Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos marchează trecerea a 650 de ani de la fondarea Orașului Nou în Praga anului 1348. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei). Tot aici pot fi descifrate inscripțiile „REPUBLICA CEHĂ“, în limba cehă și 10000 Kc (valoarea monedei). Pe reversul monedei se prezintă chipul regelui Carol al IV-lea și înscrisurie KAREL IV dar și puritatea metalului monedei (99,99%).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 10000 coroane, data emiterii – 1998, forma - rotundă, greutatea – 31,1 grame, diametrul – 34 milimetri, metalul – aur, puritatea – 99,99%, calitatea – BU (2000 exemplare) și proof (3300 exemplare) și designer Vladimir Oppl.

Orașul Praga a înflorit în secolul al XIV-lea, în timpul domniei împăratului Carol al IV-lea din dinastia Luxemburg. Datorită eforturilor lui Carol al IV-lea, episcopia din Praga a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie în anul 1344. La data de 7 aprilie 1348, tot el a fondat prima universitate din europa centrală, răsăriteană și nordică, care există și în zilele noastre și care îi poartă numele. Universitatea Carol este cea mai veche universitate cehă și prima universitate germană. În același an, Carol al IV-lea a fondat Nove Mesto - Orașul Nou, vecin cu Staré Město – Orașul Vechi. Carol a fost foarte ferm în ceea ce privește construcția rapidă a orașului. Proprietarii noilor parcele aveau la dispoziție doar 18 luni pentru a termina lucrările de construcție și, dacă termenul se depășea urmau repercusiuni neplăcute. Carol al IV-lea a reconstruit Castelul Praga și Vyšehradul, a reconstruit unul dintre podurile ruinate de pe Vltava, care poartă azi numele său – Podul Carol. Tot în timpul domniei sale a început construirea Catedralei Sfântul Vitsi, au fost ctitorite numeroase alte biserici mai mici. În anul 1355, Carol a fost încoronat la Roma ca Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Praga a devenit capitala Sfântului Imperiu Roman. Noul împărat a dorit să facă din Praga cea mai frumoasă capitală europeană și orașul cel mai important al Imperiului. Toate construcțiile ridicate în acea vreme au folosit grandiosul stil gotic, cu caracteristici decorative locale, numite, mai apoi, „Școala boemiană”. În timpul domniei împăratului Carol al IV-lea, Cehia a fost printre cele mai importante puteri ale vremii.

Împăratul Carol al IV-lea, din dinastia de Luxemburg, a fost Regele romanilor, din anul 1346, regele Boemie, din anul 1347 și apoi Împărat al Sfântului Imperiu Roman din anul 1355. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu care s-a născut la data de 14 mai 1316 la Praga și a decedat la data de 29 noiembrie 1378 tot la Praga.

2. Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează personalitatea lui Milan Rastislav Stefanik. Pe aversul monedei este reprezentat chipul personajului și inscripțiile M. R. STEFANIK, 1880 – 1919 și 20 Kc (numele personajului, anii nașterii și decesului precum și valoarea monedei). Pe reversul monedei se prezintă în detaliu stema statului ceh (leul) și înscrisurie foarte vizibile „REPUBLICA CEHĂ“, în limba cehă și 2018 (anul emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 20 coroane, data emiterii – 24.10. 2018 , forma - rotundă, greutatea – necunoscută, diametrul – 26 milimetri, metalul – aliaj, calitatea – necirculat și designer Vladimir Oppl.

Milan Rastislav Štefánik a fost un astronom, politician și general slovac, care s-a născut la data de 21 iulie 1880 și a decedat în urma unui accident aviatic la data de 4 mai 1919. Este considerat unul dintre cofondatorii Republicii Cehoslovace. Între anii 1898 – 1904 a urmat facultatea de filozofie și astronomie a universității din Praga și apoi a lucrat la Observatoarele astronomice franceze Meudon și Mont Blanc (1904 - 1904).

3. Moneda coroană cehă de colecţie de mai jos celebrează personalitatea lui Edward Benes. Pe aversul monedei este reprezentat chipul personajului și inscripțiile EDWARD BENES, 1884 – 1949 și 20 Kc (numele personajului, anii nașterii și decesului precum și valoarea monedei). Pe reversul monedei se prezintă în detaliu stema statului ceh (leul) și înscrisurie foarte vizibile „REPUBLICA CEHĂ“, în limba cehă și 2018 (anul emiterii monedei).

Edvard Beneš a fost un om politic ceh, care s-a născut la data de 28 mai 1884 și a decedat la data de 3 septembrie 1949. A fost membru al Partidului Social Național Cehoslovac și apreciat ca mare diplomat. A îndeplinit înalte funcții în statul cehoslovac: două mandate de președinte (1935 – 1938, 1939 - 1948), prim ministru (1921 - 1922) și ministru de externe (1918 - 1935).

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL VASLUI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Set 2 insigne - Vaslui 92 și 1976

(Festivalul internațional de umor Constantin Tănase)

Dupa 1968 micuțul oraș Vaslui, de 20000 de suflete a ajuns reședinta uni județ de 400000 de locuitori. În anii ce au urmat toate eforturile materiale şi financiare ale întregului judeţ au fost dirijate spre dezvoltarea oraşului-capitală de judeţ, ceea ce nu a fost neaparat rău, dar aceasta a implicat neglijarea aproape totală a celorlalte oraşe ale judeţului, dat fiind că posibilităţile regimului erau destul de limitate, mai ales la început de drum. Pe plan cultural situaţia era la fel ca cea demografică- Vasluiul ca oraş nu avea tradiţia şi nici calitatea fenomenului cultural al celorlalte oraşe „rivale” – Bârlad şi Huşi. Pentru a se echilibra această situaţie s-a venit cu iniţiative şi forme de manifestări culturale ale oraşului Vaslui care să-l reprezinte pe plan naţional. Una din acestea a fost şi Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, dat fiind că în perioada interbelică a activat şi a fost foarte apreciat şi bine primit actorul de origine vasluiană Constantin Tănase. Acestă acţiune cu realizarea ei bienală a început în 1970 şi a continuat timp de 40 de ani în 21 de ediţii, dezvoltându-se ca realizare şi denumire de la Festivalul Umorului „Constantin Tănase” la Festivalul Naţional al Umorului „Constantin Tănase” şi chiar la Festivalul Internaţional al Umorului „Constantin Tănase”. Mai mult el a fost organizat o perioadă împreună cu Salonul de Caricaturi „Constantin Tănase”. Toate acestea sunt totuşi fapte meritorii, care au necesitat eforturi locale însemnate şi realizări deosebite. Pentru a pormova această acţiune culturală s-a simţit rapid nevoia de materiale auxliare din care nu au lipsit nici insignele sau medaliile, diplomele, pliantele şi altele. În domeniul insignografiei au fost realizate aproape pentru fiecare ediţie câte o insignă mică cu diametrul de 19 mm care reprezintă o faţă umană cu ochi, nas şi gură în formă de semilună care sugerează râsul-veselia. Pe această imagine a gurii este de exemplu inscripţia „1976 - Vaslui” pe la început ca mai apoi din 1980 încoace să apară prescurtarea „’80-Vaslui”. Această insignă este emailată în câmp cu diferite culori: verde, violet, roşu, sau nuanţe de galben, iar elementele feţei sunt redate totdeuna în negru probabil pentru a se distinge inscripţia aurie. Materialul este în genere tombac cu excepţia anilor 1988, 1990, 1992, 1994, 1996 când au fost realizate din aluminiu. Tirajul încă necunoscut însumează câteva sute de exemplare dată fiind destinaţia ei spre a fi oferită participanţilor şi unei părţi din publicul spectator. Festivalul internațional de umor "Constantin Tănase" este un festival internațional de teatru de comedie, caricatură și umor, ce se desfășoară începând cu anul 1970 la Vaslui. În luna octombrie, oameni de cultură, creatori în cele mai diverse domenii purtând pecetea participării la sublinierea optimismului și bunei dispoziții caracteristice românului, colective teatrale, competitori întru perfecționarea mijloacelor artistice pentru transpunerea grafică, literară, fotografică, scenică a umorului, cu totii sunt oaspeţii Vasluiului, care se mândreşte cu numele de capitala umorului românesc. Festivalul cuprinde: secțiune de interpretare; literatură satirico-umoristică; salon internațional de caricatură cu două secțiuni (grafică satirică și portrete șarjă); salon de artă fotografică umoristică; teatru umoristic și film de comedie. Sus am postat afişul ediţiei din anul 2012 a festivalului de umor vasluian.

Constantin Tănase (născut la data de 5 iulie 1880 în Vaslui şi decedat la data de 29 august 1945 în București) a fost un actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Insigna - Județul Fălciu

Județul Fălciu a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova cu reședința la Huși. Județul cuprindea partea vestică din actualul județ Vaslui și extremitatea sud-estică a actualului județ Iași. O parte din teritoriul estic al județului aparține actualmente Republica Moldova. Județul Fălciu era situat pe cursul mijlociu al râului Prut, în dreptul vestitei păduri a Tigheciului. Teritoriul județului interbelic Fălciu era împărțit inițial în două plăși: Plasa Fălciu (sau Dimitrie Cantemir) și Plasa Mihail Kogălniceanau. Ulterior a fost înființată și a treia plasă: Plasa Răducăneni. Județul avea două comune urbane, Huși (reședința județului) și Fălciu, respectiv 153 de sate, împărțite astfel: 72 de sate în plasa Mihail Kogălniceanu, 52 de sate în plasa Dimitrie Cantemir și 29 de sate în plasa Răducăneni. Conform datelor recensământului din anul 1930 populația județului era de 115055 de locuitori, dintre care 94,4% români, 3,1% evrei, 1,6% țigani, 0,3% maghiari ș.a. Din punct de vedere confesional a fost înregistrată următoarea alcătuire: 91,7% ortodocși, 4,9% romano-catolici, 3,2% mozaici ș.a.

În poza de deasupra este reprezentată clădirea Tribunalului județului Fălciu din perioada interbelică. Astăzi, clădirea construită în anul 1882 și situată pe strada Alexandru Giugaru, la nr. 1-2, este monument istoric și găzduiește Judecătoria, Parchetul și Casa de Cultură „Alexandru Giugaru” din Huși.

Placheta - Bătălia de la Vaslui - 10 ianuarie 1475

Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, , între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) aproape toată armata. Este considerată cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății. Conflictul dintre Moldova lui Ştefan cel Mare şi Imperiul Otoman a izbucnit după intervenţia voievodului moldovean în Ţara Românească şi încercarea de a scoate de sub sfera de influenţă otomană, principatul vecin. ”Cel dintâi lucru care se impunea era scoaterea Munteniei din sfera de influenţă turcească, asigurarea, printr-un domn devotat lui Ştefan, că armata acestei ţări nu se mai aliază armatei sultanului. Aşadar, îndepărtarea din scaun a lui Radu cel Frumos, sluga prea plecată a turcilor. Este cea ce va urmări Ştefan timp de patru ani de zile, din 1470 până în 1474”, preciza Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”. Se vorbeşte inclusiv de tendinţele expansioniste ale lui Ştefan cel Mare care dorea să-şi extindă dominaţia şi la sud de Carpaţi şi inevitabil s-a ciocnit cu interesele otomane în Ţara Românească. La toate acestea s-a adăugat şi sistarea plăţii tributului Moldovei către Înalta Poartă. Mai precis Ştefan trebuia să plătească anual 2000 de ducaţi Porţi Otomane, conform înţelegerii încheiate între marele imperiu al osmalâilor şi Petru Aron, unchiul voievodului Ştefan cel Mare. În 1473 Ştefan cel Mare, refuză plata tributului. Mahomed al II lea îi dă un ultimatum lui Ştefan în 1474 să renunţe la cetatea Chilia, să dea tributul restant şi mai ales să înceteze intervenţiile în Ţara Românească. Ştefan cel Mare refuză orice compromis. Mai mult decât atât continuă intervenţiile în Ţara Românească. În aceste condiţii sultanul renunţă la orice mediere şi pregăteşte invazia Moldovei. În iarna dintre anii 1474 – 1475 armata otomană, care aduna 100000 de turci și tătari, 20000 de bulgari, alături de 17000 de munteni din Țara Românească (după Cronica moldo-polonă) soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la hotarele Moldovei și în interiorul acestei hotărâtă să dea o lecție domnitorului Ștefan. Ștefan cel Mare cere ajutor Principelui Poloniei – Cazimir, regelui Ungariei – Matei Corvin și Papei pentru a ridica oaste puternică împotriva năvălitorilor, pentru salvarea creștinătății europene. Nimeni nu a trimis ajutor cu excepția a aproximativ 5000 de secui și 1800 de unguri – de la Matei Corvin și 2000 poloni – de la Cazimir. Într-o cronică lituaninană se vorbește și de un contingent de 10000 de lituanieni dar cifra nu se verifică și din alte surse. Oastea moldoveană de 40000 de luptători neluând în calcul și ajutoarele, beneficiind de sprijinul a 20 de tunuri își fixează tabăra lîngă Vaslui, pregătită pentru o ripostă hotărâtă. Mai ales în perioada comunistă a fost popularizată ideea că o armată foarte mică de moldoveni, majoritatea ţărani luaţi de la coarnele plugului dar ”animaţi de spiritul de sacrificiu şi patriotism” au reuşit să dovedească o forţă uriaşă otomană. În realitate Ştefan cel Mare dispunea de o armată bine organizată şi călită în lupte, inclusiv cu războinici profesionişti şi în mare parte călare.Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor, astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și înfometare iar planurile de luptă a domnitorului foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă să fie părăsite toate așezările omenești care puteau nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile. Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată. În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.

În anul 1975, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la victoria moldovenilor conduși de Ștefan cel Mare, s-a dezvelit pe locul bătăliei statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare. Statuia este amplasată pe un soclu înalt de 8 metri, îmbrăcat în marmură, la capătul unui lung șir de trepte, de asemenea învelite în marmură. Realizată din bronz, operă a sculptorului Mircea Ștefănescu statuia are înălțimea de 6,90 metri, și o greutate de 19 tone.

La baza ansamblului monumental se află o frescă, realizată de asemenea din bronz, prezentând o scenă în care voievodul primește solia turcilor și o scenă în care Ștefan se află în mijlocul oamenilor de rând - pozele de mai sus.

Insigna - Liceul "Gheorghe Roșca Codreanu"

XXX - Promoția 1968 - mai 1999

Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, ale cărui cursuri au fost inaugurate pe data de 20 octombrie 1846, este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ preuniversitar din Moldova. La inițiativa și cu fondurile donate de frații Gheorghe și Neculai Roșca Codreanu, boieri filantropi moldoveni, au fost înființate în Bârlad liceul și școala secundară-profesională de fete. Inaugurarea actualei clădiri s-a făcut la 27 aprilie 1886, aceasta fiind în prezent monument istoric. În decursul timpului, instituția de învățământ a avut mai multe denumiri. Întâi s-a numit Gimnaziul „Codreanu” (1858), apoi Liceul „Codreanu” (1864). Liceul „Codreanu” era al patrulea liceu înființat în cele două țări românești, după cele din București, Iași și Craiova, în urma reformei învățământului, din 1864, inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La împlinirea unui secol de existență (1946) a devenit Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, apoi Liceul „Gh. Roșca Codreanu” și din nou Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, din 1996. În cei 156 de ani de activitate, vechiul liceu din Moldova a format numeroase personalități ale științei, culturii și literaturii române. La loc de cinste stă galeria celor 24 de academicieni, formați pe băncile liceului, dintre care amintesc doar pe: Dumitru Bagdasar, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu, Gheorghe Ivănescu, Vasile Pârvan, Alexandru Philippide, Ion Popescu- Zalatin, Ștefan Procopiu și Alexandru Vlahuță.

Insigna - A XX-a aniversare a FRB 1953 - 1973

(Fabrica de Rulmenți - Bârlad)

Societatea Rulmenţi Bârlad, fosta Fabrică de rulmenți – F.R.B., singura fabrică industrială din judeţul Vaslui care a rezistat tranziţiei de la comunism la capitalism şi crizei economice, are o activitate de 60 de ani în producţia de rulmenţi şi o cifră de afaceri anuală de 100 milioane de dolari, 97% din producţie mergând la export. Fabrica, de altfel, cel mai mare agent economic din judeţul Vaslui, a fost salvată de la închidere în anul 2000 când, după zece ani de capitalism în care a funcţionat în pierdere sub patronajul statului român, a fost privatizată. Societatea a fost cumpărată de holdingul turc Kombassan şi este singura privatizare de succes reuşită de statul român în judeţ, fabrica reuşind să îşi păstraze integral obiectul de activitate, respectiv producţia rulmenţilor, cunoscuţi în 80 de ţări din lume sub brandul URB. La ora actuală, Rulmenţi SA Bârlad deţine 0,17 la sută din producţia mondială de rulmenţi, estimată la 71 de miliarde de dolari, şi este una din primele şapte mărci cunoscute la nivel internaţional. Prezint mai jos câteva momente din istoria acestei societă comerciale. În anul statul decide înfiinţarea unei fabrici de rulmenţi în Bârlad, cu o producţie anuală de un milion de rulmenţi. Doi ani mai târziu, uzina de la Bârlad fabrică primul rulment, cu o tehnologie rusească, unitatea funcţionând în două hale şi existând şi având centrală electrică proprie. Fabrica bârlădeană a fost a doua unitate românească producătoare de rulmenți, după cea din Brașov. Cu patru tipuri de rulmenţi, faţă de 13000 în prezent, fabrica bârlădeană a funcţionat la aceeaşi capacitate până în 1965, când producţia creşte la 2,5 milioane de rulmenţi pe an. Atras de fabrica de la Bârlad, Nicolae Ceauşescu decide să investească masiv în uzina bârlădeană la începutul anilor '70, atunci când producţia anuală depăşeşte 30 de milioane de rulmenţi pe an. Astfel, activitatea fabricii merge din plin până la finele anilor '80, când în uzină munceau 9.000 de salariaţi. Ultimii 20 de ani de comunism au însemnat investiţii permanente în construcţia de hale de producţie, precum şi diversificarea gamelor de rulmenţi scoşi pe piaţă. Fabrica de rulmenţi din Bârlad a reprezentat un standard de viaţă pentru municipiul din sudul judeţului Vaslui, fiind cunoscut, de altfel, şi sub denumirea de "oraşul rulmenţilor". Mai bine de o treime din populaţia municipiului, de 70.000 de locuitori la sfârşitul anilor '80, "avea tangenţă" cu întreprinderea de rulmenţi, unii direct, ca angajaţi, alţii prin intermediul rudelor. Astăzi se poate se poate spune că fabrica bârlădeană este un model de privatizare și cei peste 2300 de salariați, plătiți în medie cu 370 euro pe lună, sunt mândri că 97% din producția lor merge la export.

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cun care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema municipiului Vaslui, iar dedesubt câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură din acest oraș din vremuri diferite. Precizez că în perioada comunistă reședința județului a fost orașul Bârlad, asta și deoarece aici s-a născut liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Gara

Cazarma

Gimnaziul Kogălniceanu

Palatul administrativ și de justiție

Strada Palatului

Teatrul național

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 km.p., numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar mai jos fotografiile unor monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite.