Epaminonda's Blog.....: ALCOLETGE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea spaniolă ALCOLETGE,

comarca SEGRIA, provincia LLEIDA, comunitatea autonomă

CATALONIA și o insignă locală.

Piața Pau

Școala națională

Arhitectură locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN CICLUL "ROMÂNISME"

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna - Amicii Parângului - 1973

Datorită reliefului variat Valea Jiului a oferit condiții deosebite dezvoltării turismului, ca formă plăcută de petrecere a timpului liber. În perioada de pionierat când turismul se făcea cu rucsacul de spate și cortul, au început să se construiască primele adăposturi (refugii) pentru turiști. Între anii 1885 – 1886 S.K.V. (Siebbenburgischer karpathen verei – Uniunea carpatică ardeleană) a construit primul refigiu în Parâng (refugiu ce există și astăzi în grija Asociației schi turism montan PRO-PARÂNG), care avea regim de autoservire și din 1913 transformat în cabană. De atunci și până azi au existat numeroase asociații și cluburi care aveau ca domeniu de activitate promovarea mișcării în natură, unele având însemne proprie purtate cu mândrie la pălărie sau la raniță. La data de 6 iunie 1973 a luat ființă Clubul de turism montan AMICII PARÂNGULUI, susținut de Întreprinderea de utilaj minier Petroșani. Acest club a bătut o serie de insigne aproape identice dar divers colorate. Insigna postată aici s-a bătut în anul 1973 la Monetăria Statului. Aceasta era confecționată din tombac emailat la cald, avea forma aproximativă a unui triunghi isoscel cu vârful în jos și cu toate laturile ușor curbate. Pe insigna cu dimensiunile 30 x 26 milimetri sunt redate printre altele și trei plante reprezentative ale florei montane: Gențiana albastră (Ghințura), Bujorul de munte (Smârdarul sau Rododendronul) și Floarea reginei (Floare de colț). Tirajul emisiunii a fost de 400 exemplare. Având în vedere că Floarea de colț nu are habitatul natural în Parâng, la următoarele insigne s-au făcut niște schimbări. La seria de insigne din anul 1992 care marcau și activitatea de orientare turistică a clubului Floarea de colț (cea de jos) a fost înlocuită cu o roză a vânturilor-simbolul orientării turistice. Insigne din seria aceasta s-au realizat în două nuanțe de culori. Aceste insigne au dimensiunile de 30,5 x 30 milimetri iar tirajul a fost de 350 respectiv 50 exemplare.

Insigna - Amicii Parângului (varianta inițială)

Smârdarul sau Bujorul de munte este o palntă care face parte din genul botanic Rhododendron, gen extrem de variat ce cuprinde diferite specii care cresc doar la mare altitudine. Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Frumusețea florilor sale - care emană un miros și o aromă asemănatoare vișinelor - și care apar de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie, și raritatea sa, face ca Smârdarul să fie o plantă ocrotită și protejată ca atare în perimetrul Parcului Național Bucegi. Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului. Smârdarul, numit popular și cocozar, face parte din familia Ericaceae. Florile Smârdarului au proprietăți tămăduitoare pentru numeroase afecțiuni, facând din acesta un adevărat panaceu. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se prepară siropuri, dulceață și ceaiuri medicinale.

Gențiana este o planta declarata monument al naturi aflată pe cale dispariție. Ea creste spontan din zona de campie pana la cea subalpina, la marginea padurilor. Se adapteaza greu daca este scoasa din mediul sau. De aceea e de preferat daca va doriti o Gentiana sa cumparati plante produse in pepiniere. Gentiana infloreste frumos pe timpul verii daca are conditiile necesare. Are nevoie de multa apa pentru a creste bine. Asigurati-va ca nu lasati pamantul sa se usuce intre doua udari. In perioada de inflorire, trebuie fertilizata o data la doua saptamani. Se simte bine la soare, dar tolereaza si semiumbra. Are nevoie de soluri argiloase sau argilo-nisipoase, bogate in humus. Exista si specii cum e Gentiana angustifolia care prefera ternurile calcaroase. Majoritatea speciilor au o rezistenta buna la iernare. Se inmulteste prin semințe dar acestea germineaza greu. Au nevoie de o perioada de frig inainte de a fi semanate. De aceea este recomandabil sa fie puse in pamant toamna tarziu, afara, pentru ca frigul iernii sa le ajute sa rasara in primavara. Exista specii foarte mici, de doar 10 cm cum este Gentiana acaulis si Gentiana verna, dar si unele care ajung la o jumatate de metru cum e Gentiana asclepiadea.

Capra neagră este o adevarată mândrie a țării noastre, a fost declarată

monument al naturii și sălășluiește pe crestele alpine, greu accesibile chiar și celor mai experimentați alpiniști. Despre ea Eugen Jebeleanu spunea; “Au plămădit-o înălțimile muntelui – acolo unde creștetele poartă ocalele nevăzute ale cerurilor – din cutezanțe și din gingășii, au întărit-o stâncile din crită; au agerit-o vânturile și au săgetat-o piscurile și hăurile. Așa a ajuns să împartă cu vulturii împărăția neprihănirilor. Suișurile ei pieptișe, săriturile cele mai pline de cerbicie te țin cu sufletul la gură…” Capra neagra este cel mai „vechi“ mamifer din Romania: ea traia in perioadele glaciare cuaternare, alaturi de mamut si de rinocerul linos. A supravietuit incalzirii climatului retragindu-se in zonele montane inalte, ce constituie si habitatul ei actual: golul alpin si padurile adiacente. In schimb, ceea ce s-a schimbat drastic este distributia caprelor negre pe teritoriul Romaniei. Denumit stiintific Rupicapra rupicapra carpathica, acest animal ierbivor este gregar: traieste in ciopoare de 5-30 exemplare, conduse de femele batrine. Masculii adulti de peste cinci ani duc o viata solitara, retrasi in zone greu accesibile. Vârsta unui exemplar poate fi aflata numarind inelele de pe coarne. Durata de viata este estimata la 15-20 de ani. Capra neagra se distinge prin agilitate, putind face salturi de pâna la 2 metri inaltime si 6 metri lungime. Chiar si pe stinci abrupte, poate atinge o viteza de 50 km/ora. La nevoie poate inota, dar traversarea lacurilor alpine o epuizeaza. Printre dusmanii caprelor negre se numara ursii, lupii, râsii si acvilele de munte, dar numarul exemplarelor nu este periclitat de pradatori ci de braconieri.

Insigna - Asociația pescarilor sportivi

Salmo Carpatica - Lupeni - 2000 - Membru fondator

Pescuitul, ca și vânătoarea, este o ocupație străveche ce asigură parte din hrana zilnică a colectivităților umane. Astăzi pescuitul a devenit mijloc de destindere, de petrecere a timpului liber în natură, de mișcare și relaxare după stresul cotidian. Valea Jiului – colț de țară binecuvântat este un adevărat paradis pentru pescarii sportivi. La data de 24 martie 2006 a luat ființă la Lupeni, Asociația pescarilor sportivi SALMO CARPATICA. Sediul acestei asociații este situat în Lupeni, strada Parângului, nr. 4, bloc D6, scara 2, apartament 15. În anul 2008 câțiva membri au inițiativa de batere a unor insigne ce să fie distribuite membrilor fondatori. Insigna prezentată aici este de talie mare și are patru componente distincte: panglică dublă din moar verde, lungă de 13 centimetri și lată de 4 centimetri, un sistem de prindere tip ac de siguranță, plăcuța argintie de la partea de jos a pangliici având inscripția MEMBRU FONDATOR și insigna propriu-zisă. Insigna propriu-zisă este ovală, are dimensiunile de 61 / 49 milimetri, este realizată din material compozit prin turnare și centrifugare, după un desen al inginerului Dumitru Antoniu din Petroșani. Pe ea se distinge o semicunună din frunze de stejar peste care tronează o coroană ovală pe fond roșu cu inscripția: ASOCIAȚIA PESCARILOR SPORTIVI și între două steluțe SALMO CARPATICA. Câmpul central din interiorul coloanei (4/3 centimetri) redă un pește în apă și inscripțiile: LUPENI și 2006.

Lupeni (în germana Schylwolfsbach, în traducere "Pârâul Lupului pe Jiu") este un municipiu de rang II din judetul Hunedoara, Transilvania, Romania. Are o populație de 30642 locuitori. Este al doilea oraș ca mărime al Văii Jiului, fiind situat în partea de vest a depresiunii Valea Jiului, la o altitudine de 675 –725 m față de nivelul mării, la o distanță de 18 km față de Petroșani și cca 110 km de Deva. Așezarea este atestată documentar în anul 1770, dar există mărturii ale existenței oamenilor în această zonă încă din Comuna Primitiva, fapt dovedit de descoperirile din peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. În luna august a anului 1929 a avut loc Greva minerilor din Lupeni, urmare a eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind 68 de mineri căzuți sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist ca să reprime protestul. Lupeniul este atestat documentar in anul 1770, dar primele marturii ale existentei oamenilor pe aceste meleaguri dateaza din perioada Oranduirii Comunei Primitive, fapt dovedit de descoperirile din pestera din dealul Straja-Lupeni, unde s-au gasit obiecte vechi de ceramica. In timpul ocupatiei romane aluviunile aurifere ale Jiului au fost exploatate sporadic. In depunerile formate de-a lungul timpului, arheologii au descoperit un bust al zeului Ares (in mitologia romana, fiul lui Jupiter si a Iunonei, una dintre divinitatile protectoare ale Romei). Populatia Vaii Jiului nu a fost niciodata numeroasa in Evul Mediu. Localnicii se indeletniceau cu pastoritul si traiau in catune risipite pe munti. Existau, in apropierea cursului raului Jiu, conform marturiilor vremii. Lupeniul s-a format in urma unor migrari intense ale populatiei venite de pe Valea Streiului, Tara Hategului, pentru bogatele pasuni si fanete care se gaseau in zona. Locuitorii din satul Valea Lupului sunt aceia despre care se crede ca au intemeiat localitatea Lupeni, iar satenii din Rau Barbat au format satul Barbateni. Dupa anul 1840, demarand explorarile si exploatarile miniere in zona, s-au produs prefaceri care aveau sa contureze noul destin al acestor locuri, schimband radical viata oamenilor din zona. Companiile straine care detineau diferite perimetre miniere au adus mineri polonezi, cehi, austrieci, slovaci, maghiari si romani din Muntii Apuseni sau Baia Mare, fapt care a schimbat, sub aspect demografic, structura sociala a Vaii Jiului. Activitatea miniera a inceput in zona de sud a municipiului Lupeni, dedesubtul actualelor cartiere de locuinte: Vascoza III si IV, la estul carora se afla putul si galeria Elisabeta - prima exploatare miniera din localitate. Accesul in galerie este pastrat si bine conservat si poate servi ca obiectiv pentru turismul industrial marcand inceputul activitatilor miniere in zona. Municipiul Lupeni a devenit cel mai mare producator de carbune cocsificabil din tara cu o dezvoltare monoindustriala, 80% din populatie traind din minerit sau alte activitati conexe. Odata cu descoperirea si inceperea exploatarii industriale a zacamantului de huila, in 1881, langa vechile catune au aparut coloniile de muncitori, care s-au dezvoltat permanent, odata cu intensificarea activitatii extractive. La inceputul secolului trecut zona cunoaste o dezvoltare fara precedent, prin construirea caii ferate care lega Lupeniul de Petrosani, in 1890-1892, si, prin aceasta localitate, de Simeria (actualmente, unul dintre cele mai importante noduri de cai ferate din Romania). Populatia municipiului a crescut permanent si s-a multiplicat de aproxirmtiv 10 ori. Este o perioada de inflorire fara precedent pentru Lupeni. Atunci s-au deschis si minele Sfantul Stefan, Nord, Victoria, Sud, Putul Sud, si, paralel cu acestea, s-au construit coloniile muncitorilor care aveau sa lucreze in puternicul centru minier care se nastea in Valea Jiului. Dezvoltarea industriala a zonei a fost afectata sever de criza economica din perioada interbelica. Colapsul economic a determinat mari convulsii sociale: in 5 - 9 august 1929, la Lupeni a avut loc o puternica greva, inabusita in sange de catre autoritatile vremii. Bilantul a fost tragic: 22 de morti si 58 de raniti. Lupeniul a fost declarat oras in anul 1941, moment in care avea 12000 de locuitori. In Valea Jiului, localnicii au reprezentat forme de viata rustica vechi, cum in putine locuri din tara se pot constata; ultimul secol de viata industriala a Vaii Jiului insa, a influentat si viata acestora, dar se mai pastreaza inca obiceiuri si traditii cu o vechime de sute de ani. Desi inainte de descoperirea carbunelui, populatia se ocupa exclusiv cu cresterea animalelor si prelucrarea produselor animaliere, aceste ocupatii, daca nu au fost date uitarii, au ajuns sa fie insignifiante, atat ca valoare a productiei obtinute, cat si ca pondere in totalul populatiei ocupate. Dezvoltarea economica, cresterea populatiei, au impus schimbarea aspectului urbanistic al localitatii, in locul coloniilor aparand cartiere noi de locuinte cu extindere pe verticala, cu spatii verzi, cu spatii comerciale si locuri de joaca pentru copii. Dupa 1990, unitatile miniere au intrat intr-un proces de restructurare cu consecinte deosebite in plan social. Un numar mare de mineri au fost disponibilizati, iar activitatea din domeniu s-a restrans, acestea afectand si ceilalti agenti economici cu activitati conexe - furnizori de materiale, utilaje si servicii, precum si agentii economici care activeaza in sfera comertului si serviciilor. Astazi, pe raza administrativa a municipiului Lupeni, industria miniera este reprezentata de doua exploatari miniere: Lupeni si Barbateni, precum si de Preparatia Carbunelui Lupeni, care le deserveste. Municipiul Lupeni isi cauta o noua identitate, dupa ce industria miniera, preponderenta in zona, a suferit o ajustare majora, determina ta de noile realitati politice si economice ale Romaniei. Paralel cu falimentul unor firme care coabitau cu industria miniera locala, s-a nascut, si in Lupeni, sectorul privat, care astazi constituie o importanta prezenta in economia municipiului. In ultimii ani, au aparut si s-au dezvoltat importante firme in domeniul turismului, industriei forestiere, industriei panificatiei, comertului etc.

Insigna sportivă - Aurul (Brad)

Aurul Brad este un club de fotbal din Brad, care evoluează în Liga a IV-a Hunedoara. În anul 2014 s-au împlinit 80 de ani de când s-a înființat echipa de fotbal “Aurul” Brad. Astfel la data de 3 iunie 1934 echia de fotbal “Mica” Brad a fost afiliată la Federația Română de Fotbal, și având o bază economică solidă asigurată de societatea minieră al cărei nume îl purta, a evoluat rapid ajungînd în cinci ani în Divizia B, a Campionatului național. În perioada 1951 – 1956 a evoluat sub numele de Progresul, pentru ca după anul 1957 să revină la numele pe care-l are și azi – Aurul Brad. Pentru scurte perioade de vreme echiap s-a mai numit “Metalul” sau „Dinamo” Barza. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc al echipei au fost și s-au păstrat galben și negru. Cu ocazia manifestării sărbătorești de mare succes s-a bucurat expoziția de insigne sportive și mai ales cele aparținând echipei locale.

În anul 1940, Mica promovează în divizia A, profitând de forma excepțională a jucătorului Bazil Marian. De altfel, jucătorul a ajuns la națională în vremea în care juca la Brad. În primul sezon în eșalonul de elită, echipa din Brad se clasează pe locul 5, cea mai bună performanță din istoria clubului. Alt nume al clubului a mai fost Metalul. Echipa a jucat pe stadionul din Brad – 1500 locuri pe scaune, în culorile galben negru. Sus am postat logo-ul clubului sportiv Aurul – Brad.

Brad este un municipiu și centru minier din județul Hunedoara. În anul 2011 orașul avea o populație de 13909 locuitori. Mineritul în zona Brad este atestat documentar din anul 21 Î.Hr.. Aurul extras aici a ajuns în piramidele egiptene, la Roma, în Imperiul Austro-Ungar, dar și în Uniunea Sovietică. Ultimul gram de aur a fost scos de aici în anul 2006. Oprirea extracției s-a mai întâmplat în toți acești mii de ani doar o singură dată și doar pentru 3 luni, în perioada Revoluției de la 1848. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 1445, când se pomenește numele maghiarizat al Bradului - Fenyonpataka. După mai multe tentative, între 1927 și 1930, de a fi declarat oraș, evenimentul are loc în anul 1941, iar din 17 decembrie 1995 devine municipiu. Sus am postat stema actuală și o poză cu Muzeul aurului - Brad.

Insigna - Preparația Petrila - Aniversare 50 ani 1931 - 1981

Insigna de mai sus, dedicată acestei uzine are o formă aproximativ dreptunghiulară cu dimensiunile 17 x 25 milimetri și reprezintă cele două conuri de alimentare cu apă ale preparaţiei. Desenul insignei a fost realizat de către artistul plastic Schmidt Ladislau în anul 1981. Insigna confecţionată din tombac este plasticată, a fost realizată la Monetăria Statului Bucureşti în 500 de exemplare, care au fost oferite în cadru festiv tuturor angajaţilor acestei unităţi.

Preparația Petrila a fost una dintre cele mai vechi preparaţii de cărbune din Valea Jiului, astăzi fiind aproape demolată. Clădirea a servit ani la rând pentru prepararea cărbunelui şi încă s-au mai arătat nostalgici după acele vremuri. „Ce a construit Ceauşescu, abia dacă reuşesc să demoleze acum. Am lucrat la preparaţie şi apoi la mină, dar sunt mâhnit de ceea ce văd acum. E istoria pe care noi am clădit-o şi mă simt revoltat”, spune un bărbat care s-a disponibilizat de la Mina Petrila şi acum privea trist spre construcţia care se pregătea să sară în aer. Alţii s-au limitat doar la a privi fascinaţi la eveniment. Preparația a fost dată în funcțiune în anul 1927. Din ea se mai păstrează azi două turnuri de apă. În anul 1927 preparația prelucra (spăla) 320 tone huilă pe oră. Ulterior, ea s-a modernizat, în anul 1982 punându-se în funcţiune o uzină nouă. Totul a fost funcţional până în anii 2000, când, din raţiuni ecologice şi economice, s-a renunţat la această preparaţie şi, de atunci, a fost o adevărată ruină. In anul 2003 s-a renunţat la prepararea cărbunelui, din cel puţin două motive (piaţa de desfacere era asigurată de cărbunele energetic, iar pentru termocentrală nu mai era asigurată o astfel de piaţă și poluarea excesivă a Văii Jiului).

Petrila este un oraș din județul Hunedoara care include și localitățile: Cimpa, Jieț, Răscoala și Tirici. Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1493. Teritoriul administrativ al orașului Petrila este mărginit la est de masivul Șurianu, la nord de Vârful lui Pătru, la sud de masivul Parâng și la vest de teritoriul municipiului Petroșani. La recensământul din anul 2011 orașul număra 22692 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 88%, maghiari – 4,61% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Petrila, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 75,99%, penticostali – 6,51%, romano catolici – 5,78%, reformați – 2,22%, martorii lui Iehova – 1,23% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr câteva dintre atracțiile turistice ale zonei: rezervațiile naturale “Cheile Jiețului” (10 ha) și "Cheile Taia" (2 ha) și Monumentul Eroilor Români.

Insigna - Sfânta Varvara

Insigna postată aici o reprezintă pe Sfânta Varvara protectoarea minerilor. Insigna a fost bătută în anul 2007 de către firma “Bograve advertising” din București într-un tiraj de 400 de exemplare. Ea este confecționată din argint industrial cu puritatea de 85% și are dimensiunile de 16 x 20 milimetri. Sfânta Varvara este o fecioară martiră creștină, născută în secolul al III-lea, la Nicomedia, azi Izmir (Turcia). Ea se numără printre așa-numiții “Paisprezece ajutători” invocați cu precădere în Evul mediu drept protectori în caz de pericol. Varvara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor etc. Sfânta este sărbătorită de Bisericile Ortodoxe și de Biserica Catolică, anual la data de 4 decembrie.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative pentru arhitectura locală, de acum sau din alte vremuri, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica greco ortodoxă

Cetatea

Castelul Magna Curia (Muzeul Județean)

Casa Dr. Petru Groza

Hotelul Sarmis

Prefectura

Primăria

Oficiul poștal

Parcul comunal

Piața Unirii

Școala normală de băieți

Strada Dr. Petru Groza

Strada Principală și cetatea

Teatrul orășenesc

Statuia pedestră a lui Decebal

Statuia ecvestră a lui Decebal

Trimiteri poștale

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură și ale naturii din acest județ, vederi generale și trimiteri poștale ilustrate de acum sau din alte timpuri.