Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Aici prezint o bancnotă emisă de autoritatea monetară a tânărului stat asiatic Abhazia.

Abhazia este o republică autonomă situată în nord-vestul Georgiei, situată între țărmul Mării Negre și vestul Munților Caucaz, creată la 4 martie 1921. Predomină exploatarea cărbunelui, industria materialelor de construcții și prelucrarea lemnului și a peștelui. Comerțul este bazat pe citrice, tutun, ceai și mătase. Abhazia și-a declarat independența față de Georgia în anul 1992. Războiul de independență s-a soldat cu numeroase victime în perioada 1991-1994. În august 2008, armata georgiană a încercat să recâștige controlul asupra Abhaziei, fapt ce a determinat intervenția rapidă a forțelor militare ruse, georgienii fiind nevoiți să se retragă în numai 6 zile. La 26 august 2008, președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că guvernul de la Moscova recunoaște oficial independența celor două republici separatiste, Osetia de Sud și Abhazia. La 6 luni după recunoașterea independenței Abhaziei, ea nu a fost recunoscută decât de Nicaragua. Noul stat are capitala la Suhumi, numără aproximativ 245000 locuitori ți se întinde pe 8600 kilometri pătrați. Principalele reprezentări grafice de pe bancnotă sunt:

pe avers – steagul, stema țării și chipul lui Vladislav Ardzimba
pe revers – harta țării și o emblemă reprezentând complexul arhitectural al capitalei Suhumi

Vladislav Ardzinba este un istoric și om politic abhaz, care s-a născut la data de 14 mai 1945 și a decedat la data de 4 martie 2010. El a fost conducătorul luptei de independență națională a poporului abhaz în războiul cu Georgia (1992-1993). El a condus noul stat timp de două mandate,din 1994 până în anul 2005, timp în care independența națională a statului nu a fost recunoscută de nimeni pe plan internațional.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 12 mai 2007 prin care se popularizează Farul Punta Anaga.

Farul Punta de Anaga este un far activ de pe insula Canare – Tenerife, situat pe raza localității Santa Cruz de Tenerife. Punta de Anaga este punctul cel mai nordic de pe insulă și este locul unde lanțul muntos Anaga se întâlnește cu marea. Inițial s-a propusă construirea unui far de ordinul doi pe insulele sălbatice situate la 165 km nord de Tenerife, idee ce a fost abandonată în favoarea realizării acestu far. Farul Punta de Anaga a fost dat în folosință în anul 1864, fiind unul dintre cele mai vechi faruri din Canare. Construit într-un stil similar cu alte faruri ale vremii, acest edificiu se prezintă sub forma unui turn înalt de 12 metri având la partea superioară niște balcoane (balustrade) ce oferă o frumoasă priveliște spre ocean. Turnul are un singur etaj și este construit din rocă vulcanică și la exterior este finisat în ciment alb. Farul își păstrează încă lentila originală, marca Fresnel care a fost furnizată de Barbier și Fenestre din Paris. Cu o înălțime focală de 247 de metri (810 ft) deasupra mării, lumina sa poate fi văzută pe 21 de mile marine (39 kilometri). E de remarcat faptul că farul consumă energie solară.

3. Aici prezint o bancnotă suvenir de 0 euro ce promovează imaginea Deltei Dunării. S-a realizat astfel intrarea în rândul suvenirurilor de 0 euro din Europa, alături de alte mari obiective turistice europene.

Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea Deltei Dunării, este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea. Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice renumite în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote souvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt încă cinci obiective care apar pe celebrele bancnote, Cetatea de scaun a Sucevei, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi și Castelul Karolyi din Carei. Bancnota suvenir de 0 euro Delta Dunării a fost tipărită, cu aprobarea scrisă a Băncii Franței și securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană, într-un tiraj de 10000 de exemplare. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe revers este prezentată o imagine standard din Delta Dunării – niște pescari în barca lor și un pelican pe unul din canalele Deltei.

Delta Dunării este un tinut exotic, unde poti vedea peste 1830 specii de copaci și plante, peste 2440 specii de insecte, 91 de specii de moluste, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 341 specii de păsri și 44 specii de mamifere, foarte multe dintre acestea fiind declarate specii unice si monumente ale naturii. Si sa nu uitam ca in apele sale traiesc 133 specii de pești, ce constituie o sursa importanta de hrana pentru pasari si mamifere acvatice precum si o importanta resursa stiintifica si economica. Aici ai ocazia sa intalnesti la un loc toate speciile vegetal-lacustre ale Europei, ce se reflecta in medii de viata multiple: vegetatia plutitoare submersa, vegetatia riverana ce se formeaza pe marginea inundabila a baltilor si lacurilor, vegetatia de pajisti a grindurilor marine, vegetatia zonelor de saraturi si a zonelor cu apa temporara. Aici este ținutul ce reprezinta cel mai important loc de popas pentru pasarile migratoare ce calatoresc intre regiunea tropicala si cea arctica, cinci din cele mai importante drumuri de pasaj trecand pe aici. Multe dintre aceste pasari cu siguranta te vor insoti de-a lungul plimbarilor tale cu barca. In afara de speciile migratoare, aici cuibaresc si un mare numar de specii rare, ca oaspeti de vara, dupa cum altele, oaspeti de iarna, clocesc in nordul Europei si vin sa-si petreaca iarna in Delta. Aici ai ce vizita, Delta Dunarii fiind pe locul doi in Europa ca intindere, dupa delta fluviului Volga, avand aproximativ 4180 kilometri pătrați, iar dar daca luam in considerare si complexul lagunar Razim-sinoe si limanul Dunarii, aceasta suprafata se extinde la aproximativ 5500 kilometri pătrați. Delta Dunarii apartine intr-un procent de 82% Romaniei, restul fiind localizata pe teritoriul Ucrainei. Suprafata Deltei Dunarii se imparte in 3 tipuri de zone: 20 arii strict protejate, ce insumeaza o suprafata de 506 kilometri pătrați, zone tampon cu o suprafata de 2233 kilometri pătrați si zonele economice cu o suprafata totala de 3060 kilometri pătrați. Suprafetele cu vegetatie fixa ocupa 43%, padurile (atat cele naturale cat si cele plantate) ocupa aproximativ 4%, terenurile agricole ocupa 11,5% iar suprafetele cu pajisti ocupa aproximativ 6%. Lacurile din Delta Dunarii, in prezent reduse la un numar de 479, datorita amenajarilor din anii precedenti, ocupa un procent de 7,8% din suprafata deltei. Din suprafata totala a rezervatiei, mai mult de jumatate (312440 ha) o reprezinta ecosistemele naturale acvatice si terestre incluse in lista zonelor cu valoare de patrimoniu zone functionale cu regim diferentiat universal (Conventia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum si cele destinate reconstructiei ecologice, zone care constituie domeniul public de interes national. Restul suprafetelor includ zone indiguite pentru piscicultura, agricultura si silvicultura (circa 80000 de hectare), zone prevazute in Legea 18/1991, cuprinzand suprafete de teren proprietate privata sau publica de interes local din intravilanul localitatilor sau teritoriile comunelor (circa 29000 hectare) precum si o zona tampon marina de circa 103000 hectare. Din punct de vedere geografic, Delta Dunarii este cea mai umeda zona a Europei, cea mai joasa si mai noua regiune de campie, unde domina preponderent suprafetele cu inaltime mica in raport cu nivelul 0 al Marii Negre, cele mai mari inaltimi fiind pe grindurile marine in Letea de 13 metri si in Caraorman de 8 metri. Fata de nivelul 0 la Marii Negre, un procent de sub 21% se afla la cota negativa, restul de 79% situandu-se peste nivelul marii. Altitudinea medie a Deltei Dunarii este de 0,52 metri. Fluviul Dunărea ajuns la Patlageanca (la vest de Tulcea) se bifurca in doua brate, Bratul Chilia la nord si Bratul Tulcea la sud, brat care mai apoi, la Ceatalul Ismail, se desparte in Bratul Sulina (directia vest-est) si Bratul Sfantu Gheorghe (directia NV-SE). Lungimea bratelor Dunarii: bratul Chilia 120 kilometri, bratul Sfantu Gheorghe 70 kilometri si bratul Sulina 64 kilometri. Adancimile apelor din Delta Dunarii: 39 metri pe bratul Chilia, 34 metri pe bratul Tulcea, 26 metri pe bratul Sfantu Gheorghe si 18 metri pe bratul Sulina. Cea mai mare adancime din Delta Dunarii, excluzand bratele Dunarii, se afla in lacul Belciug, de 7 metri, in restul lacurilor adancimile nedepasind 3 metri (lacul Razim).

Pelicanul este simbolul Deltei Dunării. Cele două specii – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și pelicanul creț (Pelecanus crispus) – sunt specii rare în Europa, mai ales pelicanul creț, o specie amenințată pe tot globul. Dacă in Deltă pelicanul este ceva normal, lucrurile stau altfel în restul Europei, unde pelicanul s-a retras încet din calea civilizației, ajungând în Delta Dunării unde au găsit habitatul ideal. Pelicanii sunt declarați monumente ale naturii, ei fiind ocrotiți și prin Convenția de la Berna, privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale. Cu toate acestea, pelicanii sunt supuși unor presiuni din partea oamenilor, a turiștilor și a vapoarelor. Pelicanul, excelent zburător și bun înotător, are un corp îndesat, un cioc lung, cu o pungă galben-portocalie sub el, ce se poate dilata. Pelicanii nu se pot scufunda, dar pescuiesc împreună, încercuind peștii sau broaștele și aruncându-și simultan capetele în apă cu ciocurile larg deschise, la adâncime mică. Se folosesc atunci de pungile lor ca de o plasă. Se hrănesc mai ales cu pești bolnavi sau izolați în bălți pe cale de desecare, fiind considerați ca adevărați „sanitari piscicoli”. În caz de penurie de pește, li se poate întâmpla să atace cuiburile altor păsări sau mai adesea depozitele de gunoaie omenești. Fiind păsări migratoare, sosesc în România între martie și mai, apoi pleacă în septembrie-octombrie, spre Delta Nilului, regiunea Golfului Persic sau coastele Asiei.

4. Banca centrală a statului Republica Sud-Africană procedează la înlocuirea bancnotelor destinate circulației. Se încearcă realizarea unor bancnote cu un design mai atrăgător și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor.

Eu vă prezint aici bancnota de 10 rand din anul 2023. Principalele reprezentări grafice de pe bancnotă sunt:

avers – chipul lui Nelson Mandela
revers – o pereche de rinoceri

Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 - d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresului Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999. O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.

Rinocerii reprezintă o familie de mamifere imparicopitate. În prezent, există doar cinci specii supraviețuitoare ale acestei familii. Africa de Sud adăpostește cele mai mari populații de rinoceri din întreaga lume, cu o cifră de aproximativ 20.000 exemplare, reprezentând 70-80% din populația mondială de rinoceri africani. În anul 2011, în Africa de Sud au fost uciși 443 rinoceri iar în anul 2010 au fost uciși 333 de rinoceri. Rinocerii sunt mamifere mari, erbivore, identificate prin aspectul lor caracteristic. Cuvântul „rinocer” provine din grecescul „rhinos” (nas) și „ceros” (corn). Cea mai mare specie de rinocer este rinocerul alb. Crește până 4 metri lungime și până 1,8 m de la copită până la umăr. Cântărește în jur de 2.300 de kilograme. Rinocerii trăiesc în pajiștile și luncile inundabile din estul și sudul Africii. Rinocerii mai mari cu un singur corn pot fi găsiți în mlaștinile și pădurile tropicale din nordul Indiei și sudul Nepalului. Rinocerii de Sumatra și Java se găsesc numai în zone mici din mlaștinile și pădurile tropicale din Malaezia și Indonezia. Rinocerii își petrec zilele și nopțile la pășunat și dorm doar în cele mai calde părți ale zilei. În rarele momente în care nu mănâncă, petrec timpul în băi cu noroi. Aceste băi îi ajută la protejarea de gândaci, iar noroiul este o protecție solară naturală.

5. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 2 spetembrie 1999 care prezintă elicopterul Westland Whirlwind MK-2.

Elicopterul Westland Whirlwind a fost o versiune britanică a modelului american Sokorsky S-55/H – 19 Chickasaw ce a servit în principal pentru marina regală în misiuni de căutare și salvare. S-au construit aproximativ 360 astfel de aparate în perioada anilor 1953-1966. În anul 1950 compania Westlan Aircraft a achiziționat drepturile de a produce și de a vinde elicopterul Sikorsky S-55 ulterior apărând modelul de elicopter Westland Whirlwind. În perioada anilo 1954 – 1957 un număr de 37 astfel de aparate au intrat în dotarea forțelor aeriene britanice și franceze. Ulterior au apărut și alte variante ale acestui aparat de zbor. Astfel de aparate au fost achiziționate și de către armatele altor state: Austria, Brazilia, Iran, Italia, Kuweit, Nigeria, Qatar, Iugoslavia, Germania, Olanda, etc. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestui model de elicopter sunt:

echipaj – 2 oameni
lungime – 12,713 metri
înălțime – 4,763 metri
greutate gol – 2718 kilograme
greutate maximă la decolare - 3538 kilograme
motor – 1 x Alvis Leonides Major 755, cu 14 cilindri, motor radial, 750 C.P. (560 kW)
viteza maximă – 175 kilometri pe oră
tavan de serviciu – 4000 metri
viteza de urcare – 4,6 metri pe secundă

xxx

"PURTĂTOR DE CUVÂNT"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL GALAȚI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Glorie eroilor neamului - Tecucelu Sec 25 mai 2023

Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor

Centenarul Eroului necunoscut

Tecucelu Sec este un sat mic de 447 locuitori, din comuna Buciumeni, județul Galați.

Buciumeni este o comună din județul Galați care include și satele: Hănțești, Tecucelu Sec și Vizurești, fiind situată în extremitatea nord-vestică a județului, la limita cu județul Vrancea. Este străbătută de șoseaua județeană DJ252, care o leagă spre sud de Nicorești și Cosmești, și spre nord în județul Vrancea de Ploscuțeni și Homocea. În 1950, comuna a fost arondată raionului Tecuci din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. În 1968, a trecut la județul Galați, satul Argeaua fiind transferat comunei Ploscuțeni din județul Vrancea. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2326 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2674 locuitori) dintre care: români – 80,69%, romi – 16,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei gălățene Buciumeni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,56% și restul –nedeclarată sau altă religie. Pe raza acestei comune se poate admira monumentul istoric și de arhitectură – Biserica “Sfânta Treime” datând din anul 1800, situată în pădurea Buciumeni la 4 km depărtare. Tot aici există și vestigii ale Valului lui Athanaric - un sit arheologic prezent în mai multe comune. Deasupra am aplicat o poză reprezentând Primăria comunei Buciumeni. Aici s-au născut sau au locuit vremelnic următoarele personalități:

Natalia Negru (1882 - 1962) profesoară, poetă, prozatoare și traducătoare, membru fondator al Societății Scriitorilor Români
Constantin N. Ifrim (1884 - 1960) Director al Atenului Popular din Tătărași și inspector general în cadrul Fundației Culturale Regale “Principale Carol”
Smaranda Brăiescu (1897 - 1948) prima femeie parașutist cu brevet din România.

Pentru a cinsti memoria celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, conducerea statului Român a decis evocarea unuia dintre eroii neidentificați care au murit pe câmpul de luptă. Au fost alese trupurile a 9 ostași din diferite zone ale țării și un al zecelea de la Chișinău pentru a sublinia unitatea statală. Pe 13 mai 1923, cele 10 sicrie confecționate din lemn de stejar și căptușite cu tablă de zinc în care se aflau trupurile eroilor neidentificați au fost depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Mărășești. Modalitatea prin care a fost desemnat eroul necunoscut a presupus ca un elev de la un liceu militar din țară, orfan de război și care avea cea mai mare medie să aleagă unul dintre sicrie. Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” a avut sarcina de a alege unul din cele 10 sicrie și s-a oprit la cel de al patrulea. Celelalte nouă sicrie au fost înmormântate cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor din Mărășești pe 14 mai.Sicriul cu Eroul Necunoscut a fost transportat la București cu un tren special. În Gara de Nord a fost întâmpinat cu onoruri militare și a fost oficiată o slujbă de pomenire. Sicriul a fost depus timp de două zile în Biserica Mihai Vodă. Pe 17 mai 1923, Eroul Necunoscut a fost înmormântat într-un loc special amenajat în Parcul Carol I din București. Familia Regală a participat eveniment, iar timp de două minute a fost oprită orice activitate publică pentru a cinsti memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Ansamblul funerar din Parcul Carol I a fost realizat în 1927 după planul sculptorului Emil Willy Becker. În 1934 a fost ridicată o cruce din piatră și o candelă a fost amplasată lângă mormânt pentru a arde veșnic. În perioada comunistă, sicriul cu Eroul Necunoscut a fost luat din Parcul Carol I în noaptea de 22 decembrie 1958 și dus la Mausoleul din Mărășești. Ulterior, în 1991, sicriul a fost readus în București și amplasat într-un loc provizoriu, pe o alee din parc, deoarece în locul inițial se afla sicriul cu trupul lui Petru Groza. Pe 25 noiembrie 2006, sicriul Eroului Necunoscut a fost așezat la locul său inițial din 1923, pe esplanada Memorialului Eroilor Neamului.

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională românească pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, dată reconfirmată prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, dată la data de 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 sept 1920. Data sărbătorii a fost reconfirmată în 1940, într-un moment tragic pentru țară. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, reconfirmată prin Decretul 117/1977, dar după 1989 s-a revenit la data inițială. Pentru îngrijirea acestor morminte au fost înființate diferite societăți și asociații destinate special acestui scop, iar în multe cazuri au fost create tratate internaționale bilaterale. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. Potrivit Faptele Apostolilor 1:1-1 : 11, Isus, după Înviere, S-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care S-a înălțat la cer, de față cu ei. „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16, 19). Trupul lui Hristos a fost glorificat din momentul Învierii sale, după cum o dovedesc însușirile noi și supranaturale de care Trupul său se bucură de acum înainte în permanență. Dar în timpul celor patruzeci de zile în care va mânca în mod familiar cu ucenicii săi și îi va învăța despre Împărăție, slava lui rămâne învăluită sub trăsăturile unei umanități obișnuite. Ultima apariție a lui Isus se sfârșește prin intrarea ireversibilă a umanității sale în gloria dumnezeiască simbolizată de norul și cerul în care șade de acum înainte de-a dreapta lui Dumnezeu. În mod cu totul excepțional și unic, El i se va arăta lui Paul „ca unuia născut înainte de vreme” (1 Cor 15, 8) într-o ultimă apariție care îl instituie pe acesta apostol. Caracterul voalat din acest timp al gloriei Celui Înviat transpare în cuvântul lui tainic către Maria Magdalena: „Încă nu m-am suit la Tatăl meu. Mergi la frații mei și spune-le: mă sui la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru” (Ion 20, 17). Aceasta indică o diferență de manifestare între slava lui Hristos cel înviat și cea a lui Hristos preamărit de-a dreapta Tatălui. Evenimentul, în același timp istoric și transcendent, al Înălțării marchează trecerea de la una la cealaltă. De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Prin dreapta Tatălui înțelegem slava și cinstea dumnezeirii în care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai înainte de toți vecii ca Dumnezeu și consubstanțial Tatălui s-a așezat cu trupul după ce s-a întrupat și după ce trupul lui a fost preaslăvit”.

Jeton - U.P.S.R.S. Prelucrări mecanice 3,

Mărci scule 0273 - C.S.G.

(Uzina de piese de schimb și reparații siderurgice)

(Combinatul siderurgic Galați )

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentată aici este un jeton realizat la comanda Secției Sculărie din Uzina de piese de schimb și reparații siderurgice din municipiul Galați. Jetoanele acestei secții au o formă specială de hexagon și sunt poansonate fiecare cu alt număr, fiind confecționate de metal comun. La angajare muncitorul primea de la biroul personal un astfel jeton pe care îl prezenta la magazie de unde primea echipamentul și sculele de lucru. La plecarea în concediu sau la pensionare, muncitorul prezenta la magaziei toate obiectele primite, reprimindu-și jetonul său pe care îl prezenta la biroul personal. Astfel se manifesta o mai mare grijă pentru obiectele primite în folosință temporară și exista o mai bună evidență a acestora.

Uzina de piese de schimb și reparații siderurgice (U.P.S.R.S.) era situată pe platforma siderurgică a municipiului Galați și ea producea piese mecanice noi pentru Combinatul Siderurgic Galați (azi Arcelor Mittal). Aici au muncit 700 de oameni în toate cele trei ture de lucru. Uzina a fost construită în anul 1963 și a fost închisă complet în anul 2013, Arcelor preferând piesele mecanice din import.

Ridicat la ordinul liderului comunist Gheorghiu-Dej, Combinatul siderurgic de la Galaţi era în 1989, cea mai mare companie din Europa, având 40000 de angajaţi. Acum mai are doar 8.700 de oameni, iar afacerile merg tot mai prost. Nu poţi vorbi despre Galați fără să aminteşti de Dunăre, de peşte şi, nu în cele din urmă, de combinatul siderurgic ArcelorMittal. Un recent studiu sociologic arăta că din cei 300.000 de locuitori ai oraşului, 200.000 au sau au avut, într-un fel sau altul, legături cu compania siderurgică. Ei sau rudele lor de gradul I fie au lucrat acolo, fie încă mai lucrează, fie muncesc la companii legate ombilical de combinat. Construcţia unui mare combinat siderurgic în partea de est a României, cu ieşire la Dunăre şi/sau la mare, a fost discutată prima oară în 1958, la o plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (cum se numea pe atunci Partidul Comunist). Decizia a fost pusă pe hârtie însă de-abia după doi ani, respectiv pe 8 iulie 1960, prin decretul br 924 al Consiliului de Miniştri. În prealabil, Congresul al VIII-lea al PMR aprobase uriaşa investiţie, după o discuţie furtunoasă. Iniţial s-a vorbit despre construirea combinatului lângă Constanţa, la Midia sau la Mangalia, dar Gheorghe Gheorghiu-Deja, care avea rădăcini la Galaţi a decis că oraşul de pe Dunăre este „alesul”. Cel care a primit misiunea de a conduce proiectarea platformei siderurgice (în calitate de director al IPROMET Bucureşti), a fost Ion Prisecaru, care avea pe atunci doar 30 de ani. Amplasamentul actual a fost ales la concurenţă cu Tuluceştiul şi cu zona dintre Galaţi şi Brăila, după un studiu ştiinţific aprofundat privind curenţii de aer, pânza freatică şi stabilitatea terenului. Pentru rdicarea combinatului s-a infiinţat o firmă specializată – I.C.M.R.S.G. – care în doar şase luni a angajat peste 12000 de oameni. Oficial, construcţia combinatului siderurgic de la Galaţi a început pe 17 iulie 1961, când, scrie presa comunistă, „excavatoristul Nicolae Afteţ, în vârstă de 35 de ani, a excavat prima cupă de pământ”. Prima construcţie a fost actuala hală a Secţiei Prelucrări Mecanice. Lucările la primul obiectiv de producţie important, respectiv Laminorul de tablă groasă nr.1, au început la 8 aprilie 1963. Fidelă principiilor comuniste cum că doar muncitorii contează, presa vremii scrie: „Excavatoriştii Georghe Halciuc şi Gheorghe Secară au început lucrările…”. „Părintele ideologic” al combinatului siderurgic de la Galaţi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu avea să mai apuce inaugurarea. Moare, în 19 martie 1965, în urma unui cancer galopant, despre care s-a bârfit că i-ar fi fost provocat de ruşi, prin iradiere. Panglica avea să fie tăiată de succesorul lui Dej, Nicolae Ceauşescu, în ziua de 14 septembrie 1966, la ora 17 și 56 minute. Însă producţia integrată avea să înceapă de-abia în 15 iulie 1968, când au fost finalizate toate capacităţile de producţie siderurgice şi a fost scoasă prima şarjă la Oţelăria nr.1. Până în 1972, activitatea combinatului de la Galaţi a crescut constant. Numărul de salariaţi a ajuns la circa 40000 (întreaga platformă siderurgivă, incluzând unităţile industriale conexe, număra peste 50000 de angajaţi). Producţia de oţel record a fost atinsă la nivelul anului 1988, la peste 8,5 milioane de tone, în valoare de circa 7,2 miliarde de dolari. Cel puţin aşa afirmă documentele vremii. În prezent, combinatul de la Galaţi mai are doar 8700 de angajaţi, iar producţia de oţel este de numai 300000 de tone pe lună, adică 3,5 milioane de tone/an, fiind cupărat de gigantul economic transnațional Arcelor Mittal.

Jetonul - NAVROM Galați

Compania de Navigație Fluvială Română (CNFR) Navrom Galați este o companie românească de transport fluvial. Acționarul majoritar al companiei este Transport Trade Services SA, care deține 78,13% din capitalul social. Titlurile Navrom Galați se tranzacționează la categoria de bază a pieței Rasdaq, sub simbolul COVG. Unul dintre cei mai importanți clienți ai companiei este combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galați. Navrom a fost înființată după 1989 prin divizarea IEFM (Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime) Navrom în trei companii cu capital de stat: Petromin, Navrom și Romline. Flota maritimă (formată atunci din 186 de cargouri, 12 petroliere, 70 de mineraliere și 18 nave specializate) a fost împărțită între cele trei companii nou înființate. Navrom deține și 90% din acțiunile companiei Navrom Delta, care asigură transport fluvial de călători între Tulcea și localitățile din Delta Dunării. Navrom Delta deține două nave rapide și șase vapoare cu capacitate cuprinsă între 130 și 300 de persoane. În anul 2009 compania avea 520 angajați, o cifră de afaceri de 156,1 milioane lei și un venit de 6,4 milioane lei.

Spitalul militar de urgență "Dr. Aristide Serfioti" - Galați

Spitalul militar de urgență „ Dr.Aristide Serfioti” Galați este unitatea militara responsabila de nivelul tertiar de asistenta medicala specializata pentru toate persoanele care, potrivit legislatiei în vigoare, beneficiaza de servicii de sanatate prestate de catre formatiunile medicale din reteaua Ministerului Apararii Nationale, în timp de pace, situatii de criza sau razboi, aflate în zona de responsabilitate. Spitalul Militar de Urgenta „dr. Aristide Serfioti” Galati este subordonat Directiei Medicale din Ministerul Apararii Nationale, colaboreaza cu structurile militare si civile din Garnizoana Galati, având relatii contractuale de servicii medicale cu Casa de asigurari de sanatate a apararii, ordinii publice, sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.). Zona de responsabilitate a Spitalului Militar de Urgenta „dr. Aristide Serfioti” Galati, conform arondarii teritoriale stabilita de Directia Medicala, este cea a judetelor Galati, Braila si Vaslui atat pentru asistenta medicala cat si pentru expertiza medico-militara. Misiunea de baza consta în asigurarea asistentei medicale de specialitate pentru personalul militar si civil si membrii familiilor acestora din unitatile si formatiunile militare arondate din judetele Galati, Braila si Vaslui, precum si pensionarilor militari si veteranilor de razboi.

Aristide Serfioti (nume real Serphioti) a fost unul dintre cei mai importanţi membri ai lojei „Discipolii lui Pitagora”, constituită preponderent din evrei şi greci. „Discipolii lui Pitagora” era corespondenta locală a lojii Steaua României, din care făceau parte conspiratorii întemniţării lui Eminescu: Titu Maiorescu sau Şuţu. „Discipolii lui Pitagora” este singura lojă al cărei statut, semnat chiar de Domnitorul Cuza, se păstrează şi astăzi, în formă originală, la Biblioteca Judeţeană din Galaţi. În acest statut, Domnitorul ţine să-i mulţumească personal doctorului Aristide Serphioti pentru iniţiativa de constitui un Comitet Filantropic, pe baza căruia şi-a pus bazele mai târziu Loja „Discipolii lui Pitagora”. Aristide Serphioti s-a născut la 20 iulie 1828 în localitatea Hydra din Grecia. A urmat cursurile elementare şi liceale în Grecia. A absolvit în mai 1851 cursurile Universităţii de Medicină „Ludwig-Maximilian“ din München, devenind doctor în medicină. A obţinut diploma de liberă practică în luna iunie a anului 1853, în Moldova şi s-a stabilit în acelaşi an la Galaţi. A intrat în serviciul armatei ca medic de batalion clasa I în cadrul Garnizoanei Galaţi la 15 ianuarie 1854. La 22 ianuarie 1854 este medic primar la spitalul filialei gălăţene a Epitropiei Generale „Sf. Spiridon“. A fost înaintat la gradul de medic de regiment clasa a II-a la 24 martie 1855, iar la 7 mai 1857 a fost înaintat la gradul de medic de regiment clasa I. A fost numit medic şef al Spitalului Militar Galaţi (1857-1870). A fost avansat la gradul de medic colonel la 2 octombrie 1858 şi medic principal clasa a I-a la 16 octombrie 1862. A fost numit membru în Consiliul de Igienă şi Salubritate al oraşului Galaţi în luna decembrie anului 1862. După 20 august 1863 va fi numit epitrop al spitalului „Sf. Spiridon“, în locul lui Iancu Fotea, funcţie pe care o va deţine până la 16 august 1867. La 11 noiembrie 1864, cere „împământenirea“, fiind în serviciul statului român de 11 ani. A demisionat din armată în anul 1870 şi a profesat ca medic civil la Spitalul „Elisabeta Doamna – Caritatea gălăţeană“ până în anul 1899, când a ieşit la pensie. A fost medic primar al Spitalului „Sf. Spiridon“ din Galaţi (1900-1901). A fost principalul iniţiator al construirii Spitalului „Elisabeta Doamna – Caritatea gălăţeană“ din Galaţi. A făcut parte din primul comitet de administraţie al spitalului ca vice-preşedinte. Simțindu-și sfârșitul aproape Serfioti a donat azilului de copii de pe lângă Societatea de binefacere „Alinarea“ din Galaţi, suma de 10000 de lei. Aristide Serfioti a încetat din viaţă la data de 24 iulie 1905 fiind îngropat în cavoul din curtea bisericii de pe moşia Calica astăzi Cartier Fileşti, în curtea Bisericii „Sfânta Treime“.

Set 2 insigne - Consiliul Județean Galați - Consilier local

Consiliu județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populatia orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.

Biserica fortificată Precista

Casa Balș - Strada Domnească

Teatrul Dramatic

Azilul Alinarea

Băile comunale

Biserica armeană

Biserica catolică

Biserica Sfântu Nicolae

Monumentul eroilor de la Costangalia

Episcopia

Biserica grecească

Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galati face parte din Regiunea de dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro-regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.