Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Săgeata este o comună din județul Buzău, care include și satele: Banița, Beilic, Bordușani, Dâmbroca, Găvănești și Movilița, care este situată în partea de câmp a județului la o distanță de 17 kilometri de municipiul Buzău. Numele comunei vine de la Stan Săgeată, un mocan care s-a oprit cu turmele lui de oi în pășunile de pe aceste meleaguri. Toate satele comunei sunt așezate în lungul șoselei județene DJ203K, pe malul stâng al râului Buzău. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4949 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5483 locuitori), dintre care: români – 96,32% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Săgeata astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,44% și restul – nedeclarată sau altă religie. În 1950, comunele Găvănești și Săgeata au fost incluse în raionul Buzău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, reforma administrativă a dus la desființarea comunei Găvănești și includerea ei în comuna Săgeata, care a fost rearondată județului Buzău. Singurul obiectiv din comuna Săgeata inclus în lista monumentelor istorce de interes local este biserica „Sfântul Nicolae” din satul Găvănești, împreună cu clopotnița și zidul ei de incintă, ansamblul datând din anii 1844–1847 și fiind clasificat ca monument de arhitectură.

În curtea bisericii, cu hramul “Buna Vestire” din satul Banița, se află o cruce din piatră cu următoarea inscripţie: “Eroii 1916-1919, 1941-1945”. Numele eroilor este ilizibil. Împrejurul acestei cruci se găsesc şi altele, în număr de 17, care cinstesc memoria unor locuitori ai satului morţi în cel de Al Doilea Război Mondial, pe unele fiind şi poza acestora.

În faţa bisericii, cu hramul „Sfântul Nicolae” din satul Beilic, înconjurat de un număr de 15 cruci din piatră ce amintesc de eroii satului, se ridică un mic monument al eroilor, dar numele acestora înscrise pe el sunt ilizibile.

La intrarea în curtea bisericii, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din satul Dâmbroca, se găseşte o cruce susţinută de un soclu din piatră şi un postament în trepte placat cu marmură neagră. Pe faţa crucii se află inscripţia, “Această sfântă cruce s-a ridicat de Gheorghe S. Bratosin cu soţia sa Marica pentru morţii lor” (urmează prenumele acestora), iar pe spatele crucii citim că este înălţată pentru “Eroii din război(ul) 1916-1918”, după care urmează prenumele acestora. În apropiere se găsesc mai multe cruci care amintesc de eroi căzuţi între 1941-1945.

În centrul localităţii Găvănești, la şosea, a fost ridicată o frumoasă cruce din piatră, decorată cu motive florale şi mici cruci în relief, având deasupra un capiteliu, deosebit de bine realizat, decorat cu frunze de acant. Inscripţia aflată pe frontispiciu spune că a fost ridicată ,"În amintirea celor căzuţi pentru întregirea neamului 1916- 1918”. Este opera sculptorului T. Rădulescu şi a fost ridicată de un comitet de iniţiatori, compus din preotul Ioachim C. Stănescu, învăţătorul I. A. Ion, primarul M. Grecu, Isofache Constantinescu, N. Petre, Rada A. Popescu, donatorul terenului, Ioana D. Ciauşescu, Alexandra A. Pascu, Elisabeta G. M-escu “şi cu obolul văduvelor de războiu”, în anul 1928, fiind sfinţită după Paşti. Pe cruce sunt înscrise numele eroilor care s-au sacrificat pentru întregirea ţării realizată în 1918.

În centrul localităţii Săgeata, în imediata apropiere a şcolii, se înalţă monumentul eroilor din Primul Război Mondial. Pe un soclu masiv, din blocuri de piatră cioplită, este aşezată statuia, rond-bosse, din bronz, a unui ostaş în ţinută de campanie, în poziţie de atac, hotărât să distrugă duşmanul care-i călca pământul strămoşesc. La baza soclului, în relief, sunt reprezentate însemnele armatei. Statuia a fost realizată în turnătoria de artă G. Curani din Bucureşti şi este opera sculptorului Ion Jalea. Inscripţia de pe partea din spate a soclului ne informează că, “Acest monument s-a ridicat în anul 1934, în zilele binecredinciosului nostru Domn Carol al II-lea, din mila lui Dumnezeu Rege a toată Ţara Românească, episcop al Eparhiei fiind Ghenadie Niculescu, ministru de Interne fiind I. Inculeţ, ministrul Instrucţiunii şi Cultelor fiind dr. C. Angelescu, prefect al judeţului fiind C. Tegăneanu, prin sârguinţa următorului comitet: preşedinte maior Mihail V. Gheorghiu, vicepreşedinte preot C. N. Efrimescu” şi a altor 22 de membri, comitet care şi-a început activitatea în anul 1928. Pe faţada soclului se găseşte o altă inscripţie ce ne arată că monumentul a fost ridicat în memoria “Eroilor din comuna Săgeata, 1916- 1919, căzuţi pe câmpul de onoare pentru întregirea neamului şi slava sfintei noastre biserici”, numele acestora fiind înscrise pe laturi. În curtea bisericii este amenajat un cimitir de eroi, compus din 60 de cruci din piatră, cu morminte false, pentru eroii satului morţi în Al Doilea Război Mondial.

În apropierea monumentului eroilor din Primul Război Mondial a fost înălţată o cruce din piatră, susţinută de un soclu de formă pătrată, în trepte. Inscripţia ne spune că a fost ridicată “În memoria eroilor revoluţiei din decembrie 1989”

xxx

"NICI NU ȘTIU CE SĂ SCRIU"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HARGHITA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Liceul Tamasi Aron - Odorheiu Secuiesc

Liceul Tamasi Aron din municipiul Odorheiul Secuiesc este o veche și apreciată instituție de învățământ liceal din oraș. Prima școală din Odorheiul Secuiesc a fost înființată de către iezuitul Gergely Vásárhelyi, care a ajuns la Odorhei prin anul 1593 – era o școală cu clase primare și clase de gramatică. Din cauza tensiunilor sociale și politice ale anilor următori, iezuiții s-au retras din oraș iar școala a fost închisă. Pe la anul 1660, după un alt val de tensiuni sociale și interconfesionale, s-a construit o nouă școală, lângă clădirile Parohiei Sfântul Nicolae, unde a funcționat vreme de 200 de ani un gimnaziu cu 8 clase și cu internat. Acesta, însă, a devenit cu vremea insuficient pentru nevoile educaționale ale orașului. Drept pentru care, la sfârșitul secolului 19, a început construcția unei noi școli, pe baza donațiilor oferite de satele din jurul orașului. Câțiva ani mai târziu, Statusul Romano-Catolic a inițiat un concurs de proiecte privind construcția noii școli, care a fost câștigat de arhitectul Sándor Pápai. Acesta a ridicat clădirea de astăzi, pe 4 nivele, în stil eclectic secesionist, alături de către constructorii János Spáda și Király József . Clădirea a fost finisată și inaugurată în anul 1910. Astăzi este monument istoric. Ca fapt divers, fațada a fost acoperită cu faianță smălțuită, realizată la Şcoala Profesionala de Prelucrare a Pietrei şi Lutului din Odorheiul Secuiesc. În trecut denumit “Gimnaziul Principal Romano-Catolic”, liceul a purtat în perioada comunistă numele “Dr. Petru Groza”, iar azi poartă numele scriitorului maghiar Tamási Áron, care a studiat aici chiar de la înființarea Liceului, în 1910. Liceul Romano-catolic (astăzi Liceul Teoretic „Tamási Áron”) funcționează în noua clădire (str. Baróti Szabó Dávid, nr. 32), ridicată în stil secesionist în perioada 1909-1910. Școala este una dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții, în care se desfășoară activitate de învățământ încă din anul 1593. La început a fost colegiu catolic. Astăzi este un liceu teoretic, dar în care, pe lângă clasele liceale, funcționează și clase primare și clase gimnaziale. Tot în această școală se pregătesc viitoarele asistente medicale, școala având un trecut bogat, sub forma unui învățământ postliceal. Atât la nivel primar, cât și la cel gimnazial există câte o clasă pentru fiecare nivel. „Cei mici” își desfășoară activitatea într-o clădire separată, pe str. Școlii nr.1, în fosta clădire a Mănăstirii Romano-Catolice. În clădirea principală învață elevii de la clasele liceale. La fiecare nivel din ciclul liceal avem câte 5 clase: o clasă de matematică- informatică, una de științele naturii ( engleză bilingv), una de științele naturii, una de filologie și una de teologie romano-catolică. Școala are internat și o cantină proprie. Internatul asigură cazarea a 120-130 de elevi, în fosta clădire a școlii, din Piața Márton Áron, nr.4. Școala postliceală de asistente funcționează cu câte două clase paralele pe nivel. Orele de teorie se desfășoară în clădirile școlii, iar cele de practică în clădirea spitalului municipal. În instituția noastră predau mai mul de 50 de pedagogi, profesori cu o experiență bogată, marea majoritate având gradul didactic I. Rezultatele muncii lor se pot vedea atât la olimpiadele și concursurile școlare, la examenele naționale, cât și la facultățile și la universitățile unde îți continuă studiile foștii elevi ai școlii.

