FILATELIE: ROMÂNI CELEBRI 2 - SPIRU HARET, AUREL VLAICU ȘI DIMITRIE GUSTI

În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Români celebri, partea I, prin care onorează activitatea unor personalități de marcă ale națiunii. Aici eu vă prezint trei dintre aceste personalități. 

1.  Dimitrie Gusti a fost un sociolog, istoric și filosof român care s-a născut la data de 13 februarie 1880 la Iași și a decedat la data de 30 octombrie 1955 la București. 

Membru al Academiei Române din 1919, apoi președintele acesteia (1944 - 1946), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între anii 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București, Dimitrie Gusti este considerat a fi creatorul sociologiei românești. De la vârsta de șase ani până în 1898 a urmat școala primară, la internatul „Caracaș” și liceul la „Institutele Unite” din Iași. 

Între 1898 și 1899 frecventează Universitatea din Iași, la Facultatea de Litere, Drept și Științe. În anul 1899 s-a mutat la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin, iar din 1900 în Leipzig. Obține distincția „Doctor în filosofie” cu disertația Egoismus und Altruismus. Zur soziologischen Motivation des praktischen Wollens. În anul 1908, interesat de diverse discipline, s-a întors la Berlin, unde a studiat sociologia și jurisprudența. În anul 1910 devine profesor la Universitatea din Iași, unde a predat etica și sociologia. În anul 1920 se transferă la Universitatea din București la catedra de Sociologie, Etică și Estetică a Facultății de Litere. În perioada anilor 1925 – 1948 a inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România. În anul 1939 a obținut legiferarea serviciului social), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială. 

A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială  (1919 - 1921), Institutul Social Român (1921 – 1939; 1944 - 1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 - 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice (1947 - 1948). Împreună cu Victor Ion Popa, H.H.Stahl și G. Focșa au înființat Muzeul Satului din București (1936). În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” și „Sociologie românească”. După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie, partidul comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare. Cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUS (Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică) și a fost invitat în URSS pentru a participa la ceremonii oficiale. Gusti a fost membru al unei loji masonice din Iași. Dimitrie Gusti este fondatorul Școlii Sociologice de la București. El rezumă sistemul său sociologic la câteva enunțuri:

• Societatea se compune din unități sociale, adică din grupări de oameni legați între ei printr-o organizare activă și o interdependență sufletească.
• Esența societății este voința socială.
• Voința socială depune ca manifestări de viață: o activitate economică și una spirituală, reglementate de o activitate juridică și de o activitate politică.
• Voința socială este condiționată în manifestările ei de o serie de factori sau cadre care pot fi reduse la patru categorii fundamentale: cosmic, biologic, psihic și istoric.
• Schimbările suferite de societate în decursul timpului, prin activitățile ei și sub înrâurirea factorilor condiționați, se numesc procese sociale.
• Începuturile de dezvoltare pe care le putem surprinde în realitatea prezentă și, deci, le putem prevedea cu o oarecare precizie, se numesc tendințe sociale.

Plecând de la sistemul său, a fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre și manifestări, folosind echipe de specialiști din domeniul științelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învățători etc. În data de 13 octombrie 1941 a fost decorat cu Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului”. Ostracizat după 1947 de comunişti, aflat într-o neoficializată interdicţie până în 1990, Dimitrie Gusti a rămas pentru specialişti un exemplu de urmat, nu numai în ceea ce priveşte erudiţia şi opera, ci mai ales în ceea ce priveşte implicarea socială şi căutarea de soluţii pentru ridicarea satului românesc. De asemenea, a fost preocupat de imaginea României dincolo de graniţe şi a contribuit deplin la formarea ei prin participări prestigioase la Expoziţiile Internaţionale de la Barcelona şi Dresda şi Universale de la Paris şi New York. L-a preocupat cooperarea intelectuală internaţională (schimburi intelectuale cu asociaţiile sociologice străine şi cu fundaţiile sociale internaţionale, conferinţe, congrese internaţionale) fiind el însuşi creator de şcoală de nivel european, perfect în acord cu cele mai moderne metode de cercetare de teren. 

Ca şi conducător al campaniilor de cercetări monografice, al echipelor studenţeşti ale Fundaţiei Regale "Principele Carol" şi al revistei "Sociologie românească", a militat pentru cunoaşterea concretă a realităţilor româneşti, ca şi pentru ridicarea culturală a satelor cu ajutorul muncii organizate a elitelor culturale, elite care la vremea aceea aveau un contact direct cu lumea rurală şi considerau necesară pentru modernizarea ţării ridicarea intelectuală, morală şi economică a locuitorilor ei. Este un exemplu care ar trebui reconsiderat în condiţiile zilelor noastre când ar trebui să ne amintim că o societate mai bună este una formată din oameni educaţi. Dimitrie Gusti a considerat necesară reforma socială şi a întreprins o serie de acţiuni, în calitate de director al Casei Culturii Poporului şi apoi al Fundaţiei Culturale "Principele Carol", pentru organizarea "culturii poporului". O activitate atât de prodigioasă, o viaţă dedicată marilor idei şi mai ales un om pentru care ţăranul român nu a însemnat obiceiuri ciudate şi pitoreşti, nu a fost o creaţie artificială şi livrescă a unei minţi de intelectual, ci a fost o fiinţă vie pentru care a luptat să trăiască mai bine, să aibă un nivel de cultură şi de viaţă mai apropiat de imaginea bunăstării.

2.  Spiru C. Haret a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, membru titular al Academiei Române, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori, care s-a născut la data de 15 februarie 1851 la Iași și a decedat la data de 17 decembrie 1912 la București. 

A învățat la Dorohoi, Iași, apoi, în septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul “Sfântul Sava” din București, unde a petrecut cinci ani din șapte ca intern.

Apoi a studiat matematica și fizica la Universitatea Sorbona din Paris. Aici a obținut doctoratul în matematică, susținându-și teza Sur l'invariabilité des Grandes axes des orbites planétaires,( „Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”) el fiind primul român care a obținut doctoratul la Paris. Teza sa a fost publicată în vol. XVIII al Annales de l'Observatoire de Paris. 

Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din București, la Facultatea de Științe, Secția fizico-matematici, mecanica rațională, din 1878 până în 1910. La Școala de poduri și șosele Haret a fost numit profesor la anul preparator , predând trigonometria, geometria analitică, geometria elementară plană și în spațiu și geometria descriptivă, până în anul 1885. 

Haret a predat, de asemenea, mecanică rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, din 1881 (data înființării secției de artilerie și geniu) până în 1890. Profesează până în 1910, când se pensionează, ba chiar și după aceea, până la moarte, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică Mecanica socială, la Paris și București, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale. 

Din 1879 se face cunoscut drept „om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea. 

În semn de apreciere pentru marele om politic și de cultură societatea i-a fost recunoscătoare:

• În anul 1935 sculptorul Ion Jalea i-a realizat o statuie din marmură de Carrara, ce poate fi văzută în Piața Universității din București.
• În Suceava există un bust și un colegiu ce îi poartă numele.
• În municipiul Tecuci, județul Galați, există un bust și un colegiu național ce îi poartă numele
• Școala din municipiul Dorohoi, unde a studiat primele două, clase îi poartă numele
• Colegiul național pedagogic din Buzău îi poartă numele, în fața sa existând și un bust spiru Haret
• Filatelia românească la reprezentat în multe rânduri pe produse filatelice
• Medalistica românească i-a dedicat multe produse 
• Un crater de impact de pe suprafața Lunii a primit numele Haret
• Municipiul Tulcea se mândrește cu un bust Spiru Haret, ce este opera sculptorului tulcean Vasile N. Chiriachide
• În județele Vrancea și Brăila există câte o localitate ce îi poartă numele.

3.  Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. 

În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În anul 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. Curajos, sfidător chiar, modest, ambițios, visător, talentat, patriot, recunoscător și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, era la înălțimea tuturor epitetelor enumerate. 

De mic copil a avut o fire temperamentală și curioasă, fire care i-a adus necazuri încă din liceu. În anul 1902 își ia bacalaureatul la Liceul de Stat din Sibiu, după care urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta. Se înrolează ca voluntar la marină, făcând serviciul militar în Croația. Își obține diploma de inginer după ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen. Imediat după absolvire, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra Fabrică de Automobile Opel. Cu toate acestea, Aurel Vlaicu nu era deloc mulțumit. 

Firea sa năvalnică și impetuoasă îl îmboldește să nu accepte destinul plat și confortabil al unui respectat inginer la Fabricile Opel. Aurel Vlaicu revine în țară în anul 1908. Un an mai târziu își termină de construit primul planor, ajutat de Ion, fratele său, planor cu care efectuează câteva zboruri în satul natal Binținți.La îndemnurile prietenului său de școală, poetul Octavian Goga, se îndreaptă spre București, unde în fața unui public format din personalitățile vremii face câteva demonstrații cu prototipul avionului său. Sprijinit de Casa Regală și Armata Română, ambițiosul inventator și pionier al aviației românești și mondiale construiește la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul „Vlaicu I", primul avion construit pe teritoriul românesc. Cu acest avion, Aurel Vlaicu va decola prima oară pe 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni. 

Vlaicu a scris istorie. Prin actul său, a situat România pe locul doi în lume, după Franța, în utilizarea avionului cu destinație militară. Emoționat, își înregistrează brevetul nr. 2258 pentru așa-numita „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată". Un an mai târziu, inginerul Vlaicu își construiește un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II", cu care zboară în mai multe orașe din Regat, în cadrul unor turnee în care își face cunoscute invențiile. Succesele sale nu se opresc aici, Aurel Vlaicu participând la război pe timpul campaniei din Bulgaria, unde a îndeplinit misiuni de observație aeriană. În anul 1913, compania engleză „Marconi”, îi comanda lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion metalic cu două locuri. Inginerul român în doar câteva luni termină avionul, pe care îl denumește „Vlaicu III". Geniul românesc a mai dăruit astfel o invenție prețioasă omenirii -„Vlaicu III" a fost primul avion funcțional din lume construit integral din metal. Pe data de 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpații cu avionul „Vlaicu II". 

Intenția sa era aceea de a participa la serbările ASTRA de lângă Orăștie pentru a duce salutul său românilor din Ardeal. Nu a fost să fie așa... Genialul inventator român a decolat de la București, a aterizat fără probleme la Ploiești pentru realimentarea cu combustibil și s-a ridicat din nou în zbor. Avionul său s-a prăbușit însă la Bănești, lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare și pe baza datelor despre starea de sănătate a lui Vlaicu, singura concluzie este aceea că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului. Icar din România a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Conform raportului făcut de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu, primul sosit la locul accidentului, chipul eroului aerului era destins, Aurel Vlaicu zâmbind chiar sfidător în fața morții.

                                                           

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O SORCOVĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA 

POPOARELOR LUMII

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx__________

O MEDALIE 

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 5 insigne - Drumeții veterani - Parâng 1989

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit. Aceste piese insignografice au fost gndite și proiectate  de către:  Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Ediţia a IV-a s-a desfăşurat în masivul Parâng la Cabana I.E.F.S. Floarea redată era genţiana albastră. Pe coroana ovală apare înscrisul DRUMEŢII VETERANI-PARÂNG-1989. Insigna a fost bătută atât pe tombac în şapte variante de culoare, cât şi pe aluminiu în cinci variante de culoare.

Gențiana este o planta declarata monument al naturi aflată pe cale dispariție. Ea creste spontan din zona de campie pana la cea subalpina, la marginea padurilor. Se adapteaza greu daca este scoasa din mediul sau. De aceea e de preferat daca va doriti o Gentiana sa cumparati plante produse in pepiniere. Gentiana infloreste frumos pe timpul verii daca are conditiile necesare. Are nevoie de multa apa pentru a creste bine. Asigurati-va ca nu lasati pamantul sa se usuce intre doua udari. In perioada de inflorire, trebuie fertilizata o data la doua saptamani. Se simte bine la soare, dar tolereaza si semiumbra. Are nevoie de soluri argiloase sau argilo-nisipoase, bogate in humus. Exista si specii cum e Gentiana angustifolia care prefera ternurile calcaroase. Majoritatea speciilor au o rezistenta buna la iernare. Se inmulteste prin semințe dar acestea germineaza greu. Au nevoie de o perioada de frig inainte de a fi semanate. De aceea este recomandabil sa fie puse in pamant toamna tarziu, afara, pentru ca frigul iernii sa le ajute sa rasara in primavara. Exista specii foarte mici, de doar 10 cm cum este Gentiana acaulis si Gentiana verna, dar si unele care ajung la o jumatate de metru cum e Gentiana asclepiadea.

Cabana Parâng, denumire actuală Cabana ANEFS (Academia Națională de Educație Fizică și Sport – fostul INEFS) este situată la altitudinea de 1850 metri, la piciorul muntelui Parangul Mic, in apropierea statiei de telescaun si a releului TV. Cabana dispune de 240 locuri de cazare în camere cu număr diferit de paturi și sala de mese, bucatarie, curent electric. Acces din Petroșani, 9 kilometri mers pe jos pana la statia de imbarcare Telescaun Parang, care duce exact la cabana ANEFS. Cabana ANEFS a fost data in functie in anul 1972 fiind complexul didactic al Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport (ANEFS). Ea asigură cazarea turistilor numai in afara perioadei de pregatire a studentilor. Pentru informații suplimentare se poate suna la numerele de telefon: 0722 555 017 sau 0744 548 669.

Set trei insigne - C.C.S.M.

(Centrul de cercetări pentru securitate minieră)

Activitatea extractivă, atât de suprafață cât și în subteran, este însoțită întotdeauna de pericole. Schimbarea bruscă a condițiilor de lucru și apariția unor factori neprevăzuți sunt doar câteva dintre cauzele ce pot produce grave accidente de muncă, cu toate că sunt asigurate unele măsuri de prevenire. În aceste situații trebuie să se intervină urgent pentru acordare primului ajutor persoanelor afectate de accident. Primul ajutor nu poate fi acordat de minerii obișnuiți ci se impune prezența unor grupe de muncitori, specializate în acest scop. Acești muncitori, denumiți salvatori minieri se aleg dintre cei mai buni profesioniști în mineritul subteran. Paralel cu dezvoltarea mineritului pe lângă fiecare mină s-au constituit echipe de salvatori minieri. În anul 1949 la Petroșani a luat ființă Stația de cercetări pentru securitate minieră (SCSM) care se ocupa de testarea periodică  a pregătirii teoretice a personalului din echipele de slavare cât și de verificare a echipamentului folsit la intervenție. Din anul 1965 această secție a devenit institut departamental de cercetări, organizat pe secții, sectoare și servicii funcționale. Prin HG 1461 / 18.10 2006 denumirea institului este schimbată în INCD –INSEMEX (Institutul național de cercetare dezvoltare pentru cecuritate minieră și protecție antiexploziv) Petroșani, denumire sub care funcțioanează și azi. În anul 1968 când denumirea institutului s-a schimbat în CCITPSM (Centrul de cercetări și inginerie tehnologică pentru securitate minieră)  a fost emise și distribuite în mod onorific câteva insigne circulare cu diametru de 14 milimetri. Insignele sunt din tombac și au fost executate la Întreprinderea Arădeanca din Arad. Pe insigne sunt aplicate câteva cercuri de diametre diferite, tangente la parte de jos, ce lasă impresia că privești dintr-o galerie spre ieșire. Pe insigne se mai observă cele două ciocane încrucișate și lampa minerească (devenite simbol al mineritului) și inscripția C.C.S.M. (Centrul de cercetări și inginerie tehnologică pentru securitate minieră). Odată cu schimbarea denumirii institutului și aprobarea noii sigle s-a bătut o nouă insignă de astă dată de formă rombică în culori alb–negru. Ea este emailată și are dimensiunile de 20 /16 milimetri. Pe ea este reprezentată un miner cu lampa în mână.

Insigna - Societatea SOVROM cărbune - Petroșani 1952

“Marele prieten” de la răsărit (a se înțelege URSS) începând din anul 1945, a subordonat întreaga economie a țării noastre prin crearea companiilor mixte de tip „SOVROM”. Aceste întreprinderi funcționau după modelul economiei sovietice centralizate, planificate, unde politicul influența direct și decisiv sectorul economic. Scopul oficial al acestor companii mixte era acela de a gestiona recuperarea datoriilor României față de URSS, deci înființarea acestor companii reprezenta fără îndoială cea mai directă și cruntă formă de exploatare de către URSS a economiei românești. Pe teritoriul țării noastre s-au înființat 17 Sovromuri ce acopereau practic întreaga economie natională. Iată câteva; Sovrom Banc, Sovrom Lemn, Sovrom Chimie, Sovrom Film, Sovrom Petrol și Sovrom Cărbune. 

Societatea româno-sovietică pe acțiuni pentru exploatarea și desfacerea cărbunelui “Sovrom Cărbune” ia ființă prin Decretul 346 din anul 1949, concomitent cu redeschiderea minelor Lonea I și Lonea II, cu sediul central în București. În anul 1952 se ia hotărârea mutării sediului societății la Petroșani, într-un sediu nou care inițial a fost construit ca depozit central de materiale și mai târziu va ajunge sediul Companiei de huilă – Petroșani. Mutarea sediului societății la Petroșani a fost și motivul baterii insignei postate aici. Piesa a fost dată în lucru la Monetăria Statului, dar cum a fost lucrată sumar, necorespunzând cerințelor s-a renunțat la ea, rămânând în stadiul de prototip. Insigna era simplă respectând linia sovietică în domeniu. Ea poate fi încadrată ca formă în două cercuri parțial suprapuse. Cercul mare are diametrul de 26 milimetri, în interiorul lui fiind două ciocane încrucișate (semnul mineritului care a creat animozități) între numele 19 și 52 și periferic circular inscripția SOCIETATEA SOVROM CĂRBUNE PETROȘANI. În interiorul cercului mic vopsit în email alb este redată cum era și firesc o stea roșie în cinci colțuri. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 586 din 28.04.1954 Sovrom Cărbune se desființează  și ia ființă Direcția generală a cărbunelui Valea Jiului din cadrul Ministerului Cărbunelui.

Lui Dobrentey Gabor 

primarul comitatului Hunedoara

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1818 fiind dedicat primarului comitatului Hunedoara, Dobrentey Gabor (1786 - 1851), poet, scriitor, lingvist și istoric maghiar, pentru editarea publicației Erdelyi Muzeum (Muzeul Ardelean), lansată în anul 1814. Medalia s-a realizat în trei variante de metal-compoziție: argint, bronz și cositor, având forma rotundă și diametrul cuprins între 53,6 și 57,3 milimetri. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentat Genius în zbor, deasupra globului pământesc, pe care este desenata harta Transilvaniei, cu marcarea orașelor și înscrisul: “ERDELY” (Ardeal). Periferic circular la partea superioarăm urmând conturul medaliei este aplicată inscripția: “VIDAMIT-ES-ELESZT” (Te înveselește și te învigorează). În câmpul reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, undeva sus este redat un motiv ornamental, iar jos o ramură de palmier și una de laur legate cu o panglică. Între cele rouă reprezentări, orizontal pe 17 rânduri este aplicată următoarea inscripție: “DOBRENTEY-GABORNAK / A HUNYADI MEGYE TABLA BIRAIANAK / KI / A DICSO ARANYT JOL DE FEJEZET / NEVELES GODJAI KOZT / AZ / ERDELYI-MUZEUM-KI – ADASAVAL / ELESZTETTE – A -  TUDOMANYOKAT. / EBRESZETTE – A – HAZAFI LELKET. / TERLESZTETTE – A – JO – ES – SZEP – IZLEST. / A SZIVEKBE – OLTOTTE – A – HONNYI – NYELV SZERETETTE. / E / KIGSIBE AZT A MIT A NEMZET EREZ / NYUITIA / FEMLO ERDEM  EINEK ES SZEMELJENEK / BARATJA / 1818” (Lui Dobrentey Gabor, primarul comitatului Hunedoara, care, printre alte griji ale educației, a editat cu bine revista Muzeul ardelean, a contribuit la dezvoltarea științelor, la trezirea patriotismului , la răspândirea bunului și frumosului gust și a insuflat în inimi dragostea față de limba patriei. Prietenilor persoanei cu aceste deosebite merite se oferă în mic ceea ce simte întreaga națiune în 1818).  

Înființarea Secției Deva a Societății Numismatice Române (SNR) a fost aprobată în adunarea generală a SNR din data de 26 septembrie 1982 iar în data de 24 octombrie același an a avut loc ședința de constituire efectivă a secție, având sediul la Casa de Cultură din  municipiul Deva. Apariția a două secții în același județ (mai exista una la Petroșani) a reprezentat un factor de încredere la adresa numismaților de pe aceste locuri din partea conducerii SNR precum și un excepțional prilej de valorificare a uriașului potențial arheologic pe care îl reprezintă relicvele dacice și romane raspândite în tot județul. Cum activitatea insignografică la Petroșani era oarecum staționară, secția numismatică Deva a luat inițiativa organizării unor expoziții insignografice periodice pe temele cele mai la îndemână – turism, vânătoare, sporturi de iarnă și minerit. Deci la Deva s-au organizat anual expoziții de insigne (în total 9 ediții) în perioadele 1985 – 1990 și apoi 1996 – 1998. La aceste expoziții au participat expozanți din județ dar și din împrejurimi și s-au acordat și premii posesorilor panourilor cu cele mai interesante insigne. Cu ocazia acestor expoziții s-au realizat și distribuit participanților insigne conforme modelului prezentat mai sus. Insigne prezentate mai sus sunt relativ simple, ele au fost bătute și distribuite participanților la activitatea EXPO – MINERIT DEVA – 1985, ediția I, din care se cunosc și prezint aici două variante de culori. 

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative pentru arhitectura locală, de acum sau din alte vremuri, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate. 

Tribunalul 

Liceul Decebal

Biserica reformată

Liceul de fete

Liceul Internatului Decebal

Cazarma honvezilor

Spitalul

Hotelul Crucea Albă

Hotelul Central

Castelul Bethlen Gabor

Cazina

Gimnaziul industrial de băieți

Banca austro-ungară

Noul palat administrativ

Vedere

Mănăstirea romano catolică

Prefectura

Școala de băieți

Piața

Biserica română-unită

Monumentul David Ferenc din Cetate

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, dar trimiteri poștale ilustrate de acum sau de altă dată.  

Pod peste Cerna - Hunedoara 

Piața Ioan Huniade - Hunedoara

Gimnaziul - Petroșani 

Hotelul Transilvania - Orăștie

Vederi - Hunedoara

Castelul Corvinilor - Hunedoara

Uzinele de Fier - Hunedoara

Hotelul Mielul de Aur - Hațeg 

Vedere - Gura Barza

Vederi - Ghelari

Vedere - Geoagiu

Castelul grofului Lonyai - Fărcădin

Edificiul Uzinelor de Fier - Hunedoara

Cabana - Costești

Clubul muncitoresc "Siderurgistul" - Hunedoara 

Vedere - Băița

Vederi - Brad

Vedere - Baia de Criș

Teatrul de Stat - Hunedoara

Banca agricolă - Hunedoara

Vedere - Criscior

_________ooOoo_________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ 

Titlu definitiv de una acțiune a 500 de lei la purtător

FABRICILE VĂLIMĂRESCU & Cie

Societate anonimă română de industrie Câmpulung Muscel 

Detaliu vignetă de pe o felicitare românească

Câteva detalii periferice de pe 

acțiuni franceze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 11.01.2021