Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 400 de ani de la nașterea lui Moliere.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, este reprezentată stilizat oblic, stânga-jos spre drepta-sus, o pana de scris. Sub pană este aplicată inscripția: “L’art de la plume” (arta stiloului) și dedesubt – valoarea monedei: “10 E”. La partea cea mai de jos a monedei sunt marcate literele mari de tipar R și F reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise, încadrate de două ornamente decorative abia vizibile care reprezintă monogramele monetăriei statului francez și a gravorului care a proiectat moneda. Deasupra penei sunt înscrise cu litere latine de mână diverse citate din personalități celebre ale lumii, după cum urmează:

Le mieux est l’ennemi du bien – Cel mai bun este inamicul binelui (Voltaire)
Lasciate ogne speranza voi ch’intrate – Voi care intrați abandonați orice speranță (Dante Alighieri)
To be or not to be - A fi sau a nu fi aceasta este întrebarea (Shakespeare)
Was mich nicht umbringt, macht mich stärker – Tot ceea ce nu mă ucide mă face mai puternic (Nietzsche)

În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă bustul lui Moliere privind spre stânga, personajele principale din operele sale de renume (Avarul și Burghezul gentilom) și fațada edificiului „Comedia franceză”, unde a jucat ultima sa piesă – “Bolnavul închipuit”. Periferic, circular, pe partea stângă, este marcată inscripția: “Moliere” și anii săi de viață “1622 - 1673” despărțiți de o floricică. Undeva în partea dreaptă jos, orizontal, este marcat anul emiterii monedei – 2022. Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – arta stiloului
anul emiterii – 2022
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
greutatea – 22,2 grame
material compoziție – argint
calitatea – proof
tiraje – 3000 de bucăți, argint, diametrul 37 mm, preț unitar de achiziție 20 euro; 500 de bucăți, aur, diametrul 22,2 mm, preț unitar de achiziție 50 euro și 2000 bucăți, aur, diametrul 11 mm, preț unitar de achiziție 5 euro

Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière, a fost un dramaturg francez, director și actor actor, unul dintre maeștrii satirei comice, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1622 și a decedat la data de 17 februarie 1673. Organizator al asociației teatrale „L'Illustre Théâtre”, devenită din 1665 trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat comedia de moravuri. După falimentul trupei L’Illustre Theatre (anul 1645) a plecat într-un tur al satelor drept comediant voiajor. Această viață a durat 14 ani, timp în care a jucat inițial alături de companiile lui Charles Dufresne, creându-și ulterior propria sa companie. În anul 1658 a sosit la Paris, jucând la Louvre în tragedia Nicomède a lui Corneille și în farsa Le docteur amoureux înregistrând oarece succes. În anul 1659 a jucat în teatrul său-Petit-Boubon, piesa “Prețioasele ridicole” una dintre capodoperele sale. Aceasta a fost cu certitudine prima sa încercare în a batjocori anumite manierismuri și afectări comune la acea vreme în Franța. În ciuda preferinței sale pentru tragedie, Molière a devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act și interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parțial și erau jucate în stilul Commediei dell'arte cu improvizare. În anul 1662 Molière s-a mutat la Théâtre du Palais-Royal, alături de niște parteneri italieni și căsătorindu-se Armande. Datorită unor merite artistice regele și-a exprimat, solidaritatea pentru Moliere, acordându-i o indemnizație și fiind de acord în a fi nașul primului fiu al lui Molière. În anul 1666 a scris Mizantropul, cu siguranță ce mai bună capodoperă a sa. Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca “Bolnavul închipuit”. În timp ce vorbea, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta la casa sa, fără împărtășanie pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu. Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că galbenul aduce nenoroc actorilor. Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obișnuit, pe tărâm sfânt. Soția sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte. În anul 1792 rămășițele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze și în anul 1817 transferate la Cimitirul Le Pere Lachaise. Enumăr mai jos câteva dintre scrierile sale:

Doctorul zburător – 1645
Prețioasele ridicole – 1659
Școala bărbaților – 1661
Școala femeilor – 1662
Zăpăcitul - 1655
Căsătoria ce de-a sila – 1664
Mizantropul – 1667
Avarul – 1668
Tartuffe – 1669
Burghezul gentilom – 1670
Femeile savante – 1672
Bolnavul închipuit - 1673

Comédie-Française sau Théâtre-Français este unul dintre puținele teatre de stat din Franța și este considerat cel mai vechi teatru aflat încă în funcțiune din lume. El este singurul teatru de stat care are propria trupă de actori. Principala sală de spectacole a teatrului este Salle Richelieu. Teatrul face parte din complexul Palais-Royal, fiind situat pe 2 rue de Richelieu în Piața André Malraux din arindismentul 1 al Parisului. Teatrul Comédie-Française a fost fondat printr-un decret al regelui Ludovic al XIV-lea din 8 august 1680 prin fuziunea a două trupe de actori pariziene ale vremii, trupa Teatrului Guénégaud și cea a Teatrului Hôtel de Bourgogne. Comédie-Française are în prezent un repertoriu de 3.000 de opere și trei săli de teatru la Paris (Salle Richelieu, Théâtre du Vieux-Colombier și Studio-Théâtre). Membrii trupei teatrale sunt împărțiți în „sociétaires” și „pensionnaires”. Primii sunt membrii obișnuiți ai organizației și, ca atare, primesc o pensie după 20 de ani de serviciu, în timp ce ultimii sunt actori plătiți care, după o anumită perioadă de serviciu, devin „sociétaires”. Numele aproape tuturor marilor actori și dramaturgi din Franța au fost asociate, la un moment dat în carierele lor, cu cel al Comédiei Franceze.
2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează vechea regiune franceză – Alsacia.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deaupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de insripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATENITE” – (Libertate, Egalitate, Fraterniate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2010” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proieat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat aceată monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă harta regiunii și câteva detalii de pe stema regiunii. Periferic circular în dreapta jos este marcată inscripția: “ALSACE” (denumirea regiunii în limba franceză). În stânga acesteia sunt reprezentate literele majuscule R și F, reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise. Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2010
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 125000 de bucăți
gravor – Joaquin Jimenez

Alsacia a fost o regiune în estul Franței, la granița cu Germania. Ea avea în componență două departamente: Haut-Rhin și Bas-Rhin. Alsacia și-a încetat existența ca regiune administrativă separată la 1 ianuarie 2016, când a fuzionat cu regiunile Lorena și Champagne-Ardenne, formând împreună regiunea Grand Est. Pe de altă parte, la 1 ianuarie 2021 în cadrul acesteia din urmă a luat ființă o nouă colectivitate teritorială, numită collectivité européenne d'Alsace. Situată la limita dintre lumile latină și germană, Alsacia a resimțit multiple curente istorice și culturale. Amprentele acestora sunt încă prezente in spiritul locuitorilor, care sunt în mare majoritate de origine etnică germană. Atribuită Germaniei după partajul Imperiului Carolingian din anul 843, Alsacia a fost anexată de Franța în 1681, sub domnia regelui Ludovic al XIV-lea. În urma războiului franco-prusac din 1870 regiunea revine Germaniei, dar este din nou încorporată Franței în 1918. Între 1940 – 1945 regiunea a fost ocupată de Germania nazistă. Capitala alsaciană Strasbourg, simbol al reconcilierii franco-germane, a fost aleasă în 1949 să găzduiască instituțiile europene. Strabourg este cea mai importantă din cele cinci mari aglomerații urbane din regiune, devansând Mulhouse, Colmar, Haguenau și Saint-Luis. Doi din trei alsacieni trăiesc în aceste cinci zone urbane. Bucurându-se de o tradiție industrială puternică, Mulhouse este orașul francez care are cel mai mare procent de tineri sub 19 ani. Alsacia acoperă o suprafață de 8280 de kilometri pătrati, adică 1,23 % din suprafața Franței.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează vechea regiune franceză – Achitania.

În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, sunt reprezentate trei hexagoane suprapuse dar poziționate diferit, iar în centrul acestora este marcată valoarea monedei “EURO 10”. Sub valoare este reprezentată o ramură de stejar cu vârful spre dreapta, iar deaupra se prezintă o ramură de laur având vârful orientat tot spre dreapta. Cele două ramuri sunt înconjurate de inscripția circulară: ”LIBERTE – EGALITE – FRATENITE” – (Libertate, Egalitate, Fraternitate – deviza națională unanim acceptată a statului francez) și “2010” (anul emiterii monedei). Anul este încadrat de două ornamente decorative abia vizibile ce reprezintă nomogramele gravorului care a proiectat moneda și ale monetăriei franceze unde s-a realizat această monedă. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, se prezintă sus câteva detalii de pe stema regiunii iar dedesubt și central – harta regiunii. Periferic circular în dreapta jos este marcată inscripția: “AQUITAINE” (denumirea regiunii în limba franceză). În stânga hărții sunt reprezentate literele majuscule R și F, (încadrate de niște linii ondulate) reprezentând inițialele numelui statului – Republique Francaise. Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – regiuni franceze
anul emiterii – 2010
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 29 milimetri
greutatea – 10 grame
material compoziție – argint
titlul – 90%
calitatea – UNC
tiraj – 250000 de bucăți
gravor – Joaquin Jimenez

Aquitania a fost o regiune în sud-vestul Franței, la granița cu Spania. La 1 ianuarie 2016 a fuzionat cu regiunile Limousin și Poitiu-Charents, formând împreună regiunea Noua Achitanie. În vremea Imperiului Roman, provincia Gallia Aquitania ocupa regiuneadintre Munții Pirinei și râul Garonne și ulterior a fost extinsă până la râul Loara. Spre deosebire de nordul Galiei, Aquitania a fost o regiune puternic romanizată. La începutul evului mediu a fost ocupată de vizigoți care au organizat un regat, iar apoi a fost un ducat care din 1154 a fost guvernat de Regele Angliei, dar a revenit Franței la sfârșitul războiului dr 100 de ani. În partea de nord este o câmpie nisipoasă acoperită de cea mai mare pădure din Franța - la forêt des Landes, din care mare parte a fost plantată artificial pentru a preveni eroziunea solului. În sud, la granița cu Spania, se află Munții Pirinei, cel mai înalt vârf din regiune fiind Pic de Palas având 2974 metri. Orașele principale din regiune sunt: Bordeaux, Paum Bayonne, Mont-de-Marsan, Biarritz, Perigeux și Agen. Regiunea este cel mai mare producător de vinuri din Franța, cu mai mult de un sfert din producția totală, vinurile de Bordeaux fiind recunoscute în întreaga lume. Regiunea se întinde pe 41305 kilometri pătrați și numără aproximativ 3258000 de locuitori.

xxx

"IERI ÎN MAREA NEAGRĂ"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

F.C. (Fotbal Club) Baia Mare

Amintirile despre echipa de fotbal F.C. Baia Mare, stârnesc nostalgie în rândul iubitorilor sportului rege. Deşi în prezent joacă în liga a III-a, în urmă cu mai bine de 30 de ani, echipa ţinea piept cu succes numelor importante din fotbalul internaţional precum Real Madrid sau Fiorentina. Fondat în anul 1948 de către managerul trustului Phoenix Baia Mare, de-a lungul timpului echipa a cunoscut mai multe nume, precum C.S.M. Baia Mare, Metalul Baia Mare, Energia Trustul Minier Baia Mare, Minerul Baia Mare, C.S.M. Baia Mare, F.C. Baia Mare, F.C. Maramureş Baia Mare, cel din urmă fiind F.C. Maramureş Universitar, nume pe care îl păstrează şi astăzi.

Iniţial meciurile echipei se disputau pe stadiunul Phoenix, urmând ca mai apoi, la decizia autorităţilor şi cu ajutorul muncii voluntare a cetăţenilor să se ridice stadionul Dealul Florilor, considerat la vremea respectivă unul dintre cele mai moderne din ţară. Unul dintre cele mai importante nume legate de echipă a fost cu siguranţă cel al lui Viorel Mateianu. Fiind un antrenor de excepţie acesta a reuşit să mobilizeze echipa astfel încât în anul 1978 aceasta a promovat în liga I, reuşind să câştige meciuri contra Stelei, a echipei Dinamo sau Universitatea Craiova. De asemena jucători cu renume naţional şi chiar internaţional au jucat pentru clubul maramureşean. Printre aceştia se numără Necula Răducanu, Vasile Zavoda, Anton Weissenbacher, Francisc Zavoda, jucătorii şi ai echipei Steaua, Mircea Sasu jucător şi pentru Dinamo Bucureşti dar şi Vasile Gergely care printre altele a jucat pentru Hertha B.S.C. Berlin, Leontin Grozavu a evoluat şi la F.C. Saarbrücken şi multi alţii. Două dintre meciurile care au făcut din echipa băimăreană o adevărată valoare internaţională au fost cele jucate împotriva Fiorentinei şi a celor de la Real Madrid. Băimărenii au reuşit o performanţă greu de egalat cu cele două echipe. Împotriva Fiorentinei au obţinut o victorie de 3-1, iar cu Real Madrid au obţinut un egal pe „Dealul Florilor“. Deşi în prezent clubul F.C. Baia Mare este desființat au fost două încercări nefinalizate (2010 și 2012) de reînființare a unui alt club care să preia tradițiile marii echipe băimărene. La Baia Mare încă se păstrează speranţă într-un viitor strălucit în fotbal.

A.S. (Asociația Sportivă) Minerul - Băiuț

Minerul Băiuț a fost și încă este o echipă de fotbal de renume dîn localitatea Băiuț, județul Maramureș. Echipa a jucat 14 sezoane în liga a 3-a (divizia C). Cea mai mare performanță a echipei este calificarea în șaisprezecimile Cupei României (sezonul 1985 - 1986) când a întâlnit renumita echipa Steaua București, care numai după un an a câștigat Cupa Campionilor Europeni. La momentul respectiv, stelistii au venit cu elicopterul la Baiut iar la finalul meciului pe care l-au castigat cu 8-1, au dăruit echipamentul de joc formatiei gazda.

A fost un recital Steaua, și un concert al maestrului Piturca, care a marcat patru goluri. Meritoriu este spiritul in care a abordat intalnirea formatia locala. Desi activa intr-o categorie cu doua niveluri inferioara, ea s-a ambitionat sa se apropie cat de cat de cel mai in forma unsprezece al fotbalul nostru, și a avut satisfactia marcarii unui gol, prin jucătorul Nicolae Tulici. Nu s-a semanalizat nicio infracțiune în jocul Minerului, nici măcar o încercare de tragere de timp. Meciul s-a desfășurat într-un fayr-play desăvârșit. Pe 5 decembrie 1985 a fost sarbatoarea fotbalului la Baiut: cei 3500 de localnici si alti 1000 de spectatori din comunele de pe Valea Lapusului au luat cu asalt stadionul local. Începând cu sezonul 1988/89 și până în prezent la Băiuț se joacă fotbal doar în competițiile fotbalistice organizate la nivel județean. Sezonul 1990/91, Minerul Băiuț câștigă campionatul județului Maramureș, dar ratează promovarea în divizia C deoarece pierde meciul jucat la barajul de promovare. În anul 2014, echipa este reorganizată după câțiva ani de pauză fotbalistică. Noua echipă se numește Minerul 2014 Băiuț și momentan nu este înscrisă în nicio competiție.

Băiuț, în limba maghiară - Erszébetbánya, în limba germană –Elisabethburg, este o comună din județul Maramureș, care include și satele: Poiana Botizii și Strâmbu-Băiuț. La recensământuldina nul 2011 comuna număra 2340 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2699 locuitori), dintre care: români – 61,7%, maghiari – 33,54% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei maramureșene Băiuț, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 59,1%, romano catolici – 33,2%, reformați – 2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale comunei sunt: Biserica de lemn din Poiana Botizii, Rezervația naturală "Peștera cu Oase" (0,5 ha) din Poiana Botizii, Rezervația naturală "Tăul Negru" (1 ha) din Strâmbu-Băiuț, “Tăul Tocilei” din Băiuț și "Borcutul pulsator" din Poiana Botizii.

Minerul Cavnic

Minerul Cavnic a luat fiinta in anul 1934, avand culorile rosu-albastru, iar in 1971 a promovat pentru prima data in Divizia C. Peste 2 ani a ajuns si in esalonul al doilea, cu antrenorul Ion Bartha la carma. Din lot au facut parte, printre altii, Ficzay, Kiss, Szimai, Luncan, Tmor, Ciutacu, Frasineanu, Daubner, Varga, V. Pop, D. Pop, Csatlos. In vara lui 1974 a retrogradat in C, revenind in B in '76, dar numai pentru un singur sezon. Cele mai bune performante din istoria clubului au fost realizate in 1979-80 si 1982-83, cand minerii s-au situat pe locul 6 in esalonul secund. Pana in 1993, Minerul a evoluat fie in B fie in C, dupa care a retrogradat in Divizia D. A mai avut o revenire, dar din 1996 se scalda doar in esalonul al patrulea al fotbalului romanesc.

Cavnic, numit local și Capnic, în maghiară - Kapnikbánya, în limba germană – Kapnik, este un oraș din județul Maramureș, fiind situat într-o zonă muntoasă la poalele Munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic la 32 km est de municpiul Baia Mare. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1336 cu numele de Capnic. Orașul a fost distrus de otomani în 1450 și de tătari în 1717. Tot în decursul secolului al XVIII-lea orașul a suferit de epidemii de ciumă și holeră. Abia spre sfârșitul secolului a început să se refacă. În anul 1761 s-a înființat judecătoria minieră locală și în 1763 s-a emis prima concesiune minieră, care deschidea dezvoltarea exploatărilor miniere. Cavnicul a fost declarat oraș la 17 februarie 1968. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4976 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5205 locuitori) dintre care: români – 81,67%, maghiari – 14,04% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșan Cavnic astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 74,65%, romano catolici – 14,93%, reformați – 1,88% și restul – nedeclarată sau altă religie. În perioada când mineritul era principalul sector de activitate, aici se exploatau și se prelucrau minereuri complexe cu conținut de aur, argint, plumb, zinc și cupru, mina fiind cea mai mare exploatare de minereuri complexe din Europa. După ce mina s-a închis, mulți localnici au rămas fără un venit stabil și mulți tineri au plecat în străinătate în speranța unui trai mai bun.

Explorări - Baia Mare

Activitatea voleibalistică în Baia Mare începe în anul 1947, când se organizează primul campionat orăşenesc, la care au participat echipele: Liceul "Gheorghe Şincai", Şcoala Chimică, Şcoala minieră, Progresul finanţe, Dinamo şi o echipă a armatei. Meciurile s-au desfăşurat tur-retur, câstigătoare fiind echipa Şcolii miniere. După reînfiinţarea Federaţiei Române de Volei, în anul 1958, se organizează campionatul divizionar B pentru echipe masculine. La prima ediţie participă şi Dinamo Baia Mare, care, ocupând locul opt în seria a II-a, retrogradează. În anul 1959 joacă din nou în divizia B, sub denumirea de CSM Baia Mare. Editia 1960 a diviziei B se desfasoară pe jumătate (numai turul), hotărându-se desfiinţarea ei. În urma turneului de calificare pentru divizia A (1962), Minerul Baia Mare promovează pe prima scenă a voleiului românesc. După şase ani (1968) retrogradează în divizia B. În anul 1969 revine în divizia A, sub numele de Explorări Baia Mare. După numai doi ani (anul 1971)

retrogradează. Turneul de calificare de la Rm. Vâlcea, pentru promovarea în divizia A (anul 1974), îi readuce pe băimăreni în campionatul primei divizii. În anul 1991, A.S. Explorari Baia Mare fuzionează cu C.S. Universitatea Baia Mare, evoluând în cadrul superligii de volei masculin, sub denumirea de Universitatea Explorări Baia Mare.

Jeton - I.M.M.U.M.

(Întreprinderea Mecanică de Masini si Utilaj Minier - Baia Mare)

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus a fost emisă la comanda IMMUM Baia Mare. Având în vedere numărul aplicat pe ea deduc că este jeton de scule, cum se cunosc atâtea. La angajare lucrătorul primea de la biroul personal un astfel de jeton personalizat, cu care se prezenta la magazie, în schimbul acestuia primind sculele necesare în munca sa și echipamentul de lucru necesar. La plecarea în concediu sau la trecerea la pensie lucrătorul prezenta La magazie sculele sale și echipamentul de lucru primindu-și în schimb jetonul pe care îl înapoia la biroul personal. Astfel se manifesta o grijă sporită față de echipamentul de lucru și sculele întrebuințate în procesul de producție, și toată lumea era foarte mulțumită.

Întreprinderea Mecanică de Masini si Utilaj Minier (IMMUM) din municipiul Baia Mare, a fost, înainte de anul 1990, mândria constructorilor de mașini din județul Maramureș. În perioada 1944-1950 odată cu dezvoltarea industriei extractive şi de prelucrare a minereurilor neferoase, pe lângă problema întreţinerii şi reparaţiei utilajelor în funcţiune, apare şi problema aprovizionării acestor unităţi cu piese de schimb, scule şi utilaje necesare unei activităţi susţinute de producţie. În acest scop, în anul 1950 în cadrul Combinatului Metalurgiei Neferoase nr. 1 Baia Mare s-a hotărât crearea unei unităţi specializate în reparaţii de utilaje miniere sub denumirea de „Ateliere Centrale”. Până la terminarea construcţiilor aprobate pentru acest atelier, activitatea acestei unităţi s-a desfăşurat prin grupurile de lucru dispersate la mina „Valea Roşie”, mina „Dealul Crucii”, la uzinele „Phonix” şi la uzinele Ferneziu. După terminarea celor trei clădiri, în anul 1952, care au constituit sediul „Atelierelor Centrale”, grupurile de lucru specializate în reparaţii de utilaje miniere au fost mutate în acest sediu central, organizând activitatea pentru executarea în special a reparaţiilor de utilaje miniere aduse aici, efectuând în acelaşi timp şi deplasări la unităţi miniere pentru lucrări de reparaţii la faţa locului. Astfel, anul 1952 marhează înfiinţarea cu sediul pe Baia Sprie nr. 170 a „Atelierelor Centrale” Baia Mare, unitate care în conformitate cu HCM nr. 2255/1952 aparţinea Ministerului Minelor sub conducerea directă a Trustului Minier Baia Mare. Dotarea în anii 1956-1959 cu câteva utilaje aşchietoare (strunguri paralele şi freze), dotarea cu un cuptor electric pentru topit oţel şi construirea a încă 2 clădiri. Modelăria şi depozitul de lubrefianţi, creează condiţiile unei dezvoltări şi profil de construcţii de maşini ce depăşesc necesităţile de lucrări de reparaţii a sectorului minier din bazinul băimărean, dând posibilitatea să se treacă la satisfacerea unei alte necesităţi: confecţionări de utilaje noi şi de piese de schimb cu complexitate mai ridicată. Astfel, din această perioadă începe producţia de maşini şi utilaje miniere, primele produse fiind: vagoneţi de mină, colivii de extracţie, sfredele de mină , culbutoare, iar mai târziu diferite pompe de mină, celule de flotare şi altele. Ca urmare, în baza HCM nr. 1794/14.XII 1959, începând cu data de 01.01.1960 ia fiinţă „Uzina Mecanică de Maşini şi Utilaje Miniere” Baia Mare ca o organizaţie economică de stat cu gestiune economică proprie, subordonată mai întâi Ministerului Industriei Grele şi apoi Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini. Se ajunge în numai 5 ani să se însuşească în fabricaţie un număr de peste 300 tipo-dimensiuni de utilaje. În această perioadă sunt create noi unităţi miniere, atât în bazinul băimărean, cât şi în alte centre miniere din ţară, a căror utilare se face cu produsele fabricate de UMMUM. Începând cu anii 1966-1968, utilajele produse de UMMUM sunt solicitate şi la export, fiind livrate instalaţii complexe către R.D. Vietnam şi utilaje independente într-o serie de ţări din Europa, Asia, 3 Africa. Dacă în anul 1961 producţia de maşini şi utilaje a uzinei era de numai 2 200 t, până în 1970 această producţie a crescut la 5000 t/an. Astfel, UMMUM şi apoi Întreprinderea Mecanică de Maşini şi Utilaj Minier (IMMUM) s-a dezvoltat într-un mod vertiginos, fiind reprezentanta de bază a ramurii de construcţii de maşini din industria judeţului Maramureş, cu o pondere însemnată din economia totală a acestui judeţ. După anul 1989 întreprinderea s-a privatizat devenind SC METAMAR SA, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu certificatul de înmatriculare nr. J 24683/1991, având ca obiect principal de activitate: proiectarea, producerea şi comercializarea în ţară şi străinătate a pieselor turnate şi ebosate, a modelelor de lemn şi metal, inclusiv servicii de asistenţă tehnică. În data de 22 decembrie 2008 SC METAMAR SA s-a dizolvat prin lichidare (lichidator - EVEX IPURL), fiind radiată de la Oficiul Registrului Comerţului.

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru cultura și arhitectura băimăreană, din perioade diferite.

Casa pădurarului

Biserica greco catolică

Hotel București

Hotel Mara

Hotel Minerul

Monumentul Lendvay Marton

Monumentul ostașului român

Palatul politico-administrativ

Parcul municipal

Sanatoriul Wagner

Strada Dr.V.Lucaciu

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folcorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, trimiteri poștale ilustrate și vederi generale, din perioade diferite, din acest județ.