Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

MARIA GRAPINI – P.C.:

“Sper ca cele șapte firme românești

să avem succes.“

GIGI BECALI – P.N.G.:

“Când faci o fraudă economică,

când furi ceva, când faci evaziune,

ai greșit, sunt păcatele tinereții.“

MARIAN VANGHELIE – P.S.D:

“În prezent, sumele alocate

transportului în comun sunt infirme.”

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

__________xxx__________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insigna - 25 ani (vechime în activitatea de

prevenire și stingere a incendiilor)

Despre stingerea incendiilor în istoria României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor.

În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice. Pe toate aceste insigne abundă simbolurile comuniste; steaua de inspiraţie sovietică, laurii victoriei şi făcliile succesului.

Astăzi pompierii îşi desfăşoară activitatea în cadrul ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă), cu structuri la nivel naţional dar şi la nivelul fiecărui judeţ. În textul pozat de deasupra sunt redate importante probleme referitoare la prevenirea incendiilor.

A.C.I.R. - Asociația colecționarilor de insigne din România

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor.

Insigna - A.C.I.R.

De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Insigna - Alma Mater

Alma mater este o expresie de origine latină (tradusă în română este - mama hrănitoare). În Roma antică termenul se referea la o zeiță, ulterior la patrie. În Evul Mediu creștinii o foloseau ca referință la Fecioara Maria. Așa au fost denumite Cibela, zeița naturii, și Ceres, zeița vegetației. Poeții latini au întrebuințat apoi această expresie spre a desemna patria, iar mai târziu ea a devenit o caracteristică pentru universități, în sensul că ele sunt ca o mamă care dă hrană spirituală.Cu aceeași semnificație se folosește uneori, în loc de „alma mater”, expresia „alma parens”. Înțelesul expresiei din epoca modernă este „universitatea urmată”, prin extensie universitate în general, și provine din deviza Universității din orașul italian Bologna, una dintre cele mai vechi universități din lumea occidentală, fondată în anul 1088: „Alma Mater Studiorum”. Deasupra am postat statuia Alma Mater de la Universitatea americană Columbia, realizată în anul 1903 de către sculptorul Daniel Chester Fench.

Insigna publicitară - ROMEXPO Ediția XX

ROMEXPO este cel mai mare Centru Expozițional din România, spațiile sale fiind adecvate pentru orice tip de eveniment: târguri și expoziții, concerte, spectacole, congrese, evenimente M.I.C.E., demonstrații, competiții sportive, cursuri, întâlniri de afaceri sau petreceri private si este situat în Piața Presei Libere din București. Suprafața totală a centrului expozitional este de peste 300.000 mp din care aproximativ 57.000 de mp reprezintă spațiul efectiv de expunere (interior si exterior), împărțită în 10 de pavilioane, 5 săli de conferință, 1 spațiu de lucru – CITY HUB și parcarea de peste 2000 locuri. Anual sunt organizate si găzduite aici peste 180 de târguri, expoziții și evenimente la care participă companii din România, dar și din străinătate. În cei peste 55 de ani de existență, Centrul expozițional Romexpo a trecut prin diferite stadii de amenajare, restructurare si modernizare. În 2016, a fost lansat un ambițios program de dezvoltare și modernizare a Centrului Expozițional Romexpo. S-a început cu deschiderea porților pentru București pentru ca Romexpo să devină centrul marii relaxări urbane. Pavilionul Central al centrului expozițional, numit în timpul regimului comunist mai întâi Pavilionul EREN - "Pavilionul Expoziției Realizărilor Economiei Naționale" iar apoi "Pavilionul Expoziției Realizărilor Economiei Naționale", a fost construit între anii 1960 – 1963 pe fostul spațiu al tribunelor hipodromului Băneasa, după planurile arhitecților Ascanio Damian, Mircea Enescu, Vera Hariton și inginer Dan Mateescu.Pavilionul, înalt de 42 m, cu o suprafață construită de 10.000 m² este edificat pe un plan circular cu diametru de 180 m și are o cupolă cu un diametru de 93 m. În interior, pavilionul este format dintr-o zonă centrală necompartimentată și trei galerii situate la cote diferite, unite prin scări libere, dispuse radiar, care permit accesul vizitatorilor între galerii.Accesul vizitatorilor în clădire se face prin cele două rampe dinspre esplanadă, care formează trena construcției, situate la nivelul primei galerii. Evacuarea în caz de urgență se face prin cele 3 ieșiri, situate la nivelul solului, dispuse opus și perpendicular pe axa intrării principale. Edificiul realizat din beton, oțel și sticlă, în stilul internațional al vremii, dar inspirat explicit de "pavilionul Z" din cadrul Complexului expozițional din Brno, a avut inițial o cupolă geodezică, cu o structură suplă de zăbrele triunghiulare plane, înlocuită un an mai târziu cu o nouă structură metalică, realizată din arce cu zăbrele. Cupola cât și întreaga construcție a fost proiectată în așa fel încât la construcția ei să poată fi folosite materiale prefabricate. Pavilionul a fost dat inițial în folosință în 27 aprilie 1962. Inaugurarea s-a făcut "cu prilejul sesiunii extraordinare a Marii Adunări Naționale prin care conducerea comunistă a marcat, în fața a 11.000 de participanți, finalizarea colectivizării în România". Cupola pavilionului s-a prăbușit (s-a "răsturnat") în martie 1963, datorita unei încărcări inegale cu zăpadă ("sarcină excentrică"). Presa vremii a rămas absolut mută despre acest eveniment. Cupola a fost reconstruită și redată în folosință (1964) într-o versiune nouă, din arce de oțel zăbrelite, tridimensionale, mai sigură, dar mai puțin spectaculoasă din punctul de vedere al ingineriei vremii, pasionată de performanțele structurilor din "pânze subțiri".

Insigna - A.R. - Aeroclubul Român

În anul 1920 din inițiativa prințului George Valentin Bibescu este fondat Aeroclubul Regal al României (ARR), care din data de 13 aprilie 1923 devine persoană juridică. Vicepreședinte executiv este ales G.V. Bibescu, iar secretar general comandorul aviator Andrei Popovici. ARR se afiliază la Federația Aeronautică Internațională (FAI), candidatura acestuia fiind votată în unanimitate la Conferința FAI din 8-12 august 1923 de la Goteborg – Suedia. În anul 1936 ARR se transformă în Federația Aeronautică Regală a României (FARR), care, în data de 10 septembrie 1940 devine Federația Aeronautică Română (FAR), care a activat până în 28 ianuarie 1941. În octombrie 1942 atribuțiile acesteia au fost preluate de Tineretul Aeronautic Român până în februarie 1945 când organizațiile aeronautice și aerocluburile sportive au fost desființate. În data de 20 octombrie 1947 patrimoniul aviației sportive este preluat de Organizatia Sportului Popular (OSP) iar activitatea sportivă este subordonată Aviației Civile. În anul 1950 activitatea este coordonată de Comisia Centrală a Aviatiei Sportive (CCAS), iar în 1953 de Asociația Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Țării, în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Aceasta devine în 1954 Asociația Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei (AVSAP) în cadrul căreia în anul 1954 se constituie Aeroclubul Central. În anul 1960 AVSAP se desființează, aviația sportivă trecând în subordinea Uniunii pentru Cultură Fizica și Sport (UCFS), transformată în Consiliul Național pentru Cultură Fizică și Sport (CNFS). Aeroclubul Central al R.P.R. devine Federația Română de Aviație, iar școlile de pilotaj devin aerocluburi. La 1 noimembrie 1972 Aeroclubul Central devine Aeroclubul Central Român, subordonat Departamentului Aviației Civile. În anul 1991 Aeroclubul Central Român, din subordinea Ministerului Transporturilor se reorganizează sub denumirea Aeroclubul României și este organizat pe filiale teritoriale (Arad, Oradea, București, Iași, Brașov, Cluj, Caransebeș, Satu Mare, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș, Craiova, Baia Mare, Deva, Sibiu și Pitești). Aeroclubul României oferă cursuri de zbor cu motor, planorism sau parașutism. Pentru tinerii cu vârste între 16 și 23 de ani sunt oferite cursuri gratuite, pentru cei care depășesc această vârstă cursurile sunt oferite contra cost. La înscriere este nevoie de trecerea unei probe de aptitudini fizice. Cursurile teoretice durează două luni și jumătate, structurate în două etape, prima desfășurată în mod online, urmată de un examen din primele materii studiate. Promovarea examenului duce la intrarea în partea a doua a cursurilor teoretice, organizate fizic la sediile fiecărui aeroclub. La finalul acestor cursuri teoretice se mai susține un examen. Cei mai buni, în limita locurilor alocate de la buget, sunt admiși să zboare gratuit timp. Cei care vor trece examenul pentru obținerea brevetului de pilot vor putea zbura gratuit și în continuare în cadrul lotului județean, urmând a participa la competiții sportive. Pentru cursuri, aerocluburile teritoriale dispun de avioane ultraușoare ICP Savannah S și Aerostar Festival, planoare IS-28B2, parașute Parafoil, avioane Zlin 142 și Zlin 723. Aerocluburile din Deva și Iași au și secții de aeromodelism.

Insigna - Argentina 78

Campionatul Mondial de Fotbal 1978 a fost cea de-a unsprezecea ediție a celei mai importante competiții la care au participat 16 echipe naționale din toată lumea, ediție ce s-a desfășurat în Argentina, în perioada 1 – 25 iunie 1978. Ediția a fost câștigată de către Argentina, învingând Olanda în finală cu scorul de 3 - 1. Pe locurile 3 și 4 s-au poziționat selecționatele Brazilei și Italiei. Turneul final al competiției a avut loc în perioada 1 – 25 iunie 1978 și la el au participat 16 reprezentative naționale. În cele 38 de meciuri jucate s-au înscris 102 de goluri, cele mai multe (8) au fost înscrise de către jucătorul argentinian Mario Kempes. Sus am postat logo-ul acestei competiții sportive.

_____________ooOoo_____________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