Epaminonda's Blog.....: CATANZARO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană CATANZARO, provincia

CATANZARO, regiunea CALABRIA, din vremuri diferite, dar și

câteva trimiteri poștale ilustrate și o insignă sportivă locală.

Deasupra am postat o acțiune a Băncii Cooperativa de Credit

din această localitate.

Parcul

Piața Monte Grappa

Piața Prefecturii

Piața Matteotti

Tribunalul

Plaja

Podul Morandi

Biserica San Giovanni

Creditul italian - Strada Vittorio Emanuelle

Funicularul

Gara

O intrare în localitate

Statuia Cavatore

Strada Garibaldi

Strada Mazzini

Strada Vittorio Emanuelle

Vedere aeriană

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Insignă locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

DIN CICLU "ROMÂNISME"

_________xxx_________

O INSIGNĂ
ȘI CÂTEVA MEDALII
DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași 150 ani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau Universitatea din Iaşi, este o instituţie de invăţământ superior de stat din Iasi. Este prima universitate modernă din România. În anul 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea este continuatoarea simbolică a altor iniţitive asemănătoare de pe plaiuri moldave.

1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.
1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.
1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.
1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.
La Iaşi se înfiinţează prima Universitate modernă din România. Potrivit decretului de înfiinţare din 26 octombrie 1860, Universitatea din Iaşi se constituie ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni.

Celor trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie) care au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, li s-au adăugat altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei societăţi în perpetuă transformare. În anul 1897 se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească. Până la primul Război Mondial şi apoi, în perioada interbelică, Universitatea din Iaşi s-a ridicat la nivelul instituţiilor europene similare, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice. Au fost consolidate şcolile ştiinţifice, au fost formaţi savanţi de prestigiu (precum Gr. Cobălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Al. Phillippide etc.) şi generaţii întregi de specialişti. În acelaşi timp, impactul activităţii sale se simţea şi la nivelul societăţii, a cărei viaţă era puternic influenţată de intelectualii universitari: cele mai luminitate minţi ale universităţii participau la viaţa publică şi deţineau funcţii importante în stat. Mai sus se prezintă emblema Universităţii “Alexandru Ion Cuza” din Iaşi..

Clădirea universităţii a fost construită între anii 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa Principelui Moştenitor Ferdinand. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Intrarea principală a Universităţii dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogălniceanu. Impresionează prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, care are peste 300 de încăperi.

Primăria orașului Iași - 1292

Palatul Roznovanu, denumiri alternative Palatul Rosetti-Roznovanu, Palatul Ferdinand, Palatul Regal, Palatul Corpului 4 Armată, denumire actuală Primăria municipiului Iași, este un monument de cultură și emblemă arhitectonică a municipiului Iași, situat pe vechea Uliță Mare a orașului, azi Strada Ștefan cel Mare, nr.11, deschisă doar traficului pietonal. Terenul care este astăzi ocupat de impunătorul Palat Roznovanu a avut o serie de proprietari, toți făcând parte din familii boierești de renume în Moldova. Printre proprietari se numără Simeon Moghilă Vodă, care îl dăruiește lui Pană Visternicul, în jurul anului 1620. Gheorghe Hatmanul, fratele domnitorului Vasile Lupu, următorul deținător al terenului, alege să contruiască o pivniță și case de piatră. Este înapoiat, mai apoi, urmașilor lui Pană de noul domnitor, ca mai apoi să fie cumpărat de Miron Costin, „vornicul țării de Jos”. Următorul care intră în posesia terenului este visternicul Ursache, care, împreună cu alți boieri moldoveni, erau înfricoșați de luptele continue dintre turci, nemți și ruși, alegând să părăsească țara, condamnând astfel palatul de atunci la o soartă nefastă: clădirea a fost „risipită din temelii”. Impresionantă prin somptuozitate și prin fastul interioarelor, clădirea a fost construită în deceniile 7 - 10 ale secolului al XVIII-lea și restaurată între anii 1830 - 1833 de către cunoscutul arhitect Gustav Freywald, cel care a proiectat și Catedrala Mitropolitană din Iași. În ansamblu, ca arhitectură dar și prin frescele interioare și statuile ce împodobeau în 1830 exteriorul, palatul aparține stilului neoclasic, cu elemente ornamentale electico-baroce. Până în 1891 când este vândută statului, clădirea este reședință a familiei Rosetti - Roznovanu, cea mai puternică și mai influentă familie din arena politică moldavă a urbei. Fiind una din cele mai importante case ale Iașului în epocă, edificiul a găzduit numeroase personalități și a fost martora unor evenimente istorice semnificative. În anul 1788), se stabilește la Palat, generalul rus Romanov și mai apoi, întreaga diplomație rusă, aflată aici în perioada Regulamentului Organic (1829 - 1831). De altfel, în anul 1866, familia Roznovanu, susținută de forțe politice din Rusia, încearcă organizarea unui complot ce urmărea urcarea în scaunul Moldovei, a lui Nicolae (Nunuță) Roznovanu, dar planul se soldează cu un eșec. Nunuță ajunge pentru scurt timp la închisoare, regele Carol I îl grațiază devenint astfel prieten al familiei Roznovanu și de câte ori regele Carol I venea la Iași era găzduit în palat. În anul 1891 Nunuță Roznovanu ipotechează palatul la Creditul Urban. Pentru stingerea datoriei Vasile Pogor cumpără clădirea pentru Primărie cu suma de 300000 lei.Alte figuri marcante care s-au perindat prin saloanele Palatului în deceniile 7 și 8 ale secolului al XIX-lea au fost: Natalia Kescu (care va deveni regina Serbiei în anul 1882) și celebra Hariclea Darclee. Între anii 1892 - 1892, Palatul Roznovanu a fost reședința temporară a familiei regale, o parte din spațiu fiind alocat autorităților locale. Clădirea a jucat un rol deosebit pe scena istoriei mai ales în primul război mondial, când a găzduit sediile ministerelor conducerii politice refugiate de la București. În anul 1916 aici a funcționat Tribunalul și Curtea de Apel iar din septembrie 1917 palatul va găzdui Misiunea Americană de Cruce Roșie, care va înființa un spital. În încăperea în care se află acum Cabinetul Primarului, își avea biroul regele Ferdinand I, iar în actuala Sală de ședințe a Consiliului Local s-a întrunit în 1918, Consiliul de Război al României. După război, începând cu anul 1924 și până l sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în palat va fi Corpul IV de Armată cu birourile și locuința comandantului. În anul 1944 palatul devine sediul Comitetului Orășenesc de Partid, în anul 1953 palatul devine sediul Sfatului Popular Regional și abia în anul 1970, după 80 de ani palatul va redeveni sediul Primăriei Iași. După anul 1990 s-au perindat prin Sala Mare a Palatului, semnificative personalități ale vieții politice românești, membrii Casei Regale, ambasadori și reprezentanți ai statelor din toate colțurile lumii. Povestea Palatului Roznovanu este presărată cu tot felul de drame și povești cu iz amoros. Una dintre dintre poveștile romantice care au zguduit societatea în general conservatoare a Moldovei secolului al XIX-lea a fost idila dintre Nicolae Rosetti-Roznovanu și Maria (Marghiolița) Ghica-Comănești, căsătorită cu mult mai vârstnicul logofăt Costache Sturdza. Cei doi au fugit și, mai apoi, s-au căsătorit. Blestemul l-a urmărit şi i-a condamnat pe cei doi soţi la dispreţ şi izolare, în timp ce palatul a rămas al nimănui. Aşa se face că impozanta clădire, cu o mulţime de încăperi, tainiţă şi hrube adânci, era spartă şi cutreierată noaptea de hoţii ce căutau comori. O altă dramă a avut loc în iarna 1957-1958. Atunci, la Palatul Roznovanu s-a iscat un incendiu, iar flăcările au mistuit etajul şi mansarda, precum şi celebrele policrandre aurite. Totul a ars din temelii. Îndeplinind Hotărârea Consiliului Comunal din 9 ianuarie 1891, aprobată de Adunarea Deputaţilor, în 4 iunie 1891, pentru cumpărarea palatului familiei Roznovanu, ca sediu al Primăriei, vineri, 18 octombrie 1891, a început mutarea birourilor administraţiei locale în fostele saloane, golite de vechile lor mobile. Pe locul gradinii din fata Primariei era o piata larga amenajata special pentru trasurile de alta data ce se randuiau ca intr-o parcare, la vremea cand surugii isi aduceau stapanii pentru musaferilic. Constructia era imprejmutita spre strada de un sir de stalpi de piatra de vreo patru cinci palme, varuiti, intre care atarna un lant gros cat mana unui om. Fatada era simpla, varuita si cu gratii de fier la ferestrele catului de jos si cuprindea la mijloc intrarea principala. Gangul din dreapta ducea in gradina Palatului sub care sticlea apa unui havuz din marmura, adusa de la Golia. Gangul din stanga, ducea in curtea cu bucatarii, spalatorii, adaposturi pentru rromi (cei ce trebaluiau prin gospodarie) si la grajdul cailor, croit macar pentru vreo 40 de trapasi. O parte a curtii avea suri, cu diverse acareturi, bordeiul bivolitelor, stogurile cu fan, ghetaria si uriasele stive de lemne. Curtile aveau ziduri inconjuratoare, iar intreaga cladire era strabatuta de cate un culoar lung. Holul principal de la intrare infatisa stalpii grosi de sustinere a tavanului, deasupra caruia se intindea marele salon de dans. Inzestrat dupa gusturile timpului, cu matase galbena, mobile de mahon, policandre bogate si tricheluri aurite, salonul isi marea adancimea prin oglinzi uriase, pana in tavan, ce inmulteau numarul dantuitorilor, cuprinsi in iuresul valsurilor.

Insigna - Antibiotice

Antibiotice Iași este o companie farmaceutică din România, fondată în anul 1955. Este o societate pe acțiuni în curs de privatizare, acționarul majoritar fiind statul român, prin intermediul A.V.A.S. (Agenția pentru valorificarea activelor statului). Compania este listată la Bursa de Valori București, la Categoria I, sub simbolul ATB și are o capitalizare bursieră de peste 900 milioane RON. Mai jos admiri o poză mai veche cu fabrica ieșeană de penicilină. În decembrie 2008, societatea era evaluată la peste 130 milioane de euro. Antibiotice Iași ocupa la finele anului 2005 locul al treilea în rândul producătorilor autohtoni de medicamente, cu o cotă de piață de 3,17% din punct de vedere valoric. Acționarul majoritar al companiei este AVAS, cu o deținere de 53,02%. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Fabricii de Antibiotice Iași.

Batalionul 151 Infanterie Războieni - România - Iași

Războiul de independență 1877-1878, Războiul balcanic 1913 - 1914,

Primul război mondial 1916 - 1918, Al doilea război mondial 1941 - 1945,

Bosnia 1996, Angola 1996 - 1998, Albania 1997,

Afganistan 2003-2005-2013, Irak 2008

La data de 1 ianuarie 1877, prin divizarea Regimentului 8 Dorobanţi (Roman), luau fiinţă Regimentele 14 şi 15 Dorobanţi, în baza Înaltului Decret nr. 2195 / 26 noiembrie 1876, prin care a fost dublat numărul de unităţi de acest tip. Regimentul 15 Dorobanți, dislocat în garnizoana Piatra Neamţ, avea în compunere două batalioane (la Piatra Neamţ şi Fălticeni) şi făcea parte din Divizia 4 Teritorială Iaşi. La 8 octombrie 1878, Armata Română victorioasă în Războiul de Independență, îsi făcea intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei, iar drapelul Regimentului 15 Dorobanți era decorat cu Crucea „Trecerea Dunării”. În anul 1891 primește numele de Regimentul 15 Războieni. Până la venirea la putere a comuniştilor regimentele de Infanterie se numeau de Dorobanţi sau de Vânători. Celor de Dorobanţi li se ziceau aşa după cum fuseseră denumite pe vremea lui Carol I regimentele de Infanterie. După instaurarea regimului comunist, Armata Populară a simţit nevoia unei schimbari de denumire pentru a face o distincție fata de Armata Regală. Sus am postat logo-ul acestei structuri militare.

Batalionul 151 Infanterie "Războieni", aflat în prezent în garnizoana orașului Iași, este continuator al glorioaselor tradiții de luptă ale Batalionului 1 Infanterie din cadrul Regimentului 15 Infanterie “Războieni”, tradiții care se întind pe durata a peste 135 de ani. Batalionul 1 Infanterie a luat parte în Războiul de Independentă la bătăliile de la Grivița, Rahova și Vidin, la războaiele balcanice din 1913-1914, în primul război mondial, în campania din 1916 si 1917 și de asemenea, în 1918 și 1919 în campania din Ungaria. În cel de-al doilea război mondial a participat la eliberarea Basarabiei apoi în operațiile de cucerire a Odessei și la bătălia de la cotul Donului, fiind singura unitate românească care a reuşit să rupă încercuirea sovietică. În data de 15 septembrie 1994 prin ordinul Statului Major General a fost înființat Batalionul 151 Infanterie "Războieni". La data de 7 mai 1995, prin Decret Prezidențial, ca recunoaștere a glorioasei tradiții de luptă, Batalionul 151 Infanterie a primit Drapelul de Luptă și de asemenea numele de “Războieni”, nume purtat cu onoare de Regimentul 15 Infanterie pe câmpurile de luptă ale Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. În anii de după revoluție, militarii Batalionului 151 Infanterie "Războieni", supranumiti și Lupii negri, au participat la multiple misiuni multinaţionale în Afganistan, Albania, Angola, Bosnia şi Irak.

Complexul muzeal național "Moldova" Iași

Palatul Culturii Iași - Turnul cu ceas

Complexul Muzeal Național „Moldova” este un muzeu național din Iași, amplasat în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1. Complexul muzeal își are sediul în Palatul culturii din Iași, monument de arhitectură construit în stil neogotic între 1907 - 1925, operă a arhitectului I. D. Berindei – adevărata emblemă arhitectonică a orașului Iași. Complexul muzeal cuprinde patru mari muzee: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu”, Muzeul etnografic al Moldovei și Muzeul de Artă. Deasemeni acest complex muzeal are în subordine încă cinci instituții muzeale de pe teritoriul județului, și anume: Muzeul Unirii din Iași, Muzeul Memeorial “Mihail Kogălniceanu”, Muzeul Memorial “Poni-Cernătescu”, Muzeul Arheologic de sit din Cucuteni și Muzeul Viei și Vinului din Hârlău.

Palatul culturii din Iași este o clădire emblematică, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei Curți Domnești medievale moldovenești, pe locul fostului Palat Domnesc. De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului, s-a dezvoltat ansamblul Curții Domnești (atestată documentar începând cu anul 1434. In perioada 1806 – 1812, prințul Alexandru Moruzi construiește un impunător palat în ti neoclasic. Afectat de incendii, Palatul Domnesc va fi refăcut de prințul Mihail Sturdza între anii 1841 – 1843. Dupa Unirea din 1859 și mutarea capitalei la București, Palatul Domnesc devine Palat Administrativ. Mai multe incendii de la sfârșitul sec. al XIX-lea continuă sa afecteze clădirea, luându-se, la începutul secolului al XX-lea, decizia demantelării (1904) și reconstrucției palatului. Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Discuţiile în vederea începerii uriaşei construcţii au început în 1904. Totul a fost legat de pierderea statutului de capitală a Iaşului, prin renunţarea din vremea „Unirii mici“, de la 1859, când „trebile ţării“ se mută la Bucureşti. În prima sa vizită în oraşul de pe Bahlui, după ce acesta n-a mai fost capitală, regele Carol I a fost plăcut surprins de tot ceea ce cultura lăsase în oraşul moldav. De aceea, la plecare, a promis că va sprijini Iaşul să se menţină măcar ca o capitală culturală şi spirituală a ţării. „Pentru că nu mai exista vechiul palat administrativ, ars în 1878, Carol le-a promis ieşenilor sprijin pentru realizarea unui Palat Administrativ şi de Justiţie. Fondurile destinate construcţiei au fost alocate de Fundaţiunea „Carol I“. Întreruptă în timpul primului război mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Un lucru mai puţin cunoscut, consemnat în documentele vremii ţine de noaptea în care s-a inaugurat Turnul cu ceas al Palatului ieşean. „Noaptea de 11-12 octombrie 1925, Berindei şi cei doi fii ai săi şi-au petrecut-o în turnul palatului, încercând să regleze ceasul. Şi toată noaptea nu s-a auzit decât Hora Unirii în tot Iaşul. Povestea neştiută a Palatului Culturii din Iaşi. Mozaicul din holul central al palatului a fost inspirat după cel al Catedralei Saint-Pierre din Franţa, de lângă Cannes, pentru realizarea căruia au fost aduşi meşteri francezi. De asemenea, întreg mobilierul cu care a fost garnisit interiorul a fost fabricat în Atelierul de artă decorativă al lui Albert Goumain, la Paris. Feroneria, o altă bijuterie a palatului este opera inginerului ieşean Alexandru Dimitriu. Cele două tunuri care străjuiesc statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii au fost donate de regele Carol I, în anul 1883, la dezvelirea statuii. Tunurile provenind din războiul de independență de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga şi la dreapta statuii. Sistemul de încălzire al uriaşei clădiri a fost una dintre marile realizări ale proiectantului. Planul a fost bine gândit şi întocmit, astfel că instalaţiile au rezistat multă vreme. Mai mult, modelul instalaţiilor a fost unul ingenios, surprinzând prin noutate şi eficacitate şi în prezent. Toată tubulatură trece prin pereţi, la subsol existând o sală cu filtre din cărbune în care aerul este curăţat. Încălzirea se făcea în sistem de centrală termică. În acest sens municipalitatea ieşeană a înregistrat o premieră absolută, pentru că în 1926, imediat după inaugurarea palatului s-a dat în folosinţă şi prima centrală termică de până atunci.

Proiectanţii au luat în calcul, chiar dacă erau acte de pionierat, toate aspectele unui trai civilizat. Astfel, palatul a beneficiat de un rezervor de apă, cu o capacitate de 500 de litri, pentru uzul clădirii. Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36000 metri pătrați. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. La faima Palatului Culturii a contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de 3,25 metri, acestea sunt decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii. Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului, sunt luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exacta, "Hora Unirii", amintind acum nu doar "Unirea cea mica" din 1859, ci si "Unirea cea mare" din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi. Până în anul 1955, aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din anul 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc un alt cutremur.Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile. Lucrările de consolidare și restaurare ale palatului durează încă și astăzi.

Orologiul din turnul Palatului Culturii din Iași a fost construit în Germania de către firma J.F. Weule - Bocknem și instalat de cunoscutul inginer bucureștean Horia Pascalovici, în anul 1925. Inițial mecanismul coordona alte 25 de ceasuri electromagnetice.

Orologiul este structurat pe 3 nivele, are 8 clopote și 3 cadrane. Cadranele, cu diametrul de 3,25 metri, decorate cu mici vitralii, reprezentând cele douăsprezece zodii. Doi plăieşi în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului stau de strajă încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictaţi la Castelul Peleş. Atât vitraliile, cât şi crenelurile în formă de cruce ale turnului erau luminate electric în cursul nopţii.

De fiecare datã când bate ora fixã, cele 8 clopote acompaniazã ceasul. În tehnica de specialitate, acest mecanism se numeşte carillon. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”. Melodia lui Al. Flechtenmacher este înregistrată pe un tambur cu 69 ştifturi. Este adevărat că tehnologia modernă ajută ceasul, în zilele noastre, un dispozitiv electronic are grijă să corecteze erorile pendulei, astfel încât ora să fie arătată cu o mare acurateţe. Ceasul din turnul Palatului Culturii din Iași se vizitează pe grupuri din oră în oră în intervalul orar 10.45 – 15.45 contracost și diferențiat pentru adulți, pensionari și studenți.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universităților din oraș. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Iași, din vremuri diferite.

Fundația Regele Ferdinand -

azi Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu"

Castelul Sturdza

Grădina botanică

Palatul Rosetti (Roznovanu) - azi Primăria

Parcul Copou

Turnul Mănăstirii Golia

Academia Belle Arte

Casa Dosoftei

Catedrala romano catolică Sfânta Maria - Regina

Palatul Braunstein

Catedrala mitropolitană

Radio Iași

Administrația financiară

Ateneul popular Tătărași

Banca Națională

Berăria Bragadiru

Clopotnița Bisericii Bărboi

Biserica Golia

Biserica Lipovenească

Biserica Sfântul Nicolae

Biserica Sfântul Sava

Hanul "La trei sarmale"

Hotelul Continental - Piața Cuza Vodă

Hotelul Traian

Motelul Bucium

Uzina mecanică Nicolina

Liceul Negruzzi

Regionala CFR

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Iași, din vremuri diferite, dar și alte locuri de vizitat în acest județ.