Epaminonda's Blog.....: GIZYCO

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea poloneză GIZYCO, denumire

germană LOTZEN, voievodatul WARMIA MAZURIA, din

vremuri diferite, dar și un timbru judiciar și o medalie locale

Biserica evanghelică

Școala superioară

Castelul de apă

Școala

Portul turistic

Piața centrală cu Monumentul

Fortăreața Boyen

Castelul

Piața mare

Castelul și Comandatura

Hotelul Casa germană

Școala de muzică

Casa Jan Mieczaniec

Strada Lycker

Trimiteri poștale

Insignă locală

Timbru judiciar local

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O POEZIE UMORISTICĂ

PROPRIE
O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

DE LUAT AMINTE

______xxx______

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Academia navală "Mircea cel Bătrân"

Academia navală “Mircea cel Bătrân” din Constanța este o instituție de învățământ superior din România. Academia Navala "Mircea cel Batran" isi are sorgintea in Scoala Flotilei, infiintata prin Decizia Ministerului de Razboi nr.15 din 17 noiembrie 1872 cu sediul la Galati. Pe parcursul a doi ani de studiu, in aceasta institutie s-au pregatit ofiteri si subofiteri care au indeplinit diferite functii de la bordul navelor Marinei Militare, dar si ale Flotei Comerciale Romane. Ulterior invatamantul superior de marina a evoluat sub diferite denumiri conform organizarilor si reorganizarilor invatamantului militar. Dupa 1878 o parte a ofiterilor de marina au provenit de la scolile armatei de uscat, indeosebi de la Scoala Militara de Artilerie, Geniu si Marina. Pentru pregatirea speciala de marina a ofiterilor repartizati in flota militara la scolile militare, la 26 februarie 1896 s-a infiintat Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina, ce a functionat la Galati pana in anul 1901 cand a fost mutata la Constanta. La 29 octombrie 1909, Scoala de Aplicatie a Sublocotenentilor de Marina a fost organizata pe alte baze, superioare din punct de vedere teoretic si practic, primind denumirea de Scola Navala Superioara. Ea a functionat la Constanta pana la primul razboi mondial. Dupa razboi, sectia de marina din Scoala de Artilerie, Geniu si Marina si-a reluat activitatea la 9 iunie 1920, prin decizia ministrului de razboi, aceasta sectie a fost mutata la Constanta reorganizata intr-o institutie de invatamant superior complexa, cu denumirea de Scoala Navala, care incepand cu anul de invatamant 1925/1926 in cadrul Scolii Navale a functionat cu unele intreruperi, pana in anul 1939/1940, o sectie pentru elevii cu termen redus (T.R.).

Pentru formarea personalului specializat necesar navelor comerciale, la 1 octombrie 1938, in cadrul Scolii Navale s-a infiintat Sectia Marinei de Comert. Dupa al doilea razboi modial institutia si-a schimbat denumirea in Scoala Navala si Scoala de Maistri (martie-decembrie 1948), Scolile Marinei Militare (decembrie 1948-iunie 1950), Scoala de Ofiteri de Marina (iunie 1950-1952), Scoala Militara de Marina (1952-1954), Scoala Militara Superioara de Marina (1954-1968). La 1 septembrie 1959, reinnodand o traditie, s-a reinfiintat Sectia Marinei Comerciale. Incepand cu 1 ianuarie 1969 s-a schimbat din nou denumirea in Scoala de Ofiteri Activi de Marina "Mircea cel Batran", continuand sa pregateasca pe parcursul a patru ani ofiteri pentru Marina Militara si Marina Comerciala. La 29 august 1973 Scoala Militara de Ofiteri Activi de Marina a fuzionat, prin Decretul Consiliului de Stat, cu Institutul de Marina Civila creat in 1972, noii institutii de invatamant superior atribuindu-i-se numele de Institutul de Marina "Mircea cel Batran". Prin Hotararile de Guvern nr. 406 din 23 aprilie si 551 din 17 mai 1990, Institutul de Marina a fost reorganizat ca urmare a consecintelor Revolutiei din decembrie 1989, infiintandu-se Academia Navala "Mircea cel Batran", institutie militara de invatamant superior de specialitate.

Insigna - Autoritatea navală română

Autoritatea Navală Română (ANR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, este o instituție publică cu finanțare extrabugetară, cu personalitate juridică, înființată prin fuziunea Inspectoratului Navigației Civile cu Regia Autonomă „Registrul Naval Român” În mai 2010, organigrama ANR cuprindea 734 de posturi aprobate la nivel de țară din care un număr de 35 erau vacante. În anul 2009 Autoritatea Navală Română a înregistrat venituri de 63,2 milioane lei, iar în anul 2008 a avut venituri de 61,7 milioane lei. Sediul instituției este situat în incinta Portului Constanța. Structura organizatorică a Autorităţii Navale cuprinde aparatul propriu central (constituit din direcţii, servicii, birouri) şi organele teritoriale operative, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriu. Aparatul central al ANR are în componenţa sa serviciile funcţionale, Direcţia Personal Navigant, Direcţia Inspecţii, Siguranţă şi Securitate Navală, Direcţia Tehnică, Direcţia Economică şi Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale. Organele teritoriale operative sunt unităţi fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului central, constituite din căpitănii de port şi inspectorate tehnice. În subordinea Autorităţii Navale se află 5 căpitănii zonale la Constanţa, Tulcea, Galaţi, Giurgiu şi Drobeta Turnu Severin, cărora li se subordonează căpităniile de port şi oficiile de căpitănie din zonele de jurisdicţie specifice. Zonele de jurisdicţie ale organelor teritoriale operative se stabilesc de către directorul general şi se aprobă de către Consiliul de Conducere al ANR. În exercitarea atribuțiilor sale, ANR urmărește îndeplinirea următoarelor obiective strategice:

asigurarea și dezvoltarea standardelor de siguranță a navigației în porturile românești;
perfecţionarea sistemului de examinare și certificare a personalului navigant român;
asigurarea activității de căutare și salvare, conform prevederilor convenției SAR 79;
efectuarea de controale pentru prevenirea poluărilor de la nave;
monitorizarea debalastărilor, a bunkerărilor și a predării deșeurilor;
investigarea incidentelor de poluare de la nave, în urma sesizărilor (exclusiv cele cu caracter penal);
transpunerea în legislația română a acquis-ului comunitar;
monitorizarea în timp real a acquis-ului comunitar și adoptarea în mod corespunzător a măsurilor operative ce se impun, coordonarea activității de transpunere a acestuia în legislația română;
coordonarea activității de transpunere în legislația românească a convențiilor și a altor reglementări de interes pentru țara noastră, a amendamentelor la convențiile internaționale la care România este parte;
identificarea obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, în domeniul transporturilor navale;
întărirea disciplinei economico-financiare, creșterea constantă a veniturilor prin atragerea de noi surse de venituri, precum și prin controlul judicios al costurilor, inclusiv prin reducerea continuă a creanțelor;
consolidarea bazei tehnico-materiale prin continuarea politicii de dezvoltare și modernizare a patrimoniului instituției;
dezvoltarea sistemului informatic și de comunicații al instituției, integrarea în proiectele internaționale privind schimbul de informații în domeniul maritim;
motivarea și implicarea întregului personal ANR în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice ale instituției;
ridicarea nivelului de cunoștințe de specialitate a personalului ANR și creșterea performanțelor profesionale ale angajaților prin efectuarea de cursuri de instruire;
îmbunătățirea continuă a calității serviciilor prestate către clienți, reducerea birocrației și eficientizarea activității.
Principalele atribuții ale Autorității Navale Române sunt:
inspecţia, controlul şi supravegherea navigaţiei;
controlul statului pavilionului şi controlul statului portului;
coordonarea activităţilor de asistenţă, căutare şi salvare în apele naţionale navigabile şi a acţiunilor în caz de calamităţi naturale şi sinistru naval;
protecţia apelor navigabile împotriva poluării de către nave;
sancţionarea contravenţiilor, cercetarea evenimentelor şi accidentelor de navigaţie;
înmatricularea şi evidenţa navelor sub pavilion român;
evidenţa, atestarea şi brevetarea personalului navigant;
supravegherea tehnică, clasificarea şi certificarea navelor;
aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte privind domeniul său de activitate;
reprezentarea statului român în organisme internaţionale din domeniul transporturilor navale, pe bază de mandat;
implementarea normelor, regulilor şi convenţiilor internaţionale în legislaţia română;
elaborarea, avizarea şi supunerea spre aprobarea Ministerului Transporturilor a proiectelor de acte normative şi norme obligatorii;
auditarea pentru certificare ISM (Certificatul de Siguranţă al Navei) şi ISPS (Codul Internațional pentru Siguranţa Navelor şi Securitatea Facilităţilor Portuare) a navelor şi a companiilor de navigaţie.

Insigna pionierească - Forum '84

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Insigna - Membru al Organizației de pionieri

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor.

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolescentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).

Centrul de radiolocație nr. 5

Decernarea drapelului de luptă - 1 decembrie 1996

Centrul 5 Radiolocație “Dobrogea”, denumire alternativă Centrul 5 Radiotehnic, denumire oficială Centrul Radioelectronic şi de Observare “Dobrogea”, index unitate UM 02003, este o unitate a armatei române, direct subordonată Statului Major al Forţelor Navale, ce este dislocată în orașul Ovidiu, din județul Constanța. Potrivit paginii oficiale de Internet, unitatea a fost înfiinţată la data de 1 iunie 1972, având în compunere Sectorul Transmisiuni, Compania Radiotehnică, Compania Bruiaj şi Postul de Informare de luptă al Comandamentului Marinei Militare. Această structură militară a fost înfiinţată prin ordinul Marelui Stat Major nr. CL 00420, corespunzând nevoilor fireşti şi tradiţiilor de luptă ale Forţelor Navale. Încă de la constituire a contribuit, prin îndeplinirea misiunilor de luptă specifice, la optimizarea deciziilor eşaloanelor superioare privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor pe mare şi la fluviu. În conformitate cu noile standarde ale evoluţiei societăţii şi sistemului militar, Centrul Radioelectronic şi Observare a fost transformat, începând cu 1.06.1992, prin Dispoziţia Marelui Stat Major, în Brigada Radioelectronică şi Observare, iar prin Decretul prezidenţial 299/05.09.1995 acesteia i s-a acordat Drapelul de luptă. La data de 1 octombrie 2001, în conformitate cu Planul Cadru privind desfăşurarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României, Brigada Radioelectronică şi Observare a fost transformată, în baza dispoziţiei Statului Major General, în Centrul Radioelectronic şi Observare. Pe fondul rezultatelor meritorii obţinute în procesul de instrucţie specifică, la data de 4 iulie 2002, prin Decretul Prezidenţial numărul 608, Drapelul de luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de cavaler.

Insigna - Colegiul național pedagogic Constanța - 1893

În data de 22 octombrie 1893, Take Ionescu, ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice de atunci, semnează Ordinul de înfiinţare a şcolii, scopul acesteia fiind de a pregăti învăţători pentru regiunea Dobrogea. La 1 noiembrie 1893, Ion Bănescu este numit directorul şcolii. În critica de specialitate, Eugéne Pittard evidenţiază, de altfel, contribuţia lui Ion Bănescu la dezvoltarea şi modernizarea şcolii dobrogene. Timp de două decenii, începând cu anul 1979, Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu” a fost Centru de perfecţionare a educatoarelor şi învăţătorilor din judeţele Constanţa şi Tulcea; în Centru s-au format circa 6000 de cadre didactice pentru toată Dobrogea. În anul 1993, la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Şcolii Normale ,,Constantin Brătescu” – instituţia a primit titlul onorific de Colegiul Naţional Pedagogic ,,Constantin Brătescu”, primul Colegiu Naţional din această parte a Ţării. Ministrul Educaţiei, prof. univ. dr. Liviu Maior, reliefa că ,,în calitate de responsabil al destinelor învăţământului românesc, în actualul guvern, îmi îngădui a aprecia că existenţa de atâtea decenii a Şcolii Normale din Constanţa s-a constituit într-o valoroasă şi perpetuă sursă de reîmprospatare a corpului învăţătoresc şi profesoral din această parte transdanubiană, mai ales, a ţării, pe băncile Normalei tomitane formându-se, de asemenea, şi sute de alţi specialişti cu pregătire medie şi, mai apoi, superioară. Beneficiind de profesionişti cu recunoscută autoritate în corpul profesoral dobrogean, în viaţa publică a cetăţii, devotaţi misiunii de modelare a personalităţii viitorilor dascăli, Şcoala Normală din Constanţa s-a impus în rândurile unităţilor de profil din ţară ca una din instituţiile nu doar cu tradiţie, ci şi cu, am certitudinea, o înaltă responsabilitate şi exigentă în pregătirea şcolară a atâtor generaţii de elevi. Este o valoroasă experienţă, o tradiţie ce se cere a se continua, în consens, acum, cu exigenţele dezvoltării instrucţiunii publice din noua Românie de la finele veacului, într-o Europă ea însăşi în căutare de redefiniri ale unităţii spirituale şi morale, ale mai vechilor articulaţii psihopedagogice.” Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu din Constanţa a câştigat de patru ori consecutiv titlul de Şcoala Europeană, fiind singura instituție din Dobrogea și una dintre cele 4 școli din țară care au reuşit această performanță. În contextul actual, Colegiul a devenit, astfel, un reper cultural al Constanţei care promovează învăţământul de calitate, performanţă, îmbinând într-un mod creativ inovaţia şi tradiţia validată de o existenţă de peste 120 de ani vechime. La ora actuala, fosta Scola Normala cuprinde 1200 de elevi, si cuprinde o varietate larga de forme de invatamant de la cel preprimar pana la cel postliceal. Instituția de învățământ liceală pe Strada Rascoala din 1907, în municipiul Constanta.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România.bConform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Constanţa, din vremuri diferite.

Statuia lui Ovidiu

Statuia Carmen Sylva

Monumentul Victoriei

Primăria

Hotelul Continental

Grădina publică

Geamia Regele Carol I

Portul

Școala normală de învățătoare

Muzeul de arheologie

Casă tătărască

Comandantura

Poșta

Muzeul marinei române

Tribunalul

Terasa cazinoului

Sfânta Episcopie

Cercul militar

Palatul Administrativ

Cazinoul - Mamaia

Hotelul Palas

Farul Regele Carol din Port

Statuia lui Mihai Eminescu

Gara maritimă

Piața gării

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Constanța dar și câteva trimiteri poștale din perioade diferite de timp.