Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează clubul sportiv francez de rugby Stade Francais. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat un rugbyst în alergare, cu balonul în mână, în cadrul unui oval stilizat reprezentând balonul de rugby, și o poartă (but) peste care se aruncă balonul la încercări (eseuri). În dreapta sportivului, pe două rânduri orizontale, este marcată valoarea monedei – 10 EURO iar la partea inferioară sunt inscripționatele literele mari de tipar R și F reprezentând reprezentând inițialele numelui statului francez – Republique Francaise. Pe revers, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată stema echipei de rugby Stade Français și câteva flori de lis care decorează tricourile jucătorilor acestei echipe. Pe părțile stângă și dreaptă, periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “STADE” și “FRANCAIS”, iar undeva în dreapta jos, pe două rânduri orizontale este aplicată inscripția: “PARIS / RUGBY” și la partea cea mai de jos este marcat anul emiterii monedei – 2009 – încadrat de două ornamente decorative reprezentând monogramele monetăriei franceze ce a realizat moneda dar și ale gravorului monedei.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

anul emiterii – 2009
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutatea – 22,2 grame
material compoziție – argint
calitatea – proof
tiraj – 5000 de bucăți

Stade Francaise este un club francez de rugby fondat în anul 1891, având sediul în arondismentul 16 din Paris. Considerat unul dintre cele mai mari cluburi din istoria rugby-ului francez, are un palmares bogat cu paisprezece titluri de campionat francez: 1893-1895, 1897-1898, 1901, 1903, 1908, 1998, 2000, 2003, 2004, 2007 și 2015 și un titlu European Challenge în anul 2017. Clubul a oferit o mare pleiadă de jucători echipelor reprezentative ale Franței. În anul 1996, în timp ce Stade juca în grupa A2, s-a permis accesul gratuit al publicului. Ulterior, femeile vor putea intra fără să plătească la anumite meciuri. Concomitent cu problema prețurilor, clubul consideră meciul ca element principal al unei ieșiri în familie și lucrează la divertisment înainte, în timpul și după meci: majorete, muzică, jingle-uri care punctează punctele înscrise, clopoței care sună la sfârșitul fiecărei reprize, un imn atrăgător al clubului ( I Will Survive – cântat de Gloria Gaynor. Vedete ale show-bizului internațional precum Mathilda May, Madonna sau Naomi Campbell au accepta să reprezinte clubul. Această strategie a vizat în mod deschis publicul feminin și familial și a funcționat perfect deoarece multe femei și copii formează acum publicul clubului. Calendarul Dieux du Stade (Zeii stadionului), în care jucători celebri pozează pentru fotografii alb-negru nud, a făcut prima pagină a ziarelor de la prima apariție, în 2001. Într-un fel, este simbolul spiritului clubului, amestecând inovația, un pic de provocare și un pic de afaceri. Ca orice club sportiv important, Stade Français este, de asemenea, o afacere. Clubul promovează astfel brandul Stade Français printr-o linie de îmbrăcăminte și obiecte derivate de tot felul. Clubul Stade Français joacă în mod tradițional în echipament albastru.

Floarea dec lis (lys – crin) este foarte legată de regalitate. Într-adevăr, stema coroanei Franței era împodobită cu trei flori de lis, amintind astfel de Sfânta Treime și de credință. În cele din urmă, este un simbol al fertilităţii. În religie, este asociat cu Fecioara Maria, astfel încât crinul mai este numit și „Crinul Madonei” sau „Crinul Fecioarei”. Datorită conotației sale religioase, crinul alb este însăși emblema inocenței și a iubirii. Această floare reprezintă noblețea sentimentelor, poartă puritatea și frumusețea tinereții. De asemenea, transmite reînnoire și renaștere, precum și fertilitate și maternitate. Datorită curbei sale elegante, evocă măreția și regalitatea. Grecii din antichitate credeau că a apărut din laptelei zeiței Hera, iar astăzi este considerată floarea Fecioarei Maria. Crinul (Lilium candidum) este o plantă perenă, erbacee, cu tulpină de 60-180 cm, cu flori albe, în formă de trompetă, ce au parfum îmbătător. Înfloreşte în luna iunie şi este originar din Balcani şi Orientul Mijlociu. Crinii preferă soluri bogate în humus, bine aerisite, bine drenate, cu pH slab acid. Bulbii se scot o dată la 2-4 ani, în luna august și se plantează imediat sau după 2-3 săptămȃni, timp în care se păstrează într-un loc răcoros și întunecos. Plantarea se face la adȃncime egală cu de trei ori lungimea bulbului, iar acesta se așază cu partea plată în jos. Tulpina crinilor se taie după uscarea florilor lăsându-se doar 1/3 din aceasta astfel încât bulbul să continuie să fie hrănit.
2.Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează clubul sportiv francez de fotbal Olympique Lyonnais. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat stilizat și parțial un fotbalist în alergare, cu balonul la picior, suprapus peste o imagine a stadionului clubului. Undeva în dreapta, pe două rânduri orizontale, este aplicată inscripția – 1,5 EURO, iar dedesubt este marcat anul emiterii monedei – 2009, încadrat de două ornamente decorative reprezentând monogramele monetăriei franceze ce a realizat moneda dar și ale gravorului monedei. Sub an sunt inscripționate literele mari de tipar R și F reprezentând inițialele numelui statului francez – Republique Francaise. Pe revers, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată stema echipei de fotbal Olympique Lyonnaise, iar periferic circular, pe părțile stângă, inferioară și dreapta este aplicată inscripția: “CHAMPION DE LIGUE 1 (campion în Liga 1) – 2002 - 2003 – 2004 – 2005 – 2006 – 2007 - 2008”.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

anul emiterii – 2009
valoarea – 1,5 euro
forma – rotundă
diametrul – 30 milimetri
greutatea – 11 grame
material compoziție – aliaj cupru-nichel
calitatea – BU
tiraj – 10000 de bucăți

Stadionul Parc Olympique Lyonnais, cunoscut din motive de sponsorizare ca Stadionul Groupama, și în unele competiții ca și Grand Stade de Lyon sau Stade des Lumières, are 59186 de locuri pe scaune. Stadionul s-a inaugurat în data de 9 ianuarie 2016, are gazon natural din cea mai bună iarbă și dimensiunile de joc de 105 x 68 metri. Pe acest stadion s-au disputat meciuri în cadrul Cupei UEFA 2016, finala Cupei Ligii Franței – 2017, finala UEFA Europa Leage 201 dar și cupa mondială feminină FIFA 2019. În afara fotbalului, pe acest teren s-au disputat meciuri de hochei și rugby dar au avut loc și concerte muzicale.

Olympique Lyonnais, cunoscută și ca OL, Olympique Lyon sau Lyon, este un club francez de fotbal care are sediul în Lyon și care evoluează în Ligue 1. Lyon a câștigat șase Trophées des Champions, trei campionate Ligue 2 și Cupe ale Franței, și a participat de șapte ori în Liga Campionilor, ajungand in semifinalele competitiei in 2010, fiind invinsa atunci de Bayern Munchne. In sezonul 2016-2017, echipa s-a calificat in semifinala UEFA Europa League, unde au fost eliminati de Ajax Amsterdam dupa 5-4 la general. Olympique Lyonnais dispută meciurile de acasă pe stadionul Parc Olympique Lyonnais ce are o capacitate de 59.198 de locuri. OL este de asemenea membru al grupului G-14, cluburi ce domină competițiile europene. Lyon a fost creat ca „Lyon Olympique Universitaire” în 1899, conform multor suporteri și statisticieni, dar pe plan național a fost fondat pe data de 3 august 1950.
3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează clubul sportiv francez de rugby Stade Toulosain. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat un rugbyst în alergare, cu balonul în mână, dar și o fotografie stilizată a Primăriei orașului Toulouse. Deasupra clădirii, pe două rânduri orizontale, este marcată valoarea monedei – 10 EURO, și undeva jos, în dreapta, sunt inscripționate literele mari de tipar R și F reprezentând inițialele numelui statului francez – Republique Francaise. Pe revers, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată stema echipei de rugby Stade Toulousain Français, dedesubt fiind marcat anul emiterii monedei – 2010 – încadrata de două ornamente decorative reprezentând monogramele monetăriei franceze ce a realizat moneda dar și ale gravorului monedei. Deasupra stemei sunt aplicate inscripțiile: “STADE” – orizontal și “TOULOUSAIN” – curbat.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

anul emiterii – 2010
valoarea – 10 euro
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
greutatea – 22,2 grame
material compoziție – argint
calitatea – proof
tiraj – 5000 de bucăți

Primăria orașului francez Toulouse, denumită de localnici și Capitoliu, este un important monument turistic care adăpostește și Teatrul orașului. El este emblema arhitectonică a orașului și sediul puterii municipale de mai bine d eopt secole. Edificiul este încadrat de străzile: Lafayette, Alsace-Lorraine și Poids de l’Huile. Până să ajungă la forma de astăzi, de-a lungul vremii edificiul a fost în repetate rânduri renovat și modificat. Clădirea se remarcă prin cele opt coloane de marmură roz, prin curtea Henri IV, martor al asasinatului Ducelui de Montmorency, prin incitanta Sala Ilustrtata care a fost inspirată de Galleria Farneste din Roma. Sala Ilustrata are peste 70 metri lungime și ea exprimă solemnitatea caracteristică a unui astfel de sediu politic. În afară de picturi sala este decorată cu busturile unor personalități celebre din Toulouse – Riquet și Rivals, aici oficiindu-se căsătoriile. Sălile vecine sunt decorate cu picturi aparținând unor pictori din secolele al XIX-lea - al XX-lea, printre care: Henri Martin și Jean-Paul Laurens. Curtea interioară poartă numele lui Henri IV, statuia acestuia fiind fixată deasupra portalului. Pe sol o placă comemorativă amintește despre execuția Ducelui de Montmorency (1632), care s-a revoltat împotriva regelui Louis al XIII-lea. Sălile istorice ale clădirii sunt deschise gratuit publicului larg în anumite zile din an.

Stade Toulousain este un club francez de rugby fondat în anul 1907, având sediul în orașul Toulouse. Acest club este de mare reputație, câștigând de douăzeci și unu de ori Campionatul Franței și de cinci ori Cupa Europei. Clubul s-a format prin contopirea a două cluburi mai vechi și mai mici:

Uniunea Sportivă a Școlii Veterinare (USEV), fondată în anul 1899
Sport Athlétique Tolousain (SAT).

În anul 1907 iubitorii acestui sport din oraș au cumpărat șapte hectare de teren în cartierul Ponts-Jumeaux, unde au construit primul stadion al clubului, care va fi înlocuit de actualul stadion – Ernest-Wallon în 1980. Noul club de la Toulouse a jucat primul său meci duminică, 20 octombrie 1907, cu US Bergerac (victorie 27 la 4). Din 1985, Stade Toulousain este unul dintre cele mai bune cluburi din Europa, dacă nu, poate cel mai bun din Europa. În mod tradițional echipa joacă în echipament negru și roșu.

xxx

"IATĂ CUM SE SPALĂ CREIERII"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL DOLJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Zilele Marin Sorescu - Craiova 2009

Marin Sorescu a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române, care s-a născut la data de 29 februarie 1936 la Bulzești, județul Dolj, într-o familie de țărani, și a decedat la data de 8 decembrie 1996 la București. Între anii 1993 – 1995 a ocupat funcția de ministru al Culturii, fără afiliere politică. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova și ulterior - Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ”Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.Marin Sorescu debutează la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cantecele lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Adrian Păunesci și încă alții. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman. Enumăr mai jos doar câteva dintre creațiile marelui scriitor Marin Sorescu:

Poezie:

Singur printre poeți – 1964
Tinerețea lui Don Quijotte - 1968
Trei dinți din față – 1977
Fântâni în mare – 1982
Poezii alese de cenzură - 1991
Efectul de piramidă - 1998
Încoronare – 2000

Romane:

Trei dinți din față - 1978
Viziunea vizuinii - 1982
Japița – 1999

Teatru:

Iona – 1968
Paracliserul - 1970
Setea muntelui de sare – 1974
Matca – 1976
Desfacerea gunoaielor - 1994

Traduceri:

Lirice de Boris Pasternak – 1969
Situația de Lisandro Oterro - 1969
Flori de prun de Tan Swie Hian – 1996
Petersburg de Andrei Belîi- 1999

Pentru întreaga creație a fost multiplu distins și recompensat:

Premiul Academiei Române – 1968 și 1977
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", 1970 – Italia
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
Premiul "Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, - 1978 – Florența
Premiul Internațional de Poezie "Fernando Riello" – 1983 – Spania
Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena – 1991 - pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România - de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară

Festivalul concurs de muzică populară

Maria Tănase - Craiova - Ediția a III- a 1973

Festivalul - Concurs al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” este un spectacol-concurs, amplă manifestare de cultură populară, care are loc odată la doi ani, la Craiova, unde participă interpreti ai cântecului popular românesc din țară și din diaspora. Prima ediție a acestul festival – concurs a avut loc în anul 1969.

Maria Tănase (născută la data de 25 septembrie 1913 la București și decedată la data de 22 iunie 1963 tot la București) a fost o interpretă de muzică populară românească. S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu și a florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină. În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase. În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etno-muzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj. În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”, unde cânta acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi. Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a prezentat „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România. Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte, unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei, pe care le imprimă apoi la „Columbia”. Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York, unde cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României). La această Expoziție au mai fost prezenți George Enescu, Constantin Brâncuși și Dimitrie Gusti. În anul 1940 Garda de Fier distruge toate discurile existente cu Maria Tănase în discoteca Radioului, sub pretextul că distorsionau folcorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a cules în anul 1929 cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă)și jurnalistul Stephan Roll. A avut o relație cu premierul Armand Călinescu, ucis de un comando legionar. În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război. Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate la inaugurarea noii fundații a Societății Române de Radiodifuziune din data de 28 octombrie 1946. În 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele și Aseară vântul bătea(cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953 de la București. Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord. A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi – 1945 și în Horia de Mihai Davidoglu – 1956. A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran – 1944 și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzsky – 1946. A cântat în filmele Se aprind făcliile – 1939 – film pierdut, România – 1947, Ciulinii Bărăganului – 1958 și în scurt metrajul Amintiri din București - 1958. Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toate regiunile României. În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a. În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist Emerit.Maria Tănase a fost și agentă a Serviciului Special de Informații – SSI - condus de Eugen Cristescu. În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Bria să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București. Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.

Societatea numismatică română

1971 - XV - 1986 Secția Craiova

Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate.

Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris. Pe listele Societăţii Numismatice Române sunt în prezent 400 de colecţionari plătitori de cotizaţie din care câteva zeci sunt profesionişti care lucrează în muzee, centre de cercetare, universităţi, iar ceilalţi sunt colecţionari răspândiţi prin toată ţara.

Salonul filatelic Ramuri - 13-17 octombrie 1995 - Craiova

Ziua Poștei Române - 9 octombrie

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Sărbătorită, anual, la 9 octombrie, Ziua mondială a poştei marchează înfiinţarea, în 1874, a Uniunii Generale a Poştelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveţia). Ziua mondială a poştei a fost declarată la această dată de Congresul Uniunii Poştale Universale (UPU), desfăşurat la Tokyo, în Japonia, în 1969, potrivit site-ului www.upu.int. Scopul marcării acestei zile este de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţilor de afaceri, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor. De asemenea, are menirea să încurajeze statele membre ale Uniunii Poştale Universale să întreprindă programe prin care să transmită mesajele lor şi să facă cunoscute activităţile proprii în rândul publicului şi a mass-media la nivel naţional.

Municipiul Craiova - Primăria

Primăria Municipiului Craiova, în vechime – Palatul Băncii Comerțului, este unul dintre cele mai cunoscute edificii din oraș, situat pe strada Alexandru Ioan Cuza, nr.7. Banca Comerțului a fost proiectată de arhitectul Ion Mincu în 1906 și finalizată în 1916 de către elevul acestuia, Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venețiene și grilaje de fier forjat. La 12 decembrie 1897 (după alte surse în 1899), bancherul și omul politic liberal craiovean Constantin Neamțu înființa la Craiova, sub forma unei afaceri de familie, Banca Comerțului. Societatea bancară a devenit repede una din cele mai importante și de succes bănci cu capital românesc din țară, deschizând sucursale în mai multe orașe importante. În anul 1906, principalul promotor al arhitecturii neo-românești, arhitectul Ion Mincu, a întocmit proiectul noului sediu al instituției. Moartea sa timpurie, la doar 60 de ani, survenită la 6 decembrie 1912, a întrerupt lucrările la construcția băncii, care au fost finalizate în perioada 1912 - 1916, sub supravegherea arhitectului Constantin Iotzu. Pentru finalizarea lucrărilor la sediul Băncii Comerțului a fost angajat constructorul italian Giovanni Batista Peressutti, care a lucrat alături de întreprinderea de construcții a lui Carlo Dalla Barba. La vremea inaugurării sale, Banca Comerțului era una din cele mai frumoase clădiri din oraș și chiar din țară, impresionând atât prin aspectul exterior, cât și prin cel interior, bogat ornamentat cu vitralii, candelabre și mozaicuri. În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, în noua clădire s-a instalat cartierul general german. La plecarea nemților din Oltenia, clădirea a fost devastată, așa cum s-a întâmplat și cu alte edificii ocupate. În anul 1948, Banca Comerțului a făcut obiectul aplicării Decretului nr. 197/1948 pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de credit. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 153 din 21 august 1948 a fost publicat un extras din decizia nr. 383/18 august 1948 a Curții Superioare Bancare, prin care s-a decis trecerea în lichidare a Băncii. După anul 1948, în clădire au funcționat mai multe instituții, printre care Filiala Academiei de Științe Istorice, Arheologice și Etnografice, Comitetul Municipal al PCR și Consiliul Popular Municipal. După cutremurul din 1977, edificiul a beneficiat de reparații curente. Din 1989, fostul sediu al Băncii Comerțului este sediul Primăriei și al Consiliului local al municipiului Craiova. Palatul fostei Bănci a Comerțului este o clădire impunătoare, construită pe un plan patrulater pe trei niveluri, într-un stil eclectic cu vădite elemente neo-românești. Conform unui articol despre edificiu de pe site-ul arvha.org, e posibil ca fațada clădirii să fi fost simetrică în proiectul inițial al lui Ion Mincu, iar volumul situat în partea dreapta intrării, care “asimetrizează într-o oarecare măsură compoziția”, să fie o adăugire ulterioară, realizată de Constantin Iotzu. De asemenea, elementele de arhitectură vizibile în partea superioară a fațadei principale, deasupra cornișei, aproape de acoperiș, e posibil să fi fost proiectate de Mincu în urma unei călătorii de studii la Istanbul. Constructorii au întrebuințat la ridicarea edificiului materiale solide, zidărie de cărămidă legată cu mortar de ciment, mozaic venețian, stucatură, lanternouri, vitralii și învelitoare din zinc. Tâmplăria, lamperia și mobilierul au fost executate la Viena. La interior se remarcă fostul hol al ghișeelor băncii, astăzi sala de întrunire a Consiliului Local, al cărui plafon casetat are în centrul său un elegant luminator, pereții decorați și plafoanele pictate, elementele spectaculoase de feronerie. Din holul de la parter, spre vest se găsește scara de acces spre etaj, iar spre est scara de acces la subsol. Construită pe 3 niveluri, clădirea avea subsol (Tezaurul Băncii trezoreria, diverse depozite, arhiva, locuința intendentului, încălzire centrală, uzină electrică proprie și atelier mecanic), parter (un vestibul, o sală mare, ghișee și birourile administrației) și etaj (un vestibul, din care, printr-o galerie, se ajunge în holul unde se află diverse birouri, sala consiliului și cabinetul directorului). În cuvintele doamnei Magda Buce Răduț în “Trecutul în Craiova de azi”, fostul sediu al Băncii Comerțului este “o construcție elegantă, luminoasă, cu multe deschideri spre exterior. Subsolul masiv, cu trezorerie, arhivă, depozite, uzină electrică pentru încălzire și atelier mecanic (…) A fost construită cu cele mai rezistente materiale – beton armat și zidărie de cărămidă legată cu ciment, bogat ornată. Interioarele au pereții cu lambriuri aurite și policrome, stucaturi, vopsitorii artistice în ulei, pardoseli cu marmură și mozaicuri, uși și ferestre cu vitralii, grilaje din fier executate, ca și mobilierul, în străinătate”. Sursa - http://www.monumenteoltenia.ro/

Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului din vremuri diferite.

Stadionul Ion Oblemenco

Casa Iancu Pleșia

Liceul Frații Buzești

Inspectoratul de poliție județean Dolj

Casa N. Mihăilescu

Casa Valimărescu

Casa Elisei Alexandrescu

Casa de cultură

Biserica Madona Dudu

Biserica Sfântu Ilie

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură doljene din vremuri diferite dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.