Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 450 de ani de la Nașterea lui Jan Jessenius. Pe aversul monedei în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul personajului. Deasupra urechii vizibile este aplicată monograma gravorului. Periferic circular, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: “1566 - 2016” (anii nașterii personajului și al emiterii monedei – pe partea stângă) și “JAN JESSENIUS” (numele personajului – pe partea dreaptă). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, se prezintă partea dreaptă a corpului omnesc, o sabie cu vârful în jos ce simbolizează sfârșitul tragic al lui Jessenius și în dreapta coperta cărții “Tratat de autopsie” publicată în anul 1601. Sub mâna corpului omenesc este aplicată inscripția: “200 Kc” (valoarea monedei) și mai jos monograma monetăriei statului național ceh. La partea superioară este aplicată inscripția: “CESKA REPUNLICA” (numele țării).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 14.12.2016, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU (5400 buc) și proof UNC (10000 buc) și gravor - Zbynĕk Fojtů.

Jan Jessenius a fost un medic, om politic, filozof, profesor universitar și scriitor slovac renumit mai ales pentru contribuțiile sale în domeniile anatomiei și chirurgiei, care s-a născut la data de 27 decembrie 1566 și a decedat la data de 21 iunie 1621. S-a născut la Wroclav, a studiat în orașul natal, apoi la Wittenberg și mai târziu la Leipzig. Pentru ideile sale avangardiste a fost condamnat și executat prin decapitare în piața orașului Praga.

2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 300 de ani de la Nașterea Mariei Tereza. Pe aversul monedei în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul personajului privind ușor spre dreapta. Periferic circular, urmând conturul monedei este aplicată inscripția: “MARIE TEREZIE” (numele personajului). În stânga și dreapta gâtului este aplicată inscripția: “1717 - 2017” (anii nașterii personajului și al emiterii monedei) și deasupra lui 2017 este aplicată monograma gravorului Vojtech Dos. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, se prezintă stema stilizată a Imperiului Austro-Ungar peste care este aplicat înscrisul: “·ŠKOLSTVÍ·DANĚ·MĚNA·ROBOTNÍ PATENT·STÁTNÍ SPRÁVA· MÍRY A VÁHY” (.educație, impozite, valută, permise de muncă, administrarea statului, normative de activitate). În stânga acestui citat e aplicată inscripția: “200 Kc” (valoarea monedei) și în dreapta leul rampant încoronat specific stemei statului ceh și sub această inscripție este aplicată monograma monetăriei statului național ceh. Periferic circular, urmând conturul monedei este aplicată inscripția: “REPUBLIKA CESKA” (numele țării).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 26.04.2017, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU (5600 buc) și proof UNC (11300 buc) și gravor - Vojtech Dos.

Maria Terezia a Austriei (nume complet și real la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich, cunoscută și ca Maria Theresia, născută la data de 13 mai 1717 la Viena și decedată la data de 29 noiembrie 1780 tot la Viena, din Casa de Habsburg) a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740 – 1780. Este fiica împăratului romano german – Carol VI, soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare Principesă aTransilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în anul 1745, sub numele de Franz I Ștefan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Pe plan intern Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile Mariei Tereza, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz. A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În anul 1768 a adoptat un nou cod penal – Constitutio Criminalis Theresianus, iar în anul 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea. Maria Tereza a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară, punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației. Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei. În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în cel muzical. Orașul Theresienstadt, din nordul Boemiei (Cehia), întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale.

3. Moneda de mai jos marchează centenarul nașterii lui Josef Kainar. Pe aversul monedei în interiorul unui cerc periferic continuu este prezentat chipul personajului privind spre dreapta. Deasupra sunt aplicate inscripțiile: “1917 - 2017” (anii nașterii personajului și al emiterii monedei) și “JOSEF KAINAR” (numele personajului – pe partea dreaptă). Undeva în dreapta și mai jos este aplicată monograma gravorului monedei. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, la partea inferioară se prezintă o carte deschisă și sub ea este reprezentată monograma monetăriei naționale a statului ceh. La partea superioară sunt aplicate inscripțiile: “200 Kc” (valoarea monedei) și “CESKA REPUBLIKA” (numele țării). Deasupra cărții sunt inscripționate patru din operele autorului: “STŘÍHALI DOHOLA; MALÉHO CHLAPEČKA; KADEŘE PADALY; K ZEMI A ZMÍRALY” (S-au tăiat; Băiețelul; Coafuri false; Pământul și murii).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 14.06.2017, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU (5500 buc) și proof UNC (10200 buc) și gravor - Vojtĕch Dostál.

Josef Kainar a fost un poet ceh, autor dramatic, traducător, muzician, ilustrator și jurnalist care s-a născut în data de 29 iunie 1917 și a decedat în data de 16 noiembrie 1971. A fost membru al grupului artistic Skupina 42 și al clubului literar Ohnice. A studiat limbile cehă și franceză la Universitatea Charles din Praga în anii1938 și 1939. Imediat după război a lucrat în radio, cinematografie și teatru. După 1947 s-a dedicat pe deplin literaturii. A cântat în concerte de pian, chitară și vioară. Stilul său se baza mai ales pe jazz. Pe lângă opera literară a scris scenarii de film și a făcut fotografie. Își doarme somnul de veci în cimitirul din Vysehrad. În semn de apreciere, în anul 2007 un liceu din orașul Hlucin, oraș în care el a studiat, a primit numele său.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O POEZIE PRORIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_______xxx______

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Alexandru Ioan Cuza 1859 - 1866 Domnul Principatelor unite

Unirea Principatelor române 24.01.1859

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:
"Vorbe mari nu vreau să-ndrug;
Scoatem țara din vâlcea
Trăgând cu toții la jug
...Unii HĂIS și alții CEA!"

După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc! ” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.”

Insigna - F.R.C.(Federația română de ciclism)

Federatia Româna de Ciclism a fost fondata la 26 Aprilie 1931 si s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000 la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism este structura sportiva de interes national, constituita prin asocierea tuturor cluburilor cu sectii de ciclism si asociatiile judetene de ciclism si a Municipiului Bucuresti, afiliate sau recunoscute de aceasta. Federatia Româna de Ciclism este singura autorizata sa organizeze si sa controleze activitatea de ciclism din România. Federatia Româna de Ciclism organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale de ciclism cu caracter national si cele internationale care au loc pe teritoriul României. Federatia Româna de Ciclism are sediul în Bucuresti, str. Academiei, nr. 2, sector 3. Federatia Româna de Ciclism este afiliata la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) si la Uniunea Europeana de Ciclism (UEC) si respecta, în activitatea ei, statutele si reglementarile celor doua organisme internationale. Federatia Româna de Ciclism are ca scop principal organizarea si controlul practicarii ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international. Obiectivele Federatiei Române de Ciclism sunt:

asigura reprezentarea României în competitiile sportive si în organismele internationale la care este afiliata, stabileste si intretine relatii de colaborare si schimburi sportive cu federatii similare din alte tari si cu alte organisme internationale;
organizeaza sistemul competitional intern;
militeaza pentru promovarea, de catre sportivi, antrenori, arbitrii si alti tehnicieni din domeniu a spiritului de “fairplay”, cinste, corectitudine, munca, întrajutorare în pregatire si competitii;
actioneaza impotriva practicii de folosire a substantelor si metodelor interzise în sport, în conformitate cu reglementarile interne si internationale;
actioneaza pentru formarea si perfectionarea continua a specialistilor din domeniu, în corelatie cu nevoile activitatii de ciclism;
se preocupa de dezvoltarea bazei materiale de interes national destinate ciclismului;
sprijina moral si material membrii federatiei sau fosti sportivi si tehnicieni aflati în situatii de necesitati deosebite;

Insigna - Campionatul mondial universitar de handbal

1975 - România - Jucător

Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin în februarie 1920). Profesorul de educație fizică din Sibiu Wilhelm Binder (care a predat la școli din Sibiu între 1910-1948) a fost în tribună la acel prim meci de handbal și a introdus handbalul în Sibiu. Binder se familiarizase în 1912 la Leipzig cu sportul premergător handbalului numit Raffball, sport pe care l-a introdus la Sibiu în 1913.În 1928 se organizează la Sibiu prima școală de arbitri de handbal. Federația Română de Handbal se constituie la 7 aprilie 1933, mai întâi ca filială a Federației de Baschet și Volei. După trei ani, devine independentă. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6 - 4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

Electricom S.A. 1965 - 2015 * 50 years celebration

Bomax Group - România

Societatea a fost infiinţată in anul 1965 ca bază de aprovizionare s Sistemului Energetic Naţional. Din anul 1991 a devenit Electricom S.A. și are sediul central pe Strada Atena, nr.18, Sectorul 1, în București. De la înființare și până acum a funcționat fară întrerupere, diversificându-și activitatea de-a lungul acestor ani pentru a oferi servicii complete. Activităţi desfăşurate: de la distribuitor şi importator de produse electroenergetice, la distribuitor şi importator de combustibili solizi şi lichizi (carbune şi petrol) şi la comercializare de utilaje multifuncţionale pentru drumuri şi platforme auto ridicătoare de lucru la înalţime. Începând din iulie 2004, în baza licenţei nr. 623, ELECTRICOM devine furnizor de energie electrică pentru consumatori finali cărora le oferă servicii specifice bazate pe experienţă in domeniu şi respect în relaţiile contractuale. In contextul mondial al dezvoltării producţiei de energie din surse regenerabile şi din preocuparea permanentă pentru calitatea mediului în care trăim, Electricom este acum producător de energie verde. Energia verde este produsa de parcurile eoliene şi fotovoltaice pe care le-am dezvoltat. Oferim clienţilor noştri energie 100% VERDE! Electricom colaborează direct cu firma Altius fotovoltaic,cel mai mare producător de panouri fotovoltaice mono şi policristaline din Europa de Est şi cu un portofoliu vast de clienţi din Europa si Africa, ca societate membră a grupului Bomax. Prin intermediul Altius, Electricom comercializează produse dedicate generării de energie electrică din energie solară. Electricom activează deasemenea în sectorul imobiliar avand în proprietate spaţii comerciale şi industriale pe care le pune la dispoziţia clienţilor în vederea închirierii.

Emblemă coifură - pompier

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

________ooOoo__________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