1. În data de 9 decembrie 2011 Banca Națională a
Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă
comemorativă în seria seria “Sărbătorile,
cultura, tradiţiile Moldovei” care celebrează obiceiul tradițional de
Anul nou – Colindul. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema
Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos
- inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule,
gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – o ceată de colindători,
în partea de sus - cu majuscule este gravată inscripţia „MARIA CEBOTARI”, iar
în partea de jos – inscripţia „COLINDUL”.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea
nominală: 50 lei; calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate:
16,5 grame; diametru: 30 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj:
1000 exemplare.
Colindul este un cântec tradițional românesc de 20 - 60 versuri.
prin care se aduc felicitări, urări de bine și sănătate gospodăriilor
colindate. Termenul "colind - colinda" este de origine latina si
provine de la cuvantul latin "calendae", derivat din verbul
"calare" ("a vesti"). Astfel, a colinda inseamna a vesti.
In vechime, se colinda din seara de 24 decembrie, pana in 25 decembrie. Amintim
ca in unele parti se mergea cu colindul pana in Ajunul Anului Nou. Sunt zone
unde se colinda mai mult la Anul Nou, cum ar fi Moldova, in timp ce in
Transilvania se colinda mai mult la Craciun. Colindatorii sunt chipul ingerilor
care au vestit Nasterea Domnului. La colindat se pleaca in ordinea inversa
varstei: cei mai mici mai intai, cu Mos - Ajunul: "Buna dimineata la
Mos-Ajun...", ca dupa-amiaza pana pe inserate, cei mai in varsta, mai in
puterea noptii sau chiar "noaptea pe la cantatori".
2. În data de 3
octombrie 2011 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul
numismatic mondial două monede comemorative (una de aur și una de argint) în
seria seria Aleea clasicilor din Grădina publică "Ștefan cel
Mare și Sfânt" din mun Chișinău " care celebrează personalitatea lui
Bogdan Petriceicu Hașdeu. Pe
aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii
Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos -
inscripţia „100 sau 50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu
majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se
prezintă; în
plan central – efigia lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, în partea de sus - cu
majuscule sunt gravate inscripţiile „BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU” și anii „1838 -
1907”.
Caracteristicile
tehnice ale monedei de aur sunt următoarele; valoarea nominală: 100
lei; calitate: proof; metal: aur; puritate: 99,99 %; greutate: 7,8 grame;
diametru: 24 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 300
exemplare.
Caracteristicile
tehnice ale monedei de argint sunt următoarele; valoarea nominală: 50 lei;
calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 13 grame; diametru:
28 milimetri; forma: rotundă; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.
Bogdna Petriceicu Haşdeu s-a nascut la 26 februarie 1838, in Cristinestii
Hotinului (Hotinul se afla in Basarabia, astazi este pamant ucrainean). Acolo
si-a petrecut copilaria, apoi, insotindu-l pe tatal sau in Podolia, a urmat
cursurile primare in scoli cu predare in limba poloneza. Din 1850 si-a
continuat studiile liceale la Chisinau. In mediul universitar de la Harkov,
Bogdan devine un personaj cunoscut si admirat pentru inteligenta si memoria sa,
dar mai ales pentru usurinta cu care invata limbi straine. a urmat cursurile
Facultatii de Drept, insa era atras de literatura si de domeniul istorico-
filosofic. Eforturile sale de autodidact demonstreaza varietatea preocuparilor
care-i vor caracteriza activitatea de savant in intreaga sa viata. Nu si-a
terminat studiile universitare la Harkov. Odata intors, el s-a inrolat in
armata rusa. A luat parte, ca sublocotenent, la Razboiul Crimeei. Dar,
temperamentul sau independent l-a determinat sa paraseasca mediul militar, si
chiar Basarabia, pentru a se stabili in Romania. A sosit
in Romania in 1856, anul Tratatului de la Paris. A fost numit
judecator de Cahul, cu ajutorul lui Nicolae Vogoride, mare om de stat, dar a
fost curand destituit, deoarece milita pentru unirea Basarabiei cu patria-muma.
S-a stabilit la Iasi, unde a publicat, cu multe sacrificii personale,
cateva reviste, printre care: Romania (1858), Foae de storia romana
(1859), Foita de istorie si literatura (1860), Din Moldova (1862-1863)
transformata mai tarziu in Lumina. In septembrie 1859 a daruit Bibliotecii
Scoalelor din Iasi 4000 de volume din biblioteca sa particulara, iar
el a devenit conservator. In ianuarie 1860 a fost numit profesor de istorie,
geografie si statistica la Scoala Reala din Iasi si doi ani mai
tarziu, profesor de istorie la cursul superior al Colegiului National.
Temperamentul sau l-a pus in conflict cu colegii si mai ales cu directorul
colegiului, Titu Maiorescu. Adversarii sai au profitat de aparitia nuvelei
Duduca Mamuca pentru a-i intenta un proces, acuzandu-l de imoralitate. A fost
exclus din invatamant si din functia de la biblioteca. Ministrul cultelor,
Alexandru Odobescu, l-a numit, in 1863, membru in Comisia Istorica, avand
misiunea de a cerceta patrimoniul manastiresc. B.P.Hasdeu s-a stabilit la
Bucuresti. A colaborat la jurnalele din capitala: Ateneul
Roman, Dacia, Instructiunea publica, Steaua Dunarii, condusa de Mihail
Kogalniceanu, Trecutul, Tribuna Romaniei. A fondat in 1863 o revista, Aghiuta
continuata de Satyrul, publicatii satirice care criticau anumite aspecte ale
societatii, motiv pentru care au fost interzise. Anul 1864 a deschis o noua
etapa in activitatea stiintifica a lui Hasdeu: a inceput sa publice documente
pe care le-a comentat din punct de vedere istoric si filologic. Arhiva istorica
a Romaniei a aparut in 1868 cu consecinte importante asupra destinului
savantului. Trimis de Al. I. Cuza intr-un voiaj de studiu in Polonia, in 1861,
a facut cercetari in bibliotecile si arhivele din Cracovia si Lemberg (astazi
Lvov) adunand o mare colectie de documente din care o mare parte a fost
publicata in Arhiva istorica. In 1865 s-a casatorit cu Iulia Faliciu, din
Rosia Montana (Transilvania). A inceput o serie de conferinte la Ateneul
Roman, si in octombrie al aceluiasi an, a deschis un curs liber de istorie a
dreptului constitutional al romanilor. Intre 1867 si 1871 Hasdeu a fost deputat
liberal de Bolgrad. Discursurile sale din Camera au aparut in "Monitorul
Oficial". Publicarea Arhivei istorice a Romaniei i-a deschis o noua
cale: a fost numit director ale Arhivelor Statului (1876 - 1900) si membru al
Consiliului Permanent al Instructiunii Publice. In 1868 a calatorit in Occident
prilej cu care a efectuat cercetari in biblioteci si arhive, fructuoase pentru
formatia sa stiintifica si pentru lucrarile sale. A scos o noua publicatie
periodica, Traian, in aprilie 1869. Ziarul a fost interzis in februarie 1870
pentru atitudinea sa prea independenta si mai ales pentru atacurile la adresa
monarhiei. B.P. Hasdeu a fost chiar arestat intre 8 si 17 august 1870. La mai
putin de o luna de la disparitia lui Traian a scos Columna lui Traian unde
declara ca va continua linia politica a precedentului, fara nici o modificare.
Incetul cu incetul revista s-a specializat in "istorie,
lingvistica si psihologie poporana" si aparitia sa a devenit
lunara. O mare parte din operele sale capitale a aparut acolo, de-a lungul
timpului, pana in 1883. Multi oameni de stiinta si de litere romani si straini
au colaborat la ea: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi,
Grigore Alexandrescu, Ion Creanga, Simion Florea Marian, Petre Ispirescu,
Alexandru Odobescu, George Baritiu, Grigore Tocilescu, Aron Densusianu, Lazar
Saineanu, Hugo Schuchardt, G. Vegezzi - Ruscalla, H. Wolzogen etc. A calatorit
pentru studii la Budapesta unde a descoperit documente pretioase pentru istoria
si cultura romaneasca. Voiajul sau a continuat la Belgrad, unde a descoperit un
foarte vechi text biblic in limba romana. Mai tarziu, a devenit membru al
Academiei Regale din Serbia, al Academiei Imperiale de Stiinte din Sankt
Petersburg. S-a oferit adesea sa tina cursuri gratuit, ca cel de Istoria
arhitecturii la Facultatea de Arte Frumoase. Aparitia Istoriei critice a romanilor
(tomul I) a crescut prestigiul sau stiintific si i-a deschis portile
universitare.. A tinut primul curs la 14 octombrie 1874, un mare eveniment
pentru viata stiintifica romaneasca. Demonstra o eruditie fara egal
in Romania acelei epoci si calitati pedagogice care-i asigurau o
larga audienta. A fost si decan al Facultatii de Litere (1882 - 1885). In 1878,
a luat parte la Congresul Orientalistilor de la Florenta, unde l-a intalnit pe
marele lingvist italian G.I. Ascoli, prietenul sau de corespondenta. In 1880 a
vizitat Londra si in 1882 a fost trimis ca delegat oficial la inaugurarea
monumentului lui Jules Michelet, la Paris. Discursul sau rostit cu acea
ocazie a fost publicat in trei jurnale pariziene. Dupa cateva luni a fost ales
in unanimitate membru al Societatii Lingvistice din Paris, la propunerea
marilor lingvisti Michel Bracal si Abel Bergaigne. Apreciat in strainatate, se
bucura de prietenia si stima marilor savanti, precum Th. Benfey, G.I. Ascoli,
G. Curtius, Hugo Schuchardt, Angelo de Gubernatis. In 1895, a fost ales membru
al Academiei de Stiinte din New York. Pozitia sa sociala si stiintifica a
fost suficient de solida pentru ca in 1877 sa devina membru al Academiei
Romane. In 1880 si 1881 a primit premiul "Ion Heliade
Radulescu" pentru volumul al doilea, respectiv al treilea din
opera sa, Cuvente den batrani. Titu Maiorescu a trebuit sa recunoasca meritele
sale stiintifice si sa admita ca Hasdeu era singurul care putea sa realizeze o
Istorie a limbii romane. In 1884 Academia Romana i-a incredintat misiunea de a
redacta un Dictionar al limbii romane. I-a consacrat patrupsrezece ani din
viata pentru a acoperi mii de pagini ajungand pana la cuvantul "barbat".
Un monument al limbii romane, dictionarul Magnum Etymologicum Romaniae, a ramas
neterminat, deoarece vastul "santier" necesita un
efort supraomenesc, iar Academia si Regele se grabeau sa se incheiei lucrarea.
B.P. Hasdeu avea patruzeci si noua de ani cand a acceptat sa fie directorul
unei publicatii stiintifice si literare, "Revista Noua" (1887-1895).
Disparitia precoce a Juliei, in 1888, l-a impins catre meditatia asupra mortii,
inteleasa de el ca punct de unde incep "formele" fara
sfarsit, care duc spiritul spre perfectiune. Intr-una dintre cugetarile sale
testamentare, nota: "In ziua mortii Juliei Hasdeu a murit si tatal
sau. El nu putea sa mai traiasca. Din mosi, el mostenea trei iubiri: patria,
stiinta, femeia. Tot ceea ce era mai pur in aceste trei iubiri, chintesenta
lor, o concentrase in fiie-sa, mare patrioata, mare geniu, mare femeie, ea
devenise pentru el prisma tuturor iubirilor sale. Cand ea muri, patria-
stiinta- femeia, totul murise pentru el". Cartea sa, Sic Cogito (1892)
exprima o "viziune tragica de crepuscul". Capitolele sale
ne introduc in sistemul filosofic al savantului dominat de logica si unde
intalnim ecoul vechilor credinte asupra Divinitatii. Durerea l-a indreptat
catre spiritism, ca pe multi dintre contemporanii sai. Astfel a construit la
Campina, intre 1894 - 1896, un castel-templu asigurandu-ne ca planurile i-au fost
inspirate de catre fiica sa defuncta. Rigoarea si verticalitatea sa
intelectuala exclud aici ipoteza unei mistificari. Faptul e straniu si a impus
cercetari. Acolo s-a stabilit definitiv cu sotia sa, in 1897. Singuratatea a
caracterizat ultimii sai ani. La 25 august 1907, dupa o lunga suferinta, la ora
doisprezece fara un sfert, a trecut in nefiinta, intr-o casuta din spatele
Castelului. Trupul sau a fost inmormantat la Bucuresti, alaturi de Iulia -
sotia sa si de Julia - fiica sa. Doar sapte - opt persoane l-au urmat pe B.P.
Hasdeu pe ultimul sau drum. Era o zi caniculara, trista, si cortegiul funerar a
trecut repede pe strazile Bucurestiului. "Trebuie sa
recunoastem" scria Mircea Eliade, "ca destinul lui
Hasdeu nu a fost dintre cele mai fericite. Acest mare scriitor, nu trebuie
numai citit, el trebuie asimilat." (Sursa - Bogdan Petriceicu Haşdeu – Memorial muzeum - net)
3. În data de 3 octombrie 2011 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria seria “Personalități” care omagiază personalitatea lui Alexandru Bernadazzi. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – efigia arhitectului Alexandru Bernadazzi, în partea dreaptă – imaginea Bisericii Sfânta Teodora de la Sihla din Chișinău, sus – urmărind circumferința monedei, este gravată inscripţia „ALEXANDRU BERNARDAZZI” si anii „1831-1907”. Profilul arhitectului Alexandru Bernardazzi, inspirat de basorelieful amplasat în 1983 pe zidul de nord-est al bisericii (restaurată în anul 1974). Basorelieful este opera sculptorului Nicolae Gorionîşev (n. 1929), monumentul fiind proiectat de arhitectul Valentin Mednek (1910-1995).
3. În data de 3 octombrie 2011 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria seria “Personalități” care omagiază personalitatea lui Alexandru Bernadazzi. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – efigia arhitectului Alexandru Bernadazzi, în partea dreaptă – imaginea Bisericii Sfânta Teodora de la Sihla din Chișinău, sus – urmărind circumferința monedei, este gravată inscripţia „ALEXANDRU BERNARDAZZI” si anii „1831-1907”. Profilul arhitectului Alexandru Bernardazzi, inspirat de basorelieful amplasat în 1983 pe zidul de nord-est al bisericii (restaurată în anul 1974). Basorelieful este opera sculptorului Nicolae Gorionîşev (n. 1929), monumentul fiind proiectat de arhitectul Valentin Mednek (1910-1995).
Alexandru Bernardazzi s-a născut la Piatigorsk, în Caucaz. Tatăl
său, arhitectul Giovanni Bernardazzi, emigrase în Imperiul Rus din Elveţia, din
cantonul de limbă italiană Ticino. Alexandru
a studiat arhitectura la Sankt Petersburg, şi în 1850 s-a stabilit la Chişinău,
fiind angajat la Comitetul basarabean de construcţii şi drumuri. Între 1856 şi
1878 a fost arhitect şef al oraşului Chişinău. În capitală a
construit multe clădiri, dintre care enumăr: Primăria, Turnul de apă,
bisericile Sfânta Teodora, Sfântul Pantelimon, școli și multe altele, în total
vreo 30 de edificii. La Chişinău a rămas pînă în 1883 (cînd s-a mutat la Odesa)
Bernardazzi ester autorul a numeroase construcţii şi în afara Chişinăului. Lui
îi este atribuită şi clopotniţa mănăstirii Noul Neamţ; aceasta a fost
terminată în 1912, după moartea arhitectului.
Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din
Chişinău este catedrala – biserica cea mai
importantă – a Mitropoliei Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe
Române încă din 1918 (deşi, formal, decizia înfiinţării ei datează de la
15 noiembrie 1923). Situată în inima municipiului Chişinău (strada Puşkin nr.
20), important monument de istorie şi arhitectură al Republicii Moldova,
protejat de stat, această biserică a fost zidită în anul 1895. A avut rolul de
„capelă” a gimnaziului de fete (actualmente liceul „Principesa Natalia
Dadiani”), arhitect fiind Alexandru Bernardazzi, cel care a împrumutat
Chişinăului stilul său neobizantin imaginativ şi neconformist în multe clădiri
emblemă. Monumentul în speţă îmbină stilul
arhitectural rusesc cu cel gotic italian şi cu cel arab, dar şi cu motive
populare moldoveneşti, fiind o bună demonstraţie a dorinţei lui Bernardazzi de
a crea „noul”. „Capela” a fost construită la comanda lui Fiodor şi a Eufrosinei
Krupenski. Între cele două războaie mondiale a avut
aceeaşi funcţie, pentru Liceul de Fete „Regina Maria”, a cărei amintire
trăieşte în Basarabia şi astăzi, regina patronînd seminariul teologic omonim de
pe lîngă mănăstirea de maici Suruceni. Încă de la începutul invaziei
sovietice, monumentul este profanat barbar, fiind batjocorit prin schimbarea
rolului său: din biserică în Muzeu al Ateismului. După eliberarea Chişinăului
în 1941 pînă în 1944, serviciul divin este reinstaurat, dar o dată cu
reocuparea bolşevică, profanarea edificiului continuă, fiind sală de sport şi
Muzeu al ateismului pînă după Proclamarea Independenţei Republicii
Moldova în 1992. Valoarea arhitecturală a monumentului este cea care l-a
salvat de la demolare. Începînd cu 1994, a fost reîncepută slujirea dar şi
restaurarea edificiului ca locaş de cult. In chip miraculos, în gunoiul aruncat
la demisolul edificiului a fost găsit epitaful şi fragmente de la candelabru, cruci
şi steaguri. Astăzi biserica este restaurată şi repictată, înfăţişînd numeroase
chipuri de sfinţi români, prin naştere sau prin adopţie: Ştefan cel Mare
şi Sfînt, Daniil Sihastrul, Ioan cel Nou de la Suceava, Sfînta Paraschiva,
Sfînta Teodora de la Sihla, sfinţii Brâncoveni şi alţii. Ca o clădire importantă a
municipiului Chişinău, parohie ortodoxă şi centru important de simţire
românească, biserica „Sfînta Teodora de la Sihla” îşi are propriul imn, pe
versuri de Dorel Ţărnă şi pe muzică de Liviu Ştirbu, propria stemă şi propriul
drapel, realizate de graficianul Vitalie Roşca.(Sursa – NET -
http://glasul.md/alexandru-bernardazzi-architectul-care-a-schimbat-chisinaul/)
xxx
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O VORBĂ DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
O PASTILĂ DE UMOR
_________xxx_________
O PLACHETĂ,
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată
sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene,
basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă
ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de
recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille)
şi spanioli (edala).
100 de ani de la încheierea primului război mondial
90 de ani de la inaugurarea Crucii Caraiaman
90 de ani de la inaugurarea Crucii Caraiaman
Produsul medalistic de mai sus marchează trecerea a: „100 de ani
de la încheierea Primului Război Mondial și 90 de ani de la inaugurarea Crucii
Comemorative a eroilor din Primul Război Mondial”. Primul Război Mondial a
constituit cel mai terifiant măcel din câte cunoscuse umanitatea până la acea
epocă. La capătul celor 52 de luni de război, exista un bilanț zguduitor: peste
nouă milioane de vieți pierdute și probabil același număr de oameni sufereau de
o formă oarecare de invaliditate în urma luptelor. Oamenii se confruntau cu
sarcina dificilă de a-și pune viețile în ordine. Era clar pentru toată lumea că
lucrurile nu vor mai fi niciodată ca înainte de război. Marele Război schimbase
totul: economia era ruinată, politica se schimbase și harta Europei fusese
retrasată. Sistemul de pace de la Paris – construit după Marele
Război – a fost „o pace fără victorie”
sau „o pace neterminată”, considerată ca un compromis între americani și
europeni, între anglo-saxoni și francezi, între germani și învingătorii lor. Europa
a fost divizată între state care doreau revizuirea păcii și state care aspirau
să o mențină. Acest echilibru fragil nu a rezistat nici două decenii. Prin
edificiul construit la Paris, a triumfat principiul generos al autodeterminarii
naționalităților. Au aparut state naționale noi, altele și-au
desăvârșit unitatea statală, cum a fost cazul României, prin actul Marii Uniri.
Aceste tratate și consecințele mai ample ale războiului au afectat radical
istoria Europei pentru următorii șaptezeci de ani. Medalia este realizată
în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice: greutatea – 157 grame, tirajul – 40
exemplare, materialul – argint, puritatea – 92,5%, prețul unitar de vânzare cu
TVA inclus – 639 lei (pentru varianta de argint); tirajul
– 60 exemplare, materialul – cupru, prețul unitar de vânzare cu TVA inclus –
180 lei (pentru varianta de cupru) caracteristici comune; forma - rotundă, diametrul - 6
centimetri, calitatea – patinată.
Crucea de pe muntele Caraiman este un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îi veghează din înălţimile
munţilor. În anul 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe
Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 metri, era cea mai înaltă structură
metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic
în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută.
Istoria „Crucii“ nu e însă atât de clară, numeroase aspecte aflându-se încă sub
semnul întrebării. Însuşi numele sub care a rămas cunoscut în
memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima
jumătate a secolului al XX-lea dă naştere unei controverse. Studiind
documentele de arhivă şi lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani care
au trecut de la inaugurarea monumentului, cercetătorul descoperă nu mai puţin
de trei titulaturi diferite. Cel mai des întâlnit în documentele oficiale
aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul
Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933,
titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în
unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi
fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost
realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei
Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul
existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de
construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt
punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de
arhitectură. Luând ca bază de pornire a cercetării înscrisul săpat în piatra
plăcii comemorative, „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria
eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea
patriei – construit între anii 1926-1928“, cercetătorul se vede nevoit să
considere credibile informaţiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie
ideea realizării monumentului „Societăţii Cultul Eroilor“. Aceasta funcţiona
încă din anul 1919, sub denumirea iniţială de „Societatea pentru Mormintele
Eroilor Căzuţi în Război“ şi sub înalta ocrotire a Prinţesei Maria, cea care
avea să fie încoronată Regină a României, în octombrie 1922. Ne sunt
cunoscute numele unor personalităţi din domeniile arhitecturii şi
construcţiilor din primele decenii ale secolului al XX-le, care s-au implicat
în realizarea acestui monument unic în Europa. Astfel, ne este cunoscut faptul
că întregul proiect al ansamblului a fost opera arhitecţilor români Georges
Cristinel şi Constantin Procopiu. La fel, ne sunt menţionate numele celor doi
mari ingineri ce au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului:Alfred
Pilder şi Teofil Revici, precum şi ale celor care au urmărit ridicarea
„Crucii“, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V.
Bumbulescu. Nu trebuie trecută cu vederea nici activitatea lucrătorilor din
cadrul a două secţii de linii (L1 şi L5) aflate în subordinea Direcţiei
Generale C.F.R., ale căror eforturi au făcut posibilă existenţa construcţiei
(introdusă în lista monumentelor de patrimoniu, sub codul PH-IV-mon-A-16887).
Istoria a reţinut şi sprijinul acordat de fraţii Schiel, care au pus la
dispoziţia constructorilor funicularul fabricii de hârtie din Buşteni. Cu
ajutorul acestei instalaţii au fost transportate mare parte din elementele
metalice necesare ridicării „Crucii“. Comunitatea locală s-a implicat la
rându-i;locuitorii Buşteniului şi-au folosit atelajele şi animalele de povară
pentru a urca până pe platoul Bucegilor restul materialelor necesare
construcţiei soclului pe care se înalţă monumentul. Comuniştii au vrut să-i
secţioneze braţele. Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua
jumătăţi a secolului al XX-lea, ameninţată chiar cu dispariţia (spre sfârşitul
deceniului patru al secolului trecut au existat chiar voci care au cerut
secţionarea braţelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roşii în
vârful coloanei metalice), devenită un element al cotidianului ultimelor două
decenii, „asaltată“ de cei ce îşi găsesc un titlu de glorie efemeră din
marcarea numelui prin intermediul diverselor înscrisuri grafitti aşternute pe
piatra soclului ori prin slovele scrijelite în grabă pe uşa de acces în
interiorul ansamblului, „Crucea de pe muntele Caraiman“ pare să fi redevenit,
în sfârşit, un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îi veghează din
înălţimile munţilor. Astfel, un parteneriat recent încheiat între Consiliul
Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club „Valea Prahovei“ îşi propune
restaurarea completă a „Monumentului Eroilor“ şi introducerea sa în circuitul
turistic mondial. (Sursa NET – Revista Historia). Din anul 2014 monumentul
este înscris în Guiness World Records ca fiind cea mai cea mai
înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Crucea este situată chiar pe
marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în
lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă
are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Monumentul era
cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată
la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea
brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi
pătrat de zăbrea este de 2 m. Crucea este executată din profile de oțel,
fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În
interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de
energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul
Crucii.
Placheta - La mulți ani! Ag 99,9%
Se intampla adesea sa folosim o expresie fara a surprinde
intelesurile sale mai profunde sau sa transformam o expresie intr-o forma fara
fond, cu atat mai mult cu cat aceasta cade in formalitate. Acesta poate fi si
cazul atat de uzitatei si de popularei urari de “La multi ani!”, in cazul careia nu mai realizam mesajul profund pe
care doreste sa il transmita, adica o exprimare afectuoasa, un mesaj profund
indreptat catre ceilalti: va apreciez, va respect, va stimez, insemnati mult
pentru mine. Ceea ce vine este “noul” care promite noi impliniri, noi
experiente, noi transformari. Acesta este si mesajul pe care Monetaria Statului
doreste sa va ajute sa il transmiteti celor pe care ii indragiti si respectati,
prin punerea la dispozitie a unei deosebite medalii de argint fin, ce prezinta
un avers continand urarea “ La multi ani!” si un revers pe care puteti grava un
gand sau un mesaj personalizat. Caracteristici tehnice ale plachetei sunt următoarle: materialul –
argint, puritatea 99,9%, forma – dreptunghiulară cu colțurile rotunjite,
dimeniunile – 40 x 28 milimetri, calitatea – proof și prețul de achiziționare
cu TVA inclus – 165 lei, Medalia se execută pe bază de comandă.
Al II-lea Congres ASIT 1957
(Asociația științifică a inginerilor și tehnicienilor)
În România,
asociații profesionale ale inginerilor încep să apară încă din secolul al
XIX-lea, când în anul 1876 se înființează Societatea de
Ingineri și Arhitecți, însă prima asociație viabilă a fost Societatea
Politehnică, înființată în anul 1881 cu ocazia inaugurării căii ferate
Buzău-Mărășești, prima cale ferată din România proiectată și executată de
ingineri români. În anul 1918 s-a înființat la Iași Asociația
Generală a Inginerilor din România. Scopul declarat a fost „organizarea și
sporirea cunoștințelor și puterii de muncă a inginerilor (...), pentru a aduce
cel mai mare folos în opera de refacere a țării (...), solidaritatea și
susținerea intereselor profesionale ale acestora”.
Profesorul Constantin Levaditi
Constantin Levaditi s-a născut la data de 19 iulie 1874 în Galați și a
decedat la data de 5 septembrie 1953 la București. A fost un inframicrobiolog
român naturalizat în Franța, ales membru corespondent al Academiei Române
în anul 1910 și membru de onoare, în anul 1926. A fost de asemenea
membru al Academiei franceze de medicină și colaborator științific
la Institutul Pasteur din Paris.Fiul unui lucrător portuar din Galaţi,
originar din localitatea greacă Livadia, Constantin
Levaditi a fost nevoit să lupte încă din primii ani de viaţă împotriva
sărăciei şi destinului nemilos. La vârsta de 6 ani când păşea în clasa întâi la
Şcoala Cuza Vodă din Galaţi, a început să lucreze la magazinul unui unchi
pentru a-şi ajuta familia. Doi ani mai târziu, îi mor ambii părinţi şi rămâne
în grija unei rude. Urmează facultatea de medicină din Bucureşti şi după
publicarea unui proiect de cercetare despre tuberculoză primeşte o bursă de
studiu în Franţa şi Germania. Se stabileşte apoi la Institutul Pasteur din
Paris. Munca de cercetare a lui Constantin Levaditi a fost foarte variată. A
lucrat în câteva ramuri ale imunologiei şi s-a aplecat mai mult poate ca orice
alt contemporan de-al său spre virusologie. Levaditi a dedicat o parte
importantă a cercetarilor sale, sifilisului, un flagel al secolului 20, fiind
promotorul tratamentului cu bismuţ considerat revoluţionar la acea vreme.
Studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita letargică au fost
considerate de mare interes practic şi teoretic. În 1913, a reuşiţ pentru prima
dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele
nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.
Insigna - P.M.R. 21 - II - 1948
(Partidul Muncitoresc Român)
_________ooOoo_________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
PE BANCNOTELE LUMII
Omul politic Charles Gaetan Duval,
a trăit între anii 1930-1996
Vignetă de pe un set de cupoane de raționalizare
a bunurilor de larg consum
din timpul războiului civil spaniol
Alfonso XII 1857 - 1885 -
rege al Spaniei, a trăit între anii 1857 - 1885,
a domnit între anii 1874 - 1885
a bunurilor de larg consum
din timpul războiului civil spaniol
Alfonso XII 1857 - 1885 -
rege al Spaniei, a trăit între anii 1857 - 1885,
a domnit între anii 1874 - 1885
Detaliu vignetă de pe un notgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 17.07.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu