Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – JUDEȚUL MUREȘ: ACĂȚARI, AGRIȘTEU – BISERICA ROMANO CATOLICĂ, ALBEȘTI – MUZEUL PETOFI ȘANDOR, BANCA ALBINA

Acățari (în maghiară Ákosfalva, în germană Absdorf, Aschdorf, Achsdorf sau Achatiusdorf) este o comună din județul Mureș.

Ea este situată pe râul Niraj și canalul Vețca, în zona de contact a dealurilor Nirajului cu Podișul Târnavelor și este formată din următoarele localități; Acățari (centrul administrativ la comunei), Corbești, Găiești, Gruișor, Murgești, Roteni, Stejeriș, Suveica și Vălenii. Conform recensământului efectuat în anul 2011, populația comunei Acățari se ridică la 4738 de locuitori, în scădere față de 2002, când se înregistraseră 4781 de locuitori. 85,83% dintre localnici sunt maghiari, 10,19% - romi, 1,92% - români și restul - etnie nedeclarată.

Din punct de vedere religios structura populației este următoarea; 79,33% - reformați, 8,37% - romano-catolici, adventiști de ziua a șaptea – 3,12%, ortodocși – 2,25% și restul – alte religii.

Mai jos admiri o veche carte poștală dar și o poză recentă reprezentând Biserica romano-catolică din satul Agrișteu, comuna Bălăușeri, județul Mureș. Dovezi ale unei congregații independente la Agrișteu apar încă din anul 1764. Biserica romano catolică din Agrișteu are hramul Sfânta Treime și aparține de Arhiepiscopia romano-catolica de Alba-Iulia. Lăcașul a fost construită în anul 1785, pentru ca în anul 1869 să se ridice biserica actuală.

Agrișteu, mai demult Agriștin, în limba maghiară - Egrestő, Kisegrestő, în limba germană - Erlenwald, Erlendorf, Ajreschteln, Agreschteln este un sat din comuna Bălăușeri, județul Mureș, atestat pentru prima dată în anul 1325.

Bălăușeri, în limba maghiară - Balavásár, în limba germană –Bladenmarkt este o comună din județul Mureș care mai include și satele: Agrișteu, Chendu, Dumitreni, Filitelnic și Senereuș. La recensământul din anul 2011 populația comunei era de 4889 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 64,92%, români – 17,07%, romi – 13,54% și restul – necunoscută sau altă etnie. Astăzi structura confesională a populației comunei se prezintă aproximativ astfel: reformați – 52,58%, ortodocși – 22,51%, romano catolici – 14,48%, greco catolici – 1,655, penticostali – 1,59% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Clădirea Muzeului Petofi Șandor din localitatea Albești, județul Mureș este construită în stil rustic între anii 1897 - 1898 de contesa Luise Haller.

Ea a donat din proprietatea sa terenul pe care se află cel mai mare cimitir comun rămas în urma bătăliei din 31 iulie 1849. Instituția de cultură cuprinde o expoziție în amintirea marelui poet Petöfi Sándor, este situată pe strada Muzeului, la nr. 97, fiind deschisă publicului zilnic între orele 09.00 – 15.30, cu excepția zilei de luni. Casa are trei camere: prima cameră expune documente care evocă epoca poetului, a doua cameră cuprinde documente despre viața poetului, iar în ultima cameră sunt expuse macheta bătăliei din Albești din 31 iulie 1849, documente, poze, manuscrise. În incintă se află un parc cu arbori de tuia, cu un monument-statuie ridicat de frații Bossini, renumiți arhitecți de origine italiană, plachete legate de poet și revoluția din 1848 - 1849. În vârful monumentului este așezat vulturul cu sabie executat de sculptorul Köllõ Miklós. Monumentul în ansamblu e simbol național maghiar și simbolizează lupta pentru libertate. Pe parcursul deceniilor trecute, casa memorială și parcul au fost întreținute de diferite familii, care au locuit în curtea parcului.

După anii 1950 ansamblul ajunge în subordinea Muzeului de Istorie Sighișoara, care detașează câte un angajat ca gestionar custode. În prezent complexul memorial aparține de Primăria Comunei Albești. Din anul 1990 se colaborează cu Asociația Culturală Petöfi Sándor Albești. În fiecare vară, în ultima duminică a lunii iulie se organizează Serbarea Petöfi, ce comemorează bătălia din anul 1849 și dispariția din viață a poetului Petöfi Sándor.

Petofi Sándor este poetul național al maghiarilor de pretutindeni și erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. El s-a născut la data de 1 ianuarie 1823 și a decedat probabil la 31 iulie 1848 la Albești, lângă Sighișoara. În poeziile lui folosește elemente populare, tradiționale, deseori cu rime folosite și în cântecele populare. Crezul său poetic și politic este destăinuit în anul 1847: „Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol, iată țelul pe care trebuie să-l urmărim… Sus poporul, în iad aristocrația!“.

Banca Albina, destinație ulterioară Federal Coop, destinație actuală Alfa Bank este o veche clădire somptuoasă, având statut de monument istoric din municipiul Târgu Mureș.

Deși clădirea a fost dată în folosință în anul 1910, ea se prezintă și astăzi relativ bine.

Edificiul este situat în Piața Victoriei, nr. 5.

Bogata (în trecut – Bogata de Mureș, în limba maghiară – Marosbogát, este o comună din județul Mureș, care include și satul Ranta, fiind situată pe râul Mureș și magistrala feroviară Târgu Mureș - Luduș - Războieni.

Prima atestare documentară a localității parvine din anul 1295. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2018 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1947 locuitori) dintre care: români – 57,68%, maghiari – 31,56%, romi – 9,56% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei mureșene Bogata astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 63,13%, romano catolici – 2,27%, reformați – 27,84%, penticostali – 1,63%, greco catolici – 1,28%, adventiști de ziua a șaptea – 1,28% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Atracțiile turistice ale comunei sunt:

Biserica reformată, reconstruită în anul 1859, când își capătă forma actuală. În zidurile bisericii se găsesc cărămizi ștampilate cu sigla Legiunii a V-a Macedonica.
Groapa comună a Eroilor Români din cel de-al doilea război mondial, amenajată în anul 1945 în curtea bisericii ortodoxe. În această groapă sunt înhumați 30 eroi cunoscuți și 14 eroi necunoscuți.

Evenimentul se derulează în Complexul Sportiv și de Agrement Moldova, dar și comunele învecinate. Concursul se desfășoară pe trasee de pădure, drumuri forestiere de acces, cățărări fără porțiuni de push-bike , coborâri ușoare. Traseul este accesibil și gândit cu spațiu suficient pentru depășiri.Concurenții sunt însoțiți pe traseu de cel puțin unul din membrii MTB Roman pentru a nu exista pericolul rătăcirii. Complexul Sportiv și de Agrement Moldova este prevăzut cu o suprafață de rulare special amenajată pentru bicicliști , cu obstacole, existând posibilitatea unei încălziri adecvate. Se asigură un spațiu suficient pentru partajarea concurenților de la locul de start, în funcție de gradul de pregătire al fiecărui concurent. La terminarea concursului, este prevăzut un loc special amenajat pentru spălatul bicicletei, dar și pentru servirea mesei, astfel încât să se evite așteptarea la coadă sau înghesuirea participanților. Înscrierea se face in baza platii unei taxe de 80 lei de persoană.

Căpușu de Câmpie (în limba maghiară - Mezőkapus, în limba germană - Feldtor, în traducere - Poarta Câmpiei) este un sat al comunei Iclănzel din județul Mureș.

În anul 1930 acest sat avea 1308 locuitori, dintre care 1030 români, 238 maghiari, 34 țigani, 6 evrei ș.a. Sub aspect confesional populația satului era alcătuită din 1046 greco-catolici, 152 reformați, 92 romano-catolici, 9 ortodocși, 6 mozaici ș.a. Astăzi localitatea mai numără doar 753 de locuitori, ea fiind atestată pentru prima dată în anul 1318.

Iclănzel (în limba maghiară – Kisikland) este o comună din județul Mureș care include și satele: Căpușu de Câmpie, Chisălița, După Deal, Fânațe, Fânațele Căpușului, Ghidașteu, Iclandu Mare, Mădărășeni, Tăblășeni și Valea Iclandului. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2126 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2292 locuitori), dintre care: români – 93,83%, maghiari – 2,35%, romi – 1,83% și restul – necunoscută sau altă etnie.Componența confesională a comunei mureșene Iclănzel astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,73%, reformați - 2,06%, adventiști de ziua a șaptea – 3,05% și restul – nedeclarată sau altă religie. Precizez atracțiile turistice ale comunei: Biserica de lemn din Iclandu Mare, Biserica de lemn din Mădărășeni, Biserica de lemn din Iclănzel, Conacul Șandor din Căpușu de Câmpie și Monumentul Petru Maior din Căpușu de Câmpie.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

________________xxx________________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Întreprinderea mecanică Roman 1916 - 1976

I.M.Roman (UMARO) 60 ani 1916 - 1976

UMARO SA Roman, fosta Întreprindere mecanică Roman, este o companie lider pe piata constructorilor de strunguri carusel si masini unelte pentru prelucrarea lemnului. Are peste 90 de ani de experienta si traditie in constructia masinilor unelte, produce peste 50 tipuri de masini de prelucrare a lemnului, fiind cel mai mare producător de strunguri carusel. Societatea are sediul pe strada Mihai Viteazul, la nr.5. Compania, cu fabrica în Roman, a fost fondată în 1916. De atunci, an de an, și-a modernizat atât produsele, cât și experiența tehnică. În prezent, compania noastră execută produse de înaltă tehnicitate și complexitate, cu facilități moderne și productivitate deosebită.

Compania are peste un secol de bună tradiție și experiență profesională în furnizarea de soluții de calitate, înaltă tehnicitate și complexitate, cu facilități moderne de mare productivitate a mașinilor-unelte:

Strunguri verticale convenționale și controlate CNC (diametrul mesei între 320 – 6.000 mm)
Mese rotative mobile
Mese rotative
Strunguri CNC pentru profilare
Mașini pentru industria metalurgică
Utilaje și echipamente conform documentației
Service post-vânzare și piese de schimb
Reparații capitale și modernizări mașini-unelte

Clubul sportiv Ceahlăul - Piatra Neamț

Istoria fotbalului din Piatra Neamț începe în anul 1919, an în care un grup de profesori și elevi ai prestigiosului liceu Petru Rareș din oraș (activ și astăzi) fondează Ceahlăul Piatra Neamț, club care își ia numele din cel mai înalt munte al județului. De-a lungul timpului, datorită numeroaselor grupuri care se implică în dezvoltarea echipei, clubul își schimbă numele în ”Progresul”, ”Recolta”, ”Celuloza”, ”Relonul” sau chiar CS Piatra Neamț, revenind la titulatura Ceahlăul abia în 1961, la doar 2 ani după prima înregistrare a unei participări într-o competiție națională (Divizia C – 1958-1959). Promovarea în Divizia A apare în 1993, primul din cei 11 ani consecutivi în care echipa noastră nu mai părăsește prima scenă a fotbalului românesc. Fără doar și poate, vârful de performanță apare în anul 1999, sezon în care echipa termină pe locul 4 al primei divizii și aduce la Piatra Neamț faimoasa Juventus Torino, ieșind neînvinsă dintr-o dublă manșă (1-1 acasă / 0-0 în deplasare). După desființarea din 2015, echipa locală de fotbal pornește de la capăt, de data aceasta cu mai multă experiență, punându-și bazele în stadionul lăsat moștenire de generațiile trecute. Noua titulatură este Clubul Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamț (C.S.M. Ceahlăul Piatra Neamț), iar cu ajutorul autorităților (Primăria Piatra Neamț / Consiliul Județean Neamț) și a câtorva parteneri locali de tradiție (Moldocor / Rifil / Central Plaza Hotel), noul proiect își propune să readucă publicul petrean la stadion, reconstruind echipa în jurul propriei pepiniere de copii și juniori. Actualmente, Ceahlăul are 7 echipe dintre care 6 de juniori (A, B, C x 2, D și E) și o echipă de seniori (Liga a 4-a) a cărei medie de vârstă este sub 21 de ani. În timp, cu multă răbdare, muncă, susținere și atenție la detalii, echipa are toate premisele să reprezinte orașul la nivel național și internațional etalând jucători de calitate crescuți la poalele muntelui ce-i poartă numele. Echipe joacă acasă pe stadionul Ceahlăul de 18000 locuri, construit în anul 1935 și modernizat de mai multe ori astfel că azi e cotat de UEFA la 3 stele. Meciurile de acasă sunt disputate în următorul echipament de joc: tricouri portocalii, șort și jambiere negre iar cele din deplasare: tricouri cu dungi verticale negru cu galben, șort și jambiere negre.

Insigna turistică Piatra Neamț - restaurant terasă (Turnul lui Ștefan)

În centrul istoric al municipiului Piatra Neamț, alături de Biserica Domnească „Sfântul Ioan Domnesc” nume alternativ “Sfântul Ioan Botezătorul”, tronează un turn semeț, ridicat în anul 1499, la un an după biserică. I se spune Turnul lui Ștefan cel Mare (se presupune că a fost înalțat de marele domnitor), sau Turnul Sfântul Ion (că de fapt este turnul clopotniță al Bisercii Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de același Ștefan cel Mare). Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supra înălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă. La partea inferioară turnul se prezintă ca o prismă înaltă, cu latura de 5,80 m, de secţiune pătrată până la înălţimea de 7 m (deasupra catului al II-lea), şi care prin ieşirea muchiilor devine octogonală, cu laturile neegale, muchiile prismei pătrate prelungindu-se pe teşituri, pe o înălţime de câţiva metri, cu câte un contrafort, ca la toate turnurile de acest fel - care au servit şi ca loc de refugiu şi apărare împotriva atacurilor vrăjmaşilor. Încăperea de la nivelul solului, boltită cu un semicilindru, este izolată. Turnul lui Stefan cel Mare are o inaltime de 20 de metri. Initial, turnul avea inaltimea de 19 metri, insa in secolul al XIX-lea acestuia i s-a mai adaugat un etaj mic. Construcţia este executată din piatră brută străbătută cu câteva brâie de cărămidă. Muchiile prismei şi contraforţii sunt realizați din piatră făţuită. Pe feţele netede ale blocurilor de pe colţuri se mai păstrează pe alocuri discurile mici de teracotă smălţuită şi colorată care astupă găurile lăsate de cleştii cu care au fost ridicate pietrele pe schelă, îmbogăţind totodată decorul faţadei. Camera clopotelor reţine atenţia prin urmele arcelor de susţinere şi pandantivii de colţ, ceea ce ne duce cu gândul la o boltă semisferică. Astăzi în camera clopotelor se găsesc 4 clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamţ, de către meşterul Damian. Decoraţiunile sunt realizate de firidele existente în partea superioară şi de brâurile de cărămidă aparentă care înconjoară turnul la limitele ferestrelor mari şi sub fereastra mică de la primul cat. Pe la jumătatea veacului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creindu-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Primul ceas din turn se pare că a fost adus de la Viena şi montat în anul 1861. Pe de altă parte se spune că în ocniţa din peretele de est a turnului a existat o tăbliţă care cuprindea date despre construcţia foişorului şi aşezarea ceasului public. Pe tăbliţă apărea următoarea însemnare "Ceasul din acest turn a fost donat de Vasile Miteanu, în memoria moşului său Nicolae Gridov în anul 1890".

Unele surse indică faptul că orologiul din Turnul lui Ştefan cel Mare a fost fabricat într-un atelier din Viena, în anul 1888. Mecanismul ceasului a fost schimbat, se pare, de mai multe ori de-a lungul timpului. Cel existent în momentul de faţă în turn, şi care nu mai este cel original, a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din Neamţ, şi a fost o comandă specială pentru Piatra-Neamţ. Ceasul a funcţionat continuu până la al doilea război mondial. A fost reparat prin anii '60 şi a funcţionat până în anul 1975. Prin 1980 a fost din nou reparat şi a mai funcţionat până în 1989, după care acesta s-a oprit. A fost reparat şi repus în funcţiune în anul 2006. Accesul la primul cat al turnului se facea printr-o scara mobilă (azi, inlocuita cu una metalica), iar de aici, mai sus, pana la camera clopotelor, pe o scara interioara fixa. Turnul este administrat de Complexul Muzeal Judetean. Potrivit autoritatilor locale, turnul va intra in circuitul turistic al orasului, turistii interesati putand vizita interiorul clopotnitei si micul muzeu cu obiecte de arta medievala, organizat in camerele de la nivelele intermediare. Vizitatorii vor avea acces si in balconul din partea superioara a turnului, unde vor putea vedea mecanismul ceasului si al clopotelor.

Set medalii - MTB Roman

Produsul medalistic de mai sus este o piesă specială realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și sau câștigătorilor competiție M.T.B. Roman (alergare pe bicicletă). Competiția este organizată de organizația A.C.S. MTB Roman în colaborare cu Primăria Municipiului Roman, fiind structurată pe categorii de vârstă și sex și având în componență următoarele probe sportive:

Traseul Lung – 80 km
Traseul Scurt – 36 km
Cursa Family + Cursa Populară ( 25 km)
Cursa pentru copii
Cursa Fotoliilor Rulante

Roman este un municipiul în județul Neamț, situat în partea centrală a Podișului Moldovei, la confluența râurilor Siret și Moldova.Orașul este străbătut de șoseaua națională DN2 (parte a drumului european E85 care îl leagă spre nord de Suceava și spre sud de Bacău, Buzău, București. La Roman, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN15D care îl leagă spre vest de Piatra Neamț și spre est de Vaslui. Gara Roman este stație a magistralei feroviare 500 care leagă Bucureștiul de frontiera cu Ucraina, gara Vicșani. Din magistrala 500, la Roman se ramifică magistrala secundară Roman – Buhăiești. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 50713 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 69268 locuitori) dintre care: români – 88,32%, romi – 3,05% și restul necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Roman astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,22%, romano catolici – 10,48% și restul – nedeclarată sau altă religie.Primele mențiuni despre această localitate găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din data de 30 martie 1392. Se apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datorită prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe lângă comunitatea româneasca, comunități importante de armeni, evrei și o importantă comunitate catolică. Importanța Romanului medieval este arătată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413 în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În anul 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă din anul 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț. Până în anul 1990 cele mai importante întreprinderi din Roman erau Întreprinderea de Țevi Roman (înființată în anul 1957), Întreprinderea Mecanică Roman (fostul arsenal al armatei) și Întreprinderea de Fire și Fibre Poliamidice Roman (înființată în anul 1979, construită pe locul fostului aerodrom Roman). După 1990, unele dintre ele s-au privatizat, altele sunt în lichidare. În anul 1858 s-a înființat Seminarul eparhial. În anul 1892 începe construcția unei clădiri proprii, finalizată în 1897. Își reîncepe activitatea ca seminar teologic din anul 1990. În anul 1872 s-a înființat Gimnaziul "Roman Vodă". Școala se mută în actuala clădire în care funționează abia în anul 1899. În anul 1880 a luat ființă Școala de meserii, una din cele mai vechi școli profesionale din Moldova. În perioada 1921 – 1923 s-a construit liceul de fete "Sturza Cantacuzino", printr-o donație făcută statului de către prințesa Maria Sturza, fiica prințului Ion Ghica, și de către fiica acesteia, prințesa Ecaterina Cantacuzino. În anu 1925 s-a inaugurat Gimnaziul comercial de băieți, devenit ulterior liceu, iar în anul 1929 - Școala profesională de ucenici de pe lângă Arsenalul Armatei. În anul 1884 s-a inaugurat spitalul Precista Mare, dotat cu inventar și mobilier nou; construcția a durat peste 12 ani. Câteva dintre monumentele istorice ale orașului sunt:

Catedrala arhiepiscopala a Romanului - construita de către domnitorul Petru Rareș pe locul vechii catedrale mitropolitane care data din secolul al XIV-lea. Lucrările la actuala catedrală arhiepiscopală au durat timp de 8 ani, încheindu-se în anul 1550 prin grija soției lui Petru Rareș - doamna Elena.
Biserica Precista Mare – ctitorită de doamna Ruxandra - văduva lui Alexandru Lăpușneanu
Biserica Albă – atestată documentar – 2 mai 1753
Biserica Sfântul Nicolae - ridicată probabil pe la 1600 și atestată documentar în "mărturisirea hotarnică" din 3 septembrie 1752.
Biserica Armenească – realizată în anul 1609
Biserica romano catolică

Multe personalități ale evului mediu românesc sau ale epocii moderne s-au născut, au trăit sau doar au poposit pentru o vreme la Roman. Printre acestea enumăr pe:

Episcopul Macarie, care a trăit la Roman între anii 1531 și 1558.
Episcopul Dosftei - a tradus și versificat la Roman „Psaltirea în versuri”, tipărită apoi la Kiev în 1673.
Marele cronicar Miron Costin - care avea o moșie în apropierea orașului, a trăit și a sfârșit tragic în Roman.
Veniamin Costachi - cunoscut ierarh cărturar, a fost episcop de Roman între anii 1796 și 1803.
Melchisedec Ștefănescu - episcop al Romanului și Hușilor între anii 1879 și 1892 și membru al Academiei Române

Alte personalități române care s-au născut sau au locuit vremelnic în acest oraș sunt:

Otilia Cazimir – poetă (1894 - 1967)
Calistrat Hogaș - scriitor (1847 - 1917)
George Topârceanu – poet (1886 - 1937)
Cezar Petrescu – scriitor (1892 - 1961)
Nicolae Iorga – istoric, om politic, membru al Academiei Române (1871 - 1940)
Mihail Jora – compozitor (1901 - 1971)
Sergiu Celibidache – dirijor, compozitor, membru al Academiei Române (1912 - 1996)
Haralamb Zincă – scriitor (1923 - 2008)
Sandu Sticlaru – actor (1923 - 2006)
Ion Ionescu de la Brad – profesor (1818 – 1891)
Constantin I. Istrate – chimist și medic, membru al Academiei Române (1850 - 1910)
Mihai Lucan - profesor universitar doctor (n.1948)
Andreea Marin – jurnalistă (n.1974)

Jeton - Epitropia comunității izraelite Piatra Neamț

Gabela - 12 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus este un jeton emis de Epitropia comunității izraelite din municipiul Piatra Neamț, fiind inscripționat cu valoarea 12 lei. Se crede că această valoare ar reprezenta o taxă (cabelă) achitată periodic de către această comunitate pentru rezolvarea unor probleme generale stringente. În urma cercetărilor, vechimea prezenței evreilor în Piatra Neamț este atestată de existenţa primei tombole funerare din oraș, (anii 1676-1677). Comunitatea evreiască era organizată într-o breaslă condusă de un staroste. Acesta se afla la rândul lui sub autoritatea marelui staroste şi marelui rabin de la Iaşi. Comunitatea era administrată de un comitet: Epitropia Comunităţii Istraelite din Piatra-Neamţ. O creștere importantă a numărului de locuitori evrei din Piatra Neamț, ca de altfel din întreaga Moldovă a avut loc în timpl epocii fanariote datorită migrației evreilor polonezi. Însă această perioadă de prosperitate şi de evoluţie a comunității evreieşti din oraș a fost întreruptă de o serie de evenimente cu caracter social, dar și natural. Spre exemplu, în 1847 a avut loc în centrul oraşului, acolo unde erau construite dughenile evreilor un incendiu ce a avut urmări devastatoare. După 1860 o a doua creștere numerică evreilor din Piatra Neamț va fi determinată de migrația masivă a acestora din Rusia și Autro-Ungaria. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. O altă ocupaţie de-a evreilor era cea de a comercializa băuturi, meserie extrem de profitabilă. O statistică din 1899 arăta că 82% din firmele comerciale din Piatra Neamț aparţineau proprietarilor evrei. Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt. Evreii se ocupau cu aproape toate meşteşugurile şi comerţul existent la acea vreme, deţinând cele mai ridicate ponderi ale populaţiei ocupate. Numărul foarte mare şi puterea economică a evreilor nemţeni este relevată şi prin prezenţa în 1909 a 23 de sinagogi şi 18 case de rugăciune în judeţ. În Piatra Neamț și în prezent păstrându-se una dintre cele mai mari sinagogi din Moldova. Comunitatea de evei era atât de bine organizată în Piatra Neamţ, încât organizaseră numeroase societăţi cu caracter economic, social sau cultural. Începând din anii ’40, evreii au fost supuşi fenomenului de segregare de iure, ca urmare a unor legi emise de stat în contextul politicii naţionale. În 1938 au fost luat o serie de măsuri antisemite: izgonirea unor evrei din ţară. Regresul numeric pe care l-a înregistrat această populație după 1990, odată cu dezvoltarea liberii circulații, se datorează și migrației intense în exteriorul țării, în special spre noul stat Palestina. Tot ce a mai rămas în prezent din vasta comunitate evreiască este un grup de nici 100 de locuitori şi câteva monumente specifice religiei şi culturii evreieşti.

F.D.C. 2023 - Târgu Neamț - Ediția I

Produsul medalistic de mai sus este o piesă specială realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la acțiunea cultural sportivă F.D.C. (?) Târgu Neamț - ediția I din anul 2023. Târgu Neamț, în limba maghiară - Németvásár, în limba latină -Ante Castrum Nempch, este un oraș din județul Neamț, care include și satele: Blebea, Humulești și Humuleștii Noi. Localitatea este renumită pentru Cetatea Neamțului, pentru casa unde a crescut poeta Veronica Micle și – de asemenea – prin satul (astăzi cartierul) Humulești, leagănul copilăriei povestitorului Ion Creangă. În plus, orașul este centrul unui areal din nordul județului Neamț în care se găsesc aproximativ 20 de mănăstiri ortodoxe, unele de o importantă valoare artistică și culturală, precum Văratec, Agapia sau Secu. Orașul este situat în nordul județului Neamț, în vestul regiunii istorice Moldova și în nord-estul României. Zona orașului Târgu Neamț este bogată în ape subterane de stratificație și în straturi acvifere freatice. În zona Băilor Oglinzi, stațiune situată în vecinatatea orașului Târgu Neamț, apele de stratificație apar la suprafață sub forma izvoarelor minerale. Calitatea acestor izvoare minerale a făcut ca aceste izvoare să fie folosite din cele mai vechi timpuri până în prezent. În perioada interbelică aici funcționa una din cele mai apreciate stațiuni balneare, fiind frecventată de familia regală și de către turiștii străini. Cel de-al Doilea Război Mondial a adus distrugerea acestei stațiuni în proporție de 90%, și chiar dacă între timp stațiunea a mai fost refăcută, ea nu a mai beneficiat de dotările din perioada interbelică, devenind o stațiune de interes local. Orașul Târgu Neamț beneficiază de o pânză freatică bogată, cu debite cuprinse între 13,60 l/s și 21,00 l/s, având astfel o cantitate semnificativă de apă potabilă de foarte bună calitate, cu gust plăcut și nepoluată. La recensământul din anul 2011 orașul număra 18695 locuitori, în scădere față de recensământul anterior( anul 2002 – 20496 locuitori), dintre care: români - 93,29%, romi – 1,76% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului nemțean Târgu Neamț astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,32% și restul – nedeclarată sau altă religie. Din punct de vedere al vestigiilor arheologice, în arealul orașului Târgu Neamț a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, ele datând din neolitic și epoca bronzului. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băilor Oglinzi (zona izvoarelor sărate), Pometea, Lunca și Târpești. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice. În epoca feudală exista în această zonă o așezare stabilă și evoluată, care, datorită situării sale la intersecție de drumuri comerciale de mare importanță, și-a câștigat repede statutul de târg. Acest statut a fost câștigat mai ales după secolul al XII-lea, după venirea și stabilirea aici a mai multor sași din zona Flandrei, atunci când s-a adoptat pentru așezarea deja existentă odelul de organizare a orașelor transilvănene, iar ocupațiile locuitorilor s-au extins și la meșteșugurile practicate de sași. Din punct de vedere al dovezilor scrise, Târgu Neamț este unul din cele mai vechi orașe din Moldova, fiind atestat documentar la sfârșitul anilor 1300 (Letopisețul Novgorodului - cunoscut și ca „Lista rusă de orașe”, datat între 1387-1392), din timpul domniei lui Petru Vodă, când s-a construit Cetatea Neamțului. Datorită dezvoltării economice, Târgu Neamț a devenit și capitală de ținut, având în perioada secolelor al XV-lea – al XVI-lea o situație foarte bună, mai ales ca ținutul arondat aparținea domnitorilor, iar Cetatea Neamțului era loc de adăpost pentru familiile domnești, atunci când era nevoie. În secolul al XVII-lea a urmat o perioadă de decădere a orașului, datorată îndeosebi războaielor dese și drept urmare a atacării la fel de dese a cetății, respectiv orașului. O revenire a orașului se va observa odată cu venirea evreilor și îndeosebi a transilvănenilor în secolul al XIX-lea. Transilvăneni au venit mai ales din zona Sibiului și mai apoi a Făgărașului, iar principala lor ocupație era oieritul. Primii dintre ei s-au așezat sub cetate, formând mahalaua Țuțuieni (adică a oierilor), iar cei veniți mai târziu s-au stabilit în Blebea sau Humulești. Aceștia au adus odată cu ei și meșteșugurile aferente creșterii oilor și ovinelor, cum ar fi producția de produse lactate, producția de țesături de lână, de in, ș.a.. O dovadă a noii dezvoltări a orașului este că la mijlocul sec. al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu fonda în Târgu Neamț prima fabrică integrată de lână din Moldova, cu un proces tehnologic avansat, cu utilaje aduse din Germania. O altă dovadă a dezvoltării, îndeosebi a celei sociale, o reprezintă faptul că la 16 octombrie 1852 domnitorul Grigore Ghica, mitropolitul Moldovei și starețul Mânăstirii Neamț, în prezența unei mulțimi apreciabile de oameni ai locului, inaugurau spitalul (care există și astăzi), spițeria și școala domnească (unde a învățat și Ion Creangă - actualul Muzeu de Istorie). După cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada comunistă, Târgu Neamț a fost un oraș care nu a prezentat un interes deosebit pentru autoritățile comuniste, în ceea ce privește dezvoltarea economică, ceea ce a făcut ca orașul să nu mai ajungă la situația înfloritoare din perioada interbelică și antebelică. Totuși, între 1950 și 1968, Târgu Neamț a fost reședința raionului cu același nume din cadrul regiunii Bacău. În anul 1968, el a revenit la județul Neamț, reînființat. Mai jos prezint principalele atracții turistice ale orașului:

Cetatea Neamț (secolele al XIV-lea–al XVII-lea), monument de arhitectură;
Muzeul – casă memorială “Ion Creangă” din localitatea Humulești, clasificat ca monument memorial sau funerar.

În rest, alte paisprezece obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes local.

Centrul istoric (mijlocul secolului al XIX-lea–începutul secolului al XX-lea);
Casa din Strada Mărășești, nr.103 (secolul al XIX-lea);
Clubul Elevilor (secolul al XIX-lea);
Biserica Sfântui Gheorghe (1808);
Spitalul (1852);
Școala domnească (1852), astăzi muzeu de istorie și etnografie;
Poșta veche (secolul al XIX-lea);
Pretura (sfârșitul secolului al XIX-lea), astăzi bibliotecă orășenească;
actualul sediu al fundației Omenia (circa 1900);
Casa Cristescu (circa 1900);
Casa din Strada Ștefan cel Mare, nr. 88 (sfârșitul secolului al XIX-lea);
Gimnaziul Regina Maria (1918), astăzi club sportiv – toate de mai sus sunt monumente de arhitectură.
Monumentul eroilor vânători de munte din primul război mondial (ridicat în 1939) este clasificat ca monument de for public,
Muzeul –casa memorială Veronica Micle, este clasificat ca monument memorial sau funerar.

Orașul este traversat de șoseaua națională DN15C, care leagă Piatra Neamț de Fălticeni. Gara Târgu Neamț este capăt de linie pentru o cale ferată secundară, simplă și electrificată, care o leagă de orașul Pașcani și de acolo este legătură spre București sau Suceava.Orașul, aflat în apropierea mai multor mânăstiri, are o viață spirituală bogată. În Târgu Neamț își are sediul o protoierie ortodoxă aparținând de Arhiepiscopia Iașilor. În oraș există 13 biserici ortodoxe, din care una pe stil vechi.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Spitalul județean

Vedere generală

Liceul Petru Rareș

Cetatea Petrodava

Muzeul de istorie

Muzeul de arheologie Cucuteni

Muzeul de artă

Curtea domnească

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ.