Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONLAE

GIGI BECALI

"Eu în tinerețe eram amfitrion
pe oriunde mă duceam."

MARIAN VANGHELIE

“Nu am studiile primarului Parisului
și poate nici măcar ale domnului
primar Căldărescu
care ați spus dumneavoastră.“

SILVIU PRIGOANĂ

“Mi-am făcut parastasul acum,
întrucât copii mei,
mai mult ca sigur,
o să uite să mi-l facă.“

xxx

"GÂNDURI CLARE"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Crucea roșie

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Insigna - Corpul gardienilor publici

Infiintat in anul 1994, conform Legii 26/1993 si a Hotararii de Guvern nr. 518/1993, Corpul Gardienilor Publici este (a fost) o institutie publica prestatoare de servicii de paza si ordine publica, precum si de transport de valori. Aceste servicii se realizeaza doar in urma unor contracte incheiate cu cei interesati, contra cost, Corpul Gardienilor Publici fiind o institutie care se autofinanteaza. In Timisoara, exista aproximativ 40 de firme de paza care ofera servicii similare Gardienilor Publici. Atributiile gardienilor publici variaza in functie de contractul incheiat si cu cerintele celui care incheie contractul.Competentele gardienilor publici sunt: sa opreasca si sa legitimeze persoane despre care au date sau indicii ca au comis o abatere, contraventie sau infractiune; sa retina persoane despre care au date sau indicii ca au comis o abatere, contraventie sau infractiune; sa constate contraventii (cei care incalca prevederile Hotararilor de Consiliu Local si a Legii 2/2001); sa faca uz de arma, conform legii. Din Corpul Gardienilor Publici fac parte atat barbati cat si femei, conditiile de angajare fiind urmatoarele: limita de varsta 40 de ani, stagiul militar satisfacut, test psihologic (eliminatoriu), certificat care sa ateste starea buna de sanatate, comportament civilizat, minim 10 clase. O data indeplinite aceste conditii, aspirantii vor urma un curs de perfectionare de 30 de zile care se finalizeaza cu un examen. De asemenea, este nevoie si de avizul de port arma eliberat de Politie.

Insigna - Uniunea "Vatra Românească"

Uniunea Vatra Românească este organizaţie naţională social-culturală şi de atitudine civică a românilor de pretutindeni , neguvernamentală, filantropică şi independentă, nesubordonată nici unui partid, infiinţată la Târgu-Mureş în urma evenimentelor din decembrie 1989. Uniunea Vatra Românească îşi asumă menirea de a fi continuatoarea şi susţinătoarea idealurilor de reîntregire, unitate, integritate teritorială, independenţă, suveranitate şi demnitate naţională. Uniunea Vatra Românească contribuie la renaşterea spirituală şi morală a poporului român, la instaurarea unui climat democratic pentru toţi fiii patriei, fără deosebire de naţionalitate, sex, religie şi convingeri politice. Uniunea Vatra Românească apără drepturile tuturor cetăţenilor ţării şi cultivă sentimentul apartenenţei spirituale la patria mamă a românilor care trăiesc dincolo de fruntarii. Uniunea Vatra Românească se pronunţă împotriva oricăror manifestări de şovinism, rasism şi regionalism, se opune tendinţelor de separatism, autonomie teritorială şi segregare etnică în România; ea acţionează în conformitate cu principiile Cartei ONU şi ale documentelor Conferinţelor pentru securitate şi cooperare în Europa. Sus am postat logo-ul Uniunii Vatra Românească. Uniunea Vatra Românească are următoarele obiective:

aprofundarea cunoaşterii, respectării şi valorificării trecutului istoric al tuturor românilor, a vechimii şi continuităţii lor în spaţiul carpato-danubiano-pontic;
cultivarea şi răspândirea valorilor culturale ale neamului românesc, continuarea tradiţiilor Şcolii Ardelene, „Astrei”, Academiei Române şi a altor instituţii naţionale;
apărarea unităţii statale, integrităţii teritoriale, precum şi a suveranităţii şi demnităţii României, consfinţite prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918, protejarea limbii naţionale şi a fiinţei poporului român;
repunerea în drepturi a tradiţiilor culturale şi sociale, a adevăratelor valori naţionale, în acord cu credinţa şi morala creştină;
sprijinirea prin toate mijloacele legale a drepturilor şi intereselor românilor de pretutindeni;
dezvoltarea şi întărirea relaţiilor de înţelegere, colaborare, şi prietenie cu minorităţile naţionale, sprijinirea spiritualităţii lor, în conformitate cu Constituţia României şi normele internaţionale;
ocrotirea drepturilor şi intereselor poporului român, constatarea, verificarea şi consemnarea încălcării acestora, sesizarea sau informarea instituţiilor şi instanţelor constituţionale de stat, precum şi a opiniei publice din ţară şi din străinătate asupra unor astfel de fapte; respectarea Constituţiei şi legilor ţării, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Actului final al Conferinţei de la Helsinki;
colaborarea cu uniuni, societăţi, asociaţii similare din ţară şi din străinătate, cu instituţii socio-culturale, organizaţii profesionale şi politice;
susţinerea intereselor generale ale poporului român, fără a se subordona vreunui partid;
cultivarea dragostei faţă de limba română, susţinând cu fermitate statutul ei de limbă oficială unică a statului român, fără a împiedica sau îngrădi folosirea, ca mijloc de comunicare, a limbii materne de către minorităţile naţionale;
urmărirea adevărului cu privire la realităţile istorice, geografice, demografice şi cultural – artistice ale poporului român, combătând ori ce tendinţă de denaturare şi de distrugere a acestora, pentru a fi transmise nealterate generaţiilor viitoare;
susţinerea, prin acţiuni specifice, a procesului de dezvoltare şi revigorare a vieţii spirituale, învăţământului, creaţiei populare şi a folclorului, a obiceiurilor, a portului şi datinilor străbune, precum şi a tradiţiilor religioase şi de muncă, în scopul propăşirii patriei.
implicarea în apărarea și conservarea patrimoniului naţional.

Insigna - Ciclo-turist România

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Oltcit

Oltcit (oficial Oltcit S.A.) a fost o marcă și un producător auto din România

între anii 1981 – 1991. Oltcit a apărut ca urmare a unui parteneriat între autoritățile statului român (guvern) și producătorul francez de mașini Citroën. Astfel, un an mai târziu, în 1977, la Craiova, începe construcția unei fabrici moderne pentru construcția unei mașini mici. În 1979, la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale a fost lansat oficial noul brand de mașini Oltcit, care avea două variante: cu motor de 652 cmc și 36 CP și cu motor de 1130 cmc și 56 CP. Noile mașini Oltcit urmau să fie produse în serie începând cu anul 1980.
În fabrică au fost produse patru versiuni:

Special - echipat cu un motor de 652 cm³ de la Visa și LNA.
Club - echipat cu motor de 1129 cmc si cutie de viteze in 4 trepte.
Club 12 TRS - echipat inițial cu un motor de 1200cc, dar înlocuit cu un motor de 1299cc și cutie de viteze cu 5 trepte; a fost o mașină destinată exportului.
Club 12 CS - disponibil din 1993, camionetă cu doua locuri; Motor de 1299 cm³ și o cutie de viteze cu 5 trepte cu rapoarte care favorizează puterea.

Producția continuă sub numele de Oltcit până în 1991, când numele este schimbat în Oltena (totodată este modificată și sigla); deoarece Citroen a decis să se retragă din asociere. Producția acestor versiuni a continuat până la semnarea contractului cu compania Daewoo, când are loc o altă schimbare a numelui, din Oltena în Rodae. În 1991, prin preluarea acțiunilor Citroën de către statul român, Oltcit devine SC Automobile Craiova SA. La Craiova s-au produs următoarele modele de autorurism Oltcit: Club, Club 11R, Club 11RL, Club 11RM, Club 11E, Club 11RT, Club 11RTA, Club 12TRS, Club 12RTS, Club 12CS, Axel Entreprise ;i Axel 12 TRS Entreprise.

Ordinul Casei Domnitoare în grad de mare ofițer
pentru militari 1935 -1939

Produsul medalistic de mai sus este Ordinul Casei Domnitoare pentru civili, în grad de mare ofițer, ce s-a acordat militarilor în perioada anilor 1935- 1939. Diferența între distincțiile pentru militari și cele pentru civili este aceea că distincțiile pentru militari sunt realizate peste două săbii încrucișate pe când cele civile nu. Pe avers atrage atenția stema stilizată a Regatului România, având în mijloc un scut cu două cartiere albe și două negre dispuse în cruce și sloganul regal în scris pe sectorul albastru cu litere galbene: ”NIHIL SINE DEO” (nimic fără Dumnezeu). Pe revers, în câmpul central alb este reprezentată monograma regelui Carol II.