Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA: BARAJUL DE APĂ DE LA DOBREȘTI, CABANA ZĂNOAGA, CAZINOUL OFIȚERILOR REGIMENTULUI III “DÂMBOVIȚA” NR.22 DIN TÂRGOVIȘTE, LOCALITĂȚILE COMIȘANI ȘI CORNĂȚELU, GARA DOICEȘTI ȘI STATUIA LUI IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU DIN TÂRGOVIȘTE

1. În data de 18 iunie 1930, a fost pusă în funcţiune pe râul Ialomiţa hidrocentrala din localitatea Dobreşti, județul Dâmbovița, construită pentru alimentarea cu energie electrică a oraşului Bucureşti.

Hidrocentrala a fost construită între 1928 și 1930 sub directa coordonare a profesorului Dorin Pavel, ca şef de şantier, pentru ca ulterior să fie directorul exploatării, unde a petrecut în total cinci ani. Această hidrocentrală semiautomată la nivel de agregat şi realizarea automată a paralelului, era în anii '30 prima centrală modernă la nivel modial, cu automatizare Voith-Brown-Boveri. De aceea era cea mai restrânsă schemă de salariaţi a unei hidrocentrale cu o astfel de întindere pe teritoriu, cu linii şi cu staţii, având în total 16 angajaţi, inclusiv paza liniei Dobreşti - Bucureşti. Hidrocentrala era atunci cea mai mare din ţară, cu o putere instalată de 16 MW la o cădere de 308-320 metri. A fost echipată cu patru agregate Pelton orizontale şi o turbină de casă pentru asigurarea serviciilor interne în orice situaţie (toate fabricaţie VOITH – Austria) cu generatoare fabricaţie Brown – Boveri, care funcţionează şi astăzi cu cele mai bune performanţe şi fără modificări ale grupurilor. Amenajarea Dobreşti, care cuprinde barajul Scropoasa, două galerii de aducţiune – aducţiunea principală Scropoasa şi aducţiunea secundară Brătei, conducte din oţel şi centrala hidroelectrică, inclusiv linia de 110 kV, a fost realizată într-un timp record de 16 luni, cu 4000 de muncitori. Întreaga lucrare, după spusele profesorului Dorin Pavel, a costat la vremea aceea 750 de milioane de lei, adică 1400 de franci elveţieni pe kW instalat. Aceasta hidrocentrală a funcţionat neîntrerupt până în anul 1976 și în prezent are calitatea de monument tehnic. În Camera de Comandă tronează și astăzi fotografia profesorului Dorin Pavel, supranumit “părintele hidroenergeticii românești”, responsabil pentru coordonarea construcției. Cu mici reparații, cele patru turbine marca Pelton ale hidrocentralei funcționează ca în primele zile de viață și folosesc mare parte din componentele originale. Banii pentru uzina Dobrești și pentru rețeaua de transport au fost asigurați de primăria București. Energia era transportată până în stația de transformare Grozăvești pe o rețea echipată cu 4 conductori, de la Dobreşti până la Târgovişte, și cu 6 conductori, de la Târgovişte la Bucureşti. La Târgovişte, linia se racorda printr-o staţie de transformare de la 60 kV la 110 kV cu linia de 60 kV ce venea de la Schitu Goleşti.

Din anul 2003 hidrocentrala Dobreşti face parte din Uzina Hidroelectrică Câmpina, Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş a societăţii Hidroelectrica. Ca producţie anuală de energie se situează pe locul al doilea în cadrul sucursalei, după CHE Vidraru.

***

Dobrești este un sat al comunei Moroeini din județul Dâmbovița și cuprinde zona montană înaltă a comunei Moroeni. În acest sens, Vârful Omu, Babele, Sfinxul, Peștera Ialomiței, Lacul Bolboci, Lacul Scropoasa se află în satul Dobrești!

***

Moroeni este o comună din județul Dâmbovița, care include și satele: Dobrești, Glod, Lunca, Mușcel și Pucheni. Comuna se află în extremitatea nordică a județului, cuprinzând zona montană înaltă, inclusiv o bună parte din Parcul Natural Bucegi din Munții Bucegi. Pe teritoriul comunei se află lacu Bolboci și izvoarele Ialomiței cu peștera Ialomiței (unde se află și un mic schit), iar la limita cu județul Prahova se află Vârful Omu, cel mai înalt punct al Bucegilor și al județului Dâmbovița, precum și Vârful Babele. Comuna este străbătută de șoseaua DN71 care leagă între ele orașele Sinaia și Târgoviște. La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 5227 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5120 locuitori), dintre care: români – 78,53%, romi – 17,94% și ceilalți – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei dâmbovițene Moroeni astăzi se prezintă aproximativ astfel: 95,33% - ortodocși și restul – nedeclarată sau altă religie. Principalele obiective turistice din comună sunt:

Casa memorială „Alexandru Ciorănescu”
Biserica din satul Moroeni
Schitul Peștera Obârșiei Ialomiței
Schitul Cocora, întemeiat în 1901 și sfințit în 1911

2. Cabana Zănoaga, denumire actuală Complexul Turistic Zănoaga, este un loc de odihnă și petrecere a timpului liber, situată pe Valea Ialomiței, pe raza comunei Moroeni, județul Dâmbovița, în Munții Bucegi.

Complexul dispune de 87 de locuri de cazare, precum si de restaurant, bar si bucătarie. Dacă vrei să ajungi cu trenul cobori în gara Bușteni, apoi folosești telecabina Bușteni, Babele, Peștera. Dacă vrei să ajungi cu mașina urmezi unul din traseele; București, Sinaia (DN71 spre Târgoviște), Cabana Cuibul Dorului, Șaua Dichiului, Bolboci, Diana, Padina, Peștera Ialomiței, sau; București, Târgoviște, Moroeni, (dreapta spre Sinaia DN71), Bolboci, Diana, Padina, Peștera Ialomiței. Iată câteva dintre dotările acestui complex turistic: sală conferințe, sală de mese (restaurant), foișor/grătar, parcare și televiziune prin satelit.

3. Cazinoul ofițerilor Regimentului III Dâmbovița nr. 22 din municipiul Târgoviște, a fost construit în anul 1905, din iniţiativa ofiţerului regimentului, locotenent colonelul Aurel Dumitrescu.

La ridicarea lui, Ministerul de Război a asigurat suma de 4000 de lei. A ajutat cu sume importante şi de Prefectura Judeţului, prin prefectul George Cair, edificiul s-a realizat pe un teren pus la dispoziţie de Ministerul de Război. Cărămida s-a făcut de trupă, iar piatra s-a adus de locotenentul Ion Poienăreanu de la Câmpulung Muscel. Mâna de lucru a fost asigurată de soldaţii regimentului, iar supravegherea lucrărilor a fost făcută de sublocotenentul Purcaru Dumitru şi locotenentul Ion Poienăreanu. Inaugurarea cazinoului a avut loc în data de 23 aprilie 1906, în prezenţa moştenitorului tronului, principele Ferdinand, comandantul Corpului II Armată, ministrului de război, generalul Manu Gheorghe, a prefectului George Cair şi a primarului Pârvulescu George. Ofiţerii au comandat la vremea respectivă mobilierul la fabrica Lessing din Bucureşti. Au fost aduse mese şi scaune, biliard, mese pentru şah, sala pentru bibliotecă şi fotolii. De asemenea, s-a amenajat o planşă de scrimă dotată cu florete, săbii, măşti, pieptare şi s-au cumpărat 80 de tacâmuri de argint pentru popotă. Cazinoul era situat în Cazarma Şcolii de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte (azi Unitatea militară 01417, unde a fost judecat și executat Nicolae Ceaușescu – Bulevardul Castanilor, fost Carol I). Clădirea avea săli elegante şi spaţionase cu glasvanduri de cristal, care permiteau, prin deschiderea lor, crearea spaţiului necesar organizării de festivităţi şi baluri.

4. Comișani este o comună din județul Dâmbovița, care include și satul Lazuri.

Comuna Comisani este situata in zona central-sudica a Romaniei, in partea centrala a judetului Dambovita, la o distanta de 13 km de municipiul Targoviste, resedinta de judet, 44 km fata de municipiul Ploiesti si 75 km fata de municipiul Bucuresti. Comuna este traversată de șoseaua județeană DJ711, care leagă municipiul Târgoviște de localitatea Bilciurești. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5400 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5448 locuitori), dintre care: romÂni – 98,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei dâmbovițene Comișani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,9%, penticostali – 3,37%, adventiști de ziua a șaptea – 4,98%, creștini după evanghelie – 1,38% și restul – nedeclarată sau altă religie.

5. Cornățelu este o comună din județul Dâmbovița, care include și satele următoare: Alunișu, Bolovani, Corni și Slobozia.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Ialomița a județului Dâmbovița și era formată din satele Cornățelu, Corni, Cocoșu și Slobozia, având în total 1448 de locuitori. În 1925, comuna Cornățelu se regăsea în plasa Bilciurești a aceluiași județ, având în compunere satele Cornățelu, Corni, Slobozia și Cocoș-Văleni, cu 2060 de locuitori. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1675 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 94,08%, romi – 3,76% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Cornățelu astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,04%, evanghelici – 2,26% și restul – nedeclarată sau altă religie. Comuna este situată în partea de sud-est a judeţului Dâmboviţa, pe DJ 701, la circa 35 km depărtare faţă de oraşul Târgovişte şi 15 km faţă de oraşele Titu şi Răcari.

6. Aici admiri o veche carte poștală dar și o poză recentă reprezentând Gara din localitatea Doicești, județul Dâmbovița.

Doicești este o comună din județul Dâmbovița, formată doar din satul cu același nume și este situată 8 kilometri la nord de municipiul reședință de județ - Dâmbovița. Localitatea este conectată la transportul pe calea ferată prin gara situată pe magistrala feroviară secundară Târgoviște – Pucioasa. Principalele atracții ale comunei sunt; ruinele curții brâncovenești din Parcul Mateiaș și Biserica Nașterea Maicii Domnului, ctitorită în anul 1706 de voievodul Țării Românești – Constantin Brâncoveanu. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4584 de locuitori dintre care: români – 96,96% și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere confesional structura populației se prezintă astfel; ortodocși – 92,95%, penticostali – 1,96% și restul – altă religie sau necunoscută.

7. În timpul celui de-al patrulea mandat de primar ala lui Gheorghe Pârvulescu (decembrie 1933 – ianuarie 1938), printre multe realizări de modernizare ale orașului Târgoviște și pentru că bugetul Primăriei pe anul 1935 a permis, au fost turnate în bronz două busturi ale unor personalități românești importante (Vasile Cârlova și Ienăchiță Văcărescu).

Autorul ambelor opere a fost artistul Vasile Blendea (1895 - 1987). Astfel că la data de 3 octombrie 1935 s-a dezvelit Statuia lui Ienăchiță Văcărescu undeva într-o poziție centrală a orașului. La festivitatea de dezvelire au participat importante notabilități naționale și locale ale epocii (scriitoarea Elena Văcărescu, ministrul educației naționale - dr. Constantin Angelescu, prefectul județului Constantin Dimitriu, primarul orașului, cadre dicatice, elevi și alți invitați). După o vreme bustul lui Ienăchiță Văcărescu a fost mutat de către municipalitate în fața Colegiului Național care poartă același nume.

Ienăchiță Văcărescu (1740 - 1797) a fost un poet, filolog și istoric, descendent al uneia dintre cel mai vechi și mai puternice familii boierești din Țara Românească. Bunicul său, Ianache Văcărescu, a fost cumnatul și vistierul lui Constantin Brâncoveanu, care a fost decapitat în anul 1714 la Constantinopol odată cu domnitorul. Tatăl său, Ștefan Văcărescu, a fost logofăt, vistier și mare ban, om talentat în a scrie versuri. Mama sa Ecaterina (Catinca) Done era nepoată de soră cronicarului moldovean Ion Neculce. Învățătura primită de Ienăchiță Văcărescu a fost dintre cele mai alese; a studiat limbile greacă, franceză, latină, germană, araba și persana. După 1760 a făcut parte din Divanul domnesc (vel comis, vel căminar). După moartea tatălui său, otrăvit de domnitorul Constantin Cehan Racoviță, Ienăchiță s-a refugiat la Constantinopol. În anul 1787 Ienăchiță Văcărescu a tipărit prima gramatică românească, în două ediții, la Râmnic și la Viena, sub titlul “Observații sau Băgări de seamă asupra regulelor și orânduielelor gramaticii românești”. Ienăchiță Văcărescu a construit un conac la Băneasa, din care azi se mai păstrează doar Biserica “Sf. Nicolae.”

xxx

"MOMEALA SUBACVATICĂ"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL GALAȚI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

C.S.Sidex S.A. - Galați - U.P.S.R.S. 30 ani

(Combinatul siderurgic Sidex - Galați)

(Uzina de piese de schimb și reparații siderurgice)

I.U.S.C.M.C. - U.M.E. - U.P.S.R.S.

30 de ani de la înființarea uzinei 1963 - 1993

Uzina de piese de schimb și reparații siderurugice (U.P.S.R.S.) era situată pe platforma siderurgică a municipiului Galați și ea producea piese mecanice noi pentru Combinatul Siderurgic Galați (azi Arcelor Mittal). Aici au muncit 700 de oameni în toate cele trei ture de lucru. Uzina a fost construită în anul 1963 și a fost închisă complet în anul 2013, Arcelor preferând piesele mecanice din import.

Arcelor Mittal Galați (fost Sidex Galați, fost CSG - Combinatul siderurgic Galați) este cel mai mare combinat siderurgic din România. A fost cumpărat de LNM Holdings NV în noimebrie 2001 de la statul român cu prețul de 70 milioane de dolari. Tranzacția a inclus angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari. Începând cu 2004, Sidex Galați este parte a Mittal Steel, companie formată prin fuziunea companiilor LNM Holdings NV și Ispat International N. V. După fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, în anul 2006, din care a rezultat Arcelor Mittal, numele combinatului a fost schimbat în Arcelor Mittal Galați. Ideea construirii unui mare combinat siderurgic în partea de est a României, cu acces la Dunăre și/sau la Marea Neagră, a fost prima dată pusă în discuție la Plenara Partidului Muncitoresc Român din 1958. Decizia a fost luată printr-un decret adoptat în 1960, la puțin timp după ce Congresul al VIII-lea al Partidului a aprobat o investiție masivă pentru acest proiect. După un amplu studiu științific cu privire la curenții de aer, apa freatică și stabilitatea solului, s-a stabilit ca amplasarea combinatului să se facă în orașul Galați. Întreprinderea de construcții și montaje siderurgice a fost împuternicită să construiască combinatul; un număr de peste 12000 de oameni au lucrat la construcția acestuia. Construcția combinatului a început în luna iulie 1960. Un an mai târziu, după ce infrastructura necesară constructorilor a fost instalată, a început săparea. Prima clădire construită a fost atelierul de preparări mecanice. Construcția primei unități semnificative de producție, Laminorul Nr. 1, a început în aprilie 1963. Gheorghe Gheorghiu-Dej a decedat în martie 1965 iar succesorul său, Nicolae Ceaușescu, a tăiat panglica inaugurală a combinatului în septembrie 1966. Producția a început în iulie 1968 când componentele necesare producerii de oțel au fost montate și a rezultat primul oțel produs la Oțelăria Nr. 1. Activitatea a crescut într-un ritm constant, în 1972 combinatul având 40000 de angajați - peste 50.000 per total, incluzând și unitățile industriale din vecinătate. Un studiu din 2011 arăta că două treimi din populația Galațiului a lucrat sau obișnuia să lucreze în combinat sau în fabricile asociate acestuia. Conform înregistrărilor oficiale, maximul de producție a fost atins în 1988, cu 8,2 milioane tone oțel în valoare de 7,2 milioane $ (banii vremii). La începutul anilor 1990 combinatul provoca poluări masive ale aerului, solului și apei din Galați.Regimul comunist a fost înlăturat în 1989 iar în 1991 combinatul a devenit o societate pe acțiuni sub numele de Sidex Galați. Acesta a fost preluat în anul 2001 de la Statul Român de către compania Mittal Steel iar datoriile combinatului au fost șterse. La Galați este cel mai mare combinat siderurgic din România și este pilon principal al economiei orașului. De asemenea este singurul care nu utilizează furnale cu arc electric, bazându-se în schimb pe minereul de fier și cărbune pentru a produce un tip special de oțel, mai maleabil și potrivit pentru a produce tablă de oțel. Combinatul are două aglomeratoare, două furnale cu funcționare continuă, două oțelării din care una cu funcționare continuă, trei linii de turnare, o mașină de rulare la cald și una de rulare la rece, două mașini de rulare a tablei de oțel, o secție de placare cu zinc și o fabrică de var.

Biblioteca județeană V.A.Urechia - Galați

Fondată - 7.12.1889, inaugurată - 11.11.1890

Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi a fost constituită prin Decretul regal nr. 3382, la data de 7 decembrie 1889, act semnat de Carol I, rege al României, ca răspuns la Raportul Ministrului Secretar de Stat la Departamentul Cultelor și al Instrucţiunii Publice, sub nr. 6122 al Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. 9, din 29 Noiembrie 1889 și în baza Actului de dar autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, sub nr. 6558 din 1889. Deși actul constituirii datează din 7 decembrie 1889, data deschiderii oficiale a Bibliotecii este 11 noiembrie 1890, după un an de la oferirea acestui însemnat dar al lui Urechia care - așa cum însuși sublinia - va trebui „să servească culturii tot mai spornice și mai ales tot mai românească a Galaţilor”. Localul inițial, prevăzut de donatorul său, a fost cel al Liceului „Vasile Alecsandri” unde a avut loc și inaugurarea. Mai târziu, în perioada anilor 1940-1955, biblioteca va fi găzduită, cu intermitenţe, în Palatul Cultural „V. A Urechia” din strada Republicii, nr. 59, proprietate a Societăţii Culturale „V.A Urechia”. Între anii 1955-1960 sediul Bibliotecii se găsește în Palatul Justiţiei, actuala Universitate „Dunărea de Jos”, după care o regăsim, între 1961-1968, în clădirea din strada Eroilor, nr. 40, apoi în strada Gării, nr. 35, între anii 1961-1968, pentru ca în final să se mute, prin Hotărârea Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean din 25 august 1968, în actualul sediu din Strada Mihai Bravu, nr. 16, în fosta clădire a Comisiei Europene a Dunării - singura instituţie europeană din România la acea vreme. Fondul iniţial al bibliotecii, așa cum se consemnează în actele oficiale, a fost de 5958 de volume. Prestigiul impus de valoarea colecţiilor, recunoscut prin acordarea diplomelor şi medaliilor de aur pentru participarea la expoziţiile naţionale din 1903 şi 1906 face ca instituţia să polarizeze viaţa spirituală din arealul Dunării de Jos. Recunoscută ca instituţie culturală oficială a statului, între anii 1930-1949, Biblioteca poartă sigiliul cu stema ţării, iar în 1953 a fost distinsă cu titlul de Bibliotecă Centrală Regională Model, fiind clasată pe locul I. Printre cele mai valoroase piese se numără unele tipărituri din jurul anului 1600, cărţi româneşti vechi de uz bisericesc, cărţi străine cu informaţii despre Dacia şi teritoriile româneşti, manuscrise şi dedicaţii autografe ale unor personalităţi din ţară şi din străinătate (printre care patru laureaţi ai premiului Nobel), hărţi vechi, atlase, albume, ex-libris-uri, fotografii, cărţi poştale, periodice vechi, foi volante, stampe etc. Colecţia daco-romanica, adusă de V.A. Urechia la Galaţi, cea mai însemnată din România, conţine peste 320 de titluri, produse ale tiparului de până la 1700 şi peste 300 de titluri din producţia editorială a anilor 1701-1800. Între acestea mai mult de 2/3 din fond vehiculează informaţii despre români, unele constituind ample şi documentate comentarii privind istoria, limba, etnografia, geografia, aria de locuire a populaţiilor neolatine din centrul şi sud-estul Europei, situaţia politico-statală a Ţărilor Române. Colecţiile speciale ale Bibliotecii conservă 12 incunabule, tipărituri preţioase datând din faza de „leagăn” a tiparului, cu an de apariţie până la 1500, precum şi 14 elzevire, cel mai vechi de aici datând din 1599, Lycophron Chalcidensis Alexandra: Poema obscurum. Cea mai veche tipăritură este incunabulul De consolatione theologiae de Johannes de Tambaco, imprimat la Strasbourg în jurul anului 1472. Din categoria stampelor cea mai valoroasă achiziţie realizată de V.A. Urechia este un exemplar al celebrei colecţii „Culegere de 85 de stampe originale\" cuprinzând tiraje executate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în atelierul editorului francez Pierre Franois Basan, în mâinile căruia ajunseseră plăcile gravate în bronz de Rembrandt şi ucenicii săi. Preţiosul album este unicat în România. Printre elementele ce o particularizează în istoria biblioteconomiei româneşti este meritul de a fi prima bibliotecă publică ce a pătruns în circuitul informaţional naţional şi internaţional prin publicaţii proprii: Catalogul general al cărţilor, manuscriselor şi hărţilor; Catalogul stampelor; Catalogul notelor muzicale şi Buletinul Fundaţiunii Urechia. Biblioteca “V.A. Urechia” este printre primele participante la realizarea Bibliografiei Româneşti Vechi şi prima bibliotecă românească care manifestă intenția de a introduce, în prelucrarea resurselor, Clasificarea Zecimală Universală – septembrie 1903. Fondatorul acestei biblioteci a fost primul român menţionat pentru candidatura la Premiul Nobel din 1901, susţinut fiind de cel mai avizat organism european, Uniunea Interparlamentară. Sus am postat logo-ul şi o poză a Bibliotecii judeţene V.A.Urechia - Galaţi.

Vasile Alexandrescu Urechia (născut 15 februarie 1834 la Piatra Neamţ şi decedat 22 noiembrie 1901 la Bucureşti) a fost un istoric, scriitor şi om politic român, membru fondator al Academiei Române. A fost profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti precum şi membru corespondent al academiei spaniole.

A.R.P.I.A. - Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii - (inițial A.R.P.A. -Asociația Română pentru Propaganda Aviației) este un vector de promovarea valorilor şi tradiţiilor Aviaţiei Române, este un susţinător a imagini şi contribuţiei românilor la dezvoltarea aeronauticii naţionale şi europene, un promotor al culturii aeronautice. În scopul şi obiectivele A.R.P.I.A. sunt prevăzute, printre altele, preocupări privind orientarea profesională aviatică a tinerilor şi susţinerea ocupaţiilor conexe în proiectare, construcţie, testare, zbor, supraveghere şi siguranţă aeriană, în logistică şi asigurare aeroportuară. A.R.P.I.A. urmăreşte, realizarea în societate a unei stări de spririt, atitudini şi mentalităţi favorabile aviaţiei construcţiilor aeronautice naţionale, a aeroporturilor şi aerodromurilor, a învăţământului de aviaţie şi istoriei acesteia. A.R.P.I.A. reuneşte în rândurile sale, tineri şi vârstnici care sunt legaţi de activităţile aeronautice şi cosmonautice/astronautice prin pasiune, tradiţie şi atracţie profesională. A.R.P.I.A. promovează istoria şi interesele aeronautice ale României în Europa şi în lume. A.R.P.A. a fost o asociație a aviației române în perioada dintre cele două războaie mondiale. Încă de la înființare (anul 1926) asociația deținea o formație de 3 avioane de acrobație, pilotate de mari nume ale timpului precum; Mihail Pantazi, Petre Ivanovici și Max Manolescu, ulterior formația extinzându-se. Formația a folosit inițial avioane ICAR M23b, apoi avioane ICAR Universal Acrobatic, iar în final avioane Klemm KL 35b, adaptat. A.R.P.A. și-a finanțat activitățile și prin veniturile obținute prin organizarea unor mitinguri aeriene, doar între anii 1934 -1937 peste 150 de acțiuni în diferite orașe ale țării – București, Ploiesti, Brăila, Mizil etc, și zboruri de agrement cu pasageri.

Tecuci este un municipiu din județul Galați, al doilea oraș ca mărime al județului. Orașul este situat într-o zonă de câmpie, pe malul râului Bârlad,afluent al râului Siret și pe malul râului Tecucel, afluent al Bârladului. Este un oraș mijlociu, cu un comerț în continuă dezvoltare. Așezată la o răspântie de drumuri vechi comerciale, localitatea s-a dezvoltat în vatra unei așezări geto-dacice și apoi daco-romane. Este un important nod feroviar și rutier situat în sudul Podișului Moldovei, pe cursul râului Bârlad. Atestat încă din anul 1435, târgul Tecuci era un important centru de tranzit și de schimb pentru negustorii din țările de la nordul și de la vestul Moldovei, ca și pentru cei din regiunile limitrofe. La recensământul din anul 2011 municipiul Tecuci număra 34871 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,2%, romi – 4,3% și restul –necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Tecuci astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,62%, penticostali – 2,2% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale orașului: Biserica Sfântul Gheorghe, Muzeul Mixt, Statuia cercetașului, Monumentul eroilor ceferiști și Obeliscul din Cimitirul eroilor. Au trecut peste 580 de ani de la primul redactarea primului act care menționează localitatea Tecuci. Este vorba de o scrisoare adresată de Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, către Vladislav al-III-lea regele Poloniei. Iliaș Voievod îl înștiința pe monarhul polonez că s-a împăcat cu fratele său Ștefan, deoarece se aflau într-o permanentă gâlceavă, cedându-i acestuia teritorii din partea Sudică a Moldovei, printre care și Tecuciul. Acest prim document este urmat de un alt document, scris de Ștefan cel Mare, fiind vorba de negustori munteni care traversau partea sudică a Moldovei, trecând și prin Tecuci. În anul 1460 domnitorul Ștefan cel Mare le impunea acestora să plătească o taxă de zece zloți. La Tecuci în sec. XVI, mai precis în anul 1587, a avut loc ceremonialul nunți lui Vlad nepotul lui Petru Rareș. În 1624 în preajma Tecuciului la Movileni, a avut loc nunta lui Alexandru domnul Țării Românești fiul lui Mihnea cel Mare, eveniment la care a trimis un reprezentat de seamă din partea Curții Domnești, din partea boierimii și chiar un reprezentant din partea Regelui Poloniei. În cursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, Tecuciului i-au revenit diferite responsabilități determinate adesea de luptele între domni. De pildă într-un loc situat la 7 km S-E de Drăgănești, pe drumul mare care leagă Galațiul de Tecuci, avea să fie întâmpinat cu ostilitate în anul 1575 Alexandru Lăpușneanu, ce venea de la Istanbul cu 7000 de spahii și alți 3000 de oameni, o armată veritabilă care avea să treacă și prin orașul nostru. Cercetând prin diverse arhive și prin biblioteca Academiei Române am descoperit câteva lucruri mai puțin știute de tecuceni. În general în încercările de abordare a trecutului orașului, în lucrările cu caracter monografic, unele evenimente care s-au petrecut la nivel național, erau trecute ca fiind petrecute și la Tecuci. Am avut plăcuta surpriză să descopăr că pe teritoriul orașului și în împrejurimi, la începutul secolul XVII, într-un interval de 50 de ani, au avut loc patru bătălii:

În august 1602 în preajma așezării s-a desfășurat bătălia între oastea formată din polonezi și tătari și cea formată din 4000 de oameni a lui Radu Vodă din Țara Românească.
Pe 24 ianuarie 1616, are loc bătălia între armata lui Alexandru Movilă, condusă de principele polon Horenski și cea formată din munteni a lui Ștefan al-II-lea Tomșa, care urmărea dobândirea tronului;
În mai 1653 la Tecuci, hatmanul Timuș, ginerele lui Vasile Lupu conducând o armată formată din cazaci și moldoveni avea să înfrângă detașamentul valaho-moldovenesc condus de Gheorghe Ștefan, care lupta pentru redobândirea tronului țării;
În 1655, aici se vor aduna oștirea lui Gheorghe Ștefan domnitorul Moldovei, care fuseseră chemate să intervină în înăbușirea răscoalei seiminilor din Muntenia

Etapele următoare din istoria Tecuciului aveau să fie marcate de invazia hoardelor tătare, așa cum a fost cazul invaziei din 1645 când orașul a ars din temelii. Războaiele ruso-turce, care au provocat nenumărate pagube așezării, determinând locuitorii să-și schimbă locul. Alexandru Papadopol-Calimah, în scrisoarea publicată în Convorbiri Literare amintește de faptul că tecuceni în astfel de situații limită erau nevoiți să plece, să părăsească localitatea, de obicei refugiindu-se în perimetrul Nicorești- Poiana-Buciumeni. Aceasta fiind cauza dezvoltării ulterioare a Nicoreștiului care la 1862 avea statutul de municipalitate. În secolul XIX, Tecuciul a devenit părtaș la diferite evenimente importante din istoria țării, încercând pe cât posibil să nu aibă o atitudine pasivă față de acestea. Mă refer la mișcarea unionistă, care a debutat în 1856 și s-a terminat la 1859. Tecuceni s-au implicat în timpul războiului de independență 1877-78, nu mă refer doar la contribuția militară a oștilor care au fost antrenate la Furceni, fiind cea mai mare tabără militară după cea de la București-Cotroceni. Trebuie să știm că mai mulți tecuceni, în frunte cu doi medici Constantin Petrașcu și Ioan Kopețki de origine poloneză, s-a ocupat de asigurarea unor condiții pentru răniți care erau aduși de pe linia frontului la Tecuci. Exista un comitet de ajutorare, care a reușit să creeze spații speciale, saloane speciale în spitalul din Tecuci. Însuși prefectul de atunci, Tacke Anastasiu a contribuit cu bani, dar s-a ocupat și de colectarea unor fonduri în vederea achiziționări de armament, atât de necesar soldaților. În secolul al XX-lea, implicarea tecucenilor nu a fost de loc lipsită de interes, tecuceni se înscriu în cartea de istorie a României cu cele mai înalte merite. Pe 16 august 1916, soldații regimentul 24 Infanterie Tecuci, au reușit pentru scurt timp să elibereze Brașovul, pentru ca pe 7/8 Octombrie să piară sub tirul mitralierelor germane un întreg pluton de soldați. Eșecului Armatei Române pe teritoriul Transilvaniei, i-au urmat și eșecul pe teritoriul Munteniei și Olteniei, care a condus la căderea Bucureștiului pe 6 Decembrie 1916. Oamenii s-au văzut nevoiți să-și părăsească casele și să plece în exod din cauza invadatorilor germani. Primul popas pe teritoriul Moldovei aveau să-l facă la Tecuci, localitate devenită un punct însemnat de sprijin pentru poporul român. La sfârșitul lunii decembrie 1916, populația Tecuciului aproape că se triplase. Aici locuiau circa 50000 de cetățeni, ca urmare venirii aici a atâtor refugiați. Toate clădirile din oraș, publice și private au fost transformate în spitale sau adăposturi, în semn de solidaritate cu cei care au fost supuși umilinței exodului forțat de cotropitori germani. Cei cinci cercetași găsiți în fântâna din Grădina Publică, unde încercaseră să se adăpostească pe timpul nopții au zdrobit inimile localnicilor de consternare și milă. Alți 100 de pribegi de 16 și 17 ani și-au găsit sfârșitul în februarie-martie 1917, mărind astfel dimensiunea gropii comune din cimitirul orașului. În primăvara și vara anului 1917, Tecuciul devenise un punct strategic de pregătirea contraofensivei, pe linia Mărăști-Mărășești-Oituz. Au urmat numeroase bombardamente asupra localității, în după-amiază zilei de 15 iulie 1917, gara fiind supusă unui tir neîntrerupt al artileriei germane, motiv pentru care clădirea a fost distrusă, garniturile de tren au sărit în aer, iar oameni care lucrau, personalul militar și muncitorii ceferiști au depus eforturi pentru a stopa incendiile. Aceștia au fost decorați cu Ordinul Coroana României și medalia Bărbăție și Credință. Pe străzile orașului desfundate de obuze și-au încrucișat pașii lor grăbiți Regele Ferdinand, Gen. C-tin Cristescu, Eremia Grigorescu, Henri Berthelot, precum și poetul basarabean Alexei Mateevici.

Medalia masonică - Sternerbundt (Uniunea Stelei - Galați) ofițer

Produsul postat mai sus este o medalie masonică de lojă – Uniunea Stelei Galați – ofițer, ce a fost realizată în anul 1875. Medalia este confecționată din metal comun argintat, are forma rotundă cu diametrul de 36 milimetri și poate fi admirată în colecția Muzeului Național de Istorie a Românie. În centrul câmpului aversului este redat cela mi cunoscut simbol al masoneriei (echerul și compasul cu brațele întrepătrunse) în interior distingîndu-se câteva litere ebraice. Periferic circular, între două cercuri liniare neîntrerupte sunt aplicate inscripțiile: “STERNERBUNDT” (uniunea stelei – la partea superioară) și: “GALATZ” (la partea inferioară). Cele două inscripții sunt despărțite prin stele. În câmpul central al reversuslui este reprezentată o stea striată, în șase colțuri (Steaua lui David). Periferic circular, între două cercuri liniare neîntrerupte sunt aplicate inscripțiile: “OFICIER” (ofițer – la partea superioară) și: “G.J.1875”. Nu se poate atribui cu siguranță această medalie unei anume loji. În an 1875 referitor la lojile din Galati. s-a întâlnit informația conform căreia, în decembrie 1875 erau amintiți membrii Lojii “Discipolii lui Pitagora. Este posibil ca emiterea medaliei să se fi făcut cu ocazia vizitei colonelului american John Cowles (gradul 33 - Suveran Marc Comandor al Supremului Consiliu al Jurisdicției de Sud aAmericii, în Romfmia, în anul 1926 la reuniunea Suveranilor Comandori ai Supremelor Consilii din Italia. Polonia, Cehoslovacia, când au fost şi decorați cu “Virtutea masonică" ( iulie 1 926). Înscrisul Oficier ne conduce la calitatea de ofițer a lui Cowles.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Societatea Branșelor Galați - Jubileul de 25 ani 1896 - 1921

Societatea Branşelor din municipiul Galaţi este stră-stră-stră bunică a C.N.I.P.M.M. (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii) – filiala Galați, fiind fondată la data de 14 aprilie 1896. În Cimitirul Eternitatea din oraș există un monument funerar vechi pe care este menţionat, printre alţi membri ai Societăţii Branşelor din Galaţi, şi Ştefan H. Ştefan, primul director al acestei asociaţii, om de afaceri, deputat şi primar al municipiului Galaţi. Deasupra am postat inscripția de pe piatra funerară existentă în cimitirul orașului. Societatea Branşelor avea un fond de întrajutorare, la care putea apela un om de afaceri ajuns într-un necaz, bani ce puteau să readucă afacerea respectivă pe linia de plutire.

Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.

Palatul episcopal

Palatul Simion Gheorghiu (Strada Domnească)

Hotel Metropol (Strada Domnească)

Monumentul eroilor de la Costangalia

Monumentul eroilor din cimitir

Noua Agenție N.F.R.

Institutul Notre Dame Sion

Gara

Liceul Vasile Alecsandri

Gara

Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.