Epaminonda's Blog.....: OYTIER - SAINT OBLAS * FRANȚA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea franceză OYTIER - SAINT OBLAS,

departamentul ISERE, regiunea AUVERGNE RHONE ALPES

din vremuri diferite, câteva vechi trimiteri poștale ilustrate și o

vedere generală.

Vila Odet

O intrare în localitate

Vila Chantemerle

Piața

Cartierul Bascule

Monumentul eroilor locali

Casa Septeme

Grupul școlar

Statuia Notre Dame de Rapillard

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

"INCHIZIȚIE"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHIȚCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

București - NSWE (Patriarhia)

Mitropolia, denumiri actualizate Patriarhia sau Catedrala Patriarhală este o biserică ortodoxă și monument istoric, situată în București, pe Dealul Patriarhiei. Edificiul este ctitorit de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia Bălașa, între anii 1654 – 1658. Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită de Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După primul război mondial (anul 1925) Mitropolia a fost transformată în Patriarhie. Nu s-au păstrat date despre meșterul care a coordonat construirea edificiului, singurele nume păstrate fiind cele ale dregătorilor care au supravegheat ridicarea bisericii: logofătul Radu Dudescu și Gheorghe Sufariu. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, între anii 1792 - 1799, 1834 - 1839, 1850, 1886 și 1932 - 1935, motiv pentru care în prezent construcția nu mai păstrează forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări și ajustări. Dimensiunile interioare ale bisericii sunt: lungimea – 28 metri și lățimea – 14,6 metri (la pronaos). Biserica adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Sf. Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria, la data de 13 iulie 1774. În prezent, catedrala este integrată în „Ansamblul patriarhal”, compus din: Catedrala Patriarhală „Sf. Împărați Constantin și Elena, Turnul clopotniță, Palatul Patriarhal (fostul sediu al Camerei Deputaților), Paraclisul și Reședința patriarhală (toate fiind declarte monumente istorice).

(Mihai Eminescu)

Clubul numismatic "Mihai Eminescu"

Cercul Militar Național - București 140 ani 1875 - 2015

Această medalie este realizată de Constantin Dumitrescu,

renumit gravor de la Monetăria Statului

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Gravorii gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu, s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.) care are sediul la Cercul Militar Național din București. Începând cu anul 2000 această grupare organizează de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Prin această acțiune se dorește sa se promoveze in randul tinerilor si, nu numai al lor, personalitatea poetului național și a numismaticii eminesciene, în general. Deasupra admiri logo-ul Grupării Colectionarilor de Medalii și Insigne “Mihai Eminescu” din cadrul Societății Numismatice Române.

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos. Redau mai jos câteva momente din viața acestei clădiri impresionante:

În data de 17 mai 1912 din cauza solului umed, mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină.
În anul 1914 la declanșarea Primului Război Mondial, construcția se prezintă terminată „la roșu și învelită".
În data de 2 aprilie 1916 “Gazeta ilustrată" scria că Cercul Militar din București este „podoaba arhitecturală a țării (...), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, știința și simțul estetic al marilor arhitecți români și străini au înzestrat România".
În data de 12 noiembrie 1916 ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat.
În anul 1919 la revenirea armatei române în București, clădirea este găsită devastată în interior. Se reiau lucrările de reparații.
Pe 4 februarie 1923 în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria are loc inaugurarea oficială, solemnă, a Palatului Cercului Militar.
În perioada comunistă, inscripția "Cercul Militar" de pe frontispiciul clădirii a fost înlocuită cu inscripția "Casa Centrală a Armatei". După 1989, aceasta a fost înlocuită cu inscripția "Cercul Militar Național".

Vizitând clădirea câteva obiective atrag atenția. Este vorba despre: scara de onoare, sala de marmură, sala maură, sala bizantină, sala gotică, sala norvegiană și sala restaurant, una mai interesantă decât alta.

Campionatul european pentru copii

Taekwondo WT - București România 4- 5 noiembrie 2022

Federația română de de Taekwondo WT

Taekwondo, transcris și ca Taekwon-Do sau Tae Kwon Do, este o artă marțială coreeană caracterizată în special prin lovituri înalte cu piciorul și lovituri cu pumnul. Taekwondo este unul dintre sporturile naționale coreene, practicat de peste 2000 mii de ani, reprezentând unul dintre cele mai vechi arte marțiale. Recent intrat în categoria sporturilor olimpice, practicarea acestui sport în întreaga lume este structurată și administrată de către World Taekwondo (WT [în română, Federația Mondială de Taekwondo). În România practicarea acestui sport se realizează sub coordonarea Federației Române de Taekwondo WT, la conducerea căreia se află Constantin Apostol, maestru internațional 7 DAN. (iunie 2023). Lupta dintre cei doi sportivi ai meciului de taekwondo este caracterizată de lovituri în mare parte ale membrelor inferioare, punctate corespunzător de către sistemul electronic pus la dispoziție, dar și de arbitri. Sportivii poartă echipamente de protecție pe cea mai mare parte a corpului (cască de protecție dotată cu senzori elctronici, protecție dentară, vestă dotată cu senzori pentru punctare, protecții pentru antebrațe, mănuși, tibiere și metatarsiene dotate cu senzori electronici pentru a fi realizată punctarea loviturilor.) Cei doi luptători poartă culorile albastru, respectiv roșu ( în coreeană chong, respectiv hong). Aceștia se luptă pe o suprafață octogonală ori pătrată, format 10x10 ori 12x12 metri. Meciurile sportivilor sunt atent coordonate de către trei arbitri dintre care unul central. La masa suprafeței există un alt arbitru care se ocupă de partea tehnică a meciului de taekwondo, supraveghind la sistemul de inregistrate al lociturilor. Un alt arbitru ține evidența fiecărui meci în parte pe o hârtie specială, în cazul unei posibile erori la nivelul echipamentelor. Ultimul arbitru, este cel de la Video-Replay, un sistem de contestare a deciziilor luate de către arbitrii de la suprafață, de către antrenorii sportivilor.

C.F.R. - Premiul II D.F. 1928 ciclism

(Căile Ferate Române - Demi fond)

Secția de ciclism a Clubului sportiv CFR din București a fost înființată în anul 1926. În anul 1929 era considerată a treia secție de ciclism din București. În anul 1932, echipa CFR câstigă "Cupa Federației" (București-Ploiești și retur) și titlul de campion la fond al României (București-Predeal) cu ciclistul Tanase Ignat - unul dintre marii fondiști ai ciclismului românesc. În anul 1933, cicliștii CFR ocupă 19 locuri I, 6 locuri II și 7 locuri III: câstigă "Cupa Nicolae Crihălmeanu", "Cupa jubileului de 10 ani" a circuitului "Principele Nicolae", titlul de campion la fond (Cornel Nițescu), campion regional la fond (Ion Marinescu) și la viteză (Ervant Norhadian), precum și cursa de viteza de pe ONEF (Gheorghe Hapciuc). În anul 1934 echipa de ciclocros (St. Stefanov, C. Tudose, D. Hrenciuc și Gh. Negoescu) câștigă Campionatele Naționale și titlul României la "Cros Ciclo-Pedestru" (Radu Ioniță). În anul 1936, Gheorghe Hapciuc s-a aflat între cei 4 componenți ai lotului României care au participat pentru prima dată (și ultima) în "Turul Franței". În cursele de șosea, dar în mod deosebit în cele de velodrom se evidențiază Ervant Norhadian (1945 - 1953). Gheorghe (Dede) Negoescu a fost unul dintre cicliștii și antrenorii cu contribuții deosebite în cadrul secției de ciclism, un nume de referință al ciclismului românesc. Secția și-a încetat activitatea după anul 1954. În fotografie, o medalie interesantă, rară în peisajul românesc, dominat de gravorul Gerscovici… Campionatul de ciclism CFR, cursa demifond, premiul II, 1928, piesă aflată în colecția www.muzeuciclism.ro.

Astăzi Clubul sportiv CFR poartă numele Clubul sporiv Mișcarea CFR București și are sediul în Strada Gara de Nord, nr.1-3, etaj 4, camera 405.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Electroaparataj

Electroaparataj este o companie producătoare de aparate de distribuție și control al electricității. Cu o experienta in domeniul aparatajului de joasa tensiune si al serviciilor de tip electrotehnic: injectie termoplastic si termorigid, prelucrare prin deformare plastica la rece, galvanizare electrica, vopsire in camp electrostatic, ne dorim parteneriat si colaborari cu firme in regim OEM. Electroaparataj a fost infiintata in 1948 ca producator de echipament de comutatie de joasa tensiune.Cu o gama de produse dezvoltate de propriul departament de cercetare-proiectare, a devenit leader de piata pana in anul 1990 cand, la intrarea in tara a competitiei companiilor multinationale, si-a redus o parte din fabricatie.Complet privatizata in anul 1997, Electroaparataj si-a dezvoltat capacitatile si tehnologiile de productie aferente aparatajului de joasa tensiune si serviciilor respective. Electroaparataj produce sisteme de climatizare, grupuri de răcire și accesorii auto, fiind unul dintre furnizorii de componente pentru autoturismele Dacia Logan. Concret aici se produc:

Separatoare pentru inchiderea/deschiderea in sarcina nominala si protectia prin sigurante fuzibile, a circuitelor electrice de joasa tensiune pentru uz industrial
Confecții metalice după proiect sau model
Rafturi metalice pentru spatii comerciale si magazine cu profil divers
Piese de schimb in tractiune urbana; contact dublu 2 x 200 A pentru controler; contactor MTU 25 și contact ax inversor pentru vagoane V3A.
Repere obtinute prin deformare plastica la rece prin tehnologii de debitare pe ghilotina, stantare pe prese mecanice 6-150 tf si prese automate 40-250 tf.
Repere de strungarie usoara
Repere obținute prin presare directă și injecție termorigid cu presa Krauss Maffei
Reperele obtinute prin injectie termoplast
Acoperiri galvanice (cu zinc, argint sau staniu)
Vopsire în câmp electrostatic cu vopsea pulbere

Acționarul majoritar al companiei este fondul de investiții Broadhurst, al New Century Holdings, cu o deținere de peste 84,74% din titlurile companiei. Sus este postată sigla Electroaparataj - Bucureşti.

București - România

Cu referire la insigna de mai sus nu am găsit niciun fel de informații despre ce ar putea însemna. Dacă cineva dintre cititori are informații în acest sens este rugat să ni le furnizeze și nouă la rubrica "comentarii" de la subsolul acestui articol. Cu mulțumiri!

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva monumente de cultură și arhitectură ale Bucureștiului, de acum sau altădată.