BALMAZUJVAROS - UNGARIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară BALMUZUJVAROS, 

județul HAJDU-BIHAR, din vremuri diferite, câteva vechi 

trimiteri poștale ilustrate, o insignă și o medalie locale.   

Primăria

Biserica romano catolică

Castelul grofului Semsey

Primăria veche

Parcul

Bustul lui Kossuth  

Gara

Biserica reformată

Trimiteri poștale - ilustrate

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".      

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Insigna sportivă - Rapid Arad

Rapid Arad a fost un club de fotbal al orașului  cu o istorie foarte frământată. Acest club a purtat mai multe nume printre care cel mai cunoscut a fost Vagonul Arad. Clubul sportiv Vagonul Arad a fost fondat în anul 1911 și în scurt timp echipa de fotbal a devenit una dintre cele mai bune din Arad. Ea a fost afiliată la compania de cale ferată Astra și în anul 2006 s-a desființat. De-a lungul vremii clubul a purtat mai multe denumiri: AMEFA (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia Arad (1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad (1974), CSM Rapid Arad (1985), Vagonul Arad (1986), CSM Vagonul Arad (1987), Astra Arad(1991), FC Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad (1997) și Romtelecom Arad (2005). În anul 1911 clubul s-a format când AMEF (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică) a fuzionat cu Clubul Sportiv al Fabricii de vagoane păstrând prima denumire până în 1948. După primul război mondial s-a calificat pentru campionatul național de 3 ori, dar nu a trecut niciodată de semifinale. Între anii 1932-1940 echipa a jucat în Divizia A, cea mai bună performanță obținută a fost locul secund în sezonul în sezonul 1935 – 1936. În 1940 AMEF a fost dizolvată de regimul legionar, dar după al doilea razboi mondial a evoluat două sezoane (1946-1948) în Divizia B. În 1948 s-a unit cu Astra Arad, noua echipă s-a numit UVA - AMEFA, și a jucat un sezon în Divizia C, după care a jucat în campionatul regional până în anul 1955 . Sub denumirea Metalul, joacă pentru un an în Divizia B (1955-1956) și unul în Divizia C (1956-1957). Cu un nou nume Energia, evoluează un sezon în Liga a II-a (1957-1958). În 1958 clubul revine la numele tradițional AMEF Arad, și joacă în Divizia B până în 1962. În perioada 1962 – 1989 clubul are un nou nume, Vagonul, după sponsorul principal Întreprinderea de Vagoane Arad. Evoluează în Divizia B în sezonul 1962-1963, în Divizia C în sezonul 1963-1964, și înapoi în divizia secundă până în 1968, când clubul promovează în Divizia A. În același an ajunge în semifinalele Cupei României După un sezon retrogradează în al doilea eșalon, apoi în al treilea. Echipa putea ajunge în campionatul regional, dar a fost salvată de fuziunea cu CFR Arad. Noua echipă s-a numit Unirea și apoi Rapid și a jucat în Liga a II-a până în anul 1977. Din anul 1977 și până în anul desfințării (2006), echipa pendulează sub diverse denumiri între ligile a II-a și a III-a. Desființarea echipei s-a produs în anul 2006 odată cu retrogradarea în liga a IV-a.

A.T.E. (?) 1921 locul I (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - U.T.A. (Uzinele Textile Arad)

I.T.A. (Industria textilă arădeană) a fost înființată în anul 1909 de către frații Adolf, Eduard și Daniel Neumann, de origine evreiască. ITA a fost una dintre cele mai moderne și mai mari întreprindri din țară, fiind prima întreprindere care a produs mătase. În anul 1975 UTA (Uzina textilă Arad, fostă ITA) folosea tehnologia introdusă de Francisc Neumann cu câteva decenii înainte. În anii comunismului, UTA era unica fabrică din România care producea catifea reiată și a doua, după București care avea linii de producție pentru prosoape din frotir (prosoape plușate), iar materialele pentru lenjeriile de pat produse la Arad erau căutate în țările vecine. În decembrie 1989, la UTA erau aproape 8000 de angajați și în prezent pe locul fostei fabrici se află un cartier de blocuri și alte societăți comerciale. Sus am postat câteva logo-uri ale fostei întreprinderi textile arădene.

În data de 18 aprilie 1945 s-a născut mândria și simbolul orașului Arad si totodata al Banatului din dorinta si pasiunea baronului Francisc Neumann, patronul fabricii locale de textile si un mare admirator al echipei Arsenal - Londra, devenind o legenda a fotbalului romanesc UTA da nastere unor nume legendare precum: Petchovschi, Farmati, Bonihady, Coco Dumitrescu, Parcalab, Brosovzsky, Domide, Duckadam…etc. Câteva repere din palmaresul clubului UTA sunt:

• 6 titluri de Campioana Nationala a Romaniei - în editiile: 1946/47, 1947/48, 1950, 1954, 1968/69 și 1969/70
• 2 Cupe ale Romaniei - în sezoanele 1947/48 si 1953
• de douã ori finalistă a Cupei Romaniei - în anii 1950 si 1966

Participări la competiții internationale:

• 1966/67 – participa intr-una din grupele Cupei Balcanice
• 1969/70 – prima participare în Cupa Campionilor Europeni
• 1970/71 – UTA a reusit marea performanta de a elimina din primul tur pe faimoasa super campioana (detinatoarea Cupei Campionilor Europeni si a Cupei Intercontinentale) olandeza Feyenoord Roterdam (30.09.1970)
• 1971/72 – UTA participa pentru prima oara in Cupa UEFA si elimina formatii cunoscute in fotbalul european: Austria Salzburg, Zaglebie Walbrzych, Vitoria Setubal, fiind eliminata de Tottenham Hotspur Londra.

Expoziția generală Arad 1890

Produsul medalistic de mai sus este o medalie realizată în anul 1890 cu ocazia Expoziției generale din Arad. Medalia este realizată din metal comun cu inel de prindere, fiind rotundă și având diametrul de 30 milimetri. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este prezentată clădirea Primăriei din Arad. Pe avers și tot în interiorul unui cerc periferic continuu se prezintă, între două ramuri de lauri, legate la partea de jos cu o panglică, următoarea inscripție pe șapte rânduri orizontale: “AZ / ALFOLDI ES / DELMAGYARORSZ(agi) / ALT (alanos) KIALLITATS / EMLEKEUL / ARAD / 1890” ce se traduce astfel – În amintirea Expoziției generale din câmpia de jos a Ungariei de sud. 1890.  

Palatul Primăriei din Arad este o clădire - monument istoric construită între anii 1872 – 1875. Clădirea reprezintă una dintre operele semnificative ale arhitecturii eclectice din Arad. Fațadele regulate sunt ritmate și decorate de elemente clasiciste, iar rezalitul central al fațadei principale are bogate referințe neo renascentiste . Stilul clădirii îmbină neo renascentismul flamand cu stilul primăriilor medievale târzii. Planul clădirii este în formă de "U", cu un turn central înalt de 54 m unde era instalat un orologiu, adus din Elveția în anul 1878, care care la oră fixă cântă Oda Bucuriei de Ludwig van Beethoven. Edificiul impozant al noii primării a fost proiectat de către constructorul pestan Lechner Odon, câștigătorul unui concurs la care au participat 17 arhitecți. Terenul de 1200 de stânjeni pătrați (4320 metri pătrați), pe care trebuia construită îndrăzneala stilistică renascentistă - cerută și acceptată de către prospera burghezie și moșierime locală - aparținuse Oficiului Salin (Sărăriei). Pe locul viitoarei primării se termina Piața Principală, în prelungirea căreia se desfășura târgul zilnic de pe strada principală. Datorită refluxului economic european de după anul de criză 1873, noua construcție a fost executată la parametri restrânși față de proiectul inițial (cel al lui Lechner), cu concursul firmei arădeanului Francisc Pekar. Bijuterie arhitectonică, de plan patrulater, în forma literei "U", lipsită de calcan, un adevărat „Palazzo del Municipio”, clădirea reflecta posibilitățile și, totodată, voința cetățenilor de a ține pasul cu modernizarea europeană. Nu întâmplător, aspectul rural al principalei trame stradale municipale începuse să se preschimbe într-unul urban, iar promenada primise numele de "Corso". Turnul central, înalt de 54 m, estompa cele patru turnuri pavilionare de la cele patru extremități. Orologiul din treimea superioară a turnului, adus din țara cantoanelor, are câte un cadran pe fiecare latură. Clopotul său a funcționat aproape un secol, marcând jumătățile de oră. După 1989 acesta a fost complet renovat, iar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană melodia cântată la ore fixe a fost schimbată în Imnul Europei.De la înălțimea balconului din turnul patrulater pot fi admirate rondourile vegetale decorative dinspre bulevard care flanchează piațeta de marmură. Compoziția decorativă a acesteia a fost concepută de arhitectul arădean Miloș Cristea, în deceniul al nouălea al secolului al XX-lea. Singura modificare de la fațada principală a constituit-o decorarea frontonului de la baza turnului principal (succesiunea, în timp, a stemelor orașului: după 1875, după primul război mondial, după anul 1968 și după anul 1989). Cele 90 de încăperi inițiale, cu destinația de birouri, erau ocupate de 167 de funcționari administrativi. La etaj, se află sala mare, cu balcon, în care se adunau cei aproape 200 de deputați municipali. La același nivel, în cele patru colțuri ale clădirii, se aflaseră inițial patru săli de ședințe pentru cele 31 de comitete de specialitate.  Cele două scări secundare, de marmură roșie de Moneasa, pentru acces la etaj, dispuse simetric față de fațada principală, n-au suferit modificări. Doar treptele și pavimentul holurilor au fost înnoite. Feroneria, realizată în manieră eclectică, a celor trei scări de acces la etaj n-a suferit modificări. Ferestrele acestui hol spațios au fost în mod fericit înlocuite cu vitraliile realizate de artistul plastic arădean, de renume internațional, Sever Frențiu în deceniul șapte al secolului trecut. Policromia lor, ilustrând tema Timpul, prin două cicluri, cel al anotimpurilor și cel al lunilor anului, se încadrează în maniera modernă a arhitecturii de interior. Celor patru mari porți de lemn sculptat, menținute ca atare până în zilele noastre, li s-a redat aspectul inițial la finele secolului trecut. Geamurile holului au vitralii reprezentând anotimpuri, figurate alegoric. Piața din fața clădirii, în amintirea evenimentelor petrecute în decembrie 1989 a fost denumită Piața Revoluției iar în centrul pieței a fost ridicat un monument în memoria eroilor căzuți în timpul Revoluției din anul 1989.

Matriță - Clubul sportiv Arad 1973 - 1983

Clubul sportiv Arad, denumire actuală - Clubul Sportiv Municipal Arad s-a format ca o necesitate generată de transformările din România deceniilor 7 şi 8, în principal ca efect a Legii nr. 29/ 1967 privind activităţile de educaţie fizică şi sport. Această lege care redefineşte strategia sportivă din ţara noastră în perioada mai sus amintită, este un exemplu clar în care voinţa Centrului, sub bagheta politicului a eficientizat domeniul sportului, în principal cel de performanţă şi mare performanţă. Acumulările apărute în acest domeniu de activitate, exprimate prin numărul mare de asociaţii şi cluburi sportive subordonate diverselor departamente şi ministere, au provocat printre altele, o criză privind personalul calificat necesar promovării sportului de mare performanţă capabil să reprezinte corespunzător România în competiţii internaţionale oficiale. O soluţie inspirată a fost ideea concentrării forţelor locale, cu potenţial în structuri sportive reprezentative, sub supravegherea competentă a consiliilor judeţene pentru educaţie fizică şi sport, organisme cu sarcini precise în dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului, mai ales după reorganizarea teritorială pe judeţe din 1968. Un pas important în cristalizarea structurilor sportive moderne îl constituie Hotărârea nr. 733/ 1972 a Biroului Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, care aprobă înfiinţarea a şase cluburi sportive printre care unul la Arad, sub denumirea de Club Sportiv Arad. Această acţiune concretă, îndrăzneaţă şi binevenită, nominalizează iniţial pentru acest club un număr de cinci secţii: atletism, box, lupte, gimnastică şi tir. Cu această ocazie, se hotărăşte transferarea necondiţionată până la sfârşitul anului a sportivilor, antrenorilor şi a bazei materiale de la cluburi arădene, în gestiunea şi patrimoniul Clubului nou înfiinţat, inclus deocamdată în schema de personal a Consiliului Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport Arad. Imixtiunea Consiliului Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport Arad, organizaţie cu sarcini de control şi îndrumare şi mai puţin de „producţie”, provocată în principal de ambiguitatea regulamentelor de organizare şi funcţionare a celor două organizaţii, a fost imediat sancţionată de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport. Acesta, la propunerea organelor locale arădene, pune în drept prin Hotărârea nr. 924/ 26.07.1973, noile intenţii de dezvoltare a activităţii sportive de performanţă în municipiul Arad, hotărând constituirea şi funcţionarea Clubului Sportiv Arad ca unitate cu personalitate juridică în condiţiile legii, cu buget propriu. Totodată se specifică clar pentru prima oară, baza materială transferată: sala sporturilor, sala de gimnasică, sala de tenis de masă, poligonul de tir, pista de atletism – cu întregul inventar din partea Consiliului Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport Arad – în patrimoniul Clubului Sportiv Arad. Apărut în urma unor acţiuni dure, impuse pe scheletul fostului Club Sportiv Orăşenesc, Clubul Sportiv Arad este efectul voinţei comunităţii arădene, care şi-a dorit prezenţa unei structuri sportive moderne, organizaţie care să concentreze valorile locale sportive, care să aibă un management activ, coerent, competent şi eficient. Această comandă, a necesitat oameni noi cu o gândire logistică şi capacitate organizatorică corespunzătoare. În scurt timp, Clubul va deveni o structură sportivă reprezentativă, care va fi cunoscută pe plan naţional şi internaţional. La club există secții de atletism, gimnastică, haltere, judo, modelism, tenis, tir, natație și pentatlon.

Insigna - Sindicatul sanitar Arad 

Sindicatul sanitar din municipiul Arad a fost forma inițială de asociere și organizare a personalului, de la toate nivele, din unitățile sanitare ale județului Arad. După mai multe transformări și restructurări organizatorice ale mișcării sindicale sanitare s-a format o mare confederație ce apără interesele acestor categorii de personal, denumită Confederația națională sindicală “Sanitas”.

În mitologia grecească, toiagul lui Esculap (Asclesius) era unul pe care se încolăcea un șarpe, fiind purtat de zeul cu același nume, o divinitate asociată cu medicina și vindecarea. Acest simbol s-a perpetuat până în zilele noastre, corelat în continuare cu lecuirea, medicina, medicii, dar fiind confundat frecvent cu caduceul, toiagul zeului Hermes. Potrivit mitului antic, Esculap era fiul lui Apollo și al nimfei Coronis. În timp ce era însărcinată, Coronis s-a îndragostit, și-a ales un alt iubit pe lângă Apoloo, unul muritor. Cuprins de gelozie, zeul a ucis-o pe Coronis însă, pe când era întinsă pe rugul său funerar, lui Apollo i s-a făcut milă de pruncul său nenăscut și l-a salvat, scoțându-l din pântecul mamei sale. Copilul a fost numit Esculap (Asclepios) și a fost introdus în tainele medicinii de către centaurul Cheiron. Esculap a învățat cu râvnă și talent atât de multe încât, ar fi fost capabil, cu o ocazie, să învie, să readucă la viață unul din pacienții săi. Din această cauză, Zeus a început să se teamă că nemurirea zeilor ar putea fi amenințată de oamenii de pe pământ, așa că l-a omorât pe Esculap cu un fulger. Într-o altă varianta a mitului, Esculap nu ar fi murit, ci ar fi devenit un zeu întrupat în om, ce ar fi înființat, locuri, centre de vindecare pe cuprinsul întregii Grecii antice. În onoarea lui Esculap au fost înălțate mai multe temple (având denumirea de "asclepeion"), cele mai vestite fiind la Epidarius (în nord-estul Peloponezului), pe insula Kos (unde Hipocrate, "părintele medicinii", și-a început cariera), precum și în Trikala, Gortys (în Arcadia) și Pergamum (în Asia). Simbolul toiagului pe care se împletește un șarpe poate fi considerat a fi fost adoptat de medici și datorită lui Hipocrate, legendarul lecuitor. Conform legendei, Hipocrate invoca binecuvântarea și priceperea lui Esculap pentru a obține cea mai pură și mai eficientă metodă de vindecare a pacienților lui. De aici provine, se pare, jurământul lui Hipocrate, care debuta originar cu invocația, "Jur pe Apollo Vindecătorul, pe Esculap și Hygieia, Panacea și pe toți zeii..." Începând cu anii 300 î. Hr. , cultul lui Esculap a crescut în popularitate și mii de pelerini au pornit să dea năvală în templele sale pentru a scăpa de boli. Ei se implicau în ritualuri de purificare urmate de ofrande, jertfe, aduse zeului, și căutau să petreacă măcar o noapte în cea mai sacră parte a templelor, numită "abaton" ori "adyton". Orice vis pe care îl aveau în acea noapte era adus la cunoștiință preoților, care prescriau o terapie anume prin interpretarea acestuia. O altă teorie despre modul cum a ajuns asocierea șarpelui cu toiagul să fie consacrată ca simbol al medicinei este conectată cu personajul biblic Moise, care avea un toiag din bronz pe care era încolăcit un șarpe din același material. Dacă un evreu era mușcat de un șarpe, tot ce avea de făcut pentru a se vindeca era să își fixeze privirea pe șarpele de pe toiagul lui Moise! Semnificația șarpelui a fost interpretată în multe ale feluri. Se spunea că numele lui Asclepios derivă din vindecare, alinarea durerii, și din contracararea distrugerii ce însoțește moartea. Din acest motiv, i s-ar fi atribuit zeului grec simbolul șarpelui, indicând că cei care se dedică științei medicale trec printr-un proces asemănător cu cel al șarpelui, fiindcă acesta, prin schimbarea pielii, ar fi reîntinerit și s-ar fi lepădat de bătrânețe. Se consideră și că șarpele întruchipa atenția, o calitate necesară, vitală, în practicarea medicinei.Spirala prin care șarpele se amplasează pe toiag poate simboliza, totodată, lărgirea, expansiunea cunoașterii, înțelepciunii noastre, a minții, în general.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Deasupra am postat drapelul și stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură arădene din vremuri diferite.

Tribunalul

Gara

Liceul Moise Nicoară (actual) 

Orfelinatul evreiesc

Biserica ortodoxă română Gai

Palatul de finanțe

Bulevardul Regina Maria

Liceul Caius Iacob (actual)

Biserica franciscană

Gara de motor

Palatul Lojii masonice Consistența

Bulevardul Regele Ferdinand

Liceul Dimitrie Țichindeal (actual)

Școala comercială superioară

Hotel Kozponti - Arad

Banca austro-ungară

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 km.p.. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului Arad și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și trimiteri poștale ilustrate din acest județ, din vremuri diferite.

Gara - Ghioroc

Hotel Rakoczi - Ineu

Palatul grofului Zselenski - Neudorf

Primăria - Lipova

Vedere - Buteni

Castelul Mocioni - Căpâlnaș

Vederi - Cenad

Salonul de cură - Băile Moneasa

Castelul baronului Solymossy Lajos - Mocrea

Castelul grofului Karoly - Macea

Cetatea Șoimuș - Lipova

Vedere - Hălmaghiu

Vedere - Curtici 

Poșta - Grăniceri

Gara - Gurahonț

Vedere - Frumușeni

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII

Poet georgian Shota Rustaveli, a trăit în  secolul al XII-lea 

Detaliu vignetă de pe o felicitare românească

Detaliu vignetă de pe un set de cupoane

de raționalizare a bunurilor de larg consum

din vremea războiului civil spaniol

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 15.03.2022