Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE ARHITECTURII ITALIENE

Catedrala din Pisa (în italiană - Cattedrale Metropolitana Primaziale di Santa Maria Assunta; Duomo di Pisa ) este un lăcaș de cult catolic medoeval dedicat Adormii Maicii Domnului, fiind situat în Piazza dei Miracoli – Pisa.

Catedrala este un exemplu notabil de arhitectură romanică, în special stilul cunoscut sub numele de romanic pisam. Sfințit în 1118, este sediul Arhiepiscopului de Pisa. Construcția catedralei a început în 1063 de către arhitectul Buscheto, iar cheltuielile au fost plătite folosind prada primită în lupta împotriva musulmanilor din Sicilia în 1063, fiind finalizată în 1092. În 1092, catedrala a fost declarată biserică primațială, arhiepiscopul Dagobert primind titlul de Primat de către Papa Urban al II-lea și în 1118 de către Papa Gelasius al II-lea. La începutul secolului al XII-lea, catedrala a fost mărită sub conducerea arhitectului Rainaldo, care a mărit lungimea naosului prin adăugarea a trei travee în concordanță cu stilul original - Buscheto, a mărit transeptul și a planificat o nouă fațadă care a fost finalizată de muncitorii sub conducerea sculptorilor Guglielmo si Biduino. Aspectul actual al structurii este rezultatul a numeroase campanii de restaurare care au fost efectuate în diferite epoci. Primele intervenții radicale au avut loc după incendiul din 1595, în urma căruia acoperișul a fost înlocuit de sculptori din atelierul Gianbologna - Gasparo Mola și Pietro Tacca – creatorii celor trei uși masive de bronz ale fațadei. La începutul secolului al XVIII-lea a început redecorarea pereților interiori ai catedralei cu picturi mari, „quadroni”, înfățișând povești ale fericiților și sfinților din Pisa. Aceste lucrări au fost realizate de principalii artiști ai epocii, iar un grup de localnici au asigurat finanțarea specială a proiectului. Intervenții succesive au avut loc în secolul al XIX-lea și au inclus modificări atât interne, cât și externe; printre acestea din urmă a fost îndepărtarea statuilor originale de fațadă (în prezent în muzeul catedralei) și înlocuirea lor cu copii. Alte intervenții notabile includ: dezmembrarea amvonului lui Giovanni Pisano între 1599 și 1601 care abia în 1926 a fost reasamblat și returnat la catedrală (cu unele piese originale lipsă, inclusiv scara); și demontarea monumentului lui Henric al VII-lea realizat de Lupo di Francesco. înlocuit ulterior cu o versiune mai simplă, simbolică. Planul inițial al clădirii era o cruce greacă cu o cupolă mare la trecere, dar astăzi planul este o cruce latină cu o navă centrală flancată de două nave laterale pe fiecare parte, cu absida și transeptele având trei nave. Prezența a două matronee înălțate în naos, cu coloanele lor solide, monolitice de granit, este un semn clar al influenței bizantine. Decorul exterior bogat conține marmură multicoloră, mozaic și numeroase obiecte din bronz din prada de război, printre care se numără Grifonul din Pisa, acum o copie. Fațada din marmură gri și albă, decorată cu inserții de marmură colorată, a fost construită de maestrul Rainaldo. Deasupra celor trei uși sunt patru niveluri de loggie împărțite prin cornișe cu intarsie de marmură, în spatele cărora se deschid ferestre simple, duble și triple. În vârful cupolei centrale se află Madona cu Pruncul și, în unghiuri, cei patru evangheliști. În stânga ușii de nord a fațadei se află mormântul lui Buscheto. Interiorul are un tavan casetat din lemn din secolul al XVII- lea, pictat și decorat cu foiță de aur, realizat de Domenico și Bartolomeo Atticciati. Coloanele corintice de granit dintre naos și absidă provin de la moscheea din Palermo și sunt prada pisană reținută în 1063 după un atac comun de succes cu normanzii asupra musulmanilor din acel oraș.

Printre lucrările medievale care au evitat distrugerea în timpul incendiului din 1595 se numără:

fresca Madonei cu Pruncul - a artistului pisan Maestro di San Torpè
pavajul cosmati - lucrare rar întâlnită
fresca Sfântul Ieronim - pe unul dintre cei patru piloni centrali
fresca Sfântul Ioan Botezătorul
frescele Răstignire și Sfinții Cosma și Damian - pe unul dintre stâlpii de lângă intrare, parțial. ascuns de calea de intrare.

Biserica adăpostește, de asemenea, moaștele Sfântului Rainerius, patronul Pisei, și mormântul fragmentar al Sfântului Împărat Roman – Henric al VII-lea. Cele 27 de picturi care acoperă galeriile din spatele altarului principal, înfățișând Povestiri ale Vechiului Testament și Povești ale vieții lui Hristos , au fost realizate între secolele XVI și XVII în mare parte de artiști toscani. Numeroase și prestigioase sunt piesele mobilierului sacru al bisericii. Catedrala, ca și clopotnița înclinată (arhicunoscutul Turn din Pisa), se scufundă perceptibil în pământ și sunt vizibile câteva indicii ale acestei instabilitati.
Palazzo Grassi (Palatul Grasi - cunoscut și sub denumirea de Palazzo Grassi-Stucky ) este o clădire în stil clasic venețian situat pe Marele Canal al orașului italian – Veneția, fiind situat între Palazzo Moro Lin și campo San Samuele.

În secolul al XVI-lea, clădirea a fost deținută de familia Cini, pentru ca în februarie 1605 să fie achiziționat de Alamanno Aragon Hocheppan și apoi familia Grassi (1655). Palatul a fost proiectat și reconstruit între anii 1748 și 1772 de către Giorgio Massari. Palazzo Grassi are un stil academic clasic, fiind în contrast cu palatele venețiene bizantine romanice și baroc din jur . Are o fațadă formală a palatului, construită din marmură albă, dar nu are deschiderile comerciale inferioare tipice multor palate patriciene venețiene. Casa scării principală este pictată în frescă de Michelangelo Morlaiter și Francesco Zanchi, iar tavanele sunt decorate de artiștii Gianbattista Canal și Christian Griepenkert. În anul 1840 familia Grassi a vândut palatul, acesta urmând a aparține mai multor proprietari. În 1857, clădirea a fost cumpărată de baronul Simeone De Sina, acesta amenajând o grădină pitorească lângă clădire. În 1951, clădirea a devenit Centrul Internațional de Arte și Costum. Grădina adiacentă a fost transformată într-un teatru în aer liber (Teatrino), care a fost în cele din urmă acoperit în anii 1960.Centrul Internațional pentru Arte și Costum sa închis în 1983. Palazzo a fost achiziționat de Grupul Fiat în 1983, suportând o restaurare completă supravegheată de arhitectul Gae Aulenti. Scopul grupului a fost de a transforma Palazzo Grassi într-o sală de expoziții pentru arte vizuale. Continuă să fie folosită ca galerie de artă și astăzi. În mai 2005, antreprenorul francez Francois Pinault a cumpărat Palazzo Grassi cu 29 de milioane de euro. Remodelarea clădirii a fost încredințată arhitectului japonez Tadao Sndo.

Palatul s-a redeschis publicului în aprilie 2006 cu expoziţia Where Are We Going?. Palazzo este împărțit în 40 de camere, oferind 5.000 m ² de podea expozițională. Ocazional, palatul este gazda a diverse expoziţii tematice de artă, motiv pentru care poate fi considerat una dintre marile galerii de artă din Veneţia.
Certosa di Pavia este un complex mănăstiresc din regiunea italiană Lombardia situat la 8 km nord de localitatea Pavia.

A fost construit între anii 1396 și 1495, fiind situat pe vremuri la capătul parcului de vânătoare și agrement Visconti, fiind unul dintre cele mai mari astfel de edificii din Italia. Certosa este renumită pentru exuberanța arhitecturii sale, atât în stilul gotic, cât și în cel renascentist, și pentru colecția sa de opere de artă care sunt deosebit de reprezentative. a regiunii. Complexul mănăstiresc s-a construit la ordinul primul duce de Milano – Gian Galeazzo Visconti, după planurile arhitectului Marco Solari, piatra de temelie punându-se în data de 27 august 1396. Biserica, ultimul edificiu al complexului care urma să fie construit, urma să fie masoleul familiei Visconti. Ea a fost proiectată ca o structură grandioasă cu o navă și două coridoare, naosul în stil gotic fiind finalizat în 1465. În anul 1473 au început lucrările de acoperire și decorare a fațadei mănăstirii, pentru care s-a decis să se folosească, un caz unic în zona lombardă, marmura de Carrara, considerată atunci de o valoare mai mare decât marmura provenită din alte cariere. Biserica mănăstirii a fost sfințită la 3 mai 1497, partea inferioară a fațadei fiind finalizată până în 1507.Certosa a deținut inițial doar 12 călugări cartusieni, care trăiau în totală viață de claustrală, și legați printr-un contract care prevedea folosirea unei părți din veniturile lor (câmpuri, pământ, venituri etc.) pentru construcția mănăstirii în sine. În secolul al XVIII-lea mănăstirea era proprietara unor mari moșii împrăștiate în mediul rural fertil dintre Pavia și Milano. În 1796, ca răzbunare pentru răscoala de la Pavia, învelișul de plumb al acoperișului bisericii a fost îndepărtat de armata lui Napoleon, fiind sustrase și arginteria liturgică și baldachinul mare, acoperit cu fulgi de aur și pietre prețioase. În 1866 a fost declarată Monument Național și sechestrată de statul italian, deși unii benedictini au locuit acolo până în 1880. În august 1946 , în complex a fost descoperit cadavrul exhumat ilegal al Benito Mussolini. Accesul la complexul monahal se face printr-un vestibul de epoca renascentista, decorat cu fresce atat in interior cat si in exterior. În luneta decolorată de la intrare, doi îngeri țin stema ducelui Gian Galeazzo, cu șarpele Visconti și vulturul imperial. Întregul interior este acoperit cu motive renascentiste în culori vii și decorat cu monograma GRA-CAR ( Gratiarum Chartusia , Charterhouse of Grace). Biserica este construită pe plan în cruce latină, cu o navă, două coridoare și transept, tipic arhitecturii gotice. Corul se termină cu o absidă fiind acoperit de bolți în cruce pe arcade gotice. Bolțile sunt decorate alternativ cu forme geometrice și cer înstelat. Transeptul și capela principală se termină cu capele în plan pătrat cu abside mai mici, semicirculare, pe trei laturi. Fațada bisericii este renumită pentru decorațiunile sale exuberante, tipice arhitecturii lombarde, fiecare parte fiind decorată cu reliefuri, marmură încrustată și statui. Pe lângă sculptura aplicată, fațada în sine are o calitate sculpturală bogată datorită contrastului dintre suprafețele bogat texturate, contraforturile proeminente, cursurile orizontale și deschiderile arcuite, dintre care unele sunt umbrite, în timp ce cele din clopotnițele mici sunt deschise spre cer. În 1492, Gian Giacomo Dolcebuono, fiind asistat de colaboratorul său inseparabil - Giovanni Antonio Amadeo. În mâinile lor, proiectul a fost complet reproiectat. Pridvorul are o arcadă mare de formă clasicistă sprijinită pe coloane corintice pereche care fiecare sunt depășite de o cornișă foarte puternic modelată pe care se sprijină arcul. Deasupra arcului central se află un balcon superficial de trei arcade, deasupra căruia se ridică fereastra centrală. Această campanie a fost întreruptă în 1519 și reluată în 1554, când a fost aprobat un proiect revizuit sub conducerea lui Cristoforo Lombardo pentru finalizarea fațadei deasupra celei de-a doua arcade.

Certosa deține o colecție importantă de vitralii, executate după desene animate de maeștri activi în Lombardia în secolul al XV-lea. De la înființare, călugării au avut o bibliotecă, cuprinzând texte liturgice necesare serbărilor zilnice, și altele, de subiecte științifice și umaniste. Știm că o primă bibliotecă s-a înființat între 1426 și 1427, dar la sfârșitul secolului al XVI-lea sediul acesteia a fost folosit ca sacristie și a constituit noua sacristie a bisericii, iar biblioteca a fost mutată în locația actuală, situată pe latura mai scurtă a mănăstirii. mic, unde era infirmeria mănăstirii. Biblioteca a fost implementată de priorul Matteo Valerio în prima jumătate a secolului al XVII-lea, care a îmbogățit-o și cu texte seculare și manuscrise.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

(Mihai Eminescu)

"Asociația cultural-universală Mihai Eminescu"

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române. Asociația cultural-universală Mihai Eminescu are sediul central în municipiul București, Strada Aviator Theodor Iliescu, nr.3-7, apartamentul 1. Scopul asociației este cunoasterea si aprofundarea operei eminesciene, precum si a universului cultural-spiritual romanesc, atat in tara, cat si pe alte meridiane. Asociația și-a propus ca misiuni:

Traducerea operei eminesciene in cat mai multe limbi.
Editarea partilor mai putin cunoscute din opera eminesciana.
Organizarea periodica de comunicari, conferinte, simpozioane etc.
Actiuni umanitar-filantropice.
Activitati de editare si tiparire.

Colanul de venerabil al Lojei masonice "Crucea Sfântului Ioan"

Produsul de mai sus este Colanul de venerabil al Lojei masonice Crucea Sfântului Ioan. Piesa este confecționată din alamă aurită și are dimensiunile de gabarit 56 x 76 milimetri. Ea are forma unui cruci și este însoțită de o panglică de culoare rozalie. Produsul poate poate fi admirat și astăzi în colecțiunile Muzeului Național Bruckenthal din municipiul Sibiu. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Jeton - Fabrica de motoare Diesel - 887

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus este un jeton aparte realizat din tablă și inscripționat prin ambutisare șa comanda unei fabrici românești de motoare Diesel. În centru are inscripționat un număr diferit de la jeton la jeton și deasupra nuărului este o practicată o gaură de prindere a unui șnur (probabil). Se presupune că fiecare muncitor, la angajare, primea pe bază de semnătură câte un astfel de jeton pe care îl preda la magazie atunci când intra în posesia setului de scule și echipament personal de lucru. Când pleca în concediu de odihnă, medical sau la trecerea la pensie muncitorul preda la magazie tot setul de scule și echipamentul personal, reprimindu-și același jeton, pe care apoi îl prezenta la biroul personal. Astfel se realiza o păstrare mai atentă și o evidență riguroasă a sculelor si echipamentelor de lucru. Motorul Diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul se aprinde datorită temperaturii ridicate create de comprimarea aerului necesar arderii, și nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, așa cum ar fi bujia în cazul motorului cu aprindere prin scânteie. Motorul a fost inventat în anul 1892 și patentat pe data de 23 februarie 1893 de inginerul german Rudolf Diesel.

Set 3 medalii - Campionatul național Ju Jitsu

Produsul de mai sus este o insignă aparte realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la Campionatul Național de Jiu Jitsu.

Jujutsu, de asemenea jujitsu, jiu-jitsu sau jiu jitsu este o artă marțială japoneză. Tehnicile utilizate in Jujutsu conțin în principal proiectări ale adversarului la podea, imobilizări, strangulări, și, un mare număr de tehnici articulare. Varietatea mare de tehnici și folosirea eficientă a biomecanicii corpului în acestea, fac din Jujutsu o metodă de autoapărare foarte eficientă. Creat în Japonia, jiu-jitsu este un sistem de luptă de apărare fără a folosi arme sau vreun alt obiect, ci numai mijloace corporale, care are ca scop trântirea adversarului la pământ și imobilizarea lui. Pentru aceasta unul din luptători folosește împotriva celuilalt apucări, lovituri, torsionări și întinderi ale ligamentelor, care îi provoacă dureri de o intensitate excesivă și insuportabilă. În traducere directă din limba japoneză, jiu-jitsu înseamnă „arta supleței”. Originea acestei „arte“ se pierde în negura vremurilor și este legată de o jegendă. Se spune că un medic a constatat că în timpul unei furtuni, crengile groase ale copacilor se rupeau din cauza forței vântului, pe când ramurile subțiri se îndoiau, cedau acestei forțe și datorită elasticității lor reveneau la forma inițială. De aici s-a cristalizat principiul unei lupte la baza căreia să nu stea forța brută ci elasticitatea.

Insigna - Campion al colectivului sportiv

Produsul de mai sus este o insignă metalică oferită anual în regimul comunist celui mai bun sportiv al clubului. Ea era confecționată din metal mort fiind strident colorată. Avea forma literei “C” mare de tipar, pe care era marcat înscrisul: “CAMPION AL COLECTIVULUI SPORTIV” și pe verso avea lipit un ac simplu de prindere la rever. În interiorul literei C era reprezentată o cupă și o ramură de laur - simbol al victoriei sportive.

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE