Epaminonda's Blog.....: Mo - M - oN

1. În anul 2018 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat pe piață o monedă de circulație cu caracter comemorativ cu valoarea nominală de 10 lei dedicată aniversării a 25 de ani de la introducerea leului moldovenesc. Aversul și reversul monedei sunt de culoare argintie-aurie: interior – aurie, exterior – argintie. Cantul monedei este zimțat, cu profil personalizat și cu legenda *MOLDOVA*MOLDOVA”. Imaginea aversului şi a reversului monedei se stabilește prin rotirea acesteia în raport cu axa verticală sub un unghi de 180 grade. Câmpul aversului monedei este împărțit în două părți, asemănătoare soarelui și lunii, ca simbol al continuității timpurilor, trecutului și prezentului. În partea dreaptă este redată figura unui leu ca simbol vizual al denumirii monedei naționale moldovenești – leu; În partea stângă sunt reprezentate stema Republicii Moldova și logo-ul Băncii Naționale a Moldovei; În exergă, urmând circumferința monedei este gravată în arc de cerc inscripția: "25 DE ANI DE LA INTRODUCEREA MONEDEI NAȚIONALE". Pe revers în plan central sunt inscripționate valoarea nominală "10 LEI" și anul emisiei "2018"; Urmând circumferința monedei, sunt gravate 25 de stele ce reprezintă numărul de ani de la introducerea monedei naționale în Republica Moldova; În partea de sus, în exergă este aplicată monograma din literele mari de tipar „R” și „M”(abrevierea denumirii Republica Moldova) în imagine latentă (imagini ascunse, care sunt vizibile alternativ când se înclină reversul monedei stânga-dreapta); pe suprafața cifrei 1 a monedei este aplicat ca element de siguranță: microgravura cu legenda „BNM” de trei ori.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: compoziție -bimetal (interior - oțel placat cu alamă, exterior – oțel placat cu nichel), forma – rotundă, diametrul – 25,3 milimetri, greutatea – 7,65 grame, grosimea – 2,3 milimetri și tiraj – 250000 exemplare.

Leul moldovenesc este moneda națională a Republicii Moldova. Un leu este subdivizat în 100 bani. În momentul de față sunt disponibile bancnote cu valorile: 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500, 1000 lei și monede de valori: 1 (nu se mai folosesc), 5, 10, 25, 50 bani,1 leu ,2 lei, 5 lei, 10 lei. Leul a înlocuit cuponul moldovenesc pe 29 noiembrie 1993. Schimbul s-a realizat după cursul 1 leu pentru 1000 cupoane. Între 1918 – 1939 când Moldova era parte componentă a României leu românesc circula în această zonă, iar când Republica Moldova făcea parte din URSS moneda folosită era rubla. Până la proclamarea Independenței Republicii Moldova, pe 11 iunie 1991, filiala republicană a Băncii de Stat a URSS a fost redenumită în Banca Națională a Moldovei și, deja, erau luate decizii cu privire la elaborarea monedei naționale. Ca o măsură temporară de stabilizare a circulației monetare în condițiile unui deficit acut de numerar și a unor creșterii prețurilor, pe lângă rubla sovietică au fost introdusă în martie-aprilie 1991 așa-numita Cartela Consumatorului. Pe 10 iunie 1992 a fost introdusă în circulație moneda temporară – cuponul moldovenesc. În 1992 - 1993 au fost emise bancnote cu nominalul de 50, 200, 1000 și 5000 de cupoane, care erau folosite în paralel cu rubla sovietică în raport de 1: 1. Pe 29 noiembrie 1993, cuponul a fost înlocuit cu Leul, care a devenit singurul mijloc legal de plată pe 2 decembrie 1993.

2. În data de 29 noiembrie 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Gheorghe Vrabie. Pe avers sunt următoarele reprezentări: în plan central – Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiei „2019”;în partea de jos – inscripția „50 LEI” și în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers sunt următoarele reprezentări: în plan central – efigia lui Gheorghe Vrabie, Stema Republicii Moldova încadrată între două ornamente verticale, facsimilul „Gh. Vrabie”;în partea de sus, cu majuscule este gravată inscripția „GHEORGHE VRABIE” și în partea de jos - anii de viață „1939-2016” și între ani inițialele “V.G.”

Medalia are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală - 50 lei, data emiterii – 29 noiembrie 2019, seria – Personalități, metal – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul - 28 milimetri, greutate – 13 grame, cant – zimțat, tiraj – 300 exemplare.

Gheorghe Vrabie a fost un artist plastic, grafician din Republica Moldova, autorul Stemei de Stat a Republicii Moldova, al Stemei și al Drapelului municipiului Chișinău, al valutei naționale, fiind supranumit "Tatăl leului moldovenesc. S-a născut la data de 21 martie 1939 în localitatea Călinești, județul Bălți și a decedat la data de 31 martie 2016 la Chișinău. A studiat la Academia de Pictură, Arhitectură, Sculptură „I. Repin” din Sankt Petersburg, în perioada 1962 - 1967. A ilustrat pe parcursul anilor mai multe volume din literatura romană și universală. Interesul artistului s-a îndreptat spre următorii autori: Mihai Eminescu, Ion Druță, Grigore Vieru, Dante, Longos și Paul Valery. Grafica de carte semnată de Gheorghe Vrabie se remarcă prin siguranța liniei, precizia subiectului, rafinamentul executării. Gheorghe Vrabie a realizat ciclul de lucrări intitulat „Hipismul”. Împreună cu soția sa, Dorina Cojocaru a executat multe lucrări în mozaic. A deschis expoziții personale în Republica Moldova și în străinătate. Printre acestea se numără cele inaugurate la Uniunea Scriitorilor, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Casa Naționalităților, Ambasada României în Republica Moldova, Biblioteca Națională, Centrul de Expoziții „Constantin Brâncuși” al UAP, Galeria de artă de la „Casa Cărții” din Iași, Casa centrală a Scriitorilor din Moscova și Sala Centrală a Uniunii Artiștilor Plastici din Odesa. Gheorghe Vrabie a participat la manifestări expoziționale la București, Moscova, Sankt-Petersburg, Bratislava, Viena, Washington, Alma-Ata, Plovdiv, precum și în orașe din România (Bacău, Botoșani, Moinești). De-a lungul timpul a fost invitat la diverse tabere de creație, ateliere, simpozioane în România, Federația Rusă, Letonia, Lituania, Ungaria. Vrabie a fost recompensat cu: Premiul I pentru grafică la concursul organizat de Academia de Artă din Sankt Petersburg – 1964: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova – 1999, titlu de Maestru în Artă, Medalia Eminescu (anul 2000) și ordinul Republicii Moldova, „Cavalerul Ordinului Republicii” (anul 2010).

3. În data de 27 noiembrie 2020 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 20 lei, care omagiază arhicunoscuta poveste scrisă de Ion Creangă – Punguța cu doi bani. În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2020”, în partea de jos este înscrisă valoarea monedei “20 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului sunt redate un castel și imaginea personajelor din poveste: baba, moșneagul, cocoșul și găina. Periferic circular la partea superioară este aplicată inscripția: “Punguța cu doi bani”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 20 lei, seria – poveștile copilăriei, data emiterii – 27 noiembrie 2020, metal (compoziție) – tombac argintat, forma – rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 20 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 300 exemplare.

“Punguța cu doi bani” este o excelentă oportunitate de a descoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, scrise cu mai bine de un secol în urmă. Este o poveste despre curaj și perseverență, care ne arată în mod simbolic, calea cea dreaptă de la casa săracă la casa îmbelșugată. În povestea “Punguța cu doi bani” eroii sunt din lumea păsărilor – cocoșul și găina. Morala acestei povești reflectă răutatea babei și bunătatea moșneagului. Prezentând în antiteză cele două portrete morale – al babei și al moșneagului, scriitorul sugerează, de fapt, înfruntarea binelui și a răului precum și răsplata vieții pentru bunătatea sufletească a moșneagului.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O POEZIE PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Revista Vlăstarul 90 ani 1923 - 2013

“Vlăstarul” este revista Colegiului Național “Spiru Haret” din București, primul număr apărând în data de 25 decembrie 1923, la inițiativa profesorului Vasile V.Haneș. Colectivul redacțional era alcătuit din: Nelu Ciorănescu, Emil Ștefănescu și Vasile I. Velciu. Cele 17 pagini ale primului număr au fost tipărite la Institutul de Arte Grafice „Lucia”. Numerele care au urmat s-au bucurat de contribuția unor elevi ce au devenit personalități marcante ale culturii române: Mircea Eliade, Constantin Noica, Nicolae Steinhard, Alexandru Paleologu, Eugen Ionescu și alții.

Coordonatorul revistei, V.V.Haneș, a explicat succesul acestei publicații școlare încă din anul 1939: „Cred că cheia izbândei revistei noastre a stat în aplicarea unui principiu: respectarea personalității elevului”. Istoria revistei a fost sinuoasă, cu urcușuri și coborâșuri. În anul 1943, activitatea redacțională este întreruptă. Despre numărul apărut în anul 1943 (40 de pagini) s-a știut foarte puțin, astfel că, în Dicționarul presei literare românești, sunt menționate următoarele momente ale revistei în perioada interbelică: „Apare, la București, bilunar (25 dec.1923 - 25 dec. 1930), apoi lunar (ian. 1931 - apr.-mai 1939; oct. 1939 - dec. 1942)”.Activitatea redacțională va fi reluată în anul 1968, la insistențele directorului de atunci: prof. Aurelia Teodorescu, până în anul 1972. În perioada care a urmat, până în anul 1989, istoria revistei este tulbure, apărând sporadic. Un rol important în reluarea activității redacționale i-a revenit profesorului de istorie, Adrian Pascu, director al Colegiului Național „Spiru Haret” în perioada 1993 - 2006.Revista a apărut constant până în anul 2003. După acest an, a urmat o etapă de apariții sporadice. Din anul 2011 revista apare neântrerupt. Medalia de mai sus s-a bătut în anul 2013 cu ocazia trecerii a nouăzeci de ani de la apariția revistei. În prezent, revista Vlăstarul apare bianual, într-un format nou (aproximativ 90 de pagini). Misiunea acestei publicații școlare rămâne aceea de a promova tradiția culturală a Colegiului Național „Spiru Haret” din București și de a permite manifestarea autentică a fondului sufletesc al câtorva. Talentul nu e axa de susținere a gesturilor din arta tinerilor. Dacă se găsește, cu atât mai bine. Tinerii sunt artiști dintr'altă pricină: pentru că sunt autentici. Mai mult: întrucât formatul tipărit nu permite redarea complexității acestui „fond sufletesc”, începând din anul 2018, revista se bucură și de suport online: vlastarul.com.

Academia de științe agricole și silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești"

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”

(A.S.A.S.) este o instituție publică academică ce coordonează activitatea științifică în domeniul agriculturii în România. Academia de Științe Agricole și Silvice are personalitate juridică și funcționează în coordonarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării. Academia de Științe Agricole și Silvice este continuatoarea în timp a mai multor organizații profesionale și instituții cu profil agronomic. Astfel, la 31 martie 1913 s-a înființat prin lege Societatea Națională de Agricultură, asociație profesională ce s-a transformat ulterior, pe 22 mai 1941 prin votul Adunării generale, într-o instituție cu caracter academic umită Academia de Agricultură din România. Această transformare, dorită de o mare parte a membrilor Societății Naționale de Agricultură dar și de Uniunea Sindicatelor Agricole, a fost sprijinită de Constantin Garoflid și Ion Sichitiu, fost ministru și, respectiv, ministrul de atunci al Agriculturii și Domeniilor. Crearea Academia de Agricultură a fost legiferată prin Decretul - Lege nr. 2295 publicat în Monitorul Oficial No. 190 partea I din 13 august 1941. Câteva luni mai târziu, prin Decretul nr. 1500 publicat în Monitorul Oficial nr. 116 din 21 mai 1942, au fost numiți primii 47 membri titulari, membri fondatori ai noii instituții academice, printre care: Constantin Garoflid (ce a fost ales ca primul președinte al acestei Academii), Gheorghe Ionescu-Șișeti, Alexandru Ciucă, Aurelian Pană (aceștia trei fiind aleși ca vice-președinți), Nicolae N. Saulescu (secretar general), Gheorghe K. Constantinescu, Grigore Antipa, Constantin I. C. Brătianu, Nicolae Juvara, Nicolae Lahovary, etc Activitatea Academiei a fost întreruptă după 1944, Academia autodizolvându-se. Abia în anul 1962, prin Legea nr. 1 din 1 mai-30 iunie a fost înființat Institutul Central de Cercetări Agricole, o nouă structură care să coordoneze activitatea de cercetare din domeniul agriculturii. După numai șapte ani, în 1969, acesta s-a reorganizat devenind Academia de Științe Agricole și Silvice. Calitatea de membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice este decisă prin votul Adunării Generale. Academia se compune din:

membri titulari,
membri corespondenți (maximum 181 membri titulari și corespondenți),
membri de onoare (maximum 40 membri de onoare români, un număr nelimitat de membri de onoare din străinătate),
membri asociați (maximum 90).
Academia de Științe Agricole și Silvice are șase filiale: Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași și Timișoara.
A.S.A.S. are în subordonare două tipuri de structuri de cercetare: 14 institute de cercetare-dezvoltare agricolă, structuri ce pot avea în subordine un număr variabil de stațiuni de cercetare, 3 centre de cercetare-dezvoltare agricolă și o Stațiune de cercetare-dezvoltare agricolă. Aceste structuri sunt independente din punct de vedere financiar, obținând venituri din trei surse principale :

contracte de cercetare-dezvoltare,
redevențe din creații biologice sau servicii,
valorificarea produselor agricole obținute în sectoarele de dezvoltare.

Insigna - Electronica Nordic

Electronica București este o companie producătoare de electronice din România construită pe locul unui atelier electronic din perioada interbelică . Aici s-au produs de-a lungul vremii diverse tipuri de aparate de radio și televizoare dar și alte diferite aparate și dispozitive electronice necesare în economie. În data de 11 februarie 2004 compania a fost privatizată prin contractul de vânzare a acțiunilor reprezentând 50,3% din capitalul social al companiei. Valoarea totală a tranzacției a fost de 1,86 milioane euro, reprezentând prețul pachetului de acțiuni, investiții asumate, respectiv tehnologice și de mediu și capital de lucru.

De la cele peste 434000 de televizoare alb-negru și 75000 de televizoare color cât producea în anul 1989 Electronica a produs în anul 2003 doar 137 de televizoare color, o creștere sensibilă, până la 27000 de unități înregistrându-se în anul 2005. Începând cu anul 2006 compania asambla televizoare color și DVD-playere ale unor diverși producători străini precum: Hyundai, Toshiba sau Vortex. Din 5514 de persoane câte lucrau în anul 1989, numărul de angajați a ajuns la 60 în anul 2006. Iată o parte din binefacerile privatizării.

Insigna - (Mihai Eminescu) Clubul numismatic "Mihai Eminscu"

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Insigna de mai sus este opera gravorului Constantin Dumitrescu de la Monetăria națională a statului român.

Inițial gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.). Începând cu anul 2000 această grupare a organizat de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Ulterior, la data de 30 ianuarie 2009, în cadrul Cercului militar național (fosta Casă centrală a Armatei) s-a constituit Clubul colecționarilor de medalii "Eminescu", care a inițiat baterea unor noi insigne și medalii în memoria poetului național român. Sus admiri logo-ul Clubului colecționarilor de medalii "Eminescu" din cadrul Cercului militar național din București.

I.E.M.I. - București - România

(Întreprinderea de elemente de măsură industriale )

I.E.M.I. – Bucuresti (Intreprinderea de Elemente de Masura Industriale) a fost fondată în anul 1968 și este situată pe platforma industriei electronice Pipera, str Fabrica de glucoză, nr. 9-11, în sectorul 2 al capitalei. Activitatea societăţii se desfăşoară pe o suprafaţă de aproximativ 52000 metri pătrați. Activitatea S.C. IEMI S.A. constă în producere, proiectare, consulting și service în următoarele domenii: echipamente de radiocomunicaţii, aparate electronice de măsură şi control, aparatură medicală, surse de alimentare, atelier de montaj/reparaţii vehicule, sisteme complexe de testare şi calcul, operare servicii în radio comunicaţii. Clienții principali ai societății sunt: Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale. Punerea în funcţiune a primelor capacităţi s-a realizat în trimestrul III al anului 1970. In 1991 devine societate comercială pe acţiuni. Punctele forte ale societății sunt: independenţă (99% capital privat), solvabilitate, recunoaştere internaţională a sistemului calităţii și certificare ca furnizor militar. Societatea a dobândit o mare experiență urmare a fabricării de produse după licențe din: Suedia, Iugoslavia, China, Belarus și Africa de Sud. S.C. IEMI S.A. are în structura sa 6 secţii de producţie şi 2 ateliere:

Secţia asamblare pentru producţia specială
Secţia asamblare aparate electronice de măsură
Secţia asamblare radiotelefoane
Secţia de execuţie şi asamblare circuite imprimate
Secţia chimie şi prelucrarea metalelor
Secţia de scule şi dispozitive
Atelier de bobinaj
Atelier de montaj / reparaţii vehicule

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată.