Epaminonda's Blog.....: SFÂNTUL PETRU ȘI MIQUELON

5 franci 1950

SFÂNTUL PETRU ŞI MIQUELON

Este o colonie franceză de peste mări

(arhipelag de șapte insule) situat

în nordul Oceanului Atlantic,

undeva lângă coasta Canadei.

Are o suprafață totală de 242 kilometri pătrați,

numără aproximativ 5088 locuitori iar

capitala este orașul Saint Pierre (Sfântul Petru).

Nu are o deviză națională unanim acceptată.

Stema oficială adoptată în anul 1982:

Steagul oficial adoptat în anul 1982:

Pe aversul bancnotei prezentate aici se află

chipul lui Louis Antoine de Bougainville.

Louis Antoine de Bougainville a fost un navigator, explorator

și scriitor francez, care s-a născut la data 12 noiembrie 1729

și a decedat la data de 31 august 1811.

Primăria

Statuia pescarului

Catedrala

Deasupra am prezentat trei dintre cele mai reprezentative

monumente ale culturii și arhitecturii din această țară, iar

mai jos câteva piese de medalistică, cartofilie,

numismatică și filatelie emise de autoritatea statului

Sfântul Petru și Miquelon.

Ecuson de jandarmerie

Insignă

Medalie

Marcă poștală

Certificat de acțiuni

Monedă

xxx

"RECHINUL CEL MARE ȘI SUR"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu,MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

1 mai 1924 - C.G.S.U. (?)

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”. 1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M..

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor

Pentru Patrie 1923 - 2003

80 de ani de la înființarea Instituției "Eroul necunoscut"

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Isus Hristos, la 40 de zile după Înviere. Rezumată în trei puncte, pentru creștini Înălțarea semnifică:

Înălțarea lui Hristos marchează intrarea definitivă a umanității lui Isus în domeniul ceresc al lui Dumnezeu, de unde va veni iarăși, dar care până atunci îl ascunde privirilor oamenilor.
Isus Hristos, Capul Bisericii, merge înaintea noastră în Împărăția glorioasă a Tatălui, pentru ca noi, mădularele Trupului său, să trăim în speranța că într-o zi vom fi pe vecie cu El.
Isus Hristos, intrând o dată pentru totdeauna în sanctuarul cerului, mijlocește necontenit pentru noi, fiind Mijlocitorul care ne asigură necontenit revărsarea Spiritului Sfânt.

De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Sfântul Ioan Damschinul spune: „Prin dreapta Tatălui înțelegem slava și cinstea dumnezeirii în care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai înainte de toți vecii ca Dumnezeu și consubstanțial Tatălui s-a așezat cu trupul după ce s-a întrupat și după ce trupul lui a fost preaslăvit”. Începând din secolul al IV-lea, sărbătoarea se celebrează, atât în Răsărit, cât și în Apus, la 40 de zile după Paști (într-o zi de joi). În România, odată cu Înălțarea Domnului se serbează și Ziua Eroilor. Încă din 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului. În această zi, după Liturghie sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora din țară și din străinătate. Apoi, la ora 12, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară. Data sărbătorii a fost reconfirmată în anul 1940, într-un moment tragic pentru țară. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, reconfirmată prin Decretul 117/1977, dar după 1989 s-a revenit la data inițială. Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ”sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești.

Programul manifestărilor include activități comemorative în Capitală, în țară și în străinătate. Ministerul Apărării Naționale, prin unitățile, instituțiile de învățământ, cercurile și bibliotecile militare, va organiza simpozioane, întâlniri cu istorici și veterani de război, comemorări la cimitire, mausolee și monumente comemorative de război, expoziții de carte. De asemenea, în Capitală, M.Ap.N. va organiza ceremonii la Mormântul Ostașului Necunoscut, Monumentul eroilor căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, la Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul Israelit “Filantropia”, Monumentul Eroilor Patriei și Cimitirul Eroii Revoluției. Ministerul Educației Naționale are în vedere desfășurarea, în instituțiile de învățământ, a unor programe dedicate acestei zile: întâlniri cu veteranii de război, spectacole omagiale. Ministerul Afacerilor Externe va organiza, prin intermediul reprezentanțelor diplomatice românești sau oficiilor consulare, activități specifice pentru cinstirea memoriei și comemorarea eroilor români căzuți și înhumați pe teritoriul altor state. Autoritățile administrației publice locale vor organiza expoziții tematice, simpozioane și vor desfășura programe proprii de evocare a memoriei eroilor. Instituțiile de apărare și ordine publică vor asigura gărzi de onoare și muzici militare pentru evenimentele oficiale organizate în Capitală și în municipiile reședință de județ.

Istoria Eroului Necunoscut al României, ca instituţie reprezentativă a eroismului românesc, îşi are originea în anul 1923. Pe pământul eroicelor lupte de la Mărăşeşti, acesta fost desemnat dintre zece sicrie cu eroi necunoscuţi aduse de pe toate fronturile importante din ţară, de către copilul de trupă Amilcar Săndulescu. Eroul Necunoscut este simbolul martirajului şi a jertfei de sine, o emblemă a eroismului colectiv şi însumează, în fapt pe toţi cei aproape 80000 de soldaţi morţi în Primul Război Mondial în luptele de pe văile şi dealurile Moldovei. Cu nume sau fără nume, toţi cei căzuţi în lupta pentru apărarea ţării sunt eroii noştri. Ei s-au adus pe sine jertfă neamului românesc şi pentru acest fapt Biserica îi cinsteşte în egală măsură, acordându-le cinstea pe care o merită. Chiar dacă mai sunt semeni care consideră comemorarea eroilor un fapt desuet şi aparţinând, poate, unui trecut mai îndepărtat de realităţile şi provocările zilelor noastre, semnificaţia acestui moment transcede barierele timpului, ea este în fapt mult mai profundă.

Grupul de aviație D 9 S

Produsul medalisitic de mai sus este o insignă veche care ne amintește despre Grupul de aviație D9S din cel de-al doilea război mondial. După această insignă s-a realizat și o emblemă ce a fost inscripţionată pe toate avioanele Me 109 G, cu care a fost înzestrat acest grup de aviație. În luna aprilie 1944, căpitanul Şerbănescu a fost sarbatorit oficial şi decorat pentru cele 600 de lupte aeriene şi 53 de avioane inamice doborâte. Atunci grupul a primit în dar, cu sprijinul generalului german de aviaţie Otto DESLOCH, (fără bani), 12 avioane Me 109 G. noi, iar grupul a fost rebotezat primind denumirea, Grupul 9 „DS“ Vânătoare din Flotila I, iar naşul a fost Dessloch, grupul fiind comandat din 13 februarie 1944, până în 18 august, de aviatorul căpitan Alexandru Şerbănescu. Insigna se prezintă astfel: scut de tip englez încoronat, având între coroana stilizată şi scut iniţialele D9S (Desloch 9 Şerbănescu). Scutul este împărţit, pe diagonală, stâng jos dreapta sus, partea stângă colorata cu email albastru iar partea dreaptă cu email roşu, peste acestea fiind dispuse, central, patru pene stilizate de acvilă (vultur) în simbioză cu o săgeată cu vârful în jos, reprezentând zburătorii grupului, iuţi ca săgeata şi agili ca vulturul. Aceste două elemente sunt din email galben, realizându-se astfel cele trei culori ale drapelului naţional, albastru, galben şi roşu. Grupul 9 vânătoare a fost creat în 19 aprilie 1942, având în compunere Escadrila 47 şi 48 echipate cu avioane IAR-80 iar din februarie 1943, cu Me 109 G. Primul comandant a fost Lt. Cdr. Gheorghe Borcescu urmat de Lt. Cdr. Gheorghe Georgescu, Lt. Cdr. Gheorghe Ştefănescu, din 13 februarie 1944, de căpitanul Alexandru Şerbănescu şi din 19 august 1944, de Constantin „Bâzu“ Cantacuzino până la 9 mai 1945.

Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, cunoscut între prieteni ca „Alecu“, s-a născut în 17 mai 1912, în comuna Coloneşti, județul Olt şi a decedat la Ruşavăţ - Vipereşti, în județul Buzău în 18 august 1944. As al aviaţiei de vânătoare, a luptat în al Doilea Război Mondial pe avioane de tip IAR-80 şi Me 109 G, obţinând 47 de victorii aeriene confirmate şi 8 probabile (52 de avioane inamice doborate şi alte 8 probabile conform documentariştilor, cercetători în domeniu), locul 2 după Constantin „Bâzu“ Cantacuzino (53 victorii aeriene şi alte 10 probabile). Pentru faprele sale eroice a fost decorat (în ordinea decorării) cu: Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur cu două barete, clasa Cavaler cu două barete şi clasa Ofiţer, Ordinul Coroana României, clasa a IV-a cu spade şi panglică de Virtute Militară, Ordinul Steaua României, clasa a V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară, Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a, Ordinul Crucea de Fier, clasa a II- şi a I-a., citat de două ori pe Ordin de zi, propus pentru decorare cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a II-a. şi avansarea la excepţional la gradul de Lt. Comandor. Pe Alexandru Șerbănescu, comandantul Corpului 1 Aerian Român, generalul de escadră aeriană Emanoil Ionescu, la caracterzat astfel: „Caracter integru, perfect, loial, un distins patriot, în luptă a dat dovadă de mult curaj, calm şi sânge rece, dispreţuind moartea, insuflând şi altora spiritul de sacrificiu, precum şi încrederea în material, în ştiinţa şi arta de a-l întrebuinţa. A avut cea mai frumoasă activitate de război, totalizând 590 de misiuni de luptă, 235 de lupte aeriene, 47 de avioane doborâte. A ştiut să-şi conducă Grupul cu cele mai mici pierderi.”

