Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ CAROL I, CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI ȘI PAPA IOAN PAUL AL II-LEA

Mai jos admiri câteva efecte filatelice la unele din cele mai importante teme filatelice: Fundația Universitară Carol I, Casa de Economii și Consemnațiuni și Papa Ioan Paul al II-lea. Lectură plăcută!

1. Regele Carol I a fost preocupat permanent de cultura României. Un bun exemplu a fost finanţarea Academiei Române, pentru a redacta un Dicţionar Enciclopedic.

La aniversarea celor 25 de ani de domnie, a fost dorinţa regelui de a înfiinţa „un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”. În dorinţa de a asigura o continuitate a prestigiului Casei Regale, Carol I s-a adresat în data de 3 mai 1892 primului ministru Lascăr Catargiu, printr-o scrisoare prin care mărturisea intenţia de a înfiinţa această Fundaţie Universitară care va purta numele Carol I.

Planurile de construcţie au fost concepute de arhitectul Paul Gottereau, care primeşte „autorizaţia de construcţie” în data de 8 august 1891 şi piatra de temelie a fost pusă în prezenţa regelui pe data de 15 august 1891. Pentru ridicarea acestui edificiu cultural, regele Carol I, conform Actului de întemeiere, a donat suma de 200 000 lei, pe care a majorat-o la scurt timp cu alţi 120 000 lei, iar prin testament suma de 600 000 lei aur. Exemplul suveranului a fost urmat şi de alţi donatori, care considerau acest gest o onoare care aducea un anumit prestigiu.

Lucrările de construcţie începute în anul 1891 s-au finalizat în anul 1893. Au urmat alţi doi ani necesari pentru amenajarea şi dotarea clădiri conform destinaţiei prevăzută de rege. La data de 15 martie 1895, Regele Carol I a inaugurat Fundaţia Universitară Carol I. Clădirea a fost proiectată cu linii rafinate caracteristice stilului Louis XVI, dar fără să apeleze la o decoraţie excesivă, singurele detalii exterioare reprezintând ornamente vegetale.Biblioteca a fost dotată iniţial cu 3400 volume, în marea lor majoritate dăruite de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. După cinci ani de funcţionare, în 1900, spaţiul a devenit insuficient pentru a satisface numărul crescut al cititorilor, care de la 18418 în anul 1895, au ajuns la 60000 în anul 1900. Din acest motiv, regele Carol I decide de a se construi un nou corp, tot după un proiect semnat de acelaşi Paul Gottereau. Construcţia noului corp a început în anul 1911 şi s-a dat în folosinţă la data de 9 mai 1914.

Cu un amfiteatru de peste 500 locuri, cu 5 săli de lectură noi care ofereau 250 locuri în bibliotecă, Biblioteca devenea „cea mai frumoasă instituţie culturală din Ţară”, avea să afirme ministrul Instrucţiunii Publice, Spiru Haret. Fiica lui Vasile Alecsandri, Maria Bogdan, avea să mărturisească în anul 1920 impresia lăsată de această Fundaţie: „ Un cadou regesc făcut de un rege de o mare inteligenţă, care a ştiut să strângă o parte din naţiune în jurul unor idei mai largi şi a unor ocupaţii mai elevate decât cele ale eternei politici.”

Planurile arhitectului Paul Gottereau au oferit un lux rafinat înzestrat cu mobilier din străinătate. Biblioteca era amplasată la etaj, în timp ce la parter, conform voinţei Regelui, erau magazine închiriate care asigurau un venit sigur şi constant. Primul bibliotecar al Fundaţiei a fost C. Rădulescu-Motru, care avea să mărturisească mesajul Regelui referitor la această Fundaţie culturală: „Sunt fericit că pot astăzi dărui Universităţii noastre acest încăpător locaş pentru cultura tinerilor generaţii”.

Prestigiul acestei Fundaţi a fost asigurat şi de personalităţile de primă mărime care au îndeplinit funcţia de bibliotecari, printre care menţionăm: G. Dem. Teodorescu, Şt. O. Iosif, Mircea Florian, Al. Tzigara-Samurcaş, care a îndeplinit şi funcţia de director în perioada 1899-1946. Inaugurarea noului local a avut loc în data de 9 mai 1914, în prezenţa Regelui Carol I, a I.P.S.S Mitropolitul Primat, Primul ministru I. C. Brătianu, Ministrul Educaţie I. Ghe. Duca şi a arhitectului Paul Gottereau. A fost ultima apariţie în public a Regelui Carol I, Care în noaptea dintre 9 şi 10 octombrie 1014 se stingea din viaţă la Castelul Peleş, dar cu siguranţă având conştiinţa împăcată că a realizat o Românie prosperă şi cu instituţii culturale de mare prestigiu european, care-i vor purta numele cu mare cinste.

2. Casa de Depuneri, denumiri alternative Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), denumire actuală C.E.C. Bank, ca instituție a fost înființată în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru Ioan Cuza.

La început a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci mănăstirea și hanul Sfântul Ioan cel Mare care a fost demolată pentru a face loc primei construcții.

CEC-ul se dezvoltă rapid astfel încât vechiul sediu devine neîncăpător, astfel se hotărăște demolarea vechiului sediu și pe același loc s-a început constructia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau.

Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la data de 8 iunie 1897 printre participanți numărându-se familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC și arhitectul Paul Gottereau.

Constructia a fost terminata în anul 1900 și de atunci CEC-ul a functionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile. Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut îndeobște ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției), este o clădire din București, situată în Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.

Clădirea adăpostește în prezent obiecte din evoluția de-a lungul timpului a instituției al cărui nume îl poartă: diverse documente ale unor tranzacții din trecut, produse bancare, seifuri și pușculițe foarte vechi, materiale de promovare CEC sau medalii și insigne. Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist.

În afară de iluminatul natural cupolele au avut și alt rol, ajutând în acustica specială a holului central, acolo unde au existat ghișeele. Sunetul se propaga pe verticală, nu pe orizontală, ceea ce se discuta la ghișee între clienți și funcționari nu putea fi auzit de alte persoane. În hol puteau încăpea 400 de clienți. Ghișeele au funcționat aproape o sută de ani, din mai 1900 până în noiembrie 1999. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcționează diferite ghișee ale instituției.

Candelabrele mari din holul central au fost aduse de la Viena și au mecanisme cu scripeți pentru înlocuirea becurilor arse. Încălzirea centrală a fost realizată de firma franțuzească Koerting & Freres, dar aceasta a fost demontată în primul război mondial și luată de armata germană ca pradă de război. La acea vremea banca era dotată cu una dintre cele mai performante centrale telefonice.

Cea mai frumoasă și elegantă încăpere a palatului este Sala de Consiliu, care își menține și azi destinația. Are o înălțime de 8 metri și este decorată cu lambriuri de nuc și cireș sculptat și panouri de mătase verde cu motive vegetale în țesătură.

Pictura din tavan “Fortuna distribuind binefacerile ei românilor după independență” a fost realizată de Mihail Simonidi, pictor român de origine greacă, născut la Brăila și stabilit la Paris.

Pictura realizată pe pânză maruflată, adică pânză care se lipește pe zid, a câștigat medalia de argint la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Decorația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a orașului.

Palatul C.E.C. a rămas intact după cutremurele din noiembrie 1940, martie 1977, bombardamentele sovietice din anul 1941 dar și cel anglo-americane din anul 1944.

3. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, a fost al 264-lea papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din data de 16 octombrie 1978 până la moartea sa.

A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din anul 1522. El s-a născut la data de 18 mai 1920 la Wadowice în Polonia și a decedat la data de 2 aprilie 2005 la Vatican.

Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca durată din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani). Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru a fost victima unui atentat prin împușcare din apropiere.

Acel glonț aproape l-a costat viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor.

În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe data de 6 ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop.

În anul 1999, între 7 și 9 mai a avut loc vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, ocazie cu care a spus: “România este o țară-punte între Orient și Occident, punct de răscruce între Europa Centrală și cea Orientală, România, pe care tradiția o numește cu frumosul titlu de «Grădina Maicii Domnului”

xxx

UN DIALOG EPIGRAMTIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918

România - Basarabia - 2018

Produsul medalistic de mai jos face parte din secțiunea ”Anul Centenar al Marii Uniri”, a fost lansat ]n data de 27 martie 2018 și marchează prima treaptă spre idealul României Mari: ”Unirea Basarabiei cu România”. După Revoluţia Rusă din februarie 1917, românii din Basarabia au început să lupte pentru drepturi naţionale. În noiembrie 1917 a fost aleasă o adunare reprezentativă a Basarabiei numită Sfatul Ţării. La începutul lui decembrie Sfatul Ţării a proclamat Basarabia Republica Democratică Moldovenească, autonomă în interiorul Rusiei. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării a votat independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Au urmat două luni în care s-a făcut o propagandă intensă pentru unire şi la 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România. Produsul aniversar – compus din medalie, broșură și cutie de prezentare – poate fi achiziționat (de la sediul Monetăriei, din str. Fabrica de Chibrituri nr. 30, sector 5 sau de la magazinul din Bd. Ion Mihalache nr. 119, sector 1 la pretul de 250 lei / set. Aversul medaliei reprezinta doua personaje masculine tragand de drapelul Romaniei, legand, apropiind, unind cele doua teritorii, Romania si Basarabia, sub acelasi steag. Cele doua personaje, fiecare cu un picior in teritoriul vecin reprezinta aceeasi nationalitate. Reversul medaliei contine elemente heraldice redand asocierea bourului moldovenesc si a acvilei imperiale, ilustrand unirea a doua simboluri nationale si a doua spirite infratite.

Medalia are următoarele caracteristici tehnice; materialul – aliaj de argint, puritatea – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22 de grame, calitatea – proof și tirajul – 200 de exemplare.

Insigna - Festivalul fanfarelor de amatori 1970

Fanfara este o formație (trupă) alcătuită în majoritate din diverse instrumente de suflat și de percuție. La români, s-a păstrat amintirea vechilor instrumente masive de suflat de pe vremea romanilor, dovada fiind buciumul care, în latină, se numea „bucinum“. În epoca medievală, s-a manifestat înflorirea orientală, prin apariția meterhanelelor și tumbulhanelelor, un fel de fanfare cu instrumente de suflat de origine arabă sau turcă și care funcționau pe lângă curțile domnești. Ele erau prezente însă și la fastuoasele nunți ale marilor boieri și oameni de seamă. Un document din 1495, emis de Cancelaria lui Ștefan cel Mare, indică prezența acestei incipiente muzici de fanfară pe teritoriul actualului județ Vaslui.

Apariția fanfarelor în formele lor moderne se datorează însă constituirii orchestrelor militare, odată cu modernizarea Armatei Române în secolul al XIX-lea. Aceste fanfare au fost organizate de instructori italieni sau germani, de unde existența a două stiluri interpretative distincte, susținute de instrumente adaptate fiecăreia dintre acestea: interpretarea cu "instrumente normale", reprezentând stilul german, sau cu "instrumente tăiate" (instrumentele sunt scurtate cu aproximativ doi-trei centimetri, furnizând un sunet mai înalt și mai dulce), reprezentând stilul vienez.

Insigna - Citius, altius, fortius

«Citius, altius, fortius» - este o expresie latină, care în traducere înseamnnă: „Mai repede, mai înalt, mai puternic”. Este deviza Jocurilor Olimpice. Deviza este o expresie sau o propoziție scurtă simbolică. Ea descrie motivațiile sau intențiile unui individ, unui grup social, ale unei organizații care a ales-o pentru a sugera un ideal, ca regulă de conduită sau pentru a aminti un trecut glorios.

Insigna - Amicii drumeției '74

Amicii drumeției a fost o complexă întrecere națională deschisă direct tuturor cluburilor și cercurilor de turism din țară. Această competiție a drumeților de munte conținea întreceri de orientare turistică, marș pe un traseu contra cronometru, verificarea cunoștințelor de prim ajutor medical, floră și faună carpatină și o probă cultural-artistică. Întrecerea se desfășura sub egida Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport și Federația Română de Turism – Alpinism. Întrecerea se desfășura pe echipe și fiecare echipă avea carnet de concurs precum cel postat mai sus.

Regele Carol I și Regina Elisabeta

Biserica Domnească din Bușteni

Jubileul de 125 ani 1889 - 2014

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş ) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.

Biserica “Naşterea Maicii Domnului “ (Biserica Domnească) din Bușteni este ctitorită de Regele Carol I și Regina Elisabeta, fermecați fiind de priveliștea deosebită a Bucegilor. Construită după arhitectura tipica a bisericilor ortodoxe, ea seamănă în bună parte cu bolniţa de la Mânăstirea Hurezu. Biserica a fost construită după un plan întocmit de arhitectul I. M. Socolescu, același care a proiectat planul clădirii C.E.C., aflata pe Calea Victoriei, în București. Construită din piatră de carieră, provenită din masivul Caraiman, în formă de cruce, și încununată cu două turle deosebite, biserica este o lucrare întocmită de un grup de meșteri italieni, coordonați de Pietro Dreossi. Sfinţită în ziua de 8 septembrie 1889 la Praznicul Maicii Domnului, care este şi Hramul bisericii, de către I.P.S.S. Mitropolitul Primat și P.S.S. Episcopul Noului Severin, precum şi de mulţi alţi arhimandriţi, protopopi, preoţi si diaconi, având în strană corul Mitropoliei, biserica s-a aflat înconjurată de Înaltul Cler, miniştrii, Casa Civilă și Militară, autorităţile judeţene şi comunale, cât și elevii şcolilor din Buşteni, Sinaia, Azuga şi Predeal. Nu putem trece cu vederea fără să amintim şi de tablourile, în mărime naturală, de o valoare artistică cu totul deosebită ale pictorului Pesky reprezentând figurile ctitorilor bisericii: în dreapta Regele Carol I, iar în partea stângă Regina Elisabeta, în costum naţional având pe cap diadema regală. Printre primii donatori de frunte care au ajutat biserica se pot număra fraţii Schiell, Toma Denischiotu, Constantin Zolia din București și Gheorghe Puşcariu din Bușteni. Biserica are o lungime de peste douăzeci de metri și o lățime de peste șapte metri. Acoperișul este încununat cu două turle. Fiind bine întocmită, biserica nu a avut niciodată nevoie de reparații capitale. Inițial, pridvorul a fost deschis. Ulterior, el a fost închis cu ferestre. Ușa masivă de la intrarea în biserică este sculptată în lemn de stejar, iar ancadramentul ei este din piatră. Pe lespedea de piatră de la intrare stau gravate cuvintele heruvimice: "Toată grija cea lumească sa o lepădăm!" Catapeteasma bisericii, sculptată în lemn și aurită, a fost comandată și lucrată la Viena, iar icoanele originale, păstrate încă și astăzi, sunt zugrăvite de ucenicii pictorului Gheorghe Tăttărăscu. Cele patru ferestre ale naosului sunt împodobite cu vitralii deosebite. Între piesele deosebite de mobilier se numără următoarele: două tronuri regale, cu stema Regatului României; două tronuri princiare și un tron arhieresc. Pictura originala a bisericii fost lucrată de pictorul danez Agnes Exner. În anul 1934, fiind complet ștearsă, biserica a fost repictată, în ulei, de către pictorul Gheorghe Belizarie. În pronaos se afla două baldachine, sculptate în lemn, care păstrează tablourile votive, pictate de pictorul Eyk. În patrimoniul bisericii se află o icoană-tablou cu tema "Lăsați copiii să vină la Mine!", zugrăvită de Gheorghe Tăttărăscu, în anul 1874, și dăruită bisericii de către regina Maria, în anul 1927. Tot în acest an, prin grija reginei Maria, în parcul de lângă biserică, a fost construită Crucea Eroilor, în cinstea celor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru întregirea neamului și apărarea dreptei credințe strămoșești. Între anii 1916 - 1918, în timpul primului război mondial, biserica a suferit mult din pricina armatei austro-ungare. Salonul regal a fost devastat, casa parohială a fost folosită pe post de grajd pentru cai, iar arhiva bisericii (peste opt sute de documente și volume de carte) a fost arsă sau aruncată în zăpadă. După resfințirea bisericii din Bușteni, a fost rânduit spre slujire părintele Pantelimon, starețul Mănăstirii Predeal. Acestuia i-a urmat părintele Dionisie Simionescu, care, în anul 1909, a fost numit stareț al Mănăstirii Sinaia. Nu poate fi uitat că cele mai de preț obiecte ale bisericii au fost cândva furate de un ofițer, iar într-o seară a Sfintelor Paşti obiectele furate au reajuns înapoi la destinaţie, expediate fiind de un paroh al bisericii Sf. Arhangheli Mihail si Gavril al oraşului Satu Mare, paroh la care ofiţerul , după paisprezece ani şi-a mărturisit fapta. În vara anului 2010 s-au început lucrările de restaurare-conservare a picturii interioare, s-a reconstruit, din piatra și fier forjat, gardul împrejmuitor și s-a reabilitat casa parohială.

Insigna - Colegiul medicilor veterinari

Colegiul Medicilor Veterinari, funcţionează în baza Legii nr. 160 din anul 1998 republicată pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 289 din 6 august 1998, modificată şi completată de Legea 592/2003 publicată în Monitorul Oficial al României nr.8 din 7 ianuarie 2004, ca formă de organizare autonomă, non-guvernamentală, apolitică şi non-profit. Colegiul Medicilor Veterinari are personalitate juridică. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Veterinari se realizează pe principiul teritorial, al eligibilităţii şi ierarhiei. Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală şi independență, cu organizare autonomă reglementată. Este organizată şi functionează în baza principiului autonomiei, în cadrul forului profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari. Medicina veterinară este ştiinţa medicală care asigură confortul şi protecţia animalelor şi contribuie la menţinerea sănătăţii publice şi la protecţia mediului. Profesia de medic veterinar are ca obiective apărarea sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător, în scopul ameliorarii efectivelor de animale, al asigurării siguranţei alimentare a populaţiei, al facilitării relaţiilor comerciale şi al păstrării echilibrului ecologic. Primul Colegiu al Medicilor Veterinari s-a înfiinţat prin Decretul Lege nr. 3594 din 30 septembrie 1939, semnat de Regele Carol al II-lea. Colegiul a fost condus de Dr. Gheorghe Ionescu Brăila, primul său Decan. Acesta a fost organizat în 11 secţiuni corespunzătoare celor 10 Ţinuturi administrative ale ţării şi Municipiul Bucureşti. Prima lege pentru exercitarea profesiei de medic veterinar în România a fost Legea 706 din anul 1939. Activitatea sa s-a întrerupt în anul 1948, reluându-se în anul 1998, odată cu adoptarea Legii 160/1998. În primul său mandat postbelic, Colegiul a fost condus de Prof. Univ. Dr. Ioan Miclăuş. Astăzi, Colegiul Medicilor Veterinari a ajuns o organizație puternică, formată din 8820 medici veterinari care își desfășoară activitatea în cele mai diverse spectre profesionale. Medicul veterinar este singura profesie care se află pe lanțul alimentar "de la fermă la furculiță".

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII