marți, 22 martie 2022

MINUNI ALE ARHITECTURII LUMII - 50

   
    1.  Fortăreața care și-a pus amprenta în istorie ca fiind al doilea zid ca mărime după Marele Zid Chinezesc - nu este altceva decât Fortăreața  Kumbhalgarh din statul Rajasthan, India. 
    Fortăreața a fost construită în secolul al XV-lea, se întinde pe o suprafață de aproximativ 268 hectare și are o lungime de 38 kilometri înconjurând zona Udaipur. Fortul este declarat un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și se consideră că a fost construit în secolul al XV-lea de Rana Kumbha, după planurile arhitectului Mandan. Construcția are șapte porți fortifica și un număr de temple hinduse și temple jainiste care indică toleranța religioasă a conducătorilor și modul în care aceștia i-au patronat pe jaini și le-au încurajat cultura în regat. Fortul s-a confruntat cu multe probleme în timpul construcției, dar și după, fiind atacat în dese rânduri. În amintirea tuturor acelora care s-au sacrificat pentru construcția și apărarea cetății, lângă poarta principală – Hanuman Pol s-a construit un altar și un templu de închinare. Fortul este printre cele mai mari complexe de forturi din lume. Istoria timpurie a fortului nu a putut fi stabilită din cauza lipsei de dovezi. Se crede că cel mai vechi nume al fortului este Machhindrapur, în timp ce Sahib Haqim, un istoric, l-a numit Mahore. Se crede că fortul inițial a fost construit de regele Samprati din epoca Maurya, din cauza importanței strategice în timpul secolului al VI-lea. De-a lungul anilor fortul a  suferit numeroase modificari -  restaurări, dar structura originală construită de Kumbha a rămas. Clădirile rezidențiale și templele sunt bine conservate. Construit pe un deal la 1100 metri altitudine (3600 picioare) deasupra nivelului mării, pe lanțul deluros Aravalli, fortul Kumbhalgarh are ziduri perimetrale cu grosimea de cincisprezece picioare.  
    În fort există peste 70 de temple, atât temple jainiste, cât și temple hinduse. Principalele temple jainiste din incinta fortăreței sunt:
  •     Templul Ganesha - situat în stânga porții Ram Polul, a fost construit de Maharana Kumbha și imaginea lui Ganesha este vizibilă în sanctuar, stând pe o platformă înaltă
  •     Templul Charbhuja - dedicat zeiței cu patru brațe, se află chiar pe versantul dealului din partea dreaptă a Templului Ganesha. Este construit pe o platformă înaltă și împrejmuită cu un zid cu intrare dinspre est. 
  •     Templul Neel Kanth Mahadeva - situat în partea de est a fortului construit în anul 1458 d.Hr. Altarul central al lui Shiva este abordat printr-o incintă dreptunghiulară și printr-o structură susținută de 24 de stâlpi uriași. Idolul lui Shiva este făcut din piatră neagră și este reprezentat cu 12 mâini. Inscripțiile indică faptul că templul a fost renovat de Rana Sanga.
  •     Templul Mataji, numit și templul Kheda Devi, este situat în partea de sud a templului Neela Kanth.
      Principalele 5 temple hinduse din incinta fortăreței sunt:
  •        Templul Mamadeo 
  •        Surya Mandir (templul soarelui)
  •        Templul Parsva Natha (construit în 1513), templul Jain din partea de     est
  •        Templul Juna Bhilwara 
  •        Templul Pital Shah Jain 
Departamentul de Turism din statul Rajasthan organizează anual un festival de trei zile în fort în amintirea pasiunii lui Maharana Kumbha pentru artă și arhitectură. 
    2.   Moscheea lui Lotfollah este o moschee din orașul Isfanah, Iran. Ea este una dintre cele mai cunoscute moschei din oraș și una dintre cele mai celebre din țară. 
    Moscheea a fost construită între anii 1603-1619 după planurile arhitectul-șef Mahomed Reza ibn Hussein, cunoscut și sub numele de Shaykh Bahai. Ordinul de construcție a venit din parte șahului Abbas I cel Mare, ce a dedicat-o șeicului Lotfollah, de unde și numele moscheii. Șeicul Lotfollah era un mare învățat al islamului șiit venit tocmai din Liban la invitația lui Abbas I pentru a ține predici în oraș. Moscheea sa era destinată doar familiei regale, de aceea are dimensiuni reduse și nu are minarete, spre deosebire de alte moschei construite cam în aceiași perioadă, destinate întregului oraș. Puțini occidentali la momentul safavizilor au acordat atenție acestei moschei și cu siguranță nu au avut acces la ea. Abia secole mai târziu, când ușile au fost deschise publicului, oamenii obișnuiți au putut admira efortul depus de șahul Abbās. Moscheea lui Lotfollah este o operă de artă inestimabilă, o capodoperă a arhitecturii safavizi, situată pe partea de est a pieței Naqs-e-Jahan din orașul Isfahan. Portalul de la intrarea ei este acoperit de un decor de stalactite acoperite cu mozaicuri de faianță, iar domul, ce are un diametru de 13 metri, este decorat cu picturi și caligrafii islamice albe și aurii. Pentru evitarea pericolelor șahul Abbās a cerut arhitectului să construiască un tunel care să traverseze întreaga piață, de la Palatul său la moschee. În anul 1934 moscheea a fost vizitată de Robert Byron, care a lăsat o descriere lungă și entuziastă a acesteia. Istoricul contemporan Iskandar Munshi a numit moscheea “de o mare puritate și frumusețe”. Intrarea în moschee  este adâncitură pe jumătate de lună și împreună cu fațada inferioară sunt din marmură, în șapte culori (mozaicuri policrome) decorează părțile superioare ale structurii. Crearea caligrafiei și a ceramicii, care depășesc, atât în ​​frumusețe, cât și în calitate, tot ceea ce a fost creat anterior în lumea islamică, a fost supravegheată de maestrul caligraf ʿAlī Reżā ʿAbbāsī. La intrarea în camera de rugăciune, vă confruntați cu pereții acoperiți cu dale albastre, galbene, turcoaz și albe cu motive complexe arabesc. Versetele coranice apar în fiecare colț, în timp ce pereții estici și vestici conțin poezii de Shaykh Bahai. 
    Clădirea constă dintr-o cupolă turtită deasupra sălii mari a catedralei. Spre  deosebire de structura simplă a acestei moschei, decorațiunile interioare și exterioare sunt extrem de complexe, iar în construcția sa au fost folosite cele mai bune materiale și cei mai talentați meșteri. Robert Byron a scris despre acest spectacol: “Nu cunosc un exemplu mai bun de geniu islamic persan decât interiorul cupolei. Cupola este împărțită în pene în formă de lămâie, care începând de la un păun stilizat în partea de sus se lărgesc treptat și sunt înconjurate de cărămizi opace; conțin incrustări de frunziș pe tencuiala articulației. Pereții, care de-a lungul contururilor au benzi mari de inscripții albe pe un fundal albastru, sunt în mod similar incrustate cu arabescuri bogate sau pătrate baroce pe tencuiala de ocru închis. Incrustările sunt de trei culori: turcoaz, albastru-verde pal și o nuanță foarte bogată și indefinibilă, precum vinul. Fiecare arc este încadrat de o întorsătură turcoaz. Nu am mai găsit până acum o asemenea splendoare.” Clădirea moscheii a fost finalizată în anul 1619.
     3.  Templul Borobudur, situat la 42 de km nord-vest de provincia Javaneză, Yogyakarta, Indonezia, este cel mai mare templu budist din lume, fiind  construit în formă de piramidă cu baza pătrată de 118 metri lungime.
    Templul Borobudur este considerat o structură acoperită, destinată a fi sălașul lui Buddha Sakyamuni, pe când se afla în pântecele mamei sale. Ctitorii templului au vrut ca învățăturile lui Buddha să fie reprezentate vizual. În acelasi timp s-a dorit sugerarea prezenței puterii lui Sakyamuni prin intermediul structurii clădirii. Intenția ctitorilor templului Borobudur a fost exprimarea esenței cosmice și atotputernice a lui Buddha. Numele de Borobudur provine din cuvintele în sanscrită "Vihara Buddha Uhr" și care înseamnă Mănăstirea budistă de pe deal (înălțime). Această piramidă colosală a fost construită de către conducătorii dinastiei Sailendra între anii 750-850. Istoria templului este controversată, datele exacte fiind foarte puține, dar potrivit tradițiilor, primul arhitect a fost Gunadharma. Recent s-a stabilit că Borobudur nu este un palat regal, așa cum se credea la început, ci un loc de venerație pentru budiști. Construcția a fost ridicata de regele Samaratunga și fiica sa Pramodawarddhani. Borobudur reprezinta de fapt un altar în care sălășuia Buddha.  După calculele specialiștilor, forța de muncă pentru construirea templului a fost imensă pentru a putea ridica și transporta cele două milioane de blocuri de piatră cu un volum de 60000 de metri cubi, greutatea totală fiind de aproximativ 3500000 de tone. După declinul budist și schimbările de guvernare în Java, Borobudur a fost abandonat, la puțin timp după construire, și secole la rând a fost uitat sub straturi de cenușă vulcanică, provenite de la Vulcanul Merapi. Legendele mai spun că regiunea unde se află templul a fost abandonat de către localnici de frica furiei vulcanului. De abia în anul 1814, pe când Sir Thomas Stamford Raffels guverna Java, templul a fost curățat, impunându-se din nou prin valoarea s-a monumentală. Pe la începutul secolului 20, coloniile olandeze au început restaurarea templului dar apa a început să se infiltreze în sol punând în pericol de surpare monumentul. În anul 1896, guvernul coloniei Olandeze a descompletat templul de: 30 de plăci cu reliefuri, 5 statui ale lui Buda, 2 lei din piatră, cateva pietre kala,  scări și porți ale templului, făcându-le cadou regelui Siamului care a vizitat Indinezia. O restaurare capitală a templului a început în anul 1973, în tipul președintelui Suharto și a durat 11 ani, valoarea estimată restaurărilor fiind de aproximativ 25 de milioane de dolari, costurile în mare parte fiind suportate de către UNESCO. Templul este contruit în șase terase pătrate, așezate pe baza piramidei, iar peste aceastea sunt alte trei terase circulare care duc spre vârf. Picturile de pe templu sunt demult dispărute, dar se spune că piatra se vopsea cu alb sau galben auriu pentru a acapara soarele. De la intrarea principală, în partea de est, pelegrinii înconjurau templul în sensul acelor de ceasornic, pe coridoarele teraselor până în vârf unde se află monumentul principal, stupa. Drumul parcurs de pelegrini este de aproximativ 5 km până în vârf. Pereții coridoarelor sunt reliefuri, însumând 1460 de panouri cu sculpturi narative, acoperind 1900 de metri pătrați și 1212 panouri sculptate cu doctrine budiste și aspecte ale vieții de acum 1000 de ani în Java, acoperind 600 de metri pătrati. Lungimea coridoarelor sculptate este de aproximativ 2500 de metri însumând circa un milion de plăci sculptate. Structura templului se împarte în trei nivele, fiecare reprezentând câte o diviziune a cosmologiei Buddhiste. Trei nivele sunt Kamadhatu (o lume a dorințelor), Ruphadhatu (sfera tranzițională) și Arupadhatu (sfera perfecțiunii, spirituală, iluminării). La baza monumentului sunt o serie de reliefuri reprezentând o lume dominată de pasiune și dorințe (Kamadhatu-primul nivel), în care cei buni sunt recompensați cu reâncarnarea în forme de viață superioare iar cei răi sunt pedepsiți luând forme inferioare, demonice, după legile Karama. 
    Primele 117 panouri descriu mai multe acțiuni care conduc la unul și același rezultat iar 43 de panouri demonstrează rezultatele acțiunilor care au un singur efect. Aceste reliefuri și scenele carnale sunt ascunse cu blocuri de piatră deoarece ulterior a fost consolidat monumentul cu o bază mai stabilă, dar unele se mai pot vedea în partea de sud a monumentului. Cel puțin 160 de panouri au fost sculptate în jurul acestui nivel, însumând circa 13000 de metri cubi de rocă vulcanică. Reliefurile de la nivelul Rupadhatu arată povestiri din manuscrisurile poemelor epice Lalitawistara, Jataka-Avadana și Gandavyuha. Pe ultimele trei trepte de pe partea superioară a templului, în formă circulară peste baza rectangulară se găsesc cele 72 de stupe spectaculare ca formă și mărime, arată ca niște clopote. Acestea sunt dispuse în trei cercuri concentrice (36 + 24 + 16), și acoperă fiecare câte o altă statuie a lui Dhyani Budha Vajrasattic. În centru se află stupa principală care alcătuiește vârful piramidei. Forma circulară simbolizează eternitatea fără inceput și sfârșit, sfera perfecțiunii și iluminării, nirvana. În templu se găsesc 504 statui ale lui Budha. Potrivit povestirilor din Jataka, Budha s-a născut de 504 ori, înainte de a se naște ca Prinț Siddhartha, sub diferite forme de zeu, rege, prinț, învățător, hoț, sclav, și de multe ori a luat forme de animale ca leu, caprioară, maimuță, cal, țestoasă, etc. 432 de statui ale lui Buda se află dealungul coridoarelor și alte 72, pe coridoarele circulare, superioare, puțin vizibile, fiind acoperite de stupe. Statuile sunt dispuse astfel:
  •     92 de statui îl reprezintă pe Manushi Budha și sunt așezate pe primul coridor;
  •     276 de statui îl reprezintă pe Dhajani Dudha, așezate în câte o nișă, la fiecare colt al templului în direcția punctelor cardinale, la nivelul Kamadhatu;
  •     64 de statui ale lui Dhyani budha Vairocan, la etajul 5 dispuse în nișe separate;
  •     72 de statui îl reprezintă pe Dhuani Budha Vajrasattic , așezat în cele trei terase circulare, nivelul Arupadhatu, unde se află și stupele.
Se spune că cei ce reușesc să îi atingă picioarele sau mâinile lui Buda din stupa, vor avea noroc. În fiecare an, la începutul lunii mai, se organizează ceremonia Waisak de comemorare a nașterii prințului Siharta; atingerea nirvanei- revelația lui Budha și moartea prințului Siharta, denumit și Budha Sakyamuni. În anul 1991  Templul Borobudur a intrat în Patrimoniul Mondial recunoscut UNESCO. 
 
xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI 
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

     Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".      

     INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Nicolae Constantin Paulescu - Hypocrates aeratus
Black Sea - Dias Medal 
Nicolae Constantin Paulescu a fost un om de știință român, medic fiziolog și profesor la Facultatea de Medicină din București, care s-a născut în data de 11 noiembrie / 30 octombrie 1869 la București și a decedat la data de 19 iulie 1931 tot în București. El a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. Ca om politic, a fost adept al fascismului și al antisemitismului, devenind co-fondator al Ligii Apărării Național-Creștine și membru important al Mișcării legionare. Nicolae C. Paulescu urmează clasele elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888.Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum și pentru limbile străine, clasice și moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, obținând în anul 1897 titlul de Doctor în Medicină. A lucrat în spitalele pariziene „Hôtel-Dieu” și “Notre Dame du Perpétuel-Secours”. În anii 1897 – 1898 a urmat și cursurile de chimie biologie și fiziologie generală la Facultatea de Științe din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe. În anul 1901 obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația “Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii.” În anul 1900 se reîntoarce în țară și este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din București. Nicolae Paulescu a desfășurat o remarcabilă activitate de cercetare științifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliția nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morții subite ș.a. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”. Prof. univ. Constantin Ionescu-Târgoviște în articolul ”Despre știința lui Paulescu si neștiința altora” enumeră 20 de priorități medico-chirurgicale ale prof. Paulescu, între care:
  •     1897. Nicolae Paulescu demonstrează (contrar opiniilor unor autori ai timpului) că coagularea sângelui obținut din vena suprahepatică se face aproximativ în același timp cu coagularea sângelui obținut din vena portă sau din venele periferice;
  •     1897. Realizează, în colaborare cu Reynier, anastomoza mucoasei, cap-la-cap, a venelor, ureterului și coledocului.
  •     1897. Clasifică glandele vasculare în trei categorii și anume: a) glande de natură epitelială cu secreție exocrină și endocrină, exemplu ficatul și pancreasul; b) glande de natura epitelială cu secreție doar endocrină, exemplu tiroida și glandele suprarenale; c) glande de natura conjunctiv-limfatica care nu au canale excretorii, exemplu, splina, timusul sau ganglionii limfatici.
  •     1898. Elaborează un tratament pentru anevrisme în general și al anevrismului aortic în special, prin utilizarea injecțiilor cu colagen (gelatina) steril, introdus subcutanat.
  •     1898. Priorități în studiul funcției tiroidei și tulburările asociate acesteia.
  •     1898. Priorități în cercetarea „specificității celulara în cancere”, adică dezvoltarea cancerului din celulele țesutului în care acesta apare, infirmând astfel teoria „indiferenței celulare”, adică a caracterului nespecific al acestei maladii.
În anul 1990 Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române. În anul 1922 Paulescu a înființat, împreună cu Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov.Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acuzării lui Zelea Codreanu – 23 martie 1924. Pentru Paulescu, evreii erau păduchi care trebuiau eliminați de pe teritoriul țării. Nicolae Paulescu a fost membru în Senatul legionar. În anul 2005 după studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, organizația International Diabetes Federation a decis să renunțe la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui Paulescu la congresele organizației. În ciuda contribuțiilor sale în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este ignorat de școala de medicină și istoriografia științifică occidentală. 
Insigna - Partidul Democrat Agrar din România
Partidul Democrat Agrar din România (P.D.A.R.) a fost un partid politic parlamentar din România, al cărui program politic se adresa în primul rând agricultorilor și persoanelor cu educație superioară care locuiau în mediul rural. PDAR s-a constituit în data de 29 ianuarie 1990, fiind un concurent al Partidului Național Țărănesc Creștin democrat, care se se reconstituise imediat după 22 decembrie 1989 în jurul unui grup de supraviețuitori din rândurile membrilor fostului Partid Național Țărănesc, care fusese desființat de autoritățile comuniste în 1947. În guvernul provizoriu Petre Roman, PDAR a deținut postul de ministru al agriculturii și industriei alimentare, prin Nicolae Ștefan. Același portofoliu a fost deținut de un alt reprezentant al PDAR, Petru Mărculescu, în perioada octombrie 1991 – noiembrie 1992, în guvernul Theodor Stolojan. La alegerile din anul 1990 PDAR a obținut 1,83% din voturi pentru Camera Deputaților (9 mandate), dar nu a obținut acces în Senat. Situația s-a inversat la alegerile din anul 1992, când PDAR a obținut 2,999% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaților (lipsindu-i 118 voturi pentru a trece pragul electoral de 3%), în timp ce la Senat a obținut 3,3% din voturi, respectiv 5 mandate de senator. La alegerile din anul 1996 PDAR s-a prezentat în alianță electorală cu Federația Ecologistă din România și Partidul Umanist Român, sub denumirea Uniunea Națională de Centru Agrariană-Umanistă-Ecologistă, dar nu a reușit să treacă de pragul electoral de 3%. Partidul a încetat să existe în 1998, odată cu fuziunea cu Partidul Noua Românie, condus de Virgil Măgureanu, fostul șef al Serviciului Român de Informații, noua formațiune numindu-se Partidul Național Român. Președinți partidului au fost: Victor Surdu (29 ianuarie 1990 – 28 iunie 1997) și Mihai Berca (28 iunie 1997 – 14 martie 1998). Partidul Democrat Agrar din România se definea, în anii '90, ca o formaţiune politică în cadrul căreia conlucrează oameni care au în preocupările lor problemele satului românesc, ale agriculturii, silviculturii, apelor şi mediului înconjurător. Partidul se prezenta ca având "vocaţie naţională, întreaga sa activitate conturându-se în spiritul şi în jurul doctrinei agrariene, concepută ca o doctrină modernă, specifică relaţiilor şi tradiţiilor româneşti, menită să situeze agricultura în centrul dezvoltării economice, ca unica soluţie cu adevărat viabilă pentru progresul întregii societăţi".
   Insigna - Muncă destoinică - 1945
    În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Muncă destoinică, bătută în anul 1945. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului”. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și multe dintre ele încărcate cu diverse simboluri comuniste: steaua roșie în cinci colțuri, roata dințată, spicele de grâu, coroane de lauri, sorele, etc.
Monograma - Mihai Eminescu 1889 - 1989 
    Piesa medalistică de mai sus este o monogramă a poetului național al românilor – inegalabilul Mihai Eminescu. Conform DEX, monograma este un semn scris, imprimat, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. Piesa a fost realizată după un desen al colonelului Ion Dogaru, fost președinte al Societății Numismatice Române și are dimensiunile de 47 x 47 milimetri. Ideea realizării acesteia monograme din argint, în memoria lui Eminescu, s-a materializat cu prilejul centenarului morţii poetului (1889 - 1989). Este o monogramă reuşită din punct de vedere artistic cu o gravură de excepţie. Monograma se înscrie ca prima piesă de acest fel în istoria monogramelor din metal dedicate lui Mihai Eminescu în anul comemorativ 1989.
    Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.  
Insigna - Auroexportimport
    Autoexportimport este numele unei companii românești de comerț exterior a mașinilor de orice fel. Ea este situată în București, pe Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 71. Se cunosc astfel de insigne și în altfel de culori: cu fond galben, albastru, verde sau alb.
Insigna - Pentru 5 ani în serviciul comandamentului
    Produsul medalistic de mai sus este o insignă românească conferită pentru  activitate continuă într-un comandament. Nu există informații cam despre ce comandament ar putea fi vorba dar eu presupun că este comandamentul unei unități sau mari unități a armatei române. Este o insignă care elogiază apartenența și devotamentul unei persoane față de o structură sau instituție, oricare ar fi ea, a statului român.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Preot și doctor în teologie Martin Luther,
a trăit între anii 1483 - 1546
Detaliu vignetă de pe un calendar românesc
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane
de raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 22.03.2022

Niciun comentariu: