Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - FĂURITORII MARII UNIRI

În semn de omagiu a Marii Uniri de la 1918, în data de 20 martie 2018 Romfilatelia a emis un set de produse filatelice constând în patru timbre și o coliță nedantelată. În urmă cu 100 de ani, România suporta un grav și dureros impas istoric. Odată intrată în Primul Război Mondial, în anul 1916, din dorința nestrămutată a unirii tuturor românilor în granițele istorice, țara s-a confruntat cu o bătălie inegală, ca forță umană și dotare militară, cu tabăra trupelor germane și austro-ungare. După o retragere soldată cu pierderi imense, armata ajunsă în spațiul Moldovei repurtează ulterior victorii hotărâtoare, ale căror consecințe, însumate cu situațiile favorabile internaționale, facilitează în anul 1918 unirea cu românii din Regat a Basarabiei (27 martie), Bucovinei (28 noiembrie) și Transilvaniei (1 decembrie). Într-o sumară expunere biografică, menţionez cu respect şi obiectivă apreciere numele personalităţilor prezente în imaginile mărcilor poştale ale emisiunii aniversare.

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

Ion I.C. Brătianu (20 august 1864 – 24 noiembrie 1927) a fost cel mai important om politic implicat în Unirea din 1918, în calitate de prim-ministru al României în perioada Primului Război Mondial. Făcea parte dintr-o familie ilustră de politicieni români, participând la viaţa publică încă de tânăr. A fost preocupat permanent de soarta românilor din afara graniţelor, mai ales în perioada mandatului la Ministerul de Externe (1902-1904). În anii războiului conduce guvernul României, inclusiv în timpul refugiului de la Iaşi (1916-1918). Ulterior s-a luptat pentru recunoaşterea internaţională a României Mari, la Conferinţa de Pace de la Paris.

Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953) a fost cel mai important politician transilvănean. S-a alăturat luptei naţionale a românilor din Austro-Ungaria încă din studenţie. Spiritul său combativ a servit cauzei naţionale, mai ales în timpul mandatului de deputat în Parlamentul de la Budapesta. În timpul războiului a luptat pe frontul italian, iar la sfârşitul anului 1918 a coordonat organizarea politică şi militară a românilor din Austro-Ungaria. A fost unul dintre iniţiatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. După război a organizat instalarea administraţiei româneşti în Ardeal, în calitate de preşedinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziţie al Transilvaniei.

Miron Cristea (18 iulie 1868 – 6 martie 1939) a fost primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, un cleric erudit şi militant pentru drepturile românilor din Austro-Ungaria. A studiat teologia la Sibiu, iar apoi a obţinut doctoratul în Litere la Budapesta. În calitate de episcop al Caransebeşului (din 1910), a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, iar mai apoi a făcut parte din delegaţia care a înmânat Actul Unirii Regelui Ferdinand. După Unire a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Iuliu Hossu (30 ianuarie 1885 – 28 mai 1970) a fost episcop al Bisericii Greco-Catolice şi Cardinal, un apărător al drepturilor românilor din Austro-Ungaria. A obţinut doctorate în Filosofie şi Teologie la Roma, iar în decembrie 1917 a fost numit Episcop de Gherla. La Marea Adunare de la Alba Iulia a citit mulţimii Declaraţia de Unire. A făcut parte din delegaţia trimisă la Bucureşti pentru a prezenta Regelui Ferdinand hotărârea de Unire, împreună cu Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş.

Take Ionescu, nume la naștere Dumitru Ioan (13/25 octombrie 1858, Ploiești – 2 iunie 1922, Roma) a fost un om politic, avocat și ziarist român, care a deținut înalte funcții politice și guvernamentale (ministru al instrucțiunii publice și cultelor, ministru de finanțe, ministru de externe și chiar al Consiliului de Miniștri). Și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales deputat pe listele acestuia în Colegiul III-Ilfov (1883). În anul 1891 se alătură Partidului Conservator, iar în 1908 fondează Partidul Conservator Democrat, al cărui președinte a fost până la moarte. Take Ionescu a activat și în presă, conducând sau colaborând la diferite publicații. A fost un susținător al intrării României în primul război mondial, de partea Antantei. De activitatea sa ca ministru de externe se leagă semnarea Păcii de la București din anul 1913, la sfârșitul celui de-al doilea război balcanic, precum și punerea bazelor Micii Înțelegeri în anul 1921. A fost un sprijinitor activ al luptei pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor, militând în același timp pentru respectarea drepturilor minorităților naționale.

Alexandru Vaida-Voevod (27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna – 19 martie 1950, Sibiu) a fost un om politic, medic și publicist român, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. După unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc. În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe.

Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (născut la data de 1 iunie 1865 în localitatea Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - decedat la data de 26 iunie 1936 în localitatea Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

Samoilă Mârza (născut la data de 18 septembrie 1886 în localitatea Galțiu, comitatul Alba de Jos - decedat la data de 19 decembrie 1967 la Alba Iulia) a fost un fotograf român, cunoscut mai ales pentru realizarea singurelor clișee fotografice care surprind Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din data de de 1 decembrie 1918.

Gheorghe Pop de Băsești (născut la data de 1 august 1835 în localitatea Băsești, Comitatul Sălaj - decedat la data de 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, care între anii 1881 - 1902 a fost vicepreședinte, iar între anii 1902 - 1908 președinte al Partidului Național Român din Transilvania.

Sextil Pușcariu (născut la data de 4 ianuarie 1877 la Brașov - decedat la data de 5 mai 1948 la Bran) a fost un filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist și academician român.

Iancu Flondor (născut la data de 3 august 1865 la Storojineț, Ducatul Bucovinei, Imperiul Austriac - decedat la data de 19 octombrie 1924, la Cernăuți, România) a fost un om politic român din Bucovina, care a militat pentru unirea acesteia cu Regatul României.

Ion I. Nistor (născut la data de 4/17 august 1876 în satul Bivolărie, Vicovu de Sus, districtul Rădăuți - decedat la data de 11 noiembrie 1962 la București) a fost un istoric și militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”. A fost profesor la Universitățile din Viena și Cernăuți, rector al Universității din Cernăuți, profesor universitar la București, membru al Academiei Române (1911), director al Bibliotecii Academiei Române, fruntaș al Partidului Național Liberal, fost ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al lucrărilor publice, al muncii și, în final, al cultelor și artelor.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Profesor Emanuel Antonescu

Omagiu colegial spre amintirea eminentei

sale activități universitare 1901 -1938

Emanuel Antonescu a fost un reputat profesor universitar român. Medalia de mai sus este confecționată din bronz, are forma rotundă cu diametrul de 5 centimetri și este opera lui Ion Jalea. Pe avers este reprezentat bustul profesorului spre stânga, înconjurat de inscripția circulară: “PROFESOR EMANUEL ANTONESCU”. Reversul medaliei prezintă o coroană vegetală care înconjoară câmpul, în interiorul căreia este înscrisă legenda pe șase rânduri: “OMAGIUL COLEGIAL / SPRE AMINTIREA / EMINENTEI SALE / ACTIVITĂȚI / UNIVERSITARE / 1901 - 1938 ”.

125 de ani de nașterea lui Mihai Eminescu 1830 - 1975

M.Eminescu - cel mai mare poet al poporului român

luceafărul poeziei românești nemuritor

făuritor de artă și limbă literară românească

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna militară - Feroviar de frunte

R.P.R. (Republica Populară Română)

Aceste insigne se confereau aproape tuturor militarilor în termen din Ministerul Apărării Naționale – trupele de căi ferate, care obțineau rezultate mai bune în specialităţile în care erau încadraţi. Insignele erau masive, confecţionate din fiert mort, dar strident colorate. Militarii erau înscrişi în O.Z.U. (Ordinul de zi pe unitate) şi uneori recompensaţi cu o învoire de 3 - 4 ore în oraş, o permisie de 3 - 5 zile acasă, cu sau fără foi de drum, sau o infimă sumă de bani care dacă ajungea pentru vreo 5 pachete de ţigări Virginia.

Mărturie de botez - născut și botezat în anul 1899

Botezat în Isus Christos

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Insigna - A.C.M.R.T.L.

Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” este continuatoarea nobilelor tradiții ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere atestate legal din 1925, precum şi moştenitoarea patrimoniului deţinut de acestea. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ( A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă. Deviza Asociaţiei: ,,Patrie, onoare, demnitate”.

Sediul central al acesteia este în Palatul Cercului Militar Naţional din strada Constantin Mille, nr.1, Sector 1, Bucureşti. A.N.C.M.R.R. este o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării Naţionale. A.N.C.M.R.R. are structuri în toate cele 41 judeţe ale ţării şi în sectoarele Capitalei. Asociaţia funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de Onoare al A.N.C.M.R.R. Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Scopul acestei asociații este următorul; Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială. A.N.C.M.R.T.L. este probabil prescurtarea tot unei astfel de asociații și anume - Asociația națională a cadrelor militare în rezervă (retragere) T.L. neînțelegând ce structură militară poate însemna.

Insignă - 23 - 1995

(D.G.I.A. - Direcția Generală de Informații a Apărării)

Directia Generala de Informatii a Apararii (D.G.I.A.) este o structura departamentala de informatii, aflata in subordinea MApN, dar catalogata cu valoarea unui serviciu secret. Ca structura, D.G.I.A. este compusa din Directia Siguranta Militara sau Contrainformatiile militare si Directia Informatii Militare. Directia Siguranta Militara (D.S.M.) este specializata in activitati de contrainformatii pentru identificarea si contracararea amenintarilor generate de spionaj, sabotaj, subversiune, terorism si crima organizata, precum si in activitati de securitate militara, care vizeaza fortele militare nationale si NATO. Directia Informatii Militare (D.I.M.) opereaza atasatii militari ai statului roman, acreditati pe langa misiunile diplomatice ale Romaniei. Acestia sunt singurii “spioni oficiali” ai oricarei ambasade. Directia generala de informatii apararii asigura obtinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea si valorificarea informatiilor si datelor referitoare la factorii de risc si amenintarile interne si externe, militare si nonmilitare, care pot afecta securitatea nationala în domeniul militar, coordoneaza aplicarea masurilor contrainformative si cooperarea atât cu serviciile / structurile departamentale nationale si de informatii, cât si cu cele ale statelor membre ale aliantelor, coalitiilor si organizatiilor internationale la care România este parte si asigura securitatea informatiilor clasificate nationale, N.A.T.O. si Uniunea Europeana la nivelul Ministerului Apararii. Personalul Directiei generale de informatii a apararii îsi desfasoara activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a securitatii nationale în domeniul militar. Pentru culegerea de informatii în teatrele de operatii si pentru lupta împotriva terorismului, Directia generala de informatii a apararii poate avea în subordine structuri combatante. Directia generala de informatii a apararii este condusa de un director general,cadru militar în activitate. Directorul general este numit de catre ministrul apararii, cu aprobarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Functia de director general este asimilata functiei de secretar de stat. Unele categorii de tehnica si bunuri specifice se achizitioneaza, în conditiile legii, prin structuri specializate proprii, de la parteneri interni sau externi. sus am postat două logo-uri și fanionul de identificare al acestei structuri militare.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII