Epaminonda's Blog.....: OFFENBURG

Mai jos am prezentat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din orașul german OFFENBURG, districtul

ORTENAU, landul BADEN-WURTEMBERG, din vremuri diferite

vechi cărți poștale ilustrate, un jeton, o medalie, o monedă și o

insignă din același oraș.

Biserica Heilig

Turnul Hubert Burda Media

Biserica catolică

Piața centrală

Biserica evanghelică

Strada Principală

Strada Principală și Monumentul Drake

Gara

Cazarma

Strada Friedrich

Strada Wilhelm

Strada Ortenberger

Farmacia și Fântâna

Strada Adolf Hitler

Școala

Strada Hilda

Mall-ul

Strada Gării

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

O insignă locală

O monedă locală

O medalie locală

Un jeton local

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Sibiu - Samuel von Brukenthal - Muzeul Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu este cel mai vechi muzeu din România, având sediul principal în Palatul Brukenthal, construit de către baronul Samuel von Brukenthal între anii 1778 - 1788, pe o latură a Pieței Mari, la nr. 4 și 5. Muzeul a fost înființat în anul 1817 din colecțiile baronului Samuel von Brukenthal, la 7 ani de la deschiderea Galeriei Nationale din Londra. Muzeul a cuprins initial 1090 picturi din colectia particulara a baronului Samuel Brukenthal. Colectiile de arta europeana ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise pentru public inca din anul 1790, cu 3 ani inaintea deschiderii Muzeului Louvre. Galeria Brukenthal era mentionata in Almanach von Wien in anul 1773 drept a doua dupa galeria de tablouri a principelui von Lichtenstein. Palatul Brukenthal, locul de gazduire al Muzeului, este unul dintre cele mai insemnate monumente in stil baroc din Romania. Palatul a fost inaugurat in anul 1788, ca resedinta oficiala a baronului Samuel Brukenthal, care intre anii 1777 – 1787 a detinut functia de guvernator al Transilvaniei. Faţada principală a palatului, ieşită mai în faţă în comparaţie cu frontul celorlalte clădiri din piaţă, este o realizare târzie, într-un stil Baroc auster. Elementul central al faţadei este ancadramentul de piatră al portalului, susţinut de coloane deasupra cărora se ridică antablamentul. Ancadramentul este decorat cu elemente de plastică precum blazonul aurit al lui Samuel von Brukenthal şi alte elemente decorative baroc: urne, rozete şi festoane. Portalul principal se deschide spre pasajul de trecere (compartimentat în trei travee) prin care se poate accede în curtea palatului. Palatul construit de către Samuel von Brukenthal are un plan dreptunghiular, închizând între laturile sale o curte interioară. Un al doilea portal se află în fundalul primei curţi. Deşi are un concept similar cu cel al primului portal, este susţinut de atlaţi iar nu de coloane. Prin acest portal se face trecerea în curtea a doua, unde iniţial se aflau grajdul şi alte anexe gospodăreşti. In prezent muzeul este alcatuit din: Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Arme si Trofee de Vanatoare si Casa Artelor (sediul expozitiilor temporare de arta contemporana). In incinta palatului sunt gazduite Galeria de Arta si Biblioteca Brukenthal. Galeria de Arta are urmatoarele expozitii

permanente: Galeria de Arta Nationala, Cabinetul de Stampe, Colectia de Arta Decorativa si Pinacoteca Brukenthal. Palatul Brukenthal este primul muzeu deschis publicului pe teritoriul României de astăzi şi cel mai mare muzeu din sud-estul Europei. Construită în stilul barocului târziu, clădirea Brukenthal aduce atmosfera distinsă a palatelor vieneze în inima Sibiului. Nucleul colecţiilor valoroase găzduite aici l-a constituit pinacoteca baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, personalitate fascinantă a vremii. Aici pot fi admirate câteva dintre marile capodopere ale Europei, precum „Omul cu tichia albastră” a lui Jan van Eyck, alături de tablourile lui Hans Memling, Tiziano Vecellio Da Cadore, Peter Bruegel cel Tânăr şi Peter Bruegel cel Bătrân. Privită din Piaţa Mare din Sibiu, clădirea elegantă impresionează mai ales prin portalul de piatră, purtând blazonul aurit al familiei Brukenthal, alături de elemente decorative precum urnele ce încoronează stâlpii şi ghirlandele susţinute de rozete. Uşile masive de stejar pe care este sculptat cornul abundenţei îţi sugerează că intri într-un templu al artei şi opulenţei. La interior, trecând pe sub candelabrele cu sticlă de Murano şi tavanele bogat ornamentate cu stucaturi, vei păşi în cele mai impresionante încăperi ale palatului: saloanele de recepţie şi Saloanele Baroc, unde se aduna cândva toată lumea bună a Sibiului, în atmosfera distinsă a celebrelor serate şi recepţii oferite de baronul Brukethal.De la subsol la etajul al doilea al Palatului, vei traversa expresiile goticului, sculptura transilvăneană în piatră a secolelor XIII-XIX, cabinetul de stampe şi de cartografie, apoi arta medievală transilvăneană, covoarele anatoliene şi marile şcoli de pictură europene, de la cea germană şi austriacă, la cea italiană şi a Țărilor de Jos.

Samuel von Brukenthal, (1721-1803) este unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari de pictură (şi nu numai). Notă: există o controversă privind scrierea corectă a numelui baronului, dată fiind semnătura sa, Bruckenthal (vezi testamentul și expoziția la Casa Teutsch) și numele încetățenit, Brukenthal. Varianta răspândită și în general acceptată este Brukenthal. După absolvirea gimnaziului, începând din 9 februarie 1741, Samuel von Brukenthal a fost circa doi ani funcționar la Cancelaria din Sibiu. Apoi a studiat dreptul, filosofia, științele politice și administrative la universitățile din Halle și Jena, fără a obține însă un titlu academic. În acea epocă, diploma de absolvire nu era obligatorie. Era suficient un certificat de bună purtare pe durata studiilor. În timpul studenției a reușit să pătrundă în cercurile înalte de la Curtea din Berlin și a fost inițiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg. La Viena a obținut funcția de cancelar provincial. Acum a început să-și creeze diverse colecții și o bibliotecă valoroasă. O parte a colecțiilor și-a constituit-o prin achiziții din Viena, fie personal, fie prin intermediul pictorului Johann Martin Stock. Unele picturi provin din colecții mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, altele sunt achiziționate de pe piața de artă sau direct de la artiștii epocii (Martin Meytens și Franz Neuhauser jun.). O altă parte a colecțiilor a provenit din Transilvania. În vara anului 1745 s-a întors la Sibiu și a avut ocazia ca, în baza a doi ani de studii specializate, să fie admis la Cancelaria administrației locale. Ca tânăr de „condiție bună” cu studii superioare, i s-au deschis multe uși și pe plan personal, astfel că la 26 octombrie 1745 s-a căsătorit cu Sofia Katharina, fiica primarului provincial Daniel Klokner von Klokner. Căsătoria a dat un impuls serios carierei lui Brukenthal, mulțumită zestrei de circa 30.000 de guldeni a soției și proprietăților ei imobiliare și funciare, ceea ce a contribuit la ascensiunea lui printre oamenii de vază ai Transilvaniei. Între 1745 și 1753, Brukenthal a ocupat funcții nesemnificative în administrație. Întâi a fost grefier secund, apoi grefier principal, iar din 1751 vicenotar al magistratului de Sibiu. În 1753 i s-a oferit ocazia unică de a călători la Viena, unde a fost primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza a Austriei. Națiunea săsească aspira să aibă și ea un secretariat al administrației (aidoma celor două existente pentru maghiari și secui). La Viena, Brukenthal a primit sarcina să înființeze acest secretariat. Nu numai că a îndeplinit cu succes această sarcină, dar la 18 ianuarie 1754 a fost numit să conducă secretariatul pentru națiunea săsească. În anul 1762 împărăteasa l-a înălțat în rangul de baron. În anul 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, în anul 1772 șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. Veniturile sale au crescut substanțial. Dacă a început munca în administrație cu un venit anual de 150-300 guldeni, ca șef al Cancelariei Curții a primit 2.000 guldeni, ca șef al Cancelariei Provinciei 7.900 guldeni, ca Președinte al Cancelarie Curții Transilvaniei 9.900 guldeni, iar ca Guvernator 24.000 guldeni. După moartea împărătesei, Samuel von Brukenthal a căzut în dizgrația împăratului Iosif al II-lea și a fost obligat să se retragă din funcția de guvernator. Cu toate acestea, i s-a acordat o pensie anuală de 4.000 guldeni.Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, una dintre primele instituții de acest gen din Europa. Pentru ca această colecție să nu fie dezmembrată după moartea sa, Samuel von Brukenthal a prevăzut în testament ca numai urmașii de parte bărbătească să poată moșteni colecția. În cazul stingerii descendenței pe linie bărbătească, colecțiile urmau să fie gestionate de o fundație și să intre în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moștenitori, a lăsat prin testament ca și palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundații. În anul 1872 a murit ultimul moștenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, și în felul acesta s-a stins familia Brukenthal. Gimnaziul a preluat fundația.

Stema municipiului Sibiului este atestată din secolul al XIII-lea. Aceasta se compune dintr-un scut antic cu smalțul câmpului roșu. În acest câmp se află două spade încrucișate cu vârful spre talpa scutului, de argint, cu mănunchiuri de aur, care susțin prin garda lor o coroană foliată deschisă, de aur. Spadele străpung împletit o trinchetă foliată cu foi de nufăr, cu vârful spre talpa scutului, toate de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri, de argint. Inițial stema Sibiului a fost identică stemei scaunului Sibiu, constând în două spade încrucișate. În secolul al XIV-lea a fost adăugat triunghiul foliat cu frunze de nufăr. Stema Sibiului a fost utilizată și drept stema Transilvaniei într-un sigiliu din anul 1550. Stema municipiului Sibiu are următoarele semnificații:

Spadele încrucișate cu vârful în jos semnifică, potrivit uzanței medievale, luarea în posesie a pământului, voința cetățenilor de a apăra municipiul și drepturile lor civice.
Coroana foliată, numită în heraldica transilvăneană "corona regia", semnifică statutul de oraș liber regal, aflat pe "fundus regius" (Pământul crăiesc).
Smalțul roșu al scutului simbolizează autonomia locală constituțională.
Trincheta foliată, semn al unității treimii, semnifică solidaritatea civică.
Stema ca întreg simbolizează comunitatea sibienilor, iar aurul semnifică aspirația locuitorilor spre prosperitate.
Coroana murală cu șapte turnuri indică rangul de municipiu reședință de județ.

Stema Academiei Trupelor de Uscat din Sibiu a preluat în câmpul al treilea vechea stemă a municipiului Sibiu.

Insigna - Promoția Păcii - 1945 - 50 (ani)

Sublocotenent - Școala de ofițeri activi infanterie

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" - Sibiu este continuatoarea traditiilor primei scoli militare de ofiteri al carei act de nastere l-a constituit Porunca Domneasca nr. 36 din 13 iunie 1847 a lui Bibescu-voda (domnitorul Tarii Românesti Gheorghe Bibescu 1842-1848).Scoala Ostaseasca, cum s-a numit initial, avea menirea de a forma ofiteri specializati in cele trei arme ale timpului: infanteria, cavaleria si artileria, capabili sa instruiasca subunitatile dupa cerintele adoptate si de alte armate moderne din Europa. La 9 septembrie 1847, prin Ordinul 2006/1847 al Dejurtfei (Ministerului de Razboi), Scoala Ostaseasca isi deschide cursurile in cazarma cavaleriei (Sfântul Gheorghe, „Malmaison") de pe Calea Podului de pamânt, astazi Calea Plevnei, din Bucuresti.

Acelasi ordin precizeaza ca durata cursurilor va fi de doi ani, urmând un stagiu la trupe pe timp de un an. Dupa aceasta perioada, tinerii absolventi erau inaltati la gradul de praporcic (sublocotenent) si repartizati la comanda subunităților. Pentru inceput, efectivul scolii a fost de 22 de elevi, proveniti din tineri junkeri si subofiteri de origine boiereasca. Primul director al scolii a fost locotenentul Ioan Greceanu, urmat, incepând din 13 februarie 1848, de colonelul (rus) Alexandru Banov. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) reteaua invatamântului militar românesc cuprindea: Scoala militara de ofiteri, Scoala nationala de medicina si farmacie, Scoala de scrima si gimnastica, Scoala copiilor de trupa, Scoala de arte si meserii a armatei, Scolile de gradul I pentru alfabetizarea militarilor în termen. Conform regulamentului de functionare din anul 1860, Scoala Ostaseasca din Bucuresti cuprindea doua sectiuni: o sectiune pentru pregatirea ofiterilor de artilerie si geniu, si o alta pentru pregatirea ofiterilor de infanterie si cavalerie. Prin O. Z. nr. 204/22 iulie 1861, Scoala regimentara provizorica din Iasi, infiintata in anul 1856 si reorganizata in anul 1858 sub numele de Scoala Militara de Ofiteri, a fost unita si a intrat in compunerea Scolii Ostasesti din Bucuresti. Dupa contopirea celor doua scoli (1862) se va adopta o noua denumire pentru aceasta institutie militara de invatamânt: Scoala Militara Unica a Principatelor Unite, iar durata cursurilor va fi de cinci ani. Localul scolii apartinea Ministerului de Razboi si era plasat pe ulita Târgovistei, astazi Calea Grivitei. Incepând cu anul scolar 1863/1864 durata de scolarizare a fost redusa la patru ani. Din aceasta scoala, in anul 1864, au fost trimisi sa urmeze cursurile Scolii militare superioare de la Saint Cyr (Franta) 12 ofiteri, 8 de infanterie si 4 de cavalerie. In noaptea de 10/11 martie 1866 un devastator incendiu a distrus cazarma acestei scoli. Scoala a fost mutata in garnizoana Iasi, pe strada Copou, unde va ramâne pâna in anul 1872, când prin Inaltul Decret nr.4283/1872 semnat de viitorul rege al României, Carol I (1866-1914), scoala se imparte in: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie, care va fi mutata la Bucuresti (in vechea cazarma, reconstruita) si Scoala fiilor de militari (colegiu militar), care va ramâne sa functioneze la Iasi. Pe timpul primei parti a razboiului pentru obtinerea Independentei de stat a României, 1877-1878, cursurile Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie au fost suspendate pâna in luna noiembrie a anului 1877 când vor fi reluate. Incepând din 15 noiembrie 1885 si pâna in anul 1890, scoala va purta numele de: Scoala de Ofiteri. Din 1891 Scoala de Infanterie, cum va fi denumita in urmatoarea perioadă, isi va desfasura cursurile intr-o noua cazarma construita pe Dealul Spirii.In anul 1900 se revine la vechea denumire a scolii: Scoala Militara de Infanterie si Cavalerie. Acestei scoli i se adauga, in acest an, Scoala de Administratie, fara a i se schimba denumirea. Toti cursantii scolii (200) sunt cuprinsi intr-o singura companie. Prin Inaltul Decret nr. 284/16 februarie 1910, publicat in Monitorul Oastei nr. 7/1910, Scolii Militare de Infanterie si Cavalerie i se va schimba din nou numele, ea se va chema: Scoala Pregatitoare de Ofiteri. Aceasta scoala, in anul 1915, va cuprinde un batalion de elevi activi si unul de elevi militari T. R. Un document emis in preajma intrarii României in primul razboi mondial ne informeaza ca scoala era formata din doua companii de elevi activi si doua companii de elevi cu termen redus. Dupa intrarea României in razboi, când Capitala era pe punctul de a cadea in mâinile trupelor Puterilor Centrale, scoala este mutata la Botosani, in cazarma Regimentului 37 Infanterie. In acel moment avea un efectiv de 1670 de elevi, cuprinsi in trei batalioane a câte patru companii. Aici, la Botosani, se primeste Ordinul nr. 3019/6 august 1917 al Ministerului de Razboi, prin care scoala ia parte la dezarmarea trupelor rusesti ce parasisera in debandada frontul din Moldova si trecusera la jefuirea populatiei civile. In anul scolar 1917/1918 Scoala Pregatitoare de Ofiteri a scolarizat doar ofiteri de rezerva. La 1 mai 1918, scoala primeste un nou nume: Scoala Militara de Infanterie si Administratie, iar la 2 ianuarie 1918 paraseste definitiv orasul Botosani, mutându-se la Bucuresti, având in acel moment doua batalioane de elevi (unul activ si unul de elevi T.T.R.). Dupa Unirea cea Mare, din 1 decembrie1918, evenimentele interne si internationale au dus la o cerere marita de ofiteri pentru a incadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Inaltul Decret nr. 5376/1920 s-a infiintat o noua scoala de ofiteri de infanterie (1 iulie 1920), in garnizoana Sibiu. Aceasta noua institutie militara de invatamânt va functiona in localul vechii scoli de cadeti a armatei austro-ungare. Cu aceasta ocazie s-a schimbat din nou titulatura scolii, scoala de ofiteri de infanterie din Bucuresti a primit numele de: Scoala Militara de Infanterie nr. 1, iar cea din Sibiu: Scoala Militara de Infanterie nr. 2. Primul comandant al noii scoli militare de la Sibiu a fost Lt. col. Vasilescu Christea, ofiter de stat major, participant activ la razboiul de reintregire, cu studii militare in tara si strainatate. Desi la 1 septembrie 1920 era planificata inceperea cursurilor, aceasta data s-a decalat cu câteva luni din motive obiective. Cursurile acestei scoli au inceput la data de 19 decembrie 1920. In anul 1922 la titulatura scolii militare de la Sibiu i se adauga numele celui care a condus tara si ostirea ei la obtinerea Independentei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele; Scoala Militara de Infanterie nr. 2 „Principele Carol". La 13 iulie 1932 Scolile Militare de Infanterie nr.1 din Bucuresti si nr. 2 din Sibiu se comaseaza sub denumirea: Scoala Ofiteri Infanterie „Principele Carol", având locul de dispunere in localul scolii sibiene. Dupa pierderile teritoriale suferite de România in vara anului 1940, Ministerul de Razboi a luat hotarârea de a muta aceasta scoala de la Sibiu in Capitala. Astfel, la 15 octombrie 1940, Scoala de Ofiteri de Infanterie, cum a fost redenumita, este mutata la Bucuresti, in localul Scolii de Aplicatie. In luna aprilie 1942, din cauza bombardamentelor aeriene asupra Capitalei, scoala a fost dislocata, pâna la finalizarea celui de-al doilea razboi mondial (1945), in localitatea Zarnesti, jud. Brasov. Dupa incetarea ostilitatilor scoala revine la Sibiu (conform ordinului nr. 56343/31 iulie 1945, purtând denumirea de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Administratie si reocupând vechile cladiri pe care le cedase Universitatii din Cluj in toamna anului 1940. Incepând cu anul 1952 si pâna astazi, scoala (institutul, academia) va purta numele patronimic „Nicolae Balcescu". Intre anii 1953-1955 aceasta scoala a fost cunoscuta sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Cavalerie „Nicolae Balcescu" din Sibiu, iar dupa aceasta perioada, pâna in anul 1958 s-a numit: Scoala de Ofiteri de Infanterie „Nicolae Balcescu" (cavaleria incetase sa figureze intre „armele" armatei române). Intre anii 1958- 1961 scoala figureaza in documente sub numele de: Scoala de Ofiteri de Infanterie si Intendenta „Nicolae Balcescu", iar in anii 1961 si 1962, doar sub numele de: Școala Militara de Ofițeri "Nicolae Bălcescu". Sus am postat logo-ul și o poză cu câteva clădiri aparținând Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu. Incepând cu 5 ianuarie 1962, pe baza regulamentului pentru aplicarea hotarârii guvernului nr. 836/7 decembrie 1961 privind infiintarea scolilor militare superioare de ofiteri, s-a trecut la invatamântul cu o durata de patru ani, scoala s-a numit: Scoala Militara Superioara de Ofiteri "Nicolae Bălcescu." Aceasta scoala pregatea cadre pentru armele si specialitatile: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, chimie, intendenta, finante, topografie, cai ferate, tehnici constructori, pompieri si securitate-paza, iar incepând cu anul scolar 1967/1968 si ofiteri pentru arma graniceri. Mai jos este reprezentat un ecuson care se coase pe mâneca echipamentului studenților militari din această instituție de învățământ. Prin Decretul nr. 1037/1 noiembrie 1968 si H.C.M. nr. 2539/11 noiembrie 1968 institutia isi schimba, din nou, denumirea in: Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu" si se reduce perioada de scolarizare de la patru la trei ani.

Școala militară de ofițeri de artilerie - Sibiu

Demnitate -Patrie - Onoare - Sibiu 23 August 2009

Promoția de ofițeri 1959 - 50 de ani 1959 - 2009

Noi ne-am făcut datoria

Artileria terestră - de câmp - de munte

antitanc - cu reacție - de coastă - autotunuri

Istoria Şcolii militare de artilerie, denumită mai târziu Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie sau Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" este foarte stufoasă, ea funcţionând ani buni pe lângă Şcoala militară de ofiţeri "Nicolae Bălcescu". Ea a pregătit cadre militare, ofiţeri de artilerie terestră, pentru nevoile armatei române.

De la data de 1 decembrie 1970 Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Ioan Vodă" a început să funcţioneze în localul prezentat în fotografia de mai sus. Odată cu restructurarea armatei, s-a restructurat şi sistemul militar de învăţământ şi prin urmare, în data de 15 iulie 1995, Şcoala militară de ofiţeri activi de artilerie "Iona Vodă" intră în componenţa Academiei Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", denumită ulterior Academia Forţelor Terestre.

În continuare prezint câteva repere calendaristice în devenirea acestei instituții militare de pregătire a artileriștilor;

7 Aprilie 1881 - a fost înfiinţată Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu la Bucureşti, prin Înaltul Decret nr. 998 al Regelui Carol I, publicat în Monitorul Oficial din 17 aprilie 1881;
3 mai 1885 - ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri de Artilerie;
16 Noiembrie 1892 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu se reorganizează pe două diviziuni: preparatorie şi de aplicaţie, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I;
2 noiembrie 1895 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi schimbă denumirea în Şcolile de Artilerie şi Geniu, prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, care cuprindeau patru şcoli: Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu, Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu, Şcoala Superioară de Artilerie şi Geniu şi Şcoala Militară de Guarzi de Artilerie şi Geniu;
1896 - Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu devine Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină;
1 septembrie1901 - a fost înfiinţată Şcoala de Tragere a Artileriei - Comana, judeţul Vlaşca;
1910 - Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu este reorganizată în Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Artilerie şi Şcoala Specială (de Aplicaţie), prin Înaltul Decret nr. 284 al Regelui Carol I;
1915 - Şcoala Specială de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu îşi încetează temporar activitatea;
25 septembrie 1916 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină este mutată de la Bucureşti la Iaşi ca urmare a evenimentelor din acel an;
15 mai 1917 - Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină se mută de la Iaşi la Botoşani datorită exodului populaţiei alungate de front spre nordul Moldovei;
1 februarie 1919 - Şcoala Militară de Artilerie se mută la Bucureşti separat de secţia de Geniu, după finalizarea reparaţiilor vechiului local al şcolii;
1916-1919 - Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu îşi suspendă temporar activitatea datorită războiului şi lipsei de cadre care se aflau pe front;
1920 - Şcoala de Trageri a Artileriei se transformă în Centrul de Instrucţie al Artileriei, cu reşedinţa la Râşnov;
25 iulie 1920 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei se mută la Timişoara, ca măsură a redistribuirii instituţiilor de învăţământ pe teritoriul naţional, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 2464/1920;
3 iulie 1921 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Timişoara, în vederea realizării unităţii de comandă;
1927 - Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de Artilerie este mutată la Craiova, iar Centrul de Instrucţie al Artileriei a fost mutat de la Râşnov la Mihai Bravu;
31 august 1939 - Şcoala de Aplicaţie a Artileriei îşi încetează activitatea datorită celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin Decizia ministerială cu nr. 2212; singura instituţie de învăţământ care mai funcţiona independent,
6 iulie 1940 - Şcoala Militară de Artilerie este mutată la Piteşti;
15 februarie 1945 - se desfiinţează Centrul de Instrucţie al Artileriei;
5 iulie 1946 - Centrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Subcentrul de Instrucţie al Artileriei şi a intrat în compunerea Centrului de Instrucţie Mixt;
10 august 1947 - Subcentrul de Instrucţie al Artileriei s-a transformat în Şcoala de Tragere şi Perfecţionare a Artileriei;
1 octombrie 1948 - Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie se mută la Sibiu;
13 noiembrie 1948 – ia fiinţă Şcoala de Ofiţeri Tehnici de Armament;
30 iulie 1958 - Şcoala de Ofiţeri Tehnici Armament s-a contopit cu Şcoala Militară de Artilerie;
1 octombrie 1959 - ia fiinţă Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie;
25 iulie 1960 - Şcoala Militară de Artilerie devine Şcoala Militară de Ofiţeri Artilerie;
1 martie 1961 - Şcoala Militară de Artilerie intră în compunerea Şcolii Militare de Ofiţeri “Nicolae Bălcescu” cu sediul la Sibiu;
26 octombrie1970 - a fost înfiinţată Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie cu sediul la Sibiu, prin HCM nr. 1500, creându-se astfel cadrul organizatoric necesar pregătirii viitorilor ofiţeri de artilerie;
30 noiembrie 1970 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i-a fost conferit Drapel de Luptă prin Decretul nr. 491 din 30.11.1970 al Consiliului de Stat al R.S.R care a fost decorat de-a lungul timpului cu următoarele ordine: Ordinul ,,Steaua Republicii Socialiste România” clasa a II-a, Ordinul ,,23 August” clasa a II-a şi Ordinul ,,Apărarea Patriei” clasa I;
21 octombrie1974 - Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie i s-a atribuit numele domnului Moldovei “Ioan Vodă”, prin Decizia Prezidenţială nr.28 din 21.10.1974;
1991 - Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Artilerie “Ioan Vodă” s-a transformat în Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă”;
1 iunie 1997 - Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie “Ioan Vodă” s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, prin Dispoziţia SMG nr.S/B3/1992 din 06.05.1997;
15 august 2002 - Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă” s-a reorganizat structural, devenind Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană “Ioan Vodă”;
1 august 2005 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 74 din 28.04.2005, pentru modificarea Ordinului nr. MS 179 din 14.12.2004 „Privind desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea la pace a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2005”, la data de 01. 08. 2005, fosta Şcoală de Aplicaţie pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană ”Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă care are în compunere şi Centrele de Pregătire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană;
24 noiembrie 2005 - Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă i se acordă denumirea onorifică „General Eremia Grigorescu”. Totodată, Centrul de Pregătire pentru Artilerie Terestră preia denumirea onorifică „Ioan Vodă” (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. DR. 5087 din 24.11.2005, OZU nr. 95 din 13.12.2005 al UM. 01473 Sibiu).
1 septembrie 2008 - În baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MS 17 din 25.02.2008, „Privind desfiinţarea, transformarea, integrarea, resubordonarea, reorganizarea structurală, redislocarea şi înfiinţarea unor comandamente, mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea Armatei României în perioada 01.02.- 31.12.2008”, la data de 01. 09. 2008, fostul Centru de Pregătire pentru Artilerie Terestră „Ioan Vodă”, s-a reorganizat în Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană, prin comasarea vechii structuri cu Centrul de Pregătire pentru Artilerie Antiaeriană.
27 iulie 2009 – Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană menţine denumirea onorifică „Ioan Vodă”. (aprobarea ministrului apărării naţionale nr. CP2. 6237 din 27.07 2009).

Jetonul - Primăria Ocna Sibiului

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul medalistic de mai sus este un jeton românesc emis de Primăria orașului Ocna Sibiului, județul Sibiu, folosit la intrarea adulților la Ștrandul Băile Ocna din oraș în anul 2018. Jetonul este confecționat din metal având lipite pe ambele fețe buline de hârtie albă inscripționate cu albastru pe două rânduri orizontale: “PRIMĂRIA / OCNA SIBIULUI”. Piesa are forma rotundă și diametrul de 28,2 milimetri.

Ocna Sibiului, denumiri vechi - Vizocna, Ocna-Sibiiului sau Ocna, denumire în dialectul săsesc – Salzbrich sau Zâltsbriχ, în limba germană - Salzburg și în limba maghiară – Vizakna sau Vízakna, este un oraș în județul Sibiu, care include și localitatea Topârcea. Aici există exploatări de sare cunoscute din antichitate. Ocna Sibiului este o stațiune turistică situată în sudul Depresiunii Colinare a Transilvaniei (nord-vestul Depresiunii Sibiu) la 15 km nord de Sibiu, pe valea pârâului Vișa, într-o regiune înconjurată de păduri de stejari seculari și cu un subsol bogat în sare. Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a țării și recentele renovări ale ștrandului, au adus din nou stațiunea la faima din trecut. Aici s-au descoperit unelte din epoca bronzului (1900-800 î.C.), care sunt expuse la Muzeul Brkenthal din Sibiu. Zăcământul de sare a fost exploatat încă din timpul romanilor, continua exploatare ducând la formarea unor mari caverne subterane, care, prin prăbușirea lor, au format următoarele lacuri: Horea, Cloșca, Crișan, Pânzelor-Inului (Ocna Iosif), Lacul fără fund (Ocna Francisc), Avram Iancu (Grosse Grube = Ocna Mare), Ocnița (Kleine Grube = Ocna Mică), Sf. Ion (Ocna Sf. Ion = Ocna Ioan Nepomuk), Poporului, Dulce, Brâncoveanu, Mâțelor, Vrăjitoarelor, Sf. Ignat, Trestiilor, Austel. Zece lacuri conțin apă sărată, patru lacuri apă dulce. O trăsătură specifică lacurilor sărate din Ocna Sibiului, este stratificația apei, salinității și temperaturii. La suprafața lacului se găsește o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură. Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră halofită bogată. Diferența de temperatură și salinitate este folosită în scopuri terapeutice. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:

Biserica reformată calvină (1240 este o bazilică romanică cu 3 nave, cu cor pătrat supraînălțat de un turn masiv, absidă semicirculară și fresce din secolul al XIII-lea. Nava centrală este acoperită cu bolți gotice pe nervuri în rețea (secolul al XVI-lea). Biserica este posedă picturi murale în stilul Renașterii, executate de Vincentius Cibiniensis (1522), precum și un turn cu ceas, care funcționează din anul 1787. Biserica este înconjurată de ziduri de apărare.
Biserica “Brâncoveanu de Sus” - inițial o ctitorie a lui Mihai viteazu (1600) de tip dreptunghiular și absidă decroșată (retrasă față de pereții naosului), cu decorații pe fațade specific muntenești. Constantin Brâncoveanu o reface în 1701, arhitectura monumentului fiind o mărturie a relațiilor artistice dintre Țara Românească și Transilvania.
Biserica romano-catolică Sfîntul Ioan Nepomuk, prima jumătate a sec. al XVIII-lea, monument istoric.
Biserica “Schimbarea la față” - monument istoric.

În Ocna Sibiului funcționează ca structură turistică permanentă Complexul Balnear Ocna Sibiului, alcătuit din două hoteluri, un restaurant, o bază de tratament și o bază de agrement. Pavilionul băilor este o clădire monument istoric. La recensământul din anul 2011 orașul număra 3562 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4102 locuitori) dintre care: români – 84,25%, maghiari – 9,12% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului sibian Ocna Sibiului astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,08%, romano catolici – 1,4%, reformați – 8,14% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insigna - Școala de ofițeri intendență și finanțe

40 ani 1951 - 1991

Din 1978 si pana in august 1991, Scoala Militara de Ofiteri Activi „Nicolae Balcescu” din municipiul Sibiu a pregatit cadre in armele si specialitatile: infanterie, graniceri, chimie, intendenta si finante. Din august 1991 specialitatile intendenta si finante s-au constituit intr-o scoala de sine statatoare, functionand in cladirile din Calea Dumbravii din Sibiu. Au urmat valuri de restructurări și reorganizări ale învățământului militar astfel că în prezent pregătirea generală a tuturor viitorilor ofițeri din trupele de uscat se face în cadrul Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” pentru ca ulterior pregătirea de specialitate să se facă în centrele speciale de pregătire pentru fiecare categorie de arme din structura forțelor terestre.

Insigna turistică - Sibiu

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiene din vremuri diferite.

Tribunalul

Direcția forestieră

Cazarma infanteriei

Gara

Direcția financiară

Statuia episcopului Teutsch

Cetatea

Reședința mitropolitană

Podul minciunilor

Pasajul scărilor

Direcția de electricitate

Comandatura

Palatul ASTRA

Parcul Arinilor

Mănăstirea Ursulinelor

Mănăstirea Franciscană

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre vechile monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului dar și câteva vechi cărți poștale ilustrate.