Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

GIGI BECALI - P.N.G.;

“Eu sunt președintele președinților președinților.“

ION ILIESCU – P.S.D.;

“Ouăle lui Adrian Năstase sunt de găină.“

AURA VASILE – P.S.D.;

“Gabriel Oprea este un cuc și
conduce un partid de cuci.“

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL VÂLCEA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Oficiul județean de turism Vâlcea

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism cu cele două secții ale sale – Carpați și Litoral), în parte au fost patronate şi de acesta. La nivel fiecărui județ existau Oficii județene de turism subordonate Oficiului național de turism, care aplicau în teritoriu politica de turism a regimului comunist.

Matriță - Chimistul Râmnicu Vâlcea

Clubul Sportiv Oltchim din Râmnicu Vâlcea a fost un club românesc de handbal. În istoria de 40 de ani, echipa feminină de femei a cucerit 19 campionate naționale, 14 cupe ale României și 4 cupe europene. Clubul a fost fondat în data de 27 iunie 1973 sub numele A.S. Chimistul Rm. Vâlcea și desființat după exact 40 de ani, în data de 27 iunie 2013. Sus am postat trei dintre logo-rile clubului Oltchim Rm.Vâlcea.

Școala militară de subofițeri de jandarmi

"Grigore Alexandru Ghica" - Drăgășani

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani este o instituţie de învăţământ postliceal destinată formării iniţiale a subofiţerilor jandarmi. Cazarma actuală este situată pe un teren cumpărat în anul 1914, de către Ministerul de Război, de la doi moşieri ce deţineau proprietăţi în zonă, Paul Lazăr şi Ion Filipescu. În plus, o parte din teren a fost donat de către Primaria comunei Drăgăşani, în cazarmă fiind dislocat Regimentul 42 Infanterie al armatei române. După anul 1922, când Regimentul 42 Infanterie a fost demobilizat în cazarmă a funcșionata doar secția Drăgășani de jandarmi. Anul 1928 reprezintă un moment de referinţă în istoria unităţii. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 12 aprilie 1928 s-a decis ca Ministerul de Război să cedeze definitiv Ministerului de Interne, cazarma „Mircea Vodă” din Drăgăşani, împreuna cu tot terenul ce-i aparţine (33,5 hectare) spre a servi jandarmilor. La data de 01.05.1928, Batalionul de Instrucţie Orşova, aparţinând Regimentului 1 Jandarmi, cu sediul la Craiova s-a mutat în comuna Drăgăşani, în cazarma „Mircea Vodă”, pastrând aceeasi subordonare şi devenind Batalionul de Instrucţie Jandarmi Drăgăşani, iar din 16.08.1932 - Regimentul 1 Instrucţie Jandarmi. În anul 1933 regimentul devine Centrul 1 Instrucţie Jandarmi Drăgășani. La data de 1 iulie 1938, Şcoala de Agenţi Politie Focşani îşi mută reşedinţa în garnizoana Drăgăşani – Vâlcea şi ia denumirea de Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi, Drăgăşani, general de divizie Ioan Bengliu.La începutul anului 1945, alaturi de alte instituţii de învăţământ ale Jandarmeriei, a fost desfiinţată Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani. În data de 9 mai 1995 se înființează Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” cu sediul în localitatea Bumbesti–Jiu, judetul Gorj, instituţie de învăţământ postliceal, subordonată nemijlocit, Comandamentului Naţional al Jandarmeriei iar din 24 ianuarie 2000 școala revine în municipiul Drăgăşani în locul Centrului de instrucţie, în cazarma în care funcţionase Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi în perioada 1938 – 1945. Sediul școlii este pe strada I.C.Brătianu, nr. 25 în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.

Insigna - Cabana Obârșia Lotrului

Cabana Obarsia Lotrului este situata in mijlocul Masivului Parang, pe valea Lotrului, la limita dintre masivele muntoase Parang, Lotrului, Surean si Capatanii, la altitudinea de 1340 metri, in apropierea unor importante obiective turistice naturale si antropice (realizate de mâna omului). Cabana Obarsia

Lotrului se afla la intersectia a doua importante drumuri nationale:

D.N. 67C: Bengesti - Novaci - Ranca - Obarsia Lotrului - Sugag - Sebes, 148 km, numit si "Soseaua Transalpina" sau "Drumul Regelui", cel mai inalt drum din tara, ce atinge 2145 m altitudine in pasul Urdele
D.N. 7A Brezoi - Voineasa - Vidra - Obarsia Lotrului - Petrosani, 108 km, aflandu-se la o distanta de 79 km de Brezoi, 48 km de Novaci 29 km de Petrosani si 85 km de Sebes.

Cabana este punct de plecare pentru traseele ce traverseaza muntii din masivul Parang și ofera servicii de cazare in cabana, casute tip camping, loc de campare pentru corturi, servicii de alimentatie publica (restaurant, bar) un meniu bogat si accesibil. Vizitatorii acestei cabane pot degusta excelenta ciorba de burta, minunatul pastrav la gratar cu mujdei si mamaliguta, deliciosii papanasi cu dulceata de afine si smantana sau alte preparate speciale.

Insigna - Pompierii militari Vâlcea

Credință, nădejde și dragoste

La nivelul judetului Valcea, preocupările pentru prevenirea incendiilor încep încă din anul 1831, când în urma unui ordin al Marii Vornicii din Lăuntru, Ocărmuirea judeţului Vâlcea cere Magistratului oraşului să scoată în afara barierelor povernele care funcţionau şi erau o sursă de foc deschis. In anul 1841, ca urmare a unui început de incendiu ce a avut loc la 21 mai la sediile Cârmuirii judeţului, Magistratul oraşului Rm.Vâlcea încheie un jurnal în care hotărăşte ca „pentru trebuinţele oraşului întru ceea ce se atinge şi de intrumenturile de foc şi după neapărata trebuinţă ce se urmează a se ţine pe lângă tulumbă … şi înlesnirea mişcărilor cu întreprinderile cu care se poate sluji la întâmplările primejdiosului foc”, să se facă „dricul tulumbei ce urmează pe patru roate toate aceste legate cu fier şi bătute”, două sacale pe câte două roţi, „o ţavă de piele pentru tulumbă…, nefiind îndemânatică cea de alamă, să se cumpere doi cai pentru sacale şi să se angajeze cu 600 de lei pe an un tulumbagiu şi un sacagiu”. Primii angajaţi, Pătru Păun tulumbagiu, Niţu Dumitraşcu şi Liţă Machedon sacagii, funcţionează o bună bucată de timp, iar această organizare se menţine până la jumătatea anului 1851, fiind prima fază din activitatea Comenzii de foc de la Rm.Vâlcea. La 24 mai 1847 aceasta cerea Magistratului oraşului „ca să îngrijească pentru refacerea unei încăperi în ţentrul oraşului unde se vor aşeza atât comanda, caii, cât şi oamenii cei însărcinaţi şi care urmează a stărui în toată vremea lângă comandă”. Organizarea Comenzii de foc din Rm.Vâlcea nu se mai schimbă în decursul perioadei regulamentare, menţinându-se aceeaşi până la Unire. Ecoul transformărilor ce au survenit în perioada care a urmat Unirii Principatelor Române, privind organizarea pe baze moderne a armatei şi, pe cale de consecinţă, şi a pompierilor, s-a făcut simţit şi în jud. Vâlcea. Este perioada în care se fac o serie de demersuri, determinate în principal de punerea în aplicare a noilor acte normative apărute. În anul 1874, Primăria oraşului Rm.Vâlcea face demersuri către Prefectură şi Regimentul 11 Dorobanţi „ca să se găsească un număr de 10 pompieri cu un şefu bine disciplinaţi dintre soldaţii ieşiţi din armată” şi, de asemenea, se interesează la Ministerul de Resbel, pentru achiziţionarea unei pompe noi,”din cele ce au pentru Bucureşti”. Urmare a acestor demersuri, Ministerul de Interne comunică Prefecturii judeţului Vâlcea că, prin Decretul nr.1371 din 1 Iulie 1874, s-a „confirmat în funcţiunea de Comandant al pompierilor din oraşul Râmnicu - Vâlcea, sergentul major C. Teodorescu, fostul Comandant de pompier în oraşul Giurgiu. Acesta este momentul când Comanda de foc din Rm.Vâlcea iese din subordinea Poliţiei şi începe să se constituie ca o structură bazată pe principii şi reguli militare. Tot în această perioadă s-au găsit indici şi asupra constituirii pompierilor în oraşul Drăgăşani. În data de 20 septembrie 1878, este numit „Comandant de Pompieri alu oraşulu Râmnicu Vâlcea” sergentul Hristache Gheorghe, în locul lui C. Teodorescu. Noul comandant face unele schimbări în structura personalului pompierilor, situaţia comenzii. In anul 1891 serviciul de pompieri din Rm.Vâlcea era condus de Grigore Nicolescu, şi se compunea dintr-un ajutor şi 11 pompieri. Anul 1924 este atestat ca un moment semnificativ în ceea ce priveşte organizarea Serviciului de pompieri în comuna urbană Drăgăşani. Serviciul avea ca efectiv 24 de pompieri plătiţi, un şef cu grad de plutonier major, iar ca dotare dispunea de două pompe manuale, 4 sacale şi 6 cai. Ca şi la Rm.Vâlcea, serviciul se subordona organului local (primăriei), având ca rază de acţiune localităţile Drăgăşani, Zlătărei, Suteşti şi Prundeni.

In anul 1932 se obţin fondurile necesare pentru construirea „Casei Pompierilor” în Drăgăşani. Ziua de 1 iulie 1939 rămâne o dată de referinţă în istoria pompierilor vâlceni. Astfel, la aceea dată, în conformitate cu ordinul Marelui Stat Major al Armatei Nr. 27172 din 1939, a luat fiinţă în oraşul Rm.Vâlcea o secţie de Pompieri Militari. Nu după mult timp, în anul 1940 şi la Drăgăşani se desfiinţează forma de pompieri plătiţi, aceştia fiind înlocuiţi cu pompieri militari, dotarea rămânând aceeaşi. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe lângă atribuţiile de bază, pompierii din Rm.Vâlcea asigură din foişorul de foc şi supravegherea aeriană a oraşului.

În anul 1952, subunitatea de Pompieri de la Drăgăşani este încadrată pentru prima dată cu ofiţeri noi (locotenent Lambe Ştefan şi apoi, în 1953 locotenent Ioan D. Petre). Incepând cu data de 18 decembrie 1957 se reînfiinţează subunitatea de pompieri Drăgăşani, cu denumirea de „secţie specială”, având ca scop pregătirea prin şcolarizare a comandanţilor de grupe. Anul 1963 atestă ambele subunităţi de pompieri din judeţ drept companii, respectiv Compania de Pompieri Rm.Vâlcea şi Compania de Pompieri Drăgăşani, amândouă aparţinând de Grupul de Pompieri al Regiunii Argeş. Cele două companii de pompieri rămân subordonate Grupului de Pompieri al Regiunii Argeş până în anul 1968 când, în urma noii organizări administrative a teritoriului României, ia fiinţă Grupul de Pompieri al Judeţului Vâlcea. In luna martie 1978, comanda grupului este preluată de către colonelul Munteanu Damian. Tot în anul 1978, în cursul lunii septembrie, Compania 2 Pompieri Drăgăşani se mută în actualul sediu. Cu data de 01.07.1986, în conformitate cu Ordinul Ministrului de Interne, maiorul Ioan George se numeşte în funcţia de comandant al unităţii. Pe timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989, pompierii vâlceni au reprezentat o prezenţă activă în toiul evenimentelor, acţionând cu dârzenie şi curaj pentru îndeplinirea misiunilor specifice. La scurt timp după evenimentele fierbinţi ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ne oprim asupra a două momente, şi anume mutarea reşedinţei grupului şi a Companiei 1 Pompieri Rm.Vâlcea în actualul sediu (începând cu data de 28.03.1990) şi, respectiv, retragerea Pichetului de Pompieri de pe Platforma Chimică, aceasta reintegrându-se în structura Companiei Rm.Vâlcea (începând cu data de 19.06.1990). Prin H.G. 637 din 17.10. 1997 unităţii i-a fost atribuită denumirea de Grupul de Pompieri „GENERAL MAGHERU”al Judeţului Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vâlcea, România. În anul 2002 avea o populație de 107726 locuitori. Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus - Olt este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii și Stolniceni. Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din data 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Râmnicu Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Râmnicu Vâlcea, din vremuri diferite.

Biserica Toți Sfinții

Banca de Scont

Bulevardul Tudor Vladimirescu

Casa de cultură

Cetățuia

Gara

Gimnaziul Lahovary

Grădina Zăvoi, Uzina și Băile

Hala comunală

Hotelul Bulevard și Poșta

Palatul administrativ

Piața de trăsuri

Piața Dorobanților

Piața Traian

Primăria și Monumentul Alexandru Lahovary

Sfânta Episcopie a Râmnicului Noul-Severin

Spitalul orășenesc

Statuia Independenței

Teatrul Adreani

Strada Traian

Universitatea Spiru Haret

Uzina electrică și Băile comunale

Județul Vâlcea, localizat în sudul României, provincia istorică Muntenia, se întinde pe o suprafață de 5765 kilometri pătrați, numărând aproximativ 413000 de locuitori. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii - Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, 9 orașe - Călimănești, Brezoi, Horezu, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești și 78 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Vâlcea, alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.