Epaminonda's Blog.....: FILATELIA – PASIUNI ALE REGILOR ROMÂNIEI

În data de 22 ianuarie 2021 Romfilatelia a introdus în circuitul filatelic mondial un set de produse filatelice cu o tematică incitantă: Pasiunile Regilor României, care explorează interesele particulare ale monarhilor României dincolo de ocupațiile lor oficiale, de implicarea în treburile statului.

Cea mai mare pasiune a regelui Carol I a fost echitația reprezentată pe timbul cu valoarea de 1,40 lei. Echitaţia reprezintă un sport nobil al minţii şi sufletului care încă din Evul Mediu a devenit activitatea emblematică a curţilor princiare şi a nobililor, care îndrăgeau sesiunile de vânătoare călare, întrecerile călare şi ma târziu cursele. Trebuie evidenţiat faptul că această pasiune a avut un scop preponderent militar în vremurile de demult, însă a devenit cu timpul un sport olimpic şi chiar o activitate preferată de petrecere a timpului liber. Dacă ar fi să definim echitaţia atunci am putea afirma că: este un sport al eleganţei, al andrenalinei, un stil de viaţă, un mod plăcut de a petrece timpul liber, o pasiune arzătoare, o vestimentaţie specifică şi nu în ultimul rând bucuria de a călări în natură. Pasionat de echitaţie, Regele Carol I al României, călărea ore întregi pentru a deveni familiar cu comunităţile locale ale patriei sale. În cursul deplasărilor (unele oficiale, altele nu), vizita, în respectiva localitate, prefectura, spitalul, şcoala, penitenciarul, unitatea militară. Îndrăgostit de monumentele istorice, a luat măsuri pentru împiedicarea degradării şi pentru restaurarea lor.

Pentru regele Ferdinand I pasiunea de căpătâi a fost botanica, ilustrată pe timbrul având valoarea de 1,70 lei. Botanica sau ştiinţa plantelor, un cuvânt care vine din grecescul „iarba”, reprezintă o ramură clasică a biologiei prin care sunt studiate și descrise speciile de plante. Regele Ferdinand al României a fost înclinat spre meditație, pasionat de științele naturii fiind un botanist de forță, a preferat să se dedice studiilor florei locale și completării ierbarelor, în lungi hoinăreli prin pădurile din jurul Peleșului. Stere Diamandi, un excelent portretist, avea să scrie despre regele Ferdinand: „În botanică putea să rivalizeze cu cei mai buni reprezentanţi ai acestei ştiinţe.”.

Într-o epocă modernă a României, regăsim pasiunea pentru filatelie a Regelui Carol al II-lea (redată pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei) și cea a Regelui Mihai I, pentru aviație (timbrul cu valoarea nominală de 19 lei).

Pasiunea regelui Carol II a fost filatelia - pasiunea celor care colecţionează mărci poştale, din dorinţa de a descoperi trecutul şi de a pătrunde în locuri, spaţii şi momente istorice (timbrul avînd valoarea de 10,50 lei). Pentru unii această pasiune reprezintă un refugiu, un mod de a petrece timpul liber, o pasiune, pentru alţii devine domeniu de studiu şi cercetări. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact în ţara noastră, ajungând pe plaiurile mioritice prin anul 1865 în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Între 3 – 5 octombrie 1924 la Bucureşti, în sala Liedertafel (care se afla în spatele Şcolii de Arhitectură) a avut loc o mare expoziţie filatelică la care, pentru prima dată o mare personalitate, în persoana Regelui Ferdinand al României, pasionat filatelist, acorda înaltul patronaj unei expoziţii filatelice, participând personal la vernisaj. După aceasta mişcarea filatelică din România se întăreşte în fiecare an cu noi membri de seamă, noi colecţii ce conţin mari rarităţi, urmând să ajungem în anul 1932, când tot la Bucureşti, de data aceasta la Palatul Fundaţiei Academiei Române (Sala Dalles) are loc, între 23-30 noiembrie, cea mai mare expoziţie filatelică de până atunci, intitulată EFIRO – 1932. Această expoziţie filatelică a avut onoarea de a se desfăsura sub înaltul patronaj al Regelui CAROL al II-lea al României. Filatelist de la varsta de 6 ani şi posesorul unei colecţii fabuloase, fiind cotat în acel moment pe locul trei în lume în privinţa valorii colecţiei.

Pentru cei pasionați de avioane, de aviație și zboruri, Regele Mihai I rămâne în memoria noastră ca pilot și mare om pasionat de pilotaj (timbrul având valoarea de 19 lei). Regina Ana îl caracteriza ca fiind un ”artist” la manșă. Pasiunea pentru avioane a pornit atunci cand, în drum spre Crimeea pentru a inspecta frontul împreună cu generalul Antonescu, la întoarcere, regelui i s-a făcut rău din cauza turbulențelor și a luat loc pe scaunul secundului în cockpit, alături de pilotul Casei Regale, Udriski. Acesta i-a îngăduit regelui să preia manșa. Fiind concentrat pe pilotarea avionului, răul de zbor i-a dispărut si totodată, acesta a fost momentul în care s-a îndrăgostit de avioane și zboruri! Regele Mihai I și-a obținut brevetul de pilot în România, însă a acordat o mai mare atenției aviației după ce a abdicat și a plecat în exil. A operat zboruri demonstrative, de încercare și comerciale pentru William Lear, proprietarul companiei aeriene Lear Jets and Co din Geneva.

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial.

xxx

"HIMARS"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Otilia Cazimir 1894 - 1967

Mari personalități ale poporului

Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii, care s- născut la data de 12 februarie 1894 la Cotu Vameș, județul Neamț și a decedat la data de 8 iunie 1967 la Iași. Otilia Cazimir este pseudonimul literar neagreat de poetăm ce a fost ales de marii oameni de litere Mihai Sadoveanu și Garabet Ibrăileanu. În timp poeta a folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”. Alexandrina Gavrilescu a fost cel de-al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina (n. Petrovici) și Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, „oraș în care va trăi întreaga viață” și unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență. A debutat în anul 1912 în revista Viața Românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura "Viața Românească", urmează volumul de versuri "Fluturi de noapte" , Editura "Cartea Românească", 1927, carte premiată de Academia Română și de comitetul "Femina Vie- Heureuse" de la Paris, cu premiul Femina. A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iașul nou, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica și altele. Între anii 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă și sovietică. A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.). A decedat în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30, la Iași. Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și distincții:

Premiul Academiei Române (1927),
Premiul Femina (1928),
Premiul Național pentru Literatură (1937),
Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942),
Ordinul Muncii cl.I (1964)

Câteva dintre volumele sale de poezii sunt: Lumini și umbre, 1923; Fluturi de noapte, 1926; Stăpânul lumii, 1947; Partidului de ziua lui, 1961 și Ariciul împărat (1985). Câteva opere de proză din creația sa sunt: Grădina cu amintiri. Și alte schițe, 1929; În târgușorul dintre vii,1939; Prietenii mei, scriitori..., 1960 și Scrieri în proză, 1971 – 1972. Iată și câteva traduceri marca Otilia Cazimir; M. Bulatov - Gâște călătoare, 1948; A.I. Kuprin - Sulamita, 1948; Vera Panova - Tovarăși de drum, 1949 și Valentin Kataev - Pentru puterea sovietelor, 1954

Ordinul național Pentru Merit, în grad de mare ofițer,

pentru militari la război

Ideea alcătuirii unui ordin cu acest nume aparţine regelui Ferdinand I, încă din 1921. Această distincţie, care urma să se numească „Ordinul de Merit al Unirii”, trebuia să răsplătească meritele deosebite ale românilor care au avut o contribuţie importantă la desăvârşirea unităţii statale. Atât proiectul de decret cât şi o serie de schiţe cu diferite variante ale însemnelor au rămas însă nefinalizate în timpul domniei lui Ferdinand I. În 1929, după moartea sa (1927), se instituie un ordin ce-i va purta numele şi care se acorda numai românilor care au avut merite la Unirea din 1918 şi ale cărui însemn avea ca bază o variantă a formei schiţate de monarhul defunct. Tot pe baza schiţelor făcute de regele Ferdinand I şi preluând numele iniţial, regele Carol al II-lea va institui prin Decretul Regal nr.1913 din 5 iunie 1931 semnul onorific „Pentru Merit”. Aceasta era o distincţie personală a suveranului, care o acorda numai proprio motu, pentru fapte de înaltă cultură şi de deosebit civism. Avea un număr redus de membri (280 pentru români şi 140 pentru străini) şi era organizat pe cinci grade: cruce, cavaler, ofiţer, comandor şi mare cruce. Peste numai doi ani, prin Decretul Regal nr.1167 din 14 aprilie1933, se adaugă o altă distincţie, Crucea de Onoare „Pentru Merit”, organizată pe două clase şi care se putea acorda fără limită numerică sau de stagiu. Prin Legea conferirii de ordine şi medalii naţionale pe timp de război (Decret Regal nr.4031/1937) cele două distincţii „Pentru Merit” sunt incluse în ierarhia celor naţionale, conferite de statul român nu de suveran, iar titulatura de “semn onorific” este preschimbată în cea de „ordin”. Oricum, însemnele „de război”, atât ale ordinului cât şi ale crucii de onoare, nu vor fi folosite în timpul conflictului mondial; distincţiile cu însemne de pace rămân în uz până la abdicarea forţată a Regelui Mihai I (30 decembrie 1947) dar vor fi extrem de rar acordate sub domnia acestuia. Potrivit Legii privind sistemul naţional de decoraţii al României nr. 29 din 2000, Ordinul Naţional „Pentru Merit” este reinstituit şi este plasat ierarhic sub „Serviciul Credincios”. Ordinul are însemne deosebite pentru civili şi pentru militari, precum şi „de război”. Poate avea maximum 7.500 de membri pentru cele cinci grade, astfel:

cavaler: 3.000 pentru civili şi 1.000 pentru militari;
ofiţer: 1.500 pentru civili şi 500 pentru militari;
comandor: 675 pentru civili şi 225 pentru militari;
mare ofiţer: 300 pentru civili şi 100 pentru militari;
mare cruce: 150 pentru civili şi 50 pentru militari.

Ordinul este completat cu Medalia Naţională „Pentru Merit”, organizată pe trei clase, care poate fi conferită persoanelor fără studii superioare. Aici am prezentat Ordinul Național Pentru merit în grad de mare ofițer pentru militari la război.

Radio Popular

Vocile animatorilor postului de Radio Popular s-au facut auzite pentru prima data pe 9 ianuarie 2007. De atunci Radio Popular Romania emite non stop la o calitate superioara, aducand un strop de bucurie ascultatorilor din tara si din strainatate. Inca de la inceput am promovat un format de nisa, ne-am axat pe muzica populara de calitate, animatie si emisiuni tematice care sa fie accesibile si pe gustul unui numar cât mai mare de ascultatori de toate vârstele si profesiile. Radio Popular este un radio online ce urmareste sa promoveze atat muzica populara consacrata cat si noii artisti oferind totul gratuit. Postul de radio online se poate mândri cu o foarte buna colaborare cu artistii de muzica populara din Romania. Conform audientelor shoutcast.com realizate de-a lungul timpului, Radio Popular Romania a fost si ramane postul de radio online cu muzica populara numarul 1 ca numar de ascultatori unici (IP-uri) in orice moment al zilei. La noi chiar orice zi e sarbatoare!

Set 3 insigne - Poliția Română (444, 111 și h111)

Primele atestări privind Poliția Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituției agiei), continuă cu domnia lui Mihai Şutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate și reglementarea portului armelor) iar din anul 1806, organele de pază și ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIȚIE. In anul 1821 Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe și impozite celor însărcinați să mențină ordinea publică și să apere proprietatea cetățenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuțiile poliției sunt extinse. În timpul Revoluției de la 1848 are loc reorganizarea poliției, prin apariția instituției șefului poliției Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală. La 9 iunie 1950 domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și "obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești. Începând cu Legea de organizare a poliției, a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) și de Legea pentru organizarea poliției generale a statului (8 iulie 1929), competențele organelor de poliție sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înființează MILIŢIA, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002. Deci Miliţia este denumirea nouă a Poliţiei, în regimul comunist.

Politia Romana face parte din Ministerul de Interne si este institutia specializata a statului, care exercita atributii privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea ordinii si linistii publice, in conditiile legii. Activitatea Politiei Romane constituie serviciu public specializat si se realizeaza in interesul persoanei, al comunitatii, precum si in sprijinul institutiilor statului, exclusiv pe baza si in executarea legii. In indeplinirea misiunilor care ii revin Politia Romana coopereaza cu institutiile statului si colaboreaza cu asociatiile si organizatiile neguvernamentale, precum si cu persoanele fizice si juridice, in limitele legii.

Insignă - Parașutist

In Romania, primul salt cu parasuta dintr-un avion a fost executat la data de 19 septembrie 1925, cand aviatia militara romana a fost inzestrata cu parasute Heinecke. Cel care a sarit a fost insusi constructorul german de parasute Heinecke, care a executat 2 salturi ditr-un avion Potez XV, pilotat de locotenentul aviator Paul Dumitrescu. La 19 octombrie 1925 la mitingul de aviatie de la Tecuci, locotenentul aviator Jean Nicolescu a devenit primul aviator roman care a sarit cu parasuta din avion. In acelasi an mecanicul de marina Eugen Sziklay, din Sannicolau Mare, la mitingul de aviatie de la Baneasa, a sarit de la 1000 de metri, dintr-un avion al companiei Franco-Romane, cu o parasuta de constructie proprie. Prima structură militară românească de paraşutism a fost de nivelul unei companii şi s-a înfiinţat la data de 10 iunie 1941, cu 12 zile înaintea intrării româniei în cel de-al doilea război mondial. Ea a fost formată, exclusiv din voluntari proveniți de la toate categoriile de arme, sub egida Forțelor Aeriene Regale Române. Scopul a fost crearea unei unități militare capabile de operațiuni de genul celor germane în Belgia, Olanda și Creta. Au urmat alte două companii, una în anul 1942 și alta în anul 1943. Aceste trei companii, primele două cu armament ușor, iar a treia cu armament greu de infanterie, au format Batalionul 4 Parașutiști. Batalionul a fost retras de pe teatrul de operațiuni la scurt timp după venirea armatei sovietice. Din dispoziția comandamentului sovietic, în februarie 1945, acest batalion a fost desființat.

Școala de schi

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc. Școlile de schi sunt forme organizate de învățare a deprinderilor de a schia. Pentru evitarea accidentelor învățarea deprinderilor de a schia se face sub conducerea instructorilor (profesorilor, monitorilor de schi). Contra unei taxe, femei și bărbați, copii și vârstnici deprind arta schiatului în cel mult 15 zile.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII