Epaminonda's Blog.....: SCHONAU IM MUHLKREIS

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SCHONAU IM MUHLKREIS,

bundes landul AUSTRIA SUPERIOARĂ, o carte poștală ilustrată

și două vederi generale.

Biserica

Pensionul

Castelul

O intrare în localitate

Trimitere poștală

Vederi generale

xxx

"LA STOMATOLOG"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

40 de ani de la căsătoria

juristului Alexandru Blancfort cu Elisa

Produsul de mai sus este o medalie comemorativă realizată în anul 1901, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la căsătorie a juristului Blancfort. Medalia este confecționată din argint și are forma rotundă cu diametrul de 70 milimetri. În centrul câmpului aversului sunt prezentate busturile acolate spre stânga ale soților Blancfort, înconjurate de inscripția între două cercuri periferice continui: “ALEXANDRU BLANCFORT NĂSCUT 17 MARTIE 1837 SOȚIA SA ELISA BLANCFORT NĂSCUTĂ 10 MAIU 1843 – PIATRA N(eamț)”. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu este prezentată central, începută pe șase rânduri orizontale, inscripția: “SUVENIR / COPIILOR NOȘTRI / A 40-A ANIVERSARĂ / A CĂSĂTORIEI NOASTRE / 5 NOEMBRE / 1851 - 1901” și continuată pe circumferință cu: “VICTORIA 1862. MATILDA 1864, LUCIA 1866, ALECU 1870. MARIȚA 1873. NICU 1875.”
Alexandru Blancfort, (numele de familie la naștere - Damian) a fost un renumit avocat moldovean, care s-a născut în satul Racova, de lângă Buhuși, care a intrat de tânăr, ca mic funcționar (grămătic contabil) în serviciului marelui boier Cantacuzino –Pașcanu, proprietarul moșiei Podoleni. Servind mulți ani acolo (la moșie), în mediul franțuzit al marilor boieri moldoveni și-a schimbat numele în Blancfort, apoi tot acolo a învățat limba franceză. Din 1866 este numit în magistratură ca ”substituit” și în anul următor, 1867, ca procuror la Tribunalul Neamț (la vârsta de 30 de ani). Urmare a punerii în aplicare a noului cod civil la 1865, când multe și mari procese se iveau în fața instanțelor judecătorești, onorariile de avocat au devenit foarte mari. În scurt timp, datorită priceperii în exercitarea profesiunii sale, a reușit să agonisească o avere destul de însemnată, creându-și o situație independentă, ceea ce a contribuit mult la înălțarea prestigiului său. Dotat cu o mare inteligență, unită cu voință și stăruință în urmărirea unui țel în viață, fiind în același timp un autodidact în toată puterea cuvântului, a știut să-și apropie o cultură generală pe lângă aceea a științei dreptului. În viața politică a fost un militant, făcând parte din gruparea junimistă de la Iași, grație legăturilor sale de prietenie cu Petre Carp. În 1888 a fost ales pe lista de alegeri a guvernului junimist a lui Th. Rosetti, ca senator al Colegiului I Neamț, fiind reales și în 1892 sub guvernul conservator-junimist al lui Lascăr Catargiu. În viața lui familială a fost un bun soț și părinte. Căsătorit cu Eliza Rufly, de origine poloneză, au ținut să dea celor doi băieți și cinci fete, Alexandru și Nicu, respectiv Victoria, Matilda, Lucia, Adela și Maria o educație și cultură aleasă, la școli din țară și din străinătate. Prin testamentul său el a lăsat două legate de mare importanță:

Casele sale din Piatra pentru Școala Profesională de Fete (azi localul Primăriei) care-i poartă numele;
Vasta lui bibliotecă a fost lăsată Universității din Iași, printr-un act făcut în ianuarie 1906, cu două luni înaintea decesului survenit în martie 1906.

Insigna - V.R. (Uniunea Vatra Românească)

Uniunea Vatra Românească este organizaţie naţională social-culturală şi de atitudine civică a românilor de pretutindeni, neguvernamentală, filantropică şi independentă, nesubordonată nici unui partid, infiinţată la Târgu-Mureş în urma evenimentelor din decembrie 1989. Uniunea Vatra Românească îşi asumă menirea de a fi continuatoarea şi susţinătoarea idealurilor de reîntregire, unitate, integritate teritorială, independenţă, suveranitate şi demnitate naţională. Uniunea Vatra Românească contribuie la renaşterea spirituală şi morală a poporului român, la instaurarea unui climat democratic pentru toţi fiii patriei, fără deosebire de naţionalitate, sex, religie şi convingeri politice. Uniunea Vatra Românească apără drepturile tuturor cetăţenilor ţării şi cultivă sentimentul apartenenţei spirituale la patria mamă a românilor care trăiesc dincolo de fruntarii. Uniunea Vatra Românească se pronunţă împotriva oricăror manifestări de şovinism, rasism şi regionalism, se opune tendinţelor de separatism, autonomie teritorială şi segregare etnică în România; ea acţionează în conformitate cu principiile Cartei ONU şi ale documentelor Conferinţelor pentru securitate şi cooperare în Europa. Sus am postat logo-ul Uniunii Vatra Românească. Uniunea Vatra Românească are următoarele obiective:

aprofundarea cunoaşterii, respectării şi valorificării trecutului istoric al tuturor românilor, a vechimii şi continuităţii lor în spaţiul carpato-danubiano-pontic;
cultivarea şi răspândirea valorilor culturale ale neamului românesc, continuarea tradiţiilor Şcolii Ardelene, „Astrei”, Academiei Române şi a altor instituţii naţionale;
apărarea unităţii statale, integrităţii teritoriale, precum şi a suveranităţii şi demnităţii României, consfinţite prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918, protejarea limbii naţionale şi a fiinţei poporului român;
repunerea în drepturi a tradiţiilor culturale şi sociale, a adevăratelor valori naţionale, în acord cu credinţa şi morala creştină;
sprijinirea prin toate mijloacele legale a drepturilor şi intereselor românilor de pretutindeni;
dezvoltarea şi întărirea relaţiilor de înţelegere, colaborare, şi prietenie cu minorităţile naţionale, sprijinirea spiritualităţii lor, în conformitate cu Constituţia României şi normele internaţionale;
ocrotirea drepturilor şi intereselor poporului român, constatarea, verificarea şi consemnarea încălcării acestora, sesizarea sau informarea instituţiilor şi instanţelor constituţionale de stat, precum şi a opiniei publice din ţară şi din străinătate asupra unor astfel de fapte; respectarea Constituţiei şi legilor ţării, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Actului final al Conferinţei de la Helsinki;
colaborarea cu uniuni, societăţi, asociaţii similare din ţară şi din străinătate, cu instituţii socio-culturale, organizaţii profesionale şi politice;
susţinerea intereselor generale ale poporului român, fără a se subordona vreunui partid;
cultivarea dragostei faţă de limba română, susţinând cu fermitate statutul ei de limbă oficială unică a statului român, fără a împiedica sau îngrădi folosirea, ca mijloc de comunicare, a limbii materne de către minorităţile naţionale;
urmărirea adevărului cu privire la realităţile istorice, geografice, demografice şi cultural – artistice ale poporului român, combătând ori ce tendinţă de denaturare şi de distrugere a acestora, pentru a fi transmise nealterate generaţiilor viitoare;
susţinerea, prin acţiuni specifice, a procesului de dezvoltare şi revigorare a vieţii spirituale, învăţământului, creaţiei populare şi a folclorului, a obiceiurilor, a portului şi datinilor străbune, precum şi a tradiţiilor religioase şi de muncă, în scopul propăşirii patriei.
implicarea în apărarea și conservarea patrimoniului naţional.

Insigna - F.R.C. (Federația Română de Ciclism)

Federatia Româna de Ciclism a fost fondata la 26 Aprilie 1931 si s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000 la data de 16 Noiembrie 2001. În actuala forma juridica ea este continuatoarea de drept a Federatiei Române de Ciclism care a functionat în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului pâna la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism este structura sportiva de interes national, constituita prin asocierea tuturor cluburilor cu sectii de ciclism si asociatiile judetene de ciclism si a Municipiului Bucuresti, afiliate sau recunoscute de aceasta. Este singura autorizata sa organizeze si sa controleze activitatea de ciclism din România. Federatia Româna de Ciclism este persoana juridica de drept privat, de utilitate publica, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop lucrativ. Dobândirea personalitatii juridice s-a facut conform legii. Ea organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale de ciclism cu caracter national si cele internationale care au loc pe teritoriul României și are sediul în Bucuresti, str. Academiei, nr. 2, sector 3. Federatia Româna de Ciclism este afiliata la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) si la Uniunea Europeana de Ciclism (UEC) si respecta, în activitatea ei, statutele si reglementarile celor doua organisme internationale și este membra a Comitetului Olimpic Român. Ea are ca scop principal organizarea si controlul practicarii ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international. Obiectivele Federatiei Române de Ciclism sunt:

asigura reprezentarea României în competitiile sportive si în organismele internationale la care este afiliata, stabileste si intretine relatii de colaborare si schimburi sportive cu federatii similare din alte tari si cu alte organisme internationale;
împreuna cu structurile sportive afiliate conlucreaza cu organele administratiei publice centrale si locale în vederea asigurarii mijloacelor si conditiilor necesare pentru pregatirea sportivilor de performanta;
organizeaza sistemul competitional intern;
militeaza pentru promovarea, de catre sportivi, antrenori, arbitrii si alti tehnicieni din domeniu a spiritului de “fairplay”, cinste, corectitudine, munca, întrajutorare în pregatire si competitii;
actioneaza impotriva practicii de folosire a substantelor si metodelor interzise în sport, în conformitate cu reglementarile interne si internationale;
actioneaza pentru formarea si perfectionarea continua a specialistilor din domeniu, în corelatie cu nevoile 2 activitatii de ciclism;
se preocupa de atragerea si implicarea cercetarii stiintifice si medicinei sportive în obiectivizarea si dirijarea procesului de selectie si pregatire a sportivilor;
se preocupa de dezvoltarea bazei materiale de interes national destinate ciclismului;
sprijina moral si material membrii federatiei sau fosti sportivi si tehnicieni aflati în situatii de necesitati deosebite;

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Oltcit - România

Oltcit (oficial Oltcit S.A.) a fost o marcă și un producător auto din România între anii 1981 – 1991. Oltcit a apărut ca urmare a unui parteneriat între autoritățile statului român (guvern) și producătorul francez de mașini Citroën. Astfel, un an mai târziu, în 1977, la Craiova, începe construcția unei fabrici moderne pentru construcția unei mașini mici. În 1979, la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale a fost lansat oficial noul brand de mașini Oltcit, care avea două variante: cu motor de 652 cmc și 36 CP și cu motor de 1130 cmc și 56 CP. Noile mașini Oltcit urmau să fie produse în serie începând cu anul 1980.

În fabrică au fost produse patru versiuni:

Special - echipat cu un motor de 652 cm³ de la Visa și LNA.
Club - echipat cu motor de 1129 cmc si cutie de viteze in 4 trepte.
Club 12 TRS - echipat inițial cu un motor de 1200 cc, dar înlocuit cu un motor de 1299 cc și cutie de viteze cu 5 trepte; a fost o mașină destinată exportului.
Club 12 CS - disponibil din 1993, camionetă cu doua locuri; Motor de 1299 cm³ și o cutie de viteze cu 5 trepte cu rapoarte care favorizează puterea.

Producția continuă sub numele de Oltcit până în 1991, când numele este schimbat în Oltena (totodată este modificată și sigla); deoarece Citroen a decis să se retragă din asociere. Producția acestor versiuni a continuat până la semnarea contractului cu compania Daewoo, când are loc o altă schimbare a numelui, din Oltena în Rodae. În 1991, prin preluarea acțiunilor Citroën de către statul român, Oltcit devine SC Automobile Craiova SA. La Craiova s-au produs următoarele modele de autorurism Oltcit: Club, Club 11R, Club 11RL, Club 11RM, Club 11E, Club 11RT, Club 11RTA, Club 12TRS, Club 12RTS, Club 12CS, Axel Entreprise și Axel 12 TRS Entreprise.

Ordinul Casei Domnitoare în grad de ofițer

pentru civili - perioada 1939 - 1947

Produsul medalistic de mai sus este Ordinul Casei Domnitoare pentru civili, în grad de ofițer, ce s-a acordat în perioada anilor 1939 – 1947. Diferența între distincțiile pentru militari și cele pentru civili este aceea că distincțiile pentru militari sunt realizate peste două săbii încrucișate pe când cele civile nu. Atrage atenția coroana regală care este fixată la partea de sus, stema stilizată a Regatului România, având în mijloc un scut cu două cartiere albe și două negre dispuse în cruce și sloganul regal în scris pe sectorul albastru cu litere galbene: ”NIHIL SINE DEO” (nimic fără Dumnezeu). Această distincție se conferea de către suveran persoanelor civile cu merite deosebite în activitatea lor.

Jeton (semn militar personal de identitate) - Căpitan Atanasiu Emil

Produsul de mai sus poate fi ușor încadrat în categoria jetoanelor dar și al semnelor militare personale de identitate. Atrage atenția că el a fost realizat artizanal probabil pe un jeton rotund, din aluminiu, pe care era aplicată inscripția ROMÂNIA. Literatura de specialitate precizează că jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezentau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Cu referire la Semnul militar personal de identitate Regulamentul serviciului interior din armată apărut în anul 2008 spune că acesta este format dintr-o plăcuţă confecţionată din metal uşor, antialergic, rezistent la ardere şi cu posibilitatea de a fi divizată în două părţi prin rupere, la care se ataşează un lănţişor de purtare şi are forma şi conţinutul prevăzute în schema de mai jos.

Semnul de identitate face parte din inventarul unităţii şi se distribuie inscripţionat personalului militar în activitate şi personalului civil din armată de către compartimentul personal al unităţii în care este încadrat, conform normelor de echipare şi înzestrare cu bunuri materiale specifice personalului Ministerului Apărării Naţionale în timp de pace şi la război. Rezerviştii primesc semnul personal de identitate pe timpul mobilizării structurilor în care sunt încadraţi. Semnul personal de identitate se poartă la gât, pe un lănţişor, fără a fi expus la vedere, pe sub îmbrăcăminte. Este interzisă purtarea la gât a semnului personal de identitate pe timpul activităţilor de educaţie fizică militară. În situaţia pierderii, deteriorării sau furtului semnului personal de identitate, posesorul raportează comandantului direct şi solicită, prin raport scris, confecţionarea unui nou semn de identitate, iar cheltuielile aferente se suportă de persoana în cauză. În cazul decesului personalului pe timpul îndeplinirii misiunilor, plăcuţa se va rupe longitudinal în două jumătăţi, din care una va fi recuperată şi predată comandantului acestuia, care o va înainta, ierarhic, la compartimentul de personal al unităţii, iar cealaltă jumătate va fi depusă împreună cu rămăşiţele decedatului. Semnul personal de identitate se retrage de la titular de către compartimentul de personal, în următoarele situaţii:

la trecerea în rezervă sau direct în retragere;
la transferarea în afara Ministerului Apărării Naţionale;
încetarea contractului de angajare;
scoaterea din evidenţă de către centrul militar;
după demobilizarea unităţilor.

Semnele personale de identitate ce au aparţinut cadrelor militare trecute în rezervă vor fi trimise centrelor militare pe raza cărora îşi stabilesc domiciliul, odată cu memoriile originale şi fişele de evidenţă, de către compartimentele de personal ale unităţilor respective.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII