Epaminonda's Blog.....: MOITA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea portugheză MOITA,

districtul SETUBAL,regiunea LISABONA dar și o trimitere

poștală ilustrată și o insignă locale.

Biserica

Monumentul

Piața centrală

Arhitectură locală

Trimitere poștală

Insignă locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

DIN CICLUL "ROMÂNISME"

___________xxx___________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Plachetă germană - Regele României Crol I

Placheta comemorativă Carol de Hohenzolern Sigmaringen s-a realizat în două variante de metal compoziție: bronz și argint, are dimensiunile 175 x 110 milimetri și este opera gravorului berlinez Johannes Boesse. Ea celebrează împlinirea a 60 de ani de la înrolarea Principelui Carol de Hohenzolern Sigmaringen ca ofițer în armata prusacă și 50 de ani de la demisia din armată. Plachetă prezintă chipul lui Carol, privind spre dreapta, în uniformă și cu decorații, încadrat de două coloane cu frunze de laur, cea din stânga cu stema României în partea de sus; deasupra este un registru cuprinzând coroana regală, iar în exergă notația: “KONIG, KARL VON RUMNAIEN” (Carol, Rege al României), urmată de un text în limba germană pe zece rânduri.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Insigna - Carmen 1901

Corala Carmen a existat la Biserica Așezămintelor Brâncovenești – Domnița Bălașa. Formația corală s-a format din inițiativa lui Alexandru Podoleanu, care urmase cursurile Conservatorului bucureștean, unde îl avusese profesor de armonie pe Eduard Wachmann. La început era formată doar de doi cântăreți psalți și un număr de copii împărțiți în două grupe care, țineau isonul. Proiectul formării corului vocal, prezentat în toamna anului 1867 a fost inițial acceptat, iar după două luni a fost respins de epitropia așezămintelor.

Insigna - Carmen 1901

În luna ianuarie 1868 a luat, din nou, inițiativa alcătuirii corului, prezentând un alt proiect, mai elaborat, care prevedea modul instituirii corului, condițiile admiterii în cor, drepturile și obligațiile coriștilor și calitățile dirijorului. De data aceasta epitropia a fost de acord cu propunerile de înființare a corului bisericii, iar el a fost numit dirijorul corului. Corul era format din 4 tenori, 4 bași-baritoni şi 15-20 de copii, soprano și altiști. După mai multe repetiții, corul susține prima liturghie în cafasul bisericii, în Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare. Urmașii lui Podoleanu au fost: Constantin Bărcănescu, Dimitrie Teodorescu, Eduard Wachmann, Dumitru Georgescu-Kiriac, Simeon Niculescu,I.N. Baston, Ioan D. Chirescu, Ştefan Mureşan, Petru Simionescu, Catalin Petrescu. În prezent corala este dirijat de Cristina Mihai si este formata din 15 membri, toți fiind interpreți profesionişti, membri ai corurilor Operei Române, Operetei sau foști coriști ai unor prestigioase instituții corale profesioniste din Capitală, cum ar fi Corul Filarmonicii George Enescu și Corul Radio.

Insigna - Direcția audit intern - 10 ani

Direcţia Audit Public Intern este structura specializată care execută misiuni de audit public intern asupra tuturor activităţilor din entităţile cuprinse în structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi a patrimoniului public, precum şi la buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor ministerului. Mai jos admiri un ecuson al acestei instituții.

Direcţia Audit Public Intern îşi desfăşoară activitatea în baza planului anual de audit public intern aprobat şi a cadrului legal de referinţă cunoscut, respectiv:

Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu completările și modificările ulterioare;
Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1086/2013;
Normele privind coordonarea și desfășurarea proceselor de atestare națională și de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public și a persoanelor fizice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1259/2012;
Normele privind înființarea comitetelor de audit intern aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.554/2014;
Codul privind conduita etică a auditorului intern, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.252/2004.

Direcţia Audit Public Intern are în componenţă 4 servicii centrale şi 8 structuri teritoriale de audit intern în oraşele Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi, Braşov, Constanţa, direcţia aflându-se în subordinea directă a ministrului afacerilor interne. Sub aspect metodologic şi de specialitate Direcţia Audit Public Intern se află în coordonarea Unităţii Centrale pentru Armonizarea Auditului Public Intern (U.C.A.A.P.I.) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Mai jos admiri fanionul de prezentare al acestei instituțiii.

Principalele atribuții ale direcției sunt:

elaborează/actualizează normele metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern specifice M.A.I., cu avizul U.C.A.A.P.I.;
elaborează/actualizează ghiduri procedurale și metodologii de lucru bazate pe standarde internaționale și buna practică, cu aprobarea directorului D.A.P.I., în vederea abordării într-un mod unitar a misiunilor de audit public intern în M.A.I.;
elaborează proiectul planului multianual de audit public intern şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern;
efectuează misiuni de audit public intern de asigurare sau misiuni de consiliere, inclusiv audituri ad-hoc, aprobate de ministrul afacerilor interne, la structurile aparatului central al ministerului, precum şi la instituţiile şi structurile aflate în subordinea ministerului;
efectuează misiuni de evaluare a activităţii desfăşurate de către structurile direcţiei, cât şi de către compartimentele de audit public intern constituite în cadrul entităților publice din domeniul instituţiei prefectului aflate în subordinea ministerului;
informează U.C.A.A.P.I. despre recomandarile neînsuşite de către conducatorul unităţii, precum şi despre consecinţele acestora;
raportează periodic, atât conducerii ministerului, cât şi la U.C.A.A.P.I., la cererea acesteia, datele ce privesc constatările, concluziile şi recomandarile rezultate din activitatea de audit public intern a direcţiei;
elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern.

Campionatul național de rugby 1975

Oprescu Constantin

Medalia Campionatul național de rugby 1933 este confecționată din bronz și este prevăzută cu toartă și inel. Este opera gravorului Huguenin, are forma rotundă și diametrul de 4 centimetri. Pe avers este reprezentat un rugbist în alergare, cu mingea la mână. Pe revers se prezintă o ramură de laur și incizia manuală pe patru rânduri, primul în semicerc: “CAMPIONATUL NAȚIONAL / DE / RUGBY 1933 / OPRESCU C-TIN”.

Rugby, scris și rugbi este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit „sportul cu balonul oval”. Cele două variante principale sunt rugby în 15 sau rugby în 8 jucători.Rugby se joacă pe un teren dreptunghiular având dimensiunile de 144×70 metri maximum, de cele mai multe ori acoperit cu gazon. „Butul” (poarta), sub formă de H, este constituit din doi stâlpi paraleli de 3,4 m în înălțime, la o distanță de 5,6 m, cu o bară transversală aflată la 3 m de sol. Un meci durează 80 de minute, în două reprize de 40 de minute și o pauză de 15 minute. Obiectivul jocului este de a câștiga puncte prin: purtarea și culcarea mingii în terenul de țintă advers (eseu); trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse; eseu: 5 puncte; transformarea eseului: 2 puncte drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte; lovitura de pedeapsă: 3 puncte. Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau și înainte, dacă este lovită cu piciorul. Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulți jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii și îl blochează la pământ. Prima atestare documentară a practicării oficiale a sportului rugby în România este menţionată de către Dumitru Manoileanu (fost jucător, antrenor, teoretician al jocului) la 8 septembrie 1913. Cum şi alte izvoare au menţionata data propusă de Manoileanu, dată recunoscută şi de Federaţia Română de Rugby, considerăm ca 8/21 septembrie 1913 este data naşterii oficiale a sportului cu balonul oval în România. La acea dată s–a întâmplat primul meci în care Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club. Cum, întâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3), cele două echipe s–au întâlnit din nou, în 13 octombrie. De data aceasta Tennis Clubul Român a învins cu scorul de 6 –0, din 2 încercări. Punctajul acelor vremuri acorda 4 puncte pentru un drop–gol şi 3 puncte pentru o încercare sau transformarea unei lovituri de pedeapsă. Transformarea unei încercări era 2 puncte. Meciurile s–au desfăşurat pe un teren aflat pe Şoseaua Bonaparte (astazi Iancu de Hunedoara).

Mărturie de botez

Elena Bărcășescu - născută la 20 oct.1911

Botezată la 21 noiembrie de Alexandru Stetelișanu

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire.Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII