Epaminonda's Blog.....: MAS-SAINT-PUELLES * FRANȚA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea franceză MAS-SAINTE- PUELLES,

departamentul AUDE, regiunea OCCITANIA, din vremuri diferite,

câteva trimiteri poștale și o vedere generală din aceiași localitate.

Biserica

Capela

Gara

Mori de vânt

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

A 60-a aniversare a Regimentului 48 Transmisiuni București

Honor et Patria - 10 ianuarie 2002

R.48 Trs - 10 ianuarie 1942

1942 - Alexandria, 1945 - Cluj, 1948 - Vaslui, 1954 - București

Regimentul 48 Transmisiuni, denumiri intermediare – Regimentul 4 Transmisiuni sau Regimentul 249 Transmisiuni, denumire actuală – Centrul 78 Comunicații și Informații Strategice, este o modernă unitate a armatei române situată într-o cazarmă istorică a municipiului București. Unitatea a fost înființată la data de 10 ianuarie 1942, sub numele Regimentul (R) 4 Transmisiuni ca răspuns la nevoile armatei, inițial în garnizoana Alexandria. Având experienţa celor trei regimente de transmisiuni existente, se înaintează mareşalului Antonescu, conducătorul statului la momentul respectiv, de către ministrul Apărării Naţionale şi şeful Marelui Stat Major, Raportul nr. 18210 înregistrat în 14 ianuarie 1942, cu propunerea de înfiinţare a celui de-al patrulea regiment de transmisiuni, prin Decretul nr. 199 din 21 ianuarie consfiinţindu-se înfiinţarea Regimentului 4 Transmisiuni în garnizoana Alexandria. Pentru asigurarea conducerii acţiunilor militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis în perioada 1942 - 1945, Regimentului 4 Transmisiuni i-au revenit în principal sarcini de mobilizare. Acesta a concentrat, instruit şi trimis pe front 16 unităţi şi subunităţi de transmisiuni pentru asigurarea legăturilor la diferite eşaloane. În afara pregătirii rezerviștilor a primit și alte misiuni: executarea unor misiuni de asigurare sau refacere a legăturilor în zona interioară, aprovizionarea cu materiale, repararea tehnicii necesare și completarea pierderilor înregistrate în oameni și materiale. În cei trei ani şi jumătate de campanie, pe ambele fronturi, din est şi vest, transmisioniştii Regimentului 4 au înscris fapte nepieritoare de eroism şi sacrificii, au fost distinşi cu numeroase ordine şi medalii româneşti şi străine, au fost citaţi prin ordine de zi de către comandanţii armatelor, corpurilor şi diviziilor din care au făcut parte şi, nu puţini dintre aceştia, au rămas pentru totdeauna pe câmpurile de luptă, departe de patrie, dându-şi jertfa supremă pentru îndeplinirea misiunilor. Prin pregătirea lor militară şi profesională, prin spiritul de jertfă şi sacrificiu, transmisioniştii regimentului – ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, sergenţi, caporali, soldaţi şi civili – au contribuit la acoperirea de glorie a drapelelor de luptă ale marilor unităţi române, sub care au luptat, de la trecerea Prutului şi Nistrului, până la Odessa şi Cotul Donului, de la eliberarea Capitalei, a sudului ţării şi Ardealului, la forţarea Mureşului, a Tisei, Hernadului, Hronului, Vahului şi Moravei, la eliberarea Reghinului, Clujului, Oradei şi Careiului, a Budapestei, Zvolenului şi Banska Bistriţei, până la cucerirea munţilor Bűkk, Hegyalja, Fatra Mare, Fatra Mică şi masivului Javorina. După încetarea razboiului, drept recunostinţă pentru sacrificiile făcute de militarii săi, Regimentul 4 Transmisiuni suferă un şir lung de şicane, mutări şi transformări, desfiinţare şi iar mutare. În anul 1945 este evacuat din cazărmile pe care le deţinea şi dispus provizoriu în magaziile Subdepozitului de Subzistenţă Alexandria, clădirea morii „Ganovici“, Şcoala primară nr. 1 şi localităţile din apropierea oraşului Alexandria, tot în acelaşi an, în luna decembrie, fiind dislocat în garnizoana Cluj, în cazărmile „Sf. Gheorghe” şi „Principele Nicolae”. La 01 iulie 1946, în baza Decretului - Lege nr. 1909 din 15.06.1946, Regimentul 4 Transmisiuni se desfiinţează, arhiva, drapelul, gestiunile şi o parte din efective fiind predate Regimentului 3 Transmisiuni Deva. La 01 septembrie 1948, prin Ordinul M.St.M. nr. 45120 din 24.08 1948, se reînfiinţează Regimentul 4 Transmisiuni în garnizoana Vaslui, cazarma „Peneş Curcanul“. În data de 27.11 1951, se schimbă denumirea Regimentului 4 Transmisiuni în Regimentul 249 Transmisiuni. În 22 octombrie, Regimentul 249 Transmisiuni este mutat din garnizoana Vaslui în garnizoana Bucureşti, cazarma 1281, Şoseaua Bucureşti - Măgurele nr. 33. La data de 23 februarie 1959, prin Ordinul M.St.M. nr. C.L.008 din 26.01.1959, Regimentul 249 Transmisiuni îşi schimbă denumirea în Regimentul 48 Transmisiuni. În 01 aprilie 1964, Regimentul este redislocat în garnizoana Bucureşti, cazarma 1147, Şoseaua Bucureşti - Ploieşti km. 12,5 (ocupând până în prezent cazarma istorică - Fortul 3 Otopeni - a Regimentului 2 Pionieri Gardă). Mutarea s-a executat în cursul lunii aprilie 1964, astfel încheinduse perioada de incertitudine de aprope 10 ani. La 27 mai 1996, prin Decretul Prezidenţial nr. 141, s-a acordat noul Drapel de luptă Regimentului 48 Transmisiuni cu Brevetul nr. 19/1966 din 17.05 1996. La 01 iulie 2005, regimentul a fost operaţionalizat şi a primit denumirea de Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice. La 01 octombrie 2008, a intrat în vigoare un nou stat de organizare al Centrului 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice. Principala diferenţă faţă de statul din 2007 a constat în proiectarea Batalionul Centre Comunicaţii Dislocabile ca structură ce urma a fi pregătită pentru dislocare în afara teritoriului naţional şi includerea acesteia pe termen mediu în pachetul de forţe puse la dispoziţia NATO.

Vizita la București a Colonelului John H. Cowles - 1926

Produsul prezentat mai sus este o medalie masonică, realizată în anul 1926 cu ocazia vizitei la București a lui John Henry Cowles, gravată de Menachem Carniol Fiul. Medalia este confecționată din bronz aurit, are forma rotundă cu diametrul de 49 milimetri și face parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României – București.În centrul aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat insemnul gradului masonic 33, vulturul bicefal stând pe o sabie, având dedesubt inscrisul: “DEUS MEUS OVE JUS” (Dumnezeul meu este drept). Periferic circular este aplicată o stea în cinci colțuri și inscripția: “SUPR. CONS .DU 33E ET DERNIER DEGRE DU RITE E C. A. A. POVR LA ROUMANIE.” În centrul reversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, pe opt rânduri orizontale este aplicată inscripția: “A L’OCCASION / DE LA VISITE DU / T. P. ET T. ILL. F./ JOHN H. COWLES / 33E . SOVV. GR . COMM ./ DU S. C. POVR LA JUR./ SUD DES ETATS-UNIS / JUILLET 5926. ” Pe alocuri în această inscripție sunt aplicate câte trei puncte echidistante – semnul general al masoneriei. La partea de jos este marcat numele gravorului – M. CARNIOL FIUL. Periferic circular, la partea superioară, pe două rânduri este aplicată inscripția: “REUNION FRAT. A BUCAREST DES SOVV. GR. COMM. / ET REPR. DES. SS. CC” iar la partea inferioară și tot circular este aplicată pe un singur rând inscripția: “D’ITALIE, POLOGNE ET TCHECOSLOVAQUIE”, inscripțiile fiind separate prin stele în cinci colțuri și presărate cu aceleași grupuri de trei puncte echidistante.

Colonelul John Henry Cowles a contribuit la crearea unui curent favorabil țării noastre (a convins Supremul Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat al Jurisdicției de Sud a SUA să doneze un milion de dolari pentru fondarea unei facultăți pentru viitori diplomați americani). A venit prima dată în România în anul 1926 pentru a participa la întîlnirea cu Suveranii Mari Comandori ai Supremelor Consilii de grad 33 din Italia, Polonia, Cehoslovacia și România, prilej cu care s-a realizat aecastă medalie. În anul 1928 a făcut a doua vizită în România, fiind proclamat Suveran Mare Comandor de Onoare al Supremului Consiliu pentru România, ocazie cu care i s-a conferit Ordinul “Steaua României” în grad de mare ofițer, iar el a dăruit propriul său Mare Colan lui Jean Pangal. A treia vizită în țara noastră a făcut-o împreună cu Rene Raymond – Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu din Franța, ocazie cu care au purtat discuții cu fratele George Valentin Bibescu despre schisma din cadrul masoneriei române, apărută prin plecarea lui Mihai Sadoveanu din Marea Lojă Națională din România.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna - Societatea comercială Propaza SRL - București - România

Produsul medalistic de mai sus este o insignă de identificare a personalului aparținând societății de protecției și pază “Propaza”. Insigna se poartă la vedere la reverul uniformei specifice de pază. Personalul străin este obligat să respecte indicațiile primite de la personalul de pază al firmei. Societatea are sediul în municipiul București și, mai mult ca sigur, are filiale și în unele județe din țară.

Monetăria statului - România

The State Mint - România

Tel.0040.21.335.98.10 - Fax.0040.21.337 .27.54

În spatele unor porți masive, se bate moneda românească de către nu mai mult de 300 de muncitori. Afacerea este profitabilă, deși nu pare. Monetăria se autofinanțează, fiind o firmă care negociază cu Banca Națională, în fiecare an, cât costa imprimarea stemei și a valorii pe rondele metalice. La fel negociază și cu Președinția, ori alt beneficiar, cât costă realizarea ordinelor și decorațiilor naționale, ori a medaliilor, plachetelor sau insignelor curente. Artiștii specialiști cizelatori lucrează zilnic cu kilograme de aur. Procesul de fabricaţie începe în atelierul de gravură cu o machetă de ipsos. Macheta este lucrată manual şi reproduce, la scară mare, forma finală a monedei. Vasile Gabor lucrează ca gravor din anul 1967. Este cel mai experimentat din branșă. El a creat aproape toate monedele care au fost puse în circulaţie în ultimii 40 de ani. Are însă un regret; ar fi vrut să realizeze o monedă cu chipul lui Vlad Țepeș, dar deoarece acesta a fost singurul domnitor pe timpul căruia unde nu a existat îndeletnicirea FURT, nu s-a comandat deoarece era un apropo direct la vechea și încă actuala îndeletnicire românească. Munca de gravor implică talent dar şi multă migală. Să dai chip pieselor de ipsos dar și plastilinei nu este deloc uşor. Lucrul la o monedă poate să dureze chiar şi o săptămână. Vasile Gabor îşi aminteşte cum lucra pe vremea comuniștilor. Erau zile în care trebuia să realizeze, contra-cronometru, monede și medalii aniversare pentru soţii Ceauşescu. Amândoi erau sărbătoriți în ianuarie și mai întotdeauna comenzile veneau în ultima clipă. Machetele din ipsos sunt apoi transformate în machete din răşină. Acestea sunt preluate de un dispozitiv special numit pantograf. Utilajul transpune imaginea de pe macheta din rășină, pe o piesă din metal. Astfel sunt realizate matriţele după care se bate moneda. Procedeul poate să dureze şi până la 35 de ore. Nea Tomiță, cum îi spun colegii, lucrează la pantograph din anul 1968, el aflând, printre primii, cum vor arăta monedele care urmează să fie puse în circulaţie, dar avea obligația de fi foarte discret. După ce sunt realizate matrițele, se trece la baterea propriu-zisă a monedelor. Un angajat al Monetăriei care stă zilnic la gura mașinii care scuipă 750 de monede pe minut, le trece prin palme, le caută atent de defecte și le varsă apoi în saci, nu câștigă lunar mai mult de 2000 de lei. Sunt, până la urmă, niște mecanici de utilaje care produc niște șaibe, niște table presate, explică directorul. „Au valoarea pe care o scrii pe ele”, închide orice comentariu șeful de productie. La fel gândesc și „mecanicii”, cel puțin declarativ. Majoritatea și-au petrecut ultimii 20 de ani din viață acolo și se pun în pielea cofetarului care a făcut prea multă ciocolată la viața lui, și acuma i se apleacă. În acest perimetru, în care banii sunt făcuți la „foc automat”, au acces doar angajaţii experimentaţi, după ce au fost supuși la nenumărate teste psihologice. Se pune întrebarea „Cât costă totuşi un ban? Sunt informaţii confidenţiale, dar directorul general al Monetăriei Statului declară că;

“Un ban nu costă un ban”.

Ghițulete face bani la Monetarie de prin 1986, de când Ceaușescu înca mai bătea lei cu anul 1966, ca să nu știe dușmanul imperialist câtă masă monetară și ce inflație are Romania. “Ștampilele” sculptate răbdător de mâna magică a lui Ghițulete fac cunoștință cu producția de serie în mașini importate din Germania. De acolo „șaibele” se varsă în cuvele din care ies fișicuri roze, cuminți, pe banda care duce către ambalajul de plastic. De aici preia legatura Angela Fluerici, care-și menține condiția fizică, de prin 1978, trecând dintr-o mână în alta pachetele cu câte 10 fișicuri plastifiate de 10 bani. Cântarul arată 2028-2032 de grame, nicio sutime în plus sau minus, ca altfel se rup toate și se caută moneda buclucașa care a scăpat numărătorii mașinii. Patru grame sunt suficiente ca să se ia tot procesul de producție de la capăt. La fel s-ar întâmpla dacă vreunui angajat i s-ar rătaci vreo „rondea ștampilată” prin buzunare. De altfel, niciun angajat al Monetariei nu-și poartă portmoneul cu el. Toate stau închise în vestiare. Dacă au fost cazuri de furt? „Istoria e lungă..., dar au fost înainte de 1989”. Filtrul detector de metale, de la ieșirea din hala de producție, arată că cinstea se cere testată, totuși, de câteva ori pe zi. Nici n-ar fi vreo afacere; 100 lei în monede actuale de 1 ban cântăresc 24 kg, iar în monede de 50 de bani cântăresc 1,3 kg, nemailuând în calcul și volumul acestora. Prin urmare, angajații Monetăriei privesc problema detașat: “moneda nu-i decât o șaiba oarecare”. Valoarea mică a produsului face nerentabil gândul jafului. Pe lângă monedă românească Monetăria națională mai produce, contra cost, şi monede ale altor ţări cum este leul moldovenesc, dar şi medalii, decoraţiuni şi obiecte de cult pe care le vinde prin reţeaua proprie de magazine. Obiectele de cult sunt realizate de numai cinci cizelatori. În ţară au mai rămas doar zece astfel de meșteri. La realizarea odoarelor bisericești se trudește cu lunile și pentru acestea, pe piața de profil, Monetăria a devenit un brand care pune la colț măiestria călugărilor greci. În timpul procesului de fabricaţie au apărut şi apar unele erori. Rezultă astfel monede şi bancnote cu defecte care sunt foarte căutate de către colecţionari. “Un 50 de bani poate să coste și 100 de euro dacă este o eroare de batere frumoasă”, spune Daniel Obreja, un colecţionar care a făcut o pasiune pentru leii cu greșeli de fabricatie. Colecţia sa de bancnote şi monede cu defecte, din toate perioadele istorice, este impresionantă. „Pe o parte e valoarea de 2 lei şi pe cealaltă e valoare de 1 leu”, este doar una din exponate. La data de 22 aprilie 1867 – se promulga Legea Monetara a României, care stabileste moneda nationala – LEUL. Diviziunea se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu de pe Soseaua Kisselef, eveniment desfasurat in prezenta domnitorul Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu si a lui I.C. Bratianu. Pîna la sfîrsitul anului, aici se bat 5000 de piese din aur de 20 LEI si 400000 de piese din argint de 1 LEU, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda 1 leu 1870 este prima moneda româneasca pe care apare numele monedei nationale – “leu”. Aflata sub suzeranitate turceasca, Romania reuseste sa faca primul pas in incercarea de a emite o moneda nationala cu efigia principelui roman pe avers. Din cauza protestului Imperiului Otoman, activitatea monetara a incetat dupa citeva luni, iar monedele din argint prevazute in lege au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe nici una din ele. Activitatea monetariei se pare totusi ca a continuat si dupa 1870, pentru ca în 1871 se mentioneaza o medalie batuta aici, medalie dedicata aniversarii a 400 de ani de la ctitorirea manastirii Putna Dupa recunoasterea independentei de stat a Romaniei la Congresul de la Berlin, Monetaria isi reia baterea de moneda in 1879, de data aceasta fara nici o ingradire. Asa-numita perioada de aur a Monetariei este considerata cea cuprinsa intre anii 1879-1885. Dupa 1890, exceptand emisiunea de monede din aur 20 lei, timp de 45 de ani moneda romaneasca se comanda in strainatate, desi tentative de reinfiintare a Monetariei au existat in 1924 si 1929. Monetaria a continuat sa existe o perioada, ocupandu-se doar cu baterea de medalii. Din datele istorice nu reiese data exacta de cand n-a mai functionat aceasta prima Monetarie, insa se cunoaste anul demolarii sediului - 1912. Legea nr. 391 din 22 februarie 1935 corecteaza si completeaza sistemul monetar existent în scopul armonizarii si a acordarii sale la necesitatile de schimb ale pietei.

De data aceasta ideea reînfiintarii Monetariei este bine primita, iar Decretul regal nr. 392 din aceeasi zi hotaraste înfiintarea Monetariei Nationale. Cu finantare din partea Bancii Nationale, lucrarile de constructie a sediului incep pe 25 mai. 7 luni mai tirziu lucrarile sunt terminate iar constructia se preda Ministerului de Finante, în subordinea caruia urma sa functioneze monetaria. Pe 20 decembrie 1935, se inaugureaza într-un nou local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30 Monetaria Nationala ca administratie publica comerciala cu personalitate juridica proprie si gestiune autonoma. Prima moneda batuta la Monetaria Statului dupa reinfiintarea ei este 250 Lei 1935. În poza de deasupra este reprezentat vechiul local al Monetăriei Statului, care era pe şoseaua Kisselef, iar jos este reprezentat noul local, cel actual, din strada Fabrica de chibrituri, inaugurat la data 15 decembrie 1935, din iniţiativa regeleui Carol II al României.

Placheta - Mihai Eminescu

Salonul Național "Mihai Eminescu"

Palatul Parlamentului 11-31 ianuarie 2012

G.C.M.I. - M.E. - S.N.R.

(Gruparea colecționarilor de medalii și insigne - Mihai Eminescu)

(Societatea Numismatică Română)

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.). Începând cu anul 2000 această grupare organizează de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Prin această acțiune se dorește sa se promoveze in randul tinerilor si, nu numai al lor, personalitatea poetului național și a numismaticii eminesciene, în general. Deasupra admiri logo-ul Grupării Colectionarilor de Medalii și Insigne “Mihai Eminescu” din cadrul Societății Numismatice Române.

Clădirea Palatului Parlamentului, denumită anterior Casa Poporului, este evaluată la 5,58 miliarde lei (circa 1,2 mld.euro), iar terenul aferent la 4,2 miliarde lei (907 mil.euro) într-o hotărâre de guvern care actualizează valoarea de inventar a bunurilor din domeniul public al statului. În plus, parcarea subterană a Palatului Parlamentului, cu o suprafaţă de 13.286 mp, este evaluată la 45,8 milioane lei. În document, clădirea are o suprafaţă de 52.477 mp + 22.296 mp construcţii anexă, iar terenul aferent are 310.920 mp. Calculat la valoarea de inventar, un metru pătrat din construcţie este evaluat la circa 74.500 lei (16.000 euro), iar metrul pătrat de teren la 13.000 lei (3.000 euro). Comparativ, locuinţele de pe Bulevardul Unirii, aflat în imediata vecinătate a Palatului Parlamentului, se vând la circa 2.500 euro/mp. Proiectul fostei Case a Poporului a fost demarat în 1980, când, la ordinele lui Nicolae Ceauşescu, s-a demolat o suprafaţă reprezentând a cincea parte din Bucureşti (4,5 km lungime şi 2 km lăţime). În momentul Revoluţiei din 1989, clădirea era terminată în proporţie de 60%. Lucrările au continuat între 1992 – 1996, dar într-un ritm mai lent, se arată pe siteul instituţiei. Clădirea ocupă șapte kilometri pătrați de pe Dealul Arsenalului și atrage insa ca un magnet zeci de mii de turisti in fiecare an. Desi dupa Revolutia din 1989 a fost atat de hulita incat s-ar fi dorit la un moment dat dinamitarea ei (ca sa se stearga orice urma a trecutului comunist), acum reprezinta o mandrie nationala si nu exista album de fotografii sau un filmulet de prezentare a Romaniei, in care sa nu apara si aceasta cladire impunatoare. Ca sa mai stearga parca din greul indurat in anii de comunism, oamenii au denumit cladirea ”Casa Poporului”, convinsi fiind ca ea le apartine celor care au indurat atatea si au participat la ridicarea ei. Palatul Parlamentului se intinde pe o suprafata desfasurata de 333.000 de metri patrati, aflandu-se din acest punct de vedere pe locul doi in lume la categoria cele mai mari cladiri administrative (dupa Pentagon). Structurata pe 6 nivele, cladirea este impartita in 21 de corpuri, cu un total de 1100 de incaperi: 440 de birouri, peste 30 de sali si saloane, 3 biblioteci, 4 restaurante, sala de concerte si 2 parcari subterane. Toate materialele de constructie sunt de provenienta romaneasca. Intrarea in Palatul Parlamentului se face prin Calea 13 Septembrie. Scara impozanta duce la primul etaj (birourile prezidentiale), unde puteti vedea o cupola de sticla albastra si un candelabru monumental. De altfel, toate interioarele Palatului Parlamentului sunt foarte luxoase, amenajate cu materiale de cea mai buna calitate. Scara are o inaltime de 30 de metri si o latime de 27 de metri. Mozaicul din plafon are acelasi model cu cel de la sol, inspirat fiind de mozaicul descoperit la Histria. Holul intrarii oficiale este lung de 150 de metri si lat de 18 metri, avand usi glisante de stejar. Lumina naturala intra in galerie prin cele 14 ferestre si porti-ferestre, iar cea artificiala prin 67 de lustre de cristal. In zona centrala, pardoseala a fost amenajata ca un covor, din marmura alba si bej, avand si o bordura decorativa. Galeria de Onoare este sustinuta de 34 de coloane din marmura alba si marmura roz de Ruschita, cu elemente decorative sculptate. Cele doua scari monumentale din galerie au, la randul lor, cate o fereastra de 16 metri inaltime.

Cele sapte sali si saloane din Palatul Parlamentului au fost amenajate si denumite dupa 1989, amintind de cele mai importante evenimente si personalitati din istoria poporului roman.

Sala Nicolae Balcescu - Coloanele din sala sunt realizate din marmura de Ruschita, candelabrele reprezinta operele unor mesteri de la Medias, draperiile de matase si covorul au fost tesute la Sighisoara si Cisnadie (cea mai mare fabrica de covoare din Romania, la vremea aceea), iar usile din lemn de mahon i-au fost daruite lui Ceausescu de presedintele Zairului (Republica Democrata Congo, astazi), Mobutu Sese Seko.
Sala Nicolae Iorga - Sala este decorata aproape in intregime cu lemn de stejar (pe tavan si pereti). De asemenea, peretii sunt decorati cu lucrarile unor mari artisti romani contemporani: Nicolae Blei, Margareta Sterian, Zamfir Dumitrescu.
Sala Alexandru Ioan Cuza - Este amplasata in axul principal al Palatului Parlamentului si a fost decorata cu elemente de arhitectura eclectica. Elementul principal il reprezinta coloana cu capitel in stil corintic, fusul coloanei fiind prelucrat cu motive traditionale in stil brancovenesc. Draperiile sunt cusute cu fir de aur, iar usile au sculpturi decorative.
Sala Ion I. C. Bratianu - Se afla la parter si este foarte bogata in decoratiuni: are o rozeta mare in centrul tavanului, cu geometrii din mai multe tipuri de marmura, iar draperiile de la geamuri sunt din catifea rosie, cusuta cu fir de aur si argint.
Sala C.A. Rosetti - Cuprinde sala Tache Ionescu si sala C.A. Rosetti. Prima dintre ele este folosita foarte des pentru targuri, cockteil-uri si expozitii, fiind decorata cu elemente care amintesc de orientul antic. Tavanul este acoperit cu foita de aur, peretii sunt tapetati cu picturi semnate de nume remarcabile: Marian David, Vasile Celmare sau Angela Bradean. Pardosela are ornamente florale si geometrice pe margini. Cea de-a doua sala, C.A. Rosetti, este folosita de obicei pentru spectacole de teatru, conferinte si concerte de catre Centrul International de Conferinte. Stilul ales pentru aceasta sala este cubist, art-deco, iar covoarele sunt asezate in semicerc. Remarcabil este candelabrul din sala, care cantareste nu mai putin de trei tone.
Sala Unirii - Aceasta este destinata marilor receptii ale sefilor de stat. Coloanele salii, din marmura alba de Ruschita, au caneluri in stil romanesc. Peretii sunt decorati cu oglinzi de ipsos si ancadramente de marmura alba de Ruschita cu ornamente bogate, iar tavanul este din sticla. Motivele decorative de pe usi sunt traditional romanesti. Covorul salii cantareste trei tone.
Sala Drepturilor Omului - Elementele distinctive sunt plafonul bogat ornamentat si cei doi pilastri de lemn. Candelabrul este din cristal de Medias si cantareste doua tone. Masa rotunda cu cele 60 de scaune este din lemn de stejar, iar scaunele au tapiterie de catifea.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului și dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din București ,de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.