Generalul Otto Desloch, s-a născut în 11 iunie 1889, la Bamberg şi a decedat în 13 mai 1977, la München, a fost general în Luftwaffe în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A fost decorat cu Ordinul Crucea de Fier cu Frunze de Stejar În timpul celui de al Doilea Război Mondial Desloch a comandat unită?i ale Luftwaffe pe Frontul de Est, între care şi Flota 4 Aeriană Germană, cu care aviața română colabora. În anul 1944, a sprijinit Grupul 9 Vânătoare în apărarea zonei Ploieşti împotriva bombardamentelor americane prin dotarea lui cu 12 aparate M 109 G.

Cupido Argiades - Fluturi din România

Produsul medalistic de mai sus a fost realizat la Monetăria Statului și el celebrează fluturele Argiades (Cupido argiades). Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracterisitici tehnice:

Metal compoziție: argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
Forma: rotundă
Diametrul: 37 milimetri
Greutatea: 31,1 grame cea de argint și necunoscută cea din aliaj
Calitatea: proof
Tiraj: 60 bucăți cea de argint și 40 bucăți cea din aliaj
Preț unitar de achiziție de la magazinele monetăriei, cu TVA inclus: 421 lei cea de argint și 267 lei cea din aliaj (incluzând și contrvaloarea cutiei de lemn – 92 lei)

Fluturele Argiades face parte din familia Lycaenidae care cuprinde fluturi de talie mică, anvergura aripilor anterioare fiind sub 45 milimetri. O caracteristică specială a acestei familii de fluturi este aceea că larvele sale sunt îngrijite și hrănite de… furnici! Acest fluture prezintă un pronunțat dimorfism sexual. Masculul are un colorit albăstrui-azuriu până la albastru-violet, pe marginea exterioară cu o bandă neagră, îngustă. Aripile posterioare au un şir submarginal format din pete mici negre (care uneori sunt alipite sau se confundă cu dunga marginală). Femela are colorit cafeniu-maroniu, la bază albastru-cenuşiu, cu dunga marginală mult mai lată. Faţa inferioară a aripilor este gri-albicioasă, cu o uşoară tentă albăstruie la baza și o serie de pete negre conturate cu alb. Îi plac locurile călduroase cu vegetaţie săracă şi scundă (10 - 50 centimetri), pajişti cu tufărişuri, dealuri stâncoase, rarişti de pădure, zone cu tufărişuri de la marginea pădurilor.

1 Martie 1918

Ziua de 1 Martie, Martisorul, dupa calendarul vechi, era considerata ca inceputul unui Nou An, sarbatoarea venirii primaverii. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie si se sarbatoreste din timpul romanilor, cand se sarbatorea ca zeul Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. Inventivitatea comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile s-au zvantat sub un soare promitator si furnicarul de oameni cauta cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor. Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii, al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare. Martisoarele sunt un dar ce se primeste sau se ofera cu mare placere in luna Martie in Romania si reprezinta un simbol al primaverii dar si al dragostei si admiratiei. El este daruit incepand cu zorii primei zile din Martie fiintelor dragi. In general acest simbol este oferit copiilor, tinerelor fete si femeilor pentru a le proteja gingasia si sensibilitatea. Martisoarele se ofera de catre barbati tinerelor fete sau doamnelor dar pot fi oferite si de catre fete prietenelor, mamelor, bunicilor. In Moldova se practica obiceiul ca fetele sa daruiasca la randul lor martisoare barbatilor. Este frumos ca fiecare martisor sa reprezinte persoana careia ii este daruit sau urarea care vrea sa fie facuta. Un cosar poate transmite bunastare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingasia. Dincolo de obiceiuri si traditii, martisorul este o intrupare a bucuriei, a dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam renasterea naturii odata cu venirea primaverii. Martisorul este numit si “funia anului”, care se spune ca aduna laolalta saptamanile si lunile in cele doua anotimpuri stravechi ale calendarului popular: vara si iarna, simbolizate de snurul bicolor. Impletirea alb-rosie a snurului se regaseste in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor si in multe alte obiceiuri stravechi. Impletirea celor doua culori simbolizeaza regenerarea vietii. Rostul snurului era ca, prin impletirea celor doua fire ce simbolizeaza unitatea contrariilor (lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara), sa se aduca sanatate si paza de boli. Cele doua culori impletite mai simbolizeaza dragostea si ura, viata si moartea saubinele si raul. In calendarul vechi, 1 Martie marca inceputul unui Nou An. Martisorul, o podoaba de mici dimensiuni, cu snur-alb rosu, a fost creat cu rol de talisman menit sa poarte noroc si sa insoteasca urarile de dragoste, sanatate, bucurie si bunastare. Inca de pe timpul romanilor, venirea primaverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, stapanul fortelor naturii si al agriculturii.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII