Epaminonda's Blog.....: SPINETTA MARENGO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană SPINETTA MARENGO,

denumire franceză MARENGO, comuna ALESSANDRIA,
provincia ALESSANDRIA, regiunea PIEMONTE, din vremuri

diferite, câteva vechi trimiteri poștale ilustrate și un jeton local.

Biserica

Piața gării

Turnul Teodolinda

Vila Bocchio

Vila Delavo

Strada Borgo

Coloana

Casa de reeducare și Biserica Sfânta Cruce

Strada Genova cu Biserica Parohială

Piața Montecatini

Trimiteri poștale

Jeton local

xxx

"MIROASE A PRĂJIT"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL CLUJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mănăstirea Nicula - NESW

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord, ce este situată în localitatea Fizeșu Gherlii, județul Cluj. Vechi loc de pelerinaj, biserica mănăstirii a adăpostit de-a lungul timpului renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din localitatea Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei, pe nume Sigismund Kornis a dus icoana la reședința nobiliară de la Castelul Kornis din satul Benediugul Dejului, de unde aceasta a ajuns la Cluj. Ulterior icoana a revenit la Nicula, în bisericuța de lemn nou construită pe dealul împădurit din partea de miazăzi a satului, pentru a adăposti odorul bisericesc. Potrivit datelor existente icoana ar fi fost dăruită sătenilor de la Nicula de către nobilul român Ioan Cupșa (de confesiune catolică). Astăzi, bisericuța de lemn (originală) nu mai există, fiind mistuită cu tot ce era în ea de focul unui incendiu izbucnit la începutul anilor 1970. În locul vechii mănăstiri de lemn arse a fost adusă, în anii următori, o biserica de lemn din satul Țop-Pădureni, județul Cluj. Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor greco-catolici care veneau în pelerinaj la mănăstirea din satul clujean Nicula în marile sărbători închinate Preasfintei Fecioare Maria. Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată, lângă bisericuța de lemn construită mai înainte acolo, între anii 1875 – 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla, mai precis sub păstorirea episcopului Mihail Pavel. În anul 1928 Papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș monahal greco-catolic statutul de Sanctuar marian. Prin intermediul școlii de meșteri iconari de la mănăstirea Nicula a pătruns în Transilvania tehnica picturii pe sticlă, acest obicei avându-și originea în Boemia, Austria și Bavaria, zone în care tradiția manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară catolică. Între artiștii mai cunoscuți care au activat la Nicula se numără Emil Weiß, Moritz Hachmann și Karl Müller. În 1936 episcopul Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana sfântă și așezământul monahal spre îngrijire călugărilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (bazilieni) care au reușit să închege aici o veritabilă viață de obște călugărească. Aceștia au încadrat icoana în iconostasul sculptat în lemn de tei al bisericii de zid a mănăstirii. În anul 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisercii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Manu, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoarea Gherla. În data de 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula un stareț ortodox, în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț. După 1989 a existat un proces nefinalizat, judecat la Bacău, prin care greco-catolicii încercau să-și recupereze lăcașul.

Marea Lojă Națională din România

Loja Română Octavian Goga Nr.149 Or. Cluj Napoca

Membru al Lojii Române Octavian Goga Nr.149 Or. Cluj Napoca

Produsul de mai sus este o frumoasă medalie masonică de membru al Lojei române “Octavian Goga” din orașul Cluj. În centrul câmpului aversului este redată stema orașului iar peste ea cel mai cunoscut simbol masonic (echerul și compasul cu brațele deschise și întrepătrunse), având în mijloc o Biblie deschisă. Periferic circular aversul este încadrat de două cercuri, unul liniar și unul perlat, neîntrerupte. Între cercul perlat și alt cerc liniar, interior și neîntrerupt, sunt aplicate inscripțiile: “Marea Lojă Națională din România” – sus, iar jos: “R.L. Octavian Goga, nr.149 Or(așul) Cluj Napoca”. În câmpul central al reversului, în interiorul a două cercuri, unul liniar și altul perlat, neîntrerupte, sunt aplicate inscripțiile: “MEMBRU AL” – la partea superioară curbat și mai jos pe șapte rânduri orizontale, din care ultimile două sunt în limba engleză: “R.L. OCTAVIAN GOGA / NR. 149 OR(așul) CLUJ NAPOCA / UC / CA / MA / Meet on the LEVEL / Part on the SQUARE” (???). Se deduce din studierea acestei medalii că Loja Masonică Octaviat Goga s-a aflat o vreme sub obediența Marii Loji Naționale din România. În cadrul inscripțiilor acestei medalii se disting pe alocuri grupuri de trei puncte echidistante, care nu sunt altceva decât alte simboluri masonice.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului britanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“).

Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Liceul Pedagogic Gheorghe Lazăr - Cluj Napoca

Promoția învățători maistre 1978 - 1988

Liceul Pedagogic Gheorghe Lazăr, denumire actuală - Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din municipiul Cluj-Napoca este o prestigioasă instituție de învățământ liceal din oraș. În ziua de 9 octombrie 1871 s-a deschis la Cluj Școala Normală de Băieți, ca școală de stat cu limba de predare maghiară, după ce anterior, la 5 decembrie 1870, se deschisese Școala Normală de Fete. Clădirea școlii s-a construit pe strada Lazăr, cu eforul primăriei, și a fost dată în folosință în anul 1880. La 15 mai 1912 a început construirea unui nou edificiu pe strada Roma, actuală Galați, la nr. 25, care cuprindea: săli de clasă, internat, sală de mese, bucătărie, brutărie și baie. În acest local școala a funcționat până în anul 1961. După unirea Transilvaniei cu România. școala pedagogică din Cluj a intrat într-o nouă etapă de organizare. Consiliul Dirigent a emis în ziua de 19 decembrie 1918 Ordinul cu nr.17/1918 prin care resortul Instrucțiunii aducea la cunoștința inspectoratelor școlare și a școlilor secundare faptul că, în conformitate cu Decretul Regal nr. 3632, a preluat funcția de coordonare pentru învățământul românesc din întreaga Transilvanie. Prin această hotărâre în Cluj au fost preluate la 22 mai 1919 din Resortul Instrucțiunii 9 școli, printre care și Școala Normală de Băieți. În perioada 1920-1923, școala avea 8 clase, funcționând după un plan de învățământ care prevedea pregătirea învățătorilor pe parcursul a 8 ani de studiu. Prin Legea învățământului din 1924 perioada de pregătire a învățătorilor a fost stabilită la 6 ani, din 1930 la 7 ani, iar din 1936 s-a revenit la 8 ani, situație care a rămas neschimbată până la Legea învățământului din 1948. În perioada ocupației horthyste (1940-1944), școala a devenit din nou școală cu limba de predare maghiară. O parte din profesori și elevi s-au refugiat la Blaj, Deva sau Timițoara. Din 1945, Școala Normala de Băieți s-a reorganizat ca școală românească, revenind la tradiția din perioada interbelică. Durata studiilor era de 4 ani. După adoptarea Legii învățământului din 1948, denumirea școlii s-a schimbat în Școala Pedagogică de Învățători, iar din 1952 Școala Pedagogică Mixtă Nr. 2. În anul 1956 se înființează Institutul Pedagogic din Cluj de 2 ani, funcționând în paralel cu liceul pedagogic, școlarizarea făcându-se pe durata a 6 ani (4 clase medii și 2 ani de institut). Institutul pedagogic din Cluj Napoca și-a desfășurat activitatea între anii 1958 - 1970. Institutul s-a desființat în 1970, analele școlii demonstrând că această formă a dat cele mai bune rezultate. În anul 1965, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri, s-a trecut la forma liceală de organizare. De atunci și până în anul 1990, școala s-a numit Liceul Pedagogic. În anul 1971, cu prilejul Centenarului Școlii Normale de Băieți din Cluj, școala a primit denumirea de Liceul Pedagogic ”Gheorghe Lazăr”, iar din 1990 se revine la denumirea de Școala Normală ”Gheorghe Lazăr”. În mai 1996, când școala a sărbătorit 125 de ani de existență, prin Ordin al ministrului educației naționale, Liceul Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” devine Colegiul Național Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca.

Fotoclubul Universitatea Cluj Napoca 20 ani 1969 - 1989

Produsul de mai sus este o insignă atipică (de formă rotundă, din ceramică și prevăzută cu un orificiu de prindere cu ajutorul unei sfori) realizată pentru a marca aniversarea a două decenii de existență a Foto Clubului Universitatea Cluj, fondat în anul 1969. În vremea comunismului fotocluburile erau una din cele mai la îndemână și plăcute modalități de petrecere a timpului liber. Întru-cât nu am informații concrete despre acest fotoclub voi prezenta mai jos “cetatea științei clujene” – Universitatea.

Istoria învățământului academic clujean este una îndelungată, fiind strâns legată de evoluția orașului de pe Someș. Începuturile vieții universitare locale coboară până în secolul al XVI-lea. În anul 1578, principele Transilvaniei Ştefan Báthory a solicitat acordul papei Grigore al XIII-lea în vederea înfiinţării unui colegiu iezuit la Cluj. În anul următor, papa a trimis în Transilvania prima misiune cu acest scop, din care făceau parte iezuiții Ștefan Szántó (Arator), Jakob Wujek, Valentin Ladó, Luigi Odescalchi, Justius Rabbus, Matias Thomány, Wolff Schreck. Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj a fost emisă de Ştefan Báthory în 12 mai 1581, la Vilna (Vilnius, azi în Lituania). Dorinţa întemeietorului era ca acest Colegiu Major să fie o instituţie similară universităţilor consacrate ale epocii, să aibă cursuri de gramatică, filosofie, teologie şi retorică. În acest colegiu urmau să fie sudiate limbile latină, ebraică şi greacă, putând fi obținute titlurile de baccalaureus, magister şi doctor. Primul rector al colegiului a fost Jakub Wujek. Limba de predare a Colegiului a fost latina. În anul 1583, alături de Colegiul Major Iezuit, a început să funcţioneze şi Seminarul Pontifical şi Regal (Seminarium Pontificium ac Regium) pentru preoţii catolici. Diplomatul iezuit Antonio Possevino a fost trimis să organizeze seminarul din punct de vedere pedagogic şi administrativ. Din acest motiv, Antonio Possevino. poate fi considerat părintele spiritual al învăţământului superior iezuit de la Cluj. Activitatea Colegiului Major Iezuit s-a desfăşurat neîntrerupt, dar cu mici sincope, până în preajma anului 1607, când iezuiții au fost izgoniți din Transilvania. Din toamna lui 1698, activitatea didactică iezuită a fost reluată de Academia Iezuită (cunoscută în documentele epocii drept Collegium Claudiopolitanum sau Academia Claudiopolitana), instituție considerată moştenitoarea de drept a Colegiului Major Iezuit. În același an a fost reîntemeiat Seminarul Iezuit. La Collegium Claudiopolitanum se studia în limbile latină şi germană (din 1751), iar dintre disciplinele predate putem aminti logica, retorica, teologia, filosofia, ştiinţele naturale, matematica şi dreptul. La începutul secolului al XVIII-lea, Ordinul Iezuit a demarat lucrările de construire, la capătul vestic al străzii Mihail Kogălniceanu de azi, a unui ansamblu de clădiri reprezentative: Colegiul Academic Iezuit, Biserica Iezuită , Internatul „Báthory-Apor”, respectiv clădirea Convictului nobiliar (Clădirea Echinox de azi). În anul 1753, împărăteasa Maria Terezia a ridicat Collegium Claudiopolitanum la rangul de Colegiu Academic Universitar. După desființarea Ordinului Iezuit în 1773, Colegiul Academic Universitar din Cluj a trecut sub conducerea Ordinului Piarist. În 1780, Colegiul Academic era structurat în felul următor: Facultatea de Filosofie – cu 5 catedre (logică şi metafizică; fizică; matematică; geometrie (matematică aplicată) şi istorie), Facultatea de Drept (cu catedrele de drept canonic şi penal, de drept civil şi roman), Facultatea de Medicină (o singură catedră pentru anatomie, chirurgie şi obstetrică), și Facultatea de Teologie (4 catedre). În 1784, ca urmare a deciziei împăratului Iosif al II-lea, Colegiul Academic Universitar din Cluj a devenit Liceu Academic Regal (Lyceum Regium Academicum). În cadrul său au continuat să existe trei specializări distincte − filosofie, drept şi medicină, teologia fiind mutată la Alba-Iulia. Pe parcursul secolului al XIX-lea, în Cluj au mai funcționat și alte instituții de învățământ de rang mediu și superior, dintre care amintim: Institutul Medico-Chirurgical, Academia de Drept (fondată în 1863), Colegiul Reformat (în cadrul căruia existau cursuri de drept), Colegiul Unitarian (care avea catedre de drept și teologie). La 12 octombrie 1872, Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar și rege al Ungariei, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la Cluj. Instituția și-a deschis porțile cu patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat (12 catedre), Facultatea de Medicină (11 catedre), Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie (10 catedre) şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale (7 catedre). Pe lângă ultimele două facultăți, a fost întemeiat și un institut pedagogic, unde urmau să fie pregătiţi viitorii profesori de gimnaziu. Primul rector al universităţii clujene a fost Áron Berde, anterior director al Academiei de Drept de la Cluj. Abia la 4 ianuarie 1881 Francisc Iosif I a emis documentul oficial de întemeiere a universității şi a acceptat ca aceasta să îi poarte numele. Întârzierea s-a datorat stării inițiale destul de precare a infrastructurii didactice și de cercetare de la Cluj. Treptat însă, au demarat ample lucrări de construcție destinate universității. Universitatea maghiară a pornit la drum cu un corp profesoral de 40 de persoane pentru cele 40 de catedre, dar până în 1919 numărul catedrelor s-a mărit la 61, ele fiind deservite de 150 de profesori universitari, alături de un numeros personal didactic de grad inferior și personal auxiliar și administrativ. Multe cadre didactice au avut performanțe științifice deosebite, recunoscute pe plan internațional. Printre acestea s-au numărat: matematicienii Lipót Fejér, Alfréd Haar şi Frigyes Riesz; geograful Jenö Cholnoky; polihistorul Sámuel Brassai; arheologul Bélá Pósta; fizicienii Lájos Martin și Gyula Farkas etc. Studenții înscriși aici la studii au aparținut tuturor naționalităților ce trăiau în Transilvania (maghiari, români, germani, evrei, armeni etc.), precum și tuturor confesiunilor religioase (protestanți, catolici, ortodocși, greco-catolici, iudaici). Din 1895, li s-a permis și femeilor să se înscrie la universitatea clujeană. Între 1872-1918, la universitatea maghiară din Cluj au studiat peste 40 000 de studenți și s-au acordat diplome de absolvire pentru circa 12 000 de tineri. Peste 2 600 dintre studenți au fost români, printre ei remarcându-se următoarele personalități: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Hațieganu (Medicină), George Coșbuc (Filosofie), Vasile Meruțiu (Ştiinţe Naturale), şi alţii. La sfârșitul Primului Război Mondial, după unirea Transilvaniei cu România și crearea României Mari, prin decretul nr. 4 090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”. Noua instituţie academică avea în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filozofie. Proaspăta comunitate academică a ales şi profesorii care urmau să o conducă în primul an: Sextil Pușcariu – rector , Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Ştiinţe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină şi Vasile Dimitriu – decan la Drept. În semestrul întâi, universitatea românească a avut 1 871 de studenţi, iar în semestrul al doilea 2 182 de studenți. Lecția inaugurală, intitulată sugestiv Datoria vieţii noastre, a fost rostită la 3 noiembrie 1919 de către renumitul arheolog şi istoric Vasile Pârvan, în faţa unei audienţe impresionante formate din profesori, studenţi, dar şi din alţi reprezentanţi ai elitei româneşti transilvănene. Între 31 ianuarie și 2 februarie 1920 s-au desfăşurat serbările oficiale de inaugurare ale Universităţii româneşti din Cluj, în prezenţa Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria, precum și a numeroase personalităţi științifice și politice româneşti şi străine. Regele Ferdinand I a donat suma de 400 000 lei din propria avere pentru înfiinţarea Institutului de Istorie Naţională. În anul 1924 este adoptată și publicată în Monitorul Oficial legea prin care Universitatea clujeană este recunoscută oficial ca ,,persoană juridică de drept public”. Prima decadă din viaţa universităţii clujene româneşti a stat sub semnul efortului de construire a unei comunităţi didactice şi ştiinţifice performante, care a ţinut în mod constant seama de contextul transilvănean. Până în 1932, principiile de funcţionare ale corpului academic şi ale autorităţilor universitare au fost uşor diferite de cele puse în practică la universitățile din Bucureşti şi Iaşi, Clujul bucurându-se de o mai mare autonomie şi flexibilitate. Pe plan ştiinţific şi didactic, perioada 1919-1932 se remarcă prin diversificarea disciplinelor studiate, precum şi prin crearea unui număr important de institute, laboratoare, catedre şi seminarii, care au contribuit decisiv la prestigiul noii universităţi româneşti. Acum au fost create: Institutul de Speologie (condus de Emil Racoviță), Grădina Botanică (director Alexandru Borza), Observatorul Astronomic, Institutul de Istorie Națională (directori: Alexandru Lapedatu și Ioan Lupaș), Muzeul Limbii Române (coordonat de Sextil Pușcariu), Institutul de Psihologie Experimentală,Comparată şi Aplicată (înființat de Florian Ștefănescu-Goangă), primul Institut antirabic din Transilvania, Seminarul de matematică (condus de Petre Sergescu) și cel de istoria artei, catedrele de jurnalism și de politică socială etc. În octombrie 1927, în semn de omagiu, universitatea clujeană va adopta oficial numele primului rege al României Mari, devenind astfel cunoscută drept „Universitatea Regele Ferdinand I”, nume pe care îl va purta până în 1948. Anii 1932-1940 se remarcă pe de o parte prin uniformizarea funcționării administrative a universităților din întreaga Românie, Clujul fiind organizat la fel ca și universitățile din București și Iași. Pe de altă parte, acum este perioada marelui rectorat a psihologului Florian-Ștefănescu Goangă, pe parcursul căruia universitatea a cunoscut o dezvoltare semnificativă. În acest interval sunt finalizate câteva mari proiecte de infrastructură academică: Colegiul Academic (inaugurat în 1937) , precum și Parcul Sportiv (fondat din inițiativa lui Iuliu Hațieganu) . Tot acum, Academia de Drept din Oradea va fi înglobată în Facultatea de Drept a universității clujene. La 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului-dictat de la Viena. Impactul asupra universităţii româneşti a fost imediat. În septembrie 1940, profesorii și studenții au fost siliți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu în care să-şi continue activitatea didactică şi de cercetare. După discutarea mai multor variante, s-a hotărât scindarea universităţii clujene: Facultăţile de Litere şi Filosofie, de Medicină şi de Drept s-au mutat la Sibiu, iar Facultatea de Ştiinţe s-a refugiat la Timişoara. Deschiderea cursurilor a avut loc la 10 noiembrie 1940, atât în Sibiu, cât şi la Timişoara, universitatea refugiată funcţionând fără întrerupere pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. Aşa cum afirma Iuliu Hațieganu, rectorul din perioada 1941-1944, misiunea universităţii, în noile condiţii socio-politice şi organizatorice, era aceea de a păstra şi promova spiritualitatea românească în teritoriul de formare a poporului român, Transilvania. Cât timp Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a refugiat la Sibiu și la Timișoara, în Cluj a reînceput să funcționeze Universitatea „Francisc Iosif”, cu predare în limba maghiară, revenită de la Seghedin. Această instituție a funcționat cu cinci facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Juridice şi de Stat (Drept), Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale, Facultatea de Arte, Limbi şi Ştiinţe Istorice (Filologie), Facultatea de Medicină, respectiv Facultatea de Ştiinţe Economice.Viața academică clujeană a fost profund influenţată de contextul geopolitic de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. În primăvara lui 1945, după restabilirea administraţiei românești asupra Transilvaniei, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a reîntors la Cluj, după perioada de refugiu de la Sibiu şi Timişoara. Anii 1946-1947 au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului profesoral al universităţii, motivată de raţiuni politico-ideologice. În paralel, prin decretul regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înființat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară” din Cluj. Structura acestei noi instituţii cuprindea Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice, Facultatea de Matematică şi Ştiinţele Naturii, Facultatea de Litere şi Istorie. Pentru scurt timp, a funcționat aici şi o Facultate de Medicină, mutată ulterior la Târgu-Mureş. În decembrie 1945, universitatea maghiară din Cluj a primit numele de ,,Universitatea Bolyai”, drept omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni, tată şi fiu, Farkas şi János Bolyai. La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a marcat instalarea definitivă a comunismului în România. Ca urmare, începând din luna mai 1948, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în ,,Universitatea Victor Babeş”. În urma reformei învîțîmântului din august 1948, atât structura Universităţii ,,Victor Babeş”, cât şi cea a Universităţii ,,Bolyai” au fost profund transformate. Astfel, Facultăţile de Medicină au fost desprinse complet şi irevocabil din componenţa universităţilor, devenind instituţii de sine stătătoare. De asemenea, din toamna lui 1948 vor fi înfiinţate catedrele de Materialism dialectic şi istoric, Baze ale marxism-leninismului şi Economie politică. În toamna lui 1957 au fost create, pe facultăţi şi secţii, cursurile învăţământului cu frecvenţă redusă (seral) şi a celui fără frecvenţă.În perioada 1959-1970, Universitatea clujeană a parcurs un lung proces În această perioadă, în Universitatea „Victor Babeş” au funcţionat următoarele facultăţi, cu durata de patru ani: Facultatea de Matematici şi Fizică, Facultatea de Ştiinţe Naturale, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie-Geografie, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, Facultatea de Filologie, Facultatea de Filosofie şi Facultatea de Istorie (care s-au unit într-o singură Facultate în 1954). A existat de asemenea şi o Facultate de Ştiinţe Juridico-Administrative, cu durata de studii de trei ani, care pentru o scurtă perioadă (1951-1953), a funcţionat în comun cu Facultatea de Drept de la Universitatea „Bolyai”. În aceeaşi perioadă, Universitatea ,,Bolyai” a avut în componenţă: Facultatea de Ştiinţe Economice, Drept şi Administraţie Publică, cu 18 catedre; Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, cu opt catedre; Facultatea de Matematică şi Fizică, cu 10 catedre; Facultatea de Chimie, cu cinci catedre; Facultatea de Istorie, cu şapte catedre; Facultatea de Filosofie, cu patru catedre; Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, cu două catedre. Ca urmare a deciziilor conducerii de stat şi de partid a României, în perioada martie-iulie 1959 are loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară. Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele de Universitatea „Babeş-Bolyai” și avea la momentul creării ei şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filozofie. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu . La înființare, Universitatea „Babeş-Bolyai” a însumat un total de 702 posturi didactice, faţă de 782 înainte de unificare. În anul şcolar 1959/1960, numărul studenţilor de la „Babeş-Bolyai” a fost de 4 502, din care 3 159 români, 1 285 maghiari, 36 germani şi 22 de alte naţionalităţi. de reorganizare a facultăţilor, catedrelor, secţiilor, planurilor şi programelor de învăţământ universitar. În 1961 s-a înființat Facultatea de Științe Economice.

