Epaminonda's Blog.....: MONUMENTELE EROILOR BUZOIENI

Mai jos admiri trei dintre monumentele eroilor municipiului Buzău

1. BISERICA EROILOR DIN BUZĂU

Personajul direct implicat în amenajarea Cimitirului și a Bisercii Eroilor din municipiul Buzău a fost generalul Traian Epure. Generalul Traian Epure a condus Regimentul 3 Vânători din Divizia 6 Infanterie în luptele pentru apărarea Văii Buzăului (motiv pentru care contemporanii l-au supranumit Apărătorul Văii Buzăului. Mulți dintre subordonații săi ăși fac somnul de veci în Cimitirul Eroilor din Siriu. La data de 10 mai 1918 a fost general și i s-a încredinţat comanda Diviziei 2 Infanterie din cadrul Armatei a 2-a, conduse de Alexandru Averescu. În perioada 8 septembrie 1920 – 1 aprilie 1929 a fost comandantul Diviziei 5 Buzău, de unde a ieșit la pensie. Urmare a înființării serviciului religios (1 noiembrie 1924) soldații diviziei participau la slujbele religioase în bisericile din oraş. Din dorinţa de a participa în grupuri compacte la aceste slujbe, comanda unităţii a hotărât ca slujba religioasă să se facă în iniţial în manejul Regimentului 7 Artilerie şi apoi în sala de mese a aceluiaşi regiment şi în cea a regimentului 8 Dorobanţi 1 . După ce Domeniile Militare au refuzat să cedeze o magazie de scânduri pentru a fi amenajată în vederea oficierii serviciului religios, cadrele garnizoanei au luat hotărârea să-şi clădească propria biserică prin subscripţie publică, colecte şi alte acţiuni filantropice. Din comitetul de constituit în acest scop în seara zilei de 6 ianuarie 1926, au făcut parte soţiile unor ofiţeri cu funcţii importante în garnizoană, printre care putem aminti: Masinca Anastasiu (general Benone Anastasiu) – preşedintă, Steluţa Gavriliu (general Gavriliu), Smaranda Epure (general Traian Epure), Valeria Şahim (colonel Şahim), Aurelia Vişeanu (colonel Vişeanu), precum şi preotul diviziei, căpitanul Matei Popescu. Primii bani care au intrat în acest fond au fost cei 25.000 lei din colecta făcută pe front de către ofiţerii şi soldaţii Regimentului 8 Dorobanţi, care intenţionaseră să ridice un monument eroilor din regiment căzuţi pe câmpul de luptă la Doaga-Mărăşeşti. Alţi 25.000 lei s-au strâns din donaţia făcută de cadrele şi ostaşii Diviziei 5, prin cedarea benevolă a soldei pe o zi. De asemenea, o importantă sumă de bani a fost strânsă prin liste de subscripţie publică în tot judeţul Buzău, tombola şi balul din seara de 2 februarie 1928 din localul Primăriei, alte donaţii făcute de diferiţi cetăţeni din oraş şi judeţ. La aceşti bani s-au adăugat şi cei 25.000 lei pe care i-a donat Ministerul de Război. Cei 800.000 lei care s-au strâns în total au fost suficienţi pentru ridicarea şi sfinţirea bisericii, celelalte lucrări urmând a fi făcute mai târziu. Piatra de temelie a acestui sfânt locaş a fost pusă pe data de 4 iulie 1927, pe terenul donat de Ministerul de Război, la marginea de vesta oraşului, în zona cazărmilor, lângă şoseaua spre Ploieşti. Lucrările au fost supravegheate îndeaproape de generalul Traian Epure, comandantul Diviziei 5 Infanterie. Catapeteasma a fost pictată gratuit de Elena Dobrovici, în memoria fratelui ei, căzut pe front. Sfinţirea bisericii a fost făcută în ziua de 25 martie 1929, de sărbătoarea Bunei Vestiri, de către episcopul Stroe al armatei şi episcopul Ghenadie al Buzăului, în prezenţa unui numeros public. După sfinţire şi cuvântul episcopului armatei, a vorbit comandantul Corpului 5 Armată de la Braşov. Cele două plăci de marmură din interiorul bisericii amintesc pe cei 220 ofiţeri eroi, alte 80 de tablouri amintind de alți 6.600 ostaşi eroi. În memoria tuturor acestor eroi ai neamului, hramul bisericii a fost fixat pentru prima duminică după Rusalii, în Duminica Tuturor Sfinţilor. În 1930 au fost terminate şi celelalte lucrări ale bisericii, iar în 1938 pictorul Titel Benea i-a făcut pictura.

2. CIMITIRUL EROILOR

Cel care a luat iniţiativa creării unui cimitir al eroilor în oraşul Buzău a fost generalul Nicolae Uică, succesorul generalului Traian Epure la comanda Diviziei 5 Infanterie, şi care era preşedintele filialei locale a Societăţii Cultul Eroilor. Fondurile necesare au fost strânse din contribuţia locuitorilor oraşului Buzău şi din fiecăre comună a judeţului. Construcţia cimitirului sa făcut după planul locotenent-colonelului Dumitru Vasiliu. Piatra fundamentală a criptei centrale a fost pusă la 15 martie 1930. Deasupra criptei a fost aşezat un sarcofag sugerând mormântul soldatului necunoscut şi s-a ridicat un dom, compus din două cupole goale suprapuse. În cupola mică se află clopotul bisericii. La 10 mai 1930, în cripta centrală au fost aşezaţi eroii neidentificaţi. În acest cimitir au fost aduse monumentele ridicate în cinstea ostaşilor căzuţi în campania din 1913, precum şi cele două monumente ridicate de germani în timpul primului război mondial şi au fost aşezate în cele patru părţi ale cimitirului.

Aici odihnesc 9.653 eroi, din care 1786 sunt necunoscuţi. Din aceştia, 753 sunt germani, 744 austrieci şi unguri, 134 români, 136 bulgari şi ruşi, 14 turci şi 5 italieni. Împrejmuirea cimitirului, pe o distanţă de 200 m este făcută din plăci de beton pe care sunt reprezentate medaliile Crucea de Război şi Trecerea Dunării. La ceremonia de inaugurare a cimitirului, care a avut loc la 2 octombrie 1931, au participat, în afară de armata din garnizoană, un numeros public şi membri ai asociaţiei Virtutea Militară de Război, precum şi înalte oficialităţi ale vremii: Regele României Carol II, Primul ministru Nicolae Iorga, Episcopul Ghenadie Niculescu al Buzăului, generalul Ştefănescu Amza, ministru de război, generalul Marcel Olteanu, inspector al Armatei. În cuvântul său, generalul Ştefănescu Amza a subliniat, printre altele: „…cu o pioasă reculegere şi plini de smerenie, asistăm astăzi la sfinţirea unuia dintre aceste cimitire ale eroilor. […] Ca ministru al Apărărei, felicit călduros pe domnii comandaţi care s-au perindat la comanda Diviziei a V-a din acest oraş şi ne-au dat acest frumos cimitir al eroilor, care este un monument al sentimentelor noastre de recunoştinţă şi pietate pentru cei care au căzut pentru ţară. […] Şi voi, ostaşi ai armatelor inamice, care şi voi aţi murit pentru patriile voastre, vărsându-vă sângele pe pământ străin, departe de ai voştri, şi pe care puterea neînfricată a morţii v-a strâns laolaltă, amici şi inamici, dormiţi-vă în linişte somnul de veci şi fiţi încredinţaţi că poporul român ştie să cinstească virtuţile, chiar când sunt ale inamicilor, şi primeşte cu pietate osemintele voastre în pământul sfânt şi generos al României”.

La rândul său, primarul oraşului Buzău a menţionat: „Populaţia oraşului Buzău mulţumeşte domnului general Traian Epure, domnului general Uică şi preotului căpitan Matei Popescu pentru lăudabila lor iniţiativă, stăruinţă şi faptă şi în acelaşi timp mulţumeşte şi tuturor celor care au contribuit la ridicarea în marginea oraşului nostru a acestui monument de o nepreţuită valoare morală şi de o rară frumuseţe”. Pe stâlpii porții de intrare în cimitir sunt aplicate două inscripții: Inscripţia din dreapta – “Aici odihnesc ostaşii căzuţi în marele război pentru întregirea neamului 1916-1919”; Inscripţia din stânga: - “ Călătorule, descoperă-te.Fii patriei întregite se odihnesc aici fericiţi că şi-au făcut datoria.”

3. MONUMENTUL EROILOR DIN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI BALCANIC

După cel de-al doilea război balcanic, deşi nu au luat parte la acţiuni militare decisive foarte mulţi militari români au murit din cauza epidemiei de holeră. Parte dintre aceştia au fost înmormântaţi şi la Buzău, în cimitirul Sfântul Gheorghe, situat la marginea de răsărit a oraşului, lângă bariera Brăilei. În primăvara anului 1914, ofiţerii şi trupa Regimentului 8 Buzău au luat iniţiativa ridicării unui monument în memoria camarazilor lor morţi în acest război. Acest monument, în fapt o cruce mare din piatră, frumos ornamentată, pe un postament, a fost ridicat prin subscripţie publică, la acest efort financiar participând cu mult elan cetăţenii din oraşul şi judeţul Buzău. Monumentul este ridicat în Cimitirul Eroilor, situat pe strada Unirii, la nr. 8 în municipiul Buzău. Este o cruce masivă de piatră, sculptată cu motive florale și medalioane cu simboluri ale armatei: cască, săbii încrucișate și frunze de laur, așezată pe un soclu ce adăpostește un osuar pentru eroii pieriți în cel de-al doilea război balcanic – anul 1913. Un medalion conține scene ce reprezintă trecerea Dunării de către armata română și inscripția “Din Carpați, peste Dunăre, la Balcani, 1913”. Pe soclu o placă de marmură adăugată probabil mai târziu, fără legătură directă cu monumentul, are inscripția “Colonel Popescu Ion. Supremul sacrificiul pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei”. A fost șters un rând ceea ce ne face să credem că este vorba despre un erou căzut pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial, despre ale cărui fapte regimul comunist nu dorea să se știe. Este doar o supoziție. Monumentul este conceput și realizat de C. Boboc.

xxx

DOUĂ EPIGRAME

DE LA AUTORUL BLOGULUI

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

O MEDALIE, O PLACHETĂ
ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Aivazowsky 1817 - 1900 Al nouălea val

Produsul medalistic de mai sus celebrează marea personalitate culturală lumii - pictorul rus Ivan Aivazovski ceea ce face să aducă elogioase aprecieri Monetăriei Statului român. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: materialul - tombac argintat, forma – rotundă, diametrul – 80 de milimetri, calitatea – patinată și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 120 lei.

Ivan Konstantinovici Aivazovski (Ovanes Aivazian) a fost un pictor rus de origine armeană și membru al Academiei de Arte din Sankt Petersburg, care a trăit și lucrat în Crimeea. S-a născut la data de 18 / 29 iulie 1817 și a decedat la data de 19 aprilie / 2 mai 1900.Cariera sa a început sub influența filozofiei idealiste germane de la sfârșitul epocii romantismului și pentru un timp îndelungat a rămas fidel acestui curent, fără a acorda atenție schimbării cardinale a doctrinei estetice ce avea loc la mijlocul secolului al XIX-lea. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea Aivazovski a redevenit relevant, anticipând curentul simbolist.Este renumit pentru peisajel cu întinderi de apă, acestea constituind mai mult de jumătate din picturile sale. Astfel, a introdus figuri de marinari și de pescari în luptă cu furtuna. De asemenea, a reprezentat scene de bătălie din Războiul Crimeii. Cea mai faimoasă dintre toate operle sale este “Al nouălea val”.

Istoria creării acestei capodopere ne permite să ne apropiem de înţelegerea principiilor de bază ale picturii artistului peisajelor maritime și deschide secretele studioului său de artă. Pentru a reda peisajul din memorie, trebuia să lucreze foarte repede, astfel încât să nu piardă impresia iniţială a celor văzute. Din acest motiv, Aivazovski picta timp de câteva ore, uneori câte 12 ore fără pauză, și nu îi înțelegea pe artiștii care lucrau luni sau chiar ani la picturile lor. “Al nouălea val” a fost pictat în 11 zile. “Nu plec de lângă pictură până nu spun tot ce am de spus”- zicea el. Tehnica pe care o avea în pictarea valurilor era surprinzătoare pentru cunoscătorii de pictură: el putea reda mișcarea și valul aproape transparent. Efectul de transparență era atins prin utilizarea tehnicii de glazurare – aplicarea straturilor subţiri de vopsea unul peste altul. Criticii numeau virtuozitate tehnica lui de glazurare.

Insigna - Ion Rațiu

Insigna postată mai sus este una electorală dar am postat-o pentru că mi-a reamintit de un altfel de personaj în politica românească. Ion Rațiu, nume compet Ion Augustin Nicolae Rațiu a fost un avocat, diplomat și om politic român, membru al Partidului Național Țărănesc, devenit ulterior PNȚ-CD. Ion Rațiu este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen. S-a născut la data de 6 iunie 1917 în orașul Turda și a decedat la data de 17 ianaurie 2000 la Londra.

Insigna - Rațiu - Președinte

A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În anul 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.În anul 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra. Între anii 1940 - 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în anul 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi. După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ, alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. În anul 1990 a candidat dar fără succes la funcția de președinte al României. În anul 1991 a înființat ziarul Cotidianul.

Insigna - Români votați Rațiu - Președinte

În perioada 1990 – 2000, timp de două mandate și jumătate a fost deputat în Parlamentul României. A lăsat o impresie deosebită în politica românească, vorbea și se comporta ireproșabil, în orice apariție publică nu îi lipsea papionul. Ca să ne dăm seama cum gândea Rațiu, redau mai jos două din spusele sale: „Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.” și “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”

Insigna - Mihai Eminescu 15 iunie 2017

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici la data 15 ianuarie 1850 Ipoteşti şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română a tuturor timpurilor. Ca fin observator și analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale.

Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el și realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet;

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare.
Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.

Insigna - Cutezătorii

Cutezătorii a fost o revistă săptămânală pentru copii și adolescenți, apărută începând cu luna septembrie a anului 1967, în perioada României comuniste. Ultimul număr a apărut în data de 21 decembrie 1989, cu o zi înainte de căderea regimului Ceauțescu. Revista a fost editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. Revista se adresa copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, având ca principale teme: Cultura, Spiritualitatea, Știința, Arta, acestora fiindu-le dedicate rubrici interactive, din care informația, jocul și concursurile erau nelipsite. Interesant de știut este faptul că începând cu sfârșitul anului 2006 Editura LVS Crepuscul din Ploiești scoate o ediție nouă a revistei Cutezătorii, cu subiecte interesante pentru copii dar proprii vremurilor contemporane.

Insigna - Orientare

Orientarea este o familie de sporturi unde concurenții, folosind harta și busola, trebuie să se deplaseze într-un mediu necunoscut (de obicei pădure) de la un post la altul, pentru a parcurge cât mai repede traseul de orientare. Cea mai veche și cea mai populară este orientarea din alergare. Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, într-un teren necunoscut, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuiesc atinse; sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărții și al busolei, trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare. Performanța se stabilește prin evaluarea timpului în care sportivul parcurge traseul și atingerea tuturor posturilor de control din traseu, în ordinea stabilită de către organizator. Câștigătorul este desemnat dintre sportivii care realizează cel mai mic timp pe traseul de concurs. Orientarea este un sport în care se îmbină atât calitățile fizice, cât și cele intelectuale. Este un sport care implică cheltuieli reduse de organizare a competițiilor cât și pentru participare la acestea, fiind potrivit pentru ambele sexe și pentru toate vârstele. Sus am postat simbolul internațional al orientării sportive.

Istoria orientării turistice isi are originile la sfarsitul secolului XIX in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari.

In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII