SFÂNTA ELENA

20 pound 1986

SFÂNTA ELENA

Este un stat insular colonie britanică
situat în Oceanul Atlantic.
Statul Sfânta Elena se întinde 

pe o suprafață de 410 kilometri pătrați,

numără aproximat 0,05 milioane de locuitori
și are capitala în orașul Jamestown. 
Deviză națională unanim acceptată:
Loial şi de neclintit

Stema 1984:

Stema actuală:

Steagul oficial al statului de-a lungul timpului

Sfânta Elena este o insulă izolată situată în Oceanul Atlantic de Sud la aproximativ 1.950 km vest de coasta de sud-vest a Africii. Aceasta este cea mai îndepărtată insulă locuită din lume. Cel mai apropiat petic de uscat față de aceasta este Insula Ascension, locul unei baze militare al US Air Force care se află la 1.125 km în direcţia nord-vest. Sfânta Elena a fost garnizoană pentru marina regală a Marii Britanii în timpul secolului al 17-lea și pentru o lungă perioadă de timp a servit ca o escală importantă pentru navele care navigau în Europa din Asia și Africa de Sud. Importanța sa ca și port de escală a scăzut după deschiderea Canalului de Suez în 1869. Cel mai faimos rezident al insulei a fost Napoleon Bonaparte, exilat acolo de britanici din 1815 și până la moartea sa din 1821. Astăzi insula adăpostește aproximativ 4.000 de locuitori. De origine vulcanică, insula este situată pe creasta munţilor subacvatici din Atlantic, aşa-numita dorsală mezo-atlantică, având într-o mare măsură o suprafață cu teren accidentat şi stânci perpendiculare, care se ridică cu 500-700 de metri deasupra nivelului mării. Jamestown este cea mai ciudată așezare de pe Saint Helena. Orașul este construit de-a lungul unei depresiuni extrem de înguste. Terenul din jur este dur și abrupt, iar un eveniment des întâlnit în zonă îl reprezintă căderile de stânci. Orașul se mândrește în schimb cu o scară de 699 de trepte, construită în 1829 pentru a lega Jamestown de fostul fort de pe Dealul Ladder. Fiind una dintre cele mai îndepărtate insule din lume, viața de aici decurge într-un alt ritm față de restul planetei. Zilele trec greu în Saint Helena. Nu există magazine, iar singura zi în care localnicii se adună pentru a face schimb de mărfuri este miercurea. Nu există nicio rețea de telefonie mobilă și nicio conexiune la internet. Economia este slabă și este susținută aproape în întregime de ajutorul venit din partea guvernului britanic. Șomajul este o problemă persistentă, iar mulți rezidenți lucrează în străinătate. Nici turismul nu este chiar atât de popular, puțini oameni fiind dispuși să-și petreacă șase zile pe un vapor pentru a ajunge pe această insulă îndepărtată. Anul trecut, doar 3200 de vizitatori au vizitat acest stat îndepărtat.
Pe aversul bancnotei postate aici este reprezentat chipul fostei suverane a Marii Britanii și Irlandei de Nord - Regina Elisabeta a II-a. 

Elisabeta a II-a, nume real Elizabeth Alexandra Mary, a fost regina Marii Britanii și Irlandei de Nord dar și a încă 15 state independente, membre ale Commonwealthului britanic între anii 1952 și 2022. Ea s-a născut la data de 21 aprilie 1926 și a decedat la data de 8 septembrie 1922 având ca părinți pe George al VI-lea al Regatului Unit (suveran) și Elizabeth Bowes-Lyon. A fost căsătorită cu Prințul Filip, Duce de Edinburgh (1947 - 2021) și a avut patru copii: Charles al III-lea – actualul suveran, Anne – Prințesă regală, Andrew – Duce de York și Edward – Conte de Wessex. Cele 15 state ale Commonwealthului britanic au fost și încă sunt: Canada, Australia, Noua Zeelandă, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Tuvalu, Sfânta Lucia, Belize, Insulele Solomon, Jamaica, Antigua și Barbuda, Sfântul Kitts și Newis, Sfântul Vicențiu și Grenadinele. 
Vedere aeriană asupra capitalei Jamestown

Aeroportul internațional 

Sediul Poștei naționale
Mai sus am prezentat două monumente de arhitectură și o vedere aeriană sugestivă din capitala statului - Jamestown iar mai jos câteva piese de filatelie, numismatică, medalistică dar și un ecuson polițienesc emise de autoritățile statului Sfânta Elena. 

Ecuson polițienesc

Marcă poștală

Insignă

Medalie

Monedă

Certificat finanicar

xxx

"CUI ÎI PLACE CEAIUL?"

O CARICATURĂ DE 

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

145 ani - 1877

(Bătălia de la Rahova și Vidin)

Produsul de mai sus este o medalie realizată de Monetăria Statului pentru a marca trecerea a 145 de ani de la Bătălia de la Rahova și Căderea Plevnei. Medalia este confecționată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

• tema – 145 de ani de la Bătălia de la Rahova și Căderea Plevnei
• material compoziție – argint cu titlul de 99,9% și aliaj cupru
• forma - rotundă
• diametru – 60 milimetri
• greutate – 159,5 grame (cea de argint)
• calitate – patinată
• tiraje – 60 bucăți (cea de argint) și 40 bucăți cea din aliaj
• prețuri unitare de achiziție de la magazinele Monetăriei, cu TVA inclus – 1381 lei (cea din argint) și 549 lei (cea din aliaj).

Prin realizarea acestei medalii Monetăria Statului aduce un prinos de recunoștință eroilor neamului, omagiind participarea victorioasă şi eroică a poporului român la Războiul de Independență din 1877-1878 care ridicat conştiinţa naţională, a creat naţiunii române o stare de spirit optimistă, încrezătoare în forţele sale şi în perspectiva întregirii naţionale a Patriei.

Bătălia de la Rahova (7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea cuceririi garnizoanei otomane de la Rahova. Căderea Rahovei a închis cercul în jurul Plevnei, important punct strategic unde se afla un complex de fortificații format din redute. Blocada instituită asupra acesteia și-a dovedit eficiența, situația forțelor otomane din interior devenind critică, starea de spirit a acestora fiind serios afectată și de înfrângerile de la Rahova. Pe măsura trecerii timpului devenise clar că situația grupării condusă de Osman Pașa, de la Plevna, se îndrepta spre o singură direcție: capitularea.

Ultima bătălie de la Plevna a avut loc la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, în contextul încercării taberei otomane de a sparge blocada. Eșecul acestei operațiuni de străpungere a încercuirii s-a soldat cu predarea lui Osman Pașa, grav rănit în luptă. Capitularea armatei otomane la Plevna a avut un rol important în desfășurarea ulterioară a războiului, putând fi reluată ofensiva pe întreg teatrul de operații din Peninsula Balcanică: armata-română spre nord-vest, având ca obiective cucerirea cetăților Vidin și Belogradcik și cea rusă spre sud, vizând Sofia și Constantinopol. Contribuţia trupelor române la cucerirea Plevnei a fost recunoscută de marele duce Nicolae, care, într-un ordin de zi, arăta că „rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna sunt datorate în mare parte cooperaţiunei bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat (domnitorul Carol I, n.n.), la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean”. Prin tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878), România a obţinut independenţa de stat şi Dobrogea. Războiul purtat de România împotriva jugului otoman a fost un război drept, de eliberare naţională de sub o dominaţie străină care frâna de veacuri dezvoltarea poporului nostru. Cucerirea independenţei naţionale a constituit un eveniment de importanţă crucială în dezvoltarea României moderne.

Mihai Eminescu - Ion Creangă 1889 - 1989

Mihai Eminescu și Ion Creangă sunt doi mari scriitori ai poporului român, primul - mare poet iar cel de-al doilea - mare povestitor. Pe ei i-a legat o prietenie de-o viață.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. 

Ion Creangă (născut 1 martie 1837 la Humuleşti şi decedat la 31 decembrie 1889 în Iaşi) a fost un important scriitor roman. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilarie. A fost bun prieten cu poetul naţional al neamului românesc – Mihai Eminescu. Trupul lui Creangă odihneşte în cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Insigna - Federația română de tir

Federaţia română de tir sportiv este forul tutelar care conduce, organizează şi dezvoltă acest jos sportiv în România. Această federaţie este responasibilă de organizarea tuturor competiţiilor sportive de tir, la toate nivelurile de vârstă şi pregătire, în toate structurile societăţii româneşti. Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.), urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir (U.I.T.). În data de 29 iunie 1946 Banca Națională a României cumpără de la Societate, terenurile donate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza și donează Societății de Dare la Semn 65 de hectare din Pădurea Băneasa, ceea ce va deveni mai târziu poligonul Tunari, în prezent Poligonul de Tir Sportiv "Iosif Sârbu". La Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952 - ediția a XII- a) au participat 69 de țări, România fiind la a treia participare unde trăgătorul Iosif Sîrbu avea să deschidă drumul medaliilor de aur olimpic pentru țara noastră. În anul 1955, România organizează primul Campionat European de Tir la Poligonul Tunari. F.R.T. își schimbă denumirea în Federația Română de Tir Sportiv (F.R.T.S.) în anul 1999. Sus am aplicat logo-ul Federaţiei române de tir sportiv. După descoperirea utilizării prafului de pușcă la armele de foc, începând cu secolul al XII- lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa. 

În anul 1741 sunt organizate primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită: "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

Insigna - Cutezătorii

Cutezătorii a fost o revistă săptămânală pentru copii și adolescenți, apărută începând cu luna septembrie a anului 1967, în perioada comunistă. Ultimul număr a apărut în data de 21 decembrie 1989, cu o zi înainte de căderea regimului Ceauşescu. Revista a fost editată de către Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor din România. Revista Cutezătorii a fost relansată pe piață la sfârșitul anului 2006 la Ploiești și are ca obiectiv crearea unui produs cultural în peisajul publicațiilor pentru copiii din România. A surprins publicul prin denumirea sa care face trimitere directă spre nume de referință din istoria publicațiilor de gen, fapt care a atras rapid atenția părinților. Deasupra am postat coperta numărului 40 al revistei Cutezătorii din regimul comunist. Cu rucsacul în spate pe cărări de munte. La cort sau în cabană, în caz de vreme nefavorabilă. Trezirea la 7:00 dimineaţa şi culcarea la 22:30. Aşa se desfăşurau în urmă cu mulţi ani Expediţiile Cutezătorii, similare cu taberele la munte din zilele noastre. Diferenţa constă în faptul că Expediţiile Cutezătorii se desfăşu­rau sub girul Organizaţiei Naţionale a Pionierilor, iar pe lângă drumeţiile pe munte, în căutare de comori etnografice sau de altă natură, pe lângă tehnicile de campare şi de supravieţuire care se învăţau, în regulamentul expediţiilor erau stipulate şi adunările pionie­reşti, unde se recitau şi se cântau diverse versuri despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre patrie şi partid. În afară de experienţă, pionierii aveau un Jurnal de bord, care cuprindea poveşti şi imagini din expediţie şi cu care participau la competiţia "Expediţiile Cutezătorii". Ei puteau câştiga Marele trofeu "Busola de Aur", dar şi trofee mai mici, precum "Chemarea Munţilor", "Cutezătorii", "Mioriţa", "Sfin­xul Carpaţilor", "Genţianele", "Egre­ta de fildeş" ş.a, în urma unei competiţii organizate la nivel naţional. Dacă vremea nu era favorabilă, atunci cei care participau la expediţie dormeau în cabane sau în refugii. Fiecare echipaj avea un profesor comandant, dar şi un căpitan, respectiv un secund din rândul pionierilor. Toţi copiii aveau funcţii bine definite încă de la plecare, fotocineast, fotoreporter, bu­cătar, geograf, ecolog, botanist etc. Expediţiile aveau câte un scop foarte clar definit dar şi un regulament. Iată câteva extrase din regulament;. "Toţi membrii echipajului trebuie să obţină confirmarea perfectei lor stări de sănătate prin aviz medical scris. Fiecare echipaj va fi dotat cu truse medicale şi va fi temeinic instruit de un medic în ceea ce priveşte: alimentaţia, dozarea efortului fizic, evitarea accidentelor, prevenirea şi tratarea muşcăturilor de viperă". "Dovedindu-se grijă deosebită pentru marile valori ale tezaurului nostru artistic, istoric şi do­cumentar, eventualele descoperiri arheologice sau obiecte etnografice de valoare deosebită vor fi numai fotografiate, descrise pe fişe speciale şi semnalate organelor de specialitate ale Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste". (sursa - Jurnalul.ro)

1 Martie

Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie. Ziua de mărțișor, 1 Martie, are două legende cunoscute și astăzi, care dezvăluie cum au apărut primii vestitori ai primăverii și care este legătura cu culorile clasice ale mărțișorului, alb și roșu. Prima legendă a mărțișorului spune că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până în timpul iernii, când un viteaz a mers să-l înfrunte pe zmeu și a eliberat Soarele. În timpul luptei, viteazul a fost rănit, iar sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în locul respectiv au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii. A doua legendă a mărțișorului povestește cum Primăvara, aflată la plimbare la marginea pădurii, a văzut un ghiocel pe care l-a îngrijit, i-a îndepărtat zăpada din jur, totul pentru a-l ajuta să crească. Însă Primăvara a fost pedepsită de Iarna rece, care a trimis ger și zăpadă, iar ghiocelul a înghețat. Primăvara a vrut să-i țină de cald ghiocelului cu mâinile, dar s-a rănit la un deget și i-au curs câteva picături de sânge peste ghiocel și peste zăpada din jurul ei. Ghiocelul și-a revenit și astfel Primăvara a învins Iarna.Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 Martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie. În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat. În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele. În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu. În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii.Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion. Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane. Mamele care pun mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn. În unele zone predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 Martie au loc diferite activităţi gospodăreşti. Tocmai din acest motiv femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc bucatele pentru masă. În prima zi a lunii martie se spune că este bine să consumi vin roșu, pentru a avea un an plin de prosperitate. Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei. Pe lângă Mărțișor, în prima zi de primăvară se transmit și mesaje de 1 Martie. Mesajele transmise în această zi fac trimitere la simbolistica mărțișorului, la idea de renaștere a naturii și vieții. Urările de la început de primăvară sunt pline de bucurie, speranță și optimism. În mesajele de Mărțișor se folosesc cuvinte precum „primăvară”, „ghiocei”, „mărțișor”, „flori de primăvară”, etc

_____________ooOoo_____________

O CARTELĂ ROMÂNEASCĂ 

PENTRU BUNURI DE LARG CONSUM

Cartelă îmbrăcăminte muncitori funcționari București 1949

Detaliu vignetă de pe o felicitare românească

Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 16.03.2023