Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. Moneda de mai sus s-a realizat în anul 1922 la Monetăria Regală din Londra. Cel mai probabil această monedă s-a emis pentru a sărbători a cincea aniversare a încoronării lui Ferdinand I şi a Mariei ca rege şi regină, încoronare ce avusese loc în octombrie 1922 la Alba Iulia; decretul de emitere a acestor monede a fost publicat în Monitorul Oficial al României pe 4 iunie 1927. Piesa a fost gravată de renumitul artist francez Paul Marcel Dammann (1885 – 1939. Pe monedă Regele Ferdinand poartă cunună de lauri, marcând astfel încheierea victorioasă a Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului. În câmpul aversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este redată stema mijlocie a Regatului România, avînd aplicat deasupra înscrisul ROMÂNIA și dedesubt valoarea monedei – 20 LEI. În câmpul reversului, în interiorul unui cerc perlat la exterior este redat chipul încoronat cu lauri al Regelui Ferdinand orientat spre dreapta. Sub gâtul regelui este înscris numele gravorului. Periferic circular, urmând conturul monedei este aplicat înscrisul FERDINAND I REGELE ROMÂNILOR 1922.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 lei, anul emiterii – 1922, metal compoziție – aliaj aur (aur 90% și cupru 10%), forma – rotundă, diametrul – 21 milimetri, margine cu zimți și tiraj – 300000 exemplare.

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întorcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

2. În data de 18 noiembrie 2019, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 75 de ani de la înființarea Universității de Vest din Timișoara. Aversul monedei prezintă clădirea Universității de Vest din Timișoara, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”, pe când reversul monedei prezintă aula Universității de Vest din Timișoara, inscripţiile în arc de cerc „UNIVERSITATEA DE VEST” și „TIMISOARA”, sigla „UVT”, anii „1944 - 2019” și numărul de ani aniversat ,,75 ANI”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: argint; puritate: 99,9%, formă: rotundă; diametru: 37 milimetri; greutate: 31,103 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj: 300 exemplare și preț de vânzare, exclusiv TVA: 375 lei.

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este principala instituție de învățământ superior și centru de cercetare din vestul României. Originea UVT este legată de Decretul-lege nr. 660/30 decembrie 1944, în care se menționa că o universitate trebuia creată în partea de vest a țării. Primele sale facultăți au fost desființate sau au devenit instituții independente. Transformarea acestei instituții de învățământ superior într-o universitate a avut loc la sfârșitul lunii septembrie 1962. În anul 1968 instituția a devenit o universitate de sine stătătoare. A urmat o perioadă dificilă, în special pentru științele umaniste și cele exacte. Domenii ca muzica, artele plastice, istoria, geografia, știintele naturii sau chimia au dispǎrut una câte una, în timp ce filologia și-a restrâns mult activitatea. Drept urmare multe din facultǎțile universității au fost transferate la alte instituții. Anul 1989, anul revoluției române, a fost un punct de cotitură în dezvoltarea universității. Universitatea de Vest din Timișoara cuprinde 11 facultăți cu departamentele respective, precum și un departament de formare a cadrelor didactice. Facultățile care funcționează în cadrul UVT oferă programe de studii acreditate la nivel național la nivel de licență, masterat și doctorat în următoarele domenii: Arte și Design; Chimie, Biologie, Geografie; Drept; Economie și Administrarea Afacerilor; Educație Fizică și Sport; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică; Muzică și Teatru; Sociologie și Psihologie; Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării. Începând cu anul 1990, Universitatea din Timișoara și-a asumat o direcție de dezvoltare similară cu modelele clasice ale universităților europene, ajungând în scurt timp un important centru de învățământ, știință și cultură. Prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 9874/9 octombrie 1994, Universitatea din Timișoara dobândește actuala sa denumire de Universitatea de Vest din Timișoara. Structura instituției se diversifică prin înființarea de noi facultăți, secții și specializări.

De la două săli de curs (150 metri pătrați) în anul 1948, universitatea deține în prezent 17 amfiteatre, 25 de săli de cursuri, 74 de săli de seminar și laboratoare. În anul 2018 UVT avea 1092 angajați, dintre care 907 cadre didactice și aproximativ 14000 de studenți dintre care aproximativ 4% străini proveniți din: Israel, Tunisia, Irak, Siria, Algeria, Italia, Serbia și Republica Moldova. După anul 1996 UVT a acordat titluri Doctor Honoris Causa unor importante personalități românești (Razvan Theodorescu, Ion Țiriac, Mugur Isărescu, Horia Roman-Patapievici, fostul rege Mihai, Dumitru Prunariu, Florin Piersic, Ana Blandiana, Emil Hurezianu, Maia Morgensten, Andrei Pleșu), dar și străine (Ioan Holender- bariton și director al Operei de Stat din Viena, Claudio Magris-scriitor, Romano Prodi-politician, David Crystal-lingvist, Jose Manuel Barroso-politician).

3. În data de 7 decembrie 2020 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Aversul monedei prezintă, în interiorul unui cerc periferic continuu, portretul și semnătura lui Tudor Arghezi suprapuse peste un fragment de manuscris cu textul unei poezii scrise de acesta. Reversul monedei redă, în interiorul unui cerc periferic continuu, imaginea casei lui Tudor Arghezi (Mărțișor), inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 10 lei, data emiterii – 7 decembrie 2020, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă , diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul – zimțat, calitatea – proof, tirajul – 500 de exemplare și prețul unitar de achiziționare fără TVA – 400 lei.

Casa Memorială ''Mărţişor'' este casa în care a trăit o vreme Tudor Arghezi. În anul 1926, pe când Tudor Arghezi se afla încarcerat în închisoarea Văcăreşti, vede prin geamul chiliei sale o bucată de pământ. Astfel i-a venit ideea să-şi construiască acolo o casă pentru ca în cazul în care ar fi fost din nou încarcerat, soţia sa, Parascheva, să poată ajunge la închisoare cu mâncarea caldă. Tudor Arghezi, autorul „Florilor de mucigai”, pe numele său adevărat Ion Nae Theodorescu, poate fi considerat o personalitate complexă a culturii româneşti. La 19 ani trăieşte prima dramă a vieţii sale. După moartea iubitei sale, autorul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica şi îşi ia apelativul de Iosif. În urma relaţiei cu profesoara Constanţa Zissu şi a naşterii fiului său ilegitim, Eliazar Lotar Teodorescu, autorul renunţă la călugărie şi pleacă în Paris. Urmează o perioadă în care trăieşte în Freiburg şi Geneva, unde lucrează ca ceasornicar. Din 1912, după ce se întoarce în România, devine ziarist şi publică pamflete şi articole polemice sub pseudonimul Tudor Arghezi. În anul 1916, după izbucnirea primului război mondial Arghezi împreună cu alţi autori ai vremii (Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu) se pronunţă în favoarea neutralităţii ţării, fapt pentru care sunt încarceraţi în Penitenciarul Văcărești.Aici este scrisă printre alte opere şi celebra poezie „Testament. Tot aici, autorul ia decizia de a cumpăra un teren de aproape două hectare ce se afla în apropierea închisorii. După un an de detenţie, este eliberat, iar din 1928 începe construirea „Mărţişorului”. Din 1930 el, împreună cu soţia sa Paraschiva Burda şi cei doi copii ai lor, se mută în locuinţă. Denumirea de „mărțișor" a casei şi străzii provine de la obiceiul localnicilor din zonă de a lega, primăvara, şnururi din lână albă şi roşie în arbori pentru a fi roditori. Astfel, poetul decide să discute cu autorităţile locale pentru ca strada să primească denumirea de „Mărţişor”. Însă culorile şi simbolistica acestei sărbători se regăsesc şi în interiorul casei memoriale. Pe tabliile paturilor sunt sculptate firele de mărţişor, iar scara ce leagă parterul de etaj şi pod este roşie, în timp ce pereţii casei sunt albi. Casa compusă din 18 camere şi dependinţe este inspirată de stilul arhitectural al unei mănăstiri. În apropierea casei, poetul şi-a construit şi propria tipografie, unde în prezent sunt expuse volume, documente şi imagini cu poetul. Dintre cele 18 camere, Arghezi îşi petrecea cel mai mult timp în camera de reverie, unde şi în prezent se află biroul autorului. Locul pare oprit în timp, pe birou fiind aşezate stiloul, călimara şi ochelarii autorului. În aceeaşi cameră se află şi un pat de fier, unde pe parcursul nopţii poetul îşi scria operele pe care le citea a doua zi familiei, iar de cealaltă parte a camerei se află biblioteca ce adăposteşte peste 7.000 de volume. Pe 14 iulie 1967, poetul moare şi este îngropat în curtea casei alături de soţia sa Parascheva. Din 25 octombrie 2015, alături de cei doi a fost înmormântată şi Mitzura Arghezi, iar într-o altă parte a curţii regăsim cuşca şi mormântul câinelui Zdreanţă. În prezent, pe crucile acestora sunt atârnate fire de mărţişor. Casa iubită a lui Argezi nu s-a bucurat întodeauana de linişte. În 1977, regimul comunist dorea să transforme imobilul într-o grădiniţă, iar 10 ani mai târziu, în 1987, casa s-a aflat pe punctul de a fi demolată pentru a se construi o autostradă. A rezistat vremurilor, de mai bine de 44 de ani, din 1974, funcţionează ca muzeu, conform dorinţei testamentale a marelui autor.

Tudor Arghezi (născut 21 mai 1880 Bucureşti şi decedat 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză, pamflete, precum şi literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestaţi din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul, din Argesis - vechiul nume al râului Argeş. Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei." La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Arghezi se manifestă şi ca un valoros critic de artă, luând apărarea pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă şi era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său. După izbucnirea primului război momdial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de PNL şi de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro Ungaria); a fost un susţinător al unirii Basarabiei cu vechiul Regat şi detesta alianţa implicită cu Rusia imperială. În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 – 1919 este închis un an, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autorităţile germane de ocupaţie. Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primeşte prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri şi premii iar în anul 1965 primește Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder, este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet naţional. În 1967 poetul moare, fiind înmormântat în grădina casei sale din Str. Mărţişor, cu funeralii naţionale.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O POEZIE UMORISTICĂ

PROPRIE INSPIRATĂ DE

CARICATURA LUI

CONSTANTIN PĂTRĂȘCANU

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

DAR ȘI O MEDALIE AUSTRO-UNGARĂ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Centenar Lucian Blaga 9 mai 1996

Lucian Blaga poet dramaturg filozof 1895 - 1961

"Sufletul meu se va trezi cândva,

când pietrele mele n-or mai umbla"

Scriitorul, filosoful şi profesorul Lucian Blaga a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii româneşti contemporane. Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în Lancrăm, judeţul Alba, ca fiu al preotului Isidor Blaga. Tatăl a avut ideea să dea tuturor copiilor săi nume începând cu litera L: Letiţia, Lionel, Liciniu, Liviu, Longin, Lelia etc., poetul fiind al nouălea dintre ei. Viitorul poet a început să vorbească abia la patru ani şi n-a reuşit niciodată să pronunţe uşor consoana „r”. Mai târziu, însuşi marele poet şi filosof îşi autodefinea acea perioadă de absenţă a cuvântului în faimosul vers: ”Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul. În anul 1939, a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu. În anul 1956, Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Autoritățile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediția din 1962 îngrijită de George Ivașcu. A trăit în condiţii modeste în ultima parte a vieţii sale, în două camere, împreună cu soţia. Umbla mult pe jos, iubea natura, excursiile în Munţii Apuseni şi cafeaua. Era taciturn şi avea puţini prieteni, personalităţi cunoscute ale vremii. A murit în urma unui cancer la coloana vertebrală. După două luni de la internare, Blaga era tot mai slăbit, refuza mereu orice mâncare, se retrăsese cu totul în sine, iar radiografiile şi consultul comun al bolnavului de către o comisie de medici de la Cluj şi Bucureşti au confirmat un sfârşit nu prea îndepărtat. De pe la mijlocul lui martie 1961 i se administra deja morfină, pentru ca în noaptea de 5 spre 6 mai să se trezească pe la ora 03:30, cu o aparentă luciditate mărturisindu-i soţiei care îi era alături că peste o oră va muri. Întocmai aşa a fost!

Maestru 1959

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecărora. Aici se încadrează și insigna Maestru 1959. Se pare că pe insignă ar mai ceva scris dar nu s-a putu citi.Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”.

Alipirea provinciei Bucovina la Imperiul Austro-Ungar

Produsul medalistic de mai sus s-a bătut în Austro-Ungaria pentru a imortaliza alipirea provinciei Bucovina la marele Imperiu. Prezint aici și acum puțină istorie (chit că ne place chit că nu) preluată de pe Wikipedia. După Marea invazie mongolă din Europa, teritoriul Bucovinei a făcut parte încă din secolul al XIV-lea din Principatul Moldovei. La începutul secolului al XVIII-lea, Moldova a devenit o țintă a expansiunii spre sud a Imperiului Rus, începută de către țarul Petru cel Mare, în timpul Războiului ruso-turc din 1710-1711. În timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774, Moldova a fost ocupată de trupele rusești. În urma Primei împărțiri a Poloniei din 1772, Monarhia habsburgică a dorit să obțină un teren care să facă legătură între Principatul Transilvaniei și nou-dobânditul Regat al Galiției și Lodomerie. După încheierea în iulie 1774 a Tratatului ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, austriecii au început negocieri cu Poarta, obținând în octombrie 1774 un teritoriu de aproximativ 10000 de kilometri pătrați pe care l-au numit Bukowina, care a fost anexat oficial în 7 mai 1775. Pe 2 iulie 1776, la Palamutka, austriecii și otomanii au semnat o convenție de frontieră, Austria cedând 59 de sate ocupate anterior și rămânând cu 278 de sate. Deoarece s-a opus și a protestat contra anexării părții de nord-vest a Moldovei de către Imperiul Habsburgic, domnitorul moldovean Grigore al III-lea Ghica a fost asasinat de către otomani.

Bucovina a fost la început un district militar închis din 1775 până în 1786 și apoi a fost încorporat ca districtul cel mai mare, Kreis Czernowitz (ulterior Kreis Bucowina), al Regatului Galiției și Lodomeriei, teritoriu al coroanei austriece. În 1804, regiunea a devenit parte a nou-înființatului Imperiu Austriac. În 1860 Bucovina a fost din nou alipită Galiției, dar a fost repusă în drepturi ca o provincie separată, încă o dată, potrivit Patentei din februarie 1861 emise de către împăratul Franz Joseph I. Ținutul coroanei a primit dreptul de a avea propriul Landtag, inclusiv o autoritate executivă Landesausschuss, iar acest statut politic va dura până în 1918, anul Marii Uniri cu România.

Medalia de salvare la inundații

În anul 1970 au fost devastate de ape mai mult de 1500 de localități din România. Peste un milion de hectare au fost acoperite de ape. Au fost total afectate de ape 83 de localități, iar parțial 1528. De asemenea au fost avariate 385 de unități economice, au fost inundate 85000 de case, dintre care peste 13000 de case au fost complet distruse. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în județul Satu Mare. Aici, apele au spart un dig și a inundat o uzină electrică, lăsând în întuneric oamenii ce incercau să se salveze. Însă au murit totuși 52 de persoane. Regimul comunist a mobilizat populația din zonele neafectate și militarii forțelor armate pentru acordarea de ajutor persoanelor grav afectate. S-au petrecut și numeroase fapte de eroism în lupta de salvare a celor sinistrați. Medalia de mai sus s-a conferit tuturor acelora care au participat la lupta cu apele ieșite din matcă.

Set 2 jetoane - Cazinoul Tropicana România (1 dolar și 1000000 lei)

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Evidențiat al rezervelor de muncă

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecăruia. Aici se încadrează și insigna Evidențiat al rezervelor de muncă. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, steaua roșie în cinci colțuri de inspirație sovietică, roata dințată și ciocanele industrializării socialiste a țării.

________ooOoo________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