Epaminonda's Blog.....: MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - ADMINISTRAȚIA FISCALĂ, BISERICA BANU ȘI LOCALITATEA ARBĂNAȘI

1. Administrația fiscală din municipiul Buzău adăpostește astăzi Biblioteca Județeană “Vasile Voiculescu” – Buzău. Clădirea este situată pe strada Unirii la nr.140, într-un imobil de patrimoniu construit de arhitectul român Grigore Cerchez (1850 - 1927), în anul 1914. Administrația fiscală Buzău își desfășoară astăzi activitatea într-un nou și modern sediu. În continuare îți prezint câteva repere calendaristice privind devenirea Bibliotecii Județene Buzău: Prima bibliotecă publică la Buzău a fost înființată în anul 1873 de către profesorul Basil Iorgulescu, care începând cu data de 9 noiembrie 1893 se va numi Biblioteca publică a Buzeului- Carol I". La data de 14 aprilie 1932 se înfiinţează Biblioteca "Nicolae Iorga" ca bibliotecă a oraşului Buzău, care din anul 1933 se va numi "Alexandru Marghiloman" și va funcţiona până în anul 1939, când este închisă. În urma retragerii armatelor hitleriste si a bombardamentelor (august 1944), Palatul Comunal (unde erau depozitate cărţile si arhiva) este în parte distrus. Sunt recuperate doar aproximativ 800 de volume, ce formează fondul de carte al bibliotecii, cu un nou local în str. Victoriei nr. 37. După epurarea tuturor cărţilor "burgheze" și dispariţia definitivă a cărţilor donate de Alexandru Marghiloman (anul 1948), biblioteca se mută în str. Nae Stănescu nr. 48. În anul 1949 iblioteca primeşte numele "Al. Sahia" si se mută în bulevardul N.Bălcescu nr. 14 (vizavi de Palatul Telefoanelor). Prin Hotărârea nr. 1542 a Consiliului de Miniştri privind măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea activităţii bibliotecilor din Republica Populară Română, publicată în Monitorul Oficial nr. 120 din 29 decembrie 1951, se înfiinţează Biblioteca Orăşenească Buzău, cu sediul în str. Unirii nr. 170, într-o casă naţionalizată (astăzi demolată).

În funcţie de schimbările administrativ-teritoriale, ea a fost, pe rând, bibliotecă regională, raională, municipală, iar din anul 1973, prin Decretul 703 a devenit bibliotecă judeţeană, for metodologic pentru toate bibliotecile din judeţ. În urma demolării clădirii din str. Unirii nr. 170, biblioteca îşi stabileşte sediul (anul 1984), pentru scurt timp, în bd. N. Bălcescu nr. 20 (actualmente Inspectoratul Şcolar Judeţean). În luna septembrie a anului 1984 sediul Bibliotecii Judeţene se stabileşte definitiv pe str. Unirii nr. 140, într-un imobil de patrimoniu, construit în 1914 de arhitectul Cerchez. Prin Decizia nr. 284 / 27 septembrie 1991 Bibliotecii Judeţene i se acordă numele scriitorului buzoian Vasile Voiculescu. Din 5 ianuarie 2004 biblioteca lucrează în sistem informatizat, putând fi citite on line de oriunde din lume cele peste 310000 de volume ale sale.

2. Biserica Banu, nume alternativ Biserica Banului, este un lăcaș de cult ortodox și monument istoric, situat în muncipiul Buzău pe strada strada Bistriței nr. 53. Datând în documente din anul 1571, biserica are hramul "Buna Vestire". Inițial a fost o mănăstire, clădită de vistierul Andronic Cantacuzino pe locul unei mai vechi biserici, pe care a dărâmat-o, deoarece era prea mică. Din această biserică, a rămas o icoana a Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, prezentă și astazi în actuala biserică. Despre această mănăstire nu se mai vorbește nimic până în anul 1722, când s-a început zidirea actualei biserici, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, fiind terminată sub domnia lui Nicolae Mavrocordat. A funcționat ca mănăstire până în anul 1884, când a rămas biserică de parohie, ea fiind desființată în urma secularizării averilor mănăstirești din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. La repictarea ei în 1884 a participat și pictorul Gheorghe Tattarescu. Numele provine de la dregatoria ctitorului, devenit mare ban în anul 1593. Biserica este construită în stilul mănăstirilor din nordul Moldovei. Pridvorul este susținut de mai multe coloane și este închis, iar deasupra intrării se află icoana de hram a bisericii. Pe lateral există ferestre înguste prevăzute cu gratii și încadrate de chenare din piatră în care sunt sculptate diferite motive vegetale. Însă ceea ce trebuie neapărat amintit este acoperișul realizat din țiglă smălțuită care a fost adusă de la Viena în secolul al XIX-lea; bucățile de țiglă sunt colorate diferit și se aseamănă - privite de la oarecare depărtare - cu solzii unui pește.

În interior, compartimentarea este una des întâlnită, trecându-se prin pridvorul închis pentru a se intra în pronaos, în naos și apoi la altar. În pridvor dereticau de zor două doamne la momentul vizitei noastre, așa că nu am realizat fotografii. Precizez totuși faptul că există acolo un mic magazin de obiecte bisericești, dar și câteva icoane frumoase. Pridvorul este despărțit de pronaos printr-un zid, iar ușa este destul de scundă, așa că trebuie puțină atenție pentru a nu-ți face rost de vreun cucui. În pronaos și în naos ne atrag atenția stranele din lemn meșteșugit sculptate, iar catapeteasma iese și ea în evidență prin faptul că este mai închisă la culoare, dar și prin frumoasele icoane realizate de către cunoscutul pictor de biserici Gheorghe Tăttărescu. Frescele interioare au fost restaurate în mai multe rânduri, însă mai păstrează liniile elegante ale picturilor originale realizate în anul 1884 de către Gheorghe Tăttărescu și Dimitrie Teodorescu. Pictura interioară inițială s-a deteriorat în timp, iar în anul 1950 a fost renovată şi completată de Titel Benea. După cutremurul din anul 1977 s-a făcut o nouă restaurare a picturii de către meșterii Mihăilă, Octavian Teodorescu şi Petre Braşoveanu. În urma cutremurelor din 1986 şi 1990, pictura bisericii a fost din nou afectată și din nou refăcută de către părintele zugrav Petre Brașoveanu și ucenicii săi. Trebuie menționat faptul că în biserică este realizat un amvon, la care se ajunge pe o scară îngustă; de acolo de sus preoții țineau mai demult cuvântările pentru a fi auziți mai bine de către numeroșii credincioși care erau prezenți la slujbe. Fosta mănăstire de pe vremuri încântă şi azi privirile trecătorilor prin zona apropiată de gara oraşului. Arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, este completată de un interior sobru şi elegant. Buzoienii se mândresc cu faptul că însuşi Mihai Viteazul a făcut importante danii către acest aşezământ.

3. Arbănași este un mic sat care aparține de comuna Beceni, din județul Buzău. După cum reiese din cărțile poștale, descoperite pe net, în trecut aici a existat o importantă schelă de extracție a petrolului.

Astăzi pe aceste locuri sondele sunt mai răruțe, în schimb localitatea este cunoscută pentru tabăra școlară existentă aici, care an de an, mai ales în sezonul călduros, primește spre găzduire serii de copii.

Căutând mai multe informații pe net despre această localitatea s-ar putea să descoperiți și altă localitate, care se numește la fel, dar este situată, în Bulgaria, în apropierea orașului Veliko Târnovo, să fiți atenți deci la informațiile căutate. Tabara Arbănași din județul Buzău este amplasată pe Valea Slănicului, aflată la contactul dintre Subcarpați și Munții Buzăului, la o altitudine de 700 metri, în mijlocul unor păduri de foioase și de conifer.

Tabăra se află la 40 kilometri municipiul Buzău, pe șoseaua Buzău – Lopătari, având o capacitate de 340 locuri aflate în 10 vile, dintre care 150 de locuri sunt permanente, în camere de 2-5 locuri.

Cele mai apropiate obiective turistice sunt Vulcanii Noroioși – monument al naturii, unicat în Europa – 4 km, Muntele de Sare Stânca lui Buzău si lacul Meledic – 16 km, Focul Viu – Lopătari si Lacul Mociaru – 25 km și Muntele Grunj - martor de eroziune din marne albe.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL ALBA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Inspectoratul de jandarmi județean - Alba

După înfăptuirea Unirii din 1918 s-au întreprins măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei pe teritoriul Transilvaniei. Pentru judeţul Alba, documentele vremii au consemnat următoarele:

în anul 1919 ia fiinţă Compania Jandarmi rurali Alba, cu reşedinţa la Aiud şi misiuni în judeţul Alba;
în anul 1929, la 24 martie ia fiinţă Legiunea de Jandarmi Alba, prin transformarea Companiei de Jandarmi rurali Alba, cu reşedinţa tot la Aiud.
în anul 1940 ia fiinţă Inspectoratul de Jandarmi Alba, cu reşedinţa la Alba Iulia.
în anul 1941 Inspectoratul de Jandarmi Alba cuprindea următoarele legiuni de jandarmi: Alba, Turda, Sibiu, Făgăraş, Târnava Mare, Târnava Mica, Hunedoara și Petroşani.
în anul 1990 la 05 iulie se înfiinţează prin Hotărâre a Guvernului României, Batalionul de Jandarmi Alba Iulia, în subordinea Brigăzii 60 Jandarmi Cluj Napoca, cu zona de responsabilitate judeţul Alba.
la 25 Septembrie 1998, conform ordinului M.I. nr. 1/01047, Batalionul 19 Jandarmi Alba Iulia se transformă în Comandamentul de Jandarmi Judeţean Alba, cu zona de responsabilitate judeţul Alba.

Denumirea actuală, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba este consfiinţită de legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, prin transformarea Comandamentului de Jandarmi Judeţean Alba, cu zona de responsabilitate judeţul Alba. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba este organizat pe principii militare şi subordonat nemijlocit Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fiind destinat planificării, organizării, conducerii şi executării misiunilor specifice şi îndeplinirea atribuţiilor ce revin jandarmeriei în zona de responsabilitate corespunzatoare judeţului Alba. El are sediu pe strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 18. Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprieăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.Prin atribuţii, organizare, pregătire şi dispunere teritorială, Jandarmeria Română contribuie la garantarea suveranităţii, independenţei, autorităţii, unităţii şi securităţii statului, democraţiei constituţionale pe întregul teritoriu naţional atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză.

Placheta - Horea, Cloșca și Crișan

Înscriși cu litere de aur în istorie, eroii Ardealului Horea, Cloșca și Crișan au fost, alături de Avram Iancu, emisari de grai și arme ai celor asupriți și prigoniți. Poporul nostru i-a aşezat pe Horea, Cloşca şi Crişan în panteonul naţional al Eroilor-Martiri pentru libertate şi unitate naţională. Năzuințele de veacuri ale românilor din Transilvania de a trăi în unitate și libertate s-au făcut cunoscute lumii prin mișcarea socială declanșată în urmă cu 220 de ani. Răscoala de la 1784 a cristalizat conştiinţa naţională a românilor din Munţii Apuseni, a avut serioase implicaţii în următoarele decenii, contribuind din plin la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918. Monetăria Statului aduce o pioasă aducere-aminte și un cald omagiu celor trei făclii ce ard etern în inima și conștiința poporului român – HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN. Noul produs medalistic comemorativ a fost realizat în două variante de metal-compoziție, este rotund cu diametrul de 6 centimetri și are următoarele carcaterisitici tehnice: material – argint, puritatea – 92,5%, greutatea – 173 grame, tirajul – 30 exemplare (varinta de argint) și material – cupru, tirajul – 70 exemplare (varianta de cupru).

Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (născut în anul 1731 la Arada, azi Horea şi decedat în anul 1785 la Alba Iulia) a făcut parte grupul de conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania, alături de Cloşca şi Crişan, fiind conducătorul acesteia. A fost un ţăran ager la minte, care a făcut serviciul militar în Austria, unde a învăţat limba germană.

Ion Oargă, cunoscut ca și Cloșca, s-a născut in anul 1747 în localitatea Cărpiniș, județul Alba. La izbucnirea răscoalei, Cloșca avea 37 ani și fusese deja la Viena de trei ori, ducând împreună cu Horea petițiile adresate de țărani împăratului Iosif al II-lea. A fost pe toată durata răscoalei cel mai apropiat colaborator și prieten al lui Horea. La data de 27 decembrie 1784 a fost capturat, prin trădare, împreună cu Horea, în pădurile din preajma satului Albac (azi comuna Horea, județul Alba). Dus în cetatea Alba Iulia și încarcerat acolo, va fi supus de către tribunalul militar la șase interogatorii, însă el nu va destăinui nimic anchetatorilor săi. A fost executat prin tragere pe roată la 28 februarie 1785 lângă cetatea Alba Iulia, împreună cu Horea. Execuția sa a oripilat prin barbarismul ei întreaga Europă civilizată, Cloșca fiind zdrobit cu 20 lovituri de roată, iar corpul său dezmembrat și expus în diferite locuri unde s-au răsculat moții, cu scopul de a-i îngrozi pe aceștia și pentru a da un exemplu celor ce ar mai fi dorit pe viitor să se mai împotrivească nobililor maghiari din Transilvania.

Gheorghe Crișan, cunoscut și sub numele Marcu Giurgiu, sau simplu Crișan, a fost unul din capii răscoalei de la 1784 din Transilvania, care s-a născut în anul 1773 în satul Vacul, azi Crișan, din comuna hunedoareană Ribița, și a decedat la data de 3 februarie 1785. A comandat acțiunile țăranilor răsculați din Zarand, activând apoi la Abrud, Câmpeni și Cricău. În data de 30 ianuarei 1785 a fost prins și închis la Alba Iulia, unde s-a sinucis, sugrumându-se cu nojițele de la opinci.

Răscoala din 1784, numită și Răscoala lui Horea Cloșca și Crișan, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni,și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, județul Hunedoara și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.Trădătorii lui Horia, Cloșca și Crișan au fost români ”homo ardelensis” plătiți de imperiali cu 300 de galbeni și eliberați din iobăgie. Horea, Cloşca şi Crişan au prinşi după ce 20 români au fraternizat cu cătanele austriece. Ca să pună mâna pe conducătorii răscoalei iobagilor români din Transilvania din anii 1784-1785, căpeteniile armatei austriece au apelat la ajutorul ţăranilor români care cunoşteau labrintul Munţilor Gilăului. Ca să fie mai convingători, au pus pe capul lui Horea, Cloşca şi Crişan premii în bani şi au promis eliberarea din iobăgie. Ascunzătoarea căpeteniilor răscoalei era în pădurea Scorucetului, de lângă satele Râul Mare şi Arada (azi, sate componente ale comunei Horea). Planul pentru prinderea lui Horea a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din oraşul Abrud. Tot el a primit sarcina de a-i depista pe „fraţii de cruce ai lui Horea“. Pentru început în satul natal al lui Horea, aflat la poalele munţilor în care se ascundeau căpitanii răsculaţilor s-a instalat o echipă de cătane austriece pentru a împiedica intrarea sau ieșirea lui Horea din sat. De punerea în practică a planului s-au ocupat ţărani români din comuna Râu Mare, consăteni ai lui Horea, care au ales calea trădării. Oamenii aveau două calităţi importante: cunoşteau bine munţii şi întreg ţinutul şi puteau să se apropie cu mult curaj de Horea, ca prieteni. “Prietenii” lui Horea deghizaţi în vânători a fost formată din fraţii Nutu (50 ani) şi Ion (32 ani), împreună cu Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, cu Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi cu Ştefan Trif. Fiecare a primit câte un paşaport, ca să poată trece nestingheriţi de străjile militare şi promisiunea că vor încasa, la sfârşitul misiunii, 300 de galbeni şi vor scăpa de iobăgie (iobagii nu se bucurau de libertate personală, nici de dreptul de proprietate, şi trăiau ca muncitori agricoli pe pămînturile stăpânilor. Horea şi Cloşca au fost trădaţi şi de natură. În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie 1784, ţăranii plecaţi să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Aşa au ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se aşezară lungă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor (cătanelor, încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară “, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel. „În timp ce îi legau, Horea scoase o mână de hârtii din sân şi le aruncă în flăcări. Ţăranii ocupaţi fiind de legare, nu le-au putut salva. De teamă să nu fie descoperiţi de oamenii lui Horea, căpitanii au fost ascunşi într-o stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde au anunţat trupa de soldaţi“, mai povesteşte istoricul citat. Horea şi Cloşca erau înarmaţi cu puşti şi lănci. Cloşca mai avea în plus şi o pereche de pistoale. „Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici scrisori, decât doar la Cloşca 6 florini. Prinderea lui Crişan s-a realizat cu ajutorul unui preot. Totul s-a sfârşit 29 ianuarie 1785 când trupa ajunsese la Şasa Lupşa și auzind de venirea soldaţilor, tot satul ieşise pe dealuri. Ofiţeri se apropiaseră de ţărani ca să-i asigure că se pot întoarce liniştiţi acasă căci n-are să li se întâmple nici un rău. Soldaţii plecară mai departe pentru a da de urmele lui Crişan. Din spusele unor oameni aflară că în urma zgomotului iscat de apropierea soldaţilor. Crişan luase drumul mai departe. Soldaţii porniră în urmărirea lui după indicaţiile unor oameni. Aceştia erau nouă, care făcură jurământ înfricoşător că nu se vor liniştii până când nu vor pune mâna pe el. Se ştia că luase drumul spre Ponor. Dar nu trebuia urmărit cu soldaţii, tocmai pentru a nu-l alarma. Cei nouă, sub conducerea popii din Cărpiniş, merseră tot pe urma lui până când reuşiră să-l prindă şi să-l aducă aici (Abrud). Maine îl va trimite la Zlatna escortat de 50 de soldaţi şi 10 husari sub comanda sublocotenentului Neustadtler. Va trimite tot odată şi pe fiul lui Crişan, prins şi el, pe soţia şi pe servitorul lui”, spune David Prodan în lucrarea „Răscoala lui Horea, volumul II. Numele celor care au luat parte la prinderea lui Crişan sunt, după raportul autorităţilor vremii, următorii: popa Moise, cel care a contribuit mai mult, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa- Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi popa Simion din Şasa-Lupşa. Recompensarea tădătorilor lui Horea şi Cloşca s-a făcut în 5 februarie 1785, la Zlatna, într-o zi de târg. Cei şapte ţărani români care i-au prins pe căpitani au primit diplome de eliberare din iobăgie şi suma de 600 ducaţi, iar pădurarul care a pus la cale planul trădării s-a ales cu 100 ducaţi. Vestea prinderii lui Crişan a ajuns la urechile împăratului de la Viena abia în 7 februarie 1785. Ulterior, trădătorii celui de-al treilea cap al Răscoalei, au fost şi ei recompensaţi financiar. Condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata Ulterior, capii Răcoalei au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii ridicate de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor. Cercetarea căpitanilor Răscoalei a durat aproape o lună. „Scopul cercetărilor şi a procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se regiza o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte de împăratul de la Viena“, crede David Prodan. În final, au fost condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata,trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale.” Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8 - 9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2500 - 3000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei. Astăzi, temniţa lui Horea poate fi vizitată, aflându-se deasupra porţii a III-a a Cetăţii, în cadrul unui traseu turistic denumit „Eroii neamului românesc”, care mai cuprinde încă o temniţă şi redarea simbolică a eşafodului supliciului celor trei conducători ai răscoalei.

Insigna - 100 de ani de la înființarea

Centrului farmaceutic zonal Sebeș - Alba 1915 - 2015

Centrul Farmaceutic Zonal Sebeș este o unitate militară, gen depozit, aflat în structura Direcției Militare a Armatei Române, situat într-o clădire cu valențe istorice, mai veche de un secol, ce domină arhitectura urbei prin dimensiuni și frumusețe, pe strada Călărași nr.17. Un rol important în cadrul sistemului farmaceutic din armată revine depozitării materialelor sanitare și medicamentelor. În alte timpuri clădirea a fost folosită de diverse unități militare dar din 1960 adăpostește ștocurile de medicamente, materiale și aparatură sanitară, devenind cel mai important centru framaceutic al armatei române. În prezent centrul preia materiale excedentare ale unităților militare aflate în restructurare. După evaluarea lor din punct de vedere calitativ și al posibilității de a fi folosite, acestea sunt redistribuite, la solicitare spitaleor militare sau infirmeriilor unităților. Aparatura veche sau cea ieșită din uz este scoasă la lictație sau casată. Aici ajung complete cu materiale sanitare, lăzi cu material chirurgical și aparatură medicală, destinate diferitelor specialități chirurgicale. Este un volum de materiale imens care implică muncă pe măsură.

Sebeş, mai demult Sebeşul Săsesc, Șebişul săsesc, Sebeş-Alba, (în dialectul săsesc Melnbach, în germană Mühlbach, Mühlenbach, în traducere Pârâul morii, în maghiară Szászsebes, în latină Sabesium) este un municipiu din judeţul Alba, România, care mai include și localitățile; Lancrăm, Petrești și Răhău. La recensământul din anul 2011 municipiul Sebeș număra 27019 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 83,01%, romi – 4,09% și restul – necunoscută sau altă etnie. Astrăzi structura confesională a populației municipiului se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,1%, penticostali – 3,04% și restul – nedeclarată sau altă religie. În Antichitate, pe locul Sebeşului de astăzi s-a aflat o aşezare dacică, încorporată în Imperiul Roman. Oraşul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniştii saşi veniţi la chemarea regelui Ungariei.

Placheta - A 35-a aniversare a

Centrului 346 Comunicații R.M.N.C.

(Rețele naționale militare de comunicații)

Prezint aici câteva repere calendaristice în devenirea Centrului 346 Comunicații R.M.N.C. (Rețele naționale militare de comunicații), dislocat în localitatea Sebeș din județul Alba. Prin ordinul transmis de Marele Stat Major cu nr. 00268 / 3 iunie 1972, la data de 1 octombrie 1972 ia ființă Batalionul 346 Construcții Lini Permanente, iar primirea drapelului de luptă are loc la o depărtare în timp de exact o lună de zile.

La data de 1 noiembrie 1996 unitatea devine Batalionul 346 Transmisiuni, iar la 1 iulie 2002 – Centrul 346 Transmisiuni de Sprijin. În urma restructurării și reorganizării armatei, la data de 30 ianiuarie 2006 unitatea primește numele actual – Centrul 346 Comunicațiii R.M.N.C..

În prezent, misiunea cadrelor militare din cadrul Centrului este de a asigura funcţionarea şi mentenanţa centrelor de comunicaţii din RTP/RMNC din zona de responsabilitate, dar şi instalarea de noi centre de comunicaţii şi informatică. Sus am postat logo-ul, fanionul și steagul de identificare ale Centrului 346 Comunicații R.M.N.C..

Pompierii voluntari din Alba Iulia

Jubileul de 20 de ani

Pompierii voluntari sunt pompieri care au – în general, aceleași atribuții ca și pompierii profesioniști numai că nu sunt plătiți pentru aceasta, desfășurând activitatea în mod benevol în cadrul unui serviciu voluntar, în zona de competență. La baza exercitării voluntariatului stau următoarele principii:

implicarea activă a voluntarului în viața comunității;
Voluntarii sunt selecționați fără discriminări, pe baza egalității de șanse;
participarea ca voluntar se face numai pe baza unui consimțământ scris;
cunoașterea riscurilor pe care le implică activitatea în acest serviciu

Autoritățile trebuie să sprijine activitatea de voluntariat prin următoarele măsuri:

informarea populației privind comportamentul în situații de urgență;
atragerea de resurse financiare pentru sprijinirea pompierilor voluntari;
organizarea de cursuri de pregătire și perfecționare a personalului implicat în activitatea de prevenire și stingere a incendiilor.

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş și reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea ÎEN, în partea de nord a orașului s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 Î.E.N.), care a fost locuită de triburi de păstori și agricultori. Înainte de cucerireea romană în apropierea marelui oraș exista localitatea dacică Apulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Sus am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Alba Iulia, pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, din vremuri diferite, ale orașului, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica și Cazarma

Biserica romano catolică (Catedrala încoronării)

Calea Regimentul 5 Vânători

Cazarma Ferencz Josef

Cazarma Regimentului 6 Pionieri

Pavilionul ofițerilor și Cercul militar

Cetatea

Piața Huniade și Hotelul Ungaria

Hotelul Cetate

Monumentul Custozza

Monumentul Losenau

Monumentul Horia, Cloșca și Crișan

Poarta 1

Poarta 3

Palatul justiției

Pavilionul ofițerilor

Banca națională și Poșta

Gara

Liceul Mihai Viteazul

Piața Huniade

Palatul Ierihon

Vederi

Alba este un județ al României situat în provincia Transilvania. Reședința acestui județ este municipiul Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din; 4 municipii - Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, 7 orașe - Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Zlatna și 67 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Alba, alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.