Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Galaxy SOHO este o clădire urbană complexă urbană situată în Beijing, China, în colțul de sud-vest al podului Chaoyangmen din a doua șosea de centură a Beijingului.

Complexul are un design curbiliniu format din patru structuri continue asimetrice. Se intinde pe o suprafata de 330000 metri pătrați. Designul parametric al clădirii a fost inspirat de curțile chinezești clasice. Complexul oferă magazine, birouri și facilități de divertisment. Construită între anii 2009 și 2012, clădirea este un din cele trei mari proiecte realizate în capitala Chinei de către arhitectul irako-britanic Zaha Hadid. Clădirea Galaxy Soho cuprinde patru structuri principale cu cupolă, unite între ele prin poduri și platforme între plăcile curbe ale podelei pentru a crea un mediu fluid care înconjoară o serie de curți publice și un „canion” central mai mare. Marile curți interioare ale proiectului sunt o reflectare a arhitecturii tradiționale chineze, în care curțile creează o lume interioară de spații deschise continue. Aici, arhitectura nu mai este compusă din blocuri rigide, ci este compusă în schimb din volume care se unesc pentru a crea o lume de adaptare reciprocă continuă și mișcare fluidă între fiecare clădire. Schimbarea platourilor din cadrul designului are impact unul asupra celuilalt pentru a genera un sentiment profund de imersiune și învăluire. Pe măsură ce utilizatorii pătrund mai adânc în clădire, ei descoperă spații intime care urmează aceeași logică formală coerentă a curbeliniarității continue. Arhitectul Zaha Hadid a descris structura ca “o reinventare a curții clasice chinezești care generează o experiență captivantă, învăluitoare în inima Beijingului.” Potrivit lui Zaha Hadid, designul este menit să „răspundă la relațiile contextuale variate și la condițiile dinamice ale Beijingului”. Exteriorul clădirii este placat cu aluminiu și piatră, în timp ce interiorul are sticlă, terrazzo, oțel inoxidabil și gips armat cu sticlă. Complexul încorporează un sistem de acoperiș răcit care minimizează efectele microclimatelor cauzate de strategiile arhitecturale durabile. Edificiul are 18 etaje, cele trei niveluri inferioare găzduiesc facilități publice pentru retail și divertisment. Nivelurile superioare oferă spații de birouri pentru afaceri. Ultimile trei niveluri ale părții superioare dedicate barurilor, restaurantelor și cafenelelor care oferă priveliști impresionante asupra Beijingului.

În anul 2013, Galaxy SOHO a fost nominalizat la Premiul Lubetkin de către Institutul Regal al Arhitecților Britanici. Nominalizarea a atras însă critici din partea Centrului de Protecție a Patrimoniului Cultural din Beijing, care a afirmat că realizarea proiectului „a cauzat pagube mari conservării vechiului peisaj stradal din Beijing, planului urban original, caselor tradiționale hutong și curții, formării peisajului și stilului. și schema de culori a arhitecturii vernaculare unice a Beijingului.”

2. Turnul Mercury din Moscova – Rusia, este un zgârie-nori moscovit, a cărui construcție a demarat în anul 2009.

Arhitectul Frank Williams susține că aceasta este prima clădire ecologică din Moscova. Aceasta este concepută în așa fel încât să consume cât mai puțină apă și electricitate prin colectarea apei rezultate din topire și furnizarea a 75 de procente din spațiul de lucru cu lumină. 10% din materialele de construcție provin de pe o rază de 300 km în jurul sitului de construcție. Orașul Moscova are o formă arhitecturală distinctă fiind bogat în complexitate și amploare. Ca rezultat, proiectarea clădirii Mercury se leagă de eșafodajul orașului și face trimitere la contructivismul rusesc. Acest stil arhitectural conferă clădirii o verticalitate evidentă asemenea clădirii Chrysler din New York. Antena de 61 m detronează faimoasa clădire Chrysler în topul celor mai înalte clădiri din lume. Nominalizez destinația câtorva dintre etajele clădirii: La etajul unu sunt intrările în clădire dar și resaturante și magazine, la etajul doi sunt 38 de birouri, la etajul cinci este amenajată o parcare pentru 440 automobile, etajele 39 și 66 sunt destinate dotărilor tehnice, etajele 40 – 70 au destinația de apartamente, centre de fitness, spa și restaurante. La sfârșitul anului 2012 clădirea a fost finalizată iar la începutul anului următor inaugurată.

Turnul Mercury este construit de miliardarul rus Igor Kesaev, măsoară 339 metri înălțime și are 70 de etaje, 90 de mii de metri pătraţi fiind destinați spațiilor pentru birouri, iar alți 20 de mii pentru apartamente de locuit. Costurile finale ale realizării sunt îm jur de 350 milioane de dolari. Turnul Mercury este cea mai înaltă clădire europeană, cu peste 29 de metri peste Turnul Shard din Londra.

