Epaminonda's Blog.....: OLANDA

1000 guldeni 1956

OLANDA

Este un stat vest european,

monarhie constituțională,

care și- declarat independența față de Franța,

în anul 1648, după războiul de 100 de ani.

Statul olandez numără aproximativ

16,2 milioane de locuitori și se întinde

pe o suprafață de de 41526 kiloemtri pătrați.

Capitala țării este în orașele Amsterdam

(cea oficială) și Haga (reședința regală,

sediul guvernului și aproape toate ambasadele)

Deviza oficială a statului este: Voi menţine.

Stema oficială:

Evoluţia stemei olandeze:

Steagul oficial oficial în perioadele: 1596 – 1795, 1806 – 1810,1816 până în azi:

Alte steaguri oficiale de-a lungul timpului:

1795 – 1806

1810 – 1813 Franţa

1813 – 1816

Pe aversul bancnotei postate mai sus este reprezentat Rembrandt.

Rembrandt, nume complet Rembrandt Harmenszoon van Rijn a fost un pictor și gravor olandez, care s-a născut la data de 15 iulie 1606 și a decedat la data de 4 octombrie 1669. Este considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale.

Muzeul Rijsk - Amsterdam

Piața centrală - Amsterdam

Primăria - Amsterdam

Deasupra admiri trei fotografii reprezentând inconfundabile monumente olandeze de cultură sau arhitectură din metropola Amsterdam, iar mai jos; o insignă, un jeton, o monedă, o medalie, o acțiune, un bond, un certificat financiar și o obligațiune, emise în Olanda.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE,

MEDALII ȘI PLACHETE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Spitalul universitar de urgență militar central

"Dr.Carol Davila" - România

Spitalul militar central, denumire completă Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (S.U.U.M.C.) „Carol Davila” este un spital din București, care a fost înființat în anul 1859. Sus admiri logo-ul acestei instituții medicale dar și intrarea principală în unitatea medicală.

Spitalul universitar de urgență militar central

"Dr.Carol Davila" - România

Audaces servamus - 1831

Un număr de 18 pavilioane ale spitalului sunt clasificate ca monumente istorice de importanță națională sau locală. Principala misiune a spitalului este furnizarea asistenţei medicale de specialitate, atât la pace, cât şi la război, în situaţii de criză pentru personalul militar, civil şi membrii familiilor acestora, precum şi pentru răniţii şi mutilaţii din teatrele de operaţii, pensionarii militari şi veteranii de război, din formaţiunile militare aflate în aria de responsabilitate. La 21 august 1862, prin Înalt Decret Domnesc, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor armatei.Înainte de această atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere fiind redate mai jos. La data de 13 septembrie 1831 ia fiinţă un lazaret, în baza regulamentui “miliţiei” Principatului Ţării Româneşti, structură ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central. În perioada 1831 – 1832, Spitalul Militar va funcţiona, ca locaţie, iniţial în Spitalul Filantropia, apoi în Mânăstirea Mărcuţa şi, ulterior, la Beilic fostul palat al oaspeţilor turci. Începând cu toamna anului 1834 , Spitalul Militar se mută, pentru o perioadă de 25 de ani, în clădirea Mânăstirii Mihai Vodă. Deasupra admiri fanionul de identificare al acestei structuri militare.

Spitalul universitar de urgență militar central

"Dr.Carol Davila" - România - 1831

Spitalul universitar de urgență militar central

"Dr.Carol Davila" - România - 1831

La solicitarea comandantului spitalului, în anul 1851. ia fiinţă primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenţei medicale în regim de urgenţă. În anul 1853 domnitorul Barbu Ştirbei încredinţează conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila. Timp de 29 de ani, acesta, prin dăruire, capacitatea de organizare, planificare şi valorificare a oportunităţilor, elaborează primul regulament modern de funcţionare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcţii organice, respectiv, asistenţa medicală chirurgicală şi cea de medicină internă. Tot prin efortul său, se concretizează conceptul de infrastructură materială şi de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război. Dr. Carol Davila pune bazele Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, impulsionând procesul de formare şi perfecţionare medicală, bazate pe studii şi cercetări ştiinţifice. În perioada 1859 – 1899 spitalul militar funcţionează în Strada Ştirbei Vodă, dovedindu-şi utilitatea şi capabilităţile de intervenţie pentru victimele războiului pentru independenţă din perioada 1877-1878. Începând cu anul 1889 în Spitalul Militar Central sunt demarate ample lucrări de tip pavilionar, conform standardelor internaţionale arhitecturale şi operaţionale ale acelei perioade, în zona Străzii Ştefan Furtună, unde funcţionează şi în prezent. În timpul Primului Război Mondial, atât în perioada când a funcţionat în Bucureşti, cât şi atunci când a fost dislocat în Moldova, Spitalul Militar Central a avut rolul esenţial în acordarea îngrijirii de specialitate pentru răniţii şi mutilaţii din teatrul de operaţii. În noiembrie 1918, Spitalul Militar Central revine în sediul său de bază. Printr-un efort susţinut şi concertat al întregului corp, se diversifică specialităţile medicale şi se revizuieşte Legea de organizare a serviciului sanitar militar. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 25 iunie 1941 - Spitalul Militar Central îşi schimbă profilul din spital militar de pace în spital mixt de zonă interioară. Este grav avariat în urma bombardamentelor aeriene din primăvara anului 1944, pentru continuarea activităţii medicale fiind dispersat pe trei pavilioane. După anul 1946, Spitalul Militar va parcurge un amplu proces de transformare şi adaptare la cerinţele socio-profesionale, menţinând permanent, în pofida vicisitudinilor vremurilor, un nivel profesional ridicat. În acest context, au fost continuate activitatea didactică, ştiinţifică şi dialogul cu spitale militare, din ţară şi din străinătate, precum şi cu spitale şi clinici civile. Cutremurul devastator din anul 1977 şi Revoluţia din anul 1989 au constituit momente decisive în validarea atât a capacităţii infrastructurii medico- militare, cât şi a vitezei de intervenţie, de preluare şi asigurare a asistenţei medicale pentru un număr foarte mare de pacienţi aflaţi în stare gravă. Deasupra admiri steagul de identificare al acestei structuri militare.

Set 2 plachete

Spitalul universitar de urgență militar central

"Dr.Carol Davila"

La acest moment, în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” se poate vorbi despre operaţionalizarea, pe indicatori de performanţă şi management al riscului, despre un proces flexibil de modernizare şi eficientizare a activităţii. Conform Hotărârii CSAT, spitalul asigură asistenţă medicală şi pentru demnitarii ţării, printre pacienţi numărându-se preşedintele Traian Băsescu şi IPS Patriarhul Daniel. S.U.U.M.C. a asigurat, de asemenea, cu succes asistenţă medicală pe durata Summit-ului NATO de la Bucureşti. Aceasta este o prezentare sumară a evoluției Spitalului militar central din București, concretizată în timp prin trecerea de la o șină de cale ferată care îl traversa la anul 1800 până la heliport și spital NATO, adaptat secolului al XXI-lea.

Monetăria statului - România 2017

La a 82-a aniversare a reînființării Monetăriei Statului s-a lansat produsul medalistic aniversar „Ziua Monetăriei Statului”. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoare: metal – argint, puritate – 92,5%, formă - rotundă, diametru - 5 centimetri, greutate – 49 grame, calitate – proof, tiraj – 100 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 345 lei.

La aproape un secol şi jumătate de existenţă şi la 82 de ani de la reînfiinţare, Monetăria Statului se prezintă astăzi, în sediul său din Fabrica de Chibrituri nr. 30 din Bucureşti, ca urmare a numeroaselor eforturi depuse de-a lungul timpului de personalităţi marcante ale vieţii româneşti. Importanţa Monetăriei Statului pentru ţara noastră este incontestabilă din punct de vedere cultural, social şi financiar. ”Monetele” şi celelalte produse fabricate în cadrul acestei instituții (bijuterii, obiecte de cult, medalii, insigne, decoraţii etc.) sunt purtătoare de sensuri şi simboluri, istorie şi cultură. Baterea de monedă în România s-a dovedit a fi nu numai necesară dar și rentabilă din punct de vedere economic, reprezentînd totodată atributul independenței, suveranității și unității statale a României, pe plan politic. Traversând veacurile, adaptându-se din mers la schimbările de orânduire social-economică și politică, făcând față cu brio tuturor provocărilor istoriei, putem afirma – pe drept cuvânt – că Regia Autonomă Monetăria Statului ”Bate monedă. Face istorie. Din 1870”. Prima monetărie a României moderne a fost înfiinţată în anul 1870, fiind inaugurată pe 24 martie. Palatul Monetăriei era numit în epocă Otelul de Monetă - denumire obţinută din traducerea termenului francez - Hôtel de la Monnaie. Acest sediu a fost demolat în anul 1912, pe locul rămas fiind construit actualul palat al Muzeului Ţăranului Român. Autorităţile române au înfiinţat monetăria pentru a putea emite monede cu chipul domnitorului Carol I. Astfel de piese, ce erau un semn al dorinţei românilor de independenţă, nu putea fi comandate în străinătate. Imperiul Otoman, care pe atunci era puterea suzerană a României, se opunea vehement apariţiei chipului domnitorului pe monede, şi cerea ca piesele româneşti să aibă şi o semilună, ca semn al vasalităţii. În anul 1870 Monetăria a funcţionat doar câteva luni, bătând piese de aur de 20 de lei şi de argint de 1 leu, pe rondele importate din Franţa. La protestele turcilor producţia a fost oprită. În anul 1879, imediat după cîştigarea independenşei, producţia de monede a fost reluată, şi a continuat cu deosebită intensitate pînă în 1885. În 1890 aici s-au bătut din nou monede de aur de 20 de lei. După 1890 monedele româneşti au fost bătute în străinătate.

Monetăria naţională este reînfiinţată în data de 20 decembrie 1935, pe strada Fabrica de Chibrituri nr. 30, unde funcţioneză şi astăzi. Monetăria Statului produce în principal moneda de circulație din România - Leu, dar și monede comemorative, medalii, decorații, obiecte din aur şi argint, precum și alte numeroase obiecte realizabile cu tehnologia specifică: jetoane, insigne, brelocuri, medalii sportive, sigilii, obiecte gravate, presate, acoperite galvanic sau emailate. Capacitatea de producție este de un miliard de monede pe an. În ultimii ani, o parte semnificativă a producției a fost destinată unor clienți străini. S-au exportat în special monede de circulație, comemorative, dar și medalii, jetoane sau brelocuri în Marea Britanie, Germania, Olanda, Israel, Suedia, Moldova și Hong Kong.

Insigna - Întreprinderea textilă "7 Noiembrie" București

50 ani 1929 - 1979

I.T.“7 Noiembrie”, denumire completă Întreprinderea textilă „7 Noiembrie” sau Uzinele textile „7 Noiembrie”, a fost o unitate economică din București care producea materiale textile. Ea era situată la cotul Căii dudești spre intersecția cu Șoseaua Mihai Bravu, în vecinătatea Țesătoriei de Mătase “Ilie Pintilie” (erou fabricat de către propaganda comunistă), pe strada Dudești. la nr.188. Există informații scrise că prin anii ’50 aceste unități economice duduiau. Prin anii ’60 întreprinderea de mătase „Ilie Pintilie” ia numele de „Select” (semn al detașării regimului Ceaușescu de regimul Dej) și devine celebră pentru cravatele produse acolo . În anii 2006 – 2007 uzinele textile „7 Noembrie” sunt demolate pentru a se construi ansamblul de turnuri InCity Residences, parte a boom-ului imobiliar din anii 2000. Și întreprinderea de mătase este demolată prin anii 2009 – 2010, neconstruindu-se nimic pe locul acesteia. Și astfel au dispărut cele mai importante fabrici de textile din capitală.

Parlamentul României - Camera Deputaților - România

Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Conform Constituției Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare. Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de județe și Municipiului București. Camera Deputaților din România este una din cele două camere ale Parlamentului. Sediile ambelor camere ale Parlamentului sunt în Palatul Parlamentului (Casa Poporului) din București. Adunarea (camera) deputaților a fost înființată ca și cameră inferioară a Parlamentului român, prin Constituția din anul 1866. Modul de alegere și de funcționare a suferit modificări de-a lungul timpului. A fost desființată prin decret la 5 septembrie 1940 și și-a reluat activitatea în urma alegerilor din 20 nai 1990. În perioada interbelică dar și după Revoluția din Decembrie 1989, până să se mute în actualul sediu din Casa Poporului, sediul Camerei Deputaților a fost în Palatul Patriarhie Române.

Palatul Camerei Deputaților, în regimul comunist Palatul Marii Adunări Naţionale, în prezent Palatul Patriarhiei, este o construcție din Bucureşti, amplasată pe Dealul Mitropoliei. De-a lungul timpului edificiul a fost sediul instituției legislative a statului român, până la trecerea ei în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Primele date despre dealul pe care va fi construit viitorul Palat al Camerei Deputaților sunt din jurul anului 1650. În acea perioadă Dealul Mitropoliei, ulterior Dealul Patriarhiei, era acoperit cu viile domnului și viile călugărilor de la Mitropolie. Ideea de a avea în mijlocul mitropoliei sediul forului legislativ nu este pur întâmplătoare, acest aspect este rezultatul unor cutume ale vremurilor. Conform acestor cutume Mitropolitul era de drept președintele boierilor, singurii cetățeni cu drept de vot, reuniți în adunarea deputaților. Necesitatea de a avea sediul legislativului în dealul mitropoliei este și rezultatul faptului că prin tradiție Mitropolitul nu putea să-și părăsească locuința. Prin urmare obiceiul de a organiza adunarea deputaților la mitropolie devine o acțiune firească, în acest sens o parte din chiliile călugărilor fiind transformate într-o construcție care să permită reuniunile oficiale ale legislativului. În anul 1881 are loc repararea și reamenajarea vechii construcții a Adunării Deputaților, obținute din transformarea chiliilor și este adăugat un amfiteatru, asemănător Palatului Deputaților Germani (Reichstag). Amfiteatrul creat era mare, cochet, spațios și avea două rânduri de loji și o galerie. Deputații își desfășurau ședințele în sala de ședințe, o sală cu scaune dispuse în semicerc, în partea din față a acestuia exista o tribună, iar în dreapta tribunei era amplasată banca miniștrilor. Clădirea era deschisă publicului pentru vizitare doar în afara orelor de ședință, în urma acordului obținut de la unul din funcționarii instituției. Cetățenii români puteau lua parte la lucrările camerei doar dacă aveau semnătura unui deputat pe un tichet de intrare, cetățenii străini având nevoie de semnătura ambasadei țării sale. În locul fostului palat al Adunării Deputaților, în anul 1907 este ridicată actuala construcţie, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu. Fațada construcției realizată în stil neo-claisc, cu o lungime de 80 metri, are un parter impozant și este dominată de centrul acesteia, corpul intrării, decroșat având un peristil format din 6 coloane ionice, grupate câte două. Cupola clădirii este asemănătoare cu cea a Ateneului Român din Bucureşti, o altă clădire reprezentativă a capitalei. Lucrările de ridicare a clădirii au fost conduse de inginerul George (Gogu) Constantinescu. În construcţie au fost folosite elemente de beton armat, fiind prima clădire din beton armat din ţară. Cu timpul a suferit diverse modificări. Cea mai importantă a fost refacerea cupolei, care s-a prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940. Suprafaţa totală construită este de 7.000 de metri pătraţi. Clădirea are mai multe niveluri, care pot fi sesizate mai bine de pe latura de răsărit a dealului. Pe panta acestuia se ridică două subsoluri şi un extensol (subsol III parţial), parter şi două etaje. Ultimul etaj este în mare parte mansardă. Interiorul cuprinde mai multe săli, birouri şi anexe, grupate în patru aripi, dispuse în jurul unei aule mari, care este de altfel piesa dominantă a întregii clădiri. Imobilul este din zidărie masivă, iar acoperişul este în mare parte din beton armat. Potrivit specialiştilor, arhitectura exterioară, cât şi cea interioară, se apropie de arta neoclasicismului, cu influenţe din barocul francez. Faţada centrală, cea mai expusă privirilor, este orientată spre catedrală şi paraclis, şi are intrarea evidenţiată printr-un portic impunător, care se sprijină pe doi masivi de zidărie şi şase coloane de piatră. Ele sunt aşezate pe câte un postament de piatră înalt de un metru. Pe fronton, sub cornişe, stă scris: Palatul Patriarhiei. Deasupra cornişei este acoperişul, o mare cupolă cu baza circulară şi ferestre rotunde de jur-împrejur, învelită cu tablă ornamentată, care se prelungeşte la vârf cu o boltă cu ferestre semicirculare şi un glob metalic pe care se înalţă o acvilă. La întrarea principală, din spatele coloanelor de piatră, sunt trei uşi masive de stejar, în două canate. Doar un ochi format şi curios poate descoperi că pe fiecare canat există câte o plăcuţă de alamă incrustată cu stema Principatelor Unite (acvila Ţării Româneşti şi bourul Moldovei) şi anul 1908 (data construcţiei clădirii). O altă intrare, secundară, se găseşte în colţul de nord-est. Privită dinspre clopotniţă, aripa de est a clădirii este deosebită prin echilibrul volumelor, forma şi dispunerea ferestrelor. De asemenea, impresionante sunt şi scările placate cu dale de piatră, care coboară domol panta de sud a dealului, în parcul din spate. Aici, o altă intrare, la fel de impunătoare ca celelalte. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi şi este o adevărată oază de linişte şi reculegere. Mai departe, la parterul intrării principale, este un hol de marmură, în formă de patrulater, lung de 15 metri. Plafonul este de fapt o boltă cu arcade sprijinite pe coloane de marmură. Arcadele bolţii sunt ornamentate cu stucaturi. Încăperea este luminată de luminatoare mari, montate în plafon. Pereţii sunt placaţi cu panouri de marmură albă, în formă de rame, iar pardoseala cu plăci de marmură cu motive geometrice. Pe peretele de sud, între coloane, tronează icoana Maicii Domnului şi stema Patriarhiei. Începând cu anul 1997, de când a revenit Patriarhiei, în diferite spaţii ale palatului se desfăşoară şedinţele Adunării Naţionale Bisericeşti şi ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, conferinţele preoţeşti, consfătuirile profesorilor de religie, întâlniri ale ierarhilor cu preoţi, profesori, studenţi teologi şi elevi seminarişti, concerte de muzică bisericească şi de colinde, expoziţii de icoane, alte activităţi bisericeşti. Tot aici sunt birourile unor sectoare ale Administraţiei Patriarhale, redacţia periodicului „Chemarea Credinţei“, a Biroului de Presă al Patriarhiei. În ziua de 27 octombrie 2007, cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit şi inaugurat studiourile posturilor de Radio şi Televiziune Trinitas, instalate aici şi dotate cu mijloace tehnice moderne. Din data de 16 iunie 2008, în Palatul Patriarhiei funcţionează şi Agenţia de Ştiri BASILICA. Din orice parte e privită, clădirea se înfăţişează sub o altă dimensiune, cu excepţia aripii de vest, care a rămas din construcţie neterminată. Înaintând, paşii urmăresc partea de sud a holului de marmură, unde se deschide un coridor, care înconjoară aula mare de formă circulară, în jurul căreia sunt dispuse toate celelalte încăperi şi coridoare. Câte un coridor circular, identic cu cel de la parter, se află la etaj şi la mansardă. Aula are 900 de locuri pe scaune, din care 400 la parter şi 500 la cele două balcoane. Accesul în sală se face din cele trei coridoare circulare, de la parter, etaj şi mansardă, prin 12 uşi de stejar în două canate. Mai departe, pe o platformă de lemn cu opt trepte se află un pupitru prezidial. La dreapta şi stânga acestei platforme sunt două pupitre semicirculare, cu scaune tapisate, ridicate cu patru trepte de la podea. Pereţii au lambriuri de lemn sculptate cu motive geometrice. Lumina naturală pătrunde prin plafon, unde se deschide o mare cupolă circulară, asemănătoare cu cea a Ateneului, cu ferestre rotunde şi geamuri colorate în armătură metalică. Mobila din lemn masiv şi fotoliile tapisate cu catifea purpurie, precum şi acustica sunt de calitate superioară. Coridorul circular de la parter are ornamentate şi lambriuri, este mobilat cu fotolii şi canapele. Tot aici sunt expuse tapiserii şi tablouri în ulei ale unor ierarhi ai Bisericii, patriarhul Miron Cristea şi mitropoliţii Dionisie Lupu, Veniamin Costachi, Calinic Miclescu, Ghenadie Petrescu, Conon Arămescu Donici. De asemenea, palatul adăposteşte două picturi ce reprezintă momente importante din istoria României, respectiv a Bisericii Ortodoxe Române, proclamarea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, ridicarea Mitropoliei la rangul de Patriarhie (1925) şi încoronarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (Miron Cristea). O încăpere cu ferestrele spre paraclis închide aripa de vest a palatului, rămasă neterminată. Această încăpere, cu pardoseala de lemn, cu trei candelabre din cristal de Bohemia fixate în plafon, şi mobilier modern, serveşte ca sală de şedinţe. Spaţiile aripii de est au o construcţie şi ornamentaţie aparte. Sunt înalte şi spaţioase, cu ferestre spre curtea exterioară, uşi de acces din coridor şi uşi de trecere din una în alta. Aici se găsesc: Salonul „Sanctus Apostolus Andreas“, Salonul „Sanctus Dionysius Exiguus“, Salonul „Sanctus Johannes Cassianus“, Salonul „Sanctus Niceta Remesianae“ (Episcopus), Salonul „Sanctus Princeps Stephanus Magnus“, „Sancta Parascheva“. Încăperile au primit de curând denumirile în latină din partea Preafericitului Părinte Daniel. Uşile mari, de stejar masiv, în două canate, sunt sculptate în partea de sus, ca şi tocurile de la ferestre, cu motive florale şi geometrice. Plafoanele şi pereţii sunt încărcaţi cu panouri dreptunghiulare de zidărie, ca nişte oglinzi înrămate şi ornamentate cu elemente baroce. Predomină liniile curbe, frânte, care formează medalioane, rozete, făclii, ghirlande cu flori, frunze, fructe. Culorile predominante sunt roşu, albastru, vernil şi auriu. De plafoane sunt fixate candelabre mari de metal galben şi cristal de Bohemia, cu mai multe braţe. Toate încăperile sunt mobilate simplu şi sumar, cu excepţia celei din colţul de sud-est, numită Sala de întruniri Conventus (fosta „Nicolae Iorga“), dotată cu o frumoasă masă ovală de lemn sculptat şi scaune tapisate pentru conferinţe. În perioada 1948 – 1989 aici a avut sediul forul legislative al statului comunist – Marea Adunare Națională. După Revoluția din anul 1989 aici a avut sediul Camera Deputaților, camera inferioară a Parlamentului României, pentru ca din anul 1997 această să își desfășoare ședințele în clădirea nouă a Casei Poporului. Vechea clădire a forului legislativ românesc a revenit la vechea destinație de Palat al Patriarhiei Române.

Primul institut de geriatrie din lume - București 1952

Congresul național de gerontologie și geriatrie

București 9 - 11 iunie 1988

Primul din lume, Institutul de Gerontologie și Geriatrie a fost fondat în anul 1952 prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri și a devenit Institut Național în 1974, iar în anul 1992 i s-a atribuit numele de Ana Aslan. Gerontologia este stiinta fenomenelor biologice, psihologice si sociologice asociate îmbătrânirii. Geriatria este specialitatea medicala ce se ocupa de problemele somatice, psihice, functionale si sociale in ingrijirea acuta, cronica, preventiva de recuperare si terminala a varstnicilor. Înca de la înfiintare, pâna în anul 1988 institutul a fost condus de Acad. Prof. Dr. Ana Aslan (1897-1988), având ca obiect de activitate: asistența medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială. În anul 1964 președintele OMS l-a propus ca model de institut de geriatrie țărilor dezvoltate. În anul 1974 Institutul se extinde cu o secție clinica nouă, remarcabilă prin confortul interior și spațiile largi, situată într-un decor natural pe o suprafață de 11 hectare la Otopeni.

Clădirea din strada Căldărușani nr 9, care este și sediul central al Institutului face parte din patrimoniul arhitectural, fiind o creație a lui Ion Mincu, cu decorațiuni de ceramică în stil românesc. Primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire, a fost elaborat între anii 1946 si 1956, de Prof. Dr. Ana Aslan și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale. Rezultatele acestui studiu fac obiectul lucrării Novocaina – factor eutrofic și întineritor, publicată împreuna cu Prof.C.I.Parhon în 1955. Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima dată lumii medicale internaționale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. În prezent Institutul are două clinici (una în București și una în Otopeni) și un ambulatoriu în București. Sus am postat logo-ul și sediul central al Institutului de Gerontologie și Geriatrie din București.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, trimiteri poștale ilustrate, de acum sau altădată.