Epaminonda's Blog.....: HARSCAMP

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea olandeză HARSCAMP, municipalitatea

EDE, provincia GELDERLAND, din vremuri diferite dar și

câteva trimiteri poștale ilustrate,

Biserica Herv

Moara de vânt Lara Mariana

Memorialul eliberării

Cantina

Pensionul "Ploeg"

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O POEZIE UMORISTICĂ

PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O MEDALIE,

O PLACHETĂ ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Maria - Regina tuturor românilor

Per amore ad lucem - 1922 (În lumina iubirii)

Produsul medalistic de mai sus este o plachetă de argint cu chipul Reginei Maria, având dimensiunile 35 x 28 milimetri și fiind opera gravoarei Wilhelmina Pesky. Pe avers este reprezentat chipul încoronat la Reginei Maria privind spre dreapta. Dedesubt în exergă pe un rând este aplicată inscripția: “MARIA – REGINA TUTUROR ROMÂNILOR”. Pe revers este reprezentată crucea gamată a Reginei Maria, cu deviza și anul încoronării de la Alba Iulia, pe trei rânduri: ”PER AMOREM / AD LUCEM / 1922” (În lumina iubirii).

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg ;I Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI.

"Virtutea militară" în grad de cavaler - anul 2000

Medalia “Virtutea Militară” este cea mai importantă medalie acordată în perioada Primului Război Mondial. În anul 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a bătut două medalii, "Virtutea Militară" și "Devotament și Curagiu". După cum o arată și numele, prima era destinată militarilor; cea de-a doua, creată după însemnatele inundații din primăvara acelui an, urma să răsplătească faptele celor care, cu riscul propriei vieți, au salvat oameni și bunuri în timpul unor catastrofe naturale. Deoarece aceste două medalii nu au fost instituite legal nici nu au putut fi conferite oficial. Venit dintr-o țară cu puternice tradiții în domeniul decorațiilor, Carol I al României, deși constrâns prin firmanul de numire să nu instituie nici un fel de distincții, prin tratative diplomatice, a reușit ca Marele vizir să accepte ca domnitorul să poată institui decorații minore și, ca urmare, în anul 1872, se instituie Medalia "Virtutea Militară" (decr. nr. 987) și Semnul Onorific pentru XVIII și XXV de ani petrecuți în armată (decr.1057). Medalia "Virtutea Militară" este o reluare a distincției create de Cuza; ea avea două clase ("de aur" și "de argint"), clasa a II-a acordându-se și sergenților reangajați, pentru 12 ani de serviciu. Prin Legea nr. 459 din 9 iulie 2002 s-a reînființat Ordinul și Medalia Virtutea Militară. Aceste distincții diferă de la pace la război dar și între diverse categorii de personal, existând deci mai multe variante.

Medalion - Sfântul Nicolae

Produsul medalistic de mai sus este un medalion plachetă de formă dreptunghiulară având dimensiunile de 25 x 34 milimetri și care îl prezintă pe Sfântul Nicolae. Placheta este confecționată din alamă și are un inel de prindere.

Sfântul Nicolae din Mira (născut în jurul anului 280 la Patara, Lichia și decedat în jurul anului 345 la Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, în Turcia), a fost un episcop. Osemintele sale sunt depuse la Biserica San Nicola din Bari, Italia. Numele său este comemorat anual în data de 6/19 decembrie. El este cunoscut ca patron al Rusiei, Scoției și Serbiei.

Insigna specialist de clasă - aviație

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Insigna - Statul Major al Forțelor Aeriene

În anul 1993 a luat ființă Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forţelor Aeriene. Acest organism are menirea de a coordona apărarea spaţiului aerian al României. Misiunea forțelor aeriene române este apărarea spatiului aerian national cu mijloace aer-aer si sol-aer, sprijinul celorlalte categorii de forte si al autoritatilor locale in situatii de urgenta. Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu. În prezent, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 9700 de persoane și 158 de aeronave, fiind într-un proces de modernizare și reorganizare. Structura actuală a forțelor aeriene române, astăzi se prezintă aproximativ astfel:

Structuri operaționale

Baza 57 Aeriană “Mihail Kogălniceanu” – Mihail Kogălniceanu
Baza 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu”– Câmpia Turzii
Baza 86 Aeriană “Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” – Fetești
Baza 95 Aeriană “Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”– Bacău
Baza 90 Transport Aerian “Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” – Otopeni
Baza 91 Logistică – București
Brigada 76 CSR “Dacia” (Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere)
Brigada 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dăscălescu”

Structuri ajutătoare

Centrul 85 Comunicații Aero și Informatică „General Doroftei Ghermănescu", București
Centrul 70 Geniu “General-maior Gheorghe Teodorescu” - Pantelimon
Colegiul Național Militar “Mihai Viteazu” – Alba Iulia
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene “Traian Vuia” - Boboc
Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic “Aurel Vlaicu” - Boboc
Centrul Național de Instrucție pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu” – Capul Midia
Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” – Brașov
Muzeul Național al Aviației Române – București

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII