TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE - 149

TH. PALEOLOGU – P.D.L.:

“Un partid politic este un organism
unde se delirează împreună.“

AURA VASILE – P.S.D.:

“Gabriel Oprea este un cuc și
conduce un partid de cuci.“ 

IONUȚ STROE – P.N.L.:

“Nu înțeleg de ce unii parlamentari...
li se permite... Și... ce te mai miră?! ”

 xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ  DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx_______

    CÂTEVA MEDALII 

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".      

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Ordinul național "Meritul Diplomatic" în grad de cavaler 

Ordinul şi Medalia „Meritul Diplomatic” nu au fost iniţial cuprinse în Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, în condiţiile în care, nici înainte de 1948 şi nici înainte de 1990 nu au existat, în ţara noastră, distincţii special instituite pentru activitatea diplomatică. În condiţiile funcţionării, în cadrul Camera Deputaţilor, în legislatura 2000-2004, a unei Comisii speciale pentru elaborarea propunerilor legislative prevăzute la art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi avizarea proiectelor de legi pentru aprobarea ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern în acest domeniu, s-a ţinut cont de dorinţa Ministerului Afacerilor Externe de a institui distincţii pentru diplomaţii români şi străini. În urma adoptării Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, în care legiuitorul a prevăzut instituirea Ordinului „Nicolae Titulescu” clasele I, II şi III şi a Medaliei „Meritul Diplomatic” clasele I, II şi III, Comisia specială a Camerei Deputaţilor a decis examinarea posibilităţii armonizării acestor distincţii cu celelalte ordine şi medalii pe domenii de activitate, deja prevăzute în legea-cadru privind sistemul naţional de decoraţii al României. S-a ţinut cont şi de faptul că România se afla în plin proces de aderare la structurile euroatlantice, ceea ce presupunea încurajarea contactelor la nivel oficial inclusiv printr-o distincţie special instituită în acest sens. Din raţiuni de simetrie faţă de distincţiile deja prevăzute în Art. 7 din Legea nr. 29/2000, s-a căzut de acord asupra titulaturii „Ordinul şi Medalia «Meritul Diplomatic»”, cu patru grade (de la Mare Ofiţer la Cavaler), respectiv trei clase. Cele două distincţii au fost introduse în sistemul naţional de decoraţii prin Legea nr. 181/2004, fiind apoi reglementate în detaliu prin Legea nr. 572/2004. În conformitate cu prevederile legale, Ordinul „Meritul Diplomatic” se acordă „cetăţenilor români sau străini care au activat ori activează în Ministerul Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice şi consulare din ţara şi din străinătate, cu merite deosebite în promovarea politicii externe româneşti şi în consolidarea relaţiilor dintre România şi alte state sau organisme internaţionale”. În acelaşi timp, Medalia „Meritul Diplomatic” este o decoraţie care se poate acorda „cetăţenilor romani sau străini, cu rezultate meritorii, care au activat ori activează în Ministerul Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice şi consulare din ţara şi din străinătate”. În lipsa oricărui antecedent cunoscut, „Meritul Diplomatic” a fost conceput ca o decoraţie nouă. Însemnul Ordinului „Meritul Diplomatic” are forma unei cruci cu braţe egale („de tip pisan”), emailată negru şi cu bordura emailată verde. Pe avers, medalionul este emailat negru, cu bordura emailată verde, pe care este aplicată stema României; între bratele crucii, lipite de acestea, este câte o ramură de laur, cu frunze reliefate (amintind motivele decorative ale ţinutei de ceremonie purtată, în mod tradiţional, de către diplomaţi). Pe revers, medalionul poartă deviza Diplomaţiei Române: „SEMPER FIDELIS PATRIAE", respectiv „2004” – reprezintând anul instituirii. Însemnul este surmontat de o semicunună din frunze de laur. Panglica este din rips moarat galben-pai, având, înspre margini (privind de la exterior spre interior), dungi de culoare albastru, galben închis şi roşu, lipite între ele, respectiv, în centru, o banda din fir auriu. Medalia „Meritul Diplomatic” are forma unui pătrat cu colţurile rotunjite, pe care se află însemnul Ordinului, înconjurat de raze. Pe revers se află un medalion circular, purtând inscripţia „MERITUL DIPLOMATIC”, respectiv „2004” – reprezintând anul instituirii. Panglica Medaliei este identică cu cea a Ordinului, cu excepţia benzii aurii din centru. Prezint mai jos câteva prevederi ale Legii nr.572 din data de 14 decembrie 2004 privind Ordinul și Medalia Meritul Diplomatic. Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic, fac parte din categoria decoraţiilor civile pe domenii de activitate. Ordinul Meritul Diplomatic este o decoraţie care se poate acorda cetăţenilor românisau străini, care au activat ori activează în Ministerul Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice şi consulare din ţară şi din străinătate, cu merite deosebite în promovarea politicii externe româneştişi în consolidarea relaţiilor dintre România şi alte state sau organisme internaţionale. Medalia Meritul Diplomatic este o decoraţie care se poate acorda cetăţenilor românisau străini, cu rezultate meritorii, care au activat sau activează în Ministerul Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice şi consulare din ţară şi din străinătate. Ordinul Meritul Diplomatic se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul şi rozeta. Însemnul Ordinului Meritul Diplomatic este o cruce cu braţe egale, confecţionată din argint, emailată negru, având între braţe câte o ramură de laur cu frunzele reliefate. Medalia Meritul Diplomatic se prezintă sub o singură formă: însemnul.  Însemnul Medaliei Meritul Diplomatic este o piesă de formă pătrată, cu colţurile rotunjite şi striaţiuni sub formă de raze, confecţionată din tombac, pe care este ştanţat însemnul ordinului, neemailat. Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic se conferă de către Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale formulate, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000, de către ministrul de resort pentru persoanele din domeniul său de activitate. Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Meritul Diplomatic şi a Medaliei Meritul Diplomatic sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 29/2000.

Medalie de asiduitate a unei loji masonice 

din Ritul B'nai B'rith (Dumnezeu este doar unul)

Produsul medalistic de mai sus este o Medalie de asiduitate a unei loji masonice din Ritul B’nai B’rith (“Dumnezeu este doar unul”). Medalia parvine dintr-o colecție particulară, este confecționată din argint, are forma rotundă, având diametrul de 34 milimetri și greutatea de 43 de grame. Pe avers este reprezentat capul unui om privind spre stânga, iar pe revers este aplicată o inscripție ebraică pe patru rânduri orizontale, ce s-ar putea traduce – Dumnezeu este cu  noi.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului britanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna - Pionier botanist

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.  

 

Insigna - Membru al Organizației de Pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în U.A.E.R. - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe  Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: 
„Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri, iar dedesubt un carnet de evidențiere a activității pionierului din clasele V -VIII și o diplomă de grupă fruntașă de pionieri. 

Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni.  In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. 

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hențea)

Ana Aslan - 125 de ani de la naștere 1897 - 2022

Mari personalități ale medicinei românești 

Produsul medalistic de mai sus este primul din anul 2022, realizat la Monetăria Statului. Este o medalie care marchează trecerea a 125 de la nașterea celei care a fost Ana Aslan, savantul care a găsit leacul pentru tinerețe fără bătrânețe. Pe avers este reprezentat chipul savantei de renume mondial și, stilizat câteva legături moleculare. Periferic circular pe partea superioară și dreapta este aplicată inscripția: “125 de ani de la naștere” iar la partea inferioară pe două rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile: “1897” (anul nașterii) și “ANA ASLAN”. Pe revers este reprezentată Universitatea din municipiul București și Esculap cu toiagul său. Medalia este realizată în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

• Metal – argint, puritatea – 99,9%, secțiunea - Aniversări: Personalități și evenimente istorice, anul emiterii – 2022, forma rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,11 grame, calitatea – proof, tirajul – 60 bucăți și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 438 lei.
• Metal – aliaj cupru, secțiunea - Aniversări: Personalități și evenimente istorice, anul emiterii – 2022, forma rotundă, diametrul – 37 milimetri, calitatea – proof, tirajul – 40 bucăți și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 274 lei.

Ana Aslan (născută la data de 1 ianuarie 1897 în Brăila şi decedată la data de 20 mai 1988 în Bucureşti) a fost renumit medic român, specialist în gerontologie, academician din anul 1974 şi director al Institului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Bucureşti (1958 – 1988. Printre invenţiilei ei se numără preparea vitaminei H3 (Gerovital) - produs brevetat în peste 30 de țăr i– şi descoperirea produsului Aslavital, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. A fost membră a următoarelor foruri şi instituţii  de cercetare, din lume; 

• Membră a Academiei de Științe din New York
• Membră a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială
• Membră de Onoare al Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative
• Membră în Consiliul de Conducere al Asociației Internaționale de Gerontologie
• Membră a Societății Naționale de Gerontologie din Chile
• Președintă a Societății Române de Gerontologie

Pentru meritele sale ştiinţifice a fost distinsă cu următoarele titluri şi distincţii;

• 1952 - Premiul internațional și medalia "Leon Bernard", prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei
• Meritul Științific clasa a I-a - 1967
• Merito della Republica - Italia
• Cavaler al Ordinului Palmes académiques - Franţa
• Profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universității Bragança din Paulista - Brazilia

Credinţa fermă, deplină şi definitivă, în capacitatea de regenerare a fiinţei umane reprezintă cea mai importantă moştenire lăsată de una dintre cele mai mari personalități ale României. „Să fii veşnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi şi pe care să îl cucereşti.” – a spus cândva Ana Aslan.

Universitatea din București este o universitate de stat și una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Fondată în anul 1864, Universitatea din București este a doua universitate modernă a României, după Universitatea din Iași. Mai mulți absolvenți ai Universității s-au afirmat ca personalități de seamă: profesori și cercetători la alte universități din lume, membri ai Academiei Române și ai unor academii din alte țări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniștri, prim-miniștri, președinți), diplomați etc. O parte din facultățile Universității sunt amplasate în Palatul Univesității din Piața Universității. Universitatea din București oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile și formele de pregătire universitară: 22 programe de scurtă durată, peste 75 de programe de lungă durată, 12 programe în forma de învățământ deschis și la distanță, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de înalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesională și de perfecționare. Substratul istoric al Universității din București datează din anul 1694, când a fost fondată Academia Domnească din București. Aceasta a fost o școală superioară, având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Reorganizată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Academia Domnească - grecească din București a devenit un important centru de cultură grecească. În procesul dezvoltării conștiinței și culturii naționale, și o dată cu începutul luptei pentru un învățământ cu limba de predare română, Academia Domnească de la București s-a destrămat, dar în anul 1818 s-a deschis, în clădirea ei, prima instituție superioară de învățământ în limba română, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. Oficial Universitatea din București a fost înființată în 1864, pe locul fostei Academii Domnești de la București de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a divizat Colegiul “Sfântul Sava” în Universitatea din București și actualul Colegiu Național “Sfântul Sava.” Datorită diversității domeniilor de pregătire academică, activitatea didactică în Universitatea București se desfășoară în 19 sedii distincte care dispun de 286 de laboratoare pentru studii de licență, 187 laboratoare destinate cercetării și activității masteranzilor, iar procesul de învățămînt se desfășoară în amfiteatre cu 7900 locuri, 1941 de locuri în săli de curs și 4409 locuri în săli de seminar. Suprafața medie depășește 2 metri pătrați de student. Întreaga structură a programelor de studii a fost compatibilizată cu programul Bologna. În prezent, Universitatea din București oferă peste 38 domenii de licență cu cca. 100 de specializări la cele trei forme de învățământ (zi, fără fr. ID). Oferta educațională la nivelul studiilor masterale totalizează 180 programe. Acest fapt a permis creșterea continuă a solicitărilor pentru programele de masterat, provenite de la absolvenții altor facultăți, cât și a solicitărilor de reconversie profesională.

Palatul Universității este situat în Piața Universității, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet și Nicolae Bălcescu, înaltă de 6 etaje, construită în stil neoclasic. Construirea Universității București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, și a fost finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912 - 1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica - Budești. Împodobirea exterioară a palatului a fost realizată de către Karl Storck împreună cu asistentul său, Waibel, și un elev de-al său, Paul Focșenenanu. Storck a realizat în stil clasic relieful de pe frontonul central al palatului, din piatră de Rusciuc, distrus la numai 80 de ani de la construcția sa, în timpul atacurilor aeriene americane din data de 4 aprilie 1944. Frontonul o prezenta pe Minerva, încununând artele și științele. În scena centrală, Minerva întindea o cunună de lauri unei figuri alegorice cu o liră în mână, alegoria poeziei. La dreapta și la stânga zeiței apăreau științele și artele, drapate sau nude. Frontonul nu a mai fost refăcut, fragmente recuperate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Stork și Cecilia Cuțescu-Storck din București, str. Vasile Alecsandri nr.16.  Cele patru muze ce împodobesc în prezent fațada clădirii au fost adăugate în 1929, fiind opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, pentru care a servit ca model chiar fiica lui, Else. Parterul edificiului este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Primele două etaje sunt decorate cu pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj. Ultimele 2 etaje, la mansardă, prezintă lucarne decorate. Construcția dispune și de un subsol înalt care servește drept soclu al palatului. Colțurile construcției sunt realizate din corpuri rotunde îmbrăcate în coloane dorice acoperite de cupole. Inaugurat în data de 14 decembrie 1869, palatul a fost la început sediul facultăților Universității București, dar și sediul altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de istorie Naturală. În timp, odată cu creșterea numărului de studenți, spațiul a devenit insuficient pentru a putea adăposti toate instituțiile, motiv pentru care palatul revine la menirea inițială, sediul facultăților universității. În 1960 în interiorul clădirii își aveau sediul 8 facultăți și peste 80 de laboratoare. În prezent clădirea găzduiește Facultatea de Geografie, Facultatea de Matematică si Informatică, Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatae de Istorie și laboratoarele specifice facultăților. Facultatea de Filozofie ,inițial a funcționat în această clădire, dar după anul 1989 a fost mutată în sediul amenajat în fosta cantină studențească R3 din Campusul Studențesc Regie. În urma unor săpături efectuate în 21 noiembrie 1968 a fost găsită „piatra fundamentală” în interiorul căreia se află caseta metalică, utilizată pentru păstrarea documentului și a sigiliului țării, în prezent expusă în Muzeul Universității din București. Piatra de temelie a primei clădiri a fost așezată la 19 octombrie 1857, ca urmare a insistențelor depuse de caimacanul Alexandru D. Ghica. La ceremonia punerii „pietrei fundamentale” au participat alături de caimacanul Alexandru D. Ghica, reprezentanții diplomatici ai marilor puteri aflați la București, directorul Eforiei Școalelor – Gheorghe Costaforu -  precum și arhitectul Alexandru Orăscu.

În mitologia grecească, toiagul lui Esculap (Asclesius) era unul pe care se încolăcea un șarpe, fiind purtat de zeul cu același nume, o divinitate asociată cu medicina și vindecarea. Acest simbol s-a perpetuat până în zilele noastre, corelat în continuare cu lecuirea, medicina și medicii. Potrivit mitului antic, Esculap era fiul lui Apollo și al nimfei Coronis. În timp ce era însărcinată, Coronis s-a îndragostit, și-a ales un alt iubit pe lângă Apoloo, unul muritor. Cuprins de gelozie, zeul a ucis-o pe Coronis însă, pe când era întinsă pe rugul său funerar, lui Apollo i s-a făcut milă de pruncul său nenăscut și l-a salvat, scoțându-l din pântecul mamei sale. Copilul a fost numit Esculap (Asclepios) și a fost introdus în tainele medicinii de către centaurul Cheiron. Esculap a învățat cu râvnă și talent atât de multe încât, ar fi fost capabil, cu o ocazie, să învie, să readucă la viață unul din pacienții săi. Din această cauză, Zeus a început să se teamă că nemurirea zeilor ar putea fi amenințată de oamenii de pe pământ, așa că l-a omorât pe Esculap cu un fulger. Apoi, la rugămintea lui Apollo, fiul său ar fi fost amplasat pe cer, sub forma stelei Ophiuchus, "purtătorul de șarpe". Într-o altă varianta a mitului, Esculap nu ar fi murit, ci ar fi devenit un zeu întrupat în om, ce ar fi înființat, locuri, centre de vindecare pe cuprinsul întregii Grecii antice. Simbolul toiagului pe care se împletește un șarpe poate fi considerat a fi fost adoptat de medici și datorită lui Hipocrate, legendarul lecuitor. Conform legendei, Hipocrate invoca binecuvântarea și priceperea lui Esculap pentru a obține cea mai pură și mai eficientă metodă de vindecare a pacienților lui. De aici provine, se pare, jurământul lui Hipocrate, care debuta originar cu invocația, "Jur pe Apollo Vindecătorul, pe Esculap și Hygieia, Panacea și pe toți zeii..." Începând cu anii 300 î. Hr. , cultul lui Esculap a crescut în popularitate și mii de pelerini au pornit să dea năvală în templele sale pentru a scăpa de boli. Ei se implicau în ritualuri de purificare urmate de ofrande, jertfe, aduse zeului, și căutau să petreacă măcar o noapte în cea mai sacră parte a templelor, numită "abaton" ori "adyton". Orice vis pe care îl aveau în acea noapte era adus la cunoștiință preoților, care prescriau o terapie anume prin interpretarea acestuia. Semnificația șarpelui a fost interpretată în multe ale feluri. Se spunea că numele lui Asclepios derivă din vindecare, alinarea durerii, și din contracararea distrugerii ce însoțește moartea. Din acest motiv, i s-ar fi atribuit zeului grec simbolul șarpelui, indicând că cei care se dedică științei medicale trec printr-un proces asemănător cu cel al șarpelui, fiindcă acesta, prin schimbarea pielii, ar fi reîntinerit și s-ar fi lepădat de bătrânețe. Se consideră și că șarpele întruchipa atenția, o calitate necesară, vitală, în practicarea medicinii. Da, pierderea și reînnoirea pielii șarpelui simbolizează întinerirea, renașterea. Pe de altă parte, șarpele poate fi văzut ca un simbol care reunește și exprimă natură duală a muncii medicului, ce are de a face cu viața și moartea, cu boala și sănătatea. Ambiguitatea șarpelui ca simbol și contradicțiile pe care le reprezintă pot reflecta și ambiguitățile folosirii medicamentelor, așa cum reiese din termenul "pharmacon", care însemna atât "leac" cât și "otravă" în Grecia antică. Spirala prin care șarpele se amplasează pe toiag poate simboliza, totodată, lărgirea, expansiunea cunoașterii, înțelepciunii noastre, a minții, în general.Din punct de vedere simbolic, toiagul, aidoma șarpelui, poate fi corelat cu învierea și vindecarea. În același timp, poate fi reprezentativ pentru medicii itineranți din antichitate. La un moment dat, în dezvoltarea cultului lui Esculap, șarpele și toiagul s-au combinat sub forma simbolului medicinei cu care suntem familiarizați în prezent.

Jetonul - Fabrica motoare Diesel 934

Piesa medalistică de mai sus este un jeton executat la comanda unei Fabrici de motoare Diesel. Piesa este confecționată din tablă de aluminiu, este de formă pătrată cu laturile de 32 milimetri și are o singură față. În câmp, în interiorul unui pătrat  periferic realizat prin ștanțare, este ștanțat numărul: ”934”. Deasupra acestui număr este ștanțată orizontal inscripția: “FABRICA” iar pe laturile dedesubt sunt ștanțate inscripțiile: ”MOTOARE” și “DIESEL”. Ulterior realizării jetonului, undeva la partea superioară, s-a practicat un orificiu pentru trecerea unei sfori. Nu se știe cărei fabrici de motoare Diesel aparține jetonul. Se crede că piesa este o marcă de identificare pe care orice lucrător o primește la angajarea într-o fabrică. La primirea/predarea sculelor și/sau a echipamentului de lucru muncitorul era obligat să prezinte marca personală. Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

 Scriitor, navigator și explorator francez

 Louis Antoine de Bougainville, 

a trăit între anii 1729 - 1811

Detaliu vignetă de pe o felicitare românească

Detaliu vignetă de pe un set de cupoane de

raționalizare a bunurilor de larg consum

din vremea războiului civil spaniol

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 18.03.2022