Epaminonda's Blog.....: Ro - M

În data de 29 mai 2023 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint și o monedă din aur cu tema 175 de ani de la Revoluția Română din 1848.

Aversul monedelor redă monumentul Eroilor Pompieri din București, stema României, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală “10” sau „100 LEI” și anul de emisiune „2023”. Reversul comun al monedelor prezintă portretele și numele revoluționarilor pașoptiști Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și Mihail Kogălniceanu și inscripțiile „REVOLUTIA ROMANA” și „1848”.

Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:

emitent – Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României
data lansării în circuitul numismatic – 29 mai 2023
tema – 175 de ani de la Revoluția Română din 1948
metal (compoziție) – aur cu titlul de 90% (cea de 100 lei); argint cu titlul de 99,9% (cea de 10 lei)
forma – rotundă
diametrul – 21 milimetri (cea de aur) și 37 milimetri (cea de argint)
greutate – 6,452 grame (cea de aur) și 31,103 grame (cea de argint)
cant – zimțat
calitate – proof
tiraje – 1000 exemplare (cea din aur) și 5000 exemplare (cea de argint)
prețuri unitare de achiziție de la magazine BNR, fără TVA – 3100 lei (cea de aur) și 490 lei (cea de argint)

Revoluția Română de la 1848 a fost parte a revoluției europene din același an și expresie a procesului de afirmare a națiunii române și a conștiinței naționale. Un factor deosebit de important l-a constituit Revoluția Franceză din februarie 1848 care a avut repercusiuni asupra întregii Europe. Deoarece Franța era un stat național unitar, revoluția de aici a avut un predominant caracter social, pe când în celelalte țări a luat diferite forme, după necesitățile locale. Astfel că, principiul libertăților cetățenești cerute de revoluționarii francezi a evoluat și s-a transformat în libertăți naționale pentru popoarele supuse, iar peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate națională. Revoluția Română de la 1848 s-a desfășurat în condițiile în care părți din teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina, Basarabia) în timp ce Moldova și Țara românească erau constrânse să accepte protectoratul Rusiei țariste și suzeranitatea Imperiului Otoman.

Hotărârea de a se ridica un monument dedicat pompierilor aparţine unui comitet de iniţiativă constituit în anul 1898 cu ocazia aniversării a cinci decenii de la revoluţia din 1848. În data de 11 iunie 1898, în Bucureşti, pe Dealul Spirii, în fața Arsenalului Armatei, s-a pus piatra de temelie a Monumentului Eroilor Pompieri – un pios omagiu adus celor care la 13 septembrie 1848 au luptat pentru apărarea ideilor sfinte de libertate ale poporului român. Monumentul este creaţia talentatului sculptor Vladimir Hegel fiind realizat prin contribuţie publică şi s-a inaugurat la 16 septembrie 1901 în cadrul unei mari adunări populare, la care au fost prezenţi şi 17 luptători de la 1848. Lucrarea a fost plătită prin subscripție deschisă, gestionată de o comisie, al cărei președinte a fost Eugeniu Carada. La baza monumentului este un postament hexagonal din piatră compus dintr-un piedestal cu o înălţime de 5 m, în formă de trunchi de piramidă cu un brâu spre partea interioară şi un ornament arhitectural ce sugerează în partea superioară un capitel. Compoziţia statuară are o înălţime de 2,50 m şi reprezintă Zeiţa Victoriei care sprijină cu mâna dreaptă trupul unui militar căzut în luptă, iar în mâna stângă ţine o trâmbiţă. Pe latura din faţă a monumentului se află o placă din bronz cu inscripţia: ”Luptătorilor de la 13 septembrie 1848 poporul român recunoscător”. Pe aceeaşi placă sunt realizate o cască de pompier, o compoziţie heraldică şi un vulture cu aripile întinse. Pe latura din spatele monumentului se află o placă de bronz pe care este scris: ”În aducerea aminte a luptei susţinute în acel loc de pompierii Bucureştilor...). Monumentul în întregul lui constituie o operă de artă cu o puternică forţă emoţională, o realizare artistică valoroasă. Referitor la statuie se reţine faptul că pare vie, indiferent din unghiul din care ar fi privită, metalul căpătând viaţă pe cele două chipuri – al zeiţei şi al militarului căzut în luptă”. La începutul deceniului nouă al secolului XX , cu ocazia lucrărilor de construcţie în centrul civic al capitalei, monumentul a fost scos de la locul lui. Frumoasa statuie a fost salvată de la distrugere (aproape de sub şenilele buldozerelor) de către un grup de iubitori de artă, şi uitată efectiv într-o curte. Toate intervenţiile făcute de pompieri pentru găsirea unui nou amplasament, s-au soldat cu eşecuri. Se părea că acest monument nu mai avea loc în Bucureşti. În anul 1990, monumentul a fost reamplasat în locul său de astăzi, pe Calea 13 septembrie din Bucureşti, lângă clădirea Parlamentului României, în fața Hotelului JW Mariot, în mijlocul unui complex arhitectonic modern. Monumentul trăieşte o nouă tinereţe odată cu noua dezvelire făcută cu ocazia zilei de 13 septembrie 1990, perpetuându-se astfel tradiţia depunerii la poalele statuii a florilor recunoştinţei faţă de eroii pompieri căzuţi la datorie în anul 1848 şi nu numai. În noua fundaţie a monumentului s-a pus un document din textul căruia citez: ”...Fie ca jertfa eroilor pompieri să amintească veşnic bucureştenilor, tuturor românilor, datoria sacră de a apăra glia strămoşească, suveranitatea şi independenţa naţională”.

Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Nicolae Bălcescu (născut la dat de 29 iunie 1819 în Bucureşti şi decedat la data de 29 noiembrie 1852 în Palermo, Italia) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român. S-a născut într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu sin Petre şi al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălceşti-Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. După doi ani de închisoare pentru o acţiune conspirativă înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell organizaţia secretă Frăţia, călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români şi studiind istoria acestora. Editează alături de August Treboniu Laurian o revistă de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu anul 1844. În Franţa se va implica în revoluţia din februarie 1848, dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti pentru a participa la revoluţia din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal. Arestat la 13 septembrie 1848 de autorităţile otomane reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania de unde este expulzat. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena şi ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debreţin, se întâlneşte cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluţionarii români transilvani şi cei maghiari. Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună şi este de acord cu „proiectul” revoluţionarului român. La 2 iulie 1849 se găseşte la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri. Avram Iancu şi revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri faţă de acţiunile militare ale maghiarilor, aceştia însă nu îşi respectă promisiunile şi se ajunge din nou la conflict. În acelaşi timp însă trupele imperiale contrarevoluţionare habsburgice şi ruse intră în Transilvania şi revoluţia maghiară condusă de Kossuth este înfrântă. Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris şi publicată de Alexandru I. Odobescu în 1861 – 1863. Se exilează la Paris unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. Grav bolnav se stabileşte la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare de tuberculoză la vârsta de 33 de ani. Poza lui Bălcescu aplicată aici este un portret din anul 1851 executat de către pictorul Gheorghe Tătărăscu.

Mihail Kogălniceanu (născut la data de 6 septembrie 1817 în Iaşi şi decedat la data de 1 iulie 1891 la Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist roman. A fost numit Prim Ministru de către Alexandru Ioan Cuza la data de 11 octombrie 1863 în Principate şi apoi Ministru de externe al României pe timpul domniei lui Carol I. A fost unul dintre cei mai influienți intelectuali români ai generaţiei sale. Fiind un liberal moderat, el şi-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinţului Mihaill Sturdza, în acelaşi timp ocupând funcţia de director al Teatrului Naţional Iaşi şi publicând multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri şiactivistul Ion Ghica. A fost ideologul Revoluţiei de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiţiei Dorinţele partidei naţionale din Moldova. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moţiune de cenzură, care a declanşat o criză politică ce a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu monarhul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Naţional Liberal, înainte de a juca un rol important în decizia României de a participa la războiul ruso-turc din anii 1877-1888, o alegere care a dus la recunoaşterea independenţei ţării. În ultimii ani de viaţă a fost o figură politică proeminentă, preşedinte al Academiei Române şi reprezentant al României în relaţia cu Franţa.

În data de 12 iunie 2023, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

Aversul monedei prezintă sediul din București al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”. Reversul monedei prezintă siluetele unui pescar, a unui vânător și a unui câine de vânătoare și inscripțiile „ASOCIATIA GENERALA A VANATORILOR SI PESCARILOR SPORTIVI” și „100 ANI”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

tema - 100 de ani de la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România
data emiterii – 12 iunie 2023
emitent – Monetăria Statului la comanda BNR
valoarea – 10 lei
metal (compoziție) – argint
titlu – 99,9%
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutatea – 31,103 grame
cant – zimțat
calitate – proof
tiraj – 5000 exemplare
preț unitar de achiziționare de la magazinele BNR, cu TVA exclus – 460 lei

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.R) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. AGVPSR și filialele sale dețin în administrare 12 milioane de hectare, împărțite în 850 de fonduri de vânătoare. A.G.V.P.S. din România este afiliată la Federația Asociațiilor de Vânători și Conservare a Faunei Cinegetice din Uniunea Europeană (F.A.C.E.) și la alte organisme internaționale în profil. A.G.V.P.S. are următoarele obiective:

protecția și conservarea faunei sălbatice și faunei acvatice, menținerea echilibrului ecologic, precum și îmbunătățirea mediului acestora de viață;
gruparea în jurul ei a asociațiilor de vânători și/sau pescari, precum și a membrilor vânători și/sau pescari ai organizațiilor neafiliate, care înțeleg să sprijine obiectivele A.G.V.P.S., în interes comun;
susținerea activităților concrete desfășurate pentru protecția și conservarea biodiversității faunei de interes cinegetic și piscicol, precum și a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia;
reprezentarea și apărarea intereselor membrilor ei, precum și a personalului angajat al acesteia și al organizațiilor afiliate, în fața autorităților interne și internaționale;
armonizarea intereselor organizațiilor afiliate și medierea eventualelor neînțelegeri dintre acestea;
acordarea de sprijin și asistență de specialitate membrilor săi;
monitorizarea respectării legilor, a statutului și a reglementărilor subsidiare acestora de către membrii afiliați;
înființarea și gestionarea unui fond financiar de ajutorare a membrilor afiliați aflați justificat în situații economico-financiare deficitare;
organizarea de reuniuni, conferințe, simpozioane, expoziții, competiții sportive în profil și alte manifestări cinegetice și de pescuit și participarea la astfel de manifestări în țară și în străinătate;
înființarea de fundații și unități economice, precum și desfășurarea de activități economice cu caracter accesoriu și de cercetare științifică, în domeniile sale de activitate cuprinse în codurile CAEN, nominalizate prin hotărâre distinctă a Consiliului A.G.V.P.S.;
editarea și difuzarea de publicații în domeniul cinegetic și halieutic și sprijinirea editării și difuzării unor lucrări de specialitate destinate instruirii candidaților, membrilor și personalului organizațiilor afiliate;
ținerea evidenței câinilor de vânătoare și eliberarea permiselor și semnelor distinctive pentru câinii de vânătoare proprietatea membrilor săi, prin intermediul organizațiilor afiliate;
tipărirea, înserierea și distribuirea carnetelor de membru și distribuirea asigurărilor de răspundere civilă în legătură cu practicarea vânătorii pentru membri săi;
susținerea și participarea, în măsura posibilităților, la activitățile de prevenire și de combatere a braconajului;
formularea de propuneri legislative ori de îmbunătățire a inițiativelor legislative promovate de cei în drept;
sprijinirea și participarea, când este solicitată, la acțiunile de populare a habitatelor naturale cu specii noi de interes cinegetic și piscicol;
afilierea de noi membri sau, după caz, excluderea membrilor săi, în condițiile stabilite prin prezentul statut;
Sediul central al instituției este situat în municipiul București, pe Calea Moșilor la nr.126.

În data de 10 iulie 2023 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei.

Pe aversul monedei se prezintă o clachetă cinematografică și câteva role de film, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2023” și valoarea nominală „10 Lei”, iar reversul prezintă portretul și numele lui Liviu Ciulei și inscripția ,,100 de ani de la nastere”. Moneda prezintă următoarele caracteristici tehnice:

data emiterii – 10 iulie 2023
tema – 100 de ani de la nasterea lui Liviu Ciulei
realizator –Monetăria Statului la comanda Băncii Naționale a României
metal (compoziție) – argint
titlu – 99,9%
forma – rotundă
diametrul - 37 milimetri
cant – zimțat
calitate – proof
tiraj – 5000 exemplare
prețul unitar de vânzare de la casieriile BNR din București și din țară, exclusiv TVA – 471 lei

Liviu Ciulei (născut 7 iulie 1923, Bucuresti, decedat 25 octombrie 2011, Munchen, Germania) a fost un mare regizor roman și nu numai. Personalitate importantă a teatrului si filmului, Liviu Ciulei este totodată actor, regizor, arhitect, scenograf, profesor. Activitatea sa creatoare remarcabilă de peste 50 de ani a marcat atât arta scenică românească prin spectacole de anvergură națională și internațională, dar și lumea filmului românesc și internațional. A studiat arhitectura, apoi teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din Bucuresti. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck in Visul unei nopti de vara la Teatrul Odeon; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucuresti, (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum va place a lui Shakespeare. În anul (1965), Liviu Ciulei a primit Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, pentru filmul - Padurea spanzuratilor. In 1963, se numara printre membrii fondatori ai Asociatiei Cineastilor din Romania (ACIN), al carei vicepresedinte a fost pana in anul 1968; intre 1963 si 1972, a creat, ca director, o spectaculoasa imagine a Teatrului Bulandra. A părăsit Romania in anul 1980 și a fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University si New York University. A lucrat în multe țări din Europa, precum și în SUA, Canada si Australia. S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra ca un semn de recunoaștere al meritelor sale extraordinare aduse scenei și ecranului românesc. Liviu Ciulei a derulat o sustinuta activitate didactica universitara in SUA si Germania, in 1992 devenind membru corespondent al Academiei Romane. Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre. In 1996, UNITER i-a acordat Premiul sau anual pentru intreaga activitate. Regizorul Liviu Ciulei a descoperit si talente autentice, care au debutat sub bagheta sa inspirata: Irina Petrescu si Lazar Vrabie (in filmul Valurile Dunarii), Gina Patrichi, Ana Szeles si Mariana Mihut (in Padurea spanzuratilor), cantareata de muzica usoara Margareta Paslaru (in prezent stabilita in SUA), actrita in spectacolul "Opera de trei parale". În perioada regimului comunist a fost urmărit de Securitate fiind denunțat de Ion Besoiu și Radu Beligan. A avut trei căsătorii cu: marea actriță Clody Berthola, cu scenografa Ioana Gărdeascu și jurnalista Helga Reiter. A fost multiplu recompensat în ambele regimuri:

Ordinul Meritul Cultural cls II (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
Ordinul Meritul Cultural cls I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”
Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes 1965, pentru filmul Pădurea spânzuraților
Globul de Cristal, Karlovy Vary, 1969, pentru filmul Valurile Dunării
Premiul UNITER 1996
Premiul de Excelență UNITER, 2001
Premiul de Excelență în cinematografia română, 2002
Membru de onoare al Ordinului Arhitecților, 2006

Câteva dintre filmele regizate de el sunt:

Nebuna din Chaillot de Jean Giradoux – 1957
Azilul de noapte de Maxim Gorky – 1958
Cum vă place de William Shakespeare – 1961
Intrigă și iubire de Friedrich Schiiler – 1965
Opera de trei parale de Bertol Brecht – 1969
O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale – 1971
Visul unei nopți de vară de Shakespeare – 1991
Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello - 2005

Câteva dintre filmele în care a jucat:

În sat la noi – 1951
Nepoții gornistului – 1953
Răsare soarele – 1954
Alarmă în munți – 1955
Valurile Dunării - 1960
Pădurea spânzuraților – 1965
Decolarea – 1971
Dragostea începe vineri – 1973
Mușchetarul român – 1975
Falansterul – 1979

xxx

"VAMA"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 3 insigne - Expo minerit Deva

Ediția a 5-a - august 1989

Înființarea Secției Deva a Societății Numismatice Române (SNR) a fost aprobată în adunarea generală a SNR din data de 26 septembrie 1982 iar în data de 24 octombrie același an a avut loc ședința de constituire efectivă a secție, având sediul la Casa de Cultură din municipiul Deva. Apariția a două secții în același județ (mai exista una la Petroșani) a reprezentat un factor de încredere la adresa numismaților de pe aceste locuri din partea conducerii SNR precum și un excepțional prilej de valorificare a uriașului potențial arheologic pe care îl reprezintă relicvele dacice și romane raspândite în tot județul. Cum activitatea insignografică la Petroșani era oarecum staționară, secția numismatică Deva a luat inițiativa organizării unor expoziții insignografice periodice pe temele cele mai la îndemână – turism, vânătoare, sporturi de iarnă și minerit. Deci la Deva s-au organizat anual expoziții de insigne (în total 9 ediții) în perioadele 1985 – 1990 și apoi 1996 – 1998. La aceste expoziții au participat expozanți din județ dar și din împrejurimi și s-au acordat și premii posesorilor panourilor cu cele mai interesante insigne. Cu ocazia acestor expoziții s-au realizat și distribuit participanților insigne conforme modelului prezentat mai sus. Insigne prezentate mai sus sunt relativ simple, ele au fost bătute și distribuite participanților la activitatea EXPO – MINERIT DEVA – 1989, ediția 5, din care se cunosc și prezint aici trei variante de culori.

Set 2 insigne - Expo 18 Petroșani - 1992

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Capra neagră este o adevarată mândrie a țării noastre, a fost declarată

monument al naturii și sălășluiește pe crestele alpine, greu accesibile chiar și celor mai experimentați alpiniști. Despre ea Eugen Jebeleanu spunea; “Au plămădit-o înălțimile muntelui – acolo unde creștetele poartă ocalele nevăzute ale cerurilor – din cutezanțe și din gingășii, au întărit-o stâncile din crită; au agerit-o vânturile și au săgetat-o piscurile și hăurile. Așa a ajuns să împartă cu vulturii împărăția neprihănirilor. Suișurile ei pieptișe, săriturile cele mai pline de cerbicie te țin cu sufletul la gură…” Capra neagra este cel mai „vechi“ mamifer din Romania: ea traia in perioadele glaciare cuaternare, alaturi de mamut si de rinocerul linos. A supravietuit incalzirii climatului retragindu-se in zonele montane inalte, ce constituie si habitatul ei actual: golul alpin si padurile adiacente. In schimb, ceea ce s-a schimbat drastic este distributia caprelor negre pe teritoriul Romaniei. Denumit stiintific Rupicapra rupicapra carpathica, acest animal ierbivor este gregar: traieste in ciopoare de 5-30 exemplare, conduse de femele batrine. Masculii adulti de peste cinci ani duc o viata solitara, retrasi in zone greu accesibile. Vârsta unui exemplar poate fi aflata numarând inelele de pe coarne. Durata de viata este estimata la 15-20 de ani. Capra neagra se distinge prin agilitate, putând face salturi de pâna la 2 metri inaltime si 6 metri lungime. Chiar si pe stinci abrupte, poate atinge o viteza de 50 km/ora. La nevoie poate inota, dar traversarea lacurilor alpine o epuizeaza. Printre dusmanii caprelor negre se numara ursii, lupii, râsii si acvilele de munte, dar numarul exemplarelor nu este periclitat de pradatori ci de braconieri.

Petroșani (în maghiară Petrozsény, în germană Petroschen) este un municipiu din judeţul Hunedoara, România, care are în componență și satele: Dâlja Mare, Dâlja Mică și Peștera, fiind situat la 100 kim sud față de reședința județului - Deva. Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei, care cuprinde mai multe exploatări miniere. Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la 1640, unde douăzeci de iobagi din Petros (sat hunedoarean), pot fi considerați primii locuitori ai acestui ținut. Prima mențiune a Petroșanilor, ca localitate, o avem de la 1788. În această perioadă, locotenent-colonelul prusac Gotze face o călătorie în Orient și se întoarce din Turcia prin Țările Române. În cartea sa, „Călătoria de la Potsdam la Constantinopol”, amintește și de Petroșani, care din 1930 este declarat ora. Câteva dintre clădirile de referință ale orașului sunt:

Gara Petroșani - dată în folosință în 1870, odată cu linia ferată Petroșani-Simeria, una dintre cele mai vechi construcții din Petroșani.
Școala Generală Nr. 1 - În anul 1870, din inițiativa societății miniere Petroșani, se înființează o școală cu limbă de predare germană, pentru copiii muncitorilor ce au fost colonizați aici pentru a lucra în minele de cărbuni, pentru ca doi ani mai târziu să aibă loc la Petroșani, deschiderea unei Școli de Stat. Aceasta va deveni mai târziu Școala Generală nr. 1. În 1935, se decide construirea unui nou sediu, pe actuala stradă 1 Decembrie, iar inaugurarea oficială a actualului sediu a avut loc la data de 9 noiembrie 1936
Școala Maghiară – devenită Școala Generală nr. 4, și care din anul 2005 a fost retrocedată Bisericii Catolice, reluându-se cursurile în limba maghiară.
Școala Generală "Avram Stanca"
Teatrul Vechi, numit pe vremuri "Cazinoul Muncitoresc", a fost construit de Societatea "Anonimă Română Petroșani" între anii 1923-1925, la deschiderea acestuia cântând marele compozitor George Enescu.
Biserica Evanghelică a fost ridicată între anii 1892-1896 și renovată în 1910.
Muzeul Mineritului: în jurul anului 1900, se construiește clădirea ce aparține Muzeului Mineritului din anul 1961, înainte fiind casă de locuit.
Școala Sportivă a fost inaugurată în anul 1904. În 1919 a fost naționalizată și transformată în Liceu de Stat și ulterior în Școala Sportivă Petroșani. Aici au antrenat, înainte de a pleca la Deva, și apoi în America, soții Marta și Bela Karoly.
Teatrul Dramatic "I D Sârbu”, inițial Casa de oaspeți „Gheorghe Apostol” (1905) și ulterior, Cazinoul Funcționarilor Superiori.
Judecătoria Petroșani – inițial Judecătorie de Ocol (1910)
Casa de Cultură a Studenților sau fostul Spital de copii „Principele Mircea” a fost dat în folosință în 1922, fiind construit de Societatea „Petroșani”.
Biserica Unitariană – construită 1924-1928
Universitatea din Petroșani – inițial Institutul Cărbunelui (1948). Arhitectura clădirii este bazată pe un proiect sovietic.
Casa de serviciu a lui Nicolae Ceaușescu - construită în 1970
Casa de Cultură „Ion Dulămiță” - inaugurată în iunie 1966
Stadionul Clubului Sportiv "Jiul Petroșani" - inaugurat la 1 august 1982 - 20.000 locuri și o pistă de alergări, renovat în 2004.
Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" a fost înființat la 1 septembrie 1993
Biserica Penticostala “Filadelphia” - cea mai mare biserică penticostală de la Petrila până la Targu-Jiu.

Din Petroșani se ajunge ușor în masivul Parâng prin intermediul telescaunului, cabane și pârtii de schi frecventate de elevii școlii de sport, de turiști din țară cât și din străinătate. La recensământul din anul 2011 municipiul Petroșani număra 37160 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 45195 locuitori) dintre care: români – 83,22%, maghiari – 6,05%, romi – 1,6% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Petroșani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 76,92%, romano catolici – 6,65%, reformați – 2,73%, penticostali – 2,09% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Cupa Minerul Aninoasa

Aninoasa, în limba maghiară – Aninósza, este un oraș din județul Hunedoara ce are în componență și satul Iscroni. Localitatea a fost declarată oraș în anul 1989 și este situată în partea de sud a județului Hunedoara, în bazinul carbonifer Valea Jiului, de fapt o depresiune destul de înaltă, altitudinea ei medie fiind de 556 metri la confluența Jiurilor față de 800 metri spre marginile de est și vest. Orașul Aninoasa este străbătut de pârâul Aninoasa, de-a lungul căruia se întinde mare parte a orașului. Forma alungită a localității a fost determinată de rețeaua hidrografică. Cel mai important râu este Jiul de Vest care desparte orașul Aninoasa în două unități geografice: Iscroni și Aninoasa. Iscroniul este mult mai mic decât Aninoasa și se întinde în regiunea cuprinsă între podul de peste râu și DN 66. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4360 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 85,11%, maghiari – 3,94%, romi – 6,83% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Aninoasa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,38%, romano catolici – 6,37%, reformați – 1,49%, penticostali – 3,05%, martorii lui Iehova – 1,19% și restul – nedeclarată sau altă religie. Clima orașului Aninoasa este una de munte. Temperatura medie în luna ianuarie este cuprinsă între -6 și -3 °C, iar în luna august între 14 și 20 °C. În anul 2013, Aninoasa era considerat cel mai sărac oraș din județul Hunedoara. Orașul a intrat în insolvență în iunie 2013 și a ieșit din procedura de reorganizare un an mai târziu, după ce și-a achitat integral datoriile de aproape 5,9 milioane de lei, cu mult peste bugetul local.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Corvinul Hunedoara a fost un club de fotbal din România, înființat în anul 1921. Prima sa prezență în Divizia A a avut loc în anul 1954, când a retrogradat după numai un sezon. Perioada cea mai bună a echipei a fost la începutul anilor 1980, când conducerea tehnică era asigurată de către Mircea Lucescu. Ceam mai bună performanță a clubului s-a înregistrat în sezonul 1981 - 1982 când s-a clasat pe locul III în campionatul Divizie A. Clubul a fost dezafiliat de la FRF în 2008 pentru datorii față de jucători, după ce indiferența și incompentența au atins cote maxime. Culorile clubului au fost alb și albastru și alte nume ale clubului au fost; U.F.H Hunedoara, I.M.S. Hunedoara, Metalul Hunedoara și Energia Hunedoara. În vara anului 2009 s-a înființat un nou club (F.C. Hunedoara) pentru a menține vie iubirea microbiștilor hunedoreni pentru fotbal. Sus am postat logo-urile clubului de fotbal Corvinul Hunedoara, în devenirea sa.

Metalul Hunedoara

Metalul Hunedoara -1954 a fost una dintre primele echipe implicate în blaturi în fotbalul românesc. Finalul sezonului 1954 a fost unul de foc în lupta pentru evitarea retrogradării, iar hunedorenii au făcut tot posibilul să nu “pice” în Divizia B.Înainte de ultima etapă, doi oficiali ai clubului au fost surprinşi în flagrant în timp ce încercau să ofere bani unor jucători ai echipei Progresul Oradea (150.000 de lei, conform unor surse), formaţie deja retrogradată, pentru a câştiga meciul cu Locomotiva Bucureşti (viitorul Rapid Bucureşti). Locomotiva se afla în dispută directă cu Metalul Hunedoara pentru locul 11, adică pentru salvare. Metalul a bătut cu 3-1 pe Flacăra Ploiești, iar orădenii au murit pe teren cu feroviarii, scor 3-2. Hunedoara scăpa, Locomotiva lua drumul Diviziei B.Conducătorii Metalului Hunedoara erau filaţi de Securitate după meciul direct, din retur, contra orădenilor, când hunedorenii au câştigat suspect, scor 1-0.După flagrantul de la Oradea, FRF a anchetat cazul, iar comunicatul Comisiei Centrale de Fotbal i-a şocat pe microbişti. Cea mai dură sancţiune a fost retrogradarea Metalului Hunedoara în Divizia B, cu toate că pe teren obţinuse rămânerea în Divizia A.În plus, şapte conducători au fost “scoşi din orice muncă sportivă”, trei fotbalişti au fost excluşi pe viaţă, în timp ce alţi zece fotbalişti au primit suspendări între 6 luni şi 3 ani. În total, formaţia hunedoreană fusese acuzată că aranjase patru meciuri din campionat. Sursa: Hunedoara liberă

Institutul de mine - Petroșani - Promoția 1965 - 25 ani 1990

Odată cu reorganizarea învăţământului superior minier din anul 1952, Institutul Cărbunelui îşi schimbă titulatura în Institutul de Mine Petroşani. Diversificarea profilurilor şi specializărilor, proces care se produce după anul 1990, a produs mutaţii importante în cadrul şcolii superioare de la Petroşani şi, dincolo de continuarea învăţământului cu profil tehnic, începe să capete tot mai multă consistenţă învăţământul universitar în profil economic, matematic, socio-uman, informatic, de administraţie publică. Acest fapt va determina schimbarea titulaturii şcolii superioare de la Petroşani, care va reflecta nu numai o schimbare de ordin administrativ dar şi de conţinut. Astfel, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 4894/1991, Institutul de Mine din Petroşani - având în structura sa două facultăţi: Facultatea de Mine şi Facultatea de Maşini şi Instalaţii Electromecanice Miniere, şi un colegiu: Colegiul Universitar Tehnic şi de Administraţie din Petroşani, înfiinţat în anul 1990 - se denumeşte Universitatea Tehnică din Petroşani. Începând cu anul 1995, prin H.G. nr. 568 / 1995 Universitatea Tehnică din Petroşani se denumeşte Universitatea din Petroşani, având în structura sa trei Facultăţi: Facultatea de Mine, Facultatea de Maşini şi Instalaţii Electromecanice, Facultatea de Ştiinţe şi un Colegiu Universitar Tehnic şi de Administraţie.

Set 5 insigne - Drumeții veterani - Căprișoara 2006

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform O.M.T. circa 623 miliarde de dolari americani. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin pentru sute de ani tradițiile. În România este o abundență a arhitecturii religioase și a orașelor medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul turistic al României.Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. - Prima întâlnire a avut loc la Cabana Buta din masivul Retezat în anul 1986.

Emblematică în mintea celor deja trecuţi de prima tinereţe, Cabana „Căprişoara” n-a avut prea mult noroc din 1990 până de curând. Decurând cabana a intrat într-un important proces de renovare înghițind importante fonduri financiare. Astăzi cabana este foarte atractivă din punct de vedere turistic în zonă, având avantaje pe care nu le are nicio altă cabană la momentul actual în Valea Jiului. Cabana „Căprișoara” se află la 2 km de Vulcan, pe drumul spre Pasul Vâlcan. Ultima porţiune de drum, înainte de a ajunge la cabană, nu este asfaltată, dar este întreținută periodic de administratorul cabanei. Cabana a fost abilitată complet, s-a reamenajat curtea interioară, s-a instalat un gard nou, au fost create terase, terenuri de sport, loc de joacă, au fost turnate șape de nivelare, s-au refăcut tencuieli, reţele electrice şi sanitare. La început, în cabană erau doar două camere ce puteau fi utilizate, prevăzute cu băi proprii. Acum sunt 16 camere, dintre care 8 date în folosință și alte 8 în curs de amenajare. Primele 8 camere, de la etajul I, au fost recompartimentate pentru a fi accesorizate cu băi, pentru că înainte cabana avea o singură baie, pe hol. Camerele au mobilier și dotări complet noi, și pot primi familii cu copii, cupluri, chiar și tabere. Bucătăria este complet modernizată, utilată, iar restaurantul are o capacitate de 100 de locuri. Încălzirea în restaurant este realizată prin pardoseală, fiind instalate două centrale care să deservească cabana. Terasa reamenajată a localului are o capacitate de 200 de persoane, fiind prevăzută cu două zone de grill. Lângă terasă a fost amenajat un loc de joacă pentru copii, de 280 mp, cu covor gumat, și un teren de sport multifuncțional, cimentat, pe care a fost turnată șapă, și care se va transforma în teren sintetic.

Maseaua ciutei – denumire științifică - Erythronium dens-canis, este o planta perena, cu bulbi, din familia Liliaceae. Epitetul latin dens-canis (maseaua sau dintele cainelui) provine de la forma bulbului de culoare alba. Frunzele sunt cate doua, oval-lanceolate, la aceasta subspecie avand pete de culoare galbuie, dar și brun roșcate sau movalii. Florile sunt solitare cu petale reflexe, albe (la subspecia niveum), roz sau liliachii si apar primavara devreme. Subspecia niveum este endemica pentru sud-vestul Romaniei si se intalneste in paduri de stejar, carpen sau fag.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative de cultură și arhitectură din acest oraș, de acum sau din alte vremuri.

Primăria

Castelul Bethlen Gabor

Biserica română unită

Prefectura

Pavilionul Cetății

Noul Palat administrativ - Strada Avram Iancu

Cazarma honvezilor

Hotel Crucea Albă

Hotel Orient

Gimnaziul industrial de băieți - Strada 6 Septembrie

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, vederi generale și trimiteri poștale ilustrate de acum sau din alte timpuri.