Epaminonda's Blog.....: DE PINTE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând și alte monumente

de cultură sau arhitectură din localitatea belgiană DE PINTE,

provincia FLANDRA DE EST, regiunea FLANDRA, din vremuri

diferite și un cupon de raționalizare a bunurilor de larg consum.

Vila Vanden Bossche

Biserica Sint Niklaas

Vila Hortensia

Vila M.G. De Boos

Braseria Klooster

Gara

Castelul Zevergem

Biserica

Casa baronului Gieylaan

Vila T. Van Speybroeck

Castelul M.Poulsen

Vila Trandafirii

Vila M.Ch.Moerman

Strada Flora

Castelul D-lui H.Viteux

Vila Les Hydrangeas

Castelul Scheldevelde

Castelul Van Weldem

Vila Les Bouleaux de Berken

Arhitectură locală

Cupon raționalizare bunuri de larg consum

150 grame carne

xxx

"DRESAJ"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Muzeul de istorie națională și arheologie Constanța 1879

(Glykonul) - Golden World Coin - România

Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanța are o istorie de peste o sută de ani, perioadă ce poate fi împărțită în trei mari etape: perioada 1878 – 1957 – cea mai tulbure; apoi, 1957 – 1977 şi, în sfârşit, din 1977 până în prezent. După 1877 lucrările de extindere ale orașului Constanța au dus la descoperirea unor însemnate vestigii ceramice, statuare, epigrafice, numismatice etc., toate atestând locul anticului Tomis în istoria veche a ţării. Constatarea că multe piese antice intrau în colecţii particulare şi alcătuiau material de speculă, a trezit îngrijorarea edililor în viziunea cărora s-a născut ideea unui Muzeu de arheologie. În anul 1878 Remus Opreanu – primul prefect al administrației românești în Dobrogea – propunea Academiei Române ca materialele arheologice adunate la Prefectură, prin grija sa şi strădania inspectorului școlar Ion Bănescu, să formeze un muzeu. Propunerea s-a materializat. Telegrama trimisă lui Mihail Kogălniceanu la 30 august 1879 relatează vizita făcută de elevii Școlii Normale din Bârlad la muzeul din Constanța. Ziarele vremii – locale şi centrale – se întrec în a aduce la cunoştinţă evenimentul organizării muzeuluiconstănțean şi a inventarului acestuia. Laudă faptul că, pentru moment, prefectura a luat inițiativa organizării muzeului în chiar incinta sa; Prefectura se afla la întretăierea străzilor Traian, Sulmona şi Bd.Tomis. Piesele mărunte, plus 15 sculpturi au fost aranjate în Cabinetul Prefectului, iar 27 piese mari (inscripții votive şi funerare) au fost expuse de-o parte şi de alta pe alee. Să subliniem că autoritățile aduceau laude în presă locuitorilor care, făcând descoperiri întâmplătoare cu prilejul diverselor lucrări, le donau muzeului nou înființat. Astfel, aflăm şi numele primului donator: Chevara Casabian. Incendiul din anul 1882, care a distrus Palatul Prefecturii, a cauzat şi dezorganizarea muzeului creat de Remus Opreanu. Monumentele salvate din incendiu au fost adăpostite în „pavilionul” din grădina publică. Anii trec şi piesele muzeului organizat de R. Opreanu şi I. Bănescu, salvate din incendiul din 1882, continuă să fie adăpostite în diverse locuri. Anul 1906 se anunţă favorabil pentru muzeu. G. Gr. Cantacuzino autorizează, prin Ordinul nr. 36349 / 11 iulie 1906, să se formeze la Constanța un Comitet care să se ocupe de reorganizarea Muzeului. Pe 22 iulie are loc o şedinţă a Comitetului prin care se iau măsuri pentru strângerea fondurilor necesare construirii muzeului. În decembrie, prefectul M. Capşa trimite un raport Ministerului prin care solicită acceptul legal de reînființare a muzeului. Acesta este trimis spre avizare directorului Muzeului Naţional de Antichităţi. Şi, iar nu s-a întâmplat nimic. Între 1910 – 1911 toate antichitățile din Constanța se aflau depozitate la gimnaziul „Mircea cel Bătrân”, fără nici o organizare cu caracter administrativ şi ştiinţific. Fondurile strânse de Comitet (circa 5000 lei) au fost depuse la bancă, în contul MNA, reprezentat prin direcția sa şi împuternicitul din Constanța, prof. N. Orghidan – custodele muzeului local. În 1911 Vasile Pârvan, venit la conducerea Muzeului Naţional de Antichităţi, înaintează un raport Ministerului Cultelor şi Instrucțiunii Publice în care pune din nou problema înființării unui muzeu la Constanța. Ordinul Ministerului, seria B, nr. 73245 / 27 oct. 1911, este favorabil. Astfel, Raportul lui Vasile Pârvan şi Ordinul Ministerului sunt considerate – de la această dată – actele de înființare ale Muzeului de Antichităţi din Constanța. Prof. N. Orghidan solicită, şi obţine, sprijin material în efectuarea de cercetări arheologice pe traseul șanțurilor de canalizare din oraş. După transferarea profesorului Orghidan la Craiova, Muzeul este mutat la Școala Normală de Învățători. Directorul acesteia, prof. I. Ghibănescu, este numit custode al muzeului cu data de 29 septembrie 1912. Ghibănescu supraveghează, cât poate, construcțiile care se fac în oraş şi în împrejurimi şi, împreună cu elevii săi, colectează şi aduce la muzeu toate vestigiile. Reuşeşte să facă din muzeu o instituţie independentă mutându-l într-o clădire din parcul comunal, dată de Primărie care a acordat şi subvenţie pentru plata unui gardian. Muzeul, în noua clădire, avea şi program de vizitare: joia şi duminica, între orele 14 – 16:30. Într-un document din 1913 se spune: „Sperăm că actualele şi viitoarele administrații locale şi județene îşi vor face un titlu de glorie, dacă timpul le va permite, să acorde tot sprijinul pentru înființarea şi întreținerea
unui frumos muzeu de antichităţi. Muzeul Cetății Tomis”. În ianuarie 1915 Vasile Pârvan a început săpăturile la zidul de incintă al Tomisului; pe baza rezultatelor obţinute a stabilit conturul incintei şi a făcut primul plan topografic al ruinelor cetății antice, distrusă grav de construcțiile ridicate după 1878. Cercetările sistematice întreprinse la Constanța de Muzeul Naţional de Antichităţi, în paralel cu lucrările edilitare, au condus la descoperirea unei cantități apreciabile de monumente arheologice care au îmbogățit patrimoniul muzeului care, încă, nu avea un spaţiu adecvat, continuând să funcționeze în chioșcul din parc. Dificultăților de început ale muzeului li s-a adăugat conflagrația mondială. După război trebuia luat totul de la capăt. Abia în 1928, cu prilejul semicentenarului Independenței, prof. C. Brătescu a organizat o expoziţie cu caracter arheologic şi etnologic în pavilionul din faţa Cazinoului din Constanța. După terminarea festivităților jubiliare, prin insistențele organizatorului expoziției, s-a organizat muzeul în aripa stângă a Primăriei – prefigurând parcă mutarea sa definitivă aici la jubileul centenarului. Deşi amenajat în 1928, muzeul îşi va deschide porțile abia în 1930, iar din vara anului 1935, când a început clasificarea pe epoci istorice, a devenit o instituţie organizată pe criterii științifice. Creşterea permanentă a colecțiilor prin donaţii, achiziţii, săpături de salvare sau cercetări organizate – la Histria, Capidava, Adamclisi, Constanța – a ridicat problema insuficienței spațiului. De exemplu, în 1937, secția de arheologie avea înregistrate 272 piese; iată de ce, o primă soluţie era transferarea muzeului în berăria din faţa Cazinoului (actualul sediu al Acvariului). În noul sediu muzeul avea program de vizitare (9 – 12; 16 – 18 pe timpul verii), iar taxa de intrare era de 5 lei. Prof. Ioan Micu raporta, la finele anului 1938, un număr de 5000 vizitatori În timpul celui de-al doilea război mondial muzeul și-a încetat temporar activitatea. După 1945 s-a acordat o atenţie deosebită conservării pieselor şi punerii în valoare a tezaurului arheologic al Constanței, oraş considerat – pe drept cuvânt – el însuşi un muzeu în aer liber. Între 1948 şi 1951, în cadrul lucrărilor de reparaţii de la Cazinou, s-au făcut reparaţii şi la anexa sa unde era adăpostit muzeul. Acţiunea de reorganizare a impus sarcini multiple şi dificile restrânsului colectiv al muzeului: prof. Gh. Iordănescu – director; prof. Carol Blum – secretar şi un gardian. De la finele anului 1951, când prof. Nubar Hamparțumian a fost numit director, se constată o activitate mai alertă prin măsurile luate: restaurarea pieselor, recuperarea valorilor arheologice care se aflau la Muzeul Naţional de Antichităţi din București, deplasări pe teren pentru colectarea de noi obiecte, clasificarea arheologică şi redactarea unui catalog-inventar al cărților şi revistelor aflate în biblioteca muzeului. Complexitatea activităților necesita lărgirea colectivului; în consecinţă au fost angajaţi un muzeograf şi un restaurator. Din 1956 începe o nouă etapă în viaţa muzeului. În vederea creșterii rețelei de muzee la Constanța, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Regional a acceptat colaborarea cu Vasile Canarache, cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei București; acesta și-a asumat obligația reorganizării muzeului din Constanța în calitate de coordonator ştiinţific şi tehno-muzeografic. Planurile concepute la finele lui 1956 şi la începutul anului următor prevedeau mai multe instituții de gen: Muzeul de arheologie, căruia trebuia să i se afecteze localul vechii facultății de piscicultură; Acvariul – instalat în anexa Cazinoului; extinderea muzeelor din Mangalia, Adamclisi şi Histria. Accelerarea ritmului reamenajării construcției era impusă de un eveniment cultural internaţional: bimilenarul nașterii marelui poet exilat la Tomis – Publius Ovidius Naso. Pe 22 septembrie 1957 s-a inaugurat, parţial, muzeul în noul său sediu. După terminarea festivităților lucrările de organizare au fost reluate astfel că la finele anului obiectivul a fost atins: Muzeul de Arheologie Constanța exista cu o expoziţie de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate, mobilier modern. În noua sa existenţă, muzeul s-a dovedit un organism experimentat, caracterizat printr-un înalt profesionalism, intervenind cu specialiștii săi atât la săpături de salvare cât şi la cercetări sistematice pe mari şantiere. Astfel, încet – încet, muzeul a început să se transforme dintr-un simplu depozitar de valori arheologice şi istorice într-un autentic centru de cercetări. Datorită acestora, timp de 20 de ani (1957 – 1977), muzeul constănțean a devenit o instituţie de renume mondial. Dar, prin exponatele sale, muzeul constănțean îşi încheia narațiunea la începutul evului mediu. Pentru o expunere a istoriei până la zi era necesar un alt spaţiu şi o tematică nouă. Prilejul pentru o altă etapă a vieţii muzeului l-a oferit sărbătoarea Centenarului Independenței. Pentru noua tematică, care avea să conducă şi la schimbarea numelui instituției, s-a oferit toată clădirea Primăriei – ea însăşi monument istoric. Pe 25 decembrie 1977 s-a inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța. Atributul de naţional acordat unei instituții provinciale este expresia pe deplin justificată de poziția ştiinţifică şi de propagandă a instituției. Spațiul expozițional ocupă trei nivele: parter, etajul I şi etajul II. La parter sunt amenajate două săli de Tezaur; etajul I cuprinde, cronologic, istoria veche şi medievală a Dobrogei; la etajul II continuă istoria modernă şi, de asemenea, sunt amenajate câteva expoziţii tematice.

Gykon este o zeitate cu înfăţişare de şarpe din mitologia romană, al cărui cult a fost fondat de profetul grec Alexandru din Abonutichus.Potrivit scriitorului satiric Lucian din Samosata, de la care provine singura referință literară cu privire la zeitate, cultul șarpelui-zeu Glykon datează de la jumătatea secolului al II-lea d.Hr. Statuieta a fost descoperită pe teritoriul oraşului Constanţa şi este expusă la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din localitate.

Această statuetă a fost reprezentată şi pe bancnota românească de 10000 lei, din anul 1994, în stânga portretului istoricului Nicolae Iorga.

Poetul latin Ovidiu

6 iunie 1968

Înfrățirea orașelor Sulmona și Constanța

Produsul de mai sus este o medalie realizată în amintirea înfrățirii municipiului Constanța cu orașul italian Sulmona. Această înfrățire s-a consfințit în data de 6 iunie 1968. Pe aversul acestei medalii este reprezentată Statuia poetului latin Ovidiu, din Constanța.

Prima dintre statuile ridicate la Constanța după ce Dobrogea a reîntregit teritoriului românesc, este cea care îl înfățișează pe marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î.e.n. – 17 e.n.). Statuia este amplasată în Piaţa Ovidiu în faţa Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Ca o reacţie împotriva îndelungatei stăpîniri otomane asupra Dobrogei, care a înăbuşit timp de secole conştiinţa naţională, autorităţile şi intelectualii români din Constanţa accentuează imediat după obţinerea independenţei, ideea romanităţii acestui teritoriu. În această atmosferă de reviriment naţional, figura poetului Ovidiu apare ca un simbol al permanenţei româneşti peste veacuri. Dând expresie acestei stări de spirit, cel dintîi prefect al judeţului Constanţa, Remus N. Opreanu, a luat iniţiativa de a eterniza printr-un monument, amintirea poetului exilat la Tomis. Statuia a fost realizată în anul 1884 şi inaugurată la Constanţa în august 1887. Ziarul „Farul Constanţei” informa, în data de 12 februarie 1883, cum s-a organizat un bal cu tombolă „în folosul Ridicărei Statuei lui Ovidiu în acest oraşu. Sala din Hotel Englitera era plină de public la orele 10. Societatea Constanţei a respuns la apelul ce i s-a făcut, plină de dorinţă de a vedea oraşul înzestrat cu statua marelui poet latin”. Tot potrivit aceluiaşi cotidian, se anunţa că, în urma tombolei, s-au strâns 1841 lei. Cum fondurile n-au fost suficiente, în septembrie 1884, drumul statuii spre Constanţa este întrerupt la Cernavodă. Aici, staţionează pentru o scurtă vreme în magazia nr. 7 din port. Din splendorile Romei, via Tomis, Ovidiu ajunge să fie depozitat în vecinătatea unor saci cu lână nu tocmai parfumată... În august 1887, statuia este scoasă din magazia de la Cernavodă şi ia drumul către actualul amplasament. Delavrancea surprinde evenimentul amplasării statuii: „Sunt în aer discuţii pro şi contra lui Nasone. Vorbeşti de Ovidiu la baie, la hotel, pe bulevard, în bărbieriele turceşti, unde te duci să cumperi monede şi flori marine”. Ovidiu a fost pus pe soclu acolo unde-l ştim, marţi, 18 august 1887, dar într-o altă poziţie, cu faţa spre oraş, şi cu spatele la mare. După începerea lucrărilor pentru ridicarea Palatului comunal, în 1911, statuia este mutată în poziţia în care „şade, nefericit, şi astăzi”. Turnată în bronz, cu o înălţime de 2,60 metri, statuia îl înfăţişează pe Ovidiu într-o atitudine adânc meditativă. Poetul, îmbrăcat cu o togă care îi cade până la glezne, are capul aplecat şi sprijinit pe mâna dreaptă, în care înainte avea şi un „stillus“, iar în mâna stângă, îndoită la piept, ţine un „volumen“, simbol al unui manuscris. Statuia lui Ovidiu din Constanţa este opera sculptorului italian Ettore Ferrari, sculptor care a creat şi statuia lui Abraham Lincoln din New York, monumentul lui Garibaldi din Rovigo Italia, statuia lui Giordano Bruno din Roma şi statuia lui Ion Heliade-Rădulescu din Bucureşti. Soclul are o înălţime de 2,68 metri şi este făcut din piatră. Pe soclul statuii se află o placă de marmură albă inscripţionată cu epitaful inspirat din elegia „Dorinţele din urmă“ (Tristele III, 3, v. 73-76): HIC EGO QVI IACEO TENERORUM LVSOR AMORVM,/ INGENIO PERII NASO POETA MEO./ AT TIBI QVI TRANSIS, NE SIT GRAVE, QVISQVIS AMASTI/ DICERE. NASONIS MOLLITER OSSA CVBENT „Sub această piatră zace Ovidiu, cântăreţul/ Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent./ O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată/ Te roagă pentru dânsul: Să-i fie somnul lin!.“ Statuia a fost amplasată iniţial în zona veche a oraşului, în Piaţa Independenţei (numită după 1947 Piaţa Ovidiu), fiind orientată cu faţa spre centru. Aici a rămas până în toamna anului 1916.În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), Constanţa a fost ocupată de armatele germano-bulgare. Statuia lui Ovidiu a fost dărâmată de pe soclu de soldaţii bulgari care au încercat să o ducă în Bulgaria ca pradă de război. Numai intervenţia energică a a ofiţerilor germani a salvat-o. La ordinul generalului-locotenent Kurt von Unger, reprezentarea în bronz a poetului roman a fost repusă pe soclu, cu ajutorul unor schele din lemn, scripeţi şi scări. În anul 1921, în Piața Ovidiu este terminată construcția noului sediu al Primăriei, conceput într-un excepţional stil neoromânesc. Odată cu refacerea arhitecturală a pieței și mutarea zonei centrale în dreptul Primăriei, statuia, simbolul orașului și al latinității, este mutată la porțile administrației constănțene (astăzi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa). O replică a statuii lui Ovidiu a fost dezvelită în anul 1925, în oraşul de baştină al poetului, Sulmona (localitate situată în regiunea Abruzzo, la circa 140 kilometri spre est faţă de Roma), oraş înfrăţit cu Constanţa (iunie 1968).

Publius Ovidius Naso, faimosul poet al Romei, poate fi considerat primul VIP al Tomisului. Născut într-o familie de nobili din Sulmona, la 20 martie în anul 43 î.Hr., Ovidius a renunţat la cariera de magistrat care era pe placul părinţilor şi a început să scrie. Poemele lui de dragoste l-au adus repede în graţiile imperiale. La 50 ani de viaţă, Ovidius se afla pe culmile gloriei şi soarta părea că-i surâde din plin. Pe plan sentimental îşi găsise împlinirea de când o cunoscuse pe Fabia, cea de-a treia soţie, care l-a făcut să uite amorurile frivole prin care trecuse. Alături de Fabia şi de fiica lor Perilla, Ovidius trăia o viaţă privilegiată în vila sa de lângă Capitoliu. Poetul era fericit şi pentru că abia terminase Metamorfozele“, operă pe care o considera apogeul carierei sale. Poemul încununa şirul scrierilor început cu „Iubire“, „Remediul dragostei“, „Ars amandi“, „Heroidele“ şi „Fastele“. Influenţa, faima şi statutul său nu l-au ajutat însă cu nimic. În anul 8 d.Hr., pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus semnează edictul de exilare a lui Ovidius. Conducătorul se dovedeşte totuşi de două ori generos: o dată pentru că îi cruţă viaţa şi încă o dată pentru că nu îi confiscă averea. Deznădăjduit, Ovidius vrea să-şi distrugă opera, dar prietenii şi familia îi salvează manuscrisele. Este îmbarcat pe o corabie şi părăseşte Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată. Geţii cei sălbatici l-au adoptat în cele din urmă pe nobilul poet roman, deşi sufletul lui a plâns neîncetat după Cetatea eternă. Surghiunul pe aceste meleaguri îl inspiră să scrie „Tristele“ şi „Ponticele“, piesa de teatru „Medeea“, satiră şi versuri getice. Doar primele două opere au supravieţuit vremurilor – consemnează cu regret Ion Adam, autorul valoroasei cărţi-document „Constanţa pitorească“ (1908). „Ovidius a fost poetul naţional al Daciei Pontice, primul care a scris în limba strămoşilor noştri getodaci. Poezia lui a fost prima contopire a sufletului latin cu cel dac“, scrie în revista „Pontica“ Grigore Sălceanu, autorul constănţean al piesei de teatru „Ovidius“. Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa. Strategii consideră însă că Ovidius aflase despre un complot pe care împărăteasa Livia îl punea la cale cu fiul ei Tiberius, împotriva lui Octavian. Împăratul îşi îndepărtase toţi moştenitorii direcţi şi îl desemnase pe fiul său vitreg drept succesor la tron. Poetul încercase să îi atragă atenţia lui Octavian prin versurile sale, dar Livia, prima Augustă a romanilor, l-a pedepsit crunt. Nici Octavian, nici Tiberius nu avea să-l mai ierte pe Ovidius de asprul exil. Poetul moare neconsolat în anul 17 d.Hr., cu dorul nestins de Roma sa iubită. Mormântul lui Ovidius este astăzi unul dintre cele mai mari mistere ale Tomisului. În lipsa unui loc de pelerinaj, iubitorii poeziei vin să se roage la statuia din bronz, care veghează pe gânduri în piaţa care poartă numele poetului Ovidius.

Sulmona este un orășel din provincia L’Aquila, regiunea Abruzzo, Italia, ce la data de 30 aprilie 2008 număra de 25223 de locuitori. Aici s-a născut poetul latin. Locul de origine al lui Publius Ovidius Naso.

Muzeul Marinei Române - Constanța

Muzeul Marinei Române a fost înființat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1127 din 29 mai 1969, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul V, nr. 63, punctul I, din 2 iunie 1969 și autentificat ca instituție de interes republican, muzeu de categoria I, unic în țară. Muzeul deschis oficial la 3 august 1969 la Constanța, în sediul fostei Școli Navale, prezintă istoria marinei române. Muzeul Marinei este organizat pe criteriu tematico-cronologic și are mai multe secții prezentate în 30 de săli cu o suprafață de 10775 metri pătrați. Muzeul are un număr total de 37800 piese, 33 de colecții din care 22 colecții muzeu, 8 fond documentar și 3 diverse. Muzeul depinde de Comandamentul Marinei Militare și cuprinde mai multe secții: navigația în antichitate, navigația în evul mediu, navigația la gurile Dunării, primele nave românești moderne și istoria marinei și navigației românești moderne. Aceste domenii și subdomenii prezentate în muzeu sunt susținute de colecții alcătuite din: amfore și ceramică veche, modele de nave, figuri de prova, obiecte de marină, instrumente de navigație, aparatură de transmisiuni, motoare navale, ancore și elice, tablouri, hărți, carte veche și presă de marină, documente și fotografii cu aspecte din marină, numismatică, medalistică, uniforme, drapele și pavilioane, machete, nave originale (pe teren) și fragmente ale unor epave, arme albe și de foc, arme sub apă, obiecte legate de submarine și scafandrerie precum și arheologia și explorarea lumii submarine. Muzeul mai dispune de o bibliotecă și de numeroase arhive.

Comportarea în situ a construcțiilor

Schimb de experiență 6 - Constanța 1986

Și în regimul comunist se organizau periodic întâlniri ale constructorilor specialiști pe tema comportării în exploatare a construcțiilor și studiul rezistenței acestora la dezastre naturale ori bombardamente de război. Școala românească de construcții era foarte apreciată și pe vremea comunismului. Specialiști români și-au adus contribuția la realizarea unor mari obiective industriale și în alte state ale lumii.

4 Rally Raid - locul 1 - 2021 Constanța

4 V Rally Raid® – România este una dintre cele mai apreciate competiții din Campionatul Român de Rally Raid. Câștigător în 2022 al titlului „ cel mai bun organizator club” pe rangul oferit de Federații Române, FRAS (Federația română de automobilism sportiv) și FRM (Federația română de motociclism), 4 V Rally Raid® este competiția în care poți găsi un amestec de emoții, o experiență unică în România mistică, un loc în care poți va crea o legătură de nedespărțit odată ce ați intervenit. Cu o participare atât la nivel național, cât și internațional, competiția a fost un real succes încă de la prima ediție, principalele obiective ale organizatorilor fiind siguranța participanților, frumusețea traseului și îmbunătățirea permanenta. Competiția se desfășoară în România, de obicei 2 – 6 zile, pe distanțe lungi care acoperă între 400 km și 1.500 km . Echipele trebuie să parcurgă în jur de 300 km pe zi, ordinea de plecare fiind cea a rezultatelor prologului și conform regulamentului special al competițiilor. Navigarea se va face conform unui road-book întocmit, verificat si aprobat de organizator. Terenul este variat și poate include văi, munți, plaje, traversări de râuri, drumuri agricole sau off road. Traseul combină tronsoane care conțin elemente dificile de navigație cu tronsoane de viteză, testând atât abilitățile de pilotaj și navigație, cât și rezistența mașinii. Competiția se desfășoară pe trei grupe de concurenți:

PROFI – se adresează piloților profesioniști licențiați. Vehiculele care participă la acest grup trebuie să fie echipate în conformitate cu regulamentul FRAS – FRM – FIA privind siguranța și condițiile de participare. De asemenea, abilitățile și pregătirea piloților și navigatorilor trebuie să fie ridicate în acest grup. Grupa Profi este cea care începe prima, pe trasee speciale care au un grad de dificultate mai mare.
PROMO – se adresează celor care au participat deja la competiții de rally raid dar starea tehnică a vehiculelor sau abilitățile de conducere nu ating standardul cerut de grupul Profi. Pe această grupă competiția se desfășoară în regim de regulament fiind o viteză maximă impusă care se stabilește de către organizator în funcție de variabilele terenului, condițiile meteorologice etc. Traseul pentru grupa promoțională este mai scurt și mai ușor în comparație cu cel pt. grupul profesional.
DISCOVERY – se adresează începătorilor care nu sunt încă piloți atestați, celor care intră în contact pentru prima dată cu acest gen de competiție, celor care doresc să simtă pentru prima dată adrenalina unei curse de rally raid! Acest grup are rolul de inițiator în acest frumos sport, într-un mediu organizat, supravegheat, sub îndrumarea și asistența directă a personalului de specialitate. În această grupă poate fi inclus orice vehicul de teren, ssv, moto, quad, cu condiția să fie într-o stare tehnică adecvată: anvelope adecvate, fără defecte tehnice, adecvate circulației pe diverse terenuri.

Unele competiții se adresează strict doar șoferilor profesioniști care au mașini cu pașaport tehnic internațional valabil.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Constanţa, din vremuri diferite.

Cercul militar

Școala primară

Comandatura germană

Sosirea trenului de la Mamaia

Grand Hotel

Strada Carol și Hotel Regal

Strada Carol și Hotel Bristol

Palatul regal - Băile Mamaia

Piața Ovidiu

Școala normală de învățătoare

Sfânta Episcopie

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale din diferite perioade de timp, dar și alte frumoase de locuri de vizitat în judeţul Constanţa.