Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 14 noiembrie 2020 Banca Centrală a Iranului (BCI)a anunțat lansat în circulație o nouă bancnotă de 100000 riali. Această lansare este prima din seria de măsuri anunțate de BCI, în vederea denominării Rialului și a înlocuirii sale cu Toman, denumirea populară a unităților monetare aflate în circulație în Iran.

Planul BCI prevede tăierea a patru zerouri și echivarea unui Toman cu 10000 Riali. Subunitatea Tomanului va fi Geranul (1 Toran = 100 Geran). Tranziția se va realiza într-o perioadă de maxim 2 ani, perioadă în care Rialul și Tomanul vor circula în paralel. Noua bancnotă de 100000 Riali este similară cu vechea bancnotă aflată în circulație, diferențele constând în dimensiuni (mai mici la noua bancnotă) și modul de prezentare a valorii bancnotei: valoarea veche, de 100000 Riali, este prezentă atât pe avers (în varianta arabă), cât și pe revers, în varianta cu cifre arabe, dar cifra 10 este accentuată în comparație cu următoarele 4 zerouri. În contrast, în partea de jos a bancnotei, este prezentată doar noua valoare de 10 Riali.

Aversul bancnotei este dominat de portretul Imamului Khomeini (Ruhollah Mostafavi Musavi Khomeini, cunoscut și ca Ayatollahul Khomeini), lider politic și religios ce a condus Revoluția Islamică din 1979 și mai apoi Iranul, până la moartea sa, în 1989. Pe reversul bancnotei este prezentat mausoleul și mormântul poetului Saadi, din orașul Shiraz.

Clădirea actuală a fost construită între 1950 și 1952, pe locul mormântului inițial din secolul a XIII-lea, reconstruit și extins în secolul al XVII-lea. Volumul său de poezii, Bustan (1257), a fost considerată de către The Guardian, ca una dintre cele mai importante 100 de cărți din lume.

În partea de sus, stânga, este menționat un citat din Saadi: Human beings are members of a whole In creation of one essence and soul - Oamenii sunt parte a aceluiași întreg, Creați din aceeași esență și suflet.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care sunt popularizați câștigătorii Premiilor Nobel în cursul timpului.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 18 iunie 1997 prin care este popularizat Thomas Stearns Eliot.

Thomas Stearns Eliot a fost un poet, dramaturg și teoretician literar britanic de origine americană, care s-a născut la data de 26 septembrie 1888 și a decedat la data de 4 ianurie 1965. Prin arta sa remarcabilă, Thomas S. Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză și "...pentru contribuția sa remarcabilă, de pionierat, la poezia zilelor noastre", în anul 1948 a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care i-a făcut cunoștință cu poezia. A studiat la renumitele universități: Harvard din Cambridge-Massachusetts, Sorbona-Paris și Oxford-Anglia. A avut două căsătorii, a doua soție fiind mai tânără cu 38 de ani. După moarte a fost incinerat.

3. În data de 2 august 2020 Banca Centrală a Braziliei a lansat în circulație o bancnotă de 200 Reais (Reali), cea mai nouă din a doua serie a Real-ului. Având un tiraj prognozat de 450 de milioane de bucăți până la sfârșitul anului, noua denominare are scopul oficial de a asigura bani lichizi în piață, pe fondul situației provocate de COVID19, situație care a determinat populația să țină ”la saltea” sume mari de bani. Măsurile de siguranță ale bancnotei sunt cele permise de materialul utilizat (bumbac): filigran, fir de siguranţă magnetic, tipărire în relief, fereastră transparentă, cerneală iridescentă, cerneală fluorescentă, microtipărire, elemente de recunoaştere pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

Aversul bancnotei este comun cu cel al celorlalte bancnote din serie, prezentând portretul alegoric al unei femei, cunoscută ca și ”Efigia Libertății”.

Reversul bancnotei are ca personaj principal Lobo-guara (Lupul cu coamă), cel mai mare reprezentant din America de Sud al speciei canidelor. Poate ajunge până la 30 de kilograme în greutate și 90-100 cm înălțime. Toate bancnotele din a doua serie a Real-ului au pe avers animale amenințate cu dispariția, aversul fiecăreia fiind ales prin vot popular. În luna octombrie bancnota a devenit subiect de dispută judiciară, instituția echivalentă Avocatului Poporului considerând că dimensiunea bancnotei (142 x 65 mm), similară cu cea a bancnotei de 20 Reali, poate provoca confuzie în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 15 iulie 2006 prin care se popularizează Farul din localitatea Castro Urdiales sau Farul castel.

Farul din Castro Urdiales este parte integrantă a castelului orașului comunitatea autonomă spaniolă Cantabria. Castelul este situat în spatele Bisericii Sfânta Maria, separat de esplanada și cimitirul vechi de pe stânci. Sunt păreri că ar avea un trecut roman, se crede că a fost construit între a doua jumătate a secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, coincizând cu o perioadă de splendoare economică, politică și socială a orașului. Castelul a făcut parte din complexul defensiv al orașului medieval, alcătuit dintr-un prim zid care înconjura esplanada unde se află biserica și castelul și un alt zid construit ulterior care înconjura întregul oraș cu cele două cartiere ale sale; „Jumătate oraș deasupra” și „Jumătate oraș jos”. Mulți ani mai târziu, în timpul războiului civil spaniol, castelul a devenit o închisoare improvizată atât pentru părțile naționale, cât și pentru cele republicane. Astăzi, farul nu este funcțional, fiind dedicate vizitelor turistice, expozițiilor temporare și evenimentelor culturale sporadice. Au existat mai multe reforme și extinderi pe care le-a suferit acest monument în viața sa lungă. Din structura originală, posibil pătrată și astăzi trapezoidală, de 25 x 15 metri pe o latură și de aproximativ 15 metri înălțime, ies în evidență pereții din zidărie, acoperiți la colțuri de turnuri cilindrice fără deschideri. Farul propriu zis a fost ridicat în data de 19 noiembrie 1853. Planul focal al farului era situat la 49 de metri deasupra nivelului mării și la 16,49 metri deasupra solului. Sistemul său original de iluminare se baza pe o lampă cu ulei cu optică fixă, cu două lentile verticale rotative în jurul său și care erau acționate de o mașină tip ceasornic.

5. Cu ocazia președenției saudite a summit-ului G20, Autoritatea Monetară a Arabiei Saudite (SAMA), redenumită din noiembrie 2020 Banca Centrală Saudită, a anunțat punerea în circulație a unei bancnote comemorative de 20 de Riali, începând cu data de 25 octombrie 2020. Programată a se desfășura în capitala Riad, reuniunea G20 din acest an a fost doar una virtuală, din cauza pandemiei. Bancnota, tipărită pe suport din hârtie, are culoarea predominantă mov și este tipărită cu respectarea celor mai noi standarde din domeniu. Bancnota comemorativă va circula în paralel cu celelalte bancnote aflate în circulație.

Pe avers, în partea dreaptă este prezentat portretul Custodelui celor Două Moschei Sfinte, Regele Salman bin Abdul Aziz Al Saud.

Salman bin Abdulaziz Al Saud, nume complet Salman Bin Abdulaziz Bin Abdulrahman Bin Faisal Bin Turki Bin Abdullah Bin Mohammed Bin Saud, născut în data de 31 decembrie 1935, este din 23 ianuarie 2015 rege absolut și prim ministru al Arabiei Saudite și custode al locurilor sfinte ale islamului (Mecca ți Medina).Salman este al 32-lea copil al fondatorului Arabiei Saudite, regele Abd al-Aziz Ibn Saud, care a fost căsătorit cu 30 de femei și a avut peste 50 de copii. Regele Salman are din trei căsnicii o fiică și 12 fii. Fiul său, Sultan (n. 1956), a fost în 1985 primul cosmonaut saudit. În urma unui accident vascular cerebral, la începutul anului 2014, Salman suferă de o pareză a brațului stâng.

Partea centrală a aversului este ocupată de logo-ul reuniunii. Pe revers este reprezentată harta lumii, cele 20 de țări membre ale G20 fiind evidențiate printr-o culoare mai închisă. Peste harta țării gazdă, Arabia Saudită, este așezată o stea, simbolizând atât locul de desfășurare al G20, cât și importanța Regatului, sursă de civilizație și prosperitatea economică. În partea dreaptă, sus, apare stema de stat a Arabiei Saudite, un palmier așezat deasupra a două săbii încrucișate. Reversul a stârnit și o controversă, atât India (membră a G20), cât si Pakistanul, reclamând faptul că granițele lor nu sunt corect reprezentate, regiunile în dispută între cele două state (Jammu și Kashmir și Ladakh) fiind reprezentate ca și regiuni separate.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O POEZIE PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_______xxx_______

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE DIN JUDEȚUL DOLJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Societatea Numismatică Română - Secția Craiova

A XIV-a întâlnire a colecționarilor de insigne 1988

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elemenetele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România.

Insigna - A.C.I.R.

(Asociația Colecționarilor de Insigne din România )

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Era la început veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (SNR). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Pe logo-ul SNR este reprezentat chipul zeiței Atena.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Liceul militar "Dimitrie A. Sturdza" Craiova

100 de ani de la înființare 1881 - 1981

Promoția 50 * 1924 - 1931

Aniversarea semicentenarului absolvirii 1931 - 1981

Craiova 24 septembrie 1981

Liceul militar “Dimitrie A. Sturdza” din municipiul Craiova, denumiri alternative Școala fiilor de militari sau Gimnaziul fiilor de militari “Dimitrie A. Sturdza”, denumire și destinație actuală Grupul Școlar CFR din Craiova, este o veche și frumoasă construcție cu statut de monument istoric, situată pe Strada Constantin Brâncuși, la nr.15. După războiul de independență din anul 1877, România a afişat tot mai vizibil, un aspect European modern. Regatul dunărean avea o importanță strategică aparte, prin aşezarea sa între imperii, se bucura de o mare stabilitate politică şi era un stat receptiv la nou. Şcoala face progrese. Noua dimensiune spirituală se face simțită în toate domeniile sociale şi culturale, într-o societate liberală, cu o mare deschidere şi circulație. În anul 1881 este pusă piatra de temelie a viitorului liceu militar, prin înființarea, la data de 1 septembrie, a Şcolii Fiilor de Militari din Craiova – patron “Sfinții împărați Constantin şi Elena” – instituție inaugurată în anul 1885, prin prezența la manifestările oficiale a regelui Carol I. La data de 20 august 1902 şcoala s-a transformat în Gimnaziul fiilor de militari ,,D.A. Sturdza”, iar, la 1 aprilie 1914, instituția a primit denumirea Liceul Militar ,,D.A. Sturdza”. După doi ani de studiu, elevii erau înaintați în gradul de sublocotenenți la infanterie, cavalerie, artilerie, geniu și uneori și la marină. Primii 20 erau repartizați în al doilea an de studii la armele considerate speciale, geniu, artilerie și marină. În cadrul acestu liceu au studiat: Mareşalul Ion Antonescu, avocatul şi omul politic Ion Gheorghe Maurer, scriitorii Alexandru Sahia, Ion Biberi și Vintilă Corbul. La data de 18 septembrie 1904, şcoala a fost vizitată de Şeful Statului Major General, generalul Tătărescu (fost comandant al şcolii), cu ocazia Inspecției Generale, urmând ca la 20 noiembrie 1906 să fie repetată în acelaşi scop.În timpul primului război mondial, liceul a fost evacuat la Iaşi, unde a împărțit aceeaşi incintă cu Liceul Militar ,,General George Macarovici”, iar clădirea sa din Craiova a devenit spital de răniți. După anul 1918 liceul se reîntoarce la matca sa trainică. Încadrat cu cadre didactice foarte bine pregătite, dintre care un număr covârşitor studiaseră la mari universități europene, instituția de învățământ se integra învățământului național interbelic, de bună calitate. Sub comanda colonelului Gheorghe Urziceanu, s-a construit o clădire nouă, şi an de an, zestrea acestei instituții şcolare proeminente a sporit considerabil. Considerat de Ilariu Dobridor, într-unul din numerele revistei ,,Flamuri” a liceului, ,,un laborator în care minereurile sufleteşti ale elevului, topite în flacăra învățăturii şi educației, se prefac în metale de preț cu care-şi clădeşte valoarea ei istorică o națiune”, liceul militar se poate mândri cu dascăli de prestigiu. Unul dintre cele mai emoționante momente din istoria liceului, este cel petrecut în anul 1923, când elevul fruntaş furier din clasa I-a Amilcar Săndulescu a fost ales din toată țara pentru a alege sicriul cu osemintele Eroului necunoscut, rămas în memoria colectivă a neamului românesc, prin cuvintele rostite la oficierea slujbei religioase: ,,Aceasta este tatăl meu”. Liceul a preluat Monumentul funerar al lui Amilcar Săndulescu, preluând şi simbolul de eroism al neamului românesc, pe care l-a întruchipat fiul Eroului necunoscut. Până în anul 1925, Liceul Militar ,,D. A. Sturdza” şi-a desfăşurat activitatea pe baza directivelor şi prevederilor regulamentelor dinainte de război. În anul 1925, a fost elaborat un nou regulament al liceelor militare, care a adus îmbunătățiri regulamentelor anterioare şi a unificat normele de desfăşurare a activității acestora. Activitatea Liceului Militar ,,D. A. Sturdza” a continuat până în anul 1948 când a fost desființat.

Reedificarea Bisericii Sf. Dimitrie din Craiova

la anul 1858 septembrie

În zilele înălțimii sale Prințul Alexandru Dimitrie Ghica,

în al doilea Guvern al său fiind Episcop Calinicu

al Eparhiei Râmnic iar Ministru bisericesc

ad interim Grigore Bengescu II

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1858 cu ocazia reedificării (restaurării) Bisericii Sfântul Dimitrie din Craiova. Biserica Sfântul Dumitru, nume alternativ Biserica Sfântul Dimitrie, de multă vreme se afla într-o stare avansată de degradare ceea ce la împins pe domnitorul Alexandru D. Ghica să o restaureze. Spre amintirea evenimentului s-au bătut medalii în două variante de metal-compoziție - argint și bronz – rotunde cu diametrul de 64 milimetri. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată imaginea bisericii Sfântul Dumitru și dedesubt insemnele mitropolitane: mitra, Evanghelia, cârja, toiagul și crucea. Periferic circular, urmând conturul medaliei este aplicată inscripția: “REEDIFICAREA BISERICII SF-tu DIMITRIE DIN CRAIOVA, LA ANUL 1858. LUNA SEPTEMBR”. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, în partea de sus, este reprezentat vulturul cu crucea în cioc și în gheare având un buzdugan și o spadă. Periferic este reprezentată o coroană formată din două ramuri de laur legate la partea inferioară cu o panglică. În interiorul coroanei, pe opt rânduri, este aplicată următoarea inscriție: “ÎN DILELE IN. SALE PRINȚU / LUI ALECSANDRU DIM.GHICA / ÎN ALU DOILEA GUVERNU ALU / SĂU FIINDU EPISCOPU CALINICU / ALU EPARHIEI RIMNICU EAR / MINISTRU BISERICESCU AD / INTERIM. GRIGORE / BENGESCU II-d.”

Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir” este cea mai veche biserică din Craiova. Deşi nu există atestări precise cu referire la începuturile sale, Biserica Domnească sau „Băneasa”, aşa cum era cunoscută în vechime, pare să se confunde cu existenţa istorică a oraşului Craiova. Săpăturile arheologice executate în 1888 au scos la lumină dovezi care demonstrează că biserica veche «Sfântul Dumitru» din oraşul Craiova aparţine secolelor al VIII-lea – al- IX-lea. Poziţia strategică pe care a fost aşezată şi ţinuta ei grandioasă fac din această biserică un adevărat turn de apărare a oraşului. Păstrarea şi perpetuarea stilului bizantin al secolelor al X-lea – al XV-lea de către boierii craioveşti şi ulterior de voievodul Matei Basarab l-au determinat pe istoricul P. Constantinescu Iaşi să atribuie ctitoria acestei biserici domnitorului Mircea cel Bătrân, legând-o şi de marea victorie împotriva otomanilor de la Rovine. Deşi ulterior, refăcută în totalitate, Biserica Domnească din Craiova păstrează şi acum amintirea veacurilor trecute prin clopotniţa sa construită din cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava (Mofleni), aceleaşi cărămizi care se găsesc şi în componenţa Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi din suburbia Craiovei Mofleni. În anul 1884, Bogdan Petriceicu Haşdeu vorbea de clopotniţa bisericii ca fiind singurul element rămas din fundaţia iniţială. După aceste considerente, Haşdeu a presupus că vechimea bisericii ar fi cu 200 de ani mai devreme de anul 1651, atunci când apare în istorie ca ctitorie a domnitorului Matei Basarab. În inscripţia păstrată din timpul domniei lui Matei Basarab nu se pomenesc ctitorii anteriori, lăsând să se înţeleagă faptul că monumentul îi aparţine din temelie domnitorului. Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa ei în vremea fraţilor Petru şi Asan (sec. XII – 1185), a lui Ioan al Cumanilor (1230) sau chiar în timpul marelui domnitor Mircea cel Bătrân. După cele mai multe opinii istorice, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost ctitoria marelui ban Barbu Craioveanu, care avea ca proprietate moşia şi localitatea Craiova, înainte de anul 1500. Prin faptul că biserica a fost socotită ca veche ctitorie a banului Barbu, în vechile hrisoave ea apare cu denumirea de „Băneasa”. În decursul timpului, Biserica Băneasa a fost susţinută nemijlocit de banii cetăţii. Lângă biserică se aflau casele banilor cetăţii, iar aşezarea ei nu a fost deloc întâmplătoare: pe de o parte era biserica marilor familii boiereşti, iar pe de altă parte făcea parte din sistemul de apărare a oraşului. Craiova, scaun bănesc, chiar dacă nu a fost niciodată înconjurată de ziduri, a avut totuşi un sistem de apărare bine aşezat, plan din care făcea parte şi Biserica „Sfântul Dumitru”. La Craiova, unde primejdia putea veni numai din sud şi sud-vest, mănăstirile şi bisericile cu rol de apărare au fost amplasate mai ales în această parte a cetăţii. Începând cu Biserica „Sfântul Dumitru” se va distinge vechea linie de puncte de observaţie din oraş către drumul Vidinului şi către vadurile de trecere a Jiului din preajma mănăstirilor Coşuna şi Jitianu, explicaţie justificată deoarece aceste biserici şi mănăstiri au fost construite de domni şi marii bani ai Olteniei, tocmai pentru a asigura apărarea acestui târg cu o vechime pierdută în negura timpului. În anul 1731, austriecii au întocmit aşa-numitul „plan al literei H”, pentru a întări şi fortifica locul pe care se afla Casa Băniei şi Biserica „Sfântul Dumitru” „fiindcă situaţia lui era mai înaltă decât a celorlalte locuri din Craiova şi întinderea lui nu era atât de mare”. Totuşi, acest plan nu a fost dus la bun sfârşit din cauza împotrivirii generalului Francisc Wallis, comandantul suprem al trupelor militare din Oltenia. Printre numirile cu care a defilat de-a lungul istoriei este şi cea de Biserica Domnească, denumire care se mai păstrează şi astăzi. Un zapis din 11 noiembrie 1645 pomeneşte de „Biserica Domnească ot Craiova”. S-a numit „Domnească” pentru că, din neamul craioveştilor, ctitorii ei, s-au tras câţiva domni ai Ţării Româneşti: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Domnitorul Matei Basarab rezideşte în anul 1651 biserica străbunilor săi de la care îi rămăsese oraşul Craiova ca „o moşie de strămoşi”. Tot în timpul domniei sale, în anul 1657, Biserica Domnească a primit vizita patriarhului Macarie al Antiohiei, însoţit de diaconul său Paul de Alep. Vorbind despre primirea care li s-a făcut aici, Paul de Alep spunea: „Am fost întâmpinaţi la intrarea în Craiova de banul Olteniei, boieri şi popor. Aceştia ne-au condus în biserica cea mare, de piatră, zidită de ultimul Matei Vodă, cu hramul „Sfântul Dumitru”, care seamănă întocmai cu biserica din Curte (Curtea domnească din Târgovişte), fiind ridicată pe patru stâlpi înalţi şi având un aspect luminos şi încântător”. Prin urmare, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost locul în jurul căruia a gravitat ani de-a rândul viaţa oraşului Craiova, mai ales că lângă ea se înălţau casele Băniei, care au adăpostit de-a lungul veacurilor, reşedinţa banilor şi caimacanilor olteni, vremelnica administraţie din timpul stăpânirii austriece, locul de popas al domnitorilor şi sediul Divanului Craiovei. Cei care mergeau pentru a fi judecaţi de Divanul cetăţii treceau de obicei pe la Biserica cea mare, „Sfântul Dumitru”, pentru jurământ şi pentru pecetluirea hotărârii judecătoreşti. A suferit mai multe stricăciuni de-a lungul vremii, iar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost parţial restaurată; i s-au aşezat chenare de piatră înflorate şi fiare la ferestre, geamuri de sticlă la ferestrele de jos şi la cupole (toate bisericile fiind lipsite complet de geamuri). Era foarte des vizitată de episcopii de la Râmnic: Grigorie Socoteanu, Partenie, Chesarie, Filaret, Nectarie şi de aceea a dobândit calitatea de biserică episcopală. Din cauza stricăciunilor pe care le-a suferit de-a lungul vremii, biserica a avut o existenţă destul de grea, parcurgând foarte repede drumul de la bunăstare la paragină. Astfel, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica „Sfântul Dumitru” a fost tot mai mult neglijată, averile de care dispunea trecând în proprietatea privată, mai ales din momentul pierderii funcţiei de biserică episcopală în folosul Bisericii Madona Dudu. Cutremurul din 1838 îi cauzează stricăciuni foarte mari. Au existat numeroase încercări de reparare a bisericii, dar toate au fost în zadar. Din cauza stării grave în care se afla, biserica a fost închisă în anul 1849, fiind uitată aproape cu desăvârşire timp de 40 de ani. În anul 1889, Biserica „Sfântul Dumitru” este dărâmată complet şi refăcută din temelie de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy, cu sprijinul regelui Carol I şi al reginei Elisabeta. La 12 octombrie 1889 s-a aşezat piatra de temelie, iar pe data de 26 octombrie 1933 biserica a fost terminată definitiv şi sfinţită în timpul arhipăstoririi episcopului Vartolomeu al Râmnicului şi Argeşului. Pictura bisericii a fost realizată între anii 1907-1933 de către pictorii francezi Menpiot şi Baries, picturile ornamentale din biserică şi din pridvor de pictorul german Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjean Keber. În decursul timpului, Biserica „Sfântul Dumitru” şi-a îndeplinit după rânduială rolul de Catedrală arhiepiscopală. Din 25 martie 1939, atunci când Arhiepiscopia Craiovei capătă şi rangul de Mitropolie a Olteniei, biserica devine Catedrală mitropolitană, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Firmilian. În anul 1976 s-au executat lucrări de spălare şi luminare a picturii interioare. Din cauza stricăciunilor suferite la cutremurul din 1977, a fost nevoie ca biserica să fie resfinţită, după ce au fost terminate lucrările de consolidare. Slujba de resfinţire a bisericii a fost săvârşită de către mitropolitul Olteniei, Nestor, în anul 1978, de ziua Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir. Biserica Sfântului Dumitru din Craiova a fost şi este coloana vertebrală a vieţii spirituale din oraş, deoarece aici slujeşte Arhipăstorul cetăţii Băniei şi Mitropolitul Olteniei. Aici se găsesc moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana.

Insigna - U.C.F.S. (Uniunea de cultură fizică și sport)

Campion regional Oltenia

U.C.F.S (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a constituit în anul 1962, ca structură subordonată Ministerului Tineretului și Sportului. Ea a înglobat toate asociațiile A.V.S.A.P. existente până la acea vreme în țară. A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Activitatea acestor asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc. Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața.

Insigna - C.S. (Clubul sportiv) Universitatea Craiova

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România, fiind și prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei U.E.F.A.. Echipa s-a înscris după o perioadă de inactivitate în Liga a IV-a Dolj 2015 – 2016. Înființată în anul 1948, s-a numit inițial Clubul Sportiv Universitar Craiova și a aparținut Asociației Naționale a Studenților din România (A.N.S.R.). În anul 1950 a fost redenumită Știința Craiova, nume rămas și astăzi drag multora dintre suporterii Universității Craiova. Din anul 1966 până în prezent clubul se numește Universitatea Craiova. A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupa Europeana la fotbal, în sezonul 1982 – 1983 și prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981 – 1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formații din Germania (Kaiserslautern) și Anglia (Leeds United). În sezonul 2004 – 2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezență în prima divizie, dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. Este supranumită campioana unei mari iubiri", nume care reflectă popularitatea echipei. Această titulatură, devenită notorie, i-a fost dată de către Adrian Păunescu. Echipa joacă pe stadionul Ion Oblemenco din anul 1966, atunci fiind construit, inițial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului din Bănie. Clubul a fost dezafiliat în 2011 de la FRF, astfel că în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013 nu a participat în nicio competiție. Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Universitatea din Craiova.

Municipiul Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva trimiteri poștale din vremuri diferite.

Catedrala Madona Dudu

Cazarma artileriei

Monumentul lui Maiorescu

Institutul Zaharia Mărăcinescu

Casa Albă

Palatul Minerva

Școala normală de băieți

Școala de pregătire a ofițerilor de rezervă artilerie

Liceul Frații Buzești

Biserica Sfânta Treime și Monumentul Știrbey-Vodă

Casa Doi Lei

Liceul militar D.A. Sturdza

Biserica Sfântul Ilie

Muzeul regional al Olteniei

Liceul Carol I

Statuia Cuza Vodă

Palatul Constantin Mihail

Biblioteca Aman

Cazarma Regimentului Rovine Nr. 26

Palatul de Justiție

Palatul administrativ

Vederi - Craiova

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.