Epaminonda's Blog.....: DEINZE

Mai jos admiri și alte poze din localitatea belgiană DEINZE,

provincia FLANDRA DE EST, regiunea FLANDRA, din

vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate, o insignă

și un jeton local.

Primăria

Castelul Astene

Biserica Sfântu Martin

Biserica Sfinții Petru și Pavel

Biserica Notre Dame

Gara

Intrarea în Parcul Castelului

Colegiul Sfântu Hendrics

Monumentul Van Dorpe

Moara

Intrarea în Castelul Ooidonk

Piața

Castelul Ooidonk

Capela Pensionului Surorilor Maricoles

Piața Gării

Școala profesională industrială

Monumentul

Biserica Vrouw

Pod canal

Spitalul

Hotel Merode

Pensionul Sfântul Henry

Curtea Institutului Sfântu Henry

Grădina Institutului Sfântu Henry

Jandarmeria

Trimiteri poștale

Insignă locală

Jeton local

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL IAȘI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Antibiotice Iași 2015 - 60 ani

Continuitate și performanță românească

Fabrica de antibiotice din Iași este o companie farmaceutică din România, fondată în anul 1955. Este o societate pe acțiuni în curs de privatizare, acționarul majoritar fiind statul român, prin intermediul A.V.A.S. (Agenția pentru valorificarea activelor statului). Compania este listată la Bursa de Valori București, la Categoria I, sub simbolul ATB și are o capitalizare bursieră de peste 900 milioane RON. Mai jos admiri o poză mai veche cu fabrica ieșeană de penicilină. În decembrie 2008, societatea era evaluată la peste 130 milioane de euro. Antibiotice Iași ocupa la finele anului 2005 locul al treilea în rândul producătorilor autohtoni de medicamente, cu o cotă de piață de 3,17% din punct de vedere valoric. Acționarul majoritar al companiei este AVAS, cu o deținere de 53,02%. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Fabricii de Antibiotice Iași. Sediul acestei fabrici este situat pe Strada Valea Lupului, la nr.1. Societatea comercială Antibiotice S.A. Iași este dedicată îngrijirii sănătății oamenilor, oferind medicamente generice de calitate recunoscută. În luna decembrie 1955 lua ființă prima fabrică din România și din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander Fleming. Construită la Iași în perioada 1953-1955, compania purta numele de Fabrica Chimică nr. 2 Iași. Patru ani mai târziu, intră în funcțiune secția de fabricație a streptomicinei și se obțin primele forme finite de medicamente sub formă de unguente, creme și supozitoare. Fabrica Chimică nr. 2 Iași își schimbă denumirea în Fabrica de Antibiotice. Sunt dezvoltate fluxurile tehnologice de fabricare a substanțelor active (eritromicină, oxitetraciclină, tetraciclină, grizeofulvină, sinerdol, lizină). Antibiotice devine în această perioadă singurul producător de produse sterile pentru uz parenteral (injectabile) din România. Obținerea în anul 1977 a autorizării acordate de organismul regulator american Food and Drug Administration pentru fluxul de streptomicină deschide porțile pieței internaționale. Antibiotice devine societate comercială pe acțiuni și preia patrimoniul fostei Întreprinderi de Antibiotice Iași (conform HG nr. 1200 din 12 noiembrie 1990). Ca urmare a modificărilor survenite la nivel macroeconomic, conducerea companiei Antibiotice reorientează producția de medicamente. În portofoliul firmei, produsele finite câștigă astfel locul principal, substanțele active fabricate în această perioadă fiind utilizate pentru dezvoltarea de noi forme farmaceutice. În scurtă vreme, se introduc în producție peste 30 de produse farmaceutice care plasează compania ieșeană în topul producătorilor de antiinfecțioase din România. În această perioadă se fac investiții majore de peste opt milioane de euro în scopul retehnologizării și achiziției de echipamente moderne și competitive. Antibiotice urcă în topul primilor cinci producători mondiali de penicilină și derivați de penicilină. Antibiotice fabrică primele medicamente sub formă de comprimate, iar Ampicilina și Oxacilina sunt primele capsule obținute pe fluxul de produse penicilinice. Antibiotice obține două medalii de aur și premiu la secțiunea Medicină la EUROINVENT 2015, cea mai mare expoziție de invenții, proiecte și cercetări din sud-estul Europei. În contextul pandemiei cu COVID-19, Antibiotice a susținut sistemul sanitar din România prin reintroducerea în fabricație a două produse (Paracetamol și Novocalmin) destinate tratamentului COVID-19 și a asigurat spitalelor antibiotice injectabile pentru tratamentul asociativ al infecțiilor complicate determinate de virusul SARS-CoV-2. Compania câștigă licitația organizată de Comisia Europeană pentru unul dintre cele mai utilizate antibiotice în tratamentul pentru COVID-19: AmoxiPlus® și pătrunde pe piețele SUA și UK cu noi medicamente asociate COVID-19. În anul 2022 Antibioticea inaugurat cea mai modernă fabrică de produse farmaceutice topice solide și semisolide din Europa – o investiție totală de 20 de milioane de euro – obținând certificarea Good Manufacturing Practice pentru noul site din partea Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Biserica Trei Ierarhi clădită de Vasile Lupu - Iași 1659

Mănăstirea Trei Ierarhi a fost sfinţită în 1639, fiind ctitorită de domnitorul Vasile Lupu (1634 - 1653). Miron Costin consemnează evenimentul: „... în céste părţi, sta fericite vacuri şi linişte şi pace întemeiată den toate părţile, fiindu în pace amu Vasilie-vodă şi cu megiiaşii. Şi într-aceşti ani au zidit Vasilie-vodă şi lăudate mănăstiri, şi aicé în oraşul Ieşilor, întîi supt numele a trei sfinţi învăţători a besericii, ce să dzice Trieh Svetitelei ... ”. În 1650, cînd tătarii şi cazacii au ars oraşul, „din para focului s-au aprinsu şi mănăstirea”. La Trei Ierarhi au fost păstrate multă vreme moaştele sfintei Paraschiva, aduse în Moldova de ctitorul mănăstirii. Gheorghe Şincai scrie în „Cronica românilor” la anul 1686: „El însuşi [Sobieschi craiul] a ars două mănăstiri în Iaşi, a răpit odoarele besericeşti, a luat trupul Sîntului Ioan Novi din Suceava, cu toate scumpeturile, cît erau pre lîngă dînsul, ce le dăruise răposaţii domnii Moldovei, şi pe mitropolitul Moldovei l-a dus rob, pentru că n-a vrut să-i dea lui odoarele sfinţite. De-aci a mers craiul la mănăstirea a Trei Arhierei, unde se ţin moaştele Sîntei Paraschivei din Epibat şi a poruncit să-i dea moaştele cu toate scumpeturile de lîngă dînsele. Ci arhimandritul mănăstirei înţelegînd cum a îmblat mitropolitul, a închis uşile besericei şi trimişilor craiului le-a răspuns că el mai voieşte a se îngropa supt surpătura besericii decît a da visteria aceea cuiva dintre oamenii de pre lume. Craiul ca să sparie pe arhimandrit a poruncit să aducă tunurile şi s-a lăudat că va strica cu dînsele uşa besericii, şi toate le va lua cu puterea dacă nu vrea de bună voie să dea o parte din moaştele acelea, ci nici aşa plecîndu-se arhimandritul, craiul sau de ruşine temîndu-se ca să nu-i zică că jăfuieşte besericile creştineşti, sau sfătuit de ai săi, s-a dus de-acolea, nedobîndindu-şi scopul. Aci, cetitorule, înseamnă că tocma aşa au lucrat craiul cu polonii săi, culegînd moaştele sfinţilor, cum fac acuma aceia care fură haşme, ai, şi ceapă ca să poată posti postul Sîn-Petrului.” Pisania bisericii este următoarea: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu savîrşirea Sfîntului Duh, iată eu, robul stăpînului Domnului Dumnezeu şi mîntuitorului nostru Isus Cristos şi închinător al Treimei, Io Vasile voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldovei şi cu doamna noastră Tudosca şi cu dăruiţii de Dumnezeu copii, Ion voievod şi Maria şi Ruxanda, am zidit această sfîntă rugă, în numele sfinţilor trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ion Gură de Aur. Şi s-au sfiinţit cu mîna arhiepiscopului Varlaam la 7147 mai 6”. Istoria mănăstirii Trei Ierarhi a fost zbuciumată. Biserica a suferit de mai multe de pe urma incendiilor şi cutremurelor. După secularizarea averilor mănăstireşti din timpul lui Alexandru Ioan Cuza (Vasile Lupu închinase noua sa ctitorie la Muntele Athos în 1646) mănăstirea Trei Ierarhi a fost închisă. Restaurată începînd din 1882 de arhitectul Lecomte de Noüy, biserica a fost resfinţită în 1904, anul fiind înscris pe monedă. Din 1994 mănăstirea de la Trei Ierarhi a fost reînfiinţată. La Trei Ierarhi a existat şi un turn clopotniţă (terminat în 1638), dar din păcate acum vreo sută de ani s-a luat decizia de a fi demolat. Biserica a servit ca gropniţă domnească, aici fiind înmormîntaţi Vasile Lupu, doamna Tudosca şi fiii domnitorului. În încheierea cronicii lui Miron Costin aflăm că „Iară oasele lui Ştefăniţă-vodă luînd boierii cu sine [...] au venit în Iaşi şi l-au astrucat în mănăstirea tătîine-său, care să pomeneşte pre numele Trei Svetitelei.”În biserica mănăstirii Trei Ierarhi au mai fost înmormîntaţi şi alţi domnitori, aici fiind aduşi Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. În tiparniţa instalată la mănăstirea Trei Ierarhi - prima din Moldova - a apărut în 1643 Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam (Cazania). La mănăstire a funcţionat Academia lui Vasile Lupu. În anul 1824 la Trei Ierarhi a fost deschisă o şcoală elementară, iar mai apoi un gimnaziu, numit basilian, în amintirea primii şcoli superioare înfiinţate aici de domnitorul Vasile Lupu. Între 1851 şi 1891 la Trei Ierarhi a funcţionat o şcoală preparandală, pentru învăţători. Cei trei ierarhi ai Bisericii sînt sfîntul Vasile cel Mare, sfîntul Grigorie de Nazians (Teologul, Cuvîntătorul de Dumnezeu) şi sfîntul Ioan Gură de Aur (Zlataust, Hrisostomul), fiind sărbătoriţi pe 30 ianuarie. (Preluare NET – Romanian coins)

Gravată în piatră pe faţa sudică a Bisericii Trei Ierarhi, inscripţia votivă ne lasă să citim:"...am ridicat acestă ctitorie în numele celor trei sfinţi: Vasile cel Mare, Grigorie Bogoslavul, Ioan Gură de aur şi a fost sfinţită în luna mai, ziua a şasea, a anului 7147 (1639) de mitropolitul Varlaam...". Ctitorul acestui monument singular este credinciosul domn al Moldovei Vasile Lupu, una din figurile cele mai importante ale istoriei române, apărător recunoscut al Bisericii Ortodoxe. În timpul primilor ani ai domniei sale, când Patriarhia de la Constantinopole se găsea într-o situaţie critică - strivită de datorii, dominată de intrigi şi lovită de dezordini -, Vasile Lupu intervine şi încearcă să restabilească lucrurile; deasemenea mai târziu el va achita datoriile Sfântului Mormânt şi pe cele ale mânăstirilor de pe Muntele Athos şi va face numeroase donaţii ca iniţiator al unor opere de cult şi caritate creştin-ortodoxe în Polonia, Bulgaria şi Grecia. Remarcabilă mărturie a măreţiei domnului, biserica Trei Ierarhi se ridică în inima Iaşului, înconjurată încă de la început de bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Golia şi Barnovski, cărora li s-au adăugat succesiv alte monumente religioase şi laice, atrase - am putea spune - de centrul tradiţional, de locul pe care istoria l-a înnobilat. Impresionantă, făcută parcă pentru a lăsa uimit sufletul contemporanilor, construcţia răspunde dorinţei de fast a ctitorului său despre care Nicolae Iorga spunea că "încă de a doua zi după urcarea pe tron şi-a luat numele de Vasile şi a pătruns în visul bizantin". Şi, într-adevăr, biserica Trei Ierarhi din Iaşi reflectă aspiraţia spre această lume minunată a Bizanţului, combinând structuri şi forme tradiţionale cu materiale preţioase şi o decoraţie fastuoasă. Monumentul respectă în linii mari planul bisericilor moldoveneşti din secolul al XVI-lea - un plan triconc influenţat de biserica din Galata,având totuşi o turlă suplimentară deasupra pronaosului. Bolta, respectând ingeniosul sistem moldovenesc de construcţie al bolţilor, cuprinde două registre suprapuse de patru şi respectiv opt arce de boltă dispuse oblic şi care, împreună cu pandantivele de deasupra lor, reuşesc să reducă diametrul clopotniţei. În exterior, pe faţade, aranjarea elementelor decorative ne aminteşte de biserica manastirii Dragomirna (Moldova 1606-1609) şi împărţirea paramentului cu ajutorul unei centuri întâlnită la mănăstirile din Muntenia. Influenţa goticului transilvan este vizibilă în multe locuri: la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul uşilor, chenarele cu baghete şi arce în acoladă. Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular şi o aşează între cele mai originale creaţii ale artei moldoveneşti, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate şi proporţionate, şi decoraţiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafaţa celor patru faţade, inclusiv contraforturile şi arnivoltele de pe laturi şi de la baza clopotniţelor". Ornamentaţiile sunt din cele mai variate: nişe adânci cu arcade fasciculate conform modelelor orientale, colonete ca ale bisericilor ruseşti, vase persane din care se ridică ramuri înflorite, motive geometrice întâlnite şi în Georgia şi Armenia, paramentul împărţit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Toate acestea se aranjază într-o unitate careia lumina pare să-i dea viaţă. În plus subliniată printr-o colorare lazurit pusă în evidenţă prin aurire, această decoraţie contribuie din plin la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi şi-a câştigat-o încă de la construcţia sa. Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei care l-a însoţit pe patriarhul Macarie în călătoria acestuia prin Principatele Române, în secolul al XVI-lea, după ce a examinat cu mare atenţie edificiul, şi-a exprimat întregul său entuziasm în cartea sa "Călătorii" scrisă în arabă şi publicată la Bucureşti în 1900, în traducere românească. În jurul bisericii - unde încă din iulie 1641, fuseseră plasate moaştele Sfintei Paraschiva, trimise de patriarhia şi sinodul de la Constantinopol în semn de recunoştinţă pentru acţiunile şi donaţiile generoase ale domnitorului Vasile Lupu - a apărut o mănăstire din care azi se mai poate vedea clădirea cu sala gotică, vechea Schola Basiliana, mărturie a bogăţiei vieţii culturale din acea epocă. Tipografia ce a fost instalată aici, a cărei presă tipografică era adusă de la Kiev datorită ajutorului mitropolitului Petre Movilă, a fost condusă de stareţul mânăstirii şi director al şcolii nou deschise, călugărul Sofronie. Aici a apărut prima lucrare tipărită (în greacă) din Moldova şi, anul următor, celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam. Fără a putea fi totuşi egalată, principala ctitorie a lui Vasile Lupu a fost folosită ca sursă de inspiraţie pentru construcţia şi decorarea bisericii din marele ansamblu arhitectural al mănăstirii de la Cetaţuia (1669-1672) în imediata apropiere a Iaşului precum şi a bisericii mănăstireşti de la Putna. Cu ocazia lucrărilor de restaurare datorate lui Lecomte du Noüy în anii 1882-1890, biserica Trei Ierarhi şi-a văzut distrusă pictura interioară originală. Anumite intervenţii controversate au marcat atunci o etapă caracteristică în procesul restaurărilor în România, animata de acţiuni şi dezbateri publice, de o lupta de opinii între intelectualii epocii şi mediile oficiale, care au condus în final la afirmarea câtorva principii corecte privind protecţia şi restaurarea monumentelor istorice. În curtea bisericii poate fi admirat vechiul clopot mare (original) al bisericii pe care se poate citi o interesantă inscripție scrisă pe patru rânduri, în română cu litere latine, fiind următoarea: “NOI VASILE LUPU CU MILA LUI DUMNEDEU DOMN PAMANTULUI MOLDAVIEI VARSEM ACEST KLOPOT PENTRU BISERICA KU HRAMUL S[F]INTILOR TREI IERARHI 1639 A DOUA ORA SAU VARSAT LA 1832: IARA ACUM IN DILELE PRE INALTATULUI DOMN CAROL I SI A PRESFINTITULUI KALINIC MICLESCU MITROPOLIT MOLDAVIEI SAU VARSAT A TRIA ORA: LA MATERIALUL VEKIU SAU SPORIT ADAUSUL OFERIT DE INALTIMEA SA PRIN STARUINTIA D D GUSTEA SA A SFINTII SALE ICONOMULUI MANOIL TIGHINIANU: OFERIND MATE SI ALTI CRESTI: GLASUL CELUI VECINIK PRIN GURA DE ARAMA LA VIRTUTE VIETII PE CRESTINI II KIAMA: DUMNEZEU E MARE IN TIARA ROMANA SI AMOR SI CREDINTE CRESC AEIT[?] TUNA: 1869 IUNIU”. Ultima dată clopotul a fost turnat în 1869, la începutul domniei lui Carol I, cînd a fost mărit prin adăugare de material nou. Pe clopot se vede şi stema României din acea vreme. (Preluare NET – Romanian coins)

Insigna - Grădina Copou - Iași

Teiul lui Eminescu

Ȋn anul 2015, colecţionarul de insigne Eminescu, Remescu Sergiu Nicolae, din municipiul Târgu Jiu, membru fondator al A.C.I.R. (Asociația Colecționarilor de Insigne din România), a comandat o insignă tip TD cu titlul „Teiul lui Eminescu”, care are următoarele caracteristici:

forma - rotundă;
diametrul - 60 milimetri
înscrisuri - TEIUL LUI EMINESCU – în partea superoară; GRĂDINA COPOU IAŞI – în partea de jos; urmată de iniţialele RSN (numele celui care a comandat-o) şi 2015 anul emiterii.
grafica - teiul sub care stătea Eminescu, sprijinit de o bară de fier, care-i susţine vârsta și în fundal - câteva construcţii din Parcul Copou.
firma executantă - Toth Glint din municipiul Târgu Jiu;
tiraj: 50 bucăţi.

Motivul emiterii nu l-a constituit orgoliul de a ieşi în evidenţă tip: „uite ce am făcut eu”ci considerentul că dacă s-au emis insigne cu poze ale unor colecţionari Eminescu, mai mult sau mai puţin importanţi ca entităţi fizice, am considerat că este mai importantă imortalizarea unui copac ce a făcut parte din viaţa poetului, decât nişte „fani” total efemeri.

Parcul Copou (Grădina Copou) este cel mai vechi parc din Iași, situat pe dealul Copou, fiind cel mai mare parc urban din zona centrală și de nord a orașului. Contribuind semnificativ la calitatea aerului și la menținerea biodiversității locale, vegetația sa este majoritar arboricolă, cu o compoziție peisagistică apreciată pentru frumusețe, echilibru și valoare eco protectivă. Fondul principal este compus din tei, frasin și arțar, complementat de prezența a trei tipuri de arbuști: forsiția, iasomia și liliacul. Peisajele specifice grădinii includ un triplu aliniament de tisă pe latura estică, o pădurice de molid la nord și aliniamente de chiparos californian și de Thuja gigantea de-a lungul parterului central. Vegetația sa constituie o zonă de habitat natural pentru diverse specii de animale, în special veverițe și păsări. Parcul datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, amenajarea sa începând în anii 1833-1834 sub domnia lui Mihail Sturza. În centrul parcului este situat unul dintre cele mai vechi monumente din istoria modernă a țării, Obeliscul cu lei, ridicat după planurile lui Gheorghe Asachi, în cinstea domnitorului moldovean și a puterilor suzerane și protectoare sub a căror influență se aflau Principatele Române. Grădina – dominată de tei ale căror flori sunt un simbol recurent în poezia eminesciană, găzduiește Teiul lui Eminescu și un muzeu închinat poetului. Parcul se întinde pe o suprafață relativ rectangulară, însumând astăzi aproximativ 10 hectare. Este limitat la sud de aleea Copou, la est de bulevardul Carol I, la nord de strada Aurora și la vest de strada Macazului. Gardul principal al incintei, cât și monumentul obeliscului, sunt construite din piatră de Șcheia. Zona este gestionată de serviciile publice ale municipalității ieșene, prin firma „S.C. Servicii Publice Iași S.A” (fosta Direcție de Servicii Publice Municipale a Primăriei Iași) (secția „Spații Verzi”).Paza este asigurată de Poliția Locală (Secția 2) și de gardienii publici ai Serviciul Public Județean de Pază și Protecție (obiectiv principal, Muzeul „Mihai Eminescu”). Zona deluroasă a Copoului era o destinație de plimbare și recreere pentru boierii și negustorii din Iași încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, existând mențiuni istorice că în această perioadă zona era frecventată de domnitorii țării. În anul 1752 Matei Ghica „a ridicat un foișor desfătător și măreț în locul numit Copou, lângă Iași, pentru a se recrea după numeroasele sale preocupări”. Ulterior, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, mărturiile vizitatorilor Iașiului indică faptul că orașul era plin de grădini superbe. Aceste proprietăți erau însă private și accesibile în general unui cerc restrâns de apropiați ai proprietarilor. Spre mijlocul secolului se observă o tendință de amenajare a unor spații verzi publice, a căror întreținere cădea, în virtutea noilor reglementări ale Regulamentul Organic în sarcina municipalității. La 26 octombrie 1834 se propunea ca la Copou să se „înalțe un monument spre aducere aminte de ziua de 26 august (1834)”, marcând inaugurarea lui Mihail Sturza ca domn al Moldovei. Deși inițiativa exista în planurile Eforiei Iași încă din 1833, hotărârea oficială de a înființa o grădină publică în Copou o ia Mihail Sturza. La 23 aprilie 1835, în urma discuțiilor între municipalitate și Biserica Catolică, aceasta din urmă a donat Eforiei Iași un teren în suprafață de 142 stânjeni (circa 11.700 m²), pentru a înființa o grădină publică. Deoarece această suprafață era prea mică pentru a deveni un parc și profitând de faptul că terenurile învecinate nu erau împrejmuite sau cultivate, administrația locală a întocmit planurile grădinii și a început acțiunile de împrejmuire fără a consulta ceilalți proprietari din zonă, pentru ca până la urmă să le cumpere. În februarie 1852 suprafața totală a terenului atribuit Parcului Copou de Eforia Iași se ridica la circa 38.500 „stânjeni cvadrați”, sau 190.173 m² (circa 19 hectare). La 8 noiembrie 1834 s-a pus piatra de temelie a Obeliscului cu lei, monument a cărui finalizare i-a fost încredințată lui Gheorghe Asachi. În ianuarie 1835 Eforia Iași a încheiat un contract pe 15 ani cu antreprenorul Neculai Privileghie. Acesta se angaja „a face Grădină Publică la Copou pe locul unde se află făcut pavilionul la prilejul întronării și pe cât se găsăști astăzi încongiurată cu șanț această grădină”. Din 1847 s-a început organizarea destul de frecventă în Grădina Copou a diverse reprezentații, jocuri de societate, dar și a impresionante spectacole de artificii. În 1851 s-a finalizat în incinta parcului o „florărie” (seră), cu scopul conservării florilor și pentru „osebite răsaduri”. Tot acum s-a construit în parc un carusel cu cai de lemn (operă a lui „Cranțelberg”, mai exact austriacul Adolf Kranzberger) și un bufet de lemn. Un an mai târziu afacerea a fost preluată de căminarul Vasile Gafencu, care a constatat că în jurul bufetului este multă „necurățenie” și a solicitat o aprobare pentru a construi un bufet de cărămidă. În 1852 domnitorul Grigore Ghica a împrejmuit parțial terenul cu un grilaj de fier. În această perioadă, parcul devenise deja o locație populară, unde „se adunau toate clasele capitalei spre plăcută petrecere, în mijlocul frumuseții naturii și a armoniei produse de banda (fanfara) militară”. În 1860 ministrul de interne Mihail Kogălniceanu a dispus pentru prima dată luminarea parcului cu felinare („fânare”), licitație câștigată în vară și finalizată în august de Simon Iosipovici, care a fost îndrumat să folosească stâlpi și felinare similare cu cele de pe străzile orașului. În același an s-a amenajat un loc special pentru adăpostirea în parc a trei căprioare sălbatice, oferite de soția domnitorului, Elena Cuza. Spre sfârșitul secolului, parcul era îngrijit frecvent, băncile vopsite regulat, iar florile protejate iarna în sere. Aleile erau ample, permițând intrările inclusiv cu trăsura. Au fost, de asemenea, construite alei întortocheate și înguste, după modelul britanic, care erau frecventate de îndrăgostiți și de persoane mai solitare. Din cauza politicii de sistematizare din vremea comunismului, suprafața parcului a scăzut, ajungând la circa 10 hectare (jumătate din suprafața originală).În perioada postdecembristă întreținerea și dezvoltarea parcului a intrat într-o perioadă de stagnare. Principalele monumente culturale ale parcului Copou sunt:

Obeliscul cu lei
Muzeul Mihai Eminescu
Casa de cultură “Mihai Ursachi”
Busturi: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronicăi Micle, Costache Negruzzi, Iacob Negruzzi, Gheorghe Panaitescu-Bardasare, Constantin Daniel Stahi, Nicolae Gane și Barbu Ștefănescu-Delavrancea.
Monumente: George Topârceanu, Ion Luca Caragiale, Emanoil Panaiteanu-Bardasare, Octav Băncilă, Ciprian Porumbescu și Grigore Vieru.

Parcul este renumit și datorită unor existenței unor arbori notabili:

Teiul ui Mihai Eminescu,
Teiul haiducilor – un tei argintiu cu o vârstă de aproximativ 430 de ani, situat la nord de Muzeul „Mihai Eminescu”.
Un arțar cu o vârstă de aproximativ 300 de ani situat la periferia sudică a parcului, în apropiere de fostul turn pentru parașutism.
Cinci frasini cu o vârste cuprinse între 255 și 165 de ani, se găsesc la periferia sudică a parcului, în apropiere de fostul turn pentru parașutism.
Un frasin cu o vârstă de aproximativ 225 de ani se află într-o poziție excentrică față de aliniamentul din axul central al parcului.

Începând cu iunie 2015 parcul a devenit o destinație principală pentru activitățile culturale dintre care le amintesc pe cele mai importante:

Festivalul Florilor de Tei - eveniment lansat cu sprijinul primăriei
Festivalul Luminii - organizat de Cercetașii României.

Teiul lui Eminescu este un tei argintiu (Tilia tomentosa Moench) cu o vârstă de aproximativ 540 de ani, aflat în Parcul Copou din municipiul Iași. Arborele, asociat istoric cu poetul Mihai Eminescu, reprezintă unul dintre cei mai importanți arbori monument din România și constituie un simbol pentru orașul Iași. Teiul a suferit o serie de tratamente majore, primul în 1953, când a fost segmentat în urma unei furtuni, curățat și sprijinit pe console metalice. Au urmat alte două tratamente, în 1990 și 2014, respectiv. Teiul supraviețuiește astăzi grație unui fenomen biologic rar, care a permis unor rădăcini adventive să crească prin interiorul trunchiului putrezit, pătrunzând în pământ. Arborele fructifică anual și continuă să atragă vizitatori. Un raport dendrologic eliberat în iunie 2014 de către Asociația Dendro-Ornamentală "Anastasie Fătu" Iași a constatat că teiul este afectat de cea mai periculoasă boală a speciei respective, "cancerul teiului", provocat sistematic de ciuperca xilofagă Trematovalsa Matruchotii sau "putregaiul galben". Cu toate acestea, arborele a continuat anual să producă flori și semințe, cu excepția anului 2014, când a înflorit parțial, numai la sud. Același raport citează totodată atacul foliar produs concomitent de către trei insecte parazite:

Aspidiotus Hederae. Atac prezent pe dosul frunzelor, deși vizibil pe ambele fețe, sub forma unor cercuri cu diametrul de circa 2 mm. Femela poate depune până la 1.000 de ouă pe sezon.
Aleurothrixus Floccosus, prezent pe fața frunzelor sub forma a numeroase pete albe-gălbui de puf, de 2-3 mm în diametru.
Incurvaria Masculella, un fluture maroniu ale cărui larve ciuruiesc punctual frunzele.

În stadiul larvar, aceste insecte se hrănesc cu sucul celular al mezofilului frunzelor, debilitând arborele. Astăzi trunchiul este consolidat cu manșoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console. La 4 august 1950 Iașiul a fost lovit de o furtună cu grindină, în urma căreia teiul a fost în mare parte distrus (vântul i-a rupt săgeata principală a coronamentului, brațul din partea nordică, precum și ramurile din celelalte brațe). După trei ani în care teiul a fost dat uitării, în anul 1953, serviciile de spații verzi ale Primăriei Iașiului au segmentat ramurile de schelet, cu brațe lungi de 3-4 metri, au curățat scorbura care se formase de la bifurcarea trunchiului și l-au dezinfectat cu soluție de piatră vânătă și de formalină. S-a turnat apoi o plombă din nisip cu var și foarte puțin ciment, legând trunchiul cu cercuri metalice și sprijinind toate brațele pe console. În anul 1990, Mandache Leocov, director al Grădinii Botanice din Iași și responsabil la acel moment de arborii monument din partea Academiei Române, constată că teiul dădea "semne vizibile de moarte" și primește sarcina de a-l revigora.„Prin 1990 am avut curajul să încercăm salvarea teiului. S-au scos centurile de siguranță care îl strangulau, a fost spartă cu dalta plomba de ciment, grea de peste 200 de kilograme, și minunea minunilor ni s-a deschis în fața ochilor. Trunchiul copacului, așa cum îl vedeți, era gol ca un butoi. O carapace moartă. în schimb, de sus, din crengi, pe lângă plomba de ciment, coborau rădăcini adventive. Se poate întâmpla uneori ca o crenguță introdusă în sol să dea rădăcini adventive. Dar așa ceva n-a văzut nimeni, niciodată. De la o înălțime de peste doi metri, ramurile și-au creat propriile rădăcini care au trecut prin trupul îmbătrânit și le-au înlocuit pe cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu. Eu am să las în scris că atunci când acest arbore va muri definitiv, să i se facă o cupolă de sticlă pentru a rămâne o mărturie peste veacuri". Același specialist afirmă că "Iașiul se va mândri cu Teiul lui Eminescu încă 50, poate chiar 100 de ani de-acum încolo, fără probleme". În luna iunie 2014, membrii grupului de inițiativă civică "Iașul iubește teii", alături de Grupul Academic din Iași, Asociația Peisagiștilor din România (ASOP) și Centrul de Resurse pentru Participare Publica (Bucuresti), cu sprijinul Asociației Dendro-Ornamentale "Anastasie Fătu" Iași, au trimis un mesaj ultimativ Primăriei Iași cu privire la ceea ce acestia au descris ca o situație critică a arborelui, recomandând o serie de măsuri dendrologice urgente. La 14 iunie 2014, serviciile municipale ieșene, sub îndrumarea Asociației Dendro-Ornamentale "Anastasie Fătu" Iași, au purces la aplicarea unui tratament dublu, cu zeamă bordeleză împotriva ciupercii Trematovalsa Matruchotii și cu insecticidul Proteus (concentrație 0,03%), împotriva celor trei paraziți biologici identificați anterior. Pentru tratarea clorozei și a anemiei arborelui, solul a fost tratat cu zece saci de mraniță, 5 kg de sare potasică (concentrație 40%) și 10 kg dolomit (carbonat de calciu și magneziu). Teiul lui Eminescu este, probabil, cel mai bătrân copac din Grădina Copou și unul dintre cei mai importanti arbori monument de pe teritoriul României. În fața teiului se află un bust de bronz al lui Mihai Eminescu, opera sculptorului Ion Mateescu. Scriitorul Iulian Sârbu povestește despre influența simbolică a arborelui într-o reprezentație culturală a Cenaclului Flacăra la Iași: "Păunescu ne recita din când în când din poezille pe care le scria pe loc, la măsuța de pe scenă. Cu toții dansam pe melodiile ce se cântau și ne simțeam liberi, măcar pentru o seară. Spectacolul a durat până la ora patru dimineața, când Adrian Păunescu ne-a propus să plecăm într-un pelerinaj la Teiului lui Eminescu din Copou. S-a format o coloană lungă și am străbătut orașul sub supravegherea atentă a milițienilor. Sunt convins că printre noi erau destui securiști care observau tot ce se întâmplă. La Teiul lui Eminescu s-au mai cântat câteva cântece, după care spectacolul s-a încheiat. Era aproape șase dimineața și lumea deja pleca la serviciu. [...] În acele vremuri, era singura manifestare care se putea desfășura preț de atâtea ore. Și era poate singurul loc unde aveai iluzia de libertate." Arborele este vizitat regulat de turiști, dar și de localnici, fiind în continuare popular în rândul îndrăgostiților și al iubitorilor de poezie. În apropiere de tei, într-o clădire veche de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a avut diverse destinații (pavilion de vânătoare, local de alimentație publică ș.a.), a fost organizată o expoziție documentară Mihai Eminescu (1983), iar în iunie 1984 s-a organizat o expoziție permanentă de carte, documente și fotografii dedicată poetului. În locul clădirii vechi, care a fost demolată, s-a construit o clădire nouă (după proiectul arhitectului Virgiliu Onofrei), inaugurată cu prilejul centenarului morții poetului, la 15 iunie 1989, cu scopul de a servi ca Muzeu dedicat lui Mihai Eminescu. Cele două turnuri de la intrarea în muzeu simbolizează Dragostea (Veronica Micle) și Prietenia (Ion Creangă).

Set 2 insigne - Consilier local -Consiliul județean Iași

Consiliu județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Actuala stemă a judeţului Iaşi, aprobată de Guvern prin Hotărârea nr. 990/2003, este reprezentată printr-un scut arcuit de culoare roşie, un cal de argint şi o coroană voievodală de aur cu pietre preţioase. Actuala stemă a judeţului Iaşi a fost aprobată în urmă cu 12 ani. Iată cum arată descrierea oficialilor care au înaintat cererea către Guvern la vremea respectivă. În 2003, şef al Consiliului Judeţean Iaşi, instituţie care se ocupă inclusiv de heraldica judeţului, era Lucian Flaişer: "Pe scut, un cal de argint în poziţie «trecând spre stânga" (dreapta privitorului). În cantonul superior dextru, dreapta sus (stânga privitorului), o coroană voievodală de aur, bătută cu pietre scumpe. Semnificaţia elementelor însumate ale stemei sunt:

Coroana domnească se regaseşte pentru prima dată pe pecetea Iaşilor din anul 1645, lucru nemaiîntâlnit în cazul altor târguri moldovene, care prin trecutul lor ar fi îndreptăţite să adopte un asemenea simbol;
Calul apare în sigiliul localităţii pentru prima dată în anul 1674, având aceeaşi semnificaţie - simbol al vechii aşezări voievodale".

Este una dintre cele mai simple steme ale judeţelor României şi a stârnit controverse în cei 12 ani de când este valabilă în Iaşi. O tentativă de schimbare a stemei judeţului Iaşi a avut loc la începutul anului 2011 dar a rămas fără finalitate.

1 K Run Fast & Fun Iași - atletIS

Produsul de mai sus este o medalie aparte realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits, ce se conferă participanților și/ sau câștigătorilor competiției 1K Run Fast&Fun. 1K Rin Fast&Fun este o competiție de alergare contra cost ce are loc anual, începând cu anul 2009, în municipiul Iași și împrejurările sale. Competiția este organizată de Asociația Club Sportiv atletIS, fiind destinată adulților dar și copiilor. Competiția constă în patru concursuri: 1K Run, Primul K împreună, Ștafeta Familiei 2 km și Ștafeta Mixt 3 x 1K. Startul se va da în serii, pe categorie de vârstă sau performanță individuală estimată. La aceste concursuri se vor face clasamente generale (cu premii în bani, locul 1 – 800 ron, locul 2 – 600 ron și locul 3 – 400 ron) dar și clasamente pe categorii de vârstă (15-24 ani, 25 – 34 ani, 45 – 54 ani și 55 + ani - cu premii din partea sponsorilor), Masculin și Feminin. Taxele de participare sunt: 100-150 ron la concursurile 1K Run și Primul K împreună, 200 – 300 ron la concursul Ștafeta familiei (pt toată echipa) și 300-400 ron la concursul Ștafeta mixtă (pentru toată echipa). Participanții vor primi: tricou de participare, număr de concurs personalizat, medalie de finisher, diplomă personalizată dar și alte surprize. Cursele au loc pe trasee închise circulației publice, prevăzute cu puncte de revitalizare. Se va asigura ambulanță pentru asistența medicală, se vor face filme și poze.

A.C.S. AtletIS este un club sportiv de atletism din Iași, înființat în anul 2017 și afiliat la Federația Română de Atletism. Obiectivul principal al Clubului este promovarea unui stil de viață sănătos în rândul adulților și al copiilor. Activitatea principală a clubului constă în pregătirea grupelor de copii (AtletIS Junior), categoriile Spiriduși, Copii și Juniori în vederea participării la Campionatele Naționale și Europene de atletism. Ca activități secundare putem aminti participarea la concursurile naționale și internaționale de atletism masters și la concursurile de alergare pe șosea și trail destinate amatorilor. Clubul organizează cel puțin săptămânal alergări specifice de pregătire și de socializare în Iași și în împrejurimi. Activitățile alergătorilor amatori sunt organizate sub denumirea de AtletIS Amatori. În Club sunt înscriși peste 70 de copii (și legitimați la FRA) și peste 70 de membri adulți.

Jeton - Zaharia Zenter - Iași - 1 leu

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus are valoarea de 1 leu și fost realizat la comanda lui Zaharia Zenter, probabil proprietarul vreunei cafenele, bodegi, crâșme, cofetării, terase sau restaurant din municipiul Iași. Nu există informații precise despre Zaharia Zenter și modul de folosire la jetonului dar se poate presupene că era folosit ca mijloc de garantare a veselei ori tacâmurilor folosite de clienți. În momentul în care un client comanda ceva de mâncat sau băut el achita în plus 1 leu ca garanție pentru vesela (tacâmurile) primite. După ce servea el își preda la casă toate tacâmurile sau vesela folosită, reprimindu-și leul. Se manifesta astfel o mai mare grijă față de veselă (tacâmuri), aceste obiecte nemaifiind lăsate pe oriunde, sparte sau sustrase.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ieșene, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat în Iași.

Strada Păcurari

Seminarul Veniamin

Școala normală

Palatul administrativ

Mitropolia și Seminarul Veniamin

Cazarma Copou

Biserica Sfântul Sava

Biserica Bărboiu

Biserica Sfântu Nicolae Domnesc

Biserica Golia

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.