3. Muzeul de Artă Frederick R. Weisman funcționează pe lângă Universitatea din Minneapolis, statul american Minnesota. Fondat în 1934 sub numele de Galeria Universității, muzeul a fost găzduit inițial la un etaj superior al auditoriului Northrop al universității.

În anul 1993, muzeul s-a mutat în clădirea actuală, proiectată de arhitectul american de origine canadiană Frank Gehry și redenumită în onoarea colecționarului și filantropului de artă Frederick R. Weisman. Cunoscut pe scară largă ca un „muzeu de artă modernă”, cele peste 20000 de achiziții ale sale includ mari colecții aparținând lui Marsden Hartley, Alfred Maurer și Charles Biederman, dar ți ceramică Native American Mimbres și mobilier tradițional coreean. Frederick R. Weisman (27 aprilie 1912 – 11 septembrie 1994) originar din Minneapolis, a devenit bine cunoscut ca și colecționar de artă în Los Angeles. În 1982, Weisman a cumpărat o proprietate în zona Holmby Hills din Los Angeles, care avea să servească drept expoziție pentru colecția sa personală de artă din secolul al XX-lea. Când a deschis colecția de artă pentru public, a vrut să împărtășească experiența de a trăi cu arta, mai degrabă decât protocolul obișnuit, mai formal, de a vedea arta într-o galerie sau un muzeu. Actuala clădire a muzeului a fost proiectată de arhitectul de renume mondial Frank Gehry, în cooperare cu firma MSR Design - ca arhitect de înregistrare, clădirea fiind inaugurată în noiembrie 1993. Edificiul este unul dintre reperele principale din campusul Universității din Minnesota, situat pe o stâncă cu vedere la râul Mississippi, la capătul de est al Podului Washington Avenue. Structura abstractă este considerată extrem de semnificativă deoarece a fost construită înainte de utilizarea pe scară largă a designului asistat de computer în arhitectură. Clădirea prezintă două fețe, în funcție de partea din care este privită. La sud și la est, prezintă o fațadă din cărămidă care se îmbină cu clădirile istorice de-a lungul Northrop Mall. La nord și vest, este o abstractizare a unui pește și a unei cascade în foi de oțel periate curbate și unghiulare. Carcasa din oțel inoxidabil a fost fabricată și instalată de compania A. Zahner, un colaborator frecvent cu biroul lui Gehry. Efectul orbitor generat de această carcasă atunci când soarele se reflectă, a stârnit multe critici în rândul locuitorilor din zonele înconjurătoare, care ar putea fi orbiți călătorind în mașini, dar sub stilul expresionist, arhitectul își scoate munca în evidență și se dovedește interesantă pentru vizitatori. Proiectul lui Frank O Gehry a fost dublu premiat:

Premiul Pritzker (Nobel de arhitectură) în 1989
Premiul Progressive Architecture Design Award în 1991.

Spațiul de 18000 de metri pătrați al muzeului poate fi vizitat în aproximativ o oră. Având ca misiune centrală predarea, muzeul utilizează resursele unei mari universități de cercetare, oferind publicului acces la noi perspective asupra artei și culturii. Concentrându-se pe tradițiile universității și pe nevoile studenților,

arhitectul Gehry a proiectat un muzeu care este atât accesibil, funcțional și interesant, în timp ce imediat identificabil ca aparținând lumii artei. Spațiile interioare ale muzeului sunt mari și aerisite, permițând expunerea unor lucrări majore. Cladirea care serveste mai multor scopuri este formata din patru etaje deasupra solului si este distribuita in doua zone distincte:

Zona de Vest - destinata serviciilor, reunind atat scarile si lifturile, cat si baile, magazinul, cafeneaua si birourile muzeului.
Zona de Est - dedicată exclusiv galeriilor de expoziții permanente, cuprinzând galeriile: Dollyy Fiterman (150 de persoane pentru cină și 350 pentru recepții), William G. Shepherd Hall (120 de locuri, pentru conferințe) și Weisman Family (pentru seminarii de maxim 25 persoane)

În 2009, Muzeul de Artă Weisman îl angajează din nou pe Gehry pentru a extinde suprafața. Apar cinci galerii noi, cu suprafața de 8100 metri pătrați, permițând muzeului să dubleze oricând capacitatea expunere.

xxx

"FIȚI ATENȚI LA SEMNE!"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Pionier filatelist

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România.

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației).

În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Ștefan cel Mare

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la data de 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în anul 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură - ca să zic aşa - Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în anul 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

1 Martie

Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie. Ziua de mărțișor, 1 Martie, are două legende cunoscute și astăzi, care dezvăluie cum au apărut primii vestitori ai primăverii și care este legătura cu culorile clasice ale mărțișorului, alb și roșu. Prima legendă a mărțișorului spune că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până în timpul iernii, când un viteaz a mers să-l înfrunte pe zmeu și a eliberat Soarele. În timpul luptei, viteazul a fost rănit, iar sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în locul respectiv au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. A doua legendă a mărțișorului povestește cum Primăvara, aflată la plimbare la marginea pădurii, a văzut un ghiocel pe care l-a îngrijit, i-a îndepărtat zăpada din jur, totul pentru a-l ajuta să crească. Însă Primăvara a fost pedepsită de Iarna rece, care a trimis ger și zăpadă, iar ghiocelul a înghețat. Primăvara a vrut să-i țină de cald ghiocelului cu mâinile, dar s-a rănit la un deget și i-au curs câteva picături de sânge peste ghiocel și peste zăpada din jurul ei. Ghiocelul și-a revenit și astfel Primăvara a învins Iarna.Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 Martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie. În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat. În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele. În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu. În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii.Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion. Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane. Mamele care pun mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn. În unele zone predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 Martie au loc diferite activităţi gospodăreşti. Tocmai din acest motiv femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc bucatele pentru masă. În prima zi a lunii martie se spune că este bine să consumi vin roșu, pentru a avea un an plin de prosperitate. Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei. Pe lângă Mărțișor, în prima zi de primăvară se transmit și mesaje de 1 Martie. Mesajele transmise în această zi fac trimitere la simbolistica mărțișorului, la idea de renaștere a naturii și vieții. Urările de la început de primăvară sunt pline de bucurie, speranță și optimism. În mesajele de Mărțișor se folosesc cuvinte precum „primăvară”, „ghiocei”, „mărțișor”, „flori de primăvară”, etc

Insigna - Ministerul Educației și Învățământului - Oficial

Ministerul Educației Naționale este organismul Guvernului României care coordonează sistemul de învățământ din România, stabilește obiectivele sistemului de învățământ în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale pe niveluri și profiluri de învățământ. În exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației consultă, după caz, societățile științifice naționale ale cadrelor didactice, federațiile sindicale reprezentative la nivel de ramură, structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, ca parteneri sociali, și organizațiile studențești și de elevi, recunoscute pe plan național. Ministerul Educației decide anual prin ordin al ministrului structura anului de învățământ din România. De-a lungul vremii instituția a avut mai multe denumiri; Ministerul Educației Naționale, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Învăţământului, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Ministerul Învăţământului şi Culturii, Ministerul Învăţământului Public, Ministerul Instrucţiunii, Educaţiei, Cultelor şi Artelor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Instrucţiunii Publice, Ministerul Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Fiecare guvern și fiecare ministru a schimbat denumirea instituției și doar așa se explică “calitatea învățământului românesc”. A se observa ghilimelele aplicate!

Pentru merite în activitatea medico-sanitară

R.S.R. (Republica Socialistă România)

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Pentru merite în munca medico-sanitară – emisă de statul Republica Socialistă România (R.S.R.). Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței personalului medical de toate categoriile.Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, dar și steaua roșie în cinci colțuri de sorginte sovietică – simbolul comunismului.

Insigna F.R.T.A. (Federația Română de Turism Alpinism)

Federația Română de Turism – Alpinism (F.R.T.A.), denumire actuală, Federatia Romana de Alpinism si Escalada (F.R.A.E.) este o federatie sportiva nationala, constituita prin asocierea cluburilor sportive si asociatiilor judetene conform Legii Educatiei Fizice si Sportului 69/ 2000. Federația Română de Alpinism și Escaladă (F.R.A.E.) este o federație sportivă națională, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă și apolitică. F.R.A.E. s-a constituit în 2002 prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene, conform Legii Educației Fizice și Sportului 69/ 2000. F.R.A.E. reprezintă autoritatea în domeniile alpinism, escaladă și schi alpinism și are ca obiectiv principal performanța sportivă, beneficiind de la Ministerul Tineretului și Sportului (M.T.S.) de venituri destinate dezvoltării și promovării acestor discipline sportive de performanță. Federația este o asociere liberă a unor cluburi sportive, care au drept de vot și care se implică activ în activitatea federației. Implicarea constă în organizarea de evenimente menite să promoveze cele trei discipline sportive, dar și în instruirea tinerelor talente, oferindu-le astfel șansa unei cariere sportive. Nu în ultimul rând, F.R.A.E. asigură reprezentarea României în cadrul competițiilor sportive și în fața organismelor internaționale, în acest sens fiind afiliată la Federația Internațională de Escaladă Sportivă (I.F.S.C.) și la Federația Internațională de Schi – Alpinism (I.S.M.F), federații recunoscute de Comitetul International Olimpic. Obiectivul principal al federatiei romane de alpinism si escalada este performanta in sport.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII