FILATELIE - JOCURILE OLIMPICE DE VARĂ DE LA SEUL 1988

A XXIV-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Seul, capitala statului Coreea de Sud, în perioada 17 septembrie – 2 octombrie 1988.

La competiție au participat 8465 de sportivi din 159 de țări ale lumii care au concurat în 263 de probe din 27 de sporturi diferite. După boicotul de la Jocurile Olimpice din 1976, 1980 și 1984 și aceste jocuri au fost boicotate de Coreea de Nord și Cuba, iar Etiopia, Nicaragua și Seychelles nu și-au permis să-și trimită sportivii din motive economice.

Clasamentul final pe medalii se prezintă astfel; locul I – U.R.S.S. cu 132 de medalii, locul II – R.D.G cu 102 medalii și locul III – S.U.A. cu 94 de medalii. 

Cu o participare de 68 sportivi în 10 sporturi, România a obținut 24 medalii dintre care: șapte medalii de aur, 11 de bronz și 6 de bronz obținând locul 8 în clasamentul general pe medalii. 

Medaliile de aur au fost obținute de către:

Daniela Silivaș - în trei probe de gimnastică: paralele, bârnă și sol

Paula Ivan – atletism, 1500 metri

Sorin Babii – tir, pistol liber

Vasile Pușcașu – lupte libere, 100 kilograme

Rodica Arba și Olga Homeghi – canotaj echipaj, 2 rame fără cârmaci  

Într-o perioadă a Olimpiadelor politice, Nicolae Ceauşescu a hotărât ca la Seul 1988 să meargă doar cine urma să ia medalie. De aici a rezultat o prezenţă minimă a delegaţiei tricolore, dar şi o eficienţă remarcabilă din punctul de vedere al palmaresului. În plin război rece, sportul nu putea rămâne separat de interesele marilor puteri, aşa că dictonul cu „important e să participi” s-a transformat în „important e să-i boicotăm pe adversarii noştri politici”. Americanii nu au mers la Moscova 1980, ruşii le-au întors favoarea la Los Angeles 1984. 

Românii au profitat din plin, obţinând atunci rezultate istorice, la ediţia din '84 clasându-se pe un loc 2 general, care acum nu mai poate fi atins nici în cele mai fanteziste vise. Urma Seul 1988, iar lupta dintre vest şi est continua să se dea pe tărâm politic. Coreea de Nord se lupta cu Sudul, aşa că aliaţii comuniştilor au decis să nu se prezinte. Au lipsit naţiuni de genul Albania, Cuba, Madagascar, Seychelles, Etiopia sau Nicaragua. A existat însă un adevărat proces de negociere pentru ca ţările din fostul bloc comunist, în frunte cu URSS, să participe.  A fost o ediție extrem de curioasă din punctul de vedere al României, deoarece nu am fost prezenţi decât cu 63 de sportivi, în condiţiile în care la Moscova am avut 228, iar la Los Angeles 124. Era însă perioada în care Ceauşescu se pregătea să anunţe că am scăpat de datoriile externe, şi cureaua trebuia strânsă la maxim, iar o delegaţie prea numeroasă, atât de departe, era probabil privită ca o cheltuială nepotrivită înaltelor idealuri ale comunismului. Un oficial al sportului românesc a declarat; Motivul pentru care nu am fost decât cu 63 de sportivi a fost strict politic. S-a spus clar dinainte că nu va merge decât cine are şanse la medalie. Ceilalţi nu trebuiau să se califice, deşi ar fi putut s-o facă, pentru că baremurile nu erau atât de greu de îndeplinit. Dar trebuia să-ţi asumi responsabilitatea că sportivul respectiv merge să ia medalie. Aici au avut de suferit cel mai mult cei tineri, care ar fi putut fi pregătiţi pentru olimpiadele următoare şi care ar fi câştigat o experienţă adevărată prin prezenţa lor acolo. Eu am fost cel care s-a ocupat de deplasarea delegaţiei României şi nu am reuşit să-i conving pe cei cu putere de decizie nici măcar să ne dea un alt avion pentru a ne transporta materialele, gen bărcile, canoele etc. Aşa că singurul avion cu care am mers la Seul l-am transformat în bou-avion. În spate stăteau materialele, iar în faţă sportivii. Erau atât de înghesuiţi, încât stăteau cu picioarele la gură. Nu au fost luaţi în delegaţie nici măcar cei strict necesari, mă refer la antrenori sau oficiali. În schimb, Emil Bobu a ştiut să dea jos din avion pe cineva din COR pentru a se urca el.” Pentru o delegaţie atât de subţire rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase. Am terminat pe locul 8 la general, cu un total de 24 de medalii. Dar, atenţie, de fapt, din cei 63 de oameni prezenţi s-au întors acasă cu medalie pe gât 48, pentru că între sporturile medaliate au fost cei de la canotaj, de exemplu, unde erau mai mulţi reprezentanţi la o singură probă. Totuşi, cine poate ştii, cam care ar fi fost bilanţul final dacă am fi mers cu întreaga delegaţie cu care România ar fi putut să se califice, pentru că în mod sigur ar mai fi fost loc şi de alte medalii.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Insigna - Inspectoratul de jandarmi județean - Bihor 

Deşi Jandarmeria română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850, în Transilvania putem vorbi de structuri de jandarmi abia după Marea Unire de la 1918. Printre primele unităţi şi subunităţi de jandarmi înfiinţate pe teritoriul Transilvaniei, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, s-a numărat Compania de jandarmi Oradea Mare. Aceasta a luat fiinţă la data de 1 aprilie 1919, iniţial având sediul la Cluj, deoarece Oradea nu fusese încă eliberată. La 20 decembrie 1919, s-a mai înfiinţat în Bihor, încă o Companie de jandarmi la Beiuş. Această companie avea ca teritoriu de competenţă plasele Salonta, Cefa, Tinca, Beliu, Beiuş, Ceica şi Vaşcău. În toamna anului 1920, Şcoala de Jandarmi Oradea Mare, a fost transformată în Şcoală de pregătire pentru şefii de posturi de jandarmi din întreg Corpul de jandarmi. La 1 ianuarie 1928, în Oradea Mare a fost înfiinţat încă un Batalion de Instrucţie, subordonat Regimentului 7 Jandarmi Cluj, iar la Şcoala de Jandarmi a fost înfiinţată Şcoala nr. 2. La începutul lui decembrie 1928 au mai fost înfiinţate în oraşele din nord-vestul ţării (Oradea, Carei şi Satu Mare) detaşamente speciale de jandarmi. În anul 1929 la Cluj a luat fiinţă Inspectoratul VI jandarmi rurali, din care făceau parte şi Legiunea de jandarmi Bihor cu sediul la Oradea şi Legiunea de Jandarmi Beiuş cu sediul la Beiuş. Legiunea de jandarmi Bihor avea ca organizare 6 secţii şi 33 posturi de jandarmi, iar Legiunea Beiuş avea în subordine 6 secţii şi 27 posturi de jandarmi. În toamna anului 1930, la Oradea a fost înfiinţat încă un Batalion de jandarmi (B. 12 Jand.) având misiunea de a instrui recruţii jandarmi. În anul 1932 a avut loc o reorganizare a Jandarmeriei, la Oradea fiind înfiinţat un Inspectorat Regional de Jandarmi, având în organizare Legiuni la Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş. Ca urmare a creşterii fenomenului infracţional la nivelul întregii ţări, au fost înfiinţate Legiuni de jandarmi mobile, în Bihor luând fiinţă Legiunea de jandarmi mobilă nr. 12, cu reşedinţa la Oradea. Evenimentele de la 23 august 1944 au determinat noi modificări în ceea ce priveşte organizarea Jandarmeriei Române, drept urmare, la 1 noiembrie 1944, Inspectoratul de Jandarmi Oradea se reînfiinţează şi îşi reia activitatea, având sediul în Arad, unde va funcţiona până la primirea ordinului de reinstalare în vechea reşedinţă, Oradea (martie 1945). Structura Inspectoratului de jandarmi Oradea, nou înfiinţat, avea în subordine – 5 legiuni, la: Arad, Bihor (Beiuş), Sălaj, Satu Mare şi Maramureş. Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 au fost desfiinţate Poliţia şi Jandarmeria. Formaţiunile Jandarmeriei Rurale (inspectoratele, legiunile, secţiile şi posturile de jandarmi) au fost transformate în formaţiuni de miliţie, iar regimentele, batalioanele şi centrele de instrucţie ale Jandarmeriei, au fost transformate în trupe de securitate. Se înfiinţează astfel Batalionul 5 Securitate Oradea. Ulterior au mai fost înfiinţate un Centru de instrucţie securitate nr. 4 la Oradea, un Centru de instrucţie securitate nr. 8 la Marghita şi un Centru de Reparaţii la Oradea. Această organizare a durat până în anul 1952, când la Oradea a fost înfiinţat Batalionul de securitate Pază. În anul 1963, Şcoala de ofiţeri Oradea a fost desfiinţată, odată cu alte unităţi din ţară, în judeţ luând fiinţă în orașul  Dr. Petru Groza Batalionul 3 Pază, care avea în compunere 4 companii de pază şi un pluton gospodărie.  În urma reorganizării administrative a teritoriului ţării din anul 1968, o parte din unităţile ce au aparţinut M.A.I. au trecut în subordinea Consiliului Securităţii Statului (C.S.S.), printre aceste unităţi fiind şi Batalionul 31 Securitate Oradea, fiind acum batalion independent. Începând cu 1 noiembrie 1971, Batalionul 31 securitate Oradea, se contopeşte cu Batalionul 2 Pază Oradea, se înfiinţează un singur batalion de securitate, Batalionul 2 Securitate. La 28 decembrie 1989 Comandantul trupelor de Securitate a transmis un ordin prin staţiile radio, prin care se comunica că începând cu această dată „C.T.S. trece în subordinea M.Ap.N. devenind Comandamentul Trupelor de Infanterie (C.T.I.), iar marile unităţi şi unităţi de securitate, devin mari unităţi şi unităţi de infanterie”. Prin Hotărârea de Guvern nr. 0749 din 5 iulie 1990, Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine se transformă în Comandamentul Trupelor de Jandarmi, revenindu-se parţial la vechea denumire, iar prin Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, au fost legiferate structura şi atribuţiile Trupelor de Jandarmi. Unitatea de jandarmi Oradea, devenită Comandament Judeţean de Jandarmi (C.J.J.) în urma Legii 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, a îndeplinit misiuni permanente: de pază a obiectivelor încredinţate, de asigurare şi menţinere a ordinii publice împreună cu Poliţia în municipiul Oradea, de înlăturare a efectelor unor calamităţi naturale (inundaţii), transportul de valori şi transporturi speciale, misiuni pe care le îndeplineşte şi în prezent. În urma apariţiei legii 550 din 2004, începând cu 01.05.2005, C.J.J. Bihor poartă numele de Inspectoratul Județean de  Jandarmi “Gl. bg. Anton Berlescu” Bihor, având sediul în Strada Universității, la nr. 2.

Insigna sportivă - Stăruința Oradea 1912 - 1932

Stăruința Oradea, în limba maghiară: Nagyváradi Törekvés; în limba engleză: Perseverence, a fost un club de fotbal românesc, din municipiul Oradea. Stăruința Oradea a fost fondată în Austro-Ungaria, în data de 9 aprilie 1912, sub numel Asociaţia de Cultură Fizică a Muncitorilor Stăruinţa Oradea, și a jucat inițial în campionatul național al Ungariei. În cadrul Adunării generale de constituire a asociației au fost aleși în organul de conducere: Lőwenstein Zsigmond, preşedinte, Vargha András şi Mikló Béla, vicepreşedinţi, Szilágyi János, secretar, Meszáros Miklós, cenzor, şi Nagy István, notar. La puţin timp după înfiinţarea asociaţiei şi organizarea secţiei de fotbal, s-a jucat un meci în compania echipei secunde a Asociaţiei Sportive din Oradea, câştigat de Asociaţia Stăruinţa Oradea cu 2-0. Echipa a ajuns, pentru prima dată, în campionatul românesc de fotbal în 1922, fiind câștigătoarea Regiunii Oradea.  Între anii 1928 și 1930, Stăruința a dominat campionatul regional și a ajuns mereu în finală. După anul 1930 echipa a început să decadă astfel că în anul 1958 s-a desființat. Echipamentul tradițional de joc al echipei se prezenta astfel: pentru meciurile de acasă - complet alb cu o dungă roșie pe lateral la șort și tricoul; pentru meciurile în deplasare – complet negru cu o dungă roșie pe lateral la șort și tricou. Întotdeauna jambierele aveau trei dungi roșii la partea superioară. Câteva realizări ale acestei echipe de fotbal sunt:

• De 3 ori în sferturile de finală ale Campionatului României de fotbal (1922, 1926 și 1929)
• De cinci ori campioni ai Regiunii Oradea (1921–1922, 1925–1926, 1927–1928, 1928–1929 și 1929–1930)
• De trei ori finalistă a campionatului Regiunii Oradea ( 1923–1924, 1924–1925 și 1926–1927).

Matrița - Metalul Salonta

Metalul Salonta, denumire actuală Clubul Sportiv Municipal Olimpia Salonta, este un club românesc de fotbal profesionist cu sediul în Salonta, Strada Republicii, nr. 92, ce joacă în Liga a V-a.  Clubul a fost fondat în anul 1911 sub numele Nagyszalontai SC (în limba română: CS Salonta) pe vremea când Transilvania era încă parte a Austro-Ungariei. De-a lungul anilor, echipa din cel de-al doilea oraș al județului Bihor a avut mai multe nume precum: SC, CS, CSM, Steaua Roșie, Stăruința, Recolta, Metalul și în prezent Olimpia, dar indiferent de nume, clubul a devenit o prezență regulată a Liga a 3-a și a 4-a a fotbalului autohton. Cea mai bună perioadă din istoria clubului a fost în anii 60 și 70, când Olimpia, numită la acea vreme Steaua Roșie, Metalul și în cea mai mare parte Recolta au jucat 17 sezoane consecutive în Liga III. În anii 80, echipa avea un traseu oscilant, călătorind între Liga III și Liga IV, dar la sfârșitul anilor 1984–85, Recolta a obținut cel mai bun rezultat din lunga sa istorie, locul 2 în Liga III la doar 4 puncte în spatele Înfrățirii. Oradea. În anul 1988, Recolta a retrogradat din nou în Liga IV, fiind subiectul unui proces de rebranding, numele echipei a fost schimbat în Olimpia și culorile au fost schimbate, de asemenea, de la verde și galben la alb și albastru. În anii 90, echipa a avut câteva apariții izolate în Liga III, dar fără performanțe importante. La sfârșitul sezonului 2003-04, echipa a promovat înapoi în Liga III după patru ani, dar echipa a fost desființată din cauza înființării echipei Liberty Salonta, club deținut de omul de afaceri român Marius Vizer, care a cumpărat și stadionul timp de 99 de ani și un loc direct în Liga II de la CSM Medgidia. Vizer a construit o academie puternică de fotbal și a modernizat stadionul gestionând atunci cea mai bună perioadă din istoria fotbalului de la Salonta, inclusiv promovarea în Liga I la sfârșitul sezonului 2005-06, dar Liberty nu a jucat niciodată acolo, după ce locul a fost vândut echipei UTA Arad. În 2009, Vizer a renunțat la Liberty, iar echipa de seniori a fost mutată la Pomezeu. În anul 2013, academia de fotbal a fost, de asemenea, dizolvată și oamenii au început să-și întoarcă fața din nou către vechea Olimpia, lucru care a dat o reîmprospătare clubului care a promovat înapoi în Liga IV la sfârșitul sezonului 2012-13. Echipa s-a mutat înapoi la casa inițială, Stadionul Municipal, după 9 ani pe Stadionul Olimpia, un stadion fără tribune și un teren prost. Obiectivul principal al clubului este astăzi creșterea jucătorilor tineri și descoperirea de noi talente.

Salonta, în limba maghiară – Nagyszalonta sau Szalonta, este un municipiu din județul Bihor, situat în sud-vestul județului, la frontiera cu Ungaria, la o depărtare de 39 de kilometri de municipiul Oradea pe drumul E 671. Municipiul se întinde în Câmpia Salontei, străbătut de pârâul Culișer și deține resurse de apă termală neexploatate. Prima atestare documentară a localității Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta". Deoarece orașul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniți din Transilvania cu cei din zona de ocupație otomană. Schimbul intens de mărfuri determina dezvoltarea rapidă a așezării și apariția micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, țesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesitățile locale și se desfac și în târgurile estice și sudice din Tinca, Beiuș, Ineu, Chișineu Criș și în târgurile din zona de ocupație otomană, la Gyula si Orosháza. La cumpăna dintre secolele XIX și XX ținutul se dezvoltă intens. În această perioadă încep lucrările de desecare a mlaștinilor, construirea liniei ferate și apar primele instituții cu caracter capitalist în industrie și comerț. De asemenea, se înregistrează un puternic aflux al populației rurale spre oraș. Dezvoltarea industriei orașului se accentuează după 1948 prin înființarea unor noi unități economice. Salonta devine astfel un oraș cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecțiilor, a pielăriei, a blănăriei și a încălțămintei precum și prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiții în zonă. În prezent, 65% din producția totală a orașului o constituie industria alimentară. Alături de acestea a apărut și s-a dezvoltat industria constructoare de mașini. La recensământul din anul 2011 orașul număra 17735 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 18074 locuitori), dintre care: români – 37,06%, maghiari – 55,64%, romi – 2,31% și restul – nedeclarată sau altă etnie. În timpurile comuniste, Salonta era renumită datorită numeroaselor fabrici, cum ar fi: Fabrica de mezeluri Salonta, Metalul Salonta, Mobila Salonta, Abatorul, etc. Actualmente, multe dintre ele sunt în pragul falimentului - sau chiar au falimentat. În prezent cea mai renumită fabrică, cunoscută la nivel național, este „Principal SA” în cadrul căreia se fabrică Salamul de Sibiu și încă 11 sortimente de salamuri uscate. În a doua jumătate a anilor 2000 începe dezvoltarea unor ramuri industriale noi pentru orașul Salonta: construcții de mașini (prin compania americana Arvin-Meritor, devenita ulterior Inteva), injecție de mase plastice (Jasz Plast, Plastech Reinert) etc. La capitolul "Recorduri mondiale" orașul se poate mândri cu cel mai mare recipient (având volumul de 5400 litri până la revărsare) în care s-a preparat cel mai mare volum de gulaș (bograci) din lume. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: Ceaunul uriaș, Turnul Ciunt - parte a cetății de odinioară, Muzeul Memorial Arany Janos, Muzeul Țăranului Român - o casă țărănească din zona Buduresei care sugerează rădăcinile locuitorilor acelui cartier, casele memoriale Arany János, Sinka István și Zilahy Lajos, parcul orașului cu statuile sale, clădirea Primăriei, bisericile urbei, Consulatul slovac sau hotelul de lângă consulat.

Insigna sportivă - N.T.K. (Nagyvaradi Torna Klub)

(Clubul de gimnastică - Oradea)

Produl medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda clublui sportiv N.T.K. din municipiul Oradea, de pe vremea când acest oraș aparținea imperiului austro-ungar. N.T.K. (Nagyváradi Torna Klub – Clubul de gimnastică Oradea) a fost un puternic și cunoscut club sportiv al orașului, unde se practica printre altele ciclismul și gimnastica.

Insigna sportivă - N.S.E. (Nagyvaradi Sport Egyesulet)

(Asociația sportivă Oradea)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată la comanda asociației sportive N.S.E. din municipiul Oradea, de pe vremea când acest oraș aparținea imperiului austro-ungar. N.S.E. (Nagyváradi Sport Egyesulet – Asociația Sportivă Oradea) este una din cele mai vechi asociații sportive de pe teritoriul actual al României, fiind fondată în anul 1906. Insigna se prezintă sub forma grupului monogramat de litere N, S și E.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite. 

Primăria

Cazarma

Gara

Bulevardul Regele Ferdinand 

Catedrala și Palatul episcopal

Școala de jandarmi

Palatul Vulturul Negru

Palatul de finanțe

Mănăstirea premonstratensă

Cetatea

Statuia lui Szacsvay

Biserica greco-catolică Sfântul Nicolae

Cafeneaua Metropol

Mănăstirea Orsolya

Institutul Szent Vincze 

Facultatea de medicină

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău, precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate din acest județ.

Primăria - Ștei

Vederi - Aleșd

Vedere - Beiuș

Vedere - Biharia

Vedere - Ciumeghiu

Vedere - Cresuia 

Vedere - Derna

Vedere - Diosig

Vedere - Marghita

Vedere - Popești

Vedere - Remeți

Vedere - Spinuș

Vedere - Stâna de Vale

Vedere - Tileagd

Vedere - Tinca

Vedere - Valea lui Mihai

Vedere din județ

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

Compozitor danez Christoph Ernst Friedrich Weyse,

a trăit între anii 1774 - 1842

Detaliu vignetă de pe o felicitare românească

Detaliu vignetă de pe un set de cupoane de 

raționalizare a bunurilor de larg consum

din vremea războiului civil spaniol

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 21.03.2022