Epaminonda's Blog.....: MANTOVA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură, câteva trimiteri poștale și vederi generale,
din timpuri diferite, dar și câte o monedă, medalie,
insignă și un jeton din localitatea italiană MANTOVA,
denumire alternativă MANTUA, provincia LOMBARDIA.

Biserica Filippini - Str Virgiliu

Biserica Sfânta Paula

Castelul San Giorgio

Catedrala Apostolul Sfântul Petru

Domul

Gara

Hotelul Restaurant Mantova

Muzeul arheologic

Palatul ducal

Piața mare

Palatul Te

Piața Concordia

Piața Sordello

Piața Virgiliana

Podul Massari

Piața Garibaldi - Cazarma Landucci

Strada Giardino

Strada Pompanazzo

Strada Trento

Strada Vittorio Emanuelle

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vedere aeriană

Vedere generală

Insignă locală

Jeton local

Medalie locală

Monedă locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

___________xxx___________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - S.P.C.R.R.
(Societatea Proprietarilor de Câini de Rasă din România)

În secolul al XIX-lea în judeţele Torontal şi Timiş se practica evidenţa câinilor de rasă şi a câinilor de lângă casă (de pază), folosindu-se pentru identificare mărci sub formă de rondele sau placa cu anul, numărul şi judeţul în care putea circula, de fapt autorizaţia de proprietar. Pentru acest semn de identificare se plătea bineînţeles impozit distinct pentru câinii de rasă sau pază, de asemenea proprietarii mai multor câini înregistraţi plăteau un impozit progresiv, acest sistem practicându-se între cele două războaie cât şi după. La data de 6 august 1925 se constituie, la Timişoara, Societatea Câinilor de Poliţie de Pază şi de Rasă din România Mare”. Societatea scoate o revistă şi având nevoie de bani măreşte cotizaţia la 240 lei anual de fiecare cîine deținut. Adunarea generală a societăţii, în data de 11februarie 1934, modifică statutul şi schimbă denumirea societăţii în ,,Societatea Proprietarilor de Câini de Rasă din România” având marca ,,CANISA”. În anul 1933 societatea Canisa număra 128 de membri. Insigna care reprezintă această societate a fost confecţionată în anul 1934, este din alamă, are formă rotundă având diametrul de 26 milimetri, grosimea de 1,55 milimetri, greutatea diferită funcţie de forma tălpii, cu talpă ovalizată la ambele capete - 2,76 grame - şi cu talpa cu baza ascuţită în jos - 2,72 grame. Aversul insignei are: cerc liniar exterior de culoare galbenă şi la 0,1 cm cerc interior fiind umplut cu email bordo, urmează câmpul central al insignei care este cu email albastru azuriu având în mijloc o monogramă cu mai multe litere, în partea superioară litera mare ,,S” groasă de 1,0 mm umplut cu email albastru; peste tot avem litera mare ,,C” umplută cu email bordo care străpunge toate literele mai puţin litera mare ,,R” din stânga care cuprinde capetele literei ,,C”, în dreapta mediană a monogramei, avem litera mare ,,P” umplută cu email albastru, în opoziţie în partea stângă avem litera mare ,,R” umplută cu email albastru şi în partea de jos a monogramei avem pe mediana verticală litera mare ,,R” umplută cu email albastru. Contururile literelor sunt de culoare galbenă, de asemenea şi reversul. Insigna are un aspect interesant dar greu de descifrat sau interpretat, astfel: litera ,,S” = Societatea; litera ,,P” = Proprietarilor; litera ,,C” = de câini ; litera ,,R” = de rasă; şi litera ,,R” = din România.

Insigna - Schlarafia Temesia 1846 - Turn de cetate - Timișoara

Schlarafia a fost o organizaţie publică având ca scop principal promovarea culturii, a artelor, umorului, ştiinţelor şi luminarea membrilor săi. Insignele schlarafe curente, care se acordau membrilor, conferenţiarilor proprii şi invitaţilor la şedinţe erau, de regulă, în număr mare fiind din tablă presată, lustruită, galvanizată, aurită, argintată, brunată etc. şi nu aveau întotdeauna şi sistem de prindere, câteodată doar orificii, găici pentru coaserea pe material textile sau alte materiale ca suport având uneori două corpuri de regulă fără panglici, rareori din metal preţios sau cu email. Toate insignele schlarafe au de regulă reprezentări – semnul adoptat – ca : păsări, animale, plante, construcţii, instrumente de lucru şi uz casnic şi artistic, chiar unele reprezentări imaginare, dar care în mod obligatoriu trebuiaiu să redea superioritatea membrilor grupării. Timişoara situată pe calea de legătură a estului cu vestul, a luat ca exemple sociale, economice, culturale şi umaniste pe cele de cea mai bună calitate şi le-a aplicat în limita posibilităţilor. Ca o paranteză, putem uşor observa că Timişoara are câteva priorităţi europene cu care se mândreşte. Conform argumentului în metal avem trecut pe o insignă de distincţie a Schlarafiei din Timişoara anul 1589, data probabilă a înfiinţării organizaţiei; nu este imposibil, căci în perioada renaşterii europene se constituie multe organizaţii – asociaţii ajutătoare cu activităţi diverse, având ca scop şi luminarea umanistă mai pronunţată a populaţiei reprezentative. Astfel la 30 ianuarie 1923 se constituie Societatea Culturală „SCHLARAFIA TEMESIA”, conform noilor uzanţe legislative de după Primul război Mondial. Schlarafia Temesia este o societate culturală al cărei principiu fundamental are la bază cultivarea tuturor artelor şi a umorului, pe lângă respectarea unor anumite forme. Puteau fi membrii doar bărbaţii într-o etate mai înaintată cu o situaţie socială asigurată şi cu un trecut ireproşabil. Întrunirile artistice se țineau o dată pe săptămână în perioada 01octombrie – 01 mai, iar în celelalte luni se țineau întruniri amicale. La întruniri era interzis a se discuta chestiuni de politică, naţionalitate şi religie. Cu dosarul numărul 3129 din 1924 al Tribunalului Timiş-Torontal Secţia I, Schlarafia Temesia devine personalitate juridică, fiind înscrisă în registrul persoanelor juridice sub numărul 65 din 09 decembrie 1925. La 26 ianuarie 1939 adunarea generală hotărăşte modificarea denumirii societăţii aceasta devenind : „Societatea Culturală Națională Română Schlarafia din Timișoara” cu sediul pe str. Caruso nr.3. Ca urmare a presiunii exercitate de regimul dictatorial, la 26 ianuarie 1940 Adunarea generală extraordinară hotărăşte prin votul secret al celor 22 prezenţi (din totalul de 33 de membri activi) dizolvarea Societăţii Culturale Naţionale Române Schlarafia din Timişoara. Averea societăţii a fost lichidată, achitându-se chiria şi accesoriile către proprietar, nemai rămânând nimic şi nici obligaţii către terţi. Insigna 1848 de mai sus, cunoscută și sub numele Insigna Turn de cetate este în formă de dreptunghi pe verticală, confecționată din tablă din alamă presată, având înălţimea de 1,75 cm, lățimea de 1,30 cm și greutatea de 1,00 gr. Aversul are în cimiér (partea frontală a unui coif pe care este redat miniaturizat desenul de pe scut) un arc închis, în interiorul căruia se află o bufniţă cu aripile desfăcute, flancată de două crenele, sub bufniţă este cifra 1848 situată deasupra porţii cu două canate. Reversul este anepigraf (fără înscris), insigna nu are sistem de prindere, ci are trei orificii pentru coasere pe un material textil sau alt suport.

Insigna - Asociația filatelică Timișoara - 100 - 2003

Insigna Asociația Filatelică Timișoara a fost realizată de Directorul general al Muzeului Banatului, Octavian Dogariu, care a primit Diploma de Onoare a Federației Filatelice din România şi Asociației Filatelice Timiș. Insigna este confecționată din argint și are forma unui scut rotunjit la partea inferioară, cu dimensiunile 16 x 22 milimetri. În câmpul central al insignei este reprezentată principala mobilă heraldică a Banatului Timişan – leul ieşind peste podul zidit peste apele râului Bega, înconjurată de inscripția 100 * ASOCIAȚIA * FILATELICĂ * TIMIȘOARA * 2003. Greutatea totală a insignei este de 4,6 grame iar tirajul a fost de 100 de exemplare.

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Aeroportul internațional Timișoara

Aeroportul Timișoara 1935 - 1985

A 50-a aniversare 20 iulie

Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia este al treilea aeroport ca mărime din România, după Aeroportul Henri Coandă din București și Aeroportul Avram Iancu din Cluj, și deservește o populație de 2,5 milioane de locuitori. Începând cu data de 6 ianuarie 2003, aeroportul poartă numele inventatorului roman Traian Vuia, născut în județul Timiș.Este considerat aeroport de rezervă pentru București, Budapesta și Belgrad, fiind și cel mai important aeroport din Euroregiunea Dunăre, Criș, Mureș, Tisa. În data de 29 mai 1935 a fost încheiat un proces verbal pentru înființarea Aeroportului Comunal Timișoara, lângă satul Moșnita Veche, iar în data de 17 iulie a aterizat primul avion în regim de zbor tehnic. În anul 1960 s-a construit sediul aeroportului pe actualul amplasament, în vecinătatea comunei Giarmata. Actualul terminal pentru curse interne a fost dat în folosință pe data de 28 februarie 1964.

Radio Timișoara 1955 - 1980

Studioul de radio Timișoara XXV

Radio Timișoara este primul post de radio apărut în Timișoara, care a apărut pe data de 5 mai 1955. Înainte de anul 1989 acesta emitea șase ore pe zi în limba română și câte o oră în limbile: germană, maghiară și sârbă. Și-a întrerupt activitatea începând cu anul 1985 și până la data de 22 decembrie 1989. Astăzi Radio Timișoara emite între orele 6 – 22.00 pe AM 630 KHz și între orele 6 – 24.00 pe 105,9 MHz (în zona Timișoara).

Insigna - A doua întâlnire pe țară a colecționarilor de insigne

Timișoara II - 1976

Lupa Capitolina este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în sec al V-lea Î.Hr., undeva pe valea fluviului Tibru. Originalul este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio. Statuia a fost amplasată la Roma încă din antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 centimetri înălțime și 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe frații gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei, concepuți, conform tradiției, în urma unei legături dintre zeul Marte şi o vestală virgină, Rhea Silvia. Intrată în colecțiile Vaticanului, statuia lupoaicei a fost restituită orașului Roma în anul 1471 de Papa Sixtius al IV-lea. Datarea turnării lupoaicei în anii 500-480 î.e.n. a fost apreciată după analize chimice. S-a emis și ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea e.n. de sculptorul etrusc Vulca din Veii. Cei doi copii sugând sunt însă mult mai recenți. Se presupune că cei doi prunci originali au dispărut, actualii Romulus și Remus fiind probabil o operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo (1429 - 1498). Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara. În anul 2006, istoricul de artă italian Anna Maria Carruba și etruscologul Adriano La Regina au contestat datarea tradițională a însăși Lupoaicei și, pe baza analizei tehnicii turnării, au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul mediu târziu. S-au bazat pe faptul că în figurile antice (bazoreliefuri, mozaicuri, monede) lupoaica apare totdeauna cu botul întors spre cei doi copii, și pe lucrările de restaurare din 1997 executate de Anna Maria Carruba, când acesta a constatat că pentru turnarea actualei statui s-a folosit procedeul în ceară pierdută, aplicat în Evul Mediu pentru turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în antichitate se folosea metoda turnării pe bucăți, urmată de asamblarea acestora. Este așadar posibil ca statuia originală estruscă să fi fost în totalitate pierdută, Lupoaica fiind refăcută în Evul Mediu iar Romulus și Remus fiind adăugați în timpul Renaţterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (lb. maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în sec. X, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură, precum și câteva trimiteri poștale din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Piața Andrași

Vedere de pe Bega

Biserica ortodoxă

Biserica sârbească

Școala de cadeți

Școala de surori

Școala Politehnică

Mănăstirea Zarda

Sinagoga

Spaliul Muller și Hotelul Splendid

Strada Doja

Strada Rudolf

Ștrandul

Palatul Zins

Parcul

Piața Jeno

Piața Kossuth

Poarta cetății

Poarta de Est

Vila Bersuder

Vedere Bega

Sala sporturilor

Trimiteri poștale

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara.Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură reprezentative ale județului, alte locuri de vizitat dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite.