Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE JUDEȚULUI BUZĂU

Puiești este o comună din județul Buzău, compusă din satele: Dăscălești, Lunca, Măcrina, Nicolești, Plopi, Puieștii de Jos (reședința) și Puieștii de Sus, fiind situată în partea de nord-est a județului Buzău, la 15 km est de municipiul Râmnicu Sărat și învecinându-se la nord-est cu județul Vrancea. Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ220, care leagă Râmnicu Sărat de localitatea vrânceană Măicănești. La recensământul din anul 2002 comuna număra 4146 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4571 locuitori), dintre care: români – 91,67%, romi – 5,61% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Puiești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,21%, adventiști de ziua a șaptea – 1,06% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Lângă biserica din satul Măcrina, având hramul “Sfântul Nicolae”, în partea dreaptă, sunt mai multe cruci din piatră masivă, aşezate în linie, în memoria unor eroi căzuţi în cele două războaie mondiale. Numele eroilor sunt greu lizibile.

În curtea şcolii din satul Nicolești, se înalţă o coloană aşezată pe un postament în trepte şi care susţine bustul din bronz al unui soldat în ţinută de campanie. Coloana a fost ridicată în anii 1922-1923 de un comitet de iniţiativă format din primarul comunei Vasile Petrescu, administratorul plasei Constantin Mateescu, învăţătorul Constantin Pricopie, notarul Ion R. Nicolae, perceptorul Ghiţă Alexandrescu, D. Dicianu, C. Nicolae, Marin Manea, preotul Ioan Vasile, Vasile S. Dincă, cu sprijinul locuitorilor satului. Autor este N. Colios din Focşani. Pe monument este aplicată inscripţia, “Patria recunoscătoare – 1916-1918”, numele eroilor căzuţi în Războiul de Reîntregire ca şi ale celor mobilizaţi.

În faţa bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe” din satul Puieștii de Jos, este ridicată o troiţă din lemn sculptat cu elemente geometrice şi florale, care are în vârf o cruce mică. În faţă este aplicată inscripţia, “Ridicată în cinstea eroilor din comuna Puieştii de Jos şi de Sus. Ridicată în amintirea eroilor din 1916-1918… Urmaţi pilda ce-am lăsat”. Pe spate este aplicată inscripţia, “De dincolo de viaţă fulgeră porunca lor de iubire de patrie”.

De o parte şi de alta a aleii de intrare în biserica aceluiași sat a fost amenajat un cimitir pentru eroii căzuţi în cele două războaie mondiale, în care sunt peste 40 de cruci, unele adevărate monumente, pe care sunt înscrise numele eroilor, multe greu lizibile.

În faţa bisericii cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Puieștii de Sus, se află un cimitir de eroi şi mai multe cruci monument, care cinstesc memoria acestora.

xxx

"NATUREMORLITIC"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Festivalul cultural-artistic al pionierilor și școlarilor

Faza republicană - Deva - 1973

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.

Set 2 insigne - Membru al organizației de pionieri

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației).

În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Set 2 insigne - Livezeni

Produsele medalistice de mai sus sunt insigne realizate la comanda Exploatării miniere Livezeni din Valea Jiului. Ele s-au realizat în anul 2008 la Monetăria Statului cu ocazia comemorării victimelor catastrofei miniere de la această exploatare din data data de 29 noiembrie 1980 în care și-au pierdut viața 53 de mineri. Insignele s-au realizat în două variante de metal compoziție: tombac (110 bucăți) și argint emailat la cald (25 bucăți).

Ca orice început pentru o viitoare mină, și la Livezeni s-a pornit cu lucrări de prospecţiune în vederea stabilirii rezervelor existente în câmpul minier. Aceste lucrări au început în anul 1914, dar din motive de ordin financiar au fost sistate până în 1955 când au fost reluate, fiind finalizate în 1962. Lucrările de deschidere propriu-zise au început cu săparea gulerului la Puţul Est în februarie 1967. Prima capacitate de producţie a Exploatării miniere Livezeni s-a pus în funcţiune în anul 1972, an în care mina a dat o producţie de 50000 tone. Treptat, mina se extinde, ajungând ca în anul 1989 să aibă o reţea de lucrări subterane de aproximativ 23 kilometri şi 5 puţuri de la suprafaţă, dintre care două la incinta principală din Petroşani. Aceste două turnuri o fac uşor de recunoscut în peisajul arhitectonic al oraşului.

Set 4 insigne - Drumeții veterani

Ediția a X-a - Gura Zlatei 1995

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit. Aceste piese insignografice au fost gndite și proiectate de către: Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Ediţia a X-a a avut loc la Cabana Gura Zlatei, iar în centrul insignei apare toporaşul. Câmpul central al piesei este împărţit în două de o bandă neagră, de doliu, în amintirea celui care a fost sufletul acestor întâlniri - ing. Aurel Dula. Insigna a apărut în cinci variante de culoare, iar pe chenar apare înscrisul DRUMEŢII VETERANI - GURA ZLATEI 1995 şi pe banda neagră - EDIŢIA A X-a

Toporasului i se mai spune si Floricica echinoctiului, pentru ca infloreste in timpul echinoctiului de primavara. In Grecia antica, se credea ca toporasul este floarea Afroditei, zeita iubirii. In termeni botanici se numeste Viola odorata si apartine familiei Violaceae. Fruznele sale sunt in mod normal de culoarea violet inchis sau alb si au un miros aromat si un petiol destul de lung. Toporasii pot ajunge pana la o inaltime de circa 3 cm. In scop terapeutic de la toporas se folosesc florile si frunzele cu gust dulceag, mucilaginos care se culeg in martie- aprilie, dimineata dupa ce s-a scurs roua. Nu s-au izolat principii toxice in toporasi. Radacinile si rizomii speciei, prin compozitia lor in substante iritante, trebuiesc totusi administrate cu precautie. Din radacina plantei se prepara decoctul de toporasi. Partile aeriene ale plantei si mai ales florile sunt recomandate in tratamentul afectiunilor cailor respiratorii datorita proprietatilor antitusive, emoliente si expectorante. Florile au proprietati expectorante si emoliente de aceea ajuta la vindecarea tusei si eliminarea mucozitatii vascoase de la nivelul aparatului respirator. Prin efectul antitusiv foarte bun, infuzia din florile plantei este un remediu excelent pentru combaterea tusei uscate sau acute. Frunzele proaspete sunt folosite intern cat si extern pentru cancer, in special pentru cancerul de colon, gat si limba. In acest scop frunzele proaspete sunt infuzate zilnic si consumate ca si ceai. Ceaiul poate fi aplicat si extern ca o cataplasma. Florile sunt un bun laxativ, in timp ce radacinile si tulpinile sunt un bun vomitiv si purgativ. Frunzele roaspete de toporasi sunt folosite in unguente si cataplasme pentru rani. Toporasul nu creste singur, ci se aduna mai multe plante in acelasi loc. Aceasta concentrare este folositoare mai ales primavara, prin faptul ca emanatia de parfum este mai intensa si atrage astfel, insectele polenizatoare.

Cabana Gura Zlata este situată pe Valea Râului Mare, la gura Văii Zlata, la 15 kilometri depărtare de localitatea Râu de Mori, pe drumul spre barajul Gura Apei, la o altitudine de 775 metri. Se poate ajunge cu mașina de la Sarmisegetusa, prin satul Clopotiva, pe valea Râului Mare până la cabană. Cabana are capacitatea de cazare de 43 locuri, încălzire cu sobe de teracotă, grup sanitar comun, apă caldă de la boiler electric, curent electric, apă curentă, restaurant cu 2 sali (40 locuri), terasă (28 locuri) și bar (20 de locuri), parcare păzită și stație autobuz transport în comun. Iată și câteva telefoane de conatct: 0254 777 280; 0744 648 599.

Insigna - Expo XXIII - Vulcan 1997

Vulcan (mai demult numit Jiu-Vaidei-Vulcan, în germană Wulkan, în maghiară Vulkán sau Zsilyvajdejvulkán) este un municipiu din județul Hunedoara, format din localitățile componente Dealul Babii, Jiu-Paroșeni și Vulcan (reședința). Are o populație de 22906 locuitori (2011) dintre care; 87,95% - români, 4,78% - maghiari, 1,32% - romi și restul necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației se prezintă astfel: ortodocși – 79,24%, romano catolici – 6,26%, reformați – 2,925, penticostali – 2,25%, martorii lui Iehova – 1,18% și restul – nedeclarată sau altă religie. Orașul se află la o distanță de circa 12 km de municipiul Petroșani și de circa 110 km de municipiul Deva, reședința județului.

Este a doua localitate a Văii Jiului, ca mărime, după municipiul Petroșani și este traversat de la vest la est de râul Jiul de Vest.

Insigna - Expo 15 - Petroșani '89 (insigne)

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009.

La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor realizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Petroșani (în maghiară Petrozsény, în germană Petroschen) este un municipiu din judeţul Hunedoara, România, care are în componență și satele: Dâlja Mare, Dâlja Mică și Peștera, fiind situat la 100 km sud față de reședința județului - Deva. Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei, care cuprinde mai multe exploatări miniere. Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la 1640, unde douăzeci de iobagi din Petros (sat hunedoarean), pot fi considerați primii locuitori ai acestui ținut. Prima mențiune a Petroșanilor, ca localitate, o avem de la 1788. În această perioadă, locotenent-colonelul prusac Gotze face o călătorie în Orient și se întoarce din Turcia prin Țările Române. În cartea sa, „Călătoria de la Potsdam la Constantinopol”, amintește și de Petroșani, care din 1930 este declarat ora. Câteva dintre clădirile de referință ale orașului sunt:

Gara Petroșani - dată în folosință în 1870, odată cu linia ferată Petroșani-Simeria, una dintre cele mai vechi construcții din Petroșani.
Școala Generală Nr. 1 - În anul 1870, din inițiativa societății miniere Petroșani, se înființează o școală cu limbă de predare germană, pentru copiii muncitorilor ce au fost colonizați aici pentru a lucra în minele de cărbuni, pentru ca doi ani mai târziu să aibă loc la Petroșani, deschiderea unei Școli de Stat. Aceasta va deveni mai târziu Școala Generală nr. 1. În 1935, se decide construirea unui nou sediu, pe actuala stradă 1 Decembrie, iar inaugurarea oficială a actualului sediu a avut loc la data de 9 noiembrie 1936
Școala Maghiară – devenită Școala Generală nr. 4, și care din anul 2005 a fost retrocedată Bisericii Catolice, reluându-se cursurile în limba maghiară.
Școala Generală "Avram Stanca"
Teatrul Vechi, numit pe vremuri "Cazinoul Muncitoresc", a fost construit de Societatea "Anonimă Română Petroșani" între anii 1923-1925, la deschiderea acestuia cântând marele compozitor George Enescu.
Biserica Evanghelică a fost ridicată între anii 1892-1896 și renovată în 1910.
Muzeul Mineritului: în jurul anului 1900, se construiește clădirea ce aparține Muzeului Mineritului din anul 1961, înainte fiind casă de locuit.
Școala Sportivă a fost inaugurată în anul 1904. În 1919 a fost naționalizată și transformată în Liceu de Stat și ulterior în Școala Sportivă Petroșani. Aici au antrenat, înainte de a pleca la Deva, și apoi în America, soții Marta și Bela Karoly.
Teatrul Dramatic "I D Sârbu”, inițial Casa de oaspeți „Gheorghe Apostol” (1905) și ulterior, Cazinoul Funcționarilor Superiori.
Judecătoria Petroșani – inițial Judecătorie de Ocol (1910)
Casa de Cultură a Studenților sau fostul Spital de copii „Principele Mircea” a fost dat în folosință în 1922, fiind construit de Societatea „Petroșani”.
Biserica Unitariană – construită 1924-1928
Universitatea din Petroșani – inițial Institutul Cărbunelui (1948). Arhitectura clădirii este bazată pe un proiect sovietic.
Casa de serviciu a lui Nicolae Ceaușescu - construită în 1970
Casa de Cultură „Ion Dulămiță” - inaugurată în iunie 1966
Stadionul Clubului Sportiv "Jiul Petroșani" - inaugurat la 1 august 1982 - 20.000 locuri și o pistă de alergări, renovat în 2004.
Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" a fost înființat la 1 septembrie 1993
Biserica Penticostala “Filadelphia” - cea mai mare biserică penticostală de la Petrila până la Târgu-Jiu.

Din Petroșani se ajunge ușor în masivul Parâng prin intermediul telescaunului, cabane și pârtii de schi frecventate de elevii școlii de sport, de turiști din țară cât și din străinătate. La recensământul din anul 2011 municipiul Petroșani număra 37160 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 45195 locuitori) dintre care: români – 83,22%, maghiari – 6,05%, romi – 1,6% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Petroșani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 76,92%, romano catolici – 6,65%, reformați – 2,73%, penticostali – 2,09% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectura locală, din vremuri diferite.

Biserica română-unită

Hotel Orient

Hotel Crucea Albă

Muzeul județean

Noua biserică evanghelică reformată

Ocolul silvic

Oficiul poștal

Palatul de justiție

Prefectura

Restaurantul Coroana (Strada Horea)

proprietatea Mănăstirii franciscanilor

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, iar dedesubt pozele câtorva frumoase locuri de vizitat, monumente de cultură și arhitectură și trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, din acest județ.