucrată într-o perioadă lungă de timp, fiind modificată pentru a corespunde vârstei sau statului social al femeii care o purta. Croiala acestei cămăși tradiționale românești sugerează forma unei cruci – o bucată de material de forma dreptunghiulară, cu mâneci largi și o deschizătură rotundă în partea de sus, numită și “gura iei”. Aceasta din urmă este întărită cu o cusătură specifică, realizată cu fire de bumbac sau mătase, în culori asortate cu broderiile de pe restul cămășii. Mânecile iei sunt încrețite la umeri și uneori și la încheieturile mâinilor, formând volănașe delicate. Nu este o întâmplare faptul că ia imită forma crucii, deoarece viața satului românesc este strâns legată de credința în Dumnezeu. Mai mult decât atât, unul dintre motivele des întâlnite pe cămășile tradiționale românești este chiar simbolul crucii. Numeroase personalități ale României, dar și de pretutindeni, au ales să integreze ia în garderoba de zi cu zi. Regina Elisabeta, Prințesă de Neuwied și prima Regină a României, a fost fascinată de frumusețea portului tradițional, pe care l-a adoptat și l-a impus ca standard la curtea regală. Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și cea de-a doua Regină a României, a fost una dintre marile promotoare ale portului tradițional românesc, pe care l-a iubit și l-a purtat cu eleganță. În urma sa au rămas numeroase fotografii care atestă dragostea pe care Regina a purtat-o iei românești. Datorită ei, această cămașă a devenit un adevărat etalon vestimentar pentru toate femeile din aristocrația românească și a fost purtată cu drag atât de Principesa Ileana, cât și de Principesa Elena. Nu doar persoanele de rang înalt și-au îndreptat atenția asupra acestei cămăși tradiționale. Mari artiști au pictat pe pânzele lor femei îmbrăcate în portul românesc, precum pictorii Henri Matisse (tabloul “La Blouse Roumaine”, realizat în anul 1940) sau Constantin Daniel Rosenthal (tabloul “România revoluționară”, realizat la Paris, în anul 1850 – modelul care i-a servit pictorului drept muză este Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti). Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato sau Dumitru Ghiaţă sunt câteva dintre numele marilor artiști români pe care portul popular i-a inspirat în realizarea operelor artistice. De asemenea, cântăreața Maria Tănase s-a numărat printre personalitățile care au purtat ia românească, făcând-o cunoscută în întreaga lume. Însă drumul iei nu s-a oprit aici. Cămașa românească a fost o sursă de inspirație pentru creatorii de modă. Punctul de pornire l-a reprezentat colecția designerului Yves Saint Laurent, din toamna-iarna anului 1981. Fascinat și inspirat de tabloul “La Blouse Roumaine” al pictorului francez Henri Matisse, designerul a lansat colecția cu același nume. În sezonul primăvară/vară 1997-1998, designerul a inclus din nou în colecția sa elemente din costumul tradițional românesc. Ulterior, numeroși alți designeri au ales să reinterpreteze în notă modernă portul popular românesc, închinând colecții întregi frumoasei ii: Jean-Paul Gaultier (2006), Oscar de la Renta (2008), Philippe Guilet (noiembrie 2011 – colecție tribut adus României), Carolina Herrera (2013), Kenzo, Anna Sui sau Agatha Ruiz de la Prada. Tom Ford a adus în prim plan pe podiumurile de prezentare ia din zona Sibiului, mai exact din regiunea Făgăraș. Cântăreața britanică Adele a pozat pentru numărul din martie 2012 al revistei Vogue, ediția americană, îmbrăcată în una dintre realizările designerului, inspirată din broderiile negre specifice zonei geografice românești. Și vedetele iubesc ia românească! Iar de aici nu a mai fost decât un pas – ia românească a devenit populară printre vedetele de la Hollywood și nu numai. Fotomodele și actrițe precum Kate Moss, Nicole Kidman, Halle Berry, Emma Stone, Jennifer Garner, Anne Hathaway, Katie Holmes, Emma Watson, Sharon Stone sau Raquel Welch au inclus ia în garderoba lor. Și vedetele din țara noastră au ales, în ultimii ani, să poarte acest element vestimentar. Andreea Marin, Andra, Ozana Barabancea, Loredana, Gina Pistol sau Ilinca Vandici sunt doar câteva dintre numele celor care au readus în atenție “bătrâna” ie. Mai mult decât atât, ia noastră are și o zi dedicată – data de 24 iunie este acum marcată drept Ziua Universală a Iei. Această zi este serbată în peste 50 de țări și mai mult de 100 de orașe. Nu este o întâmplare faptul că data acestui eveniment coincide cu o sărbătoare importantă a românilor, respectiv Sânzienele, deoarece ia are brodate simboluri magice, destinate să o apere de rele și de ghinioane pe cea care o poartă. SURSA NET = https://www.florideie.ro/blog/povestea-iei-de-la-inceputuri-si-pana-in-prezent/

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.

Jeton - 100 G.C - 1 LEU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus se pare că a fost realizat la comanda vreunul proprietar de magazin, cafenea, bodegă sau restaurant al cărui nume începea cu literele G și C. Interesant este că piesele sunt marcate cu două valori (1 leu – 100 și 2 lei - 200) ceea ce mă face să cred că aceste valori reprezintă niște sume bănești exprimate în lei și bani. S-ar putea ca aceste jetoane să fi fost folosite ca un fel de gaj. Să zicem că un cumpărător își procura o cafea și aceasta costa 3 lei. El plătea barmanului pentru o cafea 4 lei, primind pe lângă cafea și un jeton de 1 leu (contravaloarea ceștii). La plecare consumatorul preda ceașca sa, și jetonul,. primind înapoi contravaloarea jetonului. Astfel consumatorul manifesta mai multă grijă față de ceașca barului.

___________ oOo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII