Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Habitat 67, sau pur și simplu Habitat, este un complex de locuințe din cartierul Cité du Havre, pe râul Saint Lawrence, orașul Montreal, provincia canadiană Quebec.

Acest edificiu a fost proiectat de arhitectul israeliano-canadian Moshe Safdie, el având originea în teza sa de master la Școala de Arhitectură de la Universitatea McGill. Clădirea a fost construită pentru Expo 67, iar adresa sa exactă este: 2600 Avenue Pierre-Dupuy, lângă Marc-Drouin. Habitat 67 este considerat un reper arhitectural și o clădire foarte cunoscută din Montreal. Edificiul a fost construit de compania Anglin-Norcross Limited din Montréal. Inginerul structural al proiectului a fost August Eduard Komendant, un inginer estono-american, pionier în domeniul betonului precomprimat. În ciuda tinereții sale și a lipsei de experiență, arhitectul Safdie a fost premiat pentru proiectul său, el descriind mai târziu evenimentul drept „un basm, un basm uimitor.” Realizarea construcției a fost finanțată de guvernul federal și a costat la vremea realizării sale aproximativ 22,4 milioane dolari SUA. Astăzi clădirea este deținută de chiriașii săi, care au format o societate în comandită, cumpărând clădirea de la Canada Mortgage and Housing Corporation în 1985. Habitat 67 cuprinde 354 forme identice, prefabricate din beton (11,7 metri x 5,3 metri x 3 metri; dispuse în diverse combinaţii, împărţite în trei piramide, ajungând până la 12 etaje, cu un nivel de parcare și un nivel de servicii de clădire. Împreună, aceste unități au creat 146 de reședințe de dimensiuni și configurații diferite, fiecare formată de la una până la opt unități de beton legate.Inițial complexul conținea 158 de apartamente, dar mai multe apartamente au fost unite de atunci pentru a crea unități mai mari. Fiecare unitate este conectată la cel puțin o terasă privată amenajată cu grădină,construită pe acoperișul nivelului de dedesubt, care poate varia de la aproximativ 20 până la 90 de metri pătrați. Formele interconectate ale Habitat 67, pasarelele conectate și terasele amenajate au fost esențiale în atingerea obiectivului Safdie de a crea un mediu privat și natural în limitele unui spațiu urban dens.

Habitat 67 a devenit un pavilion tematic vizitat de mii de vizitatori veniți din întreaga lume, iar în timpul expoziției a servit și ca reședință temporară a numeroșilor demnitari care vizitau Montreal. Ca simbol al Expo 67, la care au participat peste 50 de milioane de oameni în cele șase luni în care a fost deschis, Habitat 67 a câștigat renume în întreaga lume ca „experiment fantastic” și „minune arhitecturală”.

2. Clădirea Peter B.Lewis aparține Universității Case Western Reserve (CVRU) din orașul american Cleveland, statul Ohio.

Este o clădire mare dispusă într-o zonă aglomerată și din acest motiv nu prea poate fi admirată din stradă, ci, cel mai bine, de pe una din clădirile învecinate. Puține clădiri importante din istoria recentă a Clevelandului au avut o naștere la fel de dificilă ca aceasta. Ea este opera renumitului arhitect Frank Gehry și s-a realizat prin contribuția filantropului Peter B. Lewis, fiind destinată inițial Școalii de Management Weatherhead (anul 1996). Realizarea construcției a durat șase ani. Deschis în 2002, reperul ondulat, învelit din oțel inoxidabil, își ia numele de la Peter B. Lewis, președintele Progressive Insurance Company, a cărui viziune și sprijin au făcut posibilă construcția. Clădirea, cu are fațadele sale explozive din oțel inoxidabil curbat și secțiuni ondulate din cărămidă și sticlă, este înghesuită pe colțul de nord-vest al străzilor Ford Drive și Bellflower Road, și nu prea este vizibilă. Costul total al clădirii s-a ridicat la suma acelor timpuri de 61,7 milioane de dolari SUA. Numai partea investițională a lui Peter B. Lewis s-a ridicat la suma de 37 milioane dolari SUA. Clădirea Peter B. Lewis a contribuit cu siguranță la renașterea CWRU. De fapt, ar putea fi considerat un studiu de caz privind impactul pozitiv pe care arhitectura îl poate avea asupra sufletului unei școli de afaceri – și poate unei universități întregi. Acoperișul din oțel inoxidabil al clădirii se revarsă în cascade de la orizont de tip roller coaster către trotuarele din partea de sud. Pe fațadele de est, vest și nord, copertine explozive din oțel au izbucnit din zone de cărămidă și sticlă ca petale de flori gigantice. Efectul este extraordinar. Totuși, dacă șocul de noutate a dispărut, clădirea a produs și schimbare, cam așa cum și-a dorit Lewis. Școala Weatherhead a adoptat metodologia de design ca o temă majoră a formării manageriale și se autoproclamă ca un loc în care este încurajată creativitatea neconvențională. Arhitectura lui Gehry face parte în mare parte din mesaj, iar studenții îl înțeleg. Pentru profesori, contactul cu Gehry în timpul proiectării și construcției clădirii a determinat nevoia de a preda managementul ca un proces care îmbină intuiția și logica, nu doar ca știință bazată pe date. Arhitectul Gehry a explorat mai multe concepte pentru proiect, trecând rapid de la schițe mâzgălite la modele tridimensionale. Astăzi, studenții de la Weatherhead lucrează adesea în grupuri și învață în studiouri unde explorează soluții multiple, neconforme la problemele de afaceri, în loc să discute despre strategii deja dovedite din lumea corporativă. Cu siguranță, clădirea arată privitorilor dovezi ale originilor sale tulburi. Se află mai aproape de trotuarele din jur decât clădirile campusului vecine și este greu de înțeles în întregime din perspectivele restrânse disponibile la intersecția sa. Clădirea nu are auditoriu, ceea ce înseamnă că adunările mari trebuie să aibă loc în clădirile adiacente. Cea mai mare cameră - o sală de clasă ovală - este iubită pentru calitățile sale spațiale egalitare. Toți cei din ea se pot simți la fel de importanți, fiindcă are doar 60 de locuri. Elevii se plâng de asimetria confuză a clădirii. Partea de vest a structurii are cinci etaje, în timp ce partea de est are patru etaje - și cele două nu se leagă. Este stresant în primele săptămâni de curs să afli că nu poți trece cu ușurință de la partea cu cinci etaje la cealaltă, au spus studenții.

Acest edificiu este încă o realizare solidă a unuia dintre cei mai mari arhitecți ai timpului nostru și una dintre cele mai impresionante clădiri din Ohio. În fiecare an, această clădire devine din ce în ce mai mult o parte din povestea în evoluție a Școlii Weatherhead și a modului în care afacerile sunt predate în principala universitate privată din Ohio. Este o lecție obiect din celebra declarație a lui Winston Churchill: „Noi modelăm clădirile, iar apoi clădirile noastre ne modelează.
3. Marta Herford este un muzeu de arta contemporană din orasul Herford, Germania, situat pe Goebenstrasse, la numerele 2-10. Ideea construirii si amenajarii acestui muzeu a aparut in anul 2000, pornind de la statutul orasului ca centru german al producției de mobilă.

Denumirea muzeului s-a format prin asocierea initialei “M” de la cuvantul mobila din limba germana si “art” de la cuvantul “arta”. Cladirea a fost proiectata de către renumitul arhitect american Frank O. Gehry in anul 2000 si construita de compania Archimedes GmbH. Constructia a inceput in 2001 si s-a finalizat patru ani mai tarziu, fiind deschisa oficial publicului la data de 7 mai 2005. Cu formele sale fluide si inclinate, imaginea muzeului Marta Herford seamana cu o cometa misterioasa desprinsa din spatiul cosmic. Ideea fundamentala de proiectare a implicat incorporarea unui fragment dintr-o veche fabrica de textile, ridicata in 1959, existenta inca pe amplasament, la care s-au adaugat doua corpuri noi situate la Sud si la Nord, astfel incat fragmentul de cladire existent sa devina elementul central al noului complex muzeal. Designul original al constructiei existente a fost mentinut, fatadele noilor cladiri fiind imbracate intr-o caramida rosiatica-bruna, tipica regiunii. Aceasta imagine formeaza un contrast puternic cu stralucirea otelului inoxidabil al acoperisului in forme ondulate. Complexul de cladiri ale muzeului este compus din patru componente individuale: aripa care gazduieste expozitia, formata din trei galerii mici si doua mari si o sala usor curbata destinata lecturii si evenimentelor. Noua intrare centrala de acces in complex este flancata, de ambele parti, de cladirile noi. Intrand in holul cladirii principale, vizitatorul este intampinat de o imbinare de linii si unghiuri drepte. Primul etaj al cladirii existente gazduieste Galeria Lippold, in care se organizeaza, de mai multe ori pe an, expozitii. Spatiul interior este completat, la etajele superioare, de o cafenea cu terasa, de magazinul muzeului, o sala pentru evenimente, incaperi destinate seminariilor, precum si birourile pentru angajati dar si birourile a patru firme importante implicate in domeniul mobilei.

Constructia Marta Herford este considerata una dintre cele mai interesante cladiri muzeale, reprezentand o fuziune intre arta, design, moda si arhitectura. Odata cu deschiderea in mai 2005, orașul Herford a transmis și un semnal clar pentru dezvoltarea orientată spre viitor a cartierului gării. Sculpturile din jurul terenului Marta sunt printre cele mai importante opere de artă din oraș. Marta Herford este un muzeu cu orientare internațională, cu un accent special pe referințele la arhitectură și design. Accesul la Marta Herford se face fără restricții din curtea gării Herford.

xxx

"MONETIZARE"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ștefan Bathory

Grație lui Dumnezeu - rege al Poloniei

Produsul prezentat mai sus este o medalie comemorativă unifață care îl reprezintă pe Principele Transilvaniei - Ștefan Bathory. Medalia, de formă rotundă, cu diametrul de 67 milimetri și greutatea de 70 de grame prezintă central în câmpul său bustul acolat spre dreapta lui Ștefan Bathory, purtând mantou cu guler de blană și căciulă cu penaj prins în agrafă. Periferic circular, pe părțile laterale, sunt aplicate inscripțiile: “ȘTEFAN” – în stânga și “BATHORY” – în dreapta.

Ștefan Bathory s-a născut în anul 1533 la Șimleul Silvaniei și a decedat în anul 1586 în apropierea localității Grodno din Principatul Lituaniei. A fost Principe al Transilvaniei între anii 1571 – 1575 și Rege al Poloniei din 1575 până la moartea sa, în anul 1586. A fost unul dintre cei mai renumiți membri ai familiei Bathory. Având origine nobiliară, a intrat în slujba lui Ioan Sigismund Zapolya, principele Transilvaniei. La moartea acestuia din urmă, rămas fără urmași, Ștefan Bathory este ales de nobilimea Ardealului - împotriva voinței împăratului habsburg de la Viena, ce-și dorea pe altcineva – ca Principe al Ardealului. După alegerea sa a izbucnit un conflict militar în Transilvania, Ștefan Bathory alungându-l din țară pe rivalul său – Ferdinand I – Împărat al Sfântului Imperiu Roman – în anul 1572. Se cunosc mai multe medalii din vremea de când a fost rege al Poloniei și după moartea sa.

Ștefan cel Mare 1434 - 1504

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-a fost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Insigna - U.C.F.S. (Uniunea de Cultură Fizică și Sport) ateltism

U.C.F.S (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a constituit în anul 1962, ca structură subordonată Ministerului Tineretului și Sportului. Ea a înglobat toate asociațiile A.V.S.A.P. existente până la acea vreme în țară. A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Activitatea acestor asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc. Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața.

Atletismul este una dintre cele mai populare discipline sportive din lume Este o ramură a sportului care cuprinde diverse probe de alergări și de marș, de sărituri și aruncări, sau probe combinate, la care participă atleții. Atletismul a aparut in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza

Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in anul 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insignă specialist clasa a 2-a - aviație

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor baremuri dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor baremuri sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Jetonul - A.C. Athena Casino 50 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Cazinoul Athena aparține lui Mohammad Murad, cel mai mare investitor din turismul de pe litoral (Bulevardul Mamaia Nord, nr.95, stațiunea Mamaia, județul Constanța). Este probabil cea mai scumpă investiție de pe litoral, fiind inaugurat nu demult. Athena Casino este un cazinou integral live, fără jocuri electronice, fără păcănele, în care toate jocurile sunt asistate de crupieri. Cazinoul este o încăpere de 1500 metri pătrați, iar investiția s-ar fi ridicat, potrivit reprezentanților companiei, la 5 milioane de euro, are 12 mese pentru ruletă americană, black jack, texas, carraibean pocker și ultimate taxas hold’em. Este singurul cazinou din România cu piscină interioară.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII