MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE - 4

1.  Moneda de mai jos celebrează copacul – Pinul, în limba germană –Kiefer. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, central, este prezentat vârful unei crenguțe de pin în poziție verticală. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “DEUTSCHER WALD” (pădurea germană), sus și “KIEFER” (PINUL), jos. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, în jurul căreia sunt reprezentate 12 stele,  fiecare având câte cinci colțuri. Periferic circular, pe părțile stângă, superioară și dreapta, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND” (numele statului în limba germană) și “2013” (anul emiterii monedei).  La partea de jos este marcată valoarea monedei (20 EURO) și simbolul monetăriei unde s-a realizat moneda (A).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 26 iunie 2013, seria – Pădurea germană, valoarea – 20 euro, forma – rotundă, diametrul – 17,5 milimetri, greutatea – 3,89 grame, metal compoziție – aliaj aur, calitatea – proof și tiraj – 40000 bucăți.

Pinul  este un gen de plante din familia Pinacee, originar din emisfera nordică și cuprinde peste 80 specii de arbori (mai rar arbuști) rășinoși, având scoarța roșie. Rădăcinile Pinului sunt pivotante și au ramificații viguroase. Coroana este regulat-conică, sau la unele specii poate fi neregulat-lățită, iar la maturitate ramurile cresc orizontal, fiind dispuse regulat-verticilat. Frunzele acestui gen sunt aciculare, persistente și dispuse în mănunchiuri de câte 2-5, învelite la bază de o teacă comună, membranoasă. Florile sunt unisexuat-monoice; cele femele sunt elipsoidale sau conice, cu carpele solzoase, având la bază 2 ovule care se transformă în semințe; cele mascule sunt grupate sub formă de amenți cu numeroase stamine. Conurile sunt drepte, orizontale sau pendente, simetrice sau asimetrice, de mărimi și forme variabile, având solzi lemnoși imbricați, fără bractee. Semințele sunt ovate, aripate, de culoare gri. Pinul se înmulțește prin semințe, înmulțirea pe cale vegetativă fiind foarte dificilă. Pinii sunt folosiți în parcuri și grădini ca arbori ornamentali. Din lemnul unor specii de pin se obține prin distilare uscată un gudron medicinal folosit în dermatologie (Pix liquida).
2.  Moneda de mai jos celebrează copacul – Castanul, în limba germană –Kastanie. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, central, este prezentată o frunză de castan. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “DEUTSCHER WALD” (pădurea germană), sus și “KASTANIE” (CASTANUL), jos. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, în jurul căreia sunt reprezentate 12 stele,  fiecare având câte cinci colțuri. Periferic circular, pe părțile stângă, superioară și dreapta, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND” (numele statului în limba germană) și “2014” (anul emiterii monedei).  La partea de jos este marcată valoarea monedei (20 EURO) și simbolul monetăriei unde s-a realizat moneda (D).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 26 iunie 2014, seria – Pădurea germană, valoarea – 20 euro, forma – rotundă, diametrul – 17,5 milimetri, greutatea – 3,89 grame, metal compoziție – aliaj aur, calitatea – proof și tiraj – 40000 bucăți.

Castanul (sălbatic sau porcesc) este un arbore din familia Sapindaceae. Este răspândit în sud-estul Europei, în special în centrul și sudul peninsulei Balcanice, precum și în regiuni din vestul și nord-vestul Europei. Castanul sălbatic are dimensiuni destul de mari, putând atinge o înălțime de până la 40 m și diametrul tulpinii de 80 cm. Castanul preferă o climă temperată, cu ierni blânde și veri răcoroase, fiind prezent în special în zonele montane și cu climat oceanic.Frunzele sunt compuse din 5–7 frunze mici, ușor păroase pe partea inferioară, așezate opus pe ramuri. Florile sunt albe cu pete gălbui, spre maturitate ele devin roșiatice, acestea sunt așezate în vârful ramurilor, grupate în inflorescențe mari, putând fi admirate în lunile aprilie-mai. Fructul este o capsulă cu înveliș verde spinos, care conține una sau două semințe turtite, de nuanță maroniu strălucitor - castanele -, înveliș care se deschide numai când castanele sunt coapte. Castanele sălbatice nu au codiță, sunt mai mari și mai rotunde decât castanele comestibile, învelișul exterior are țepi mai rari și mai mici, castanele sălbatice nu sunt comestibile din cauza conținutului de - esculină -,  o substanță toxică cu capacitatea de anticoagulant. Florile se recoltează când jumătate din inflorescență este înflorită, - scoarța castanului sălbatic se recoltează primăvara, numai de pe ramurile tinere de până la 5 ani, castanele se recoltează toamna când învelișul verde plin de ghimpi crapă, iar castanele coapte se desprind singure de pe crengi și cad în jurul copacului. Se aleg castanele sănătoase, care nu sunt lovite, și nu sunt moi, se pun la uscat, în locuri aerisite și uscate, se întorc zilnic, pentru o uscare uniformă, sunt uscate aproximativ în trei săptămâni, atunci când devin sfărâmicioase. Castanele sălbatice conțin vitaminele C, K, grupul vitaminelor B - B1, B2-, grăsimi, amidon, saponozide, taninuri,- care mențin elasticitatea vaselor sanguine, grăsimi albumine, flavonoide, au proprietăți - antiinflamatoare,- flebotonice, - vasodilatatoare, - antiedematoase, - anticoagulante și fluidizante pentru sânge ,- hemostatice, - decongestive, sunt un real remediu pentru creșterea tonusului vaselor capilarefragile. Scoarța de castan sălbatic, conține - substanțe minerale, celuloză, rezine. Florile castanului sălbatic au un conținut bogat de derivați flavonici. Preparatele din castanele sălbatice, flori și scoarța sub formă de - infuzie, ulei, decoct, pulbere și extracte uscate sau solubile obținute în industria farmaceutică, au adevărate proprietăți medicinale, cu efecte miraculoase asupra sistemului circulator, a bolilor vasculare, ele vindecă suferințele provocate de afecțiuni grave - accidente vasculare, tumori cancerigene, până la la suferințele provocate de hemoroizi sau varice. Tratamentele cu preparatele din castane sălbatice se face numai sub supravegherea medicului, nu sunt recomandate femeilor însărcinate, și mamelor care alăptează, persoanelor care suferă de 

afecțiuni renale sau de ficat, persoanelor care iau coagulante. Există și o specie de castan comestibil, ale cărui fructe dulci se pot consuma sub formă de piureuri sau coapte. Deosebirile dintre speciile sălbatice și cea comestibilă este infimă, așa că nu se recomandă consumul de castane în necunoștință de cauză.

3.  Moneda de mai jos celebrează copacul – Teiul, în limba germană – Linde. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, central, este prezentat vârful unei crenguțe de pin în poziție verticală. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “DEUTSCHER WALD” (pădurea germană), sus și “LINDE” (TEIUL), jos. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, în jurul căreia sunt reprezentate 12 stele,  fiecare având câte cinci colțuri. Periferic circular, pe părțile stângă, superioară și dreapta, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND” (numele statului în limba germană) și “2015” (anul emiterii monedei).  La partea de jos este marcată valoarea monedei (20 EURO) și simbolul monetăriei unde s-a realizat moneda (F).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2015, seria – Pădurea germană, valoarea – 20 euro, forma – rotundă, diametrul – 17,5 milimetri, greutatea – 3,89 grame, metal compoziție – aliaj aur, calitatea – proof și tiraj – 40000 bucăți.

Teiul, sau Tilia, este un gen care cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, nativi zonelor temperate ale emisferei nordice. Teii sunt copaci foioși, ajungând până la 40 metri înălțime, cu frunze lung-pețiolate, rotunde, ascuțite la vârf, iar pe fața inferioară cu nervuri proeminente, având anvergura de 6–20 cm. Teiul produce flori, în număr de 2–10 pe ram, uneori și mai multe, de culoare alb-gălbuie, plăcut mirositoare, așezate pe un peduncul comun, concrescut aproape pe jumătatea lungimii lui, cu o bractee lungă în formă de limbă, de culoare verde-gălbuie. Fiecare floare este formată din 5 sepale care cad în momentul înfloririi, 5 petale, numeroase stamine și un ovar globulos. Fructul este o nucă de formă sferică sau ovală de dimensiuni mici. Teiul este răspândit prin pădurile din regiunile 

deluroase până aproape de zona muntoasă. Florile, frunzele, scoarța și cărbunele (obținut din lemn) de tei sunt folosite în scopuri medicinale. Ingredientele active ale acestora includ flavonoizi (cu rol antioxidant) și uleiuri volatile. Planta conține și taninuri, cu rol astringent. Florile se recoltează, cu sau fără bractee, exclusiv pe timp însorit, înainte de înflorirea completă, când o parte din flori sunt încă în faza de boboc. Uscarea se face la umbră, în strat subțire, în poduri acoperite cu tablă sau în încăperi bine aerisite. În 5-7 zile consecutive de uscare, florile ajung la o umiditate de sub 13%. Randamentul de uscare este de 3-3,5 kg flori proaspete pentru un kg flori uscate. Florile uscate sunt dulcegi și lipicioase, iar fructul dulce și mucilaginos. Ceaiul de tei (preparat prin infuzia florilor) are un gust plăcut, datorat aromelor uleiului volatil din flori. Având o acțiune calmantă asupra sistemului nervos central, ceaiul din flori de tei este folosit în scopuri terapeutice.Florile de tei sunt folosite mai ales pentru tratarea răcelilor, tusei, febrei, infecțiilor, inflamațiilor, presiunii arteriale înalte, durerilor de cap (mai ales migrenele), dar și ca diuretic (crește producerea de urină), antispasmodic și sedativ. Medicina tradițională asiatică folosește flori de Tilia (uz intern) ca tratament pentru vindecarea afecțiunilor tractului respirator, a febrei sau gripei.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA JETOANE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. 

Jeton - Cantina fabricii de cherestea Agăș - 100

Produsul medalistic prezentat aici este un jeton românesc emis de Cantina Fabricii de cherestea Agăș, localitate din județul Bacău, și are forma rotundă. 

Piesa este confecționată  din zinc nichelat și are diametrul de 24 milimetri. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior, sunt redate monogramat literele majuscule NS. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: CANTINA FABRICEI DE CHERESTEA AGĂȘ și 1904 iar deasupra anului este redată inscripția GRAVOR, M. CARNIOL FIUL. În centrul câmpului reversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată valoarea 100. Nu există indicii cam ce ar putea să însemne acest 100. Carniol fiul (1866-1945) a fost un foarte prolific gravor și medalist român, membru al Societății Numismatice Române.

Fabrica de cherestea Agăș aparținea de Societatea Anonimă pentru exploatarea de păduri și fierăstraie cu vapori Goetz & Co, înfințată în anul 1883 cu sediul în Galați, Strada Colonel Boyle, nr.9, continuatoarea Societății pentru exploatarea de păduri cu fierăstraie cu vapori P.& C.Goetz et comp, fondată de Philip și Charles Goetz, în anul 1872 la Galați, etnici germani din Cernăuți. Goetz deținea numeroase fabrici de cherestea în România, de la Cernăuți până la Nehoiu (Buzău). 

Concernul Goetz a ajuns cel mai mare exportator de cherestea din țară. Materialul lemnos românesc ajungea în: Turcia, Grecia, Egipt, Rusia, Spania, Italia, Franța, Algeria, India, porturile Mării Roșii și chiar în Panama. Se știe că Fabrica de cherestea Agăș a fost înființată în anul 1921 și 7500 de hectare din moșia Agăș, probabil păduri, erau date în arendă societății Goetz. Există informații că literele majuscule monogramate NS ar putea însemna Nathan Segal, care a fost un fel de administrator (director, președinte, conducător) al fabricii.

Jetonul - Administrația fabricii Schitu Frumoasa - 2 lei 1903 (3)

Produsul medalistic de mai sus a fost emis de Administrația fabricii de cherestea „Obștea Bradul” din localitatea Schitu Frumoasa, județul Bacău, în anul 1903, după cum scrie pe el. Satul Schitu Frumoasa aparține comunei Balcani situate în nordul Depresiunii Tazlău, fiind străbătută de șoseaua DJ 156A, la 50 km de Bacău, 40 km de Piatra Neamț și 25 km de Moinești. Drumul comunal 186 Balcani-Schitu Frumoasa permite accesul într-o zonă montană de o rară frumusețe. Primele documente care se cunosc și care se referă la așezări din teritoriul actual al comunei Balcani aparțin secolului al XV-lea. La 15 octombrie 1491 Ștefan cel Mare, după ce a cumpărat mai multe sate și terenuri de pe valea râului Tazlăul Mare, le-a donat Mănăstirii Tazlău. Legenda spune că Ștefan cel Mare ar fi avut aici o iubită foarte frumoasă, pe care o vizita des și de aici numele satului Frumoasa. În Anuarul Socec din anul 1912 este consemnată ca funcțională la Schitu Frumoasa fabrica de cherestea a lui Theiler Lipa, care deținea și un depozit de lemne de construcții la Târgu Ocna. Într-o listă a societăților cooperative de exploatare păduri, publicată în anul 1935 în Anuarul cooperației române 1928 – 1933 este consemnată și societatea „Bradul” din Schitu Frumoasa, cu 114 membri și vânzări de peste două milioane lei , cu un profit de circa 198 mii lei. Se poate presupune că jetoanele de la Schitu Frumoasa au fost emise pentru a fi utilizate ca înlocuitor de monedă măruntă pentru plata alimentelor sau a altor produse necesare la o cantină a muncitorilor forestieri organizată de administrația fabricii de cherestea din zonă. În privința monogramei TH, care ar putea lămuri enigma emitentului acestor jetoane, se presupune că cele două inițiale ar veni de la numele industriașului Herman Theiler, mare exploatator de pădure, din Moinești, cu afaceri și în domeniul petrolier. 

Acesta deținea o fabrică de cherestea în orașul Moinești. În septembrie 1903 statul a scos la licitație pentru tăiere peste 4500 de hectare de pădure brad și molid, în zona localității Schitu Frumoasa, după modelul celei din Moinești. În 1931 Herman Theiler împreună cu alți asociați a fondat Societatea anonimă română pentru comerțul de combustibil și cherestea “Herman Theiler” având drept scop:

• Comerțul și exploatarea lemnului de foc, comerțul de cărbuni, cocs, țiței și orice alt combustibil
• Comerțul de cherestea și orice alte materiale de construcții, industria și exploatarea de păduri
• A crea industrii în legătură directă sau indirectă cu obiectul societății

Nu există o dovadă certă că Herman Theiler ar fi emitentul acestor jetoane.
Aici am prezentat jetonul de 2 lei 1903 emis de Administrația fabricii Schitu Frumoasa. Pe aversul acestui jeton, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt reprezentate monogramat literele „H și T” iar în jurul grupului monogramat de litere, periferic circular, este aplicată inscripția: “ADM. FABRICEI SCHITU FRUMOASA”. Pe reversul acestui jeton, în interiorul unui cerc perlat la exterior sunt aplicate pe trei rânduri orizontale inscripțiile: ”2  / LEI / 1903”. Pe reversul jetonului s-a poansonat ulterior emiterii sale cifra 3, undeva în dreapta valorii 2. Acest jeton este confecționat din alamă, are forma rotundă și diametrul de 24 milimetri.

Jeton - A.S. Cazinoul Slănic Moldova - 20 

Una din clădirile emblematice ale stațiunii Slănic Moldova a fost și încã mai este Cazinoul. „Noul Casin, un adevãrat monument de artã,pentru prima oarã pus în exploatare în aceastã stagiune, poate rivaliza cu tot ce s-a fãcut mai de gust și mai luxos în acest gen; mobilat cu deosebit lux și îngrijire, în stejar masiv și pluș, cuprinde vaste sãli de mâncare, café, cofetãrie, salon de lecturã,conversație și corespondențã,piane, jocuri de distracție, precum și o salã cu douã biliarde aduse din renumita fabricã Iassinte din Lion. Pe lângã acestea mai este o splendidã salã de teatru, încãpãtoare de 500 persoane, care rivalizeazã cu sala Teatrului Național Iași și care e proiectatã a fi iluminatã electric ca  întreagaclãdire”,  scria ziarul Epoca în ediția din data de 26 iulie 1897 la puțin timp dupã inaugurarea cazinoului. Cazinoul, o clãdire în stil baroc cu elemente de stil vechi românesc, a fost construit  începând cu anul 1894 și i-a avut ca arhitecți pe George P. Sterian și H. Rick din Iași. Clãdirea are douã niveluri și este prevãzutã pe laterale cu douã turnuri zvelte și pavilioane terasã cu ornamente sculptate în lemn. Inițiativa ridicãrii cazinoului a avut-o N. Ghica-Budești, efor al Epitropiei Sf. Spiridon. Amplasat în centrul stațiunii, cazinoul a fost conceput „într-o arhitecturã desfãșuratã în lungul terasei de pe malul apei, ea pune în evidențã, în axa compoziției, sala mare polivalentã cu un spațiu pe douã niveluri: la primul nivel,intrãrile, iar la al doilea, arcade corespunzãtoare balcoanelor. O scarã monumentalã în douã rampeleagã cele douã vestibuluri care preced intrarea în salã și,  respectiv, la balcoane. De o parte și de alta a sãlii mari, separate prin douã spații interioare deschise, se detașeazã sãlile mici – pentru biliard, lectură și conversații – legate cu corpulprincipal al sãlii de spectacole prin portice larg dimensionate, cu stâlpide lemn, terminate cu chioșcuri poligonale, deschise toate spre valea Slãnicului. Formele foarte variate ale elementelor arhitecturale imprimã ansamblului caracterul unei arhitecturi eclectice rigid compuse în jurul unor cãutate axe de simetrie. În peisajul Slãnicului Moldovei, G. Sterian nu uitã sã introducã între aceste forme, turlele bulboane de la Secu și Dobrovãț, întâlnite și la alte biserici alemânãstirilor moldovene. Lemnul porticelor, foișoarelor, streșinilor, turlelor, înlesnește alcãtuirea unui ansamblu integrat în natura înconjurãtoare, mai cu seamã azi, când o vegetație bogatã întrerupe și puncteazã fericit desfãșurarea frontului întregii construcții” – scria același ziar. În anul 1898, Cazinoul Regal din Slãnic Moldova era în administrarea unei societãți franceze, care pentru a atrage turiștii și în perioada de sfârșit de sezon oferea reduceri considerabile la mâncare, cazare și transport de la Tg. Ocna pânã stațiune. Mai jos admiri un anunț edificator în acest sens, apărut în ziarul vremii – Epoca. Celebritatea stațiunii moldave și a cazinoului sãu le era cunoscutã și românilor de peste Carpați. Astfel, în ziarul „Tribuna” ce apãrea la Arad la începutul secolului al XX –lea,  se preciza cã: Slãnicul este cunoscut ca stațiunea balnearã cea mai mondenã din țarã, este Aix-les-Bains al României; la Slãnic își dã întâlnire toatã lumea elegantã și aleasã, care dorește sã petreacã agreabil timpul de vacanțã.Între distracții putem cita CasinulRegal monumental, în care este cercul, sala de biliard, sala de conversație separate pentru doamne și domni, cãișori,cabinet de lecturã cu jurnale strãine și române; apoi magnifica salã de teatru, unde se dau reprezentații teatrale, concerte,baluri, conferințe, matinee literare și  artistice etc. În data de 18 decembrie 1924 s-a înfințat “Societatea Anonimã pentru Exploatarea de Stațiuni Balneare și Climatice” cu sediul în București, ce includea și Cazinoul din Slănic Moldova. Într-o monografie a localitãții, apãrutã în anul 1934, cazinoul din Slãnic Moldova este prezentat ca principalul loc de distracție al stațiunii: „Cazinoul e clãdirea, în care pulseazã viața stațiunii de dimineața și pânã noaptea târziu, acesta fiind unul dintre locurile de distracție ale  vizitatorilor”. 

În anul 1936 medicul balneolog oficial al stațiunii Slãnic Moldova scria în presa vremii despre atmosfera de la cazinou: „Casinoul dispune de jazuri excelente, ale cãror tangouri languroase seara, le savureazã tineretul dansator, cu multã plãcere. Mai multe cofetãrii, cu înghețate proaspete, prãjituri delicioase și cu bãuturi rãcoritoare, adãpostesc vizitatorii în zilele calde de varã”. Astãzi, de gloria de altãdatã a cazinoului amintesc și niște piese, unele aidoma unor monede, ținute în mâini și folosite de pãtimașii jocurilor de noroc veniți sã se relaxeze în acest „colț de rai”. Aceste jetoane de cazinou, devenite documente istorice, se mai gãsesc în coleciile câtorva pasionați de numismaticã. Toate jetoanele care s-au utilizat în cadrul cazinoului din Slãnic Moldova, pãstrate prin diverse colecții particulare, sunt din material plastic de diverse culori. Toate jetoanele prezintã aceeași  inscripție: pe avers într-un chenar lat: „CASINOUL SLANIC-MOLDOVA” iar în centru literele: „A.S.”. Pe cealaltã fațã în interiorul unui chenar lat într-un câmp cu striuri verticale, este inscripționatã valoarea nominalã. Aici eu am prezentat un jeton galben cu valoarea de 20 (diametrul 33 mm). În anii ’70 ai secolului al XX-lea , Complexul „Cazinou” adãpostea Casa de culturã și clubul, biblioteca orãșeneascã, cinematograful „9 Mai”, braseria „Casino” și pensiunea „Casino”. Între anii 1986-1989 cazinoul a fost restaurat, redându-i-se forma inițialã și a fost amenajat ca edificiu cultural educativ. Cazinoul a fost inclus în patrimoniul cultural cu valoare naționalã și așteaptã o viitoare renovare. (Sursa NET – Dorel Bălăiță,  Carpica XLVI)

Jetonul - Iftimie Dulhac - Gara Asău - 20

Produsul medalistic este un jeton emis de întreprinzătorul Iftimie Dulhac din Asău și este rotund, având diametrul de 24 milimetri.  Piesa prezentată aici este confecționată din zinc argintat. În centrul aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este redat un cerc de diametru mai mic. Între cele două cercuri este aplicată inscripția circulară: “IFTIMIE DULHAC * GARA ASĂU *”. Pe revers în interiorul unui cerc perlat la exterior este inscripționată valoarea 20. Nu se știe ce reprezintă acest 20. În Monografia comunei Asău, scrisă de preotul Gheorghe Albu, se precizează că în anul 1897, pe timpul construcției căii ferate Comănești-Ghimeș, inginerul austriac Ioseph Rotter, a descoperit bucăți de cărbune în săpăturile ce se făceau în albia râului Lăloaia pentru a transporta pământ la terasamentul liniei ferate. Împreună cu cetățeanul Eftimie Dulhac, puțin mai sus pe râu au descoperit chiar un strat de cărbune. Dându-și seama de valoarea cărbunelui inginerul austriac a concesionat acest teren de la boierul Ghica și a deschis o exploatare de cărbune. La început cărbunele era depozitat în curtea boierului Ghica și mai târziu în depozitul gării Comănești, aflate în construcție. Tot în acea monografie se specifică existența unei familii Dulhac care în anii 1900-1912 ar fi deținut un fierăstrău pe pâraiele Socer și apoi Șanta. Se crede că Eftimie Dulhac e una și aceiași persoană cu cea înscrisă pe jetoane. Se bănuiește că aceste jetoane s-au emis după ce s-a construit calea ferată (1897). Este posibil ca acest jeton să aibă legătură cu exploatarea cărbunelui din Asău sau activitățile comerciale ale lui Dulhac. Aceste jetoane puteau face referire la cantitățile de cărbune predate în gara Asău, acestea devenind mijloace de contabilizare a cantităților de cărbune exploatate sau transportate cu căruțele până la gara Asău. Nu se poate exclude nici posibilitatea ca aceste jetoane să fi fost folosite în cadrul unei cantine-băcănii existente în zona gării Asău, patronată de Dulhac, de unde muncitorii puteau să-și procure cele necesare traiului și lucrului. (Sursa NET – Dorel Bălăiță, Carpica XLVI)

Jetonul - Costache Palosianu - Bacău 1908

Piesa de mai sus este un jeton confecționat din cupru, având forma rotundă și diametrul de 24 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc perlat exterior, este aplicată o inscripție orizontală pe două rânduri: “PALOSIANU / 1903” și periferic circular: “COSTACHE” în partea superioară și :”BACĂU” în partea inferioară. Pe revers  în interiorul unui cerc perlat exterior este marcată valoarea jetonului: ”5” (probabil bani). Se pare că acest Costache Palosianu, scris în documente vechi și sub forma Paloșanu sau Paloșeanu, ar fi fost un negustor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În anul Anuarul Socec din anul 1902 la categoria băcani apare pe Strada Ocolul Vitelor din Bacău și băcănia “Paloșeanu C.” care deținea și o cârciumă pe Strada Bacău – Piatra. Jetonul a fost emis în anul 1903 pentru a suplini lipsa de monedă măruntă și în același timp și ca o modalitate de a fideliza clienții care puteau utiliza acești înlocuitori de monedă doar la stabilimentele aparținând lui C. Paloșianu. Această băcănie se pare că a existat cam pe locul actualei Curți de Apel din Bacău. Pentru susținerea afacerilor sale acest Paloșianu s-a împrumutat la diferiți creditori și nemaiputându-și achita datoriile a fost nevoit să-și vândă afacerile. Cert este că în Anuarul Socec din anul 1924 nu se mai consemnează niciun fel de activitate comercială pe Strada Ocolul Vitelor. 

Municipiul Bacău, în limba latină Bacovia, în limba maghiară Bako, în limba germană Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Mărgineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură băcăuane, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate . 

Biserica armeană

Hotel Athene Palace

Marele hotel Imperial M.V.Kogălniceanu

Moara de Aur

Teatrul și Pompieria

Biserica Precista

Strada Centrală

Liceul comercial

Fabrica de hârtie Letea

Institutul pedagogic

Curtea rabinului Israil Friedman 

Strada Regele Ferdinand

Hotelul Decebal

Biblioteca centrală regională (fosta Primărie) 

Primăria veche

Grădina Publică

Școala primară mixtă nr.5

Consiliul popular județean 

Bacăul este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate. 

Spre Cascadă - Slănic Moldova

Vederi - Borzești

Vederi - Comănești

Vederi - Buhuși

Vederi - Cireșoaia

Gara - Comănești

Vederi - Brusturoasa 

Fabrica de postav - Buhuși

Podul de beton de peste râul Slănic Moldova - Tg.Ocna  

Combinatul de cauciuc - Onești

Vedere - Ghimeș

Gara - Buhuși

Hotel Puff - Slănic Moldova

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

Scriitor și om politic portughez Joao Teixeira Pinto,

a trăit între anii 1867 - 1917

Detaliu vignetă de pe un calendar românesc

Detaliu vignetă de pe un set de cupoane de 

raționalizare a bunurilor de larg consum

din vremea războiului civil spaniol

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 19.03.2022