Placheta - Băile Tușnad

Tușnad, denumire alternativă - Băile Tușnad (în limba maghiară -Tusnádfürdő) este un oraș în județul Harghita care include și localitatea Carpitus. Orașul este situat în partea sudică a depresiunii Ciucului, între Munții Harghita și Munții Bodoc, în cheile Oltului, la o altitudine de 650 m și are are statut de stațiune balneo-climaterică. Data cea mai probabilă pentru fondarea stațiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenția asupra efectului terapeutic al apelor minerale, după care s-au pus bazele unei societăți pe acțiuni în vederea exploatării stațiunii în anul 1845. Cu ocazia revoluției din anul 1849 stațiunea este distrusă; reconstrucția începe abia în 1852.
Principalele indicații terapeutice sunt:

Afecțiuni cardiovasculare (stări după infarct miocardic, tulburări circulatorii, afecțiuni valvulare ale miocardului, hipertensiune arterială, tulburări circulatorii);
Afecțiuni ale sistemului nervos (nevroză astenică, distonii neurovegetative, stări astenice secundare, stări de oboseală fizică și intelectuală);
Afecțiuni digestive (boli ale stomacului, tulburări funcționale ale colonului, gastrite cornice, enterocolite, dischinezii biliare);
Afecțiuni endocrine (hipertiroidie ușoară, insuficiență suprarenală, boala Basedow);

Aici se aplică următoarele tipuri de proceduri:

Băi cu CO2, mofete, băi galvanice, masaj;
Împachetări cu parafină, băi de plante, masaj;
Magneto-diaflux, ionizări, cultură fizico medicală;
Cură internă cu ape minerale, masaj manual reflex;
Magnetoterapie, cultură fizică medicală, masaj, cură de teren, cură internă.

Despre apele minerale din zona Tușnadului există dovezi scrise încă din sec XVIII, în care se menționează existența unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere. Denumită “Perla Ardealului”, Tușnad este una dintre cele mai frumoase așezări balneare din țara noastră. Activitatea balneară în Băile Tușnad se desfășoară încă de la jumătatea secolului XIX. Prima bază de tratament de la Băile Tușnad a fost realizat după proiectele lui Bela Kuklai și s-a finalizat în anul 1890, sub denumirea “Ștefania” (mai târziu “Sfânta Ana”). Înconjurată de brazi seculari, stațiunea beneficiază de aer curat, ozonizat, bogat în aerosoli și ioni negativi și de un climat subalpin. La recensământul din anul 2011 orașul număra 1641 locuitori, fiind cel mai mic din țară, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1728 locuitori), dintre care: români – 6,33%, maghiari – 89,15%, romi – 1,7% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului harghitean Băile Tușnad, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 6,94%, romano catolici – 82,445, reformați – 5,36% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Turnul Apor - (alt. 701 m) a fost construit ca punct panoramic în anul 1883 și restaurat în 2008
Piatra Șoimilor (alt. 848 m)
Wellness Tușnad
Club Aventura
Lacul Sfânta Ana (alt. 950 m) situat la 2 km sud-est de stațiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală și de Est.
Lacul "Tinovul Mohos" (alt. 1056 m) situat lângă Lacul Sfânta Ana, declarat rezervație naturală, adăpostește specii rare de plante;

Insigna turistică - Lacu Roșu

Lacul Roșu (local cunoscut și sub numele de Lacul Ghilcoș) este un lac de baraj natural format în 1837, la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului, la distanța de 26 kilometri de orașul Gheorgheni, în județul Harghita. La ultimele măsurători, efectuate în anul 1987, dimensiunile acestuia sunt: perimetru - 2830 metri, aria - 114676 metri pătrați și volumul apei – 587503 metri cubi. Lacul s-a format la altitudinea de 983 m, într-o depresiune cu un climat predominant subalpin. Numele său provine de la Pârâul Roșu care traversează straturi de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier. În limba germană se cheamă Mördersee ("Lacul ucigaș"); în maghiară, gyilkos = ucigaș, deoarece, potrivit legendei, surparea de teren ar fi acoperit un sat, omorându-i locuitorii si animalele. Apa adunată a avut culoarea roșie din cauza sângelui, încât numele lacului a devenit atât Lacul Rosu, cât și Lacul Ucigaș. În anul 1864 apare denumirea Lacul Pietrii Roșii, mai târziu denumit Lacul Ucigaș. Din 1936 este denumit oficial Lacul Roșu. În jurul lacului, într-un peisaj de vis, s-au construit vile, hoteluri, pensiuni, restaurante, terase și alte locuri de agrement, astfel că regiunea a devenit o stațiune foarte căutată și apreciată de turisti. Statiunea Lacul Rosu este situata intr-o mica depresiune montana, in partea de Est a Transilvaniei in Carpatii Orientali, la o altitudine de 983 metri, in apropierea Cheilor Bicazului, judetul Harghita si a rezervației Cheile Sugaului. Lacul Rosu s-a format in luna iulie 1837 ca urmare a unor calamitati naturale, care in loc sa distruga, au fost capabile sa formeze un lac in a carui oglinda poti amdira cioatele de molid si reflectarea purpurie a calcarelor si aluviunilor roscate de pe Suhardul Mic. Lacul Rosu formeaza alaturi de Cheile Bicazului o zonă de o frumusețe rară in lume. Formarea lacului este strans legata de o legenda a locului care spune ca o fata frumoasa a fost rapita de un haiduc si dusa intr-o pestera din muntii Suhard. Lacrimile fetei au induplecat batranul munte care si-a pravalit stancile peste haiduc pentru a-l ucide. Astfel, in luna iulie, s-a desprins o bugata de stanca care a ucis haiducul, fata si un cioban cu turma sa de oi. Sangele varsat de acestia a inrosit apele lacului si i-au facut pe ciobani sa-i dea numele de Lacul Rosu. Aici posibilitatile de agrement sunt multiple si includ bineinteles o plimbare cu barca pe lac! Din anul 1857 acest colt de rai, descoperit de catre trei turisti veniti din Gheorgheni, a devenit un punct de atractie pentru numerosi turisti iubitori de drumetii si atrasi de frumusetea naturala a lacului si de bogatia salbatica a florei si faunei. Prima cabana din Statiunea Lacul Rosu a fost construita in anul 1910. Statiunea Lacul Rosu este o statiune climaterica si de odihna, situata la poalele Muntilor Suhard si pe malul Lacului Rosu si apartine de judetul Harghita. Dispune de un climat montan, cu veri racoroase si ierni reci, dar si de un bioclimat tonic-stimulent asupra organismului care favorizeaza odihna si tratarea nevrozelor astenice, ajuta la recuperarea din starile de surmenaj fizic si intelectual. In cadrul statiunii se gasesc numeroase posibilitati de cazare atat pentru sezonul de iarna cat si pentru celelalte sezoane. Stațiunea Lacul Rosu ofera posibilitatea desfasurarii unei varietati de activitati, ce se pot practica pe langa odihna si tratament. Pentru amatorii de drumeție, statiunea ofera urmatoarele itinerarii: Circuitul Lacului Rosu, Cheile Bicazului pe DN 12C, Varful Suhardu Mic, Varful Suhardu Mare si Varful Ucigasu. Pentru iubitorii de ski, aici sunt partii de schi de o calitate foarte buna si au o lungime de peste 2 kiloemtri. Alte activitati de recreere sunt: canotajul, alpinismul si pescuitul.

Insigna turistică - Borsec

Borsec, în limba maghiară - Borszék, în limba germană - Bad Borseck, este un oraș-stațiune balneoclimaterică din județul Harghita, situat în partea de N-E a județului, într-o depresiune situată la interferența munților Giurgeu, Bistriței și Călimani. Orașul este situat limitrof drumului național DN15 ce leagă orașele Piatra Neamț, Bacău cu Târgu Mureș. La recensământul din anul 2011 orașul număra 2585 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2864 locuitori), dintre care: români – 21,74%, maghiari – 76,28% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului harghitean Borsec astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 21,08%, romano catolici – 71,72%, reformați – 3,79% și restul – nedeclarată sau altă religie. Localitatea își datorează renumele resurselor de ape minerale cu bogate calități terapeutice, ape care au primit recunoaștere internațională din cele mai vechi timpuri.

Descoperirea Borsecului este atribuită contelui Bánffy Dénes, care, după legendă, în anul 1773 a vânat în pădurile apropiate, și a fost condus de câțiva ciobani locali la izvoarele apelor minerale ale depresiunii. Această presupunere s-a învechit, pentru că datorită altor resurse, Borsec este amintit prima oară într-un document din 1700, sub numele „câmpul Borsecului”. În același timp, reiese dintr-un document de judecată, din 1745, că în această perioadă au înființat la Borsec locuitorii Scaunului Gheorgheni mai multe case de băi și capele. Dincolo de cele amintite mai sus, mai sunt numeroase legende și descrieri reale între documentele de epocă, dar cel mai mare punct de cotitură al locului a însemnat apariția geologului din Viena, Zimmethausen Antal, în 1804. El a fost cel care, îndemnat de prietenul lui Günther Bálint (care s-a vindecat dintr-o boală considerată nevindecabilă, datorită apelor termale de aici), a hotărât să încheie un contract de închiriere pe 28 ani pe teritoriul total al izvoarelor depresiunii, cu comunele Lăzarea și Ditrău – proprietarii de atunci ai teritoriului. Scopul lor a fost să execute îmbutelierea apei minerale, și construirea, exploatarea unor băi, cu pornirea unei investiții extinse. În mod regretabil, acest om, care este considerat și astăzi fondatorul Borsecului, a fost dat în judecată de composesoratele comunelor proprietare, după câțiva ani de activitate. De fapt, aceste comune s-au aflat sub influența puternică a contelui Lázár Lajos, care văzând profitabilitatea afacerii, a încercat să ia în posesiune această resursă. Litigiul a durat 55 ani, dar moștenitorii lui Zimmethausen au câștigat în toate instanțele. Travertinul a fost descoperit în 1819, exploatarea căruia a ținut până în zilele noastre. Tot în această perioadă a început exploatarea pădurii, prelucrarea lemnului, proprietarii pădurilor au fost comunele mari Ditrău, Lăzarea, Remetea. Dar resursa cea mai de preţ a rămas apa minerală, cu efectele ei miraculoase în tratarea şi vindecarea multor boli, considerate pe atunci ca nevindecabile. Calităţile acestor ape au fost studiate de-a lungul secolelor de nenumăraţi medici şi specialişti ai vremurilor, începând cu secolul al XVI-lea, când medicul italian Bucella îi prescrie principelui Sigismund Bathory o cură „cu apa unui izvor din Borsec”. Urmează studiile şi conferinţele doctorului Krantz din Viena, care, pe la 1770, descrie calităţile acestor ape, iar în 1793, într-o revistă medicală ce apărea la Sibiu, doctorul Neustadler prezintă o expunere ştiinţifică despre apele din Borsec. Se descoperă între timp efectele benefice ale acestor ape prin cură externă, respectiv efectuarea de băi în aceste ape, deşi ele ieşeau din pământ la temperatura de doar cca. 11 grade C. Astfel că, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, se construiesc primele băi, cunoscute sub denumirile de „Lobogó”, Lázár”, „Sáros” etc. Tot în această perioadă se pune un accent deosebit pe infrastructură, astfel se construiesc multe vile, se amenajează străzile şi aleile, apare iluminatul public, ( iniţial cu seu de oaie ), se începe construirea drumului spre Topliţa peste masivul Creanga – ctitorul acestor lucrări fiind inginerul Baross Gábor. Oficializarea turismului balnear are loc în anul 1918, când ia fiinţă prima întreprindere balneară, a cărei sarcină primordială a constituit-o ştergerea urmelor Primului Război Mondial şi refacerea infrastructurii staţiunii. Cel mai mare revirement se constată în perioada interbelică – atunci se construiesc majoritatea vilelor, continuând acelaşi stil arhitectonic cu minunatele dantelării din lemn. O dovadă a recunoaşterii dezvoltării staţiunii este şi faptul că, în anul 1937, are loc aici Congresul Internaţional de Balneologie, cu reprezentare din foarte multe ţări cu tradiţii în acest domeniu. În 1921 băile au fost închiriate de Tischler Mór, care a executat numeroase investiții, între altele pentru descoperirea izvorului Principal, ceea ce a fost încununat de succes în 1926. Furtuna primului și celui de al doilea război mondial a trecut și prin Borsec, cauzând daune uriașe în băi, reparația cãrora a avut loc numai după naționalizarea din 1948. În 1949 a fost începută construirea pavilionului central, iar în 1953 au construit o stațiune de îmbuteliere nouă, modernă și au introdus în Borsec linia căii ferate înguste, care s-a întins atunci numai până la Capu Corbului, iar după aceea au construit viaductul, care traversează depresiunea. Datorită calității deosebite, apa minerală din Borsec, a fost un produs recunoscut și căutat în curțile aristocrate, și de aceea este valorificată de 400 de ani. În 1773, profesorul Krant Heinrich, din însărcinarea margrafului Austriei a analizat ce efecte terapeutice are apa minerală, subliniind calitățile deosebite ale izvoarelor Fıkút și Lobogó (au dispărut în 1926). În 1774, L. Wagner publică un studiu privind apele minerale din Borsec, în revista „Academische Dissertat”. În 1825, primul doctor al băii, dr. Schneit Dániel publică lucrarea „Izvoarele minerale ale Borsecului”. În 1863 J. Mayer, iar în 1873 dr. Neustadter au analizat efectele apelor minerale și au început construirea băii curative, iar în 1893 în jurnalul „Siebenburgische Quartalschrieft” sunt enumerate acele maladii, boli, care pot fi vindecate cu ape minerale. Apa din Fıkút (fostul Izvor Principal) a fost analizată prima dată în 1803 de un grup de doctori din Viena, în 1820 de Pataky Sámuel, iar după aceea cercetările sunt făcute la Universitatea din Viena. Acest șir este continuat de dr. Than Károly, cu măsurătorile sale din 1873, în 1890 dr. Hankó Vilmos analizează efectele chimice ale izvoarelor Fıkút și Republica, se adeveresc observațiile cercetătorului dr. Szilvássy János, care a cercetat cu mult înainte asemănările celor două izvoare. Analiza compoziției chimice începe în 1927, în laboratoarele universităților din București, Budapesta, Cluj. Chiar și ultimele analize chimice arată că componentele apelor minerale din Borsec sunt stabile. Înaintea apariției buteliei din sticlă apa minerală a fost transportată în butoaie de lemn, în căruțe la distanțe mari, până la curțile aristocrate din Viena și Budapesta. Despre îmbutelierea apei minerale, ca activitate industrială putem vorbi numai după 1804-1806, când Zimmethausen Antal a construit fabrica de sticlă necesară îmbutelierii, în Borsecul de Jos. Zimmethausen a încheiat contracte de comercializare cu firme rusești, italiene, grecești, turcești și moldovenești, și a transportat acolo apele, la început în vase de lut, iar de la 1806, când a început fabricarea manuală de sticlă, îmbuteliate în sticle. A adus specialiști din Silezia, Bavaria, Cehia, Polonia, dintre care mulți s-au stabilit în această regiune. Aceste oameni au fost strămoșii familiilor Fokt, Krammer, Schiller, Kamenitzky, Eigel astăzi existente. Îmbutelirea s-a desfășurat din primăvară până toamnă, ziua și noaptea, conform înregistrărilor lui Ötvös Ágoston, au îmbuteliat 5000 sticle pe zi, le-au pus între rogojini și au plecat în Europa cu căruțe trase de cai. În călătoriile (1844) sale, Vasile Alecsandri a ajuns și la Borsec, și povestește cu entuziasm despre calitatea, îmbutelierea și transportarea apelor. În 1855, o linie de îmbuteliere încălzită asigură îmbutelierea și în timpul iernii, producția crește, și căruțele sunt schimbate cu autovehicule. Aduc mașini de turnare de tip „Oelhaffer”, care au fost considerate cele mai bune, și capacitatea zilnică a ajuns la 20.000 de sticle. Apa minerală ajunge în curând în Egipt, în America, să nu mai amintim piețele europene. Calitatea apei minerale din Borsec a fost apreciată în numeroase expediții, a fost premiată: în 1873 la Viena, în 1878 la expoziția mondială din Paris, în 1882 la Berlin, la Trieste, în 1885 a fost premiată la Budapesta, și atunci a dat împăratul Ferenc József apei minerale numele „Regina Apelor Minerale”. Naționalizarea a adus toate implicațiile economiei socialiste, și atunci uzina a primit numele de „Apemin”. Datorită noilor mașini, îmbutelierea a înflorit, a fost construit viaductul, calea ferată cu linie îngustă a fost prelungită până la stația din Toplița, și de aici vagoanele CFR-ului au transportat mai departe apă minerală. În decembrie 1989 s-au produs spectaculose schimbări în viața fabricii, numele ei nou a devenit „Regina Apelor Minerale S.A.”. După privatizare, în 1998, noul proprietar al uzinei a devenit „Comchim S.A.” din București, s-a înființat „Romaqua Group S.A.”. Din unificarea de capital au rezultat investiții și modernizări, liniile de îmbuteliere cele mai moderne au început turnarea flacoanelor din material plastic, și chiar și îmbutelierea apei plate. În 2004 la Festivalul apelor din Berkeley Springs din SUA, calitatea apei minerale din Borsec a fost premiată cu medalie de aur.

Festivalul de alergare Miercurea Ciuc - 2022 - sponsorizat de Skoda

Situat în mijlocul Depresiunii Ciucului, oraşul Miercurea Ciuc a fost înființat la răscrucea a două trasee comerciale importante – unul trecând de-a lungul râului Olt în direcția nord-sud, iar celălalt legând Valea Ghimeşului cu Valea Târnavelor în direcția est-vest – într-un loc în care în trecut se țineau tradiționalele târguri săptămânale în zilele de miercuri, în vecinătatea unor aşezări, precum Somlyó, Taploca şi Zsögöd, existente deja din secolele XII-XIII. În 1879 Miercurea Ciuc a devenit reşedința comitatului Ciuc. Populația oraşului Miercurea Ciuc a atins pragul de 40000 de suflete în urma industrializării de amploare care a avut loc în timpul comunismului. În ultima perioadă orașul a început să devină un loc atractiv și friendly pentru familiile tinere, pentru antreprenori cu idei proaspete, pentru studenți absolvenți, și nu în ultimul rând un loc de întâlnire pentru iubitorii de cultură: în toată perioada anului zeci de evenimente culturale sunt organizate în oraș. Cele mai cunoscute dintre ele sunt Festivalul de Muzică Veche care anul acesta și-a împlinit 41 de ani, Festivalul Cinematografic ”Filmszereda”, Târgul de Carte, iar din 2009 Festivalul Csíki Jazz. Dacă sunt întrebați de Miercurea-Ciuc oamenilor nu le vine în minte alergarea deși acest sport este practicat de mulți orășeni. Sunt multe comunități de alergare care la rândul lor organizează mici concursuri și provocări și aleargă împreună în oraș și împrejurimile acestuia. Aici nu este greu să alergi într-o atmosferă plăcută, e de ajuns să faci câțiva pași în jurul orașului și poți avea parte de aer curat și niște priveliști superbe.

Luând în considerarea cele enumerate mai sus, am creat în 2021 festivalul de alergare Running Festival Csíkszereda, un eveniment de două zile la care au participat aproximativ 700 de alergători din țară, Ungaria, Polonia și Germania. Am avut probe de maraton, semimaraton, ștafetă, alergare pe trail, alergare de 5 km și un concurs pentru familii. Traseele au trecut pe lângă cele mai importante puncte de reper al orașului atât din punct de vedere istoric, cât și și din punct de vedere religios și sportiv. Pe lângă acesta am avut pasta party, iar pe parcursul traseului alergătorii au fost încurajați de muzică live jucați de către muzicieni locali. Festivalul s-a desfășurat într-o atmosferă excepțională, toți participanții s-au simțit foarte bine. Pe parcursul traseelor concurenții vor trece lângă cele mai frumoase peisaje, clădiri, monumente din oraș sau pur și simplu lângă puncte de reper al orașului Miercurea-Ciuc. Pornind din centrul orașului alergătorii vor trece în fața Colegiului Național Márton Áron, o clădire impozantă construită la începutul anilor 1900, apoi vor merge spre Păuleni și Delnița, pe parcurs vor vedea Munții Hășmașul Mare și Piatra Singuratică, după care trecând prin satul Șoimeni pot arunca o privire la Muntele Șumuleu, al cărui poală este locația celui mai mare pelerinaj catolic din Europa de Est, ajungând apoi la Biserica Franciscană din Șumuleu lăcașul statuii Fecioarei Maria aflat în centrul acestui pelerinaj. În anul 2019 biserica și locația pelerinajului a fost vizitat de către Papa Francisc și trandafirul de aur donat de către el este acum poziționat lângă statuie, putând fi văzut de cei care intră în biserică. Concurenții vor alerga și lângă cetatea Mikó, construit în anii 1600 în stil renascentist și vor trece și pe lângă patinoarul Vákár Lajos, centrul faimosului hochei ciucan. Traseul alergătorilor de trail pornește chiar de lângă altarul la care se desfășoară slujba din cadrul pelerinajului catolic. La sfârșitul concursului va avea loc tradiționalul pasta party și un concert, iar pe parcursul concursului muzicieni locali vor încinge atmosfera. În timpul petrecut la Miercurea-Ciuc, concurenții pot gusta preparate tradiționale în restaurantele din oraș, pot vedea expozițiile din cadrul Muzeului Secuiesc situat în cetatea Mikó care anul acesta a împlinit 400 de ani de la construcție, pot merge la înot la Csíki Csobbanó și eventual pot merge la o sesiune ușoară de jogging cu alergătorii locali. Organizatorul evenimentului este Primăria Municipiul Miercurea Ciuc şi Asociatia Club Sportiv Siculus Cycling Club. Probele din cadrul Running Festival Csíkszereda powered by Škoda sunt deschise tuturor sportivilor legitimați și nelegitimați, respectând condițiile impuse de organizator. Probele din cadrul Running Festival Csíkszereda powered by Škoda sunt deschise tuturor sportivilor legitimați și nelegitimați, respectând condițiile impuse de organizator. În cadrul competiției se desfășoară mai multe probe: alergare de noapte, semi maraton, maraton, maraton ștafetă, You can Doit 5 km și cursa familiei. Alergările se fac pe categorii de vârstă: 14 – 17 ani, 18 – 29 ani, 30 – 39 ani, 40 – 49 ani, 50 – 59 ani și peste 60 ani.

Miercurea Ciuc (în limba maghiară - Csíkszereda, în limba germană - Szeklerburg) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al judeșului Harghita, Transilvania, România. Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Ciucului, după care numele a fost tradus în forma actuală. Săpăturile arheologice au scos la iveală în zona cartierului Jigodin urmele fortificației dacice de la Jigodin, din secolul I. Primul document autentic cunoscut care atestă existența orașului ca „oraș de câmpie” este scrisoarea de privilegii eliberată de către regina Izabella, mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite porții otomane. Sus am postat stema actuală a municipiului Miercurea Ciuc iar mai jos pozele unor monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite.

Strada Apafy

Prefectura

Arhitectură locală

Poșta

Castelul Miko

Librăria Universul

Biserica romano catolică

Hotel Harghita

Cazarma honvezilor

Baia Helvig G. Janos

Județul Harghita este situat în partea de est a provinciei istorice Transilvania, România și are reședința în municipiul Miercurea Ciuc. Județul se întinde pe suprafața de 6639 kilometri pătrați și are o populație de aproximativ 305000 de locuitori, din care aproximativ 85% sunt de naționalitate maghiară. Ca subunități administrativ teritoriale este compus din 4 municipii - Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni și Toplița, 5 orașe - Borsec, Bălan, Vlăhița, Băile Tușnad și Cristuru Secuiesc precum și 58 de comune. Deasupra am postat stema actuală și harta județului Harghita, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, dar și unele trimiteri poștale ilustrate.