Treptat, s-a ajuns la o structură academică în care universitatea, împreună cu Institutul Pedagogic care i se asociase, avea 16 facultăți, cu 37 de secţii la cursurile de zi, 11 secţii la cursurile serale şi 20 de secții la învățământul fără frecvență. Tot în acest interval au loc noi investiții în infrastructura destinată studenților și profesorilor clujeni: va fi construit campusul de cămine studențești Hasdeu , precum și Casa de Cultură a Studenților. În anul universitar 1970/1971, s-a înregistrat cel mai mare număr de studenți înmatriculați: 14 438 persoane (6 742 la cursurile de zi, 235 la cursurile serale și 7 461 la fără frecvență) și cel mai mare număr de cadre didactice – 841 persoane (102 profesori, 151 conferenţiari, 299 lectori, 198 asistenţi şi 91 stagiari). Deceniile 8 și 9 ale secolului XX au reprezentat o perioadă dificilă în viața academică clujeană. Acum s-a înregistrat o restrângere gradată a activității didactice și de cercetare, o comasare internă a specializărilor, dispariția unor discipline (de ex. psihologie), diminuarea contactelor științifice cu instituții universitare străine, degradarea statutului studenților și profesorilor etc. În 1989, Universitatea „Babeş-Bolyai” avea un total de 5 619 studenți, corpul didactic fiind compus din 470 de profesori români, 81 de maghiari, 6 germani, 10 de la alte minorităţi. În 22 decembrie 1989 este publicată „Declaraţia pentru o nouă Universitate a Daciei superioare”, care vorbea despre voinţa de a reorganiza universitatea clujeană pe baze moderne, asemănătoare cu cele din perioada interbelică, ca urmare a dispariţiei regimului comunist. După 1990, în noul context democratic al României, Universitatea „Babeş-Bolyai” a cunoscut o transformare profundă. Începând din 1995, s-a decis organizarea unui învăţământ universitar multicultural, creându-se cele trei mari linii de studiu, pe criterii lingvistice: linia de studiu română, linia de studiu maghiară și linia de studiu germană. Între 1991-2005 a avut loc și un amplu proces de diversificare a facultăţilor, fie prin desprinderea lor din structuri mai vechi, fie prin înfiinţare directă. Astfel, cu începere din anul universitar 2006/2007, Universitatea „Babeş-Bolyai” funcționează într-un sistem cu 21 de facultăţi. Infrastructura didactică și de cercetare a cunoscut de asemenea o dezvoltare accentuată în ultimele decenii, în 1997 fiind demarată una dintre cele mai mari investiții recente: construirea campusului universitar al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Au fost reluate contactele și colaborările cu academii și universități prestigioase din toată lumea, fiind create puternice rețele de predare și de cercetare și derulate numeroase proiecte științifice în colaborare. La nivelul anului 2015, din cele 21 de facultăți ale Universității Babeș-Bolyai, 17 facultăți desfășurau activități în limba maghiară, iar 9 facultăți în limba germană. Pentru cei 41 690 de studenți înmatriculați în instituția noastră erau în desfășurare 337 de programe de studii de licență și master în limba română, 119 programe de licență și master în maghiară și 18 astfel de programe în limba germană. Universitatea Babeș-Bolyai a fost clasificată recent, de către ministerul de resort, drept „universitate de cercetare avansată și educație”.

Insigna sportivă - CFR Cluj

C.F.R. Cluj este un club de fotbal care joacă în prezent în Liga a I-a. Clubul înființat în anul 1907 a câștigat de trei titlul de Capioană a României, în anii 2008, 2010 și 2012, trei Cupe ale României și două Super cupe ale României, fiind preluat de omul de afaceri Arpad Paszkany. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei sunt alb și vișiniu. Acasă echipă joacă pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, cu 24500 locuri pe scaune. Alte denumiri ale echipei au fost; Kolozsvari Vasutas Sport Club, Kolozsvari A.C., Ferar KSME, Lokomotiva Cluj, Muncitoresc Cluj, Clujeana Cluj și Steaua - C.F.R. Cluj-Napoca. Sus am postat logo-ul și o poză reprezentând stadionul acestei echipe.

Cluj Napoca (până în 1974 - Cluj; în limba germană Klausenburg, în limba maghiară Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în limba latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite.

Căminul studențesc

Palul poștei

Stadionul CFR

Bastionul porții maghiare

Banca de economii

Baza sportivă

Biserica Bunavestire - cartierul Iris

Biserica evanghelică reformată

Biserica Ordinul Milostivirii

Camera de Comerț și Industrie

Gara

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 kilometri pătrați și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrativ-teritoriale județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Cluj, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ și câteva trimiteri poștale ilustrate